InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Harghita

Competenta materiala

(Decizie nr. 24 din data de 24.02.2009 pronuntata de Tribunalul Harghita)

Domeniu Competenta materiala | Dosare Tribunalul Harghita | Jurisprudenta Tribunalul Harghita

Competenta materiala

Dosar nr. 641/268/2008 - decizia civila nr. 24 din 24.02.2009
     
     Fapte de comert in sensul art.4 Cod comercial, raportat la obiectul cauzei, respectiv anularea unor clauze din contract privind prestarea unor servicii de consultanta. Competenta solutionarii apartine tribunalului in prima instanta, in sensul dispozitiilor art.2 pct.1 lit.a Cod de procedura civila

Prin Sentinta civila nr.1401/15.10.2008 a Judecatoriei Odorheiu-Secuiesc s-a respins actiunea formulata de reclamanta SC R SRL, in contradictoriu cu parata SC V SRL, reclamanta fiind obligata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 476 lei.
     Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
     La data de 18 iulie 2007, intre reclamanta SC R SRL si parata SC V SRL s-a incheiat un contract de consultanta, avand ca obiect asigurarea de catre societatea reclamanta a consultatiei privind oportunitatile de dezvoltare imobiliara in zona Brasov, Covasna, Mures si Harghita, precum si servicii de curtaj, respectiv atragere de clienti in favoarea Beneficiarei.
     Ca o conditie de intrare in vigoare a contractului conform dispozitiilor art.3.1. raportat la art.6.2. din contract, este emiterea filei CEC catre Beneficiar.
     Parata, printr-o adresa emisa reclamantei cu nr.349 din 16.10.2007 a adus la cunostinta acesteia ca, contractul nu a intrat in vigoare si nici nu doreste prestarea de catre reclamanta a unui serviciu.
     Instanta de fond a constatat ca partile au convenit de comun acord, in baza principiului libertatii contractuale ca, contractul de consultanta nr.80 din 18.07.2007 va intra in vigoare incepand cu data semnarii prezentului contract si emiterea filei CEC de catre Beneficiar conform dispozitiilor art.4.2., conditie prealabila intrarii in vigoare a contractului.
     Deci, intrarea in vigoare a contractului susmentionat a fost conditionata de semnarea acestuia de catre parti si emiterea filei CEC de catre Beneficiar, fiind vorba despre o conditie suspensiva de a carei indeplinire depinde perfectarea contractului.
     Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate in sensul admiterii actiunii introductive, respectiv constatarea nulitatii absolute a clauzelor inserate in art.3.1 teza a II-a ("[_] si emiterea filei CEC de catre Beneficiar conform dispozitiilor art.-4.2.- conditie prealabila intrarii in vigoare a contractului"), respectiv art.6.2. din contractul nr.80 din 18.07.2007, incheiat intre partile din prezentul proces; eliminarea clauzelor descrise mai sus din contractul de consultanta si obligarea paratei-intimate la plata tuturor cheltuielilor de judecata.
     In motivarea apelului se arata ca, clauza care se gaseste in contract la doua articole 3.1. respectiv 6.2., conform careia contractul nu va intra in vigoare in cazul in care Beneficiarul nu emite fila CEC, este o conditie pur potestativa, a carei realizare depinde exclusiv de vointa uneia dintre parti, in speta de vointa beneficiarului. Daca beneficiarul nu vrea sa emita fila CEC si nu o emite, contractul nu va intra in vigoare, ceea ce echivaleaza cu lipsa intentiei de a se obliga juridiceste.
     O dovada incontestabila a faptului ca in contractul analizat s-a inserat o conditie pur potestativa este si atitudinea societatii parate de care a dat dovada ulterior incheierii contractului, care a remis la adresa societatii subscrise o adresa prin care i-a adus la cunostinta faptul ca  contractul de consultanta nu a intrat in vigoare si nu produce efecte juridice.
     In drept se invoca art.282 si urmatoarele Cod pr.civila, art.1010 Cod civil, art.977, art.978 Cod civil si art.970 Cod civil.
   Situandu-se pe o pozitie procesuala contradictorie, la data de 20.01.2009 intimata a depus intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat si neintemeiat, precum si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata (filele 12-15).
     In motivarea intampinarii se arata ca, instanta de fond a retinut in mod corect si intemeiat faptul ca in prezenta cauza nu se poate vorbi de o conditie pur protestativa, intrucat partile au convenit de comun acord, in baza principiului libertatii contractuale ca, Contractul de consultanta nr.80 din 18.07.2007 va intra in vigoare incepand cu data semnarii prezentului contract si emiterea filei CEC de catre Beneficiar, conform dispozitiilor art.4.2., conditie prealabila intrarii in vigoare a contractului.
     Tinand cont de faptul ca acest contract a fost insusit de catre partile semnatare prin semnatura lor, nu se poate accepta sustinerea apelantei in ceea ce priveste includerea in mod ascuns a acestei clauze in art.3.2. din contract.
     Instanta constata ca apelul a fost formulat in termen si este legal timbrat.
     La termenul de judecata din data de 22.01.2008 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a primei instante a carei hotarare s-a atacat, respectiv a Judecatoriei Odorheiu-Secuiesc, avand in vedere ca obiectul cauzei este constatarea nulitatii absolute a unor clauze inserate intr-un contract de consultanta incheiat intre doua societati comerciale.
     Partile fiind prezente prin reprezentant legal, au declarat ca sunt de acord cu admiterea exceptiei invocate, cauza fiind de natura comerciala fara valoare.
     Analizand cu precadere exceptia invocata din oficiu in conformitate cu dispozitiile art.137 alin.1 Cod procedura civila, instanta constata ca prin actiunea introductiva s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a unor clauze inserate in Contractul de consultanta nr.80/18.07.2007 incheiat intre parti, cele, precum si eliminarea acestor clauze din contract (filele 5-6 d.f.).
     Tribunalul observa ca contractul in speta s-a incheiat intre doua societati comerciale referitor la prestarea unor servicii de consultanta in materie comerciala, care sunt fapte de comert in sensul art.4 Cod comercial, ca urmare litigiile ce deriva din executarea acestora este de asemenea de natura comerciala.
     Pe de alta parte, intrucat obiectul cauzei, respectiv anularea unor clauze din contract este fara valoare, in sensul dispozitiilor art.2 pct.1 lit.a Cod de procedura civila competenta solutionarii apartine tribunalului in prima instanta.
     In consecinta, constatand admisibilitatea apelului, insa din alte motive decat cele invocate de apelanta, necompetenta primei instante fiind de ordine publica conform art.159 pct.2 Cod de procedura civila, in temeiul art.297 alin.2 Cod de procedura civila tribunalul va anula sentinta atacata, urmand sa stabileasca competenta solutionarii in prima instanta a actiunii in favoarea Tribunalului Harghita ca litigiu comercial.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Competenta materiala

Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Dare in plata a unui imobil ipotecat. Competenta materiala in apel apartine sectiei a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului - Decizie nr. 178 din data de 08.03.2017
Desbagubiri solicitate pentru neindeplinirea clauzelor unui contract de servicii turistice. Necompetenta materiala a instantei sesizate - Sentinta civila nr. 78 din data de 26.01.2010
Litigiu de munca. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 1118 din data de 04.12.2009
Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu cerere preliminara. Cererea formulata de reclamant, referitoare la sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directa a dreptului comunitar in materia activitatilor de im... - Hotarare nr. 691/R din data de 11.04.2011
Vicii ascunse. Conditii pentru a fi considerate astfel. - Decizie nr. 212/Ap din data de 19.11.2007
Competenta materiala. Competenta de solutionare a cauzei in despagubiri rezultate din actiunea fundamentata pe dispozitiile cuprinse in art. 404 ind.1 cod procedura civila. - Rezolutie nr. I N C H E I E R E din data de 06.05.2011
Anulare hotarare prin care s-a solutionat o cauza canonica in baza unor dispozitii din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale B.O.R. Necompetenta generala a instantelor judecatoresti. - Decizie nr. 1429 din data de 25.10.2016
Cooperare judiciara internationala in materie penala. Recunoasterea si executarea sanctiunilor pecuniare. - Decizie nr. 10 din data de 20.01.2014
Competenta materiala. Stabilirea competentei instantei atunci cand actiunea cuprinde doua capete de cerere principale. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 17 Cod procedura civila. - Decizie nr. 410 din data de 13.09.2012
Competenta materiala a instantei competente sa judece cererea de ordonanta presedintiala atunci cand o actiune pe fondul dreptului este deja inregistrata pe rolul unei instante. - Decizie nr. 705 din data de 09.10.2009
Competenta materiala a Sectiei de litigii de munca a Tribunalului - Decizie nr. 111 din data de 30.01.2008
Competenta materiala a instantei de fond funciar. - Decizie nr. 270 din data de 05.03.2007
Legea nr.272/2004. Competenta materiala - Decizie nr. 141 din data de 28.11.2006
Tutela. Competenta materiale in cauzele privind tutela - Decizie nr. 632 din data de 09.05.2006
Competenta materiala. Cerere de investire cu formula executorie a unei hotarari arbitrale. - Decizie nr. 41/F din data de 18.05.2006
Cauzele avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a actelor de instrainare de imobile ce intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 - Decizie nr. 115 din data de 08.02.2006
Competenta materiala a instantei de contencios administrativ - Decizie nr. 2118 din data de 07.11.2005
Exceptia necompetentei si exceptia netimbrarii. Ordinea solutionarii lor - Decizie nr. 815 din data de 07.10.2005
Recunoasterea statutului de magistrat pensionar si stabilirea drepturilor cuvenite. Competenta materiala. - Decizie nr. 803 din data de 22.11.2004