InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dambovita

Recurs declarat impotriva unei hotarari nesupusa vreunei cai de atac. Inadmisibilitate.

(Decizie nr. 1085 din data de 25.10.2011 pronuntata de Tribunalul Dambovita)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Tribunalul Dambovita | Jurisprudenta Tribunalul Dambovita

Recunoasterea unei cai de atac in alte situatii decat cele prevazute de lege constituie o incalcare a principiului legalitatii si al celui constitutional al egalitatii in fata legii si autoritatilor.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Targoviste la data de 23.06.2011, sub nr. 5428/315/2011, partea reclamanta A.P.I.A. a chemat in judecata pe parata B.F., solicitand instantei sa dispuna obligarea acestuia la restituirea sumei de 225,00 lei cu titlu de creanta (plata nedatorata), actualizata cu indicele inflatiei la data efectuarii platii.  S-a solicitat, de asemenea, obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca prin cererea nr. 4419/03.10.2007 parata a solicitat sprijin financiar pentru infiintarea unei culturi de grau, in baza art. 1 din O.M.A. nr. 687/2007 privind modificarea anexei F la Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 850/2006, ca valoarea subventiei solicitate si platite prin atribuirea de bonuri valorice a fost de 225,00 lei si ca la data verificarii culturii, data la care  s-a incheiat si procesul-verbal nr. 5283/14.06.2008, s-a constatat ca pentru suprafata de 0,45 ha pentru care s-a acordat subventie, parata nu a respectat conditiile impuse de actul normativ O.M.A. nr. 687/2007, respectiv art. 15 alin. 2 din acest act, nefiind folosite seminte certificate si nefiind asigurate culturile pentru respectiva suprafata.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 969 Cod civil raportat la prevederile O.M.A. nr. 687/2007.
Prin sentinta civila nr. 2360/23.06.2011 Judecatoria Targoviste a admis exceptia lipsei de interes invocata din oficiu si a respins cererea de chemare in judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta civila, instanta de fond a retinut ca prin cererea inregistrata sub nr. 4419/03.10.2007, parata a solicitat acordarea de sprijin financiar prin bonuri valorice pentru o suprafata agricola utilizata in anul 2007 de 0,45 ha, ca prin aceeasi cerere parata s-a obligat sa participe la receptionarea lucrarii si in conditiile in care nu realizeaza suprafetele de culturi sa restituie sumele reprezentand ajutorul financiar, obligandu-se sa faca dovada utilizarii de seminte certificate si, de asemenea, sa asigure culturile infiintate, ca prin procesul-verbal de receptie si restituire incheiat la data de 13.06.2008 de catre reprezentantul A.P.I.A., in urma verificarilor suprafetelor infiintate de beneficiar, parata din prezenta cauza, in anul 2007 s-a stabilit obligatia acesteia din urma de a restitui suma de 225,00 lei si ca, totodata, parata a fost somat fiindu-i adusa la cunostinta imprejurarea ca s-a stabilit prin procesul verbal mentionat obligatia de a restitui suma in cuantum de 225,00 lei.
S-a mai retinut ca, in temeiul dispozitiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 2010, pentru creantele bugetare stabilite, actul de constatare, stabilire si individualizare a obligatiei de restituire a ajutoarelor necuvenite (care potrivit art. 14 alin. 2 din acelasi act normativ reprezinta titlu de creanta) reprezinta titlu executoriu, ca potrivit dispozitiilor enuntate partea reclamanta se afla deja in posesia unui titlu executoriu, ca, in speta, aceasta nu justifica interesul in promovarea procedurii judiciare, avand la indemana procedura executarii silite, ca, desi partea reclamanta ar putea sa sustina ca nu a obtinut pana in prezent satisfacerea drepturilor conferite de catre titlul mentionat, si in aceasta ipoteza, aceasta nu are optiunea intre procedura de drept comun a unei pretentii si procedura speciala aplicabila executarii creantelor fiscale, deoarece ar trebui sa se tina seama de faptul ca dispozitiile din O.G. nr. 14/2010 sunt in aceasta materie dispozitii speciale de ordine publica si de imediata aplicabilitate, ca dispozitiile legale mentionate confera titlului ce constituie izvorul obligatiei pretinse, in vigoare la momentul invocarii sale, caracter de titlu executoriu fiscal, ceea ce presupune cu necesitate urmarea procedurii speciale prevazuta de Codul de procedura fiscala, ca lipsa de interes rezida si din imprejurarea ca procedura aleasa de partea reclamanta presupune necesitatea solutionarii procesului si finalizarea procedurii, in eventualitatea unei solutii favorabile, cu obtinerea tot a unui titlu executoriu, ipoteza in care creditoarea s-ar afla practic intr-o situatie mai dezavantajoasa decat cea in care nu ar fi recurs la aceasta procedura, fara a obtine astfel vreun folos practic din recurgerea la procedura de drept comun si ca in ceea ce priveste situatia procesuala a paratei, aceasta nu este prejudiciat prin solutie intrucat acesta are posibilitatea de a formula aparari pe cale actiunilor conferite in cadrul procedurii de executare la care face trimitere art. 16 raportat la art. 15 alin. 3 din O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 2010.
Impotriva sentintei civile a declarat recurs reclamanta, aratand ca prin OMA 687/2007 s-a acordat sprijin financiar prin subventionarea motorinei si a biodiselului, precum si a altor resurse materiale necesare pentru culturile de toamna, ca acest sprijin financiar s-a acordat pe baza de cerere depusa la centrul local in a carui raza teritoriala se afla terenul agricol, ca in baza art. 5 alin. 1 din actul normativ susmentionat s-au stabilit criteriile de eligibilitate ce trebuiau indeplinite de catre beneficiarii sprijinului, ca la data de 14.06.2008 s-a intocmit procesul-verbal nr. 5283 care retine aspectul ca fermierul nu s-a tinut de angajamentul care si l-a asumat la momentul intocmirii cererii nr. 4419 din data de 03.10.2007, ca parata a solicitat sprijin financiar pentru infiintarea unei culturi de grau pentru suprafata de 0,45 ha, primind sprijin financiar (bonuri valorice) in valoare de 225 lei si ca fermierilor li s-au adus la cunostinta obligatiile pe care le impune Ordinul nr. 687/2007 atat verbal, cat si scriptic, in cuprinsul cererii depuse de fermier mentionandu-se obligatia de folosire a semintelor certificate si obligatia asigurarii.
S-a mai sustinut ca parata nu a respectat conditiile pe care si le-a asumat prin cererea de plata in toamna anului 2007, ca aceasta nu a facut dovada asigurarii culturilor si nici a facturii de cumparare a semintei certificate, aceasta dovada trebuia insotita de documentul de calitate si conformitate emis de furnizorii autorizati, asa cum s-a obligat conform cererii nr. 4419/03.10.2007 si ca infiintarea culturilor in toamna anului 2007 se putea dovedi conform actului normativ, prin factura de cumparare a semintei certificate si prin polita de asigurare.
Intimata nu a formulat intampinare.
Examinand actele si lucrarile dosarului in raport de dispozitiile legale incidente in cauza, tribunalul va respinge recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce se vor arata in continuare, fiind inutila examinarea criticilor facute de recurenta.
Potrivit art. 129 din Legea fundamentala, impotriva hotararii judecatoresti partile interesate pot exercita caile de atac in conditiile legii.
In raport de principiul statuat prin textul mentionat, admisibilitatea unei cai de atac si, pe cale de consecinta, provocarea unui control judiciar al hotararii atacate, este conditionata de exercitarea acesteia in conditiile legii.
Or, potrivit art. 1 pct. 11 Cod procedura civila, hotararea pronuntata de instanta de fond este irevocabila si, in consecinta, nesusceptibila de reformare pe calea exercitarii recursului.
Recunoasterea unei cai de atac in alte situatii decat cele prevazute de legea procesuala constituie o incalcare a principiului legalitatii acestora, precum si al principiului constitutional al egalitatii in fata legii si autoritatilor si, din acest motiv, apare ca o solutie inadmisibila in ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instantelor judecatoresti si solutionarea cererilor in limitele competentei atribuite prin lege sunt de ordine publica, corespunzator principiului stabilit prin art. 126 din Constitutia Romaniei.
Drept urmare, neobservarea acestora este sanctionata cu nulitatea hotararii judecatoresti pronuntate cu nesocotirea lor.
Asadar, recursul nu este admisibil si, pe cale de consecinta, pentru considerentele ce preced se va respinge recursul ca inadmisibil. (decizia civila nr. 1085 din 25 octombrie 2011)
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014