InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mehedinti

Exceptie de nelegalitate. Hotarare Consiliu Local

(Sentinta civila nr. 719 din data de 08.02.2012 pronuntata de Tribunalul Mehedinti)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Tribunalul Mehedinti | Jurisprudenta Tribunalul Mehedinti

EXCEPTIE DE NELEGALITATE. HOTARARE CONSILIU LOCAL

           TRIBUNALUL MEHEDINTI SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, prin sentinta nr. 719/2012 a admis in parte exceptia de nelegalitate invocata in dosarul nr.911/274/2011 al Judecatoriei Orsova de reclamantii Municipiul O  prin Primar si Primarul municipiului O  in contradictoriu cu paratii T.O si Consiliul Local al municipiului O, a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.5, art.6 si art.7 din Hotararea nr.115/2011 a Consiliului Local al mun. O si a respins ca neintemeiata exceptia de nelegalitate privind celelalte dispozitii cuprinse in HCL nr.115/2011.
      Instanta a retinut ca la data de 31.10.2011 Consiliul Local al mun. O a adoptat Hotararea nr.115 .
Reclamantii au invocat, in primul rand, ca si motiv de nelegalitate a hotararii, incalcarea art.2 din OG nr.35/2002 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece  Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local se adopta cu votul a cel putin doua treimi din numarul consilierilor in functie, ori, hotararea a fost adoptata cu 10 voturi "pentru", in conditiile in care doua treimi din numarul consilierilor in functie este 12.
      Instanta a retinut  ca potrivit art. 2 din O.G. nr.35/2002, pe baza prevederilor regulamentului-cadru prevazut la art. 1 consiliile locale vor adopta regulamente proprii de organizare si functionare, adaptate specificului unitatii administrativ-teritoriale, in termen de cel mult 60 de zile de la intrarea in vigoare a acestuia. Regulamentele proprii se adopta cu votul a cel putin doua treimi din numarul consilierilor in functie.
Prin hotararea nr.115/2011, Consiliul Local al mun.O a constatat reintegrarea in munca a salariatului T.O. si a hotarat cu privire la atributiile acestuia si modul in care isi va desfasura activitatea.
Astfel, cum din cuprinsul hotararii nu rezulta ca prin aceasta se modifica Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local, regulament aprobat prin HCL nr.114/2008, ci, din contra, acest act este invocat in preambului hotararii ca facand parte dintre actele care au stat la baza adoptarii acesteia, se apreciaza ca dispozitiile art.2 din OG nr.35/2002 nu erau aplicabile in ceea ce priveste numarul de voturi necesar pentru adoptarea hotararii.
Reclamantii au mai invocat incalcarea prevederilor art.45 alin.(3) din Legea nr.215/2011 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare intrucat prin aceasta hotarare s-a dispus si asupra patrimoniului (birou, calculator, autovehicul), cu 10 voturi “pentru" in conditiile in care conform dispozitiilor legale mentionate erau necesare 12 voturi.
Instanta a constatat ca potrivit art.45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind  administratia publica locala, hotararile privind patrimoniul se adopta cu votul a doua treimi din numarul total al consilierilor locali in functie.
Ori, prin hotararea nr.115/2011 nu s-a dispus cu privire la patrimoniul unitatii administrativ-teritoriale in sensul prevederilor legale invocate anterior intrucat aceasta nu contine dispozitii cu privire la administrarea bunurilor din domeniul public sau cu privire la vanzarea, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate privata a municipiului, ci s-a stabilit ca paratului T.O. sa-i fie puse la dispozitie toate cele considerate necesare pentru desfasurarea activitatii.
Astfel, se apreciaza ca hotararea nu dispune cu privire la patrimoniul municipiului si prin urmare, pentru adoptarea acestuia nu erau aplicabile dispozitiile art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001.
In ceea ce priveste nelegalitatea hotararii (art.8) ca urmare a abrogarii dispozitiilor Decr. Nr.92/1976 privind carnetul de munca, instanta a constat ca, prin sentinta nr.1073/29.04.2010 a Tribunalului Mehedinti- Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, sentinta pusa in executare prin hotararea nr.115/2011, s-au constatat nule dispozitiile art.2 ale HCJ nr.17/26.02.2009 si s-a  dispus  reintegrarea paratului T.O. pe postul detinut anterior.
Ori, ca urmare a acestor dispozitii ale instantei era necesara efectuarea mentiunilor referitoare la anularea dispozitiilor privind incetarea contractului de munca si reintegrarea in carnetul de munca avand in vedere ca la data pronuntarii sentintei Decr. Nr.92/1976 nu era abrogat, iar pe de alta parte, potrivit dispozitiilor Codului muncii, vechimea in munca stabilita pana la data de 31.12.2010 se probeaza cu carnetul de munca.
Reclamantii au mai invocat incalcarea art.21 din Legea nr.215/2001 si ale art.79 ?alin.1 si 79? alin.3 din OG nr.35/2002.
      Instanta a retinut ca potrivit art.21 alin(2) din Legea nr.215/2001, in justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, dupa caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean. 
      Conform alin. (3) al aceluiasi articol, primarul, respectiv presedintele consiliului judetean, poate imputernici o persoana cu studii superioare juridice de lunga durata din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judetean, sau un avocat care sa reprezinte interesele unitatii administrativ-teritoriale, precum si ale autoritatilor administratiei publice locale respective, in justitie.
      Se constata astfel ca dispozitiile art.5 din HCL nr.115/2011 prin care este imputernicit paratul T.O. sa reprezinte interesele municipiului in justitie si sa exercite actiuni pentru apararea patrimoniului unitatii administrativ-teritoriale sunt contrare dispozitiilor legale mentionate anterior, primarul fiind cel care reprezinta in instanta municipiul sau poate imputernici o persoana sa reprezinte interesele acestuia in instanta.
      Astfel, instanta va constata nelegalitatea dispozitiilor art.5 din HCL nr.115/2011 fata de prevederile art.21 din Legea nr.215/2001.
      Conform art. 79^1 alin.1din REGULAMENT-CADRU de organizare si functionare a consiliilor locale aprobat prin OG nr.35/2002, pentru buna organizare a lucrarilor consiliului local, precum si pentru solutionarea altor aspecte din activitatea sa, acesta poate crea un post cu activitate permanenta la comune si orase si 1 - 2 posturi la municipiu, pe care vor fi incadrate, prin hotarare, persoane care au studii superioare, de regula juridice sau administrative.
      Potrivit art.79^4 alin.3 din acelasi act normativ, persoanele incadrate pe posturile create potrivit art. 79^1 isi desfasoara activitatea sub coordonarea secretarului unitatii administrativ-teritoriale si colaboreaza cu acesta la pregatirea sedintelor consiliului local, asigurarea documentarii si informarii consilierilor, intocmirea si difuzarea catre acestia a dosarelor de sedinta si a oricaror alte materiale.
      Prin Hotararea nr.115/2011 s-a dispus insa ca (art.6 si 7), consilierul juridic T.O. sa asigure consultanta juridica si reprezentare in fata autoritatilor judiciare a SC SP SRL, care este societate aflata in administrarea Consiliului Local al municipiului O si sa desfasoare activitate alternativ, atat in biroul de la sediul Primariei, cat si in biroul pus la dispozitie de administratorul SC SP SRL.
      Instanta constata astfel ca dispozitiile art.6 si art.7 din HCL nr.115/2011 sunt nelegale prin raportare la dispozitiile legale mentionate anterior, intrucat persoana incadrata pe postul prev. de art. 79^1, asa cum este cazul consilierului juridic T.O. poate avea atributii numai cu privire la activitatea consiliului local, nu si a unor societati comerciale, chiar daca acestea au ca si actionar consiliul local si isi desfasoara activitatea sub coordonarea secretarului municipiului, colaborand cu acesta la pregatirea sedintelor consiliului astfel incat nu poate desfasura activitate si la sediul SC SP  SRL.
      S-a constatat nelegalitatea art.6 si art.7 din HCL nr.115/2011  prin raportare la  art.79^4 alin.3 si art. 79^1 alin.1 din OG nr.35/2002, dispozitii care se regasesc si in Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local adoptat prin HCL nr.114/2008.
In ceea ce priveste nelegalitatea hotararii ca urmare a nerespectarii de catre proiectul de hotarare a conditiilor de forma si fond, intanta a constatat ca, pe calea exceptiei de nelegalitate se analizeaza legalitatea unui act administrativ prin raportare la actele normative cu forta juridica superioara, in temeiul si in executarea carora a fost emis.
Ori, reclamantii au invocat nelegalitatea HCL nr.115/2011 ca urmare a nerespectarii conditiilor de fond si forma de catre proiectul de hotarare fara a  indica dispozitiile legale incalcate, astfel incat instanta apreciaza ca nefiind mentionate in concret prevederile legale incalcate nu poate proceda la analizarea legalitatii hotararii sub acest aspect.
Prin decizia nr. 4855/2012 a Curtii de Apel Craiova  s-au respins recursurile formulate de paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O si reclamantul T.O.       
      Astfel, in ce priveste art. 5 din HCL nr. 115/2011, in conditiile in care dispozitiile art. 21 din Legea 215/2001 prevad in mod expres ca reprezentarea unitatii administrativ teritoriale in justitie se face de catre primar, acesta fiind singurul indrituit sa delege aceasta atributie unei alte persoane cu studii superioare juridice din cadrul aparatului de specialitate al primarului ori unui avocat.
       Curtea a constatat ca prima instanta a apreciat corect nelegalitatea acestor dispozitii din HCL prin care, imputernicind recurentul T.O. sa reprezinte in justitie mun. O, Consiliul Local O isi aroga atributii pe care legea nu i le confera in calitate de autoritate publica deliberativa.
      Din acest punct de vedere este irelevant faptul ca nu exista o dispozitie legala care sa interzica expres desemnarea de catre consiliul local a consilierului juridic care sa reprezinte interesele autoritatii administrativ teritoriale,  cum pretinde recurentul.
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 36 alin. 2 din Legea 215/2001, consiliul local exercita atributii privind organizarea si functionarea aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes local;atributii privind dezvoltarea economico-sociala si de mediu a comunei, orasului sau municipiului; atributii privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului; atributii privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni si atributii privind cooperarea interinstitutionala pe plan intern si extern.
Ca atare, atat timp cat printre atributiile consiliului local nu se regaseste aceea de reprezentare in justitie a unitatii administrativ teritoriale, recurentul parat  nu poate imputernici o alta persoana in acest sens, delegandu-i competente pe care legea nu i le confera, chiar daca o astfel de interdictie nu este reglementata expres de lege.
De altfel, potrivit  alin. 1 al art. 36, anterior mentionat, consiliul local hotaraste in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritatii ale administratiei publice locale sau centrele, fiind evident fata de aceste dispozitii ca recurentul parat nu poate exercita atributii conferite prin lege primarului, nici chiar in ipoteza unor eventuale incompatibilitati ori conflicte de interese cand devin aplicabile dispozitiile art. 57 alin.2 din Legea 215/2001 privind inlocuirea de drept si delegarea atributiilor primarului catre viceprimarul unitatii administrativ teritoriale.
Criticile recurentilor sunt nefondate si in ce priveste art. 6 si 7 din HCL nr. 115/31.10.2011.
       Astfel, chiar daca municipiul O are calitate de asociat unic la SC S:P: SRL,  avand in vedere ca intre aceasta persoana juridica si unitatea administrativ teritoriala in cauza nu exista identitate, consiliul local nu poate stabilii in sarcina propriilor angajati atributii de serviciu legate de activitatea unei persoane juridice distincte.
Asa cum corect a retinut instanta de fond,  dispozitiilor art. 79/1 si 79/4 din OG 35/2002 stabilesc atributiile persoanei incadrate potrivit art. 79/1 alin. 1 a carei activitate vizeaza exclusiv buna organizare a lucrarilor consiliului local si solutionarea altor aspecte legate de activitatea acestuia legate de pregatirea sedintelor de consiliu local, asigurarea documentarii si informarii consilierilor, intocmirea si difuzarea catre acestia a dosarelor de sedinta si a oricaror alte materiale.
Ori, in conditiile in care atributiile postului pe care recurentul reclamant a fost reincadrat sunt limitate prin lege la activitatea consiliului local, privit ca autoritate publica locala deliberativa, Consiliul Local O nu poate extinde sfera acestor atributii cu sarcini de serviciu ce vizeaza reprezentarea in justitie si acordarea consultantei juridice unei alte persoane juridice.
Tocmai de aceea, stabilirea atributiilor specifice postului in conformitate cu dispozitiile legale si scopul pentru care acestea au fost edictate, nu poate constitui o modalitate de ingradire a dreptului la munca al recurentului T.O., acesta exercitandu-si dreptul constitutional potrivit specificului postului ocupat, in limitele determinate de lege.
De asemenea, avand in vedere ca patrimoniul celor doua persoane juridice - Consiliul Local O si SC S.P SRL este distinct, nu pot fi retinute nici sustinerile recurentilor  legate de eventuala economie pe cere Consiliul Local O ar realiza-o prin angajarea aceluiasi consilier juridic si pentru societatea la care are calitatea  de unic asociat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014