Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort.

Prin decizia civila nr.130/A din 13 decembrie 2013 Tribunalul Brasov a admis in parte apelul declarat de paratul, reclamant reconventional B.O. impotriva sentintei civile nr.10481/26.06.2013 pronuntata de Judecatoria Brasov, in dosarul civil nr.14487/197/2008 care a fost schimbata in parte in ceea ce priveste exercitarea autoritatii parintesti si modalitatea de pastrare a legaturilor personale cu minorii dupa in sensul ca a  dispus ca autoritatea parinteasca asupra minorilor : B.H.A nascuta la data de xxx in Atlanta SUA, B.A.N., nascuta la data de xxx in Atlanta SUA si B.N.P,  nascut la data de xxx in Atlanta SUA  sa fie exercitata in comun de ambele parti iar  reclamanta a fost obligata sa permita paratului sa aiba legaturi personale cu minorii cu posibilitatea paratului de a deplasa copiii la locuinta acestuia din SUA, la orice resedinta din tara sau in orice locatie aleasa de acesta pe perioada mentinerii legaturilor personale si in vacanta de iarna timp de o saptamana, numai in anii pari, cu posibilitatea deplasarii copiilor la resedinta paratului din Romania sau in orice locatie aleasa de acesta pe teritoriul Romaniei  pe perioada mentinerii legaturilor personale.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut  ca, in ceea ce priveste modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti asupra copilului, dispozitiile art. 397 Cod civil - aplicabile incepand cu data de 1.10.2011 – consacra regula potrivit careia dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti. Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte poate fi dispusa de instanta pentru motive temeinice in considerarea interesului superior al copilului conform art. 398 alin. 1 Cod civil.
In continuare prevederile art.507 Cod civil enumara exemplificativ situatiile in care, din orice motiv, unul dintre parinti se afla in neputinta de a-si exprima vointa, fapt ce determina ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata de celalalt parinte.
Din cele ce preced rezulta ca exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte constituie exceptia si poate fi dispusa de instanta de divort pentru motive temeinice si numai in considerarea interesului superior al copilului. Totodata, Tribunalul a retinut ca autoritatea exclusiva se poate dispune doar atunci cand unul dintre parinti nu poate in mod obiectiv sa isi asume responsabilitati parentale. Asadar, exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti nu este reglementata ca o sanctiune pentru parintele care nu se implica suficient de mult sau deloc in viata copilului sau ci ca un efect al imposibilitatii acestuia de a-si manifesta vointa.
In speta de fata se observa, pe de o parte, ca nici una dintre parti nu a facut dovada unor imprejurari de fapt ori a unor imprejurari obiective (boala, punere sub interdictie, decadere din drepturile parintesti) de natura a descalifica partile ca parinti ori a le interzice asumarea responsabilitatilor parentale.
Dimpotriva, din cuprinsul anchetei sociale efectuate in cauza la data de 17.08.2012 Tribunalul a retinut ca „minorii sunt contrariati de faptul ca tatal lor nu a venit sa-i viziteze in acest lung interval de timp” ,respectiv, de faptul ca desi le spune ca ii iubeste, ca se gandeste la binele lor, aceste afirmatii nu se regasesc in faptele si in actiunile sale – fila 525 vol. II fond.
Concluziile anchetei sociale sunt astfel in sensul acordarii custodiei comune in conditiile in care aceasta a fost realizata numai in baza discutiilor purtate cu reclamanta si cu minorii.
Tribunalul a constatat, totodata, ca nici martora E.V. care a locuit timp de doi ani in casa partilor, nu relateaza despre un comportament violent sau abuziv al paratului, ci mai degraba de unul dezinteresat, aratand ca  „paratul nu ii certa pe copii, nu ii batea intrucat nu se ocupa de ei, ii erau indiferenti, nici pe mine nu ma ajuta sa cobor caruciorul”. De asemenea fratele reclamantei audiat in calitate de martor a sustinut ca nu l-a vazut pe parat sa loveasca copiii insa acesta ii pedepsea drastic pentru lucruri minore.
Tribunalul a retinut in acelasi timp ca paratul nu neaga un astfel de comportament sever ci il apreciaza ca fiind necesar pentru cultivarea respectului fata de adulti, precum si pentru delimitarea unor limite de comportament apreciind ca adoptarea unei atitudini prea permisive, delasatoare si arbitrare in relatia cu minorii ar fi daunat mult educatiei acestora.
Tribunalul a subliniat faptul ca atunci cand legiuitorul vorbeste de autoritate parinteasca comuna are in vedere orientarea generala a copilului, consultarea parintilor cu privire la elementele fundamentale care privesc viata acestuia, deciziile importante din viata sa, precum alegerea gradinitei, a scolii, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare si nu actele curente din viata de zi cu zi a unui minor. Modul de implicare a parintilor in actele curente din viata copilului, masura in care fiecare parinte raspunde nevoilor zilnice ale acestuia, deschiderea parintilor si disponibilitatea fiecaruia in relatia cu minorii sunt elemente care conduc, eventual, la aprecierea interesului superior al copilului in stabilirea domiciliului sau la unul sau la altul dintre parinti si nu la sanctionarea parintelui care se implica mai putin in actele curente ce privesc cresterea si ingrijirea copiilor prin suprimarea exercitiului autoritatii parintesti.
Fata de cele ce preced Tribunalul nu a identificat nici un motiv pentru care stabilirea autoritatii parintesti comune sa fie in detrimentul interesului superior al copiilor. Astfel,  Tribunalul apreciaza ca acest motiv de apel este intemeiat motiv pentru care urmeaza a fi admis cu consecinta schimbarii solutiei primei instante in ceea ce priveste exercitarea autoritatii parintesti.
 In legatura cu critica adusa sentintei primei instante privind modalitatea de realizare a legaturilor personale cu minorii Tribunalul a constatat, intr-adevar, ca prima instanta a stabilit un program de vizita extrem de restrans si numai la locuinta mamei copiilor din Romania.
Tribunalul a apreciat ca o legatura parinte – copil, realizata la domiciliul mamei, in prezenta acesteia, deci pe un teren conflictual nu este de natura a aduce in viata copiilor, confortul psihic, bucuria revederii si o anumita relaxare in relatia cu tatal lor pe durata programului stabilit.
Astfel, pentru a nu stanjeni si ingreuna exercitiul dreptului paratului de a avea legaturi personale cu minorii, prin prezenta celuilalt parinte – in persoana reclamantei – legaturi de natura a consolida relatia fireasca care ar trebui sa existe intre un tata si copiii sai se va acorda posibilitatea paratului de a lua minorii de la domiciliul mamei in timpul programului stabilit dandu-se astfel continut si substanta dreptului de a avea legaturi personale cu copilul.
Instanta a apreciat ca dincolo de toate eforturile sustinute ale mamei reclamante pentru cresterea, ingrijirea si educarea copiilor sai ceea ce primeaza in orice relatie copil – parinti este legatura afectiva dintre copil si fiecare dintre parintii sai. In ipoteza slabirii ori subrezirii acestor relatii, eforturile conjugate ale parintilor pentru cresterea si educarea copiilor pot ramane fara rezultat.
Nu in ultimul rand,  art.9 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului, alaturi de practica constanta a CEDO considera ca separarea de parinti si intreruperea contactului cu un parinte pot fi justificate numai daca sunt necesare si in acord cu interesul superior al copilului, daca nu exista o alta masura disponibila care sa ii protejeze sanatatea si dezvoltarea. In acest caz, ca de altfel in marea majoritate a situatiilor, excluzand cazurile copiilor abuzati sau neglijati,  contactul copil – parinte este benefic si in acord cu interesul superior al copilului, si anume, acela de a beneficia de dragostea, grija si afectiunea ambilor parinti.
 Luand in considerare constatarile cuprinse in ancheta sociala la care Tribunalul a facut referire mai sus dar si procesul verbal in care s-au consemnat opiniile minorilor ascultati in cursul judecatii Tribunalul a constatat, dincolo de nemultumirile minorilor privind zgarcenia tatalui sau pedepsele aplicate acestora, ca cei trei copiii comunica cu tatal lor fara a avea resentimente. Minora B.A.N. arata ca il iubeste pe tatal sau insa doreste a fi incredintata mamei sale. La fel si ceilalti doi frati pastreaza legatura cu tatal lor insa doresc incredintarea mamei reclamante.
Din cele ce preced Tribunalul nu a identificat vreo retinere sau opozitie a copiilor in exercitarea legaturilor personale cu tatal lor, singura dorinta a minorilor care a fost accentuata in fata primei instante fiind aceea de a fi incredintati mamei lor.
Tribunalul a apreciat astfel ca si aceasta critica adusa sentintei primei instante privind modalitatea de realizare a legaturilor personale cu minorii este fondata motiv pentru care va fi admisa urmand a schimba sentinta atacata in sensul obligarii reclamantei de a permite paratului sa aiba legaturi personale cu minorii in vacanta de vara a fiecarui an, in perioada 15 iulie – 15 august, cu posibilitatea acestuia de a deplasa copiii la locuinta sa din SUA, la orice resedinta din tara sau in orice locatie aleasa de acesta pe perioada mentinerii legaturilor personale si in vacanta de iarna timp de o saptamana, numai in anii pari, cu posibilitatea deplasarii copiilor la resedinta paratului din Romania sau in orice locatie aleasa de acesta pe teritoriul Romaniei  pe perioada mentinerii legaturilor personale.
In stabilirea acestui program Tribunalul a avut in vedere, in principal, durata vacantei de vara dar si faptul ca vacanta de iarna este foarte mica neexistand astfel posibilitatea recuperarii fizice a copiilor dupa o excursie obositore peste granita, fapt ce ar determina o readaptare dificila a acestora programului scolar.
Impotriva hotararii  de mai  sus a formulat recurs  reclamanta B.D. iar prin motivele de  recurs intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si  9  Cod procedura  civila   solutia atacata   este criticata   pentru gresita interpretare a prevederilor art. 398 alin. 1 si art. 507 Cod civil.
Prin decizia civila nr.276/R/12.03.2014 Curtea De Apel Brasov a apreciat ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Efectele divortului, asupra modului de exercitare a autoritatii   parintesti,  se stabilesc de catre instanta de tutela, odata  cu  pronuntarea divortului, conform prevederilor speciale ale art. 396 – 398 Cod civil  „tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului  de ancheta  psihologica precum si de opiniile copilului  cand acesta a implinit varsta de 1o  ani”.
Desi  regula este ca autoritatea parinteasca  sa  revina in comun ambilor parintesti, cu  toate acestea legiuitorul  a prevazut   in mod expres ca, odata  cu  divortul,  instanta poate hotari ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata  numai de catre unul  dintre parinti  atunci  cand „ exista motive temeinice” cu  luarea in considerare a interesului  superior a  copilului. 
„Motivele temeinice” la care face referire art. 398 Cod civil  nu  sunt  cele prevazute de art. 508 din acelasi cod, iar fundamentarea solutiei instantei de apel pe neindeplinirea situatiilor exceptionale prevazute de acest text de lege are la baza o gresita interpretare a prevederilor legale aplicabile.
Dispozitiile de exceptie impuse in art. 507 Cod civil acopera  o  alta  sfera de exercitare a autoritatii  parintesti  decat cea decurgand  din raporturile dintre parintii  divortati  si  copii lor minori care beneficiaza  de prevederile derogatorii  ale art. 396 -398 Cod  civil.
In acest din urma caz, exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte se poate dispune ori de cate ori exista motive intemeiate cerute de interesul superior al minorului.  
Prin urmare, in mod gresit  instanta de apel s-a raportat  la prevederile art.507 Cod civil   in conditiile in care prevederile art.504 Cod civil fac trimitere expresa la cele ale art. 396 si  urmatoarele din cod in situatia parintilor divortati, cand autoritatea parinteasca  „se exercita potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului  la raporturile dintre parinti   si  copii”.
Ori „motivele intemeiate” la care se refera art. 398 alin.1 Cod civil nu sunt enumerate nici  macar exemplificativ, tocmai datorita  multitudinii de situati concrete care pot contura interesul copilului ca fiind acela ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata de un singur  parinte, in speta de parintele la care  cei  trei  minori   isi  au  domiciliul. 
In cauza, din  probele administrate rezulta ca partile locuiesc la o distanta de peste 8500 km, pe continente diferite, situatie care face ca participarea parintelui la care minorii nu au domiciliul la deciziile inerente vietii zilnice luate in indeplinirea indatoririlor parintesti  sa fie,  practic, inexistenta.
Mai  mult decat atat, din  probele administrate rezulta ca  intre parinti  exista o  stare conflictuala permanenta suprapusa cu o lipsa de comunicare, ceea ce face ca minorii  sa  fie  nevoiti  sa suporte direct consecintele acestor imprejurari, in sensul ca acestia nu au  putut sa paraseasca Romania in vacante de mai multi ani din cauza imposibilitatii eliberarii de pasapoarte pe numele minorilor determinat  de lipsa de comunicare dintre parinti. 
In plus, intimatul nu si-a vizitat  copii  de mai  mult de 5 ani  iar necesitatea consultarii  intimatului  la fiecare hotarare importanta  in conditiile in care acesta refuza orice comunicare directa cu  recurenta face ca exercitarea in comun a autoritatii parintesti  sa fie una pur  formala   si cu consecinte negative asupra interesului minorilor.
Fara a nega dreptul tatalui de a pastra legaturi firesti cu minorii, Curtea retine ca   modalitatea de exercitare a autoritatii de catre parat nu poate fi aleasa fara a tine cont de imprejurarile concrete  care fac extrem de dificila  punerea in practica a acestui  drept.
Or, posibilitatea intimatului de a scoate minorii din Romania si a-i  duce la domiciliul  tatalui  in SUA a fost acordata  fara  a se tine cont  de interesul  acestora de a nu mai fi  supusi  stresului provocat  de atitudinea  extrem de posesiva a intimatului.
In concluzie, distanta foarte mare dintre cei  doi  parinti si  lipsa oricarei  cooperari  din partea intimatului in luarea deciziilor importante din viata minorilor constituie imprejurari  obiective de natura a indreptatii instanta de judecata sa dispuna ca exercitarea autoritatii  parintesti  sa fie exercitata  doar de catre parintele la domiciliul caruia s-a dispus ca minorii  sa aiba  locuinta dupa divort, aspect  hotarat  definitiv  in prima instanta si  nesupus cenzurii   in lipsa unui  recurs din partea intimatului.
Posibilitatea instantei de judecata de a lua masuri cu privire la modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti nu trebuie privita ca avand un caracter sanctionator in privinta parintelui care nu urmeaza sa exercite autoritatea parinteasca, dat fiind ca, potrivit celui de al doilea alineat al art. 398 Cod civil, acesta din urma pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului. De aceea, contrar rationamentului instantei de apel, aplicarea masurii prevazute de art. 398 al. 1 Cod civil  nu goleste de continut statutul de parinte al tatalui si nu se poate face similitudine  cu situatia celui decazut din exercitiul drepturilor parintesti.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9  Cod procedura  civila  recursul reclamantei  va fi  admis iar  apelul  paratului va fi  respins, urmand ca hotarare instantei de fond  sa fie mentinuta  ca legala  si  temeinica.