Plangere contraventionala

Prin decizia civila nr. 97 din 02.02.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosarul nr. 13584/55/2009, s-au admis recursurile declarate de petente impotriva sentintei civile nr. 2614 din 17.03.2010 pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr. 13584/55/2009 si a fost casata aceasta hotarare in tot in sensul ca a fost trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Astfel, s-a statuat ca potrivit dispozitiilor imperative si in egala masura exprese si neechivoce ale art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila hotararea judecatoreasca se da in numele legii si obligatoriu trebuie sa cuprinda nu numai motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, dar si pe cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor, aceasta in contextul in care in conformitate cu prevederile, de asemenea imperative, ale art. 129 alin. 5 din acelasi cod, judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, iar in lumina celor statuate la alin. 4 al aceluiasi text al legii de procedura mai inainte enuntat, privitor la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea petentilor, dar si a apararilor lor, instantele de judecata sunt in drept sa le ceara acestora nu numai sa prezinte explicatii, oral sau in scris, dar si sa puna in dezbaterea lor, in respectarea principiului contradictorialitatii acestor dezbateri, orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar si atunci cand nu sunt mentionate in cerere sau dupa caz in intampinare.
Pe de alta parte, este important a se reaminti si obligatia ce incumba acelorasi instante de judecata privind analizarea motivelor invocate de parti in sustinerea cererilor formulate de catre acestea, a apararilor partilor potrivnice, dar si examinarea inscrisurilor si criticilor formulate, prin prisma prevederilor art. 6 paragraful 1, teza I din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale in conformitate cu care orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari _ asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale _
De altfel, importanta analizarii argumentelor formulate de parti este constant subliniata in jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, jurisprudenta care este obligatorie pentru instantele de judecata romane, in contextul in care Romania a ratificat Conventia prin Legea nr. 30/1994, iar in conceptia acestei curti ce rezida din jurisprudenta mentionata, intre garantiile dreptului la un proces echitabil, in sensul articolului deja mentionat, se inscrie si obligatia curtilor si tribunalelor de a analiza efectiv cererile si argumentele prezentate de parti in motivarea cererilor lor.
In acest sens, a statuat curtea in paragraful nr. 30 al hotararii date la 28 aprilie 2005 in cauza "Albina impotriva Romaniei" publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 1049 din 25.11.2005, ca "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct.1 din Conventie include printre altele dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor.
Pe aceeasi linie de idei, fiindca Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv asigurat decat atunci cand observatiile enuntate sunt in mod real "ascultate" adica in mod corect examinate de catre instanta de judecata sesizata, sens in care s-a pronuntat Curtea in cauza "Artico impotriva Italiei" hotararea din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p.16, paragraful 33.
In contextul celor mai sus enuntate, cu valoare teoretica si de principiu, este de observat mai intai, in cauza de fata ca, desi prin plangerea introductiva de instanta adresata judecatoriei petenta SC D.SA a invocat, drept principala critica, aplicarea defectuoasa de catre agentul constatator Garda Financiara Arad, a prevederilor art. 4 din Legea nr. 12/1990, republicata, privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, aratandu-se ca marfa a fost confiscata de la transportator chiar daca acesta nu are calitatea de proprietar al acesteia,  prima instanta nu a lamurit intr-o maniera clara si lipsita de echivoc care sunt motivele pentru care a inlaturat de la aplicare norma juridica de la ipoteza invocata de catre petenta cu referire la art. 4 alin. 1 din legea mai inainte mentionata in conformitate cu care marfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea vreuneia dintre faptele prevazute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) si j), daca sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum si sumele de bani si lucrurile dobandite prin savarsirea contraventiei se confisca si se valorifica in conditiile legii, contravaloarea lor facandu-se venit la bugetul administratiei publice centrale, limitandu-se judecatorul primei instante la a afirma doar, fara a si explicita aceasta afirmatie, cum ca este incidenta doar a doua ipoteza de la textul mai inainte redat si anume cea in conformitate cu care marfa a fost dobandita prin savarsirea contraventiei, ipoteza in care este indiferent cui apartine proprietatea marfii.
Dintr-un alt punct de vedere, asertiunea judecatoriei din considerentele sentintei pronuntate, la pagina 7 alin. 5, reiterata si in aliniatul antepenultim al considerentelor hotararii, in sensul ca procesul verbal nu prezinta vicii de forma dintre cele prevazute la art. 17 din OG nr.2/2001 care sa atraga sanctiunea nulitatii, astfel incat trebuie constatata legalitatea procesului verbal in discutie nu poate fi calificata ca reprezentand "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta" cum s-a statuat de catre aceeasi Curte de la Strasbourg in hotararile pronuntate in cauzele "Perez impotriva Frantei", cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004 - I si respectiv "Van der Hurk impotriva Olandei" din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p.19, paragraful 59, in conditiile in care sub aspect formal aceeasi petenta a invocat nulitatea procesului verbal contestat si pentru lipsa descrierii faptei in conformitate cu art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, in raport de care instanta de fond nu s-a pronuntat in niciun fel, dupa cum nu a facut vorbire nici despre motivele pentru care a inlaturat si nulitatea invocata, de asemenea, prin plangere, intemeiata pe dispozitiile art. 16 alin. 7 din acelasi act normativ, criticandu-se de catre parte absenta oricarei posibilitati de a formula obiectiuni privitor la cele mentionate in actul sanctionator, si nu in ultimul rand, rezulta fara dubiu din plangere ca aceeasi petenta a invocat inca o data nulitatea si in raport de dispozitiile art. 16 alin. 6 din aceeasi ordonanta si nici de aceasta data nu rezulta din considerente motivele pentru care si aceasta nulitate a fost inlaturata.
Mai mult decat atat, pentru ca, consideratiile judecatorului primei instante sunt cu precadere orientate spre aspectele de fond ale cauzei, este de observat si faptul ca aceeasi petenta a invocat prin plangerea sa, pe fond, incidenta in cauza a deciziei Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie nr. 1/2002, pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii care stabileste ca in situatia plangerilor indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute la art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, modificata prin OG nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente atrage anularea procesului verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate, dar prin hotararea pronuntata, instanta de fond nu s-a pronuntat privitor la aplicabilitatea sau dimpotriva la inaplicabilitatea acestei decizii, ignorandu-se ca cele statuate de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului  privitoare la obligativitatea "examinarii efective" a argumentelor au fost reiterate si in alte doua hotarari pronuntate impotriva Statului Roman, respectiv in cauza "Dima impotriva Romaniei" hotararea din 16 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 473 din 13 iulie 2007, la paragraful 34, ca si in cauza "Buzescu impotriva Romaniei" hotararea din 24 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 210 din 8 martie 2006, la paragraful nr. 63.
Pe aceeasi linie de idei, este de observat si faptul ca de aceeasi decizie in interesul legii s-a prevalat si petenta Premium Meat KFT in plangerea pe care la randu-i a adresat-o judecatoriei, la care a si fost conexata cea de a doua plangere la care s-a facut deja referire, petenta care de asemenea s-a prevalat de ipoteza reglementata la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 12/1990, in conformitate cu care marfa putea fi confiscata numai daca, servind sau fiind destinata sa serveasca la savarsirea faptei reglementata la art. 1 lit. e din lege, era a contravenientului, fara sa existe o transare de catre instanta a celor ridicate de catre parte cu raportare la o analiza punctuala a pieselor din documentatia depusa la dosar si care se pretinde de catre aceasta petenta ca ar dovedi intr-o masura suficienta aspectele legate de proprietatea asupra marfurilor confiscate.
Or, este vadit ca obligatia instantei de a se fi pronuntat in sensul evidentiat in considerentele deciziei de fata, rezida din chiar imprejurarea ca reglementarea legiuitorului de la art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 republicata a stat la baza constatarii si sanctionarii contraventiei, prin procesul verbal mai apoi atacat, mai fiind de observat si faptul ca petenta mai inainte mentionata a invocat in sustinerea demersului judiciar initiat incalcarea dreptului la un proces echitabil in ceea ce o priveste prin prisma jurisprudentei aceleasi Curti de la Strasbourg ce rezida din cauzele "Ozturk impotriva Germaniei", "Ziliberberg impotriva Moldovei", "Garyfallou AEBE impotriva Greciei" si "Dorota Szott - Medinska sa. impotriva Poloniei", fara ca judecatoria sa fi facut cel putin o apreciere, chiar si cu caracter general, asupra criticilor formulate in plangere sub acest aspect.
Este adevarat ca jurisprudenta Curtii la care s-a facut referire in considerentele deciziei de fata nu trebuie inteleasa in sensul ca judecatorul are obligatia de a raspunde tuturor sustinerilor elaborate din cererile adresate instantelor de judecata, ci a existentei acestei obligatii pana la limita examinarii efective a argumentelor si inscrisurilor invocate de catre parti, ca o obligatie esentiala impusa instantelor romane, sintetizata intr-o maniera pe deplin lamuritoare in paragrafele nr. 38 si 39 din hotararea pronuntata in 8 iunie 2006 in cauza "Vlasia Grigore Vasilescu impotriva Romaniei" publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 587 din 5 august 2008, in care s-a conchis de catre instanta europeana ca desi art. 6 paragraful I din Conventie nu reglementeaza admisibilitatea si forta probatorie a motivelor, argumentelor si mijloacelor de proba ale partilor, el instituie in sarcina instantelor obligatia de a se dedica analizei lor efective, fara sa le aprecieze relevanta.