Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara.

Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara.


Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte se dispune doar atunci cand celalalt parinte prezinta un pericol pentru minor si exercitarea in comun a autoritatii parintesti aduce atingere interesului superior al acestuia. Imprejurarea ca parintii nu locuiesc impreuna, ori ca locuiesc la o distanta considerabila, nu poate constitui prin ea insasi un motiv intemeiat pentru o astfel de masura.


Sectia I civila - Decizia civila  nr.494/16  decembrie  2014

Prin sentinta civila nr. 210/2014 pronuntata de Judecatoria Alba Iulia in dosar nr. 5495/176/2012 a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul J.F.G.M. in contradictoriu cu parata D.A.R., a fost admisa in parte cererea formulata si precizata in dosarul conexat 6927/176/2012, de reclamanta  D.A.R. in contradictoriu cu paratii J.F.G.M. si Comuna I. – Serviciul de Autoritate Tutelara din cadrul Primariei I., si in consecinta:
A fost obligata parata sa permita reclamantului sa aiba legaturi personale cu minorul G.D.J.N., nascut la data de 07.07.2006 in urmatoarea modalitate: in vacanta de vara, o luna de zile, prin preluarea minorului de la locuinta  paratei la locuinta reclamantului, cu obligatia readucerii minorului la locuinta paratei dupa terminarea perioadei de vizitare.
S-a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului sa revina ambilor parinti, s-a stabilit locuinta minorului la locuinta reclamantei si a fost obligat paratul sa plateasca catre reclamanta si in favoarea minorului suma de 317 euro lunar cu titlu pensie de intretinere, incepand cu data de 22.10.2012 si pana la majoratul minorului
A fost obligat paratul sa plateasca catre reclamanta suma de 358,3 lei cu titlu cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca minorul este in varsta de  7 ani si nu are o situatie personala care sa impuna pastrarea acestuia intotdeauna la domiciliu si interzicerea unor relatii personale firesti cu tatal, care, in prezenta mamei ar fi in mare masura stanjenite, indeosebi sub aspectul comunicarii, fara de care orice relatie este imposibila. Din probele administrate in cauza nu a reiesit ca reclamantul ar fi in masura sa ignore cerintele de ingrijire specifice varstei copilului, expunandu-l la factori de risc, prin urmare acesta poate avea grija de copil.
In plus, interesul copilului nu este de a ramane permanent la domiciliu, ci si de a pastra relatia cu paratul, in conditiile pe care instanta le-a expus mai sus.
Fata de dispozitiile art.14 si 15 din Legea nr.272/2004 si avand in vedere probele administrate, prima instanta a admis cererea reclamantului din dosar nr. 5495/176/2012 conform dispozitivului hotararii.
In ceea ce priveste cererea formulata in dosarul conexat nr. 6927/176/2012, instanta a retinut ca, fata de prevederile art. 398 Cod civil, avand in vedere interesul superior al minorului, precum si materialul probator administrat in cauza, s-a concluzionat ca nu exista motive intemeiate ca exercitarea autoritatii parintesti privitoare la minor sa revina exclusiv reclamantei. Pe cale de consecinta,  instanta a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti privitoare la minor sa revina ambilor parinti.
In temeiul art. 400 alin. 2 Cod civil, fata de probatoriul administrat, s-a stabilit locuinta minorului la locuinta mamei, iar, potrivit art. 529 Cod civil,  cuantumul pensiei de intretinere s-a stabilit la ¼ parti din veniturile realizate de parat, respectiv la suma de 317 euro lunar.
Prin decizia civila nr. 261/A/2014, Tribunalul Alba a admis apelurile partilor, a schimbat in parte sentinta atacata in sensul ca a dispus  ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului sa se exercite exclusiv de reclamanta si a stabilit obligatia de intretinere datorata de parat in favoarea minorului la suma de 235 euro lunar.
Au fost mentinute neschimbate celelalte dispozitii ale sentintei civile apelate si au fost compensate cheltuielile de judecata efectuate de parti.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut ca parintii si minorul au locuit o perioada de timp impreuna in Spania, dupa care mama copilului impreuna cu acesta  si-au stabilit domiciliul in Romania, incepand cu vara anului 2010.
Coroborand depozitiile martorilor si raspunsul la interogatoriu rezulta ca  reclamanta si minorul au venit in Romania cu acordul tatalui minorului, urmand sa se reintoarca in Spania, lucru care nu s-a mai intamplat, intrucat cei doi  nu s-au mai inteles cu privire la reluarea convietuirii.
Din probele administrate mai rezulta de asemenea, ca din vara anului 2010 minorul nu a mai fost vizitat de tatal sau, cei doi comunicand telefonic sau pe internet, dar in mod sporadic.
Minorul a fost audiat in prezenta unui psiholog desemnat de DGASPC A. Din declaratia acestuia rezulta ca ii este dor de tatal sau si este afectat de faptul ca acesta nu l-a mai sunat de mult timp, dar in acelasi timp nu doreste sa plece in Spania, lasand impresia ca are o teama fireasca de schimbarea mediului:  Spania este la mare distanta, nu mai are prieteni acolo, in timp ce acasa  se simte in siguranta alaturi de familia materna si bine integrat in familie alaturi de un verisor caruia ii spune „frate”.
Tribunalul a apreciat ca in stabilirea programului de vizitare a minorului instanta de fond a facut o corecta aplicare  a dispozitiilor art. 401 Cod civil  tinand cont de distanta existenta intre domiciliul parintelui si domiciliul copilului, stabilind acel program de vizita care se poate si realiza, astfel ca solicitarea  apelantului reclamantului privind modalitatea de executare a programului de vizita excede cadrului legal in materie. Tatal copilului are dreptul de a pastra legaturi personale cu acesta, de a se implica in cresterea si educarea copilului, dar acest drept nu poate fi extins si asupra programului mamei copilului, respectiv aceasta nu poate fi obligata sa se deplaseze cu minorul in Spania, fie pentru a duce minorul la tatal sau, fie pentru a-l prelua de la acesta.
S-a considerat nefondata si solicitarea reclamantei parate  D.A.R. de a fi exclusa aceasta perioada de o luna in vacanta de vara in care tatal minorului sa-l poata prelua pe acesta, deoarece asa cum si instanta de fond a retinut nu poate fi  impiedicat nici tatal minorului sa-si exercite dreptul de a-si vizita copilul, este in interesul copilului de a pastra legaturi personale cu tatal sau, iar aceasta modalitate de exercitare a drepturilor si obligatiilor corelative privind relatiile personale cu minorul poate fi realizata.
In privinta  exercitarii autoritatii parintesti asupra minorului, Tribunalul a retinut ca reclamantul nu a solicitat custodia comuna, iar reclamanta din dosarul conexat a solicitat ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre aceasta.
Instanta a apreciat ca in situatia parintilor copilului din afara casatoriei, care nu convietuiesc, prima conditie pentru a dispune asupra exercitarii autoritatii parintesti in favoarea si sarcina ambilor parinti, este  ca fiecare parinte in parte sa solicite instantei de tutela sa se pronunte cu privire la modul in care pe viitor se exercita autoritatea parinteasca. In caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care instanta sa stabileasca in favoarea si in sarcina unuia dintre parinti drepturi si obligatii pe care acesta nu este pregatit sa si le asume, sau  exista o dificultate reala in a si le asuma.
Instanta a considerat ca in situatia de fata, exercitarea autoritatii parintesti in comun de cei doi parinti, este imposibil de realizat, pe de o parte datorita distantei foarte mari, iar pe de alta parte a lipsei de comunicare dintre tatal copilului si mama acestuia, avand in vedere modalitatea in care tatal copilului intelege sa–i fie prezentate evenimente din viata acestuia. S-a apreciat ca este in interesul minorului ca, la acest moment, autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar la parintele la care isi are domiciliul, respectiv la mama sa, dar in acelasi timp sa pastreze legaturile personale cu tatal sau atat prin timpul petrecut impreuna cu acesta cat si prin convorbiri telefonice sau prin internet.
In privinta obligatiei de intretinere stabilita in favoarea minorului, instanta de apel a administrat proba cu inscrisuri din care rezulta ca veniturile reclamantului sunt inferioare celor retinute de prima instanta.
Referitor la modalitatea de exercitare a obligatiei de intretinere, s-a retinut ca potrivit art. 530 C. civ., aceasta obligatie se executa in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire scolara. Cel putin sub aspectul asigurarii cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala la care s-ar putea adauga alte diverse cheltuieli ce tin de activitati extrascolare, recreative sau sportive, obligatia de intretinere nu se poate executa decat prin plata unei suma de bani, respectiv  a costului acestor activitati. In atare situatie se poate stabili ca parintele  nerezident sa acopere aceste cheltuieli prin suma de bani stabilita cu titlu obligatie de intretinere. In prezent copilul si tatal sau locuiesc la o distanta apreciabila si oricat de mult doreste tatal sau sa se implice  in cresterea si educarea copilului, nu poate satisface in natura nevoile acestuia, pentru ca aceasta satisfacere in natura a nevoilor copilului, ar presupune alte cheltuieli inutile pentru cel care datoreaza obligatia de intretinere, precum si faptul ca  obligatia de intretinere in natura (haine , alimente , incaltaminte) risca sa nu-si indeplineasca scopul ajungand la destinatar intr-o stare necorespunzatoare.
Ca urmare, instanta de apel a mentinut modalitatea de indeplinire a obligatiei de intretinere, prin plata lunara a unei sume de bani.
In ce priveste cuantumul obligatiei de intretinere, s-au avut in vedere conform dispozitiilor art. 529 Cod civil,  nevoile copilului, veniturile realizate de tatal minorului, precum si datele comunicate de administratia financiara cu privire la aceste venituri. Pe langa aceste aspecte, in considerarea posibilitatii de plata a paratului, s-a tinut cont si de creditul ipotecar contractat de parat. In stabilirea obligatiei de intretinere s-au avut in vedere  veniturile realizate in anul 2012 cu om medie neta lunara de  940 euro, astfel ca s-a stabilit cuantumul obligatiei de intretinere la suma de  235 euro lunar, in acest mod instanta tinand cont si de celelalte datorii pe care tatal minorului le mai are.
Instanta de apel a apreciat ca nu se poate pronunta asupra modalitatii de plata a obligatiei de intretinere pe o luna din timpul vacantei de vara a minorului, pentru ca nu se cunoaste modalitatea in care va avea loc vizitarea minorului de catre tatal sau si nu doreste ca prin stabilirea unor date certe privind plata pensiei de intretinere sa aduca prejudicii legaturii dintre tata si fiu. Acest aspect poate fi rezolvat  de indata de catre instanta de tutela, la sesizarea partii interesate, in situatia in care pe perioada de o luna minorul se va afla in grija exclusiva a tatalui sau.
In privinta cheltuielilor de judecata, Tribunalul a apreciat ca instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 274 si 276 Cod procedura civila, iar fata de modificarea solutiei in apel nu se mai impune ca asupra dispozitiei instantei de fond sa se intervina.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitand modificarea in parte a deciziei, in sensul ca autoritatea parinteasca asupra minorului sa fie exercitata in comun, iar cuantumul pensiei de intretinere la care a fost obligat recurentul sa nu fie stabilita la limita maxima prevazuta de lege.
In expunerea motivelor, recurentul face o prezentare a situatiei de fapt si critica hotararea atacata sub aspectul exercitarii autoritatii parintesti si cel al limitei la care a fost stabilita pensia de intretinere.
In esenta, recurentul sustine ca, instanta a aplicat gresit dispozitiile legale, respectiv art. 398 si art. 507 Cod civil precum si dispozitiile Legii nr.272/2004, retinand eronat ca nu este in interesul minorului ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata de ambii parinti. Considera ca motivele retinute de instanta, acelea  privind distanta dintre minor si tata si existenta unor neintelegeri intre parinti nu sunt prevazute de lege ca motive apte sa duca la stabilirea exercitarii autoritatii parintesti de un singur parinte.
In ce priveste cuantumul pensiei de intretinere, recurentul sustine ca dispozitiile legale precizeaza ca pensia se va stabili pana la ¼ din venitul realizat si ca ar fi trebuit sa se aiba in vedere si nevoile minorului, care urmeaza cursurile unei scoli de stat nu a unei scoli particulare si are doar 8 ani. Considera ca pe masura ce nevoile minorului vor creste, parata poate sa solicite o majorare a pensiei de intretinere.
Recurentul solicita ca instanta de recurs sa dispuna suspendarea si compensarea platii pensiei de intretinere pentru perioada vacantei de vara, in sensul ca, pe perioada vacantei, daca minorul va petrece o luna de zile la tata, sa se compenseze aceasta datorie catre celalalt parinte pentru  o perioada de timp egala cu dublul perioadei in care minorul va sta la recurent.
O ultima critica se refera la faptul ca hotararea atacata se bazeaza pe motive contradictorii, recurentul aratand ca desi instanta de apel retine lipsa de comunicare dintre parti, considera ca nu trebuie sa cada in sarcina paratei obligatia de a-l informa pe recurent cu privire la minor. De asemenea arata ca hotararea este contradictorie intrucat se retine pe de o parte ca, datorita distantei exercitarea autoritatii in comun nu este posibila, dar in acelasi timp instanta de apel considera ca sunt suficiente convorbirile telefonice sau  prin internet dintre tata si fiu.
Prin decizia civila nr. 494/2014 pronuntata in dosar nr. 5495/176/2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de reclamant si a modificat in parte decizia atacata, in ce priveste solutionarea apelului declarat de parata in sensul  respingerii acestuia.
In considerentele deciziei s-au retinut urmatoarele:
Contrar sustinerii recurentului, hotararea instantei de apel nu cuprinde motive contradictorii, Tribunalul analizand fiecare cririca adusa de parti hotararii primei instante. Aprecierea instantei de apel ca intre parti exista o lipsa de comunicare nu vine in contradictie cu respingerea solicitarii recurentului de a obliga intimata sa-i furnizeze informatii cu privire la minor. Pe de-o parte, acestea sunt chestiuni distincte, iar pe de alta parte, dispozitiile art. 36  alin. 5 din Legea nr.272/2004 impun obligatia de informare in sarcina institutiilor abilitate, iar nu a parintelui la care s-a stabilit locuinta copilului.
Hotararea nu este contradictorie nici in ce priveste retinerea ca, datorita distantei, exercitarea autoritatii in comun nu este posibila, dar in acelasi timp ca sunt suficiente convorbirile telefonice sau  prin internet dintre tata si fiu. Primul aspect vizeaza exercitarea autoritatii parintesti, iar cel de-al doilea se refera la mentinerea legaturilor dintre recurent si fiul sau.
Ca urmare, aceste critici sunt neintemeiate.
Nici criticile privind cuantumul pensiei de intretinere nu sunt fondate. La aprecierea acestuia instanta de apel a avut in vedere atat nevoile beneficiarului, cat si veniturile debitorului, iar imprejurarea ca instantele de fond au stabilit pensia in cuantum maxim de ¼ nu este de natura sa atraga nelegalitatea deciziei, cata vreme acesta se incadreaza in limitele prevazute de lege.
Aspectele invocate de recurent privind veniturile realizate de intimata sunt de asemenea nefondate deoarece minorul locuieste cu intimata, astfel ca se prezuma ca toate veniturile realizate de aceasta sunt folosite pentru intretinerea familiei, inclusiv pentru ingrijirea, cresterea si educarea minorului, prezumtie care nu a fost rasturnata prin proba contrara. Dispozitiile art.529 coroborat cu art. 402 Cod civil  se refera la contributia pe care o datoreaza parintele care nu locuieste impreuna cu copilul minor.
Solicitarea recurentului de suspendare sau compensare a platii pensiei de intretinere pentru perioada de o luna de zile in timpul vacantei de vara, cat timp minorul se va afla la tata sau este nefondata. Aceasta intrucat, in masura in care recurentul va respecta programul stabilit de instanta si il va lua la domiciliul sau, este evident ca pentru luna respectiva nu va mai achita pensia de intretinere, urmand a fi prestata in natura. Instanta de apel a retinut insa corect ca nu se poate anticipa modalitatea concreta in care va avea loc vizitarea minorului de catre tatal sau (daca si in ce perioada recurentul il va lua pe minor la domiciliul sau), astfel ca nu se poate stabili o data certa pentru care pensia de intretinere, stabilita sub forma unei sume de bani, sa nu fie achitata.
In ce privesc criticile referitoare la exercitarea autoritatii parintesti, Curtea le-a  constatat fondate.
Potrivit art.  505 Cod civil,  in cazul copilului din afara casatoriei, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc. Daca nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.
Dispozitiile art.397 Cod civil, referitoare la exercitarea autoritatii parintesti dupa divort, coroborate cu art.36 alin. 1 din Legea nr.272/2004, instituie principiul exercitarii autoritatii parintesti de catre ambii parinti. Doar in mod exceptional, pentru motive temeinice, instanta poate dispune ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar de unul dintre parinti. Legiuitorul a enumerat, exemplificativ, aceste ipoteze de exceptie, in art. 507 Cod civil, facand referire la situatia in care unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa.
De asemenea,  in art. 36 alin. 7 din Legea nr.272/2004 sunt enumerate alte situatii considerate motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte.Acestea vizeaza alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.
Din cele ce preced, rezulta ca exercitarea autoritartii parintesti de catre un singur parinte se dispune doar atunci cand celalalt parinte prezinta un pericol pentru minor si exercitarea in comun a autoritatii parintesti aduce atingere interesului superior al acestuia.
Interesul superior al minorului in acceptiunea legii se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizica si morala normala, la echilibru socio-afectiv, la viata de familie, drept afirmat si prin art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Ratiunea actualelor reglementari in materia autoritatii parintesti este aceea de a responsabiliza ambii parinti, in sensul de a-i determina sa evite manifestarile, certurile, violentele, antipatiile existente intre ei si care s-ar rasfrange negativ asupra minorului/minorilor si de a inceta sa mai foloseasca copilul ca pe o arma pentru a-si satisface propriile interese. Scopul reglementarii a fost acela ca minorii sa se bucure de prezenta, grija si afectiunea ambilor parinti.
In interpretarea conceptului legal de autoritate parinteasca, Curtea de Apel din Bruxelles a stabilit intr-o decizie de speta, aplicabila si in contextul actualei legislatii nationale, ca exercitiul exclusiv al autoritatii parintesti s-ar putea impune atunci cand unul dintre parinti se dezinvesteste total de responsabilitatile sale parintesti, cand discutiile dintre parinti degenereaza prea des in conflicte care nasc suferinta sau ingrijorare pentru copii, sau daca exercitiul comun al autoritatii parintesti este deturnat de la finalitatea sa, de catre unul dintre parinti, care il foloseste pentru a se amesteca in viata celuilalt, in scopul de a-l controla sau de a-l denigra. Exercitiul exclusiv al autoritatii parintesti nu este un sistem castigator, ci este constatarea unui esec. Este un sistem care poate sa prezinte, pe termen lung, efecte perverse deloc neglijabile, datorita dinamicii pe care o genereaza, deoarece parintele exclus de la exercitiul autoritatii parintesti poate sa se simta descalificat pe nedrept, intrucat el poate fi perceput ca fiind devalorizat de catre copii.
Fata de cele ce preced, Curtea a constatat ca imprejurarea ca parintii nu locuiesc impreuna, ori ca locuiesc la o distanta considerabila, nu poate constitui prin ea insasi un motiv intemeiat pentru o astfel de masura.
Dimpotriva, dispozitiile art.36 alin.3 si 4 din Legea nr.272/2004 reglementeaza tocmai aceasta situatie, statuand  ca, in cazul in care ambii parinti exercita autoritatea parinteasca, dar nu locuiesc impreuna, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului invataturii sau pregatirii profesionale, tratamente medicale complexe sau interventii chirurgicale, resedinta copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor parinti. In situatia in care, din orice motiv, un parinte nu isi exprima vointa pentru luarea deciziilor mentionate mai sus, acestea se iau de catre parintele cu care copilul locuieste, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Ca urmare, s-a apreciat ca motivele retinute de instanta de apel in pronuntarea solutiei cu privire la exercitarea autoritatii parintesti (distanta foarte mare dintre locuintele tatalui si minorului, precum si lipsa de comunicare dintre parinti) nu pot constitui motive temenice in sensul legii, Tribunalul facand o aplicare gresita a dispozitiilor art. 398 Cod  civil.