Aplicabilitatea art.48 din Legea nr.10/2001, republicata; obligatia Statului roman de a acorda despagubiri chiriasilor, dupa restituirea imobilului catre fostul proprietar pe calea dreptului comun

      Prin sentinta civila nr.1137/10.10.2008 a Judecatoriei Sinaia a fost admisa actiunea formulata si precizata de reclamanta N.R.M. impotriva paratilor si  s-a dispus evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei situat in Sinaia, str.Furnica, nr.17, fiind admise in parte cererile reconventionale si obligat paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, la plata sumelor de 19189 lei in favoarea paratilor M.C., M.M.D., M.M.L., dar si de 22738 lei in favoarea paratilor A.A.M., A.A.I. si A.A.M.A., reprezentand contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilelor in litigiu de catre acestia.
Au fost respinse celelalte pretentii formulate prin cererile reconventionale ca neintemeiate si obligat paratul Statul Roman prin MEF la plata cheltuielilor de judecata de 2000 de lei in favoarea paratilor M. si de 1500 lei in favoarea paratilor A.
Pentru a se pronunta o asemenea solutie s-a retinut ca potrivit probelor administrate in cauza, reclamanta a devenit unica proprietara a imobilului in litigiu in urma sistarii starii de indiviziune pe care a avut-o cu celalalt coindivizar Cantuniari Ion Serban si ca la momentul redobandirii imobilului, acesta era ocupat de 4 familii in baza unui contract de inchiriere, insa, paratii persoane fizice nu pot pretinde incheierea unui nou contract de inchiriere cu reclamanta, in conditiile in care, prelungirea de drept a contractelor de inchiriere in baza L.17/1994, OUG 40/1999, a operat pana la 08.04.2004, data limita a acesteia, dupa care, paratii nu mai pot beneficia de incheierea sau prelungirea contractelor de inchiriere, astfel incat au obligatia sa evacueze imobilul, in baza art.480 c.civ. si a CEDO, Constitutiei Romaniei.
De asemenea s-a mentionat ca actele depuse la dosar, declaratiile martorilor coroborate cu expertiza constructii Radu Mircea, atesta executarea de catre paratii M. si A. a unor lucrari de imbunatatire la apartamentele pe care le-a ocupat, in valoare totala de 19189 lei si, respectiv 22738 lei, motiv pentru care, in baza art.53 din L.10/2001, acestia au dreptul sa pretinda Statului Roman sa le achite c/valoarea acestor lucrari, cu exceptia unui drept de retentie in conditiile in care un asemenea drept nu poate fi instituit in favoarea paratilor, in cazul preluarii fara titlu valabil de catre stat a imobilului.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata DGFP Prahova criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei in sensul respingerii cererilor reconventionale fata de Statul Roman, motivandu-se ca in mod eronat a fost obligat Statul Roman la plata c/valorii imbunatatirilor aduse imobilului in litigiu, a cheltuielilor de judecata, atat timp cat L.10/2001 constituie o lege speciala, de stricta interpretare, neputand fi aplicata la toate situatiile din practica si ca aceasta reglementeaza incepand cu art.48 si urm. situatia chiriasilor care au achizitionat imobilele in care locuiau in baza L.112/1995 restituite fostilor proprietari, mai ales ca paratii nu se incadreaza in aceasta categorie, fiind simpli chiriasi ce nu au uzat de posibilitatea oferita de L.112/1995 de a cumpara apartamentele, neputand beneficia de L.10/2001.
In continuare, apelanta a aratat ca ratiunea instituita de L.10/2001 privind posibilitatea repararii de catre stat consta in culpa acestuia de a instraina un imobil chiriasului care a efectuat anumite imbunatatiri de care  s-a vazut lipsit in momentul retrocedarii imobilului, justificandu-se plata imbunatatirilor de catre vanzatorul care nu era proprietarul imobilului si ca in speta, chiriasii au efectuat imbunatatirile in calitate de detentori precari, in loc de proprietari, fiind de rea-credinta la efectuarea lucrarilor, nefiind proprietari, stiind de revendicarea imobilului.
De asemenea, apelantul a precizat ca statul nu poate fi obligat la plata c/valorii lucrarilor, neputand fi aplicata L.10/2001, ci dreptul comun, proprietarul putand fi obligat la plata lucrarilor atat timp cat beneficiaza de acestea.
La data de 09.12.2008, au declarat apel impotriva aceleiasi sentinte, paratii A.A.M., A.A.I. si A.A.M.A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei in sensul respingerii actiunii si obligarii reclamantei sa incheie in favoarea lor un contract de inchiriere pentru o perioada de 5 ani, pentru apartamentul de la etajul I pe care il ocupa, motivandu-se ca instanta de fond nu a tinut seama de inscrisurile doveditoare depuse la dosar, inclusiv de notificarea nr.379/1999 privind invitarea reclamantei sa incheie contractul de inchiriere la 14.06.1999, ora 9,00, la Judecatoria Sinaia, Biroul Executorului Judecatoresc, acte ce au disparut de la dosar si ca exista justificarea continuitatii titlului de folosinta al lor  asupra imobilului, atat timp cat locuiesc in imobil, incepand cu 1982, in baza contractului de inchiriere nr.4127/1982 prelungit de drept prin Legea   17/1994 pe o durata de 5 ani, avand un titlu de folosinta valabil, opozabil acesteia la data redobandirii imobilului de catre reclamanta prin sent.civ.nr.5086/1997, fapt confirmat si prin OUG 40/1999, modificata de L.241/2001 privind prelungirea contractului de inchiriere cu inca 5 ani.
In continuare, paratii A. au aratat ca in speta devine aplicabila OUG 40/1999 in temeiul careia reclamanta avea obligatia in 30 de zile de la intrarea in vigoare a acesteia, sa-i notifice prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, data, locul intalnirii, pentru incheierea unui nou contract de inchiriere, obligatie nerespectata si ca reclamanta i-a notificat cu intarziere fata de termenul stabilit, la data de 02.03.2000 pentru incheierea contractului, oferindu-le spre inchiriere mansarda imobilului timp de 3 ani, desi aveau dreptul sa inchirieze etajul I pe 5 ani, mai ales ca mansarda nu oferea conditii pentru a locui, era ocupata deja de o persoana bolnava si ca au efectuat imbunatatiri la etajul I, pentru a avea o locuinta decenta.
De asemenea, paratii A. au precizat ca nu devin aplicabile disp.art.11 al.2, art.23-25 din OUG 40/1999 privind schimbul de locuinte, refuzand justificat incheierea contractului si ca nu au stat in pasivitate, valorificandu-si drepturile conferite de OUG 40/1999, comunicandu-i reclamantei dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ prin executor, Notificarea nr.379/1999 pentru a o invita la 14.06.1999, ora 9,00 la Judecatoria Sinaia, in vederea incheierii contractului de inchiriere, notificare la care nu a dat curs, revenind cu 3 notificari similare in anul 2000, carora reclamanta nu le-a dat curs, caz in care dreptul de folosinta asupra imobilului nu a incetat, nu a fost intrerupt niciodata, beneficiind de drepturi locative in mod legal.
La data de 04.12.2000, paratii M.C., M.M.D., M.M.L, au declarat apel impotriva aceleiasi sentinte, criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, motivand ca sunt de acord cu evacuarea imobilului, numai in cazul respectarii de catre Statul Roman, a obligatiei privind plata c/valorii imbunatatirilor in suma de 19189 lei plus 2000 lei cheltuieli de judecata, beneficiind de un drept de retentie asupra imobilului, drept recunoscut prin decizia civila nr.2018/1992 a Curtii Supreme de Justitie, fiind aplicabile art.48 al.1, 3 si 5 din legea 10/2001 in baza carora, au dreptul la cheltuielile necesare si utile, sporul de valoare adus imobilului si ca actele de la dosar, expertiza constructor depuse, atesta executarea lucrarilor de imbunatatiri necesare si utile in valoare de 19189 lei.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost inregistrata la data de 15.12.2008.
  La data de 19.03.2009 paratii M.C., M.M.D., M.M.L, au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat de DGFP, intrucat aceasta, prin motivele de apel, refuza sa recunoasca dispozitiile art.48 din L.10/2001 si chiar da o interpretare gresita acestui articol.
      Tribunalul, examinand cauza in raport de situatia de fapt retinuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate si tinand seama de dispozitiile legale incidente in cauza, a constatat ca fiind fondat apelul declarat de apelanta parata DGFP Prahova si ca nefondate apelurile declarate de apelantii paratii A.A.M., A.A.I. si A.A.M.A., M.C., M.M.D. si  M.M.L, pentru urmatoarele considerente:
      In baza contractului de inchiriere nr.4127/1982, fiselor de calcul, Notificarii nr.379/1999, instiintarilor din 02.05.2000, 28.03.2000, 03.05.2000, chitantelor depuse la dosar, EGCL Sinaia a inchiriat  numitului A.M., pe o perioada 01.06.1982-01.01.1983, imobilul situat in Sinaia, str.Furnica, nr.17, avand la etaj 2 camere si dependinte, insa, la 01.06.1999, numitii Andrei Marin si M. I. au notificat-o pe reclamanta sa se prezinte la 14.06.1999, orele 9,00 la Judecatoria Sinaia, la Biroul Executorului Judecatoresc pentru a negocia chiria ce urmeaza sa o suporte conform OUG 40/1999, data la care reclamanta nu s-ar fi prezentat, in timp ce la 28.03.2000, 02.05.2000, 30.05.2000, paratii M. C. si A.A.M. i-au solicitat reclamantei sa incheie contract de inchiriere, parata Andrei consemnand la CEC in favoarea reclamantei, chiria pentru perioada februarie-decembrie 1998, ianuarie-decembrie 1999,  , ianuarie-decembrie 2000.
      Conform Memoriului Tehnic, cererii din 29.05.1994, bonurilor, chitantelor depuse la dosar, procesului-verbal din 1980, devizelor existente la dosar, contractului de furnizare nr.725/1997, in perioada 1993-1997 numitul M.I. a achizitionat diferite materiale de constructie in timp ce in perioada august-septembrie 1980, a executat la imobilul situat in Sinaia, str.Furnica, nr.7, lucrari constand in montat tevi, placa-contoar, cana, probe la instalatii, separatie gaze, solicitand eliberarea unei autorizatii de constructie a unui garaj, fiindu-i incheiat un contract de furnizare a gazelor naturale pe numele sau.
Prin sent.civ.nr.741/29.09.2003 a Judecatoriei Sinaia, ramasa definitiva, adresei nr.480/1997, s-a dispus iesirea din indiviziune dintre reclamanta si numitul Cantuniari Ion Serban, asupra imobilului situat in Sinaia, str.Furnica, nr.7, avand un teren de  328,50 m.p. si constructia cu demisol, parter, etaj I, mansarda, iesire din indiviziune in urma careia i s-a atribuit reclamantei intregul imobil sus-mentionat, in schimbul achitarii celuilalt coindivizar a unei sulte, motivand ca imobilul a fost preluat abuziv de catre stat de la autorii lor prin Decretul nr.92/1950 si a fost restituit acestora prin sentinta civila nr.5086/21.10.1997 a Judecatoriei Campina, definitiva si irevocabila.
Martorii au declarat ca A.M. ar fi executat in perioada 1981-1984, lucrari la imobilul in litigiu constand in montarea peste dusumea a parchetului, inlocuirea tamplariei vechi cu alta noua, efectuarea a 3 sobe de teracota, schimbarea traseului instalatiei de gaze in casa, asigurarea intretinerii imobilului prin zugraveli, montarea unor stalpi de consolidare, montarea faiantei in baie, bucatarie, a unei cazi, vas WC, chiuveta noi, cazan baie, edificarea unui garaj, compartimentarea bucatariei, fara autorizatie.
Din raportul de expertiza tehnica constructii intocmit de expert ing.Radu Mircea, reiese ca valoarea lucrarilor de imbunatatiri pretins realizate de paratii M. este de 19189 lei, iar a celor pretins efectuate de catre paratii A. de 22738 lei.
Disp.art.48 din Legea 10/2001, modificata inclusiv prin Legea 1/2000, stipuleaza ca chiriasii au dreptul la despagubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta prin imbunatatirile necesare si utile, si, indiferent daca imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fara titlu, obligatia despagubirii revine persoanei indreptatite, prin imbunatatiri in sensul prezentei legi intelegandu-se cheltuielile necesare si utile, cuantumul despagubirilor stabilindu-se la valoarea actualizata a cheltuielilor, scazandu-se gradul de uzura al imbunatatirilor in raport cu durata de viata normala a acestora, care se suporta de chiriasi.
Totodata, disp.art.2, 9 al.1 din OUG 40/1999 prevad ca, contractele de inchiriere prelungite sau reinnoite in temeiul Legii 17/1994 pentru suprafetele cu destinatia de locuinte proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc la cererea chiriasilor, pentru o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, iar in cazurile prevazute la art.2-7, intre proprietari si chiriasi se va incheia un nou contract de inchiriere, numai la cererea chiriasului sau a fostului chirias, dupa caz, in timp ce in conformitate cu art.1 din L.17/1994 prevede prelungirea de drept a contractelor aflate in fiinta la momentul intrarii in vigoare a legii pentru o perioada de 5 ani, in aceleasi conditii.
Conform art.13-15 din Legea 10/2001 modificata, in cazul imobilelor restituite in baza L.10/2001, devin aplicabile prevederile privind contractele de inchiriere prevazute de OUG 40/1999, L.241/2001, iar in cazul in care imobilul restituit a facut obiectul unui contract de locatiune, noul proprietar se va subroga in drepturile statului sau ale persoanei juridice detinatoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, caz in care, contractele de inchiriere se vor incheia pentru o perioada de 5 ani, insa, in caz de neintelegere, aceste contracte se vor prelungi de drept, pana la incheierea noului contract.
Doctrina si jurisprudenta au stabilit ca imbogatirea fara justa cauza reprezinta faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic, dand nastere la obligatia pentru cel care si-a marit patrimoniul, sa restituie in limita maririi, catre cel care si-a diminuat patrimoniul.
Asadar, din analiza probelor administrate in cauza, inclusiv raspunsurile la interogatoriu ale paratului orasul Sinaia, rezulta ca imobilul in litigiu situat in Sinaia, str.Furnica, nr.17, avand un teren de 328,50 m.p. si o constructie cu demisol, parter, etaj, mansarda, a fost preluat de catre stat in urma aplicarii D.92/1950 de la autorul reclamantei si al numitului Cantuniari Ion Serban, fiind inchiriat de catre stat paratilor, persoane fizice, incepand cu 1958 si, respectiv 1982, insa, in perioada 1993-1997, M. I. a achizitionat materiale, efectuand lucrari de separatie gaze in august -septembrie 1980, lucrari a caror c/valoare, inclusiv de reparatii, a fost suportata de IGO Sinaia, astfel incat, in baza sent.civ.nr.5086/1997, imobilul sus-mentionat a fost restituit reclamantei  si celuilalt mostenitor al fostilor proprietari, in temeiul art.480 c.civ., deci, dreptului comun, fiind atribuit in totalitate reclamantei in urma sistarii starii de indiviziune, prin sent.civ.nr.741/2003.
Ca atare, atat timp cat prin sentintele civile nr.5086/1997, 741/2003, s-a restituit reclamantei in natura, in indiviziune, imobilul in litigiu, in temeiul dreptului comun, adica art.480 c.civ., considerandu-se inexistenta dobandirii de catre stat a unui drept de proprietate in mod valabil, iar in prezent paratii ocupa imobilul in litigiu fara sa detina contracte de inchiriere in temeiul carora sa foloseasca imobilul, inseamna ca paratii persoane fizice, folosesc imobilul fara niciun drept, impiedicand-o pe reclamanta sa intrebuinteze imobilul potrivit destinatiei acestuia, sa-i culeaga fructele, productele (chiriile), caz in care au obligatia sa evacueze imobilul prin predarea acestuia reclamantei.
De altfel, pretentiile paratilor privind obligarea reclamantei sa le incheie un contract de inchiriere pe o perioada de 5 ani pentru apartamentele pe care le ocupa, invocandu-se continuitatea titlului de folosinta asupra imobilului, OUG 40/1999, L.17/1994, L.241/2001, sunt neintemeiate deoarece aceste dispozitii legale nu mai au incidenta in cauza atat timp cat au vizat instituirea unor obligatii si drepturi in sarcina reclamantei si a paratilor persoane fizice, privind incheierea contractelor de inchiriere, prelungirea de drept a contractelor pentru diferite perioade de timp, pana la 08.04.2004, data la care efectele juridice ale acestor acte normative au incetat, neavand aplicabilitate pe termen nelimitat, inclusiv in prezent, motiv pentru care paratii nu mai pot pretinde incheierea altor contracte de inchiriere.
Faptul ca paratii Mateescu si Andrei au notificat-o pe reclamanta pentru incheierea contractului de inchiriere in perioada 1999-2000 si i-ar fi consemnat acesteia la CEC chiria pentru perioada februarie 1998-decembrie 2000, nu inseamna in mod automat ca paratii  au dreptul la incheierea contractului de inchiriere pentru imobilul in litigiu si obligarea reclamantei in acest sens,  intrucat aceste notificari au avut ca efect prelungirea de drept a contractelor de inchiriere, pana la 08.04.2004 si nicidecum si ulterior, pe termen nelimitat, pana in prezent, motiv pentru care paratii au continuat sa locuiasca in imobil nestingheriti, fara insa sa beneficieze de un drept de folosinta continuu, neintrerupt, neconditionat de incheierea unui contract de inchiriere.
Pe de alta parte, paratii persoane fizice nu pot pretinde obligarea reclamantei la incheierea unui nou contract de inchiriere in temeiul L.10/2001 deoarece imobilul a fost restituit reclamantei si celuilalt coindivizar in baza dreptului comun, si nicidecum a L.10/2001, caz in care, dispozitiile acestei din urma legi referitoare la obligarea reclamantei in ceea ce priveste prelungirea contractelor de inchiriere, nu au incidenta in cauza.
Astfel, in ceea ce priveste actiunea precizata formulata de reclamanta, instanta de fond a retinut corect situatia de fapt si a admis actiunea dispunand evacuarea paratilor din imobilul in litigiu.
Cu toate acestea, instanta de fond, in mod gresit a retinut situatia de fapt si a admis in parte cererile reconventionale, obligand Statul  Roman la plata c/valorii unor imbunatatiri de 19189 lei si, respectiv 22738 lei, in favoarea paratilor Mateescu si Andrei, intrucat, din toate probele administrate in cauza reiese ca in realitate, paratii Mateescu si Andrei nu au executat pe cheltuiala lor exclusiva lucrari de imbunatatire la imobilul in litigiu necesare si utile, care sa aduca un spor de valoare imobilului, neexistand date certe in acest sens, caz in care nu a avut loc o micsorare a patrimoniului acestor parati prin marirea patrimoniului Statului Roman, motiv pentru care Statul Roman nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate de catre parati.
Sustinerile apelantei DGFP Prahova in sensul ca eronat a fost obligat Statul Roman la plata c/valorii imbunatatirilor aduse imobilului in litigiu, a cheltuielilor de judecata, atat timp cat L.10/2001 constituie o lege speciala, de stricta interpretare, neputand fi aplicata la toate situatiile din practica si ca aceasta reglementeaza situatia chiriasilor care au achizitionat imobilele in care locuiau in baza L.112/1995 restituita fostilor proprietari, sunt intemeiate deoarece intr-adevar, in speta, L.10/2001 nu devin aplicabile si nu instituie in favoarea paratilor persoane fizice, dreptul la recuperarea unor eventuale lucrari necesare si utile, in conditiile in care imobilul in litigiu nu a fost restituit reclamantei in temeiul acestei legi, ci conform dreptului comun.
De fapt, toate probele administrate in cauza atesta neexecutarea de catre paratii persoane fizice a unor lucrari de imbunatatire deoarece, nu exista nicio dovada certa ca paratii ar fi executat aceste lucrari pe cheltuiala lor exclusiva, mai ales ca actele depuse la dosar coroborate cu raspunsurile la interogatoriu ale paratului orasul Sinaia, demonstreaza suportarea lucrarilor de reparatii de catre fostul IGO Sinaia si nicidecum de catre parati.
Mai mult chiar, paratii Andrei nu detin niciun act care sa ateste executarea unor lucrari necesare si utile cu privire la imobilul in litigiu care sa sporeasca valoarea imobilului, iar declaratiile martorilor audiati in cauza nu constituie probe certe in acest sens, in conditiile in care nu pot demonstra cu certitudine ca paratii ar fi achitat efectiv costul lucrarilor efectuate in timpul regimului comunist.
Apararile Statului Roman conform carora paratii nu se incadreaza in aceasta categorie, fiind simpli chiriasi ce nu au uzat de posibilitatea oferita de L.112/1995 de a cumpara apartamentele, neputand beneficia de L.10/2001 si ca ratiunea instituita de L.10/2001 privind posibilitatea repararii de catre stat consta in culpa acestuia de a instraina un imobil chiriasului care a efectuat anumite imbunatatiri de care s-a vazut lipsit in momentul retrocedarii imobilului, justificandu-se plata imbunatatirilor de catre vanzatorul care nu era proprietarul imobilului, nu pot fi avute in vedere intrucat L.10/2001 nu face o asemenea distinctie, ci, instituie posibilitatea chiriasilor de a-si recupera anumite cheltuieli necesare, utile, imbunatatiri aduse imobilului preluat de catre stat abuziv de la fostii proprietari.
Motivele invocate de catre apelanta DGFP Prahova in sensul ca in speta, chiriasii au efectuat imbunatatirile in calitate de detentori precari, in loc de proprietari, fiind de rea-credinta la efectuarea lucrarilor, nefiind proprietari, stiind de revendicarea imobilului si ca statul nu poate fi obligat la plata c/valorii lucrarilor, neputand fi aplicata L.10/2001, ci dreptul comun, proprietarul putand fi obligat la plata lucrarilor atat timp cat beneficiaza de acestea sunt fondate deoarece, intr-adevar, Statul Roman nu poate fi obligat la plata unor lucrari solicitate de paratii persoane fizice nici in temeiul L.10/2001, nici a dreptului comun, in conditiile in care nu exista niciun act la dosar privind efectuarea lucrarilor, achizitionarea materialelor, achitarea costului manoperei.
Existenta unor bonuri fiscale, a unor devize, vizeaza executarea unor lucrari de separatie de gaze de catre Mateescu Ion in anul 1980 al caror cost a fost suportat, in exclusivitate, de catre IGO Sinaia si nicidecum de familia Mateescu.
Afirmatiile apelantilor Andrei in sensul ca nu s-a tinut seama de inscrisurile doveditoare depuse la dosar, inclusiv de notificarea nr.379/1999 privind invitarea reclamantei sa incheie contractul de inchiriere la 14.06.1999, ora 9,00, la Judecatoria Sinaia, acte disparute de la dosar si ca exista justificarea continuitatii titlului de folosinta al lor  asupra imobilului, atat timp cat locuiesc in imobil, incepand cu 1982, in baza contractului de inchiriere nr.4127/1982 prelungit de drept prin Legea   17/1994 pe o durata de 5 ani, avand un titlu de folosinta valabil, opozabil acesteia la data redobandirii imobilului, fapt confirmat si prin OUG 40/1999, modificata de L.241/2001, nu au relevanta in cauza deoarece s-a tinut seama de toate actele depuse la dosar, inclusiv de notificarile, instiintarile comunicate reclamantei, in urma carora contractele de inchiriere au fost prelungite tacit pana la data limita prevazuta de lege-08.04.2004.
Pe de alta parte, ulterior acestei date, apelantii parati persoane fizice nu mai pot pretinde obligarea reclamantei sa incheie un nou contract de inchiriere pentru imobilul in litigiu, neexistand nicio dispozitie legala care sa instituie in favoarea lor, in prezent, dreptul la continuitatea folosintei, caracterul permanent, continuu al acesteia.
Imprejurarile invocate de catre apelantii Andrei potrivit carora devine aplicabila  OUG 40/1999 in temeiul careia reclamanta avea obligatia in 30 de zile de la intrarea in vigoare a acesteia, sa-i notifice prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, data, locul intalnirii, pentru incheierea unui nou contract de inchiriere, obligatie nerespectata si ca reclamanta i-a notificat cu intarziere fata de termenul stabilit, la data de 02.03.2000 pentru incheierea contractului, oferindu-le spre inchiriere mansarda imobilului timp de 3 ani, desi aveau dreptul sa inchirieze etajul I pe 5 ani, nu au niciun efect juridic intrucat aceste dispozitii nu mai sunt in prezent aplicabile, paratii beneficiind de prelungirea contractelor de inchiriere cu acordul tacit al reclamantei, pana la data limita prevazuta de acest act normativ prelungit - de 08.04.2004.
Or, in aceste conditii, paratii persoane fizice nu mai pot pretinde obligarea in continuare a reclamantei la incheierea unui contract de inchiriere in temeiul unor dispozitii care au incetat sa mai existe, avand un termen de aplicare temporar, adica pe o durata strict determinata de timp.
Motivele invocate de catre paratii Andrei in sensul ca mansarda nu oferea conditii pentru a locui, fiind ocupata de o persoana bolnava si ca au efectuat imbunatatiri la etajul I, pentru a avea o locuinta decenta, nefiind aplicabile dispozitiile OUG 40/1999 privind schimbul de locuinte, refuzand justificat incheierea contractului si ca nu au stat in pasivitate, valorificandu-si drepturile conferite de OUG 40/1999, comunicandu-i reclamantei notificari, instiintari pentru incheierea contractului, caz in care dreptul de folosinta asupra imobilului nu a incetat, nu a fost intrerupt niciodata, beneficiind de drepturi locative in mod legal sunt nefondate intrucat, in speta, nu se mai analizeaza aceste imprejurari atat timp cat dispozitiile OUG 40/1999 au incetat sa mai produca efecte juridice.
De fapt, paratii persoane fizice nu mai au dreptul sa foloseasca imobilul in lipsa unui contract de inchiriere incheiat cu reclamanta in temeiul dreptului comun si nu exista nicio dispozitie legala generala sau speciala, care sa confere in favoarea paratilor, un drept locativ asupra imobilului, de folosinta, perpetuu, continuu, neintrerupt, cu caracter permanent.
Criticile invocate de catre paratii Mateescu privind existenta acordului lor in ceea ce priveste evacuarea imobilului, numai in cazul respectarii de catre Statul Roman, a obligatiei privind plata c/valorii imbunatatirilor, a cheltuielilor de judecata, beneficiind de un drept de retentie asupra imobilului, drept recunoscut de jurisprudenta, fiind aplicabile art.48 al.1, 3 si 5 din legea 10/2001 si ca actele de la dosar, expertiza constructor depuse, atesta executarea lucrarilor de imbunatatiri sunt neintemeiate deoarece, evacuarea acestora nu poate fi conditionata de plata de catre Statul Roman a c/valorii lucrarilor de imbunatatire care nu poate fi obligat la plata lucrarilor solicitate in lipsa unor dovezi certe cu privire la executarea lor si nici reclamanta, iar expertiza constructii nu demonstreaza executarea efectiva a lucrarilor, ci, pur si simplu o evaluare valorica a acestora.
In raport de aceste considerente, tribunalul, in ceea ce priveste apelurile declarate de apelantii parati persoane fizice, constatand ca nu exista niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, in baza art.296 c.pr.civ., va respinge aceste apeluri ca nefondate.
Totodata, in ceea ce priveste apelul declarat de apelanta parata DGFP Prahova, tribunalul, in baza art.296 c.pr.civ., va admite acest apel si va schimba in parte sentinta apelata in sensul ca va respinge in tot cererile reconventionale formulate de paratii Andrei si Mateescu, intrucat, in speta, acestia nu au facut dovada executarii si suportarii efective pe cheltuiala lor a lucrarilor de imbunatatire solicitate, nefiind indeplinite conditiile prev.de art.48 din L.10/2001 modificata si imbogatirea fara justa cauza.
De asemenea, instanta va inlatura obligarea Statului Roman-prin Ministerul Finantelor Publice la plata cheltuielilor de judecata in favoarea paratilor Andrei si Mateescu, in conditiile in care nu exista culpa procesuala a acestuia, nedatorand c/valoarea lucrarilor de imbunatatire paratilor, caz in care nu sunt indeplinite cerintele prev.de art.274 c.pr.civ.