Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie

Constata ca prin sentinta civila nr. 6200/22 noiembrie 2013 a Judecatoriei Sibiu a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de reclamanta.
A fost admisa  actiunea civila  formulata de reclamanta SC P. SA, in contradictoriu cu para?ii T. C. A.  si F. E.
A fost admisa in parte ac?iunea reconven?ionala formulata de reclamantele reconven?ionale T.C. A. si F. E. in contradictoriu cu parata reconven?ionala SC P. SA.
S-a dispus obligarea paratelor la plata catre reclamanta a sumei de 16912 euro prin echivalent in lei la data platii reprezentand lipsa de folosin?a a imobilului .
De asemenea, a fost obligata parata reconven?ionala SC P. SA la plata catre reclamantele reconven?ionale T. C. A. si F. E. a  sumei de 30345 lei reprezentand despagubiri civile .
A fost respins capatul de cerere din ac?iunea reconven?ionala privind dreptul de reten?ie si s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotari in acest mod, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin actiunea civila inregistrata reclamanta S.C. P. SA a solicitat in contradictoriu cu paratele T. C. A. si F. E. ca prin hotarare sa fie obligate la plata sumei de bani reprezentand contravaloarea indexata si actualizata a folosintei spatiului de la imobilul situat in localitatea …., pe perioada ultimilor 3 ani, respectiv incepand cu data de 23.11.2007, cu acordarea cheltuielilor de judecata.
In fapt s-a aratat ca a fost reziliat contractul de inchiriere incheiat intre reclamanta si A.F. S. C., la data de 31.07.2001. Contractul a fost incheiat la 01.11.2000. Din anul 2000, paratii nu au titlu locativ privind locatiunea desi s-a dispus evacuarea lor la 11.01.2008.
In drept, retine instanta de fond ca actiunea a fost motivata pe dispozitiile art. 992, art. 998-999 Cod civil si art.274 Cod de procedura civila.
Prin actiunea reconventionala, paratele T. C. A. si F. E. au solicitat sa se constate ca reclamantele au efectuat la imobilul proprietatea reclamantei, investitiile enumerate in anexa 1 a actiunii si pe cale de consecinta sa fie obligata la plata contravalorii acestora si sa se instituie un drept de retentie asupra imobilului.
S-au solicitat cu cheltuieli de judecata.
In fapt s-a motivat ca prin sentinta civila nr.106/2008 s-a stabilit ca autoritate de lucru judecat ca reclamantele reconventionale sunt constructorii care au edificat investitiile la proprietate reclamantei, ca sunt constructori de rea credinta, ca sunt indreptatiti la plata despagubirii reprezentand contravaloarea muncii si a manoperei necesare realizarii acestor investitii.
Investitiile sunt lucrari intrinsec legate de imobil si au fost necesare pentru a realiza functionalitatea imobilului, fiind transformat intr-o pensiune agroturistica.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 492-494 Cod civil si art.274 Cod de procedura civila.
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta de fond retine urmatoarele:
Imobilul in litigiu este situat in localitatea … si este proprietatea reclamantei.
Intre reclamanta S.C. P. SA si A.F. S. C. s-a incheiat un contract de inchiriere privind imobilul in litigiu la data de 01.11.2000, reziliat la data de 31.07.2001.
Asupra imobilului, in scopul transformarii lui intr-o pensiune agroturistica, in anul 2000, A.F. S. C. a inceput lucrari de investitii, continuate de paratele T. C. A. si F. E., lucrari pe care Curtea de Apel Alba Iulia, in Decizia 404/2010 le-a apreciat ca fiind imposibil de ridicat datorita naturii lor, ceea ce inseamna ca sunt legate structural si functional de imobil.
Curtea de Apel Alba Iulia, modificand in parte Decizia nr.178/2010 pronuntata de Tribunalul Sibiu impotriva Sentintei civile 106/2008 a Judecatoriei Sibiu, a statuat cu putere de lucru judecat ca paratele T. C. A. si F. E. sunt constructori de rea credinta si sunt indreptatite la despagubiri reprezentand contravaloarea materialelor si a pretului manoperei.
Efectele hotararilor judecatoresti aratate se impun ca efect pozitiv al autoritatii lucrului judecat in orice conflict ulterior existand intre parti, de care instanta nu poate face abstractie, prezumandu-se ca statuarile anterioare exprima adevarul.
Creanta care a decurs din sentinta civila nr.106/2008 a Judecatoriei Sibiu, reprezentand suma de 35979,04 lei, contravaloare investitii, a fost acordata paratelor prin intermediul ofertei reale de plata, inregistrata la BEJ la 22.03.2011 ( fila 51).
Procesul verbal din 20.05.2011 al BEJ constata indeplinirea procedurii de evacuare a paratelor T. C. A. si F. E. din spatiu, conditionat de plata efectiva a sumelor de mai sus (f.59).
Instanta de fond retine ca reclamanta, in mod just isi valorifica dreptul de creanta nascut din faptul folosirii fara drept de catre parate a imobilului asupra caruia poarta dreptul de proprietate al S.C. P. S.A.
Paratele nu detin titlu locativ asupra imobilului din localitatea …, iar hotararea de evacuare a ramas irevocabila la data de 11.11.2004 (sentinta civila 5539/2003 a Judecatoriei Sibiu).
Aceasta situatie nu limiteaza obligatia paratelor de a plati echivalentul lipsei de folosinta a imobilului, cata vreme detinerea lui s-a facut in absenta unui titlu locativ, iar parasirea efectiva a spatiului a avut loc la data de 20.05.2011.
Conditiile raspunderii civile delictuale sunt indeplinite in speta, fapta ilicita a paratelor constand in aceea ca au ocupat imobilul, in toata perioada de cand s-a solicitat evacuarea atat a A.F. S. C., cat si a celor carora le-a fost cesionata creanta din investitii, T. C. A. si F. E., ocuparea avand loc, asadar fara titlu si fara acordul proprietarului.
Prin aceasta fapta s-a creat, in mod evident, un prejudiciu in patrimoniul reclamantei constand in contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului, ce se impune a fi reparat de catre parate.
Expertiza contabila efectuata de catre expert S. I.  (fila 91) a avut ca obiectiv stabilirea folosului de tras pentru perioada 23.11.2007 – 20.05.2011, concluzia fiind ca veniturile din inchirierea imobilului ar fi putut sa fie 16912,85 Euro.
In consecinta, instanta de fond omologheaza raportul de expertiza contabila si in temeiul art. 998 – 999 Cod civil obliga paratele la plata sumei de 16912 Euro, prin echivalent in lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului.
In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta de fond constata ca principiile care stau la baza alegatiilor reclamantelor reconventionale sunt corecte, in sensul ca desi sunt constructori de rea credinta, li se cuvin atat pretul manoperei cat si contravaloarea materialelor, in limita sumelor neacordate de instanta in alt ciclu procesual.
In vederea identificarii investitiilor efectuate de reclamantele reconventionale, a stabilirii valorii materialelor si manoperei necesare realizarii investitiilor, la valoarea actuala, a stabilirii daca investitiile au facut obiectul despagubirilor acordate prin sentinta civila 106/2008 a Judecatoriei Sibiu, s-a incuviintat si efectuat o expertiza tehnica in constructii si doua suplimente (f.146-185, 206-208, 223- 225) de catre expertul O. V.
Investitiile au fost prezentate de expert in anexa A (fila 155); valoarea de inlocuire (de nou) la zi pentru materiale, manopera, transport si utilaj este de 125808 lei; valoarea tehnica este de 82387 lei. Scazand valoarea lucrarilor asociate despagubirilor din sentinta civila 106/2008 asa cum rezulta din anexa B, din devizele initiale rezulta valoarea de inlocuire de 44568 lei si o valoare tehnica de 30345 lei.
Asadar, varianta cu valoarea tehnica, fara cantitatile din sentinta civila 106/2008 este de 30345 lei si este cea care a fost omologata de Judecatorie.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune a paratelor reconventionale, cu privire la investitii, exceptie invocata de reclamanta, instanta de fond constata netemeinicia acesteia.
Reclamantele reconventionale sunt in termenul de trei ani pentru a-si putea valorifica pretentiile decurgand din investitii care nu au fost solicitate in alt cadru procesual, intrucat doar prin decizia civila 404/2010 a Curtii de Apel Alba Iulia s-a clarificat ca reclamantele reconventionale au vocatia dobandirii contravalorii manoperei si materialelor, iar cererea in pretentii a fost formulata pe calea reconventionala la data de 18.02.2011.
Potrivit art.492-494 Cod civil, Judecatoria admite in parte actiunea reconventionala si obliga parata reconventionala la plata sumei de 30345 lei despagubiri civile care  nu au fost acordate anterior si care nu au facut obiectul ofertei reale de plata, in urma aplicarii sentintei civile 106/2008.
Instanta de fond respinge capatul de cerere privind instituirea dreptului de retentie avand in vedere ca paratele reclamante reconventionale au eliberat spatiul.
Fata de imprejurarea ca ambele parti au facut cheltuieli privind timbrajul actiunilor, onorariile de expert si avocat, acestea sunt compensate.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat reclamanta S.C. P. S.A., cat si paratele T. C. A. si F. E.
Reclamanta S.C. P S.A., in recursul sau a solicitat modificarea sentintei in sensul respingerii pretentiilor paratelor, ca neintemeiate si nelegale, precum si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului se arata ca instanta de fond a admis in mod gresit cererea reconventionala a paratelor (reclamante reconventionale T. A. si F. E.), nefiind analizate si nepronuntandu-se asupra tuturor probelor incuviintate si administrate.
Astfel contractul de inchiriere nr. 63/2000 a fost incheiat intre reclamata recurenta si AF S. C., formata din S. C. si S. I. Paratele nu au locuit la adresa imobilului nici macar in calitate de persoane tolerate. S-au folosit doar de calitatea de ruda a chiriasilor pentru a locui fara niciun drept locativ in imobil.
Intre societate si parate s-a derulat un litigiu privind evacuarea acestora din imobil, litigiu solutionat irevocabil in acest moment.
Prin sentinta invocata si de catre parate s-a dispus obligarea recurentei la plata unei sume de bani cu titlu de investitii, aceleasi investitii fiind cerute si in prezenta cauza - motiv pentru care s-a si invocat autoritatea de lucru judecat.
Intregul debit a fost achitat, motiv pentru care sustinerile facute sunt neintemeiate (pe langa faptul ca nu au legatura cu obiectul prezentului dosar, fiind expuse si autoritatii de lucru judecat).
 Solicitarea acestor investitii este inadmisibila, sub aspectul faptului ca au fost acordate in mod irevocabil printr-o hotarare judecatoreasca, existand deci autoritate de lucru judecat in aceasta privinta. Mai mult decat atat este de asemenea si neintemeiata aceasta solicitare, avand in vedere ca nu s-au efectuat alte investitii ulterior pronuntarii sentintei nr. 106/2008. Acest lucru este de altfel recunoscut implicit si de catre paratele - reclamante reconventionale F. si T., prin interogatoriile administrate in prezentul dosar. Instanta de fond a incuviintat luarea interogatoriilor celor doua parate, iar ca urmare a lipsei acestora la termenele la care au fost citate cu mentiunea ca "personal la interogatoriu", trebuia sa faca aplicarea dispozitiilor art. 225 din Codul de procedura civila (vechi), asa cum a si fost solicitat in mod expres.
De altfel prin acest mijloc de proba, legal administrat s-a confirmat toate pretentiile recurentei, inclusiv in ceea ce priveste obligativitatea achitarii folosului de tras, in cuantumul stabilit prin expertiza judiciara.
Orice sustineri in aparare sunt lipsite de fundament, atata timp cat paratele au recunoscut pretentiile si au achiesat la cererea introductiva prin aplicarea dispozitiilor art. 225 din Codul de procedura civila. Ceea ce este fundamental eronat in sentinta instantei de fond este faptul ca nu se face referire in considerentele hotararii asupra acestei probe, si mai grav, nu se mentioneaza sanctiunea solicitata odata cu depunerea interogatoriilor in forma scrisa la dosarul cauzei.
Sub aspectul exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, invocata in fata instantei de fond, aceasta a fost in mod neintemeiat respinsa, avand in vedere faptul ca din intreg probatoriul reiese cu certitudine (proba testimoniala, interogatoriul si expertiza) faptul ca toate "investitiile au fost facute la acelasi moment, paratele avand obligatia sa solicite contravaloarea acestora in cadrul dosarului Judecatoriei. Nu exista absolut nici o proba contrarie privitoare la executarea unor lucrari de investitii ulterioare pronuntarii sentintei nr. 106/2008, astfel incat rezulta in principal intervenirea termenului de prescriptie. Principiul aplicabil este in continuare acela potrivit caruia cel care face o afirmatie trebuie sa o si dovedeasca "onus probandi incumbit actori", paratele neproducand nici o proba in sustinerea pretentiilor lor. Contrariul este dovedit prin probele solicitate de catre recurenta.
In drept, recursul este motivat pe dispozitiile art. 312, raportat la dispozitiile art. 312 alin. (1), pct. 9) Cod de procedura civila.
Paratele T. C. A. si F. E. in recursul formulat au solicitat in baza art. 312 al. (2) si (3) raportat la art. 304 pct. 6) si 9) Cod de procedura civila sa modificarea in parte sentintei recurate in sensul respingerii in intregime a actiunii introductive de instanta.
Sa se dispuna asupra cheltuielilor de judecata in ambele instante.
In motivarea recursului se arata ca admitand actiunea introductiva de instanta instanta de fond refuza sa analizeze apararea principala a recurentelor, potrivit careia recurentele nu au exploatat imobilul in litigiu ci doar l-au detinut in baza dreptului de retentie (reclamanta nici nu a incercat sa dovedeasca exploatarea imobilului de catre subsemnatele).
De asemenea nu a raspuns apararii potrivit careia: este compatibila garantia oferita de dreptul de retentie cu cererea de acordare de despagubiri pentru neutilizarea imobilului asupra caruia este instituita retentia ?
In motivarea recursului se arata ca este necontestat in cauza faptul ca prin sentinta civila nr.106 din 11.01.2008 pronuntata de Judecatoria Sibiu s-au dispus urmatoarele: recurentele parate au fost evacuate din imobilul in litigiu; SC P. SA a fost obligata sa le plateasca suma de 39.054,54 lei reprezentand contravaloarea materialelor si a manoperei inglobate de acestea in imobilul in litigiu; a fost instituit in favoarea acestora un drept de retentie a imobilului in litigiu pana la plata debitului.
Plata debitului s-a facut in prin oferta reala de plata inregistrata la BEJ la 22.03.2011, dar inmanata recurentelor la 20.05.2011, data incheierii procesului verbal de evacuare din imobil, in conditiile in care insusi debitorul atrage atentia executorului judecatoresc in cuprinsul ofertei de plata sa nu elibereze chitanta doveditoare decat la momentul eliberarii mobilului.
Perioada pentru care s-au solicitat despagubiri reprezentand lipsirea de folosinta a imobilului este 23.11.2007 - 20.05.2011.
Prin sentinta civila nr.106 din 11.01.2008 s-au stabilit in mod irevocabil urmatoarele: dreptul recurentelor parate de a detine imobilul  pana la plata despagubirilor de catre creditorul proprietar SC P. SA; interdictia proprietarului  imobilului de a folosi acest imobil pana la plata integrala a despagubirilor. La data introducerii actiunii, respectiv 23.11.2010 debitul nu era platit; corelativ era mentinut dreptul recurentelor de a detine imobilul. Plata s-a facut doar la 20.05.2011, data la care s-a predat imobilul proprietarului.
Instanta de fond a pronuntat sentinta cu incalcarea dispozitiilor art. 304 pct. 9) Cod de procedura civila deoarece recurentii aveau dreptul de a retine imobilul in litigiu, erau beneficiarele dreptului de a refuza predarea bunului pana la plata pretului, drept acordat prin hotarare judecatoreasca, retentia constituie un drept real de garantie imperfecta, fundamentat pe existenta unei conexiuni obiective dintre lucru si datorie, efectul sau fiind si posibilitatea de a refuza restituirea unui bun pana cand debitorul sau va stinge obligatia ce s-a nascut in sarcina sa in legatura cu lucrul respectiv. Asadar, in masura in care proprietarul era lipsit, prin hotarare judecatoreasca de dreptul de a folosi imobilul in mod gresit instanta de fond acorda despagubiri reprezentand beneficiul nerealizat.
Instanta de fond a incalcat dispozitiile 304 pct. 6) Cod de procedura civila, deoarece prin actiunea introductiva de instanta, reclamanta a investit instanta atat cu o cerere petitorie, cat si cu o cauza specifica raportului juridic, astfel: s-a solicitat obligarea recurentelor parate la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului, iar temeiul juridic al admiterii actiunii a fost stabilit ca fiind art. 992 Cod civil, reclamantul invocand textul legal care reglementeaza imbogatirea fara just temei. Instanta de fond acorda despagubiri in temeiul raspunderii civile delictuale, cauza neinvocata de reclamanta si pe care instanta de fond nu a pus-o in discutia partilor.
Fructele imobilului apartin proprietarului, astfel incat beneficiarul dreptului de retentie daca culege aceste fructe este obligat sa le remita proprietarului la incetarea dreptului de retentie, respectiv la plata debitului de catre proprietarul debitor. Pentru a pretinde aceste despagubiri reclamanta trebuia sa faca dovada perceperii fructelor, respectiv a folosintei imobilului. O asemenea proba nu exista in dosar. Cert este faptul ca, in conditiile in care reclamantul invoca ca temei al actiunii introductive de instanta imbogatirea fara justa cauza, iar partile s-au aparat in acest context, instanta de fond nu putea de la sine putere sa schimbe cauza juridica a raportului judiciar in raspundere delictuala concomitent cu schimbarea naturii despagubirilor fata de cele pretinse.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta SC P. SA, instanta retine ca prin incheierea din data de 6 noiembrie 2014 (fila 11 din dosarul instantei de recurs) s-a stabilit obligatia achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 912,14 lei, la termenul de judecata din data de 11 decembrie 2014 s-a aratat ca reclamantul nu intelege sa timbreze recursul pe care l-a formulat (fila 16 din dosar).
Pana la data solutionarii cauzei dovada achitarii taxei judiciare de timbru nu a fost facuta.
Astfel cum rezulta din dispozitiile art. 20 alin. (1) din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aplicabila in cauza fata de momentul investirii instantei de fond – 23 noiembrie 2010 -  taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.
Potrivit cu dispozitiile alin. (3) din aceeasi dispozitie legala, neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Fata de cele mai sus aratate, urmeaza ca recursul formulat de reclamanta SC P. SA sa fie anulat ca netimbrat.
Cu privire la recursul formulat de paratele T. C. A. si F. E., instanta retine urmatoarele:
Ca urmare a anularii ca netimbrat a recursului formulat de reclamanta, investirea instantei de recurs este limitata doar la modul de solutionare a actiunii principale, prin care SC P. SA a solicitat obligarea recurentelor parate T. C. A. si F. E. la plata sumei de bani reprezentand contravaloarea indexata si actualizata a folosintei spatiului de la imobil pe perioada ultimilor 3 ani, respectiv incepand cu data de 23.11.2007 si pana la 23.11.2010.
Instanta de fond retine in mod corect ca intre reclamanta S.C. P. SA si A.F. S. C. s-a incheiat un contract de inchiriere privind imobilul in litigiu la data de 01.11.2000, reziliat la data de 31.07.2001.
In scopul transformarii lui intr-o pensiune agroturistica, in anul 2000, A.F. S. C. a inceput lucrari de investitii, continuate de paratele T. C. A. si F. E., lucrari pe care Curtea de Apel Alba Iulia, in Decizia 404/2010 le-a apreciat ca fiind imposibil de ridicat datorita naturii lor, ceea ce inseamna ca sunt legate structural si functional de imobil.
Curtea de Apel Alba Iulia, modificand in parte Decizia nr. 178/10.05.2010 pronuntata de Tribunalul Sibiu impotriva Sentintei civile 106/2008 a Judecatoriei Sibiu, a statuat cu putere de lucru judecat ca paratele T. C. A. si F. E. sunt constructori de rea credinta si sunt indreptatite la despagubiri reprezentand contravaloarea materialelor si a pretului manoperei.
Tot prin aceeasi decizie s-au mentinut dispozitiile date prin sentinta civila nr. 106/11.01.2008 a Judecatoriei Sibiu, in favoarea recurentelor parate de azi T. C. A. si F. E., fiind instituit un drept de retentie asupra imobilului in litigiu, pana la achitarea de catre SC P. SA a sumei de 39054,54 lei, reprezentand valoare muncii si materialelor cu privire la imbunatatirile aduse imobilului.
Reclamanta SC P. SA solicita obligarea recurentelor persoane fizice la plata lipsei de folosinta pentru imobil pentru perioada 23.11.2007 si pana la 23.11.2010.
Dreptul de retentie al recurentelor asupra imobilului in litigiu a fost recunoscut la data pronuntarii deciziei nr. 178/2010 al Tribunalului Sibiu (10 mai 2010), iar oferta reala de plata a fost efectuata la data de 22.03.2011 (fila 51 din dosarul instantei de fond).
Desi decizia Tribunalului Sibiu a fost modificata prin decizia Curtii de Apel Alba Iulia, prin ea s-a hotarat definitiv asupra existentei dreptului de retentie, in etapa recursului fiind dezlegata doar imprejurarea cu privire la reaua credinta a celor care au edificat lucrarile la imobilul in litigiu si in raport de aceasta imprejurare cu privire la cuantumul despagubirilor acordate.
Hotararea judecatoreasca definitiva constituie titlu executoriu, in conditiile art. 372 si urmatoarele Cod de procedura civila, iar obligatiile astfel stabilite pot fi aduse la indeplinire de buna voie sau pe cale silita.
Asadar reclamanta recurenta SC P. SA a solicitat prin actiunea formulata despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului pentru o perioada pentru care dreptul de retentie al recurentelor parate fusese deja recunoscut prin hotarare judecatoreasca (10 mai 2010 – 23 noiembrie 2010), dar si pentru o perioada anterioara, respectiv de la data de 23.11.2007 si pana la 10.05.2010.
Dreptul de retentie si efectele sale nu sunt reglementate de dispozitiile Codului civil vechi aplicabil cauzei.
Fara a ne propune rediscutarea problemei dreptului de retentie, pe baza teoriilor formulate de autori ilustri si, mai ales, pe baza inertiei unei jurisprudente seculare care a impus un adevarat status quo, vom retine ca aceasta institutie a fost definita ca fiind dreptul unei persoane de a retine lucrul pe care este obligat sa il restituie, pana cand debitorul isi va executa obligatiile nascute in legatura cu lucrul retinut.
Institutia dreptul de retentie are la baza echitatea si, ca atare, deriva din dreptul natural, totusi el nu poate sa existe fara un anume text de lege. Desi acest drept nu este un privilegiu propriu zis, totusi el constituie pentru detentorul lucrului o garantie, o precadere, un quasi privilegiu, daca ne putem exprima astfel, pentru ca, creditorii proprietarului lucrului retinut nu pot sa obtina restituirea lui decat platind detentorului ceea ce i se datoreaza si este stiut ca o garantie, oricat de echitabila ar fi, nu poate fi infiintata fara un text de lege pozitiv.
Dreptul de retentie, astfel cum este admis de jurisprudenta, deriva din necesitati practice si de echitate si se bazeaza pe traditie. El constituie o dezvoltare a exceptio doli din dreptul roman, prin extinderea aplicarii sale in privinta persoanelor impotriva carora poate fi invocat si prin includerea posesorului de rea-credinta in categoria titularilor dreptului de retentie.
S-a sustinut ca de fapt, art. 1147 din vechiul Cod civil face referire la dreptul de retentie atunci cand prevede ca, in cazul unei cereri pentru restituirea unui lucru ce s-a luat pe nedrept de la proprietar sau a unei cereri pentru restituirea unui depozit neregulat, nu poate opera compensatia; folosirea termenul „compensatie” in locul termenului „drept de retentie” ar constitui, asadar, o greseala a redactorilor acestui act normativ. Inlocuind cuvantul „compensatie” cu sintagma „drept de retentie” si interpretand textul art. 1147 din Codul civil, per a contrario, doctrina ajunge la concluzia ca dreptul de retentie poate fi invocat pe considerente de echitate.
Putem concluziona afirmand ca dreptul de reten?ie este un drept real de garan?ie imperfect, opozabil erga omnes, o garan?ie pur pasiva care nu confera atributul de urmarire, indivizibil, conferind o simpla deten?ie precara si nu o posesie.
In conditiile in care dreptul de retentie ofera titularului sau dreptul de a retine lucrul pana la plata datoriei, este evident ca dupa instituirea lui pe cale judecatoreasca titularul sau nu poate fi obligat la plata unor despagubiri pentru lipsa de folosinta a bunului.
In conditiile in care dreptul de retentie a fost statuat de jurisprudenta, aplicandu-se prin asemanare dispozitiile art. 1147 din vechiul Cod civil, rezulta ca in prezenta datoriei (in cazul de fata lucrarile efectuate de recurente la  imobilul in litigiu), chiar daca dreptul de retentie nu a ajuns sa fie recunoscut pe cale judecatoreasca, el a operat in prezenta dreptului de creanta.
Efectul instituirii dreptului de retentie pe cale judecatoreasca este astfel, unul declarativ.
De altfel, prin sentinta civila nr. 106/2008 a Judecatoriei Sibiu, instanta de atunci a fost investita cu o cerere inregistrata la data de 25.04.2005, in sensul recunoasterii dreptului de retentie.
In actuala legislatie civila, bazata pe jurisprudenta anterioara, dreptul de retentie a primit consacrare legislativa, el exista in temeiul legii, in prezenta unei datorii legate indisolubil de un bun (cu titlu de exemplu vom aminti doar dispozitiile art. 2029 si 2053 din Noul Cod civil).
Rezulta asadar ca in prezenta dreptului de retentie asupra unui bun, proprietarul sau nu poate pretinde despagubiri pentru lipsa de folosinta, cat timp exista o datorie legata de acest bun, dreptul de retentie exista in prezenta datoriei, chiar daca el a fost recunoscut ori nu pe cale judecatoreasca.
Cum despagubirile reprezentand lipsa folosintei asupra imobilului in litigiu, in conditiile in care existau efectuate lucrarile de investitii, chiar si in prezenta relei credinte a celor care le-au efectuat, nu pot fi acordate atata timp cat s-a recunoscut un drept de creanta.
Asa fiind, potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 9) Cod de procedura civila, raportat la dispozitiile art. 312 din acelasi act normativ, sentinta instantei de fond se impune a fi modificata in sensul respingerii actiunii principale.
Avand in vedere solutia pronuntata in recurs in conditiile art. 304 pct. 9) din Codul de procedura civila, celelalte motive de recurs intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 6) Cod de procedura civila nu se mai impun a fi verificate.
Fata de anularea recursului formulat de reclamanta SC P. Sa ca netimbrat si ca urmare a admiterii recursului paratelor si modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii principale, urmeaza ca acea dintai sa fie obligata la plata sumei de 2967 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.