Anulare act administrativ

Prin sentinta civila nr. 6185 din 29.10.2013 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosarul nr. 7108/108/2013, s-a admis actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul primar, a fost anulat ca nemotivat ordinul atacat si s-a respins ca inadmisibila, in principiu, cererea de interventie accesorie formulata in interesul paratului prefect de catre intervenientul viceprimar pentru consiliul local.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat cu valoare de principiu ca privitor la necesitatea motivarii in fapt si in drept, intr-o masura suficienta si de natura a permite mai apoi exercitarea neingradita a controlului judiciar al instantei de judecata, s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal, publicata, aratandu-se in aceasta ca puterea discretionara conferita unei autoritati nu poate fi privita, intr-un stat de drept, ca o putere absoluta si fara limite, caci exercitarea dreptului de apreciere prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor prevazute de Constitutie, ori de lege, constituie exces de putere, in contextul in care Constitutia Romaniei prevede in art. 31 alin. 2 obligatia autoritatilor publice de a asigura informarea corecta a cetateanului asupra treburilor publice, dar si asupra problemelor de interes personal, prin urmare, orice decizie de natura a produce efecte privind drepturile si libertatile fundamentale trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei de a emite acel act, ci si din perspectiva posibilitatii persoanei si a societatii de a aprecia asupra legalitatii masurii, respectiv asupra respectarii granitelor dintre puterea discretionara si arbitrariu, fiindca a accepta teza potrivit careia autoritatea nu trebuie sa-si motiveze deciziile echivaleaza cu golirea de continut a esentei democratiei si a statului de drept bazat pe principiul legalitatii, cu alte cuvinte in conditiile in care autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora si in conditiile in care deciziile acestor autoritati sunt supuse controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate sustine, cum pare ca ar dori institutia parata, ca este permisa absenta motivarii explicite a actului administrativ atacat.
In lipsa motivarii explicite a actului administrativ, posibilitatea atacarii in justitie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecatorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativa sa ia o anumita masura si absenta acestei motivari favorizeaza emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenta motivarii lipseste de orice eficienta controlul judecatoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezinta o obligatie generala, aplicabila oricarui act administrativ, ea reprezinta o conditie de legalitate externa a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, dupa natura acestuia si contextul adoptarii sale, iar obiectivul sau este prezentarea intr-un mod clar si neechivoc a rationamentului institutiei emitente a actului si in rationamentul tribunalului, motivarea urmareste o dubla finalitate; indeplineste, in primul rand, o functie de transparenta in profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, sa verifice daca actul este sau nu intemeiat; permite, de asemenea, instantei sa realizeze controlul sau jurisdictional, deci in cele din urma permite reconstituirea rationamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie sa figureze chiar in cuprinsul actului si sa fie realizata de autorul sau.
Asadar, a motiva implica a face cunoscute cu claritate elementele de fapt si de drept care permit intelegerea si aprecierea legalitatii sale, iar importanta acestei exigente depinde in mod considerabil de natura actului, de contextul juridic in care el intervine, precum si de interesele pe care destinatarii actului ar putea sa le aiba in primirea acestor explicatii si deci motivarea trebuie sa permita judecatorului sa exercite un control asupra elementelor de fapt si de drept care au servit drept baza de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizata intr-un mod suficient de detaliat, prin indicarea in speta de fata a motivelor pentru care autoritatea emitenta a ajuns la concluzia necesitatii constatarii incetarii de drept a mandatului de primar, cu alte cuvinte, motivarea trebuia sa fie efectiva, respectiv completa, precisa si circumstantiala.
De altfel, si in jurisprudenta comunitara s-a retinut ca motivarea trebuie sa fie adecvata actului emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si neechivoca algoritmul urmat de institutia care a adoptat masura atacata, astfel incat sa li se permita persoanelor vizate sa stabileasca motivarea masurilor si, de asemenea, sa permita curtilor comunitare competente sa efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995) si astfel cum a decis Curtea Europeana de Justitie, amploarea si detalierea motivarii depind de natura actului adoptat, iar cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca motivarea depind de circumstantele fiecarui caz, o motivare insuficienta, sau gresita, este considerata a fi echivalenta cu o lipsa a motivarii actelor, mai mult decat atat, insuficienta motivarii sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969) si o detaliere a motivelor este necesara si atunci cand institutia emitenta dispune de o larga putere de apreciere, caci motivarea confera actului transparenta, particularii putand verifica daca actul este corect fundamentat si, in acelasi timp, permite exercitarea de catre curte a controlului jurisdictional (cauza C - 509/1993).
Or, in cauza, in conditiile in care ordinul contestat a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art. 69 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 215/2001 republicata, a administratiei publice locale, este indeniabil ca autorul actului administrativ atacat in speta era dator sa-l motiveze si in fapt, in contextul in care tribunalul subliniaza imperios ca motivarea unui act administrativ are doua laturi esentiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situatiei date, precum si, in al doilea rand, indicarea imprejurarilor de fapt pe baza carora s-a retinut aplicabilitatea acelor texte legale si din aceasta perspectiva, este pe deplin justificata asertiunea reclamantului din actiunea sa in conformitate cu care trebuie admisa ca o regula generala ca nu numai, dar in special actele administrative individuale care sunt defavorabile unei persoane trebuie motivate, in contextul in care motivarea constituie o garantie contra arbitrariului administratiei publice si numai aceasta face posibila exercitarea efectiva a dreptului la aparare, in acord si cu jurisprudenta aceleiasi instante supreme ce trebuie reamintita si in sentinta de fata:
S-a statuat astfel prin decizii de speta ca obligatia autoritatii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garantie contra arbitrariului administratiei publice si se impune mai ales in cazul actelor prin care se suprima drepturi sau situatii juridice individuale, cum este cazul in speta unde ordinul contestat face referire la pretinse nereguli, afirmate generic, situatie care contravine art. 31 alin. 2) din Constitutie in sensul ca nu asigura informarea corecta cu privire la problema de interes personal analizata (Inalta Curte de Casatie si Justitie, Decizia nr. 2732/2008); din perspectiva instantei de judecata, motivarea este decisiva pentru a face demarcatia intre actul administrativ adoptat in cadrul marjei de apreciere conferite de legea autoritatii publice si cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen in articolul 2 alin. 1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (Inalta Curte de Casatie si Justitie, Decizia nr. 1153/2008); motivarea actului administrativ este menita a evita dobandirea de catre autoritatea administrativa a unei puteri discretionare, precum si a asigura exercitarea de catre subiectul de drept caruia i se adreseaza a dreptului la aparare si a celui la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conditie a carui nesocotire atrage anulabilitatea actului (Inalta Curte de Casatie si Justitie, Decizia nr. 1384/2008); in continuarea celor aratate privitor la asigurarea dreptului la un proces echitabil celui caruia i se adreseaza actul administrativ, s-a reamintit de catre tribunal ca Curtea E.D.O. nu inceteaza sa scoata in evidenta principiul fundamental al preeminentei dreptului afirmat inca din hotararea "Sunday Times" din 26 aprilie 1979, in contextul in care este stiut ca beneficiar al garantiilor asupra carora statueaza art. 6 din Conventie, amintit in alineatul precedent, este "orice persoana" (Comisia E.D.O. decizia din 17 decembrie 1968, plangerea nr. 3798/68); in concluzie, tribunalul a considerat ca absenta motivarii actului administrativ atacat constituie o incalcare a principiului statului de drept, a dreptului la o buna administrare si o incalcare a obligatiei constitutionale a autoritatilor administrative de a asigura informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
O concluzie contrara ar fi de natura sa infranga si prevederile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ce consacra "dreptul la buna administrare", (conform alineatelor 1 si 2 din acest articol : "orice persoana are dreptul de a beneficia, in ce priveste problemele sale, de un tratament impartial, echitabil si intr-un termen rezonabil din partea institutiilor, organelor, oficiilor si agentiilor Uniunii si acest drept include in principal: (a) dreptul oricarei persoane de a fi ascultata inainte de luarea oricarei masuri individuale care ar putea sa ii aduca atingere; (b) dreptul oricarei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidentialitate si de secretul profesional si comercial; (c) obligatia administratiei de a-si motiva deciziile") ceea ce evident ca nu poate fi acceptat; mai mult decat atat, ar nesocoti principiul "egalitatii armelor" care cere ca "fiecare parte la un astfel de proces sa beneficieze de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza in fata instantei in conditii care sa nu o dezavantajeze in mod semnificativ vis-a-vis de partea adversa" (Curtea EDO, Dombo Beheer BV c. Olanda, hotararea din 27 octombrie 1993, seria A nr. 274, p. 19; Comisia EDO, dec. din 16 iulie 1968, plangerea nr. 2804/66 Annuaire de la Convention, vol. XI, p. 381; Curtea EDO, Georgiadis c. Greciei, hotarare din 29 mai 1997), dar si pe cel al prezumtiei de nevinovatie fiindca obligatia respectarii prezumtiei de nevinovatie revine nu doar judecatorului, ci tuturor autoritatilor statului (Curtea EDO, Allenet de Ribemont, hotarare din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, p. 16; Curtea EDO, Daktaras c. Lituaniei, hotarare din 10 octombrie 2000).
In fine, s-a mai reamintit de catre tribunal ca cele invederate in sentinta de fata privitor la nulitatea/nevalabilitatea actului administrativ nemotivat se regasesc si in jurisprudenta Curtii de Apel Timisoara, atat a Sectiei de contencios administrativ si fiscal (spre exemplificare decizia civila nr. 5764/18.06.2013,prin care a fost mentinuta sentinta civila nr. 3392/06.09.2012 a Tribunalului Arad sau decizia civila nr. 970/08.10.2008, prin care a fost modificata sentinta civila nr. 338/14.03.2008 a Tribunalului Caras Severin) cat si a Sectiei litigii de munca si asigurari sociale (spre exemplificare decizia civila nr. 262/19.02.2010 prin care, cu exceptia cuantumului cheltuielilor de judecata acordate, a mentinut sentinta civila nr. 1380/06.10.2009 a Tribunalului Arad).
Cat priveste cererea de interventie accesorie formulata in interesul partii parate, s-a subliniat ca in sensul in care in mod constant s-a statuat in literatura de specialitate, dar si in jurisprudenta, interventia accesorie are un scop limitat tocmai pentru aceea ca intervenientul accesoriu nu invoca un drept propriu si nu urmareste pronuntarea unei hotarari pentru el, ci tinde prin apararile pe care le face ca solutia in proces sa se dea in favoarea partii pentru care a intervenit si tocmai de aceea in vederea pronuntarii asupra admisibilitatii in principiu, instanta de judecata nu are de facut alte verificari decat daca tertul justifica un interes, daca demersul sau judiciar are legatura cu cererea principala si daca este admisibila, or, in cauza, desi cererea intervenientului are legatura cu cererea principala fiind sustinute apararile institutiei parate, singura concluzie judicioasa care se impune, raportat la lucrarile dosarului, dar indeosebi la continutul cererii de interventie si cele invederate in sedinta publica sus mentionata, este aceea ca intervenientul nu a justificat interesul despre care s-a facut vorbire mai sus intr-o masura suficienta, desi era indatorat in acest sens, potrivit art. 61 alin. 1) din Noul Cod de procedura civila.