InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bihor

Actiune in contencios adminstrativ. Cadrul procesual. Raspundere solidara

(Hotarare nr. 9117 din data de 18.11.2014 pronuntata de Tribunalul Bihor)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Tribunalul Bihor | Jurisprudenta Tribunalul Bihor

Decizia de atragere a raspunderii solidara a administratorului societatii insolvabile, in conditiile art. 27 alin. 2 lit. b si c din OG 92/2003 privind C.Pr.Fisc. Conditii. Nedovedirea relei credinte.

(Tribunalul Bihor - Sectia a III a Civila de contencios administrativ si fiscal, sentinta nr. 9117/18.11.2014)
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei  la data de 28.07.2014, sub numar de dosar 3843/111/2014, astfel cum a fost precizata in sedinta de dezbateri din 28.10.2014, reclamantul T G a chemat in judecata parata DGRFP - C, solicitand instantei sa dispuna anularea deciziei nr. X din 28.01.2014 privind solutionarea contestatiei si a deciziei nr. Y din 19.12.2013 privind atragerea raspunderii solidare pentru obligatiile fiscale de plata restante ale S.C. A S.R.L. emise de AJFP B, precum si suspendarea executarii acestei din urma decizii, pana la solutionarea actiunii in anulare.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca impotriva deciziei nr. Y din 19.12.2013 a formulat contestatie administrativa, care a fost respinsa ca nefondata prin decizia nr. X din 28.01.2014, comunicata la data de 12.02.2014.
A invederat ca societatea A a fost infiintata la data de 11.06.2008 si are ca asociati pe CV (care are si calitatea de contabil), HI si TG, in calitate de administrator. Unicul obiect de activitate al societatii este comert cu autoturisme si autovehicule usoare (sub 3,5 tone), sediul social al societatii fiind in O, in apartamentul in care locuieste si este detinut de proprietate de parintii lui.
A mentionat ca nu a contribuit financiar la infiintarea societatii si nici nu a fost remunerat, fiind angajat ca sef atelier reparatii auto la o societate, pana la data de 22.06.2010.
Intrucat conditiile economice incepusera sa se inrautateasca, arata ca de comun acord au hotarat ca societatea sa nu desfasoare activitati comerciale. Insa, incepand cu data de 01.03.2010, a inceput sa fie citat la diverse instante, in calitate de debitor, ca urmare a nerespectarii de catre societate a unor obligatii contractuale. A aratat ca le-a comunicat celorlalti asociati ca doreste sa se retraga din societate, implicit si din functia de administrator, insa hotararea adunarii generale a asociatilor nr.01 din data de 27.07.2010 a ramas nesemnata de CV.
In continuare, reclamantul a aratat ca societatea a fost chemata in judecata de mai multe persoane, insa a sustinut ca nu a avut legatura cu incheierea actelor/contractelor in temeiul caruia s-au stabilit raporturile juridice intre societate si aceste persoane.
Reclamantul a mai aratat ca, desi societatea A SRL nu a avut punct de lucru in Oradea, Calea Clujului (unde era sediul societatii AF SRL) si nu a desfasurat activitati de reparatii auto, intrucat nu are un asemenea obiect de activitate, in extrasele de cont au aparut plati efectuate de societatea de asigurari Omniasig pentru reparatii auto sau bilete la ordin refuzate la plata pentru furnizarea energiei electrice consumate in atelierul de reparatii de societatea AF SRL.
De asemenea, dintr-un extras de cont rezulta ca la data de 18.12.2009 ar fi creditat societatea cu suma de 5.500 lei, insa arata ca nu a fost niciodata in posesia acestei sume si nici nu a depus-o in contul societatii.
A mentionat ca la sediul societatii, respectiv in apartamentul in care locuieste nu au fost si nu sunt depozitate documente sau materiale care fac obiectul activitatii societatii. A solicitat sa se constate ca, desi in contul societatii au existat sumele necesare achitarii datoriilor acumulate - impozite si taxe, cei doi asociati - HI si CV, cu rea credinta, s-au sustras de la plata acestora, precum si faptul ca toate deciziile si angajamentele luate in numele societatii, au fost asumate de asociatii HI si CV.
A invederat ca nu a avut acces la contul societatii, deschis la BT, toate operatiunile fiind efectuate de cei doi asociati, nu a fost in posesia biletelor la ordin si nu a semnat ordine de plata, bilete la ordin sau file cec.
Intrucat documentele privind infiintarea societatii si cele contabile nu au fost niciodata in posesia lui, a aratat ca s-a adresat paratei cu solicitarea de a i se pune la dispozitie, pentru studiu si copiere, documentele incheiate de inspectorii  fiscali cu privire la societatea A srl. Urmare a acestui demers, a constatat ca, incepand cu data de 19.01.2010, CV a ridicat personal de la sediul parateir sau a semnat in numele lui documente in posesia carora nu a intrat, pe care nu i le-a comunicat si nici nu i le-a adus la cunostinta.
Cu privire la nota de constatare din 25.11.2010 intocmita de ec. KT, a solicitat sa se constate ca a fost semnata de HI si acesta a aratat ca intentioneaza sa preia partile sociale ale A SRL de la TG, urmand sa achite integral obligatiile restante pana la data de 31.12.2010.
A aratat ca nota de constatare din data de 24.03.2011 a fost semnata de CV, care a aratat ca va prezenta documentele contabile solicitate si analizeaza posibilitatea intrarii in insolventa, urmand sa deschisa procedura pana la data de 15.04.2011.
Reclamantul a aratat ca a semnat nota de constatare din data de 17.01.2011, inregistrata sub nr.10251/19.01.2011, incheiata de executor KT la sediul paratei, si prin acest act a indicat ca documentele contabile si celelalte documente ale societatii s-au aflat permanent in posesia asociatei CV.
Referitor la "sistemul de testare auto" care a facut obiectul sechestrului aplicat, a aratat ca a ramas in posesia celor doi asociati, mai exact in atelierul de reparatii auto al societatii A SRL din Calea Clujului, al carei administrator a fost HI iar contabila CV.
Conform facturii nr.05783165/30.12.2009, semnata de CV, sistemul de testare auto a fost vandut de societatea AF SRL societatii A SRL la data de 30.12.2009. Reclamantul a aratat ca a gasit aceasta factura in anul 2013 printre documentele contabile ale societatii AF SRL, cu ocazia reinventarierii bunurilor acesteia, la care a participat, in calitate de administrator special, alaturi de IH, administratorul judiciar.
De asemenea, in procesul verbal s-a mentionat "sistemul de testare auto a apartinut SC AF SRL, echipamentele de service erau garantate la banca pentru imprumutul contractat de SC AF SRL de la BR au disparut; documentele contabile ale societatii debitoare SC A SRL si bunurile acesteia s-au aflat in posesia celorlalti asociati", in conditiile in care declaratia lui a fost in sensul ca "acest sistem de testare a apartinut societatii AF - dealer Kia. Echipamentele de service (este vorba despre alte echipamente nu de sistemul de testare auto) care erau garantii bancare, pentru imprumutul contractat de SC AF de la BR, au disparut. Documentele contabile ale societatii A SRL si bunurile din patrimoniul acesteia s-au aflat in permanenta in posesia celor doi asociati - HI si CV."
Reclamantul a mai aratat ca a declarat ca nu a fost niciodata in posesia documentelor contabile, care s-au aflat in posesia celorlalti doi asociati. A invederat ca desi si ceilalti doi asociati au fost invitatii, nu s-au prezentat pentru audiere.
A aratat ca inspectorii si executorii fiscali au incheiat documente (procese verbale, instiintari sau comunicari prin afisare, note de constatare), fara a se deplasa la locul in care pretind ca s-a desfasurat activitatea care a motivat intocmirea actului respectiv.
A sustinut ca nu au fost respectate prevederile art.44 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, intrucat niciun document nu a fost incheiat la sediul societatii A SRL, unde locuieste din anul 1999.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri.
Cererea de chemare in judecata si cererea de suspendare au fost legal timbrate cu taxa judiciara de timbru de 70 lei.
2. Parata legal citata, nu a formulat intampinare si nu si-a precizat pozitia in cauza.
II. Procedura de solutionare a cauzei. Probe
La solicitarea instantei, parata a depus intreaga documenta?ie care a fost la baza emiterii actelor administrative atacate.
In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri.
In sedinta de dezbateri din 28.10.2014, instanta a ramas in pronuntare atat asupra cererii de suspendare cat si asupra actiunii in anularea actului administrativ fiscal.
Cu ocazia deliberarii, a constatat ca pentru cererea de suspendare a executarii actului administrativ fiscal, s-a omis fixarea cautiunii prevazuta de art.215 alin.2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, astfel ca s-a dispus repunerea pe rol a cererii de suspendare, disjungerea acestei cereri si formarea unui dosar separat.
III. Considerentele Tribunalului
1. Argumentele de fapt si de drept relevante
Prin decizia emisa de Administratia Judeteana a AJFP B, s-a dispus atragerea raspunderii solidare a reclamantului cu debitorul declarat insolvabil SC A SRL, pentru un debit fiscal de 18.165 lei, in temeiul art.27 alin.2 lit.b) si c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Impotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatie pe cale administrativa, in conformitate cu dispozitiile cuprinse in Titlul IX C.proc.fisc., respinsa de parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bihor, ca neintemeiata, prin decizia de solutionare nr.659 din 28.01.2014 (f.16-20), apreciindu-se ca sunt indeplinite elementele aplicarii art.27 alin.2 lit.b) si c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
In motivarea acestei solutii, parata a retinut ca reclamantul este administratorul societatii A SRL, care datoreaza bugetului de stat suma de 18.165 lei si care a fost declarata in stare de insolvabilitate prin procesul verbal nr.12972 din 09.07.2013 intocmit de Administratia Judeteana a Finantelor Publice B, in temeiul art.176 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
S-a apreciat ca apararile invocate de reclamant, conform carora societatea a fost administrata de ceilalti doi asociati, nu pot fi retinute, deoarece obligatiile administratorului sunt clar prevazute de lege iar reclamantul, in calitate de administrator, avea obligatia sa solicite deschiderea procedurii prevazute de Legea nr.85/2006, precum si faptul ca acesta a semnat un proces verbal de sechestru in anul 2010, fiind si custodele bunului sechestrat.
Contrar sustinerilor organului fiscal, raportand situatia de speta la textele legale incidente, Tribunalul apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru atragerea raspunderii solidare a reclamantului.
Conform art.27 alin.2, lit.b) si c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:
b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea, cu rea-credinta, sub orice forma, a activelor debitorului;
c) administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, cu rea credinta, nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate".
Din analiza acestor texte de lege, rezulta ca pentru antrenarea raspunderii solidare a administratorilor este necesara existenta relei-credinte.
Or, in speta, daca starea de insolvabilitate a firmei nu este contestata, in ceea ce priveste reaua-credinta a reclamantului, parata nu a furnizat probe suficiente in acest sens si, de asemenea, nu a invocat argumente suficient de puternice pentru a demonstra aceasta.
Astfel, prin decizia Y privind atragerea raspunderii solidare, parata a retinut ca, potrivit notei de constatare intocmita de executorul fiscal, societatea nu mai desfasoara activitate, nu are bunuri si venituri urmaribile in afara celor sechestrate cu procesul verbal de sechestru bunuri mobile. Administratorul societatii, TG, a semnat procesul verbal de sechestru si luare in custodie a bunului. Ulterior, acesta nu a mai putut fi contactat, desi i s-au transmis invitatii prin care i s-a solicitat sa prezinte documentele contabile si bunurile societatii. Din cele prezentate, rezulta ca administratorul se sustrage de la plata obligatiilor fiscale, reaua-credinta fiind demonstrata de faptul ca acesta refuza sa dea curs invitatiilor prin care i se solicita sa prezinte documentele contabile, bunurile si veniturile urmaribile ale societatii.
Analizand aceste sustineri ale paratei in raport de actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, depuse in probatiune de parata, instanta constata ca nu sunt sustinute de probe care sa dovedeasca fara echivoc ca reclamantul a actionat cu rea-credinta in provocarea starii de insolvabilitate a persoanei juridice debitoare, respectiv in neindeplinirea obligatiei legale de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei.
Simplul fapt ca acesta era administrator al societatii comerciale intr-o perioada in care debitele au cauzat insolvabilitatea societatii, nu dovedeste reaua-credinta in exercitarea functiei de administrator.
Astfel, in privinta notelor de constatare la care a facut referire parata, instanta retine ca nota de constatare din 25.11.2010, prin care s-a asumat obligatia de achitare integrala a obligatiilor restante pana la data de 31.12.2010, a fost semnata, in reprezentarea societatii, de asociatul HI si nu de reclamant, iar nota de constatare din 24.03.2011, prin care s-a mentionat ca se analizeaza posibilitatea intrarii in insolventa, urmand sa se deschida procedura pana la data de 15.04.2011, a fost semnata de asociata CV. Or, in conditiile in care aceste note de constatare au fost semnate de ceilalti doi asociati ai societatii debitoare, nu i se poate imputa reclamantului neindeplinirea obligatiilor asumate de acestia.
Singura nota de constatare semnata de reclamant este cea din data de 17.01.2011, prin care arata ca documentele societatii sunt la asociata CV.
Corespunde realitatii ca reclamantul, in calitate de administrator al societatii A SRL, a solicitat amanarea la plata pentru 6 luni a obligatiilor fiscale in cuantum de 10.090 lei, in temeiul O.U.G. nr.92/2009, insa nu exista nicio dovada ca decizia de comunicare a pierderii valabilitatii amanarii la plata i-a fost adusa la cunostinta reclamantului. Astfel cum rezulta din analiza acestei decizii, a fost comunicata, sub semnatura, asociatei CV si nu exista probe ca aceasta ar fi adus la cunostinta reclamantului, in calitate de administrator, acest act administrativ fiscal, cu consecinte patrimoniale asupra situatiei financiare a societatii A SRL.
  In privinta bunului reprezentand sistem de testare auto, sechestrat prin procesul verbal si predat in custodie reclamantului prin procesul verbal incheiat la data de 25.01.2010, instanta retine ca simplul fapt al semnarii acestor acte de reclamant, in lipsa altor elemente, nu face dovada relei-credinte despre care se vorbeste in art.27 alin.2 lit.b) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Instanta retine, in acest sens, ca toate procesele verbale de inspectie a bunului sechestrat, incheiate ulterior, in care se face referire la data stabilita pentru valorificarea bunului, au fost semnate, in reprezentarea societatii A SRL, de CV si nu de reclamant, ceea ce inseamna, pe de o parte,  ca bunul sechestrat a fost lasat in posesia acesteia, iar, pe de o parte, faptul ca acestei persoane i s-au adus la cunostinta datele stabilite de executorul fiscal pentru valorificarea bunului sechestrat. De asemenea, se constata ca factura nr.05783165/30.12.2009 emisa de SC AF SRL, de livrare a sistemului de testare auto catre societatea A SRL, nu a fost semnata de reclamant. 
In considerarea acestor aspecte, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.27 alin.2 lit.b) si c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, pentru antrenarea raspunderii solidare a reclamantului, in calitate de administrator, pentru obligatiile fiscale de plata restante ale debitorului SC A SRL.
2. Temeiul legal
Pentru aceste motive, in temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanta va admite actiunea, astfel ca va anula decizia nr. X emisa de parata in solutionarea contestatiei administrative formulata de reclamant, precum si decizia nr. Y privind atragerea raspunderii solidare a reclamantului pentru obligatiile fiscale de plata restante ale debitorului A SRL emisa de parata.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, urmeaza a se lua act ca nu s-au solicitat, avand in vedere ca in sedinta de dezbateri din 28.10.2014, reclamantul a aratat ca nu formuleaza solicitari sub acest aspect.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014