Sanctiunea contraventionala
(Decizie nr. 420 din data de 05.06.2013 pronuntata de Tribunalul Caras Severin)Prin plangerea contraventionala inregistrata la Judecatoria C petenta S.C. EC S.R.L a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimata G N Mediu, anularea procesului-verbal de sanctionare contraventionala seria AA nr.19685/06.10.2011, intocmit de intimata, prin care a fost sanctionata cu amenda contraventionala in suma de 60.000 lei.
In drept s-au invocat dispozitiile OG nr.2/2001, cu motivarea ca cele retinute in cuprinsul procesului-verbal nu corespund realitatii.
Intimata GNM a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata, fiind invocate dispozitiile art.115 Cod procedura civila, HG nr.112/2009, OG nr.2/2005 si OG nr.57/2007.
Prin sentinta civila nr.443/08.02.2013, Judecatoria C. a respins plangerea contraventionala, retinandu-se ca, in urma controlului efectuat in data de 4.10.2011 in aria Parcului National Domogled Valea Cernei, s-a constatat desfasurarea de activitati de exploatare agregate minerale cu un impact negativ asupra speciei salbatice a animalelor.
In actul de sanctionare, la rubrica "Alte mentiuni", reprezentantul petentei a aratat ca "nu are obiectiuni fata de cele constatate".
S-a retinut si ca din plansele foto depuse de intimata se distinge efectuarea unor sapaturi cu un excavator pe care se afla aplicat un autocolant cu inscriptia societatii petente, iar ca actul de vanzare-cumparare nr.19/09.07.2010 a fost intocmit pro causa, obiectul contractului nefiind determinat decat sub aspectul marcii utilajului (excavator marca Liebherr 900).
Prima instanta a apreciat ca procesul-verbal este legal si temeinic, iar sanctiunea aplicata este proportionala cu pericolul social concret al faptei, avand in vedere ca petenta a efectuat lucrari in zona Parcului National Domogled si a pus astfel in pericol speciile de animale salbatice.
Tribunalul, examinand recursul declarat de recurenta - reclamanta prin prisma motivelor invocate l-a admis si a modificat in parte sentinta recurata, in sensul ca a admis in parte plangerea contraventionala formulata de petenta SC EC SRL in contradictoriu cu intimatul GNM si a redus amenda aplicata prin procesul verbal de constatare a contraventiilor seria AA nr.19685/06.10.2011, de la 60.000 lei la 30.000 lei.
In motivare s-a aratat ca procesul-verbal de sanctionare contraventionala seria AA nr. 19685/06.10.2011 a fost semnat si stampilat de catre reprezentantul legal al societatii contraveniente fara obiectiuni fata de cele constatate, iar in cauza, nefiind prezentate avizele necesare pentru efectuarea lucrarilor de excavare, s-a conchis ca in mod legal si temeinic a fost retinuta in sarcina petentei savarsirea contraventiei prevazute de art.53 alin.3 lit.h din OUG nr.57/2007, constand in aceea ca a efectuat lucrari de excavare fara avizul administratorului sau, respectiv, custodelui Parcului National Domogled-Valea Cernei.
Insa, luand in considerare conduita sincera a reprezentantului societatii contraveniente, la momentul intocmirii procesului verbal, imprejurarea ca este la prima abatere, s-a apreciat ca scopul preventiv educativ urmarit de legiuitor prin sanctionarea faptei poate fi atins si fara aplicarea sanctiunii in cuantum maxim, astfel ca a modificat sentinta recurata si, admitand in parte plangerea contraventionala, in raport de art.34 raportat la art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, a redus sanctiunea amenzii contraventionale de la 60.000 lei la 30.000 lei.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Amenzi
MOTIVAREA SENTINTEI - Sentinta penala nr. 151 din data de 15.05.2004Inlocuirea pedepsei amenzii penale[art 449 ind 1 cpp] Anularea in recurs a mandatului de executare a pedepsei . Neindeplinirea conditiilor art 63 ind 1 c.p. - Decizie nr. 156 din data de 28.04.2010
Plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei - Sentinta comerciala nr. 656/CA din data de 24.09.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 460 din data de 09.02.2011
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 881 din data de 13.10.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 599 din data de 30.06.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 551 din data de 16.06.2010
Anulare proces verbal - Sentinta civila nr. 246 din data de 21.04.2010
Reexaminare sanctiune contraventionala - munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 84 din data de 04.02.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 349 din data de 15.07.2009
Potrivit art. 2341 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, prin sanctiunile pecuniare ce pot fi recunoscute, se inteleg atat amenzile aplicate de organele judiciare cat si cheltuielile judiciare stabilite in sarcina persoanei condamnate. Diferentierea dintre aces - Decizie nr. 61/AP din data de 13.03.2014
Incadrare juridica. Santaj. Fals intelectual. - Decizie nr. 73/Ap din data de 18.06.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
Proces verbal - Decizie nr. 371/R din data de 04.05.2012
Proces verbal de contraventie - Decizie nr. 373/R din data de 04.05.2012
procesul verbal de contraventie-amenda - Decizie nr. 930/R din data de 14.10.2011
Amenda penala. Art. 61 din noul Cod penal. - Decizie nr. 297/A din data de 17.03.2015
In cazul aplicarii unei amenzi penale potrivit Codului penal din 1969, inculpatului i se va atrage atentia ca, in caz de neplata a amenzii, inlocuirea acesteia cu inchisoarea se va face potrivit dispozitiilor pertinente din acelasi cod. - Decizie nr. 696/A din data de 29.09.2014
Litigiu asigurari sociale. Amenda civila. Daune cominatorii. - Decizie nr. 175 din data de 31.01.2011
In legislatia romana nu exista posibilitatea aplicarii amenzii cumulativ cu inchisoarea, asa cum prevede Legea nr.39/1934; prin decizia Curtii Constitutionale nr.160/2000 s-a stabilit ca prin dispozitiile art. III din Decretul nr.544/19... - Decizie nr. 652 din data de 14.09.2010