Anulare act administrativ

Prin sentinta civila nr. 1026 din 19.04.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosarul nr. 944/108/2011, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul sindicat, in reprezentarea membrilor sai functionari publici, pentru anulare decizie si alocarea retroactiva a diferentelor salariale.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, potrivit prevederilor imperative ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
Pe de alta parte, aceeasi lege a stipulat intr-un mod expres si lipsit de echivoc la art. 16 alin. 1 ca prevederile art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9 - 14 se aplica pana la 31 decembrie 2010, stabilindu-se in continuare la alin. 2 al aceluiasi text de lege mai inainte mentionat ca incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011.
Asupra reglementarilor legale mai sus mentionate, prin decizia nr. 872/2010, referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit ca dispozitiile art. 1 - 8 si cele ale art. 10 - 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale si ca numai dispozitiile art. 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale, acesta din urma nefiind aplicabil in nici un fel litigiului de fata, decizia mai sus enuntata fiind definitiva si general obligatorie tuturor subiectelor de drept inclusiv instantelor de judecata.
Mai mult decat atat, in considerentele expuse, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca din expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, "activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial", s-a mai aratat ca "din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...] De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata", in consecinta, Curtea a constatat ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
Pe aceeasi linie de idei, cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea a constatat ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului, a constatat totodata ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod si a retinut ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate, a observat, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat, in care sens, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata, prin urmare, Curtea a constatat ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010, iar incepand cu data de 1 ianuarie 2011 urmeaza sa se revina la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare, astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata, fiind vorba de o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.
Pe cale de consecinta, fata de cele aratate mai sus, se impune cu necesitate concluzia ca prin demersul judiciar initiat membrii de sindicat ai reclamantului nu au facut dovada vatamarii intr-un drept al lor ori intr-un interes legitim in sensul dispozitiilor art. 1 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, cu atat mai mult cu cat in aceeasi decizie Curtea Constitutionala a stabilit imperios ca potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta, conchizandu-se ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
Cat priveste invocarea de catre reclamant in cererea introductiva de instanta a necesitatii aplicarii cu prioritate a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale in dreptul intern, in concret a textului acesteia pe care l-a evidentiat in actiunea sa, respectiv art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale mentionata, facandu-se referire intr-o maniera similara si la art. 17, art. 23 pct. 3 si art. 25 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ca si la art. 1 si 20 din Carta Sociala Europeana, este de precizat de catre tribunal ca o atare aplicare se poate face in conditiile existentei deciziei Curtii Constitutionale, la care s-a facut referire pe larg in considerentele sentintei de fata, numai in situatii exceptionale si anume numai atunci cand decizia Curtii Constitutionale consacra o grava abatere de la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu alte cuvinte judecatorul national este dator in toate situatiile de acest fel sa confrunte motivarea deciziei Curtii Constitutionale cu standardul dat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar in situatia in care stabileste ca standardul creat de Curtea Constitutionala nu satisface standardul Curtii Europene a Drepturilor Omului, constata intotdeauna motivat aceasta grava abatere, ceea ce evident ca nu este cazul in speta de fata in raport cu cele deja evidentiate in hotarare, altminteri s-ar ajunge la ignorarea deciziilor Curtii Constitutionale, respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil.
Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste sustinerea reclamantului referitoare la faptul ca venitul salarial este un bun in intelesul Protocolului 1, art. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie reamintite de catre tribunal hotararile pronuntate de catre Curtea de la Strasbourg in cauzele "Vilho Eskelinen impotriva Finlandei" si "Keshko impotriva Ucrainei" de unde rezulta fara niciun dubiu ca nu este garantat, in acceptiunea Curtii, de catre Conventie un drept la un anumit cuantum al salariului bugetarilor si ca este in puterea statului de a determina ce sume trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat, ca atare, ipoteza in care se impune cu necesitate concluzia ca art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie nu este aplicabil "rationae materiae" in astfel de cauze datorita inexistentei unui "bun" in sensul Conventiei si tocmai de aceea in examenul sau obisnuit Curtea nu mai constata existenta unei ingerinte si nici nu mai face o analiza a proportionalitatii, iar pentru motivele aratate in acest aliniat apar ca fiind superflue si criticile pe care reclamantul sindicat le-a facut cu raportare la celelalte acte internationale de care s-a prevalat in cererea introductiva de instanta.
Prin urmare, nefiind intemeiata cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata diferentei dintre salariul cuvenit potrivit dispozitiei de incadrare si salariul platit efectiv, ca un corolar, apare ca fiind nefondat si petitul vizand actualizarea sumelor in discutie cu rata inflatiei, de la scadenta si pana la plata efectiva, dupa cum vadit nefondata este si cererea vizand anularea deciziei atacate si care a fost emisa in aplicarea legii.