InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Caracal

Ordonanta presedintiala.

(Sentinta civila nr. 2709 din data de 14.09.2010 pronuntata de Judecatoria Caracal)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Judecatoria Caracal | Jurisprudenta Judecatoria Caracal


Pe calea ordonantei presedintiale se pot lua doar masuri provizorii, vremelnice, grabnice, cu privire la pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Din  cuprinsul prev.art.581 Cpc, reiese ca, pentru a se putea recurge la calea procedurii ordonantei presedintiale trebuie indeplinite cumulativ  trei conditii si anume: urgenta, adica sa fie vorba de cazuri grabnice a caror solutionare pe calea dreptului comun nu ar putea asigura o protectie eficace a dreptului pretins incalcat, masura dispusa de instanta sa aiba un caracter vremelnic, in sensul ca prin ea nu se va rezolva fondul pricinii, evitandu-se astfel prejudecarea acestuia. Prin cererea inregistrata sub nr.4619/207/2010, reclamanta  L.M. a chemat in judecata pe paratul L.I., solicitand instantei ca pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna incredintarea  spre crestere si educare  a minorului L.M.A., nascut la data de 17.07.2009.
In fapt, reclamanta arata ca la data de 11.04.2009 s-a incheiat casatoria cu paratul, conform certificatului de casatorie, iar la data de 17.07.2009 s-a nascut minorul L.M.A..
Sustine reclamanta ca, in seara zilei de 18.08.2010 cand a venit de la serviciu, paratul a inceput sa-i faca reprosuri ca nu a dus un salariu mai mare, motiv pentru care soacra sa a inceput sa o loveasca si sa o jigneasca, fiind izgonita din domiciliul comun fara a putea sa-l ia si pe minor.
Precizeaza reclamanta ca in urma loviturilor aplicate, i-a fost eliberat certificatul medico-legal nr.1030/C/20.08.2010.
Dat fiind faptul ca atat paratul cat si familia lui sunt stapaniti de viciul betiei, mai mult dau si minorului sa bea, considera reclamanta ca este pusa in pericol sanatatea minorului, solicitand conform art.581 Cpc, inapoierea acestuia care are o varsta destul de frageda, respectiv 1 an de zile.
In sprijinul si dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar:  certificatul de nastere al minorului, certificatul de  casatorie, certificatul medico-legal nr.1030/C/emis de Unitatea Sanitara Medicina Legala la data de 20.08.2010 si dovada achitarii taxei judiciare de timbru.
Reclamanta a mai depus la dosar si o fotografie, din care reiese clar urmele de violenta aplicate.
Paratul L.I., a depus la dosar decizia nr.1255165880814/10.10.2009 privind acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului si copia carnetului sau de munca.
La solicitarea paratului, instanta a incuviintat administrarea probei testimoniale, fiind audiata martora I.E.. 
In sedinta publica din 14.09.2010 la staruinta paratului s-a luat un interogatoriu reclamantei L.M., ale carei raspunsuri au fost consemnate si atasate la dosar.
Examinand actele si sustinerile reclamantei prin prisma disp.art.581 al.1 Cpc, se apreciaza ca prezenta cerere este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Pe calea ordonantei presedintiale se pot lua doar masuri provizorii, vremelnice, grabnice, cu privire la pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Din  cuprinsul prev.art.581 Cpc, reiese ca, pentru a se putea recurge la calea procedurii ordonantei presedintiale trebuie indeplinite cumulativ  trei conditii si anume: urgenta, adica sa fie vorba de cazuri grabnice a caror solutionare pe calea dreptului comun nu ar putea asigura o protectie eficace a dreptului pretins incalcat, masura dispusa de instanta sa aiba un caracter vremelnic, in sensul ca prin ea nu se va rezolva fondul pricinii, evitandu-se astfel prejudecarea acestuia.
In cauza de fata, constata instanta ca este  indeplinita conditia urgentei si a pericolului de intarziere de vreme ce s-a dovedit ca, minorul in varsta de 1 an si 2 luni, necesita o ingrijire sporita din partea mamei, intre cei doi existand o legatura afectiva puternica.
Mentinera acestuia timp indelungat departe de mama sa,  pentru curmarea actelor de natura abuziva ale paratului,  justifica admisibilitatea cererii reclamantei, conduita paratului fiind neconforma exigentelor vietii de familie.
Pe cale de consecinta, paratul va fi obligat sa-i inapoieze de indata reclamantei pe minorul L.M.A., nascut la data de 17.07.2009.
Postat 30.09.2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009