InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dambovita

Pensie de intretinere - Norma de hrana ce se acorda militarilor angajati, intra in calcul la stabilirea pensiei de intretinere in virtutea dispozitiilor art. 409 lit. a din Codul de procedura civila

(Decizie nr. 139 din data de 12.02.2013 pronuntata de Tribunalul Dambovita)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Dambovita | Jurisprudenta Tribunalul Dambovita

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Racari  reclamanta  PI l-a chemat in judecata pe paratul NF, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorei NCM.
Motiveaza reclamanta ca a avut o relatie cu paratul, relatie din care a rezultat minora CM, iar paratul desi si-a recunoscut paternitatea a refuzat sa contribuie la suportarea cheltuielilor de crestere si ingrijire a copilului.
Prin sentinta civila nr. 1137/06.11.2012, Judecatoria Racari a admis actiunea si a obligat pe parat la plata unei pensii de intretinere in suma de 347 lei le lunar in favoarea minorei, incepand cu data introducerii actiunii  si pana la majoratul acesteia.
Pentru a pronunta aceasta sentinta civila, instanta de fond a retinut ca reclamanta si paratul au impreuna un copil nascut la data de 03.11.2010, ca paratul nu contribuie la suportarea cheltuielilor privind intretinerea si educarea minorei, desi aceasta obligatie le revine in mod egal ambilor parinti si ca art. 525 din Codul civil statueaza ca minorul are dreptul sa ceara intretinere, aflandu-se in stare de nevoie care-i permite sa formuleze o astfel de solicitare, iar art. 529 din acelasi cod stabileste ca intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui ce o cere si cu mijloacele celui indatorat si ca, alineatul al doilea al acestui ultim text de lege enunta si modul de calcul al cuantumului intretinerii.
Impotriva sentintei civile a declarat recurs paratul sustinand ca prima instanta a gresit cuantumul pensiei de intretinere pe care o datoreaza minorei, ca nu a avut in vedere faptul ca din  remuneratia pe care o primeste lunar i se opreste hrana, rata la banca, ca reclamanta l-a indus in eroare intrucat stabilise initial cu reclamanta o suma de 150 lei lunar reprezentand pensie de intretinere, ca posibilitatile sale materiale sunt limitate momentan si ca suma stabilita in sarcina sa este mare comparativ cu ceea ce ii ramane din salariul lunar.
In termen legal intimata reclamanta a formulat intampinare solicitand respingerea recursului, aratand ca sustinerile recurentului nu corespund realitatii, ca acesta nu s-a ocupat niciodata in mod efectiv de copil si nici nu a contribuit la cresterea si educarea acestuia, ca numai in mod sporadic  viziteaza copilul si ca  fata de afectiunea grava de care sufera minora suma stabilita de instanta este insuficienta.
Examinand sentinta civila in raport de motivele de recurs, de actele si lucrarile dosarului ca si de dispozitiile legale incidente in cauza, tribunalul va respinge recursul pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art. 529 Cod civil, intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui ce o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati, iar cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil.
In raport  de dispozitiile de mai sus  si cu veniturile realizate de recurentul parat potrivit adresei nr. A 1855/02.11.2012, instanta de fond a stabilit in mod corect cuantumul pensiei de intretinere datorata de catre acesta.
Sustinerea recurentului in sensul ca din veniturile realizate i se opresc ratele pentru un credit la banca pe care l-a contractat impreuna cu reclamanta intimata nu poate fi retinuta pe de o parte intrucat nu s-a facut nicio dovada in acest sens, iar pe
de alta parte cuantumul pensiei de intretinere se raporteaza la venitul lunar net al debitorului obligatiei de intretinere.
Nici imprejurarea potrivit careia ar fi convenit cu reclamanta intimata ca pensia de intretinere sa fie in cuantum de 150 lei lunar nu poate constitui temei pentru admiterea recursului intrucat cuantumul intretinerii se stabileste asa cum s-a aratat mai sus in conformitate cu dispozitiile art. 529 alin. 2 Cod procedura civila.
Cat priveste sustinerea ca din  remuneratia pe care o primeste lunar i se opreste bonificatia de masa si ca aceasta nu reprezinta un venit impozabil,  nici aceasta situatie nu poate fi retinuta neavand relevanta ca nu reprezinta venit impozabil de vreme ce in categoria de mijloace ale debitorului intra toate posibilitatile materiale de care dispune acesta, adica atat mijloacele sale au  caracter periodic dar si orice alte sume platite de angajator in temeiul raporturilor de munca si care au caracter de continuitate.
Sumele de bani reprezentand contravaloarea normei de hrana se acorda militarilor angajati atunci cand nu beneficiaza de  alimente, asadar, aceste sume au caracter permanent.
Chiar daca reprezinta echivalentul hranei ce nu se acorda in natura militarilor angajati nu exista fundament pentru a nu fi considerate  si aceste sume ca avand caracter stabil in conditiile in care oricarui debitor al obligatiei de intretinere ce nu face parte din categoria persoanelor la care face referire art. 4 din O.G. nr. 26/1994 i se stabileste cuantumul pensiei de intretinere la care este obligat prin raportare la toate veniturile cu caracter permanent inclusiv sumele pe care le aloca alimentelor.
Prin urmare norma de hrana intra in calculul la stabilirea pensiei de intretinere avand in vedere si dispozitiile art. 409 Cod procedura civila fiind inclusa in categoria de salarii si alte venituri periodice realizate din munca, destinate asigurarii mijloacelor de intretinere a debitorului obligatiei de intretinere.
Fata de considerentele de mai sus, tribunalul in temeiul art. 312 Cod procedura civila a respins recursul.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010