InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Constanta

Ordonanta presedintiala. Competenta materiala de judecata in prima instanta. Analiza conditiilor de admisibilitate a ordonantei presedintiale.

(Decizie nr. 47 din data de 13.01.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Tribunalul Constanta | Jurisprudenta Tribunalul Constanta

     Procedura speciala a ordonantei poate fi anterioara judecatii in fond a litigiului sau incidenta judecatii de fond si cererea se introduce la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului, iar in speta, raportat la obiectul pretentiilor deduse judecatii-"obligatie de a face", neevaluabila in bani-, instanta sa judece fondul este judecatoria, potrivit art.1 pct.1 C.proc.civ.
     Simpla afirmatie a urgentei nu este suficienta pentru a concluziona ca eventualele pagube nu ar putea fi prevenite cu succes pe calea unei actiuni de drept comun, cu atat mai mult cu cat din probe a rezultat ca imobilul-constructie in discutie a fost edificat la nivel P+2E la inceputul anului 2009 (aprilie-mai), iar in prezent se mai lucreaza doar la finisajele interioare, finalizandu-se anterior introducerii actiunii, inclusiv lucrarile de compartimentare cu profile metalice si de montare rigips.
     De asemenea, fata de actele depuse la dosar, aparenta dreptului profita ambelor parti, lamurirea raporturilor juridice dintre parti cu privire la imobilul in litigiu necesitand cercetarea unor aspecte ce tin de insusi fondul dreptului pretins, analiza ce excede ordonantei presedintiale, instantei nefiindu-i permis ca pe aceasta cale de urgenta sa stabileasca care dintre titularii dreptului este mai indreptatit sa-?i exercite prerogativele.
     
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantul  M.A., a solicitat ca in contradictoriu cu paratii G.S. si G.E., pe calea ordonantei presedintiale sa se dispuna sistarea lucrarilor de constructie de pe terenul proprietatea reclamantului, in suprafata de 566 mp, aferent lotului 36, situat in Eforie Nord, judet Constanta si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
     In motivarea cererii, in esenta, reclamantul a aratat ca, prin sentinta civila nr.661/2009, s-a dispus restituirea in natura, in proprietatea sa, a terenului descris mai sus. Pe acest teren numitul B.S., afland de restituirea solicitata de reclamanti, initial a sistat lucrarile de construire, insa ulterior le-a reluat, ignorand sentinta civila mentionata anterior, iar apoi a vandut constructia aflata pe terenul restituit catre paratii din prezenta cauza, care continua si in prezent lucrarile de construire.
     In drept, au fost invocate dispozitiile  art.581 si 274 Cod procedura civila.
     Paratii, legal citati, au formulat note de sedinta, prin care au invocat exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Constanta, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata. In esenta, au motivat ca au dobandit imobilul constructie la stadiul de fundatie, iar prin contractul de vanzare-cumparare vanzatorii au aratat ca sunt de acord si cu inscrierea dreptului de concesiune asupra terenului pe care este edificata locuinta, in suprafata de 900 mp. Totodata, au precizat ca pentru imobilul constructie vanzatorul a obtinut autorizatia de construire nr.92/2007, certificat de urbanism si a depus si acte in vederea prelungirii autorizatiei de construire, fiind eliberata in acest sens autorizatia de construire nr.178.
     Paratii au mai aratat ca, la momentul cumpararii constructiei, nu au avut cunostinta despre existenta vreunui litigiu cu privire la terenul concesionat, nici in cartea funciara nefiind inscris vreun litigiu cu privire la acest teren, iar despre existenta litigiului privind terenul in cauza a luat cunostinta la momentul la care s-a incercat punerea in executare a hotararii de sistare lucrari pronuntata impotriva numitului B.S.
     De asemenea, au precizat ca terenul revendicat de reclamant reprezinta o parte din terenul pe care paratii au construit si ca lipseste caracterul urgent, constructia fiind in proportii destul de mari finalizata; lucrarile care se mai desfasoara privesc interiorul acesteia, paguba iminenta privindu-i doar pe parati care, in conditiile in care nu se va finaliza lucrarea, risca pierderea investitiei. Au sustinut paratii ca lipseste ?i caracterul vremelnic.
     Prin incheierea din 26.10.2010, a fost respinsa exceptia de necompetenta materiala invocata de parati, cu motivarea ca obligatia de a face nefiind evaluabila in bani, competenta de a judeca fondul prin raportare la prevederile art.581alin.2 C.proc.civ. apartine Judecatoriei, potrivit art.1 pct.1 C.proc.civ.
     Prin sentinta civila nr.24245/03.11.2010, Judecatoria Constanta a admis cererea de ordonanta presedintiala, a dispus sistarea lucrarilor de construire efectuate de catre parati pe terenul in suprafata de 566 mp, situat in Eforie Nord, Lot 36, jud. Constanta si a obligat paratii la plata catre reclamant a sumei de 2.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
     In considerentele hotararii, instanta de fond a retinut ca, prin sentinta civila nr.661/2009 pronuntata de Tribunalul Constanta, definitiva prin decizia Curtii de Apel Constanta nr.81C/26.04.2010, s-a dispus restituirea in natura, in proprietatea reclamantului, a imobilului situat in Eforie Nord, lot 36, reprezentand suprafata de 566 mp.
     Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2476/2008, paratii au dobandit in proprietate constructia D+P+4E+M, executata la nivel de fundatie, situata in Eforie Nord, Aleea Cristal nr.5-7, judet Constanta, totodata, fiindu-le transmis si dreptul de concesiune asupra terenului pe care este edificata constructia, in suprafata de 900 mp.
     Din depozitiile martorilor audiati in cauza, s-a retinut ca la constructia ridicata inca se desfasoara activitate, chiar martorul propus de parati, cel ce detine cheile de la imobilul in cauza (asa cum reiese din declaratia sa), precizand ca are cunostinta de faptul ca paratul doreste sa incheie lucrarile de finisaj. De altfel, s-a aratat ca paratii insisi precizeaza prin notele de sedinta depuse la dosar ca la constructia in litigiu se desfasoara lucrari ce privesc interiorul acesteia.
     Raportand situatia de fapt expusa la disp. art.581 C.proc.civ., instanta a constatat intemeiata cererea reclamantei de emitere ordonanta presedintiala pentru obligarea paratilor la sistarea lucrarilor de construire pe terenul proprietatea reclamantului.
     Astfel, in ceea ce priveste prima conditie (vremelnicia), s-a aratat ca nu este conditionata de existenta unui litigiu asupra pricinii, ci poate decurge din insasi natura masurii luate, ori chiar din cuprinsul ordonantei. Cu toate acestea, potrivit sentintei civile nr.661/2009 pronuntata de Tribunalul Constanta, dar si potrivit deciziei Curtii de Apel Constanta nr.81C/26.04.2010, instanta a constatat ca pentru terenul pe care a fost edificata constructia se poarta un litigiu intre reclamant si cel de la care paratii au dobandit constructia la nivel de fundatie. Asadar, instanta a apreciat dovedit caracterul vremelnic al masurii solicitate, aceasta durand implicit pana la clarificarea situatiei juridice create in legatura cu terenul si constructiile efectuate de parati pe acesta, restituit, in mod definitiv, reclamantului.
     Cu privire la cea de a doua conditie (urgenta), instanta a apreciat ca si aceasta este indeplinita, intrucat continuarea lucrarilor, fie chiar si in interior, poate da nastere unui nou litigiu intre parti, tocmai cu privire la lucrarile ce se executa in continuare, cu atat mai mult cu cat, daca s-ar stabili irevocabil in persoana reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului pe care este ridicata constructia, este posibil ca paratii sa reclame pretentii tocmai asupra contravalorii lucrarilor ce se executa.
     In ceea ce priveste a treia conditie (neprejudecarea fondului), de asemenea, instanta a apreciat ca este indeplinita, intrucat, prin dispunerea masurii solicitate pe calea ordonantei, respectiv sistarea executarii lucrarilor, nu s-ar produce o rezolvare a insasi fondului litigiului, nefiind discutat fondul raportului juridic nascut intre parti.
     In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate a declarat recurs paratul G.S., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie prin prisma disp. art.304 pct.3, 9 C.proc.civ.
     In dezvoltarea motivelor de recurs s-a aratat, sub un prim aspect, ca in mod eronat a apreciat instanta de fond ca este competenta sa judece pricina deoarece, indiferent de calea aleasa, actiunea va avea obiect evaluabil in bani, iar cuantumul va fi dat de valoarea de circulatie a imobilului-constructie. Astfel, prin coroborarea disp. art.581 alin.2 cu cele ale art.2 alin.1 lit.b, recurentul a solicitat a se constata ca hotararea atacata a fost pronuntata de o instanta necompetenta, ceea ce atrage incidenta disp. art.304 pct.3 C.proc.civ.
     In subsidiar, recurentul-parat a solicitat modificarea in tot a sentintei civile atacate, in sensul respingerii ca neintemeiata a cererii de ordonanta presedintiala, pentru neindeplinirea conditiilor cerute de art.581 C.proc.civ.
     A aratat ca reclamantul nu a reusit prin probatoriile administrate sa dovedeasca urgenta masurii cerute, in conditiile in care: constructia este finalizata intr-o proportie destul de mare, lucrarile ce se mai desfasoara privind interiorul acesteia; paguba iminenta ii priveste doar pe parati, care risca sa piarda intreaga investitie prin nefinalizarea la timp a lucrarilor; reclamantul nu poate vorbi de o astfel de paguba cat timp nu este proprietarul terenului in baza unei hotarari irevocabile; nu se pune problema unei executari silite.
     A mai sustinut recurentul ca lipseste si caracterul vremelnic, deoarece nu i se poate imputa savarsirea unor acte abuzive, in conditiile in care detine o autorizatie de construire si un contract de concesiune valabile, iar reclamantul-intimat nu a precizat momentul pana la care isi va produce efectele ordonanta.
     Intimatul-reclamant a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata. In motivarea pozitiei sale procesuale a aratat, pe de o parte, ca instanta de fond s-a declarat in mod corect competenta sa judece ordonanta si, pe de alta parte, ca sunt intrunite conditiile legale pentru admiterea cererii de ordonanta, deoarece prin continuarea lucrarilor de constructii fara acordul sau si fara ca paratii sa-i poata opune un titlu valabil, se aduce atingere dreptului sau de proprietate asupra terenului, iar masura luata urmeaza sa dureze pana la clarificarea situatiei juridice a constructiilor edificate de recurent pe terenul proprietatea sa.
     Examinand legalitatea sentintei civile atacate prin prisma motivelor de recurs si in conformitate cu disp. art.3041 C.proc.civ., tribunalul a retinut sub un prim aspect, ca nu este incident in cauza motivul de casare prevazut de art.304 pct.3 C.proc.civ.
     Procedura speciala a ordonantei poate fi anterioara judecatii in fond a litigiului sau incidenta judecatii de fond si cererea se introduce la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului, iar in speta, raportat la obiectul pretentiilor deduse judecatii-"obligatie de a face", neevaluabila in bani-, instanta sa judece fondul este judecatoria, potrivit art.1 pct.1 C.proc.civ.
     In schimb, motivul de modificare prevazut de art.304 pct.9 C.proc. isi gaseste aplicabilitatea in speta.
     Raportat la prevederile art.581 C.proc.civ., ordonanta presedintiala este cercetata in raport de urmatoarele trei conditii de admisibilitate: urgenta, masura ordonata de instanta sa fie vremelnica si masura luata sa nu prejudece asupra fondului.
      In speta, avand in vedere situatia de fapt rezultata din expunerea de motive a cererii de chemare in judecata si din probele administrate, instanta de fond a apreciat in mod gresit ca sunt indeplinite cumulativ toate cele trei conditii enumerate mai sus pentru luarea masurii cerute de reclamant.
     Astfel, urgenta constituie o cerinta esentiala a ordonantei presedintiale, fapt ce explica si enuntarea ei expresa de art.581 alin.1 C.proc.civ. In acest sens, textul mentionat ingaduie instantei "sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice", dar fara a defini conceptul de urgenta, indicand doar situatiile ce pot face necesara si posibila o interventie a justitiei, respectiv pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, inlaturarea piedicilor ivite cu prilejul executarii. In aceasta ordine de idei, in literatura si practica judiciara s-a aratat ca exista urgenta ori de cate ori pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza in mod adecvat pe calea unei actiuni de drept comun.
     In cauza de fata, reclamantul nu a invocat ori dovedit aspecte de natura a duce la concluzia ca, in situatia neluarii masurii pretinse prin actiune si nesistarii de catre parati a lucrarilor de construire ar pierde vreun drept sau ar suferi o paguba importanta, imposibil sau dificil de reparat pe viitor.
     Simpla afirmatie a urgentei nu este suficienta pentru a concluziona ca eventualele pagube nu ar putea fi prevenite cu succes pe calea unei actiuni de drept comun, cu atat mai mult cu cat din declaratia martorului B.C.C. audiat in cauza si din Nota de constatare a stadiului lucrarilor nr.362/20.03.2010 92/2007 a rezultat ca imobilul-constructie in discutie a fost edificat la nivel P+2E la inceputul anului 2009 (aprilie-mai), iar in prezent se mai lucreaza doar la finisajele interioare, finalizandu-se anterior introducerii actiunii, inclusiv lucrarile de compartimentare cu profile metalice si de montare rigips.
     Contrar situatiei retinute de prima instanta, un viitor litigiu intre parti cu privire la constructia in litigiu nu este de natura sa caracterizeze conditia urgentei (in sensul procedural al termenului), cu atat mai mult cu cat ambele parti au depus la dosar titluri pentru imobilul in discutie, in raport de care nu se poate aprecia pe calea ordonantei presedintiale ca vreuna dintre parti are in mai mare masura in favoarea sa aparenta unei situatii juridice legale, fara a se incalca o alta cerinta impusa de art.581 C.proc.civ., si anume abordarea fondului litigiului.
       Examinand sumar titlurile partilor pentru a stabili in favoarea careia dintre ele exista aparentele unei situatii juridice legale care sa justifice un interes legitim in actiunile intreprinse, se retine ca recurentul-parat foloseste suprafata de teren cu privire la care reclamantul invoca un drept de proprietate in baza unui contract de concesiune valabil, iar legalitatea lucrarilor de construire executate pe acest teren este sustinuta prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2476/2008, autorizatia de construire nr.178/05.09.2008 si Nota de constatare a stadiului lucrarilor nr.362/20.03.2010 92/2007.
       Asadar, nu se poate retine ca, in cauza, ar fi vorba de o ocupare samavolnica a terenului reclamantului de catre parati si de caracterul abuziv al lucrarilor de construire realizate de acestia din urma, situatie in care urgenta ar fi implicit motivata. Fata de actele depuse la dosar, aparenta dreptului profita ambelor parti, lamurirea raporturilor juridice dintre parti cu privire la imobilul in litigiu necesitand cercetarea unor aspecte ce tin de insusi fondul dreptului pretins, analiza ce excede ordonantei presedintiale, instantei nefiindu-i permis ca pe aceasta cale de urgenta sa stabileasca care dintre titularii dreptului este mai indreptatit sa-i exercite prerogativele.
       In considerarea argumentelor expuse si in temeiul art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., retinandu-se ca prima instanta a facut o aplicare gresita a legii, prin admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei civile atacate, a fost respinsa actiunea ca nefondata.
       Totodata, in conformitate cu disp. art.274 alin.1 C.proc.civ., intimatul-reclamant a fost tinut sa suporte cheltuielile ocazionate recurentului-parat de solutionarea prezentei cai de atac.
                                    

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009