Actiune in revendicare imobil nationalizat admisibilitate

Dosar nr. ...../281/2009
R O M A N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILA DECIZIA CIVILA Nr. 1
Sedinta publica din data de 05.01.2012

---------------------

T R I B U N A L U L

      Prin cererea inregistrata la data de 20.02.2009 pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr. .../281/2009 reclamanta GIM a chemat in judecata paratul municipiul PLOIESTI,prin Primar, solicitand instantei sa dispuna restituirea in natura a imobilului teren in suprafata de 156 mp situat in Ploiesti, strada Eroilor, nr. 14.
In motivarea cererii sale reclamanta a aratat ca imobilul situat in Ploiesti, strada E., nr. 14. a fost dobandit de mama sa VV in anul 1956 in timpul casatoriei cu primul sot. Dupa decesul mamei sale, a ramas mostenitoarea acesteia conform certificatului de mostenitor 3138 din data de 12.12.1988. Potrivit decretului 391/1988 imobilul a fost expropriat trecand in proprietatea statului  156 mp si 32, 5 mp constructii.
Reclamanta a mai precizat ca in anul 1989 constructiile au fost demolate, iar terenul este liber, nefiind folosit in scopul pentru care a fost trecut in proprietatea statului si considera ca actul prin care acest imobil a trecut in proprietatea in mod abuziv, fara titlu valabil si cu incalcarea prevederilor legale la acea vreme.
In drept cererea a fost motivata in baza art. 480 cod civil.
In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: certificat de mostenitor 3138 din data de 12.12.1988, certificat de nastere si casatorie reclamanta,  decret de expropriere.
Intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii avand in vedere decizia in interesul legii 33 din 2008 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata intrucat reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate,  certificatul de mostenitor depus nefacand dovada dreptului de proprietate.
In motivarea exceptiei inadmisibilitatii parata a aratat ca in conformitate cu prevederile art 15 alin. 2 din Constitutie legea dispune numai pentru viitor si ca Legea 10 /2001 suprima actiunea dreptului comun si perfectioneaza sistemul reparator pe care  si prin norme de procedura speciale le subordoneaza controlului judecatoresc.
      Parata a mai precizat ca odata cu intrarea in vigoare a Legii 10/2001 au ramas fara aplicare dispozitiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formeaza obiectul acestei legi.
      Prin sentinta civila nr. 6213/2.06.2011, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, s-a admis exceptia inadmisibilitatii invocata de parata si s-a respins cererea formulata de catre reclamanta ca inadmisibila.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca reclamantii au formulat actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, pretinzand ca sunt mostenitori ai fostilor proprietari ai imobilului in litigiu expropriat prin decretul 391/1988, respectiv imobilul din Ploiesti, strada E, nr. 14, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 (29 mai 2009)
      A retinut ca actiunea in revendicare este o actiune reala, petitorie al carui scop il constituie redobandirea bunului de catre adevaratul proprietar de la cel la care se afla. Ca atare actiunea in revendicarea poate fi formulata doar de proprietarul bunului revendicat si impotriva posesorului actual al bunului revendicat.
      A constatat ca, prin derogare de la dispozitiile dreptului comun potrivit carora proprietarul neposesor are la indemana o actiune in justitie pentru apararea dreptului sau si reintregirea atributelor acestuia, Legea nr. 10/2001 instituie o procedura administrativa de recuperare a bunurilor ce fac obiectul acestei legi, supusa insa controlului judiciar prin aceea ca acorda posibilitatea celor interesati de a ataca in justitie deciziile sau dispozitiile persoanelor juridice detinatoare ale imobilelor prin care sunt rezolvate cererile de restituire.
      S-a mai retinut in considerentele sentintei ca Legea nr. 10/2001 reglementeaza masurile reparatorii in raportul dintre "persoana indreptatita" si organele si unitatile detinatoare (ale administratiei publice, regii autonome sau societati cu capital de stat si organizatii cooperatiste). Acest act normativ reglementeaza in prezent, revendicarea imobilelor de orice fel, preluate cu titlu sau fara titlu indiferent de destinatia lor. Aceasta lege este de imediata aplicare, dupa cum rezulta din art. 47 alin. 1 conform caruia prevederile prezentei legi sunt aplicabile si in cazul actiunilor in curs de judecata. Dispozitiile Legii nr. 10/2001, lege speciala si derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrarii ei in vigoare, in raport si de adagiile "generalia specialibus non derogant" si "specialia generalibus derogant".
      A apreciat prima instanta ca legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai in conditiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplica cu prioritate fata de prevederile art.480 din Codul civil care constituie, dreptul comun in materia revendicarii.
      A retinut ca, prin recursul in interesul legii 33/2008 s-a stabilit ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, actiunile avand ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi intemeiate pe dispozitiile dreptului comun (art. 480 si 481 din Codul civil). In caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care dispozitiile Legii nr. 10/2001 ar fi golite de continut, astfel incat sa nu-si produca efectele juridice, or nu aceasta este ratiunea pentru care a fost adoptata o atare lege speciala de reparatie.
      Obtinerea de masuri reparatorii in natura sau prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001, necesita initierea si parcurgerea procedurii speciale reglementate prin art. 2126 din acest act normativ.
      A mai retinut instanta de fond ca, in conformitate cu dispozitiile mentionate cererea de restituire (formulata sub forma de notificare catre unitatea detinatoare) trebuie analizata si solutionata de catre entitatea notificata, prin emiterea unei dispozitii sau decizii in acest sens, acest din urma act de dispozitie fiind supus contestarii in fata instantei judecatoresti.
      A constatat ca reclamanta nu a precizat si dovedit motivele pentru care nu a formulat notificare in baza Legii 10/2001, mai ales ca art. 23 din Legea 10/2001 prevede posibilitatea depunerii "actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ori, dupa caz, ale calitatii de asociat sau actionar al persoanei juridice, precum si, in cazul mostenitorilor, cele care atesta aceasta calitate si, dupa caz, inscrisurile care descriu constructia demolata si orice alte inscrisuri necesare evaluarii pretentiilor de restituire decurgand din prezenta lege" pana la solutionarea notificarii.
      Astfel conform art. 1 din Legea 10/2001 dispozitiile acestei legi se aplica imobilelor preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza <LLNK 11940   139 10 201   0 18>Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite" .
      La articolul 2 din Lege sunt enumerate bunurile preluate in mod abuziv: printre care la litera h se specifica orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la <LLNK 11998   213 10 202   6 39>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare si la litera i   orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, precum si cele preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat .
      Conform art. 1 din aceasta lege restituirea se face "in natura sau prin echivalent cand restituirea in natura nu mai este posibila", astfel incat, a apreciat instanta de fond, mecanismul alternativ oferit de legea speciala este unul care sa functioneze efectiv, adica sa conduca la restituirea in natura sau la plata unei despagubiri.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta GIM, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
      A solicitat, in temeiul art. 312 alin. 1 ipoteza I C.proc.civ., si 304 pct. 7, 8, 9 coroborat cu art. 304‘ C.proc.civ., admiterea recursului, casarea hotararii atacate, respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii civile formulate si trimiterea cauzei spre continuarea judecatii.
      In subsidiar a solicitat admiterea in tot si pe cale de consecinta restituirea in natura a imobilului teren in suprafata de 156 mp situat in Ploiesti, str. E, nr. 14, judet Prahova.
     Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost inregistrata sub numarul 2292/281/2009.
      In motivarea recursului, recurenta-reclamanta a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, fiind pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale.
      A aratat ca instanta de fond a avut in vedere stricto sensu recursul in interesul legii nr. 33 din 2008 fara a avea in vedere faptul ca aceasta hotarare contravine tuturor principiilor de fapt stipulate in Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
      A solicitat Tribunalului sa ia act ca recursul in interesul legii nr. 33 din 2008 stipuleaza in mod evident ca:" In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001. si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.‘‘
      A aratat ca, desi Legea 10/2001 are un caracter prioritar fata de dreptul comun, totusi prin Decizia amintita anterior s-a stabilit si o exceptie cu privire la aceasta prioritate, si anume cand "exista neconcordante intre legea speciala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului" si daca nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori de securitate a raporturilor juridice. Decizia nr. 33/2008 a ICCJ stipuleaza in mod evident ca: "nici nu se poate aprecia ca existenta Legii 10/2001 exclude in toate situatiile posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie. Mai mult decat atat, instanta suprema recomanda ca fiind necesara analizarea in functie de circumstantele concrete ale cauzei.
      A mentionat ca, in mod evident, privarea de bun in absenta oricarei despagubiri constituie o Incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.
      A aratat ca aceasta reglementare speciala, derogatorie de la dreptul comun respectiv dispozitiile Legii 10/2001 nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care valorificarea dreptului este efectiva. Iar aceasta efectivitate la valorificarea dreptului nu poate fi constatata decat prin analiza in concret a fiecarei cauze.
      A precizat ca instanta de fond nu a analizat in concret neconcordantele dintre legea speciala si Conventie, lasand-o fara posibilitatea de a se adresa unei instante judecatoresti si privand-o de un bun imobil care ii apartine.
      In cauza nu s-a formulat intampinare.
      Tribunalul, examinand  sentinta recurata, in raport de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 304 si art. 3041 C.p.c., constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
      Prin Decizia nr. 33/2008 pronuntata in cadrul solutionarii unui recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel: "Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice."
      In  considerentele deciziei a retinut instanta suprema ca  "nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare".
      In cauza Faimblat c. Romaniei, (hotararea din 13 ianuarie 2009)  Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca, desi Legea nr. 10/2001 le ofera partilor interesate atat accesul la o procedura administrativa, cat si, ulterior, daca este necesar, la o procedura contencioasa, acest acces ramane teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent in masura sa conduca intr-un termen rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila.
      In Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (hotararea pilot din 12 octombrie 2010) Curtea a reamintit ca "art. 6 § 1 din Conventie garanteaza oricarei persoane dreptul ca o instanta sa se pronunte asupra oricarei contestatii referitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Articolul consfinteste astfel "dreptul la o instanta", cu privire la care dreptul de acces, si anume dreptul de a sesiza instanta in materie civila, nu constituie decat unul dintre aspecte. Dreptul de acces la instante, recunoscut de art. 6 § 1 din Conventie, nu este absolut: el se preteaza la limitari admise implicit deoarece, prin insasi natura sa, impune o reglementare de catre stat. Cu toate acestea, Curtii ii revine obligatia de a statua in ultima instanta cu privire la respectarea cerintelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga ca limitarile implementate nu restrang accesul oferit individului intr-un asemenea mod sau intr-o asemenea masura incat dreptul sa fie incalcat in insasi substanta lui. In plus, o astfel de limitare nu este conforma cu art. 6 § 1 decat daca urmareste un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit. In aceasta privinta, trebuie reamintit faptul ca scopul Conventiei este sa protejeze nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective. Remarca este valabila in special pentru dreptul de acces la instante, avandu-se in vedere locul eminent pe care il ocupa dreptul la un proces echitabil intr-o societate democratica."
      In ceea ce priveste actiunea in revendicare intemeiata pe prevederile civile de drept comun, Curtea a apreciat ca respingerea sa motivata de necesitatea de a asigura aplicarea coerenta a legilor de reparatie nu releva, in sine, o problema din perspectiva dreptului de acces la o instanta garantat de art. 6 § 1 din Conventie, cu conditia ca procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 sa fie privita ca o cale de drept efectiva. Or, din practica nationala reiese ca, la data evenimentelor, autoritatile competente isi incalcau in mod repetat obligatia ce le revenea de a raspunde la cererile de restituire sau de despagubire in termenul legal de 60 de zile. Problema sistemica ce a impiedicat functionarea procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 le-a pus pe persoanele interesate in imposibilitatea de a supune deciziile administrative controlului jurisdictional prevazut de lege.
      Este adevarat ca, recent, in cauza Gladkvist si Bucur c. Romaniei, Curtea Europeana a apreciat, referindu-se la aspectele retinute in cauza Faimblat c. Romaniei, ca, date fiind particularitatile de fapt ale cererii si modalitatea concreta in care instantele s-au raportat la cadrul legal general aplicabil, prin respingerea actiunii formulate de reclamanti in temeiul finelor de neprimire interpretate si impuse de Legea nr. 10/2001, nu s-a adus atingere dreptului reclamantilor de acces la instanta, prevazut de art.6 din CEDO.
      Este necesar insa a fi analizate circumstantele in care Curtea a facut o astfel de apreciere.
      Astfel, reclamantii s-au plans in fata Curtii, invocand art. 6 par. 1 din Conventie, ca dreptul lor de acces la justitie ar fi fost incalcat in urma respingerii actiunii lor in revendicare pe motiv ca ar fi trebuit sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001. Totodata, reclamantii au invocat si o atingere adusa dreptului lor la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie), prin faptul ca instantele nationale le-au respins actiunea in revendicare.
      In esenta, sub aspectul primei incalcari invocate, Curtea a statuat ca respingerea cererii reclamantilor de constatare a nulitatii decretului de nationalizare si a actiunii in anularea contractului de vanzare a imobilului catre terti, desi motivata de instantele superioare prin prisma existentei si necesitatii parcurgerii legii speciale, se raporta la "circumstante exacte si tinea seama de consecintele procedurii administrative prevazute de legea speciala asupra actiunii civile a reclamantilor".
      Chiar daca instanta europeana a precizat ca ar fi fost de dorit niste argumente suplimentare din partea instantelor referitoare la stadiul si efectul procedurii prevazute de legea speciala, in final a apreciat ca respingerea actiunii reclamantilor pe motivul lipsei lor de interes era rezultatul unei analize a instantelor, atat asupra temeiniciei cererii de chemare in judecata, cat si asupra pretentiilor formulate de acestia in temeiul legii speciale, iar nu al aplicarii automate a exceptiei de inadmisibilitate in baza Legii nr. 10/2001 (a se vedea,  a contrario, cauza Faimblat c. Romaniei, nr. 23066/02, par. 33).
      In prezenta cauza, instanta de fond a respins actiunea reclamantei prin aplicarea automata a exceptiei inadmisibilitatii in baza Legii nr. 10/2001, fara a face vreo apreciere cu privire la functionarea in prezent a procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 sau cu privire la temeinicia cererii.
      In consecinta, avand in vedere jurisprudenta constanta a Curtii Europene, astfel cum rezulta din cauzele mai sus-mentionate, mentinerea solutiei pronuntate de prima instanta ar conduce la o incalcare a dreptului de acces la o instanta, garantat de art. 6 din C.E.D.O.
      Fata de cele expuse, in baza art. 312 C.p.c., Tribunalul va admite recursul, va casa in tot sentinta recurata si va trimite cauza spre rejudecare  la Judecatoria Ploiesti in vederea solutionarii pe fond a actiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta GIM impotriva sentintei civile nr. 6213/02.06.2011 a Judecatoriei Ploiesti in contradictoriu cu intimatul-parat MUNICIPIUL PLOIESTI - PRIN PRIMAR.
Caseaza in tot sentinta recurata si trimite cauza spre rejudecare la Judecatoria Ploiesti in vederea solutionarii pe fond a actiunii.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 05.01.2012.