Programare consultatie online avocat
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bicaz

ORDONANTA PRESEDINTIALA - OBLIGATIA DE A FACE (Ordonanta presedentiala.Aprecierea indeplinirii conditiilor art. 581 alin. 1 Cod procedura civila)

(Sentinta civila nr. 1009 din data de 08.10.2009 pronuntata de Judecatoria Bicaz)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Judecatoria Bicaz | Jurisprudenta Judecatoria Bicaz

SENTINTA CIVILA NR. 1009/08.10.2009 - IN MATERIE CIVILA - ORDONANTA PRESEDINTIALA - OBLIGATIA DE A FACE (Ordonanta presedentiala.Aprecierea indeplinirii conditiilor art. 581 alin. 1 Cod procedura civila)

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz sub nr.
1353/188/2009, reclamantele S.C. AB S.R.L., cu sediul in com. Damuc, jud. Neamt si BS au solicitat ca, in contradictoriu cu paratul IPJ Neamt, pe calea ordonantei presedintiale, sa se dispuna obligarea intimatei IPJ Neamt la predarea in custodie a autoutilitarei marca Ford Tranzit cu numar de inmatriculare AAA, confiscata de agentii constatatori, pana la momentul solutionarii definitive a contestatiei impotriva procesului verbal seria AP nr. 1103279/188/2009, incheiat la data de 22.09.2009,  inregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 1345/188/2009, cu termen de judecata la data de 22.10.2009.
In motivare,  reclamantii au aratat, in esenta, ca autoutilitara marca Ford Tranzit cu numar de inmatriculare AAA este proprietatea CD SA Bucuresti, reclamanta AB S.R.L. fiind doar utilizator al autoutilitarei. S-a aratat ca reclamanta AB S.R.L. este prejudiciata de confiscarea autoutilitarei, intrucat subscrisa are o brutarie, iar livrarea produselor se face cu acest autovehicul. Reclamanta precizeaza ca desi masina este confiscata, este obligata sa-si indeplineasca obligatia de achitare a ratelor de leasing. Reclamantii precizeaza ca masura confiscarii nu le este opozabila, si este nelegala.
In drept au fost invocate dispozitiile art.581 Cod procedura civila.
Reclamantii si-au precizat actiunea, in sensul ca au solicitat restituirea sau predarea in posesie a autoutilitarei marca Ford Tranzit, cu numar de inmatriculare B-91-JVR pana la solutionarea irevocabila a contestatiei ce face obiectul dosarului nr. 1345/188/2009 si in subsidiar predarea in custodie.
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 22.09.2009, in localitatea Bicaz agentii constatatori din cadrul IPJ Neamt Serviciul de investigare a fraudelor au intocmit procesul verbal seria AP nr. 1103279, prin care, in temeiul art. 14 pct.1 lit. e din O.U.G. 12/2006 au dispus confiscarea autoutilitarei marca Ford Tranzit, cu numar de inmatriculare AAA, proprietatea societatii SC CD SA Bucuresti, utilizata in temeiul contractului de leasing nr. DF 40841260808 de catre reclamanta S.C. AB S.R.L, condusa la momentul respectiv de soferul BS. In fapt, s-a retinut ca la controlul efectuat s-au constatat diferente intre avizul de insotire a marfii prezentat si  marfa existenta in autoutilitara.
Impotriva procesului verbal seria AP nr. 1103279 reclamantii au formulat plangere contraventionala, inregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz sub nr. 1345/188/2009.
Potrivit dispozitiilor art. 581 Cod procedura civila instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara altfel, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Asadar, textul de lege evocat anterior impune drept cerinte de admisibilitate a ordonantei urmatoarele: urgenta, caracterul vremelnic al masurii solicitate a se lua pe aceasta cale si neprejudecarea fondului dreptului.
Analizand indeplinirea acestor conditii la speta dedusa judecatii, instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite nici una dintre conditiile prevazute de lege.
Sub aspectul urgentei reclamantii au aratat ca solicita restituirea autoutilitarei , motivat de faptul ca nu pot efectua transportul produselor de panificatie la magazine si ca desi confiscata ei trebuie sa achite ratele de leasing conform contractului. Achitarea ratelor de leasing este o obligatie contractuala asumata de reclamanta S.C. AB S.R.L., prin semnarea contractului de leasing si nu este determinata de utilizarea efectiva a autoutilitarei. Faptul ca reclamanta trebuie sa-si indeplineasca obligatiile nu reprezinta un motiv pentru care instanta sa considere ca exista urgenta in sensul art. 581 alin.1 Cod procedura civila. Faptul ca reclamantii nu pot efectua transport de produse de panificatie cu autoutilitara confiscata reprezinta o situatie care ar putea provoca pagube in patrimoniul societatii, insa instanta considera ca aceste pagube se pot repara prin recuperarea prejudiciilor de la persoanele vinovate de sanctionarea societatii. In speta nu se poate retine urgenta in sensul prevenirii unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara.
Sub aspectul neprejudecarii fondului si al vremelniciei masurii instanta constata ca reclamantii au formulat o cerere care are ca obiect obligatia de a face - obligatia de restituire. Instanta considera ca, pe calea procedurala a ordonantei presedentiale  nu se poate impune paratului obligatia de restituire. Obligatia de a face poate fi dispusa prin ordonanta presedentiala doar in cazurile in care se tinde la incetarea unor acte abuzive. In prezenta cauza, fara a analiza fondul contestatiei la procesul verbal, instanta constata ca masura aplicata de agentii constatatori privind confiscarea este o masura prevazuta de lege, nefiind un act abuziv al organului constatator. Legalitatea si temeinicia procesului verbal vor fi analizate la judecarea pe fond a contestatiei, insa pana la discutarea fondului nu se exista nici un indiciu care sa convinga instanta ca masura aplicata este abuziva.
In aceste conditii instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite cerintele dispozitiilor art. 581 alin. 1 Cod procedura civila si in consecinta va respinge cererea ca neintemeiata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009