Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bihor

Exceptia de nelegalitate a unui act administrativ. Conditii de admisibilitate.

(Hotarare nr. 351/CA/2010 din data de 14.04.2010 pronuntata de Tribunalul Bihor)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Tribunalul Bihor | Jurisprudenta Tribunalul Bihor

Exceptia de nelegalitate a unui act administrativ se poate invoca exclusiv in cadrul unui litigiu dedus judecatii si numai in situatia in care instanta invvestita cu acel litigiu, constata ca solutionarea cauzei in fond depinde de actul administrativ cu privire la care s-a invocat exceptia Prin sentinta nr. 351/CA/2010, Tribunalul Bihor a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamantul BODAN IOSIF  impotriva paratului PRIMARIA MUNICIPIULUI ORADEA - Comisia de aplicare a legii fondului funciar.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca reclamantul s-a adresat direct instantei de contencios cu o exceptie de nelegalitate a unor acte administrative si a aratat personal ca nu intelege sa investeasca instanta si cu o  cerere de drept comun.
Instanta retine ca, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizeaza, prin incheiere motivata, instanta de contencios administrativ competenta si suspenda cauza. Incheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusa niciunei cai de atac, iar incheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odata cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune in ipoteza in care instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competenta sa o solutioneze".
Prin raportare la aceste prevederi, apare evident ca, exceptia de nelegalitate se poate invoca exclusiv in cadrul unui litigiu dedus judecatii si numai in situatia in care instanta invvestita cu acel litigiu, constata ca solutionarea cauzei in fond depinde de actul administrativ cu privire la care s-a invocat exceptia.
In speta, procedura instituita de legiuitor nu este respectata, instanta nu este legal investita, motiv pentru care cererea va fi respinsa ca inadmisibila.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014