InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mehedinti

Curatela

(Decizie nr. 73/R/MF din data de 28.09.2012 pronuntata de Tribunalul Mehedinti)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) | Dosare Tribunalul Mehedinti | Jurisprudenta Tribunalul Mehedinti


Curatela:
(Tribunalul Mehedinti - d.c. 73/R/MF/28.09.2012)

Prin cererea inregistrata la nr.2669/215/2012, astfel cum aceasta a fost precizata, reclamanta B.M., in calitatea sa de tutore al persoanei pusa sub interdictie-parata B.C. a solicitat constituirea Consiliului de familie pentru a supraveghea modul in care ea isi exercita drepturile si isi indeplineste indatoririle cu privire la persoana paratei, precum si autorizarea vanzarii garsonierei pe care parata o detine in proprietate in municipiul Craiova.
     In motivarea cererii reclamanta a sustinut ca parata, detine imobilul mai sus mentionat in proprietate si ca in prezent exista riscul ca acesta sa fie vandut in contul datoriilor pe care parata le-a acumulat de-a lungul timpului in contul intretinerii. De asemenea, vanzarea imobilului este impusa si de faptul ca in urma cu doi ani domiciliul paratei a fost mutat din municipiul Craiova in localitatea Jirov, judetul Mehedinti la domiciliul sau, unde  insa aceasta nu beneficiaza de spatiul necesar, astfel ca se impune edificarea unei  noi constructii.
     A solicitat constituirea Consiliului de familie si  autorizarea instrainarii imobilului apartinand paratei situat in municipiul Craiova.
     In solutionarea cauzei in vederea constituirii Consiliului de familie, la cererea reclamantei, instanta a introdus in cauza in calitate de intimati pe numitii I.E., G.E., G.V., B.I.D., B.S., B.E., N.G., procedand la audierea acestora, intimatii B.E. si N.G. precizand ca nu sunt de acord a fi numiti in Consiliul de Familie.
     Judecatoria Strehaia, prin  incheierea pronuntata la data de 10.08.2012, in temeiul art.124 alin.1 cod civil rap. la art.171 c.civil si art.144 alin 2 c. civil, a dispus constituirea Consiliului de familie si a numit in functia de membru pe intimatii N.I., G.E.si B.I.D., iar in functia de membri supleanti pe intimatele I.E. si B.S. si a respins cererea formulata de reclamanta B.M. cu privire la autorizarea vanzarii garsonierei paratei B.C. situata in Craiova.
     Pentru a hotari, astfel, prima instanta a retinut in esenta ca:
     Potrivit art. 144 alin 2 Cod civ.  rap. la art. 171 Cod civ.  tutorele nu poate, fara avizul Consiliului de familie si autorizarea instantei de tutela, sa faca acte de instrainare, imparteala, ipotecare ori degrevare cu alte sarcini reale a bunurilor, sa renunte la drepturile patrimoniale precum si sa incheie in mod valabil orice acte ce depasesc dreptul de administrare, iar potrivit art. 145 alin. 1 Cod civ. instanta de tutela acorda tutorelui autorizarea mai sus mentionata numai daca actul raspunde unei nevoi sau prezinta un folos neindoielnic pentru persoana pusa sub interdictie.
     Pe de alta parte, potrivit art. 124 alin 1 Cod civ., rap. la art. 171 Cod civ. consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul in care tutorele isi exercita drepturile si indatoririle cu privire la persoana si bunurile persoanei puse sub interdictie.
     In speta, prin sentinta civila nr.2392/10.02.2010 a Judecatoriei Craiov  s-a dispus punerea sub interdictie a paratei B.C., la cererea reclamantei B.M., iar ulterior, prin dispozitia nr.27236/29.11.2010 a Primariei municipiului Craiova s-a dispus instituirea tutelei pentru parata B.C., numindu-se in functia de tutore al acesteia,  reclamanta B.M.
     Parata detine in proprietate in municipiul Craiova, conform inventarului intocmit de catre Serviciul de Autoritate Tutelara a Primariei municipiului Craiova (fila 19), o locuinta compusa dintr-o camera de locuit si vestibul precum si acces la dependinte comune situata in Craiova, judetul Dolj, imobil in legatura cu care reclamanta, in calitatea sa de tutore, solicita autorizarea vanzarii, astfel ca in rap. de dispozitiile art.124 alin 1 Cod civ., rap. la art.171 Cod civ. se impune constituirea Consiliului de familie care sa avizeze instrainarea solicitata.
     Audiati fiind in acest scop de catre instanta, intimatii N.I., G.E., B.I.D., I.E. si B.S. au precizat ca sunt de acord sa fie numiti in Consiliu de familie si, cu exceptia intimatului B.I.D., au sustinut ca este in interesul paratei ca vanzarea imobilului aflat in proprietatea sa sa fie vandut. Intimatul B.I.D. a sustinut insa ca reclamanta doreste sa procedeze la vanzarea imobilului proprietatea paratei nu in interesul acesteia, ci in interesul sau exclusiv, intrucat aceasta nu dispune de mijloacele necesare pentru a-si intretine fiica aflata la studii in municipiul Timisoara.
     Cu privire la autorizarea vanzarii locuintei proprietatea paratei B.C. solicitata de catre reclamanta B.M., in raport de dispozitiile art. 145 alin 1 Cod civ, instanta a aratat ca vanzarea imobilului nu se face exclusiv in folosul paratei.
     Instanta a apreciat ca, locuinta detinuta de parata in municipiul Craiova poate fi inchiriata contra cost de catre tutore, astfel ca din banii obtinuti din chirie sa se asigure atat plata intretinerii locuintei dar si diferenta de suma necesara pentru intretinerea paratei, care in prezent la randul sau este beneficiara a unei pensii de stat.
     Impotriva acestei sentinte, in termen legal a formulat recurs reclamanta B.M., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
     In motivare a sustinut ca, prima instanta a omis a se pronunta asupra autorizarii de a o reprezenta pe B.C. in fata tuturor autoritatilor indicate in actiunea introductiva, de asemenea, instanta a apreciat gresit dovezile depuse la dosar si ca, fata de afirmatiile mincinoase ale fratelui sau B.I.D., a respins  neintemeiat cererea de autorizare a vanzarii garsonierei.
     Solicita sa fie admisa cererea de autorizare a vanzarii garsonierei si sa fie exclus fratele sau B.I.D. din componenta Consiliului de Familie, deoarece intre ei exista neintelegeri.
     Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor aduse, se constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
     Numita B.C. este persoana pusa sub interdictie fata de care, prin dispozitia nr.27236 din 29.11.2010 a Primarului municipiului Craiova s-a dispus instituirea tutelei, tutore al acesteia fiind desemnata, prin aceeasi dispozitie, petenta.
     Se retine ca, in calitatea sa de tutore, petenta are nu numai dreptul, dar si indatorirea de a administra bunurile persoanei puse sub interdictie, ca si dreptul de a o reprezenta pe aceasta in actele civile ce se refera la administrarea bunurilor persoanei ocrotite, in acest sens fiind art.171 raportat la art.142,143 cod civil, prin urmare, apare drept lipsit de interes demersul petentei de a solicita o autorizare din partea instantei in sensul reprezentarii surorii sale incapabile in fata autoritatilor enuntate in actiune.
     Neintemeiata se gaseste a fi si critica ce vizeaza solutia data de catre instanta cererii de autorizare a vanzarii bunului imobil apartinand persoanei puse sub interdictie.
     Sub acest aspect se retine ca, in cauza nu s-a dovedit de catre tutore imprejurarea ca, un asemenea act de dispozitie, ar raspunde unei nevoi curente a persoanei ocrotite prin tutela sau ca ar prezenta un folos neindoielnic pentru aceasta, astfel cum impune art.145 alin.1 cod civil .
     Nici motivul de recurs ce priveste includerea fratelui B.I.D. in Consiliul de familie nu poate fi primit , invocarea unor neintelegeri existente intre acesta si petenta fiind irelevante cata vreme, persoana in discutie este fratele persoanei ocrotite, iar potrivit art.125 cod civil poate fi numit in acest Consiliu .

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)

Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de „motive temeinice” pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014