Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992

Prin sentinta civila nr. 333/2013, pronuntata de Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov s-a respins cererea formulata de petenta S. privind recunoasterea actului jurisdictional intitulat „certificare de divort”, eliberat sub numarul 4/27.01.2011, in dosarul nr.046963, in fata delegatului Judecatoriei Abu Dhabi si a imputernicitului vice-ambasadorului egiptean din Abu Dhabi, pentru nedovedirea cerintelor prevazute de lege.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Tribunalul a constatat ca in cauza sunt aplicabile prevederile Codului de procedura civila in forma anterioara modificarilor aduse de Legea nr.134/2010 si, pe cale de consecinta, si prevederile fostei Legi nr.105/1992, fata de prevederile art.3 din Legea nr.76/2012.
In fapt, conform certificatului de casatorie depus la dosar, petenta s-a casatorit cu numitul E.G.I. la data de xxx, la Consulatul Ambasadei Egipt la Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite, actul de casatorie fiind transcris in registrele de stare civila romane sub nr.xxx/30.11.2010.
Conform actului jurisdictional intitulat „certificare de divort”(emis in dosarul nr.046963), depus de catre petenta, la data de 27.01.2011 (si nu 2007 cum se stipuleaza in cererea de chemare in judecata), partile s-au prezentat in fata unui delegat al Judecatoriei Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, aratand ca insista sa efectueze divortul, potrivit legii islamice.
In documentul sus-mentionat se precizeaza ca „se adevereste prin aprobarea domnului E.G.I ca doamna S. devenit divortata de doua ori cu posibilitatea de intoarcere”(f.4, verso).
Prin urmare, tribunalul a constatat ca din cuprinsul actului jurisdictional in cauza rezulta un puternic dubiu cu privire la caracterul definitiv al divortului pronuntat in aceste conditii si, implicit, al actului jurisdictional in cauza, din moment ce insusi actul respectiv recunoaste o posibilitate de intoarcere, de retractare a manifestarii de vointa cu privire la divort din partea partilor. Aceeasi concluzie se desprinde si din alte spete din practica in materie a instantei de fond, spre exemplu, in dosarul nr.449/1372/2013 actul jurisdictional strain, desi divortul este pronuntat tot cu posibilitate de intoarcere, contine mentiunea ca acesta a devenit irevocabil, in urma scurgerii unui termen, potrivit legii religioase aplicabile.
In aceste conditii, tribunalul i-a pus in vedere petentei sa faca dovada caracterului definitiv al sentintei de divort respective, in virtutea rolului activ adresand totodata o cerere de relatii catre serviciul consular al ambasadei statului de origine al hotararii la Bucuresti, care a ramas fara raspuns, in conditiile in care, la ultimul termen de judecata, petenta a renuntat expres la efectuarea unor astfel de demersuri, solicitand instantei sa se pronunte pe baza inscrisurilor de la dosar.
Cum in cauza este pe deplin aplicabil principiul disponibilitatii, care guverneaza procesul civil si de manifestarea de vointa a petentei in sensul aratat, tribunalul va constata, in lipsa altor date, ca petenta nu a dovedit ca actul jurisdictional cu privire la care solicita recunoasterea are caracter definitiv.
Or, conform art.167 din Legea nr.105/1992, pentru recunoasterea unei hotarari straine in Romania este necesar, in mod cumulativ, ca aceasta sa fie definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronuntata, instanta care a pronuntat-o sa fi avut competenta sa judece procesul si sa existe reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea.
Pe de alta parte, conform art. 171 alin.1 lit. b din acelasi act normativ, sarcina probei caracterul definitiv al actului jurisdictional strain revine in exclusivitate partii care solicita recunoasterea, dovada caracterului definitiv trebuind sa insoteasca cererea de recunoastere.
Impotriva acestei hotarari, a formulat recurs petenta S., iar prin motivele de recurs, solutia atacata este criticata pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a apreciat ca, de vreme ce in cuprinsul „certificatului de divort” se mentioneaza ca „a devenit divortata de doua ori, cu posibilitate de intoarcere”, divortul nu este definitiv.
Recurenta a facut demersuri la Abu Dhabi pentru ca pe hotarare sa fie aplicata o mentiune suplimentara privind caracterul definitiv al divortului, insa i s-a comunicat ca o asemenea formalitate nu exista si ca simplul fapt al eliberarii hotararii de divort, cu stampilele aplicate dovedeste ca divortul este definitiv.
Fostul sot al recurentei s-a recasatorit, in conditiile in care nu este musulman, deci nu poate avea mai multe sotii, prin urmare hotararea a fost considerata definitiva.
Potrivit legii arabe, prin „posibilitatea de intoarcere” se intelege posibilitatea ca sotul sa-si reprimeasca sotia de doua ori, iar a treia oara o poate primi inapoi numai daca ea se recasatoreste si divorteaza din nou sau ramane vaduva.
Recursul este fondat.
Actiunea dedusa judecatii are ca obiect recunoasterea pe teritoriul Romaniei a efectelor unei hotarari de divort pronuntate in dosarul 046963, inregistrat sub nr. 4/27.01.2007, in fata delegatului Judecatoriei Abu Dhabi, intre un cetatean egiptean (sotul) si un cetatean roman (sotia).
In privinta hotararilor straine referitoare la statutul civil al persoanei, sunt aplicabile prevederile derogatorii ale art. 166 din Legea nr.  105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, potrivit carora, astfel de hotarari „sunt recunoscute de plin drept in Romania, daca se refera la statutul civil al cetateanului statului unde au fost pronuntate sau daca fiind pronuntate intr-un stat tert, au fost recunoscute mai intai in statul de cetatenie al fiecarei parti”.
Din interpretarea acestui text de lege, rezulta ca ne aflam in situatia in care, hotararea de divort a fost pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti, intrucat a fost pronuntata in ambasada Egiptului, de la Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite), in conditiile in care sotii erau cetateni roman, respectiv egiptean. Cu toate acestea, nu trebuie neglijat faptul ca divortul a fost pronuntat in fata aceleiasi autoritati in fata careia a avut loc si casatoria sotilor, respectiv Ambasada egipteana din capitala Emiratelor Arabe Unite, ce reprezinta practic teritoriu egiptean, fiind inregistrata  in registrul starii civile din Abu Dhabi, iar divortul a fost operat in acelasi registru al starii civile.
Revenind la conditia recunoasterii acestei hotarari de catre statul egiptean, de cetatenie al sotului, Curtea retine ca hotararea de divort a fost pronuntata la 27 ianuarie 2011 si poarta stampila rotunda, albastra, ce reprezinta stampila Judecatoriei Abu Dhabi, precum si stampila dreptunghiulara, ce reprezinta stampila Ministerului de Externe al Emiratelor Arabe Unite. Aceasta stampila a fost aplicata la data de 6 mai 2012, adica la peste un an de la data desfacerii casatoriei, iar autenticitatea acestei stampile, precum si semnatura Ministrului Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite este garantata prin stampila Ambasadei Emiratelor Arabe Unite la Bucuresti nr. 1101 din data de 20 septembrie 2012, precum si de stampila Ministerului de Externe Roman nr. 3644/20.09.2012.
In ceea ce priveste necesitatea ca hotararea de divort sa fie definitiva, Curtea retine ca, in speta, nu sunt aplicabile prevederile art. 167 alin. 1 lit. a din Legea nr. 105/1992, retinute de instanta de fond prin hotararea atacata, intrucat textul de lege exclude expres necesitatea indeplinirii acestei conditii, in cazul hotararilor referitoare la procesele aratate la art. 166, adica la procesele ce se refera la statutul civil si care, in mod exceptional sunt recunoscute „de plin drept” in Romania, conform celor aratate mai sus.
Cu toate acestea, Curtea retine ca, in fapt, cei doi soti ce au fost divortati prin hotararea a carei recunoastere se solicita prin cererea dedusa judecatii, sunt de religie musulmana (astfel cum se mentioneaza expres la pct. 1 si 2 din paragraful prin care se adevereste prezenta sotilor si identificarea acestora din hotararea de divort). Or, in privinta divortului, in legislatia musulmana, exista institutia repudierii, care are drept consecinta separarea sotilor in cursul unei perioade de continenta, iar in aceasta perioada repudierea poate fi revocata. Daca nu a fost revocata, urmeaza o noua perioada de separare, dupa care hotararea este definitiva. In societatea moderna, sotul poate pronunta formulele de repudiere fara perioada de separare, ceea ce antameaza o despartire definitiva.
In speta, prin hotararea de divort se atesta pronuntarea a doua repudieri. Formula „cu posibilitate de intoarcere”, reprezinta posibilitatea sotilor de a se recasatori, aceasta fiind diferenta dintre o simpla si o tripla repudiere, in acest din urma caz, sotul nici macar nu se mai poate casatori cu femeia respectiva (decat dupa desfacerea unei alte casatorii contractate legal de aceasta si consumata). Prin urmare, divortul prin dubla repudiere este unul definitiv, iar, in speta. Acest divort este recunoscut de statul de cetatenie al sotului, iar prin prezenta hotarare se tinde tocmai la recunoasterea hotararii si de catre statul de cetatenie al sotiei, astfel incat, in baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedura civila, recursul va fi admis, conform dispozitivului prezentei.