Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu

Constata ca pe rolul Tribunalului Sibiu s-a inregistrat contestatia formulata de contestatoarea N. M. E. in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Sibiu avand ca obiect anularea Deciziei de pensionare nr.116892 din data de 01.09.2010 emisa de intimata.
In sustinerea contestatiei, contestatoarea arata ca prin decizia contestata i s-a recalculat pensia, calculare care a determinat reducerea cuantumului acesteia de la suma de 1949 lei lunar la suma de 1225 lei lunar. Contestatoarea considera ca decizia este nelegala deoarece contravine art.15 din Constitutia Romaniei si prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia europeana a drepturilor omului. Contestatoarea considera ca prin recalcularea pensiei ii sunt afectate drepturi patrimoniale stabilite anterior iar prin intrarea in vigoare a Legii nr.119/2010 care impune anularea pensiilor de serviciu pentru persoanele care au facut parte din personalul auxiliar in sistemul justitiei nu poate afecta drepturile la pensie deja stabilite. Contestatoarea apreciaza ca pensia de serviciu este o prestatie periodica, lunara, pe care statul s-a angajat sa o plateasca fostilor angajati in serviciile auxiliare in justitie. Contestatoarea face trimitere la dispozitiei deciziei Curtii Constitutionale nr.57 din 26 ianuarie 2006 care statueaza ca modificarile succesive ale legislatiei fac ca beneficiarii drepturilor de asigurari sociale sa obtina valori diferite, in raport cu legislatia care a fost  in vigoare la data stabilirii drepturilor lor. Astfel, data diferita a inscrierii la pensie plaseaza pensionarii in situatii deosebite, tratamentul juridic diferentiat fiind justificat de situatia diferita a beneficiarilor dreptului la pensie determinata de data nasterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminari.
De asemenea, contestatoarea arata ca prin Decizia nr.120/15 februarie 2007 a Curtii Constitutionale s-a apreciat ca operatiunea de recalculare priveste in mod evitabil trecutul, pentru ca stagiul de cotizare a fost realizat in trecut, dar se efectueaza doar dupa data intrarii in vigoare a ordonantei si are efecte numai pentru viitor, pensia recalculata intrand in plata numai la data emiterii deciziei. In cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plati aceasta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata, fara a se aduce vreo atingere drepturilor legal castigate anterior. Contestatoarea considera ca desi Curtea Constitutionala prin Decizia nr.873/2010 a statuat ca Legea nr.119/2010 este constitutionala, aceasta nu produce efecte juridice asupra dreptului stabilit si considera ca legiuitorul prin reglementarea cuprinsa in lege a procedat la o discriminare intre categorii de pensionari pe criterii pur subiective.
Prin intampinare intimata solicita respingerea contestatiei ca fiind neintemeiata. In sustinerea apararii, intimata arata ca prin decizia contestata a fost recalculata pensia contestatoarei prin utilizarea algoritmului de calcul prevazut de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, noile drepturi cuvenindu-i-se cu data de 1 septembrie 2010.Intimata sustine ca prin aceasta recalculare nu a facut altceva decat sa aplice legea care contine dispozitii imperative. Intimata arata ca prin decizia nr.57/2006 Curtea Constitutionala subliniaza tocmai caracterul neretroactiv al legii. Curtea Constitutionala arata ca partea care depaseste cuantumul care se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat reprezinta o compensatie partiala  a incovenientelor  ce rezulta din rigoarea statutelor speciale si nu are ca temei contributia la sistemul de asigurari sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Intimata sustine ca prin Constitutie se garanteaza dreptul la pensie ca drept material, imprescriptibil si nimeni nu s-a atins de acest drept, contestatoarea avand in continuare acest drept numai ca dreptul s-a incalcat prin raportare la prevederile legii privind pensia in  sistem public fiind stabilita in corelatie cu contributiile de asigurari sociale achitate. In ceea ce priveste incalcarea art.1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, intimata arata ca dreptul la pensie este un drept castigat numai cu privire la prestatiile de asigurari sociale realizate pana la data intrarii in vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificatia exproprierii.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta de judecata retine ca la data de 1 septembrie 2010 s-a emis decizia de recalculare a pensiei contestatoarei potrivit careia aceasta are realizat un stagiu de cotizare realizat de 37 de ani, 2 luni si 15 zile, a realizat un punctaj mediu anual de 1,67036 caruia prin aplicarea punctului de pensie de 732,8 lei a rezultat un cuantum al pensiei de 1225 lei/lunar (fila 6) prin comparatie cu pensia stabilita prin decizia emisa la data de 16 februarie 2009 in cuantum de 1849 lei lunar(fila 7).
Instanta de judecata a constatat netemeinicia contestatiei formulate, drept pentru care a respins-o pentru urmatoarele considerente:
 In primul rand, prin Legea nr.119/2010 categoriile de pensionari vizate nu si-au pierdut dreptul la pensie, ci le-a fost afectat doar cuantumul pensiei, masura fiind impusa de resursele sistemului de pensii si de indicatorii socio – economici care arata nivelul de sustenabilitate al acestui sistem.
Chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului sesizata cu incalcari ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuarii pensiilor, a apreciat ca o astfel de ingerinta nu este de tipul „privarii de proprietate” - hotararea din 2.02.2010 Aizupurua Ortiz c/a Spaniei din 2 februarie 2010 -, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizeaza situatia reducerii pensiilor sau salariilor ca si cum ingerinta ar fi o “privare de proprietate”.  In consecinta, lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce, eo ipso, la incalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea constata ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotararea din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53). Spre exemplu, in materie de pensie, Curtea accepta reduceri substantiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurari sociale fara a ajunge la concluzia incalcarii articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei – reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane  – neincalcare); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din pretul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din pretul asigurarii pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depaseasca un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice – Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).Avand in vedere marja mare de manevra recunoscuta statului de CEDO, am tinde sa spunem ca numai in circumstante cu adevarat exceptionale s-ar putea ajunge la incalcarea Conventiei.
In consecinta, constatarea anterioara a constitutionalitatii Legii 118/2010 nu impiedica judecatorul national sa verifice daca aplicarea legii in concret nu produce efecte contrare Conventiei. Aceasta verificare nu poate face abstractie de jurisprudenta CEDO in materie, care nu garanteaza dreptul de a continua sa primesti o pensie intr-un anumit cuantum.
Necesitatea asigurarii unui just echilibru intre exigentele intereselor generale ale comunitatii si interesele de aparare a drepturilor fundamentale ale individului, se reflecta si in structura art. 1 din Protocolul nr.1 si se concretizeaza in necesitatea existentei unui raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit. Ca urmare, verificarea acestui echilibru presupune analiza diferitelor interese in cauza si a conditiilor socio – economice generale care au impus luarea masurii respective.
In ceea ce priveste retroactivitatea se retine ca, Legea nr.119/2010 produce efecte numai pentru viitor si numai in ceea ce priveste cuantumul pensiei, nefiind afectate sumele obtinute cu titlu de pensie de serviciu, anterior intrarii in vigoare a legii.
Nici principiul nediscriminarii nu este incalcat intrucat prin recalcularea pensiei impusa de Legea nr.119/2010 sunt afectate pensiile tuturor persoanelor aflate in situatii similare (beneficiari ai unor pensii de serviciu), iar pensia recalculata este identica cu cea prevazuta pentru toate categoriile de pensionari, conform Legii nr.19/2000.
De altfel, asupra acestor aspecte s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin decizia nr.873/2010 prin care s-a retinut ca dispozitiile Legii nr.119/2010 sunt constitutionale.
Curtea retine ca, in principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementata printr-o lege speciala, are doua componente, si anume pensia contributiva si un supliment din partea statului. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, pe cand partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment tine de politica statului in domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie, astfel cum este reglementat in art. 47 alin. (2) din Constitutie.
     Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de catre legiuitor in considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar daca exista o ratiune suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, in cazul de fata, o atare ratiune este, asa cum rezulta din expunerea de motive a legii criticate, atat grava situatie de criza economica si financiara cu care se confrunta statul (bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale de stat), cat si necesitatea reformarii sistemului de pensii, prin eliminarea inechitatilor din acest sistem.
     Avand in vedere acestea, Curtea constata ca in conceptul de "drepturi castigate" pot intra doar prestatiile deja realizate pana la intrarea in vigoare a noii reglementari. Prin urmare, numai daca legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestatii deja incasate s-ar fi incalcat dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie. In acest sens este si Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat ca "o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare".
     In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.
Referitor la critica de neconstitutionalitate privind incalcarea art. 20 din Constitutie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale". Notiunea "bun" utilizata de acest text are o semnificatie autonoma, putandu-se considera ca pensia este un bun care intra sub protectia acestui text.
    Avand in vedere insa cele doua componente ale pensiei de serviciu, precum si faptul ca a doua componenta, adica suplimentul din partea statului, se acorda numai in masura in care exista resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fara afectarea partii contributive, nu poate avea semnificatia unei exproprieri.
    Distinct fata de acestea, Curtea constata ca prevederile art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati nu sunt aplicabile, deoarece dispozitiile legii criticate nu restrang dreptul la pensie, ca drept fundamental prevazut la art. 47 alin. (2) din Constitutie, ci prevad recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de Legea nr. 19/2000, cuantumul rezultat fiind mult mai mic, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu, sub aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este in masura sa acorde, sa modifice sau sa suprime componenta suplimentara a pensiei de serviciu, in functie de posibilitatile financiare ale statului, dar, evident, cu respectarea si a celorlalte prevederi sau principii constitutionale.
Curtea retine ca atat independenta justitiei - componenta institutionala (conceptul "independentei judecatorilor" nereferindu-se exclusiv la judecatori, ci acoperind sistemul judiciar in intregime), cat si independenta judecatorului - componenta individuala, implica existenta unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri in activitatea de judecata, faptul ca niciun alt organ decat instantele nu poate decide asupra competentelor lor specifice prevazute prin lege, existenta unei proceduri prevazute de lege referitoare la caile de atac ale hotararilor judecatoresti, existenta unor fonduri banesti suficiente pentru desfasurarea si administrarea activitatii de judecata, procedura de numire si promovare in functie a magistratilor si, eventual, perioada pentru care sunt numiti, conditii de munca adecvate, existenta unui numar suficient de magistrati ai instantei respective pentru a evita un volum de munca excesiv si pentru a permite finalizarea proceselor intr-un termen rezonabil, remunerare proportionala cu natura activitatii, repartizarea impartiala a dosarelor, posibilitatea de a forma asociatii ce au ca principal obiect protejarea independentei si a intereselor magistratilor etc.
     Este indubitabil faptul ca principiul independentei justitiei nu poate fi restrans numai la cuantumul remuneratiei (cuprinzand atat salariul, cat si pensia) magistratilor, acest principiu implicand o serie de garantii, cum ar fi: statutul magistratilor (conditiile de acces, procedura de numire, garantii solide care sa asigure transparenta procedurilor prin care sunt numiti magistratii, promovarea si transferul, suspendarea si incetarea functiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garantiile financiare, independenta administrativa a magistratilor, precum si independenta puterii judecatoresti fata de celelalte puteri in stat. Pe de alta parte, independenta justitiei include securitatea financiara a magistratilor, care presupune si asigurarea unei garantii sociale, cum este pensia de serviciu a magistratilor.
     In concluzie, Curtea constata ca principiul independentei justitiei apara pensia de serviciu a magistratilor, ca parte integranta a stabilitatii financiare a acestora, in aceeasi masura cu care apara celelalte garantii ale acestui principiu.
Fata de cele mai sus aratate, contestatia s-a gasit netemeinica si pe cale de consecinta a fost respinsa.