InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buzau

CIVIL. Hotararea judecatoreasca de incredintare minor, poate fi utilizata pentru calatoria in strainatate a copilului, fara acordul instantei, in baza Legii nr. 248/2005 modificata

(Sentinta civila nr. din data de 25.03.2009 pronuntata de Judecatoria Buzau)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Buzau | Jurisprudenta Judecatoria Buzau

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante reclamanta V ( fosta M) AG a solicitat in contradictoriu cu paratul MS pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se dispuna obligarea paratului sa-si dea consimtamantul ca minora MBM sa fie trecuta pe pasaportul reclamantei.
In motivare reclamanta a invederat in esenta ca minora a rezultat din casatoria partilor, casatorie ce a fost desfacuta prin sentinta civila a Judecatoriei Buzau, minora a fost incredintata spre crestere si educare mamei. Impotriva sentintei a declarat apel paratul, insa Tribunalul Buzau, prin decizia civila, a respins apelul ca nefundat, astfel incat masura incredintarii spre crestere si educare a minorei a ramas definitiva.
A mai aratat reclamanta ca sora acesteia are domiciliul stabilit in Germania, fiind casatorita de mai multi ani cu un cetatean german, avand o fetita mai mare cu cativa ani ca B, verisoarele sunt foarte apropiate, reclamanta sustinand ca nu poate sa-si vada sora si nici fetele nu se pot intalni decat atunci cand sora vine in tara, ca nu poate sa plece in vizita cu minora deoarece paratul refuza sa-si dea consimtamantul in acest sens; in plus, paratul refuza sa-si dea acordul ca minora sa fie trecuta pe pasaportul reclamantei, iar organele M.I. refuza, la randul lor, trecerea copilului pe pasaport fara consimtamantul celuilalt parinte.
Reclamanta a precizat ca prin refuzul paratului este impiedicata sa-si indeplineasca obligatiile parintesti ce-i revin ca urmare a incredintarii minorei, paratul pastreaza dreptul de a lua legatura cu copilul si de a veghea la modul in care i se asigura cresterea, educarea, invatatura si pregatirea, refuzul tatalui reprezinta un abuz de drept din partea acestuia intrucat exercitarea drepturilor subiective trebuie facuta cu buna credinta, fara a dauna interesele minorei in conditiile in care paratul poate oricand sa-si exercite drepturile parintesti deoarece aceasta nu intentioneaza sa se stabileasca in strainatate, ci este vorba de deplasari in perioada vacantelor scolare, a concediilor, a sarbatorilor de iarna, paste, lucru ce ar avea o influenta benefica asupra dezvoltarii minorei.
Actiunea nu a fost motivata in drept.
In ceea ce-l priveste pe parat, acesta in termen legal a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii, motivat de faptul ca cerea a fost promovata in scopuri sicanatorii intrucat aceleasi interese ale minorei , asa cum au fost prevazute de Legea 272/2004, art 14 si art 15, sunt incalcate de reclamanta care refuza ca minora sa ia contact cu rudele de gradul unu din partea tatalui alaturi de care fetita a crescut timp de 2 ani astfel incat bunica paterna desi si-a exprimat dorinta de a vedea nepoata , insotind paratul la domiciliul reclamantei in timpul unei vizite, i s-a refuzat acest lucru fara vreo motivatie; in plus, sora si cumnatul nu au mai vazut minora din momentul in care sotia sa a parasit domiciliul si s-a stabilit impreuna cu minora la mama ei, desi isi doreste foarte mult acest lucru pentru ca efectiv timp de doi ani BM a crescut alaturi de ei fiind foarte atasati de ea.
  A mai aratat paratul ca nepotul acestuia MCM, in varsta de 13 ani, in septembrie 2008, de ziua verisoarei lui, a cumparat un cadou cu banii lui din alocatie si a dorit sa il insoteasca in timpul programului de vizita pentru a o felicita si el, dar reclamanta a refuzat sa-i permita sa o vada motivand ca nu este trecut in hotararea judecatoreasca, fara a tine seama ca fetita este foarte atasata de ei.
In cauza instanta a administrat la solicitarea partilor proba cu inscrisuri in cadrul careia au fost atasate in copie xerox: sentinta civila a Judecatoriei Buzau, certificat de nastere pentru MBM, certificat de casatorie parti, C.I. reclamanta, contract de vanzare cumparare autentificat de Notariatul de Stat Judetean, extras din Repertoriu Juridic , adresele emise de IPJ, adresa emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau, adresa emisa de Consiliul Superior al Magistraturii, adresa emisa de Directia Generala Anticoruptie, inscris sub semnatura privata intitulat " Domnule Judecator".
Instanta a respins administrarea probei testimoniale solicitate de parat pentru motivele aratate in practicaua prezentei sentinte.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Partile s-au casatorit, iar din raportul de casatorie a rezultat minora MBM, , astfel cum rezulta din actele de stare civila depuse dosar.
Prin sentinta civila a Judecatoriei Buzau, ramasa definitiva ( astfel cum rezulta din coroborarea inscrisurilor de la dosar cu  motivarea in fapt a actiunii introductive  care sub aspect probatoriu are valoare juridica a unei marturisiri judiciare reglementate de art 1204 C.c) casatoria partilor a fost desfacuta prin divort iar minora BM a fost incredintata spre crestere si educare mamei .
Potrivit art 2 al 2 din Legea nr 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, astfel cum a fost modificat prin OUG nr 126/2007, OUG nr 96/2006, Legea nr 191/2006, Legea nr 132/2007, "cetatenii minori pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in conditiile prezentei legi. In sensul prezentei legi prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor", iar art 30 al 1 lit c din acelasi act normativ stipuleaza in mod expres ca " minorul care este inscris in pasaportul unui parinte si calatoreste in strainatate impreuna cu acesta sau, dupa caz este titularul unui pasaport individual, i se permite iesirea (_) fara a mai fi necesara declaratia celuilalt parinte, numai daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila."
Conform art 17 alin 1 lit a din Legea nr 248/2005 modificata, minorilor cetateni romani, care nu au implinit varsta de 14 ani, li se elibereaza pasapoarte simple la cererea , dupa caz, a ambilor parinti, a parintelui supravietuitor, a parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau reprezentantului legal, iar prin art 17 alin 2 din acelasi act normativ se prevede ca minorii cetateni romani, care nu au implinit varsta de 14 ani, pot fi inclusi in pasapoartele ambilor parinti, sau, dupa caz, in pasaportul unui dintre parinti, in conditiile prevazute la alin 1 lit a din textul legal aratat.
Avand in vedere dispozitiile legale mai sus enuntate, tinand cont ca minora a fost incredintata spre crestere si educare mamei reclamante printr-o hotarare ramasa definitiva, cum nu au fost invocate motive medicale sau de alta natura care sa imprime cererii un caracter urgent pana la ramanerea irevocabila a hotararii respective, instanta urmeaza sa respinga actiunea pendinte judecatii ca fiind in mod evident neintemeiata.
Instanta, avand in vedere pe de o parte dispozitiile art 274 C.p.c, iar pe de alta parte principiul disponibilitatii partii in procesul civil, urmeaza sa ia act ca in cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011