InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bistrita-Nasaud

La individualizarea pedepselor aplicate, s-a avut in vedere continutul inscrisului emanat de la organele de politie, dar si atitudinea procesuala a inculpatului, care in fapt nu a recunoscut savarsirea faptelor, periculozitatea sociala a acestuia, r...

(Sentinta penala nr. 58/F/2010 din data de 12.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bistrita-Nasaud)

Domeniu Infractiuni prevazute in legi si decrete | Dosare Tribunalul Bistrita-Nasaud | Jurisprudenta Tribunalul Bistrita-Nasaud

      La individualizarea pedepselor aplicate, s-a avut in vedere continutul inscrisului emanat de la organele de politie, dar si atitudinea procesuala a inculpatului, care in fapt nu a recunoscut savarsirea faptelor,  periculozitatea sociala a acestuia, relevata prin numarul mare de infractiuni savarsite, unele in forma continuata, gravitatea acestora, potentialul violent al acestuia, evidentiat in special in cazul traficului de persoane, cand isi exprima enervarea fata de dorinta fetelor plasate in cluburi de a pleca din acele locuri, modalitatea in care le manipula, in scopul de a obtine venituri din activitatile de prostitutie, si agresivitatea manifestata in cazul agentului AI, cand, potrivit probelor aflate la dosarul cauzei, inculpatul, aflat la spital, impiedica personalul medical sa-i acorde ingrijiri persoanei lezate, inculpatul afirmand ca nu se teme de nimic, si proferand amenintari la adresa agentului, manifestand un comportament antisocial.

   (Trib. Bistrita-Nasaud, s. pen., sent. nr. 58/F/14 mai 2010)

      Prin Rechizitoriul din data de 18.03.2009 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-Directia de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism-Biroul Teritorial Bistrita-Nasaud, inregistrat sub nr.33D/P/2008 au fost trimisi in judecata inculpatii: RMS, pentru comiterea  infractiunilor prev.de: art. 12 al.1 si 2 lit.a) din L.678/2001 (modificata), art. 12 al.1 si 2 lit.a) din L.678/2001 (modificata), cu aplic.art.41 al.2 Cp., art.12 al.1 din L.678/2001 (modificata), art. 329 al.1 C.p., art. 329 al.1 Cp cu aplic.art. 41 al.2 Cp, art. 86 al.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.41 al.2 Cp., toate cu aplic.art. 33 lit.a Cp., art. 293 al.1 C.p, art.31 al.2 Cp rap.la art.289 al.1 Cp., art 321 al 1 cp, art.25 Cp. rap.la art. 293 al.1 Cp, art.279 al. 1 Cp, art.14 din OUG nr.55/2002 (modificata), toate cu aplic art.33 lit.a c.p, PVM, pentru comiterea infractiunilor prev.de: art. 12 al.1 si 2 lit.a din L.678/2001 (modificata), art. 329 al.1 Cp cu aplic.art. 41 al.2 Cp., art.87 al.5 teza I din OUG 195/2002, art.87al. 5 teza II din OUG 195/2002, toate cu aplic art 33 lit.a cp, BGG, pentru comiterea infractiunilor prev. de art.293 al.1 C.p., art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 al.2 C.p., art.31 al.2 C.p. rap.la art. 289 C.p., cu aplic art 33 lit a cp., si RMI pentru savarsirea infractiunilor prev.de: art. 85 al.1 din OUG 195/2002, art.86 al.2 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 al.2 Cp, ambele cu aplic.art. 37 lit.a Cp si art 33 lit a cp., cu motivarea ca inculpatii RMS si PVM au recrutat-o impreuna prin frauda - sub pretextul oferirii unui loc de munca in Elvetia ca dansatoare -  pe partea vatamata VRN si au transportat-o pana la night-clubul Palace din orasul Lucerna in scopul exploatarii prin obligarea la practicarea prostitutiei (fiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii de trafic de persoane in forma calificata, prev.de art.12 al.1 si 2 lit.a din Legea nr. 678/2001), inculpatul RMS, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a recrutat-o pe martora CIS prin frauda  - prin afirmatii mincinoase privind calitatea in care urma sa lucreze in strainatate (de dama de companie) si respectiv scopul pentru care urma sa practice prostitutia (al obtinerii de bani pentru a-si cumpara bunuri in vederea casatoriei, in scopul exploatarii ei prin practicarea prostitutiei (constituind infractiunea continuata de trafic de persoane, prev.de art.12 al.1si 2 lit.a) din L.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 C.p.).
      S-a mai retinut in sarcina inculpatului RMS, faptul ca a inlesnit practicarea prostitutiei de catre numita CIS prin transportarea acesteia din Romania pana la clubul din Austria si si-a fi insusit banii obtinuti de martora in acest mod (fiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism, prev.de art. 329 al.1 C.p.), ca a recrutat-o si transportat-o prin frauda pe partea vatamata MRG, in scopul exploatarii ei prin obligarea la practicarea prostitutiei (constituind infractiunea de trafic de persoane prev.de art.12 al.1 din L.678/2001, pentru care a fost inceputa urmarirea penala la data de 3 iulie 2008 si pusa in miscare actiunea penala la data de 27 noiembrie 2008), ca, cu ocazia unor discutii telefonice, inculpatul RMS a indemnat-o in mai multe randuri pe numita VL sa practice prostitutia in diferite cluburi si a tras foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre VL, prin insusirea unor sume de bani produse de aceasta in acest mod, si ca, la randul sau, inculpatul PMV a inlesnit practicarea prostitutiei de catre numita VL prin transportarea acesteia din Romania pana in Elvetia, la clubul unde aceasta se prostitua (faptele acestora constituie infractiunea de proxenetism prev.de art.329 al.1 Cp. cu aplic.art.41 al.2 Cp.)
      De asemenea, inculpatul RMS a fost trimis in judecata pentru faptul ca, in perioada cuprinsa intre inceputul lunii ianuarie 2008 si 25 noiembrie 2008, a condus, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in mai multe randuri, diferite autoturisme fie pe teritoriul Romaniei, fie pe teritoriul altor state din Uniunea Europeana (precum Ungaria, Austria, Germania), desi nu poseda si nu poseda permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule (fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii continuate de conducere fara permis, prev.de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu aplic.art.41 al.2 Cp.), iar inculpatul BGG, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a condus un autoturism pe drumurile publice din mai multe zone ale orasului Bistrita sau cartierele apartinatoare, fara a avea permis de conducere (constituind infractiunea continuata de conducere fara permis, prev.de art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 al.2 Cp.)., si pentru faptul ca si-a atribuit in fata unui agent de politie identitatea numitului Huci Ioan-Viorel, determinandu-l pe politist sa ii incheie un proces verbal de contraventie la legea circulatiei pe aceasta identitate, pe care l-a si semnat la rubrica "contravenient" (constituind infractiunile de fals privind identitatea prev.de art.293 al.1 Cp si participatie improprie la fals intelectual prev.de art. 31 al.2 Cp rap.la art.289 Cp.), inculpatul RMS, determinandu-l sa comita aceasta fapta, urmata de executare prin atribuirea de catre inculpat a identitatii de HIV (constituind infractiunea de instigare la fals privind identitatea prev de art.25 c.p. rap. la art.293 al.1 c.p.).
      Inculpatul RMS a mai fost trimis in judecata si pentru faptul ca in seara zilei de 7 august 2008 inculpatul RMS s-a dus impreuna cu prietena sa RAI, cu inculpatul BGG, cu numitul GCS zis "T" si cu inca un prieten de-al lor la localul "Pro Wash", zis si "La Cort" din Bistrita, unde se afla multa lume, si unde se afla si inculpatul RMI, local la intrarea caruia inculpatul l-a lovit cu putere dupa cap pe agentul de paza AI, apoi i-a aplicat mai multe lovituri peste cap si corp, fiind intrerupt din aceasta activitate violenta de catre prietena sa RAI, care dupa ce l-a tras pe inculpat de langa agent, l-a determinat sa plece de acolo, ca urmare a scandalului provocat de inculpat in local ramanand doar cca. 15 clienti (fapta intrunind elementele constitutive ale infractiunii de  ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, prev.de art.321 al.1 C.p.), in noaptea de 9.08.2008, si-a declinat o alta identitate decat identitatea sa - si anume identitatea fratelui sau RGM si l-a determinat pe agentul de politie OL, sa incheie procesul verbal seria GC nr.0533418/10.08.2008, in cuprinsul caruia, fara vinovatie, acesta a atestat imprejurari necorespunzatoare adevarului cu privire la identitatea persoanei care a comis contraventia de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, avand in sange o imbibatie alcoolica de 0,14 g/%o alcool pur in aerul respirat (fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de fals privind identitatea, prev.de art.293 al.1 C.p si participatie improprie la fals intelectual, prev.de art.31 al.2 Cp rap.la art.289 al.1 Cp., mentionandu-se ca actul material de conducere fara permis comis de inculpat face parte din infractiunea continuata de conducere fara permis prev de art .86.al.1 din OUG 195/2002 cu aplic art 41 al.2 c.p. retinuta mai sus).
      Apoi, inculpatul RMS a fost trimis in judecata si pentru comiterea infractiunilor de nerespectarea regimului armelor si munitiilor prev.de art.279 al.1 Cp, constand in aceea ca anterior datei de 25 noiembrie 2008 a detinut in camera pe care o folosea, din locuinta parintilor sai, un pistol cu aer comprimat marca Powerline model 4500 CO2, desi nu avea autorizatia prevazuta de lege in acest sens, pistol care a fost gasit cu ocazia perchezitiei domiciliare efectuate in data de 25.11.2008 si ridicat in vederea cercetarilor, si pentru comiterea infractiunii de participarea cu caini la lupte de caini, prev.de art.14 din OUG nr.55/2002(modificata), constand in aceea ca in perioada mai-august 2008 inculpatul, care este crescator de caini de diferite rase la domiciliul parintilor sai din satul Arcalia, a participat cu cel putin un caine de-al sau din rasa Am-staff terrier (pit-bull) la lupte de caini, cu pariuri, organizate undeva in zona Oradea, ocazie cu care cainele sau denumit S a fost omorat in lupta organizata. In discutiile telefonice pe care le-a avut cu VL, care atunci se afla in Elvetia, inculpatul i-a spus despre acest fapt si cat de necajit este.
      Inculpatul RMI a fost trimis in judecata pentru comiterea, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in mai multe randuri a infractiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice desi avea permisul retinut in vederea suspendarii (constituind infractiunea continuata prev.de art. 86 al.2 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 al.2 Cp.), si  pentru infractiunea de conducere a unui autoturism neinmatriculat prev.de art. 85 al.1 din OUG 195/2002.
       De asemenea, inculpatul PMV a fost trimis in judecata pentru faptul de a se fi sustras, cu ajutorul a doi agenti de politie care i-au permis sa plece, de la obligatia de a se supune recoltarii probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei (constituind infractiunea prev. de  art.87al. 5 teza I din OUG 195/2002),
Din probatoriul administrat in cauza, instanta retine in fapt urmatoarele:
      1.a) Intr-un week-end din cursul lunii noiembrie 2006, cu ocazia unei deplasari pe care inculpatul RMS a efectuat-o in municipiul Cluj-Napoca, acesta a cunoscut-o pe martora CIS, si-au schimbat numerele de celular, a doua zi inculpatul sunand-o si invitand-o sa il insoteasca la Bistrita.
      Martora a acceptat, fiind luata de inculpat, care era venit cu un autoturism marca BMW de culoare neagra si cu care a transportat-o pe partea vatamata in Bistrita la un apartament din zona Andrei Muresanu, ocazie cu care inculpatul i-a spus ca o place foarte mult si ca tine mult la ea, astfel ca, la propunerea acestuia, au intretinut relatii sexuale. Martora a ramas in Bistrita cca patru zile, dupa care inculpatul a transportat-o cu masina sa pana acasa in Cluj-Napoca, unde, desi martora a vrut sa i-l prezinte tatalui sau drept iubitul sau, inculpatul nu a dorit sa-l intalneasca.
      In ziua urmatoare, inculpatul, care ramasese in Cluj-Napoca, i-a telefonat martorei CIS si i-a propus sa iasa la un suc, astfel ca s-au intalnit la localul "Casa Piratilor" din Cluj-Napoca -unde inculpatul a fost insotit de prietenul sau, inculpatul PVM, iar martora a venit insotita de prietena sa, partea vatamata VRN, care il stia din vedere pe inculpat, deoarece fusese in localul in care s-a aflat martora CI cand l-a cunoscut pe inculpat, iar intre-timp martora ii spusese partii vatamate VRN ca s-a imprietenit cu S.
      In aceasta imprejurare inculpatul le-a intrebat pe cele doua fete daca ar vrea sa plece prin intermediul sau in Elvetia, sa lucreze ca dansatoare, precizand ca pot castiga din prestarea acestei munci intre 500 si 1000 de franci pe seara, fara sa precizeze ca o eventuala activitate de acest gen ar putea presupune si practicarea prostitutiei, in discutie intervenind si inculpatul PMV- care-l sustinea pe inculpat in afirmatiile sale, partea vatamata nestiind la acea data ca prostitutia se practica in night-cluburi in care se si danseaza.
      Partea vatamata s-a simtit interesata de oferta facuta de inculpat, insa nu s-a hotarat, astfel ca inculpatii le-au condus pe cele doua fete la un apartament situat in municipiul Cluj-Napoca unde inculpatul RMS in a intretinut intr-o camera relatii sexuale cu CIS, iar inculpatul PVM cu partea vatamata VRN.
      Ulterior, intrucat facuse schimb de telefon cu PVM, partea vatamata a fost sunata in mai multe randuri de catre acesta la telefon, facandu-si reciproc declaratii in sensul ca tineau unul la celalalt, iar dupa cateva zile, intr-o zi de la sfarsitul lunii noiembrie - inceputul lunii decembrie 2006, inculpatul i-a telefonat partii vatamate si i-a spus ca va veni pe la Cluj-Napoca, stabilind sa se intalneasca.
      Cu aceasta ocazie, PVM, care era insotit de inculpatul RMS, i-a propus partii vatamate sa mearga impreuna cu el la Bistrita sa stea cateva zile la el acasa, astfel ca aceasta i-a comunicat acest lucru mamei sale, respectiv faptul ca are un prieten din Bistrita pe nume Vali si ca acesta a invitat-o sa mearga sa stea la el cateva zile, dupa care s-a deplasat impreuna cu inculpatii, cu un  autoturism condus de catre PVM, pana in municipiul Bistrita unde partea vatamata a fost gazduita in apartamentul de pe strada _ unde domiciliaza acesta.
      Aici partea vatamata a ramas impreuna cu inculpatul timp de cca o saptamana de zile, interval in care acesta i-a spus in mai multe randuri ca tine la ea, determinand-o sa se implice si ea in aceasta relatie, in aceasta perioada inculpatul a insistat ca partea vatamata sa plece si sa lucreze ca dansatoare, iar din banii pe care-i va castiga, "sa-si faca impreuna un viitor" adica sa-si cumpere impreuna o locuinta. In aceasta perioada, in cateva randuri, partea vatamata si inculpatul s-au intalnit cu inculpatul RMS, care a insistat si el ca partea vatamata sa plece sa lucreze ca dansatoare in Elvetia, aceasta in final hotarandu-se sa plece, nestiind ca va trebui sa practice prostitutia deoarece nici unul dintre cei doi autori nu i-au relatat asta.
      Intrucat partea vatamata nu avea pasaport, aceasta s-a deplasat la Cluj-Napoca pentru a-si depune cerere pentru eliberarea pasaportului, fiind transportata de ambii inculpati, inculpatul RMS platindu-i taxa pentru eliberarea pasaportului in regim de urgenta, dupa care, insotita de PVM, s-a deplasat la Serviciul pentru eliberarea pasapoartelor, unde si-a depus cererea in regim de urgenta.
      Dupa ce si-a ridicat pasaportul, partea vatamata a ramas la domiciliul mamei sale din Cluj Napoca o zi sau doua, dupa care, intrucat inculpatii venisera in Cluj-Napoca sa o ia, aceasta i-a spus mamei sale ca va pleca  impreuna cu prietenul ei in Elvetia, dar ca merge singura la intalnirea cu acesta, ce urma sa aiba loc in zona "Expo-Transilvania", astfel ca nu vrea sa fie condusa de membrii familiei, astfel ca inculpatii au transportat-o pe partea vatamata in Bistrita, unde a fost cazata in apartamentul apartinand parintilor inculpatului PVM.
      In ultima seara dinaintea plecarii spre Elvetia - unde urma sa fie transportata cu autoturismul de catre PMV- la intalnirea pe care partea vatamata o avusese cu inculpatii, inculpatul RMS i-a spus ca pentru faptul ca pleaca sa lucreze ca dansatoare prin intermediul sau ii pretinde suma de 1000 franci elvetieni pe saptamana, iar restul ii raman partii vatamate, aceasta intelegand astfel ca atunci cand PVM ii propunea ca din banii castigati de ea ca dansatoare sa isi faca impreuna un viitor, se referea la banii care ii ramaneau dupa ce ii platea saptamana inculpatului cate 1000 franci.
      Inculpatul RMS a pretins plata acestor sume de bani partii vatamate, motivandu-i ca ii aranjeaza intrarea in night-clubul din Elvetia prin intermediul unei prietene care se afla in acel club, pe nume Monica, si i-a spus ca va fi transportata in Elvetia de catre PMV- care era de fata - si care putea intra liber in aceasta tara, inculpatul RMS avand interdictie de intrare in Elvetia.
      La data de 18 decembrie 2006 partea vatamata a plecat impreuna cu PVM, cu un autoturism marca Volkswagen de culoare albastra cu numarul de inmatriculare BN 4145 spre Punctul de trecere al Frontierei Bors, prin care urmau sa iasa din tara, insa acesta din urma a intrat cu masina prin satul Arcalia, de unde trebuia - conform discutiei prealabile avute cu inculpatul - sa o ia si pe mama lui RMS pentru a o transporta pana in orasul Frankfurt din Germania, unde aceasta se deplasa la fiul ei RA.
      Dupa ce in autoturism a urcat si mama inculpatului, pe nume RM, impreuna cu PVM s-au deplasat spre PTF Bors, iesind din tara in seara aceleiasi zile, inculpatul PVM transportand-o pe partea vatamata pana in orasul Frankfurt din Germania, unde, la locuinta fratelui inculpatului RMS a ramas mama acestuia si au dormit o noapte PVM si partea vatamata. In dimineata zilei urmatoare PVM a plecat cu masina impreuna cu partea vatamata spre Elvetia, transportand-o pe aceasta pana in orasul Lucerna, in fata night-clubului "Palace".
      Dupa ce a coborat din masina, PVM i-a spus partii vatamate sa mearga la usa clubului si sa apese pe sonerie, caci va veni Monica, prietena inculpatului RMS, sa-i deschida usa - aceasta in conditiile in care PVM vorbise la telefon inainte de a ajunge in fata clubului cu Monica si stabilisera acest lucru - astfel ca  dupa ce partea vatamata a sunat la sonerie, a aparut o fata care s-a prezentat cu numele de Alexia si care a deschis usa, dupa care a condus-o la receptia clubului, unde a prezentat-o pe partea vatamata ca fiind o prietena de-a ei care urmeaza sa lucreze in club.
      In momentul in care partea vatamata a intrat in night-club si a vazut mai multe fete imbracate sumar, in rochite scurte si incaltate cu pantofi cu tocuri inalte, iar canapelele din local erau de culoare rosie, si-a dat seama ca a fost recrutata de inculpatul RMS si de PVM, in baza unei intelegeri prealabile, in scopul exploatarii sale prin practicarea prostitutiei, gandindu-se ca nu mai are la indemana nici o solutie decat aceea de a ramane in club, deoarece pe de o parte nu avea nici un ban la ea pentru a pleca, iar pe de alta parte, data fiind datoria pe care o avea fata de cei doi inculpati pentru cheltuielile facute cu ea, i-a fost frica sa intreprinda orice demers pentru a scapa din club, deoarece si-a amintit de discutia pe care a avut-o cu inculpatul RMS in seara de dinaintea plecarii ei spre Elvetia, in cursul careia acesta i-a atras atentia ca in cazul in care ar fi intrebata, sa nu spuna nimanui despre el - nici macar mamei sale si nici Politiei - "ca doar el stie unde locuiesc parintii ei in Cluj Napoca", afirmatie pe care partea vatamata a perceput-o ca pe o amenintare.
      Ca urmare, asa cum declaratia sa initiala, declaratia martorei CIS si celelalte probe administrate in cauza o dovedesc, partea vatamata VRN a fost obligata sa practice prostitutia in acest club timp de cca 2 luni de zile, pana la sfarsitul lunii februarie 2007, banii obtinuti in urma practicarii relatiilor sexuale cu clientii care au venit in club, la tarife de 150 franci elvetieni pentru 30 de minute, respectiv 300 franci elvetieni pentru o ora, fiind predati periodic, conform indicatiilor pe care le primea la telefon de la inculpatul RMS, fie lui PVM, care prelua sumele in calitate de mandatar al inculpatului RMS, aspect ce reiese din declaratia partii vatamate VRN, care arata ca inculpatului PVM nu ii preda bani cash obtinuti din practicarea prostitutiei, ci atunci cand ii preda sumele respective (pentru RMS) ii cumpara cate un parfum, alimente, si i-a platit cazarea de cateva ori (2.000 CHF) ca banii-atunci cand nu venea PVM sa-i preia, erau ridicati de alti prieteni ai lui RMS, printre care unul de nationalitate romana sau albaneza, cu respectarea cotei de 1000 CHF pe saptamana, pana la sfarsitul lunii februarie - inceputul lunii martie 2007, cand a intrerupt legatura cu inculpatii.
      Partea vatamata a mai declarat ca de cand a rupt relatia cu PVM (din cauza faptului ca aflase ca acesta se culca si cu alte femei, printre care Monica, prostituata si ea), a rupt legatura si cu inculpatul RMS, astfel ca a acumulat fata de acesta o datorie de 5.000 CHF, iar la data la care inculpatul i-a telefonat si i-a cerut sa iasa in parcarea din fata clubului pentru a preda banii - care considera el ca i se cuvin - unui prieten trimis de el, desi partea vatamata i-a raspuns ca va iesi in parcare sa predea banii, nu a mai iesit si a refuzat sa-i mai raspunda la telefon inculpatului. In consecinta inculpatul a trimis pe telefonul partii vatamate, avand numar de Elvetia mai multe mesaje prin care ii cerea sa-i trimita "banii lui" la care insa partea vatamata nu i-a mai raspuns, iar dupa ce si-a schimbat numarul de telefon, nu a mai putut fi contactata de catre inculpatii RMS si PVM.
      Cat despre comportamentul partii vatamate dupa ce a ajuns in acel club si a practicat prostitutia, relevanta este declaratia martorei CIS din faza de urmarire penala, care a aratat ca partea vatamata o suna de multe ori noaptea, ca parea beata, si ca ii spunea sa rupa relatia cu inculpatii RMS si PVM, pentru ca "nu va ajunge bine".
      Declaratia autentificata, data de partea vatamata in fata notarului, care nu isi indica domiciliul, prin care aceasta arata ca declaratia data in faza de urmarire penala nu este valabila nu va fi luata in considerare de catre instanta, dat fiind faptul ca aceasta nu a dat o declaratie in acest sens in fata organelor judiciare, in conditii de contradictorialitate, si in plus, nu indica motivul nevalabilitatii celor aratate initial, necoroborandu-se cu probele administrate in cauza.
      Fapta comisa de inculpatul RMS si inculpatul PMV de a o fi recrutat impreuna prin frauda - sub pretextul oferirii unui loc de munca in Elvetia ca dansatoare -  pe partea vatamata VRN, care a fost transportata ulterior de catre inculpatul PVM pana la night-clubul Palace din orasul Lucerna in scopul exploatarii acesteia prin obligarea la practicarea prostitutiei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de persoane prev.de art.12 al.1 si 2 lit.a din Legea nr. 678/2001.
      b) Dupa ce martora CIS si inculpatul RMS au stabilit o legatura, aceasta a mai venit de cateva ori la Bistrita, dupa care, datorita faptului ca s-a certat cu inculpatul, a incetat temporar legatura cu el, pana pe la sfarsitul lunii ianuarie 2007, cand acesta i-a spus ca merge in strainatate sa lucreze si a intrebat-o pe martora daca nu doreste sa il insoteasca, pentru a-si face un viitor impreuna.
      Avand o situatie financiara precara, tatal bolnav, dar mai ales avand incredere in inculpat ca urmare  faptului ca acesta ii spusese de mai multe ori ca o iubeste si bazandu-se pe faptul ca urmau sa plece impreuna, pentru a-si construi un viitor impreuna martora a fost de acord, cu toate ca inculpatul nu-i precizase o munca concreta pe care ar trebui sa o presteze, acesta platindu-i taxele aferente obtinerii pasaportului, dupa care martora si-a depus cererea pentru eliberarea documentului, iar la data de 1.03.2007 l-a obtinut. 
      La cateva zile dupa acest moment, inculpatul i-a spus martorei ca i-a gasit de lucru la un club din Elvetia, ca dama de companie - ceea ce insemna ca trebuia sa stea la masa cu clientii si sa-i determine sa faca consumatie, fara a fi obligata sa intretina si relatii sexuale - precizandu-i ca el nu poate merge deoarece are interdictie pentru aceasta tara, comunicandu-i ca va fi transportata in Elvetia de catre prietenul sau PVM.
      Intr-o zi anterioara datei de 10 martie 2007, inculpatii RMS si PVM s-au deplasat in municipiul Cluj-Napoca pentru a se intalni cu martora CIS in vederea plecarii acesteia spre Elvetia, aceasta plecand impreuna cu inculpatul PVM spre Elvetia, care a transportat-o pana in orasul Lucerna din Elvetia, iar de aici pana in fata clubului Zeus dintr-o localitate din apropierea acestui oras, unde a fost preluata de catre o fata si condusa in club.
      Martora CIS a fost prezentata patronului clubului iar apoi i-a fost prezentat clubul, din lipsa oricarei alte alternative pentru a pleca, fiind obligata sa ramana in club si sa practice prostitutia, iar banii obtinuti in acest mod, i-a pus la dispozitia inculpatului, dupa ce s-a intalnit cu acesta in Austria.
      Intrucat nu s-a putut adapta, pe la sfarsitul lunii martie 2007, i-a spus inculpatului ca nu mai vrea sa ramana acolo, la care acesta i-a replicat ca o sa-l trimita pe PMV sa o mute la alt club, astfel ca intr-o zi de la sfarsitul lunii martie 2007, inculpatul PVM s-a deplasat cu autoturismul in Elvetia pana in fata clubului Zeus unde a asteptat-o pe martora si a preluat-o in autoturism, spunandu-i ca o va duce in Austria unde se vor intalni cu Sorin.
      PVM a transportat-o pe martora pana intr-o localitate neidentificata, unde la un local s-au intalnit cu inculpatul RMS si s-au cazat la un motel, ramanand in zona respectiva din Austria cateva zile, timp in care inculpatul si partea vatamata s-au deplasat cu autoturismul condus de PMV in orasul Linz. Aici inculpatul a discutat cu patronul night-clubului "Maxim", pentru a obtine permisiunea ca partea vatamata sa lucreze ca prostituata in acest club, iar dupa ce a rezolvat intrarea fetei in club, i-a spus martorei ca va trebui sa lucreze in acest club iar cu banii obtinuti isi vor face impreuna un viitor.
      In acest club partea vatamata a practicat prostitutia pana la jumatatea lunii iunie 2007, obtinand in total, in acest mod, si potrivit aprecierii sale, cca 30.000 Euro, bani din care cea mai mare parte a predat-o inculpatului, care a cumparat un autoturism.
      In jurul datei de 15 iunie 2007, deoarece martora insista fata de inculpat ca vrea sa se reintoarca acasa, inculpatii RMS si PMV s-au deplasat in Linz si au luat-o pentru a o aduce in Romania cu autoturismul inculpatului, insa pe traseu s-au oprit in orasul Scharding unde inculpatul a prezentat-o pe martora patroanei clubului Laufhaus, poreclita "Leyla", ocazie cu care atat inculpatul cat si patroana clubului i-au propus martorei sa lucreze in club ca prostituata, insa aceasta a refuzat, astfel ca au revenit in tara.
      La data de 17 iunie 2007 martora a ajuns in municipiul Cluj Napoca impreuna cu ambii inculpati, aceasta ramanand la domiciliul sau din Cluj, inculpatii reintorcandu-se la Bistrita. Timp de aproape o luna de zile martora a ramas in tara, in acest timp intalnindu-se cu inculpatul, fie in Cluj, fie in Bistrita. Cu putin timp inainte de data de 15 iulie 2007 inculpatul i-a spus martorei CIS ca in acelasi scop al obtinerii de bani pentru a-si cumpara ceea ce le trebuia pentru "construirea unui viitor impreuna", i-a gasit de lucru intr-un club din Elvetia, chiar din orasul Lucerna.
      Fiind convinsa ca inculpatul tine la ea si ca se va casatori cu ea, a acceptat sa plece si sa lucreze din nou intr-un club, astfel ca la data de 15 iulie 2007 a plecat din Bistrita impreuna cu inculpatii, cu un autoturism condus de acesta din urma, pana in Cluj-Napoca. Aici inculpatul a coborat iar PVM si-a continuat deplasarea impreuna cu martora, transportand-o pana in orasul Lucerna, la night-clubul denumit "Sauna Club", unde a fost preluata de o fata care practica prostitutia, pe nume Ana, originara din Bucuresti, care i-a facut intrarea in acest club, in care a practicat prostitutia pana in jurul datei de 30 august 2007 insa intrucat nu s-a putut adapta nu a reusit "sa produca" la finalul perioadei decat cca 800 franci elvetieni, bani pe care atunci cand s-a intalnit cu inculpatul i-a cheltuit impreuna cu acesta pe combustibil si mancare.
      La sfarsitul  lunii august 2007 martora CISa fost plasata de inculpat la un club din orasul Hamburg - Germania, insa martora s-a imbolnavit si nu a putut sa lucreze ca prostituata, astfel ca i-a telefonat inculpatului si i-a cerut sa vina sa o ia de acolo.
      In cursul lunii septembrie 2007 inculpatul RMS a luat-o de aici pe martora CIS si a transportat-o in Austria, unde a plasat-o la clubul Laufhaus din orasul Scharding, convingand-o ca in acelasi scop al construirii unui viitor impreuna, sa practice prostitutia in acest club patronat de Leyla. Martora a ramas in acest club si a fost nevoita sa practice prostitutia pana la data de 22 decembrie 2007, cand s-a reintors in tara si vazand ca inculpatul a cheltuit toti banii primiti de la ea, si-a dat seama ca inculpatul a profitat de ea si a rupt legatura cu el.
      In aceasta perioada martora  "a produs" in total cca 19.000 Euro, bani pe care desi patroana clubului i-a promis ca-i va tine in biroul ei, i-a predat inculpatului RMS care mergea periodic - aproximativ la doua saptamani - in club, astfel ca atunci cand s-a reintors acasa martora a reusit sa aduca cu ea doar suma de cca 1250 Euro.
      Fapta inculpatului RMS, comisa in baza aceleiasi rezolutii infractionale, de a o fi recrutat pe martora CIS prin frauda  - prin afirmatii mincinoase privind calitatea in care urma sa lucreze in strainatate (de dama de companie) si respectiv scopul pentru care urma sa practice prostitutia (al obtinerii de bani pentru a avea un viitor impreuna) - si in baza intelegerii avute cu PVM, care urma sa asigure transportarea martorei in scopul exploatarii ei prin practicarea prostitutiei, constituie infractiunea continuata de trafic de persoane, prev.de art.12 al.1si 2 lit.a) din L.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 C.p., insa in sarcina acestuia din urma nu se va retine comiterea acestei fapte intrucat in dispozitivul rechizitoriului nu a fost trimis in judecata si pentru aceasta infractiune.
      2. Dupa reintoarcerea in tara la 22 decembrie 2007, dandu-si seama ca a fost indusa in eroare de inculpat si ca acesta doar a profitat de pe urma sa, martora CSI i-a cerut lui RMS ca in cazul in care ar pleca din nou la club in Austria sa practice prostitutia, sa-i permita sa pastreze o parte din bani, inculpatul raspunzandu-i ca accepta ca partea lui sa fie de 30% din banii pe care i-ar obtine ea, iar restul de 70% sa-i revina martorei.
      Astfel, martora a fost transportata de inculpat - care nu avea permis de conducere auto - cu autoturismul pe care el il detinea la acea data, marca Opel Omega probabil cu numarul de inmatriculare LIP-QU-862, in jurul datei de 20 ianuarie 2008, la clubul "Laufhaus" din orasul   Scharding - Austria, unde a practicat prostitutia pana la inceputul lunii martie 2008, cand a fost mutata de patroana Leyla in clubul "Casanova" din orasul Passau -Germania, unde de asemenea a practicat prostitutia pana in jurul datei de 15 mai 2008, cand a plecat definitiv din club.
      In acea perioada au lucrat in club ca prostituate LF - prietena numitului BGG, precum si alte fete, C si R, iar apoi a fost adusa in club de catre inculpat partea vatamata MRG.
           Potrivit declaratiei martorei, in ziua de 5 mai 2008, la trei zile dupa plecarea din club a partii vatamate MRG - inculpatul RMS, chemat fiind de catre patroana Leyla, s-a deplasat la clubul patronat de aceasta, ocazie cu care patroana i-a reprosat martorei ca din cauza ei a plecat partea vatamata din club si l-a instigat sa o bata, lucru care nu s-a intamplat. Inculpatul a ridicat de la patroana Leyla intreaga suma de bani pe care martora a produs-o prin practicarea prostitutiei - cca. 4000 Euro, nu numai partea de 30% cum se intelesesera inainte de plecarea fetei in ianuarie 2008 in Austria - astfel ca la plecarea martorei din club patroana i-a spus ca toti banii i-au fost luati de inculpat.
      Fapta inculpatului RMS, de a fi inlesnit practicarea prostitutiei de catre numita CIS prin transportarea acesteia din Romania pana la clubul din Austria si de a-si fi insusit banii obtinuti de martora in acest mod, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism, prev.de art. 329 al.1 C.p.
      3. In cursul lunii ianuarie 2008 inculpatul RMS a cunoscut-o pe partea vatamata MRG, in varsta de 19 ani din satul Taure, comuna Nimigea - pe care a luat-o de ocazie in timp ce se deplasa cu autoturismul pe ruta Bistrita-Sintereag, ocazie cu care i-a spus ca o place, exprimandu-si dorinta sa o reintalneasca, astfel ca i-a cerut numarul de telefon, pe care partea vatamata i l-a dat. 
      Ulterior s-au reintalnit in orasul Bistrita de doua-trei ori cu partea vatamata, creandu-i acesteia impresia ca o simpatizeaza.  In data de 1 martie 2008 inculpatul i-a telefonat partii vatamate - care se afla la sora sa din Crainimat - si a invitat-o la un suc in oras, iar la data de 6 martie 2008 inculpatul i-a telefonat partii vatamate - care se afla la serviciu la firma SC "L" SA Bistrita - si i-a propus sa faca o iesire cu el in Ungaria pentru a-si cumpara caini, inculpatul fiind crescator de caini din rasa Pitbull si i-a solicitat sa-i dea raspunsul urgent deoarece in cazul in care ea va fi de acord vor pleca in dupa-amiaza zilei urmatoare - o zi de vineri - imediat dupa ce va iesi de la serviciu.
      Gandindu-se ca pana la acea data nu a mai fost iesita niciodata din tara si ca va face o plimbare pana in Ungaria cu cineva care era dispus sa o duca fara a-i cere bani, partea vatamata a acceptat propunerea inculpatului cu conditia sa se reintoarca in Bistrita pe duminica seara deoarece la inceputul saptamanii urmatoare - in 10 martie 2008 - partea vatamata trebuia sa lucreze in schimbul 2. Dupa ce inculpatul a acceptat conditia pusa de partea vatamata, aceasta i-a spus despre excursia ce urma sa o faca in Ungaria, surorii sale vitrege MA. 
       In ziua de 7 martie 2008, dupa ce partea vatamata MRG a iesit la orele 15 de la serviciu, a fost asteptata de inculpat, care era venit cu un autoturism marca Audi de culoare albastra cu numere de Germania, despre care a afirmat ca e masina sa. Inculpatul a transportat-o pe partea vatamata cu acest autoturism - pe care l-a condus singur prin Cluj Napoca spre Ungaria.
      Calatoria partii vatamate cu inculpatul a decurs normal si ajunsi in Budapesta s-au cazat la o pensiune, unde au intretinut relatii sexuale, iar in ziua urmatoare, desi in mai multe randuri a vorbit la telefon cu persoana cu care trebuia sa se intalneasca, inculpatul nu s-a mai intalnit cu acel prieten al sau si nici nu a mai cumparat caini. Spre seara inculpatul i-a spus partii vatamate ca el trebuie sa mearga pana in Austria pentru ca are de primit niste bani si i-a cerut acesteia sa mearga cu el  in Austria, partea vatamata acceptand cu conditia ca pe duminica seara sa se reintoarca in Bistrita pentru a putea merge lunea la serviciu.
      Astfel, inculpatul a transportat-o pe partea vatamata MRG cu autoturismul sau - pe care l-a condus desi nu avea permis de conducere auto - pana in orasul Schärdyng, unde a plasat-o la un club de noapte ("puf") cu denumirea de "Laufhaus" predand-o unei persoane ce se comporta ca si patroana clubului, cu numele de LL poreclita "Laila". Inculpatul a discutat cu patroana clubului in limba germana - fara ca partea vatamata sa fi inteles cele discutate - dupa care a trimis-o pe aceasta intr-o camera de la etajul cladirii sa faca dus.
      Cand a iesit de la baie, patroana clubului i-a dat partii vatamate niste haine de club sa le imbrace, respectiv ciorapi tip jeger, un maiou decoltat si o pereche de sandale cu tocuri inalte, dupa care au coborat in biroul patroanei de la parterul cladirii, unde inculpatul a intrebat-o pe partea vatamata daca ii place si desi partea vatamata i-a raspuns ca nu, i-a adus la cunostinta ca trebuie sa practice prostitutia, ca pe parcurs o sa se obisnuiasca si i-a spus ca o sa castige multi bani si ca va ajunge chiar sa-i multumeasca.
      Desi partea vatamata a incercat sa riposteze, inculpatul "a trecut la amenintari", astfel ca fiindu-i frica, partea vatamata a ales sa nu il infrunte pe acesta, telefonul mobil al partii vatamate ramanand la inculpat.
      Dupa ce inculpatul s-a reintors in Romania si a fost cautat acasa de bunica partii vatamate care l-a intrebat despre soarta acesteia, inculpatul i-a telefonat patroanei clubului, care i-a dat telefonul sa vorbeasca cu inculpatul, astfel ca acesta i-a spus numarul de telefon al bunicii fetei si i-a spus sa-i telefoneze si sa-i spuna ca este bine si ca lucreaza ca menajera, iar de sarbatoarea de Paste va merge acasa.
      Dupa ce patroana clubului i-a format numarul de telefon al bunicii, partea vatamata a vorbit cu aceasta si i-a transmis ceea ce i-a spus inculpatul, deoarece de fata a fost patroana clubului care vorbea limba romana, iar partea vatamata se temea ca daca nu va respecta ceea ce i-a spus inculpatul, patroana il va informa imediat.   Initial partea vatamata a fost cazata in acest club denumit Laufhaus patronat de "Laila", care o transporta cu masina in orasul german Passau - aflat la o distanta de cca 18 km de Schärding - unde patroana Leyla mai detinea un club cu denumirea de "Casanova", unde partea vatamata a fost obligata sa se prostitueze cca 6 - 7 saptamani.
      In prima saptamana partea vatamata a fost cazata in clubul de noapte din Scharding si transportata de patroana pana la clubul din Passau, dupa care a fost mutata de aceasta in clubul din Passau. Partii vatamate i-a fost impus ca pentru relatiile sexuale pe care le intretinea cu clientii in club sa perceapa tarife diferentiate in functie de durata ramanerii pe camera a clientului cu fata si anume 50 Euro pentru 20 minute; 100 Euro pentru o jumatate de ora si 180 Euro pentru o ora.
      In timpul cat s-a prostituat, partea vatamata a reusit sa produca cca 5000 Euro, care au fost preluati de catre numita Leyla si remisi inculpatului RMS.
Cand a ajuns in  club partea vatamata a gasit si alte fete din Romania care practicau prostitutia, martora CIS zisa R, acuzata ulterior de inculpatul RMS ca a ajutat-o pe partea vatamata sa plece din club, respectiv martorele SBR si RCP, precum si o fata cu numele de scena Iulia (numita LFA, prietena inculpatului BGG).
In rastimpul in care a fost exploatata in club, partea vatamata s-a imprietenit cu martora CIS, care, dupa ce a aflat de la partea vatamata in ce imprejurari a ajuns in club "prin intermediul inculpatului RMS" i-a povestit ca si ea a fost recrutata de acesta si transportata in Austria in scopul exploatarii prin practicarea prostitutiei, martora dandu-si seama ca inculpatul a profitat de ea.
      Este de mentionat faptul ca, potrivit declaratiei martorei CIS, patroana Laila le-a cerut fetelor care se prostituau sa nu o intrebe pe partea vatamata despre imprejurarile in care aceasta a ramas in club si ca partea vatamata, inca de la inceput, a refuzat sa ramana in club, martorele CIS si SB relevand faptul ca aceasta plangea din cauza acestui fapt, suferea, la un moment dat, cand a aflat ca inculpatul RMS ii luase si banii, devenind disperata.
      Dat fiind faptul ca partea vatamata nu dispunea de telefonul sau mobil, martora CIS i-a dat partii vatamate telefonul sau mobil cu numar de Germania pentru a putea vorbi cu nasa sa PD.
         Vazand ca au venit Sarbatorile de Pasti ale anului 2008 (27 aprilie 2008) iar inculpatul nu si-a tinut promisiunea de a o lua pe partea vatamata din club si a o aduce in tara si afland de la martora CIS ca inculpatul intentioneaza sa o duca la un alt club din Italia tot pentru a practica prostitutia, partea vatamata a luat legatura telefonic cu nasa sa si i-a cerut ajutorul pentru a putea reveni acasa in Romania.
      In data de 2 mai 2008, prin intermediul unui cunoscut, familia partii vatamate a reusit sa ia legatura cu martorul  TV - care se afla in Germania - partii vatamate spunandu-i-se ca o sa vina o cunostinta sa o scoata din club si sa o aduca in Romania, partea vatamata telefonandu-i martorului de pe telefonul mobil al lui CIS- care s-a oferit sa o ajute sa fuga din club - si i-a spus ca ea este fata in cauza, dupa care i-a indicat ca loc de intalnire un magazin din zona centrului orasului Passau, dar nu i-a indicat adresa clubului deoarece voia sa fuga fara acordul patroanei Leyla si ii era frica sa nu fie depistata.
      Conform intelegerii facute cu martorul partea vatamata, avand asupra sa doar un bagaj mic, a parasit clubul printr-o camera care avea iesire la strada, fara sa fie observata de patroana, si s-a deplasat in parcarea magazinului Supermarket unde l-a asteptat pe martorul TV, care a luat-o in autoturismul sau inmatriculat in judetul Bistrita-Nasaud si a transportat-o prin Austria si Ungaria pana in Romania, astfel incat in dimineata zilei de 3 mai 2008 a ajuns la locuinta bunicilor sai.
      Potrivit declaratiei martorului, care si-a mentinut declaratia data in faza de urmarire penala, partea vatamata avea doar o geanta asupra sa, parea abatuta si s-a plans unui calator ca a fost retinuta in orasul Passau.
Dupa reintoarcerea in tara si dupa ce, la data de 26 mai 2008, inculpatul a fost contactat telefonic de catre o matusa de-a partii vatamate MRG, care l-a intrebat de ce a dus-o pe partea vatamata in strainatate si unde se afla telefonul mobil al nepoatei sale si careia inculpatul i-a raspuns ca a dus-o in Ungaria si in Germania pe partea vatamata pentru ca ea i-a cerut ajutor, inculpatul a contactat-o telefonic si au discutat mai multe aspecte legate de imprejurarile in care a plecat ea din club, despre fetele care au fost in club in aceeasi perioada cu ea, despre bunurile care i-au ramas in club si in final a intrebat-o daca a fost la Politie asa cum "se auzeau vorbe", partea vatamata raspunzandu-i ca nu a fost, desi intre-timp fusese deja audiat, astfel ca inculpatul i-a spus ca "daca are nevoie de ceva, sa o ajute cu ceva, daca ii trebuie bani sau ceva sa il sune si sa stea linistita sa nu-i fie frica de el".
      Ulterior inculpatul a sunat-o pe partea vatamata in mai multe randuri, interesandu-se cine a fost persoana care l-a contactat si stabilind intalniri cu partea vatamata in diferite locuri din Bistrita fie pentru a-i da bani fie pentru a se interesa in legatura cu eventuale cercetari. In cursul lunii iulie 2008, dupa ce a fost sunata pe mobil de catre inculpat, partea vatamata a acceptat sa se intalneasca cu acesta in mun. Bistrita, ocazie cu care din nou i-a solicitat sa-i restituie telefonul mobil pe care i-l retinuse la data sosirii in Austria.
          Fapta comisa de inculpat, de a o fi recrutat si transportat prin frauda pe partea vatamata MRG in imprejurarile descrise mai sus, in scopul exploatarii ei prin obligarea la practicarea prostitutiei, constituie infractiunea de trafic de persoane prev.de art.12 al.1 din L.678/2001.
            4. Inculpatul RMS are de cativa ani o relatie cu numita VL, originara din Targu-Mures, cu care in perioadele in care aceasta s-a aflat in tara a trait intr-un fel de concubinaj, relatia lor continuand si in prezent. La data de 17 mai 2005 VLs-a deplasat in Elvetia, in orasul Basel, unde s-a angajat intr-un bar, apoi mutandu-se in orasul Lugano unde a lucrat la o discoteca.
      In toamna anului 2005, inculpatul RMS a plecat in Elvetia, lucrand o perioada de timp ca bodyguard la aceeasi discoteca in care lucra VL, ramanand in statul respectiv pana la data de 18 august 2006, cand a fost returnat in tara, VL reintorcandu-se in zona Basel unde a lucrat tot la un local.
      In  vara anului 2007 numita VL s-a prostituat pe cont propriu in clubul Freubad din zona Basel din Elvetia, aspect care, desi nu e recunoscut de aceasta, rezulta atat din declaratiile partii vatamate VRN, care a aratat ca numita Jesica-numele de club al lui VL -"producea destul de multi bani" din aceasta activitate, intrucat "mergea pe camera" cu multi clienti, cat si din inregistrarile video gasite cu ocazia perchezitiei informatice efectuate la laptop-ul si CD-urile gasite in locuinta inculpatului cu ocazia perchezitiei domiciliare.
      In perioada mai-august 2008, cu ocazia unor discutii telefonice, inculpatul RMS a indemnat-o in mai multe randuri pe numita VL sa practice prostitutia fie in acelasi club, fie in alte cluburi din zona Basel-Elvetia, si a tras foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre VL, prin insusirea unor sume de bani produse de aceasta in acest mod, inculpatul PMV inlesnind practicarea prostitutiei de catre numita VL prin transportarea acesteia din Romania pana in Elvetia, la clubul unde aceasta se prostitua, aspecte relevate de martora CIS, dar si de martora VL, in ceea ce priveste faptul ca a fost transportata de inculpatul PVM.
      Desi atat martora cat si inculpatul au negat faptul ca inculpatul PVM stia de activitatile de prostitutie pe care le desfasura, este cert ca inculpatul, prieten bun al inculpatului RMS si al martorei, si implicat in toate transporturile fetelor care urmau sa se prostitueze, stia de ocupatia acesteia, chiar si prin simplul fapt ca le transporta pe fete si le lasa in fata sau incinta unor cluburi in care se practica prostitutia.
      Este evident ca, fiind prietena actuala a inculpatului, atitudinea sa este de negare a activitatii de prostitutie pe care o desfasura, si in care era implicat inculpatul RSM, caruia ii trimitea si banii obtinuti, totul in scopul de a-l proteja pe acesta, insa faptul ca aceasta se prostitua este probat in special prin declaratia partii vatamate VRN, care arata ca martora obtinea sume mari de bani, intrucat "mergea cu multi clienti pe camera".
           Faptele inculpatilor, asa cum au fost retinute, constituie infractiunea de proxenetism prev.de art.329 al.1 Cp. cu aplic.art.41 al.2 Cp.
      5. Inculpatul RMS, la sfarsitul anului 2007, a adus in tara din Germania un autoturism marca Opel Omega cu numarul de inmatriculare LIP-QU-862, pe care l-a folosit pana la sfarsitul iernii anului 2008, cu care a transportat-o la finele lunii ianuarie 2008 pe CIS in Austria. In primavara anului 2008 inculpatul a vandut acest autoturism lui BGG. Apoi inculpatul a mai detinut in proprietate un autoturism marca Audi cu numarul de inmatriculare BN-66-SLX.
            In perioada cuprinsa intre inceputul lunii ianuarie 2008 si 25 noiembrie 2008, inculpatul a condus, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in mai multe randuri, diferite autoturisme fie pe teritoriul Romaniei, fie pe teritoriul altor state din Uniunea Europeana (precum Ungaria, Austria, Germania), desi nu poseda si nu poseda permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule, in cursul noptii de 8/9 august 2008 inculpatul RMS fiind interceptat de organele de politie conducand, in baza aceleiasi rezolutiuni infractionale, fara a avea permis de conducere, un autoturism, pe drumurile publice, act repetat la data de 25.11.2008.
6. In cursul lunii aprilie 2008 inculpatul BGG a cumparat de la inculpatul RMS, in baza unui conventii verbale, autoturismul marca Opel Omega cu numarul de inmatriculare LIP-QU-862, care fusese adus in tara din Germania, inca de la sfarsitul anului 2007, in cursul lunii aprilie 2008 autoturismul fiind implicat intr-un accident de circulatie.
       Inculpatul RMS, pentru a-si ajuta prietenul, a vorbit, la inceputul lunii mai 2008, cu martorul MIO si l-a rugat sa efectueze in cat mai scurt timp reparatia autoturismului Opel Omega, motivand ca  autoturismul s-a aflat intr-un alt service din oras, dar s-a tergiversat efectuarea reparatiilor iar autorizatia de reparatie pentru autovehicul a ramas la acel service.
      Martorul i-a raspuns inculpatului ca este de acord sa efectueze reparatia, astfel ca autoturismul a fost adus pe platforma in curtea service-ului auto din cartierul Viisoara apartinand SC "SP Com" SRL, al carei patron si administrator era MIO, care, vazand ca autoturismul prezinta mai multe avarii constand in lipsa completa a barei fata, aripile dreapta si stanga fata indoite, portiera stanga fata indoita s.a., a solicitat sa-i fie adusa cat mai repede si inainte de finalizarea reparatiei autoturismului, autorizatia de reparare emisa de organele de politie, ceea ce nu s-a mai intamplat, in ciuda promisiunilor inculpatului in acest sens.
      Masina a fost cu toate acestea reparata, cu exceptia barei din fata, dupa aproximativ o saptamana, inculpatul cautandu-l la service pe MIO, motivand ca nu a venit sa-i aduca autorizatia respectiva prin faptul ca a fost plecat in Elvetia, precizandu-i ca a vandut masina unui prieten de-al sau pe nume "Bila" (inculpatul BGG).
      In dupa-amiaza zilei de 22 mai 2008 inculpatul RMS s-a deplasat impreuna cu inculpatul BGG la service-ul martorului MIO si i l-a prezentat pe "B" drept proprietarul masinii, care, pentru a scoate masina din service i-a achitat suma de 2500 lei martorului, promitandu-i ca diferenta de bani pana la 2800 lei i-o va aduce a doua zi.
      Deoarece mai erau de prins doua suruburi la carenaj, inculpatul RMS a plecat, astfel ca in service a ramas doar BGG pentru a se finaliza operatiunea si a ridica masina. Dupa ce reparatia a fost terminata, inculpatul BGG a urcat la volan, a iesit pe drumul national 17 si a condus autoturismul  in directia Bistrita, oprindu-se la Rompetrol pentru a alimenta, dupa care a trecut pe la o spalatorie iar de aici a condus masina pana in fata blocului in care locuieste, unde a parcat-o.
      Fapta inculpatului BGG, comisa in baza aceleiasi rezolutii infractionale, de a fi condus autoturismul pe drumurile publice fara a avea permis de conducere, constituie infractiunea de conducere fara permis, prev.de art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 al.2 Cp.
      b) In dupa-amiaza zilei de 22 mai 2008, in timp ce se afla in zona blocului "Lama" din Bistrita, inculpatul BGG s-a intalnit intamplator cu martorul BPIe, caruia i-a spus ca si-a cumparat o masina, invitandu-l sa i-o arate, asa incat s-au deplasat pe strada Aleea Fantanele, unde BGG i-a aratat autoturismul marca Opel Omega cu numere de inmatriculare germane LIP-QU-862, de culoare argintie. Martorul BPI i-a cerut inculpatului sa-l lase sa conduca putin masina, ca sa vada cum merge, lucru cu care inculpatul BGG a fost de acord, fara sa-l intrebe daca are sau nu permis de conducere auto.
      Martorul a urcat la volan, iar inculpatul BGG a stat in dreapta sa, cel dintai conducand masina spre strada Drumul Dumitrei Vechi si apoi pe drumul de centura a orasului in directia CPL, in zona motelului "F" martorul inscriindu-se, dupa ce a semnalizat intentia de depasire, in depasirea unui autoturism marca Volkswagen Polo condus de martora DML, care circula in fata lor.
      Fara sa se asigure, conducatoarea auto a virat stanga cu intentia de a intra pe poarta de la REMAT, astfel ca a colizionat cu autoturismul marca Opel Omega, care a fost proiectat in bordura, apoi de aici a derapat pe partea dreapta a drumului, oprindu-se la o distanta de peste 50 m de locul impactului, moment in care martorul si inculpatul si-au relatat reciproc ca nu au permis de conducere auto.
          Inainte de a cobori din autoturism, martorul i-a cerut inculpatului BG sa declare ca el a condus, iar acesta i-a telefonat inculpatului RMS la orele 19:14, spunandu-i ca "a lovit masina iara_pe centura_unu o intrat direct in fata mea", la care inculpatul - care stia ca nu are permis de conducere auto -  i-a replicat sa nu stea la fata locului ci sa fuga, insa acesta i-a raspuns ca nu poate, intrucat e rupta roata la masina si l-a vazut lumea.
      Atunci inculpatul RMS l-a indemnat sa-si dea o alta identitate ("da-i numele lui frate-to") iar despre permis sa spuna cu nu-l are la el, ulterior, in cadrul unei alte convorbiri telefonice, de la orele 19:17, inculpatul i-a spus din nou lui BGG sa declare o identitate falsa ("tu tine asa_zi-i ca tu esti fratele tau_") iar referitor la permisul de conducere auto l-a sfatuit sa declare ca nu-l are la el ci il are intr-o alta masina.
In consecinta, inculpatul BGG i-a spus politistului OLV ca el a condus autoturismul si a declarat ca are numele de HIV - aceste date fiindu-i indicate de catre martor, care le cunostea deoarece participase la sarbatorirea zilei onomastice a numitului HIV, care era vecin de bloc cu un verisor de-al sau si despre care stia ca are permis de conducere auto.
      Astfel, BGG a scris si semnat declaratia privind imprejurarile producerii accidentului in numele lui HIV, iar dat fiind faptul ca nu avea asupra sa nici un act prin care sa dovedeasca aceasta identitate, agentul de politie rutiera a verificat prin statie la dispeceratul politiei, si constatand ca datele sunt reale a intocmit procesul verbal de contraventie seria CC nr.0366038/22.05.2008 in care, fara vinovatie, a inserat date nereale privind identitatea persoanei care a comis contraventia - numele de HIV si datele acestuia - proces verbal pe care BGG l-a semnat la rubrica "contravenient".
      Fapta inculpatului BGG, de a-si fi atribuit in fata unui agent de politie identitatea lui HIV, determinandu-l pe politist sa incheie un proces verbal de contraventie la legea circulatiei cu datele de identitate aferente, act semnat la rubrica "contravenient", constituie infractiunile de fals privind identitatea prev.de art.293 al.1 Cp si participatie improprie la fals intelectual prev.de art. 31 al.2 Cp rap.la art.289 Cp.
Fapta inculpatului RMS, de a-l fi indemnat pe inculpatul BGG sa-si decline o alta identitate decat cea reala, urmata de executare, constituie infractiunea de instigare la fals privind identitatea prev de art.25 c.p. rap. la art.293 al.1 c.p.
           7. In seara zilei de 7 august 2008 inculpatul RMS s-a deplasat impreuna cu prietena sa RAI, cu BGG, cu numitul GCS zis "T" si cu inca un prieten la localul "Pro Wash" din Bistrita, unde in jurul orei 3 noaptea erau multi clienti - in jur de peste 80 persoane, printre care si RMI, care la acea data lucra in calitate de agent de paza la firma BGS - Divizia de securitate Bistrita, care asigura paza localului si avea montat sistem de supraveghere video tip DVR.
      Cu putin timp inainte de orele 3, in toaleta localului un client s-a lovit de oglinda si aceasta s-a spart, iar clientul respectiv s-a ranit usor, fapt pentru care martorul OA a inceput sa il ingrijeasca pe acesta. O persoana din local, ce nu a putut fi stabilita, a actionat pe la orele 3 butonul de panica, motiv pentru care dispecerul de la BGS l-a dirijat spre acest local pe agentul de paza AI, in conditiile in care invinuitul RMI plecase cam in aceeasi perioada de timp spre partea de sus a orasului.
      In momentul sosirii cu masina in parcarea din fata usii de acces a localului, agentul AI l-a vazut in apropierea usii de intrare pe inculpatul RMS, cand a ajuns in dreptul inculpatului si voia sa intre pe usa in local, agentul AI l-a salutat, dupa care inculpatul l-a lovit dupa cap pe agentul de paza, incat acesta a cazut jos chiar in fata usii, dupa care i-a aplicat lui AI mai multe lovituri peste cap si corp, fiind intrerupt din aceasta activitate violenta de catre prietena sa RAI, care l-a determinat sa paraseasca locul respectiv.
           Intre-timp in local s-a raspandit stirea ca RMS il bate in fata usii pe AI si a fost alertata politia de ordine publica, incat mai multi agenti au sosit in scurt timp la fata locului pentru a aplana scandalul. Cand AI si-a revenit putin si ajutat de politistii sositi intre-timp la fata locului a intrat in local, avand sange pe corp ca sa se spele, insa clientii localului, care iesisera din local ca sa vada ce s-a intamplat, au plecat in mare parte, ca urmare a scandalului provocat de inculpat, incat ospatarii de serviciu nu au reusit sa mai incaseze plata consumatiilor de la toti clientii.
      In discutiile telefonice purtate de inculpat in cursul acelei nopti (f.139-158), fie cu martorul BC, fie cu AI sau invinuitul RM, inculpatul s-a exprimat deosebit de violent la adresa lui AI si a celor de la BGS, afirmand ca el nu se teme de nimeni, ca ii taie cu cutitul si ca le scoate "matele".  Ceva mai tarziu, dupa ce a aflat ca AI se afla la Spitalul Judetean Bistrita - Sectia de Primiri Urgente, s-a deplasat in incinta spitalului si s-a repezit la AI sa-l traga jos din pat, astfel ca pentru domolirea sa, personalul medical de serviciu l-a chemat in ajutor pe gardianul de serviciu in acel schimb.
      Intr-o discutie telefonica avuta de inculpat la orele 5:22, despre ceea ce a facut la spital cu AI, inculpatul a afirmat "o zis ca-i mort. Am zis_trezeste-te ma si vino cu mine. Nu o vrut sa se trezeasca. Am zis ca acum aduc un cutit si te desfac in doua" la care interlocutorul i-a raspuns "du-te ma ca acela (AI -n.n.) nu merge sa faca plangere ca se teme de_iar inculpatul a afirmat din nou "i-am zis ca-l desfac". Intr-o alta discutie avuta cu BC, in care-i spunea ca "il omor pe fraierul ala coclit, acesta i-a replicat "d-apoi nici martori nu are, ca nu-i nimeni_ ca nimeni nu zice. Toti o zis ca nu o vazut. Ca l-o intrebat si pe Alin lautaru. O zis Alin: nu ma eu nici nu am fost acolo. Poate depune plangeri ca suge p_, nu are martori", inculpatul trimitandu-l pe BC sa mearga sa-i caute cheile, care dupa scurt timp i le-a si gasit (f.152-153).
       In discutiile telefonice pe care le-a avut cu RAI inculpatul a discutat despre scandalul pe care l-a provocat, la care martora i-a spus "l-ai batut acolo pe Ilie de l-ai omorat_si dupa aia ai fugit acolo sub pod_am venit dupa voi cu taxi, dupa aia ne-am dus la Kaufland_si cand am venit acasa_tot ziceai ca "io ii omor pe toti, ca si pe noi, ca bagi cutitul_ca-l omori pe ala, tata fata ii desfigurata".
      Cu toate acestea, victima agresiunii, care a fost spitalizata mai multe zile in Spitalul Judetean Bistrita, ca urmare a leziunilor ce i-au fost cauzate, nu a depus plangere penala pentru aceasta fapta.
      Cu toate ca martorul ME a declarat in fata instantei ca inculpatul RMS l-a batut prieteneste pe fata de AI, in acceptiunea sa a fi lovit insemnand a fi atat de agresata persoana respectiva incat sa cada jos, martorii audiati MOL si CFD au declarat ca l-au vazut cu sange pe fata, respectiv lovit, pe AI, pe afara povestindu-se ca Ratoiul (inculpatul RMS) a fost agresorul.
      Potrivit declaratiei martorei, din cauza scandalului, care a avut loc in fata localului, la intrarea in acesta, in mod evident un loc public in sensul legii penale, in urma caruia agentul AI a intrat si inauntru, fiind vazut de clienti, acestia au plecat in parte, lucru care se intampla de obicei cand exista vreun scandal.
Fapta inculpatului RMS intruneste elementele constitutive ale infractiunii de  ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, prev.de art.321 al.1 C.p.
      8. In cursul noptii de 8/9 august 2008 inculpatul RMS a condus din nou, in baza aceleiasi rezolutiuni infractionale, fara a avea permis de conducere, un autoturism, pe drumurile publice, fiind observat de catre agentii de politie rutiera OLV si CF in timp ce conducea pe strada Garii din Bistrita  autoturismul sau marca Audi, cu numarul de inmatriculare _, astfel ca au pornit in urmarirea lui, reusind sa il ajunga pe strada Imparatul Traian, imediat dupa ce inculpatul a oprit in dreptul magazinului non-stop de la intersectia cu strada Valeriu Braniste.
      Dupa ce inculpatul a coborat de la volan, agentul OLV i-a solicitat actele la control, inculpatul declarand ca nu are asupra sa nici un act si ca se numeste RGM. Agentul de politie a verificat prin statie la dispecerat datele de identitate declarate de inculpat, primind confirmarea ca datele sunt reale si ca aceasta persoana detine permis de conducere categoria B, eliberat la data de 15.11.1999.
      Observand ca miroase a alcool, agentul de politie i-a solicitat inculpatului sa se supuna testului cu etilotestul, pentru a stabili gradul de alcoolemie din aerul expirat. La orele 2 si 14 minute  inculpatul a suflat in etilotest, rezultatul testarii fiind o alcoolemie de 0,14 g%o, de fata fiind martorul asistent GM. Inculpatul, care a refuzat sa semneze protocolul continand rezultatul testarii, s-a angajat in fata agentilor de politie ca in cca o ora va reveni atat cu actele sale personale cat si cu actele masinii, ceea ce nu s-a mai intamplat.
           In dimineata zilei de 10 august 2008, cand inculpatul s-a prezentat la sediul IPJ Bistrita-Nasaud fara sa aiba insa actele asupra sa, agentul de politie OL i-a intocmit procesul verbal de constatare a contraventiei, seria CC nr. 0533418 din 10.08.2008, pe numele de RMG conform datelor pe care inculpatul i le daduse in noaptea precedenta, nestiind ca acestea sunt datele de identitate ale fratelui inculpatului cu acest nume.
      Faptele inculpatului de a-si fi declinat, in noaptea de 9.08.2008, o alta identitate decat identitatea sa si de a-l determina  pe agentul de politie OL, sa incheie procesul verbal seria GC nr.0533418/10.08.2008, in cuprinsul caruia, fara vinovatie, acesta a atestat imprejurari necorespunzatoare adevarului cu privire la identitatea persoanei care a comis contraventia de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, avand in sange o imbibatie alcoolica de 0,14 g/%o alcool pur in aerul respirat, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de fals privind identitatea, prev.de art.293 al.1 C.p si participatie improprie la fals intelectual, prev.de art.31 al.2 Cp rap.la art.289 al.1 Cp.
          9. De asemenea, anterior datei de 25 noiembrie 2008,
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni prevazute in legi si decrete

Vatamare corporala din culpa - Decizie nr. DP262/A/2008 din data de 31.03.2009
Plangere 278 Cpp - Sentinta penala nr. Sp263/2008 din data de 31.03.2009
TRAFIC DE DROGURI - Hotarare nr. 46 din data de 22.04.2015
Trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Hotarare nr. 9 din data de 22.01.2014
Evaziune fiscala. Folosirea cu rea credinta a bunurilor societatii in interesul propriu al administratorului - Sentinta penala nr. 47 din data de 31.12.2013
Trafic de persoane. Schimbarea incadrarii juridice. Inlaturare agravanta - Sentinta penala nr. 17 din data de 31.12.2013
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoana care are o inhibatie alcoolica peste 0,8g/l alcool pur in sange. Corecta apreciere a probelor privind determinarea valorii alcoolemiei . - Decizie nr. 70 din data de 23.02.2011
Evaziune fiscala ; Fals intelectual la legea contabilitatii ; Fals in inscrisuri sub semnatura privata ; Spalare de bani ; - Sentinta penala nr. 171 din data de 22.10.2008
Trafic de persoane . Schimbarea incadrarii juridice din forma simpla in forma continuata a infractiunii [legea 678 / 2001 ] - Sentinta penala nr. 40 din data de 19.02.2010
Reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor de calculator piratate .Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .Obligarea inculpatului la plata contravalorii drepturilor de autor - Sentinta penala nr. 166 din data de 08.09.2010
Plangere impotriva rezolutiei / ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .Inexistenta faptei de reproducere fara drept a unui model industrial [ legea 129/1992 ] - Sentinta penala nr. 180 din data de 28.10.2009
Executare lucrari de construire fara autorizatie Suplimentarea probatoriului .Trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 169 din data de 10.05.2010
Repunerea inculpatului in termenul de apel Desfiintarea in apel a hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nelegala citare a inculpatului - Decizie nr. 237 din data de 27.09.2010
Contestatie la executare [art 461 cpp] Inadmisibilitatea invocarii viciilor de procedura pe calea contestatiei la executare .Respingerea in recurs, a contestatiei la executare - Decizie nr. 181 din data de 17.05.2010
Trafic de droguri [ legea nr 143 / 2000 ] . Gradul de pericol social al faptei luat in considerare la individualizarea judiciara a pedepsei - Sentinta penala nr. 108 din data de 14.05.2010
Infractiunea de conducere autovehicul neinmatriculat si infractiunea de conducere a unui autovehicul cu numere false de inmatriculare . Concurs de infractiuni - Decizie nr. 155 din data de 21.05.2010
Taiere fara drept de arbori din fondul forestier si furt. Incadrare juridica in functie de R.I.L. 12 / 2008. Individualizarea pedepsei si latura civila - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Comert electronic . Legea 365/2002. Individualizare pedeapsa. - Decizie nr. 22 din data de 01.02.2010