InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Curtea de Arges-Arges

divort cu minori

(Sentinta civila nr. 298 din data de 10.03.2010 pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges-Arges)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Curtea de Arges-Arges | Jurisprudenta Judecatoria Curtea de Arges-Arges

Dosar nr. /216/2009                                                       divort cu minori R O M A N I A
JUDECATORIA CURTEA DE ARGES
COMPLET SPECIALIZAT MINORI SI FAMILIE
SENTINTA CIVILA Nr. 298/MF
Sedinta publica de la 10 martie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE M. U.
Grefier E. P.

     
Pe rol, fiind spre solutionare actiunea civila de minori si familie, inregistrata sub nr. 1990/216/20 august 2009, formulata de reclamanta T.E. B., domiciliata in comuna A, satul P, judetul A., impotriva paratului T.E.O., domiciliat in municipiul C., judetul A, avand ca obiect divort cu minori si cererea reconventionala (filele 21-22) formulata de paratul T. E. O. impotriva reclamantei T.E.B. 
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns: reclamanta T.E.B., asistata fiind de avocat C.B., in baza imputernicirii avocatiale nr. 12/9 februarie 2010 (fila 84) si paratul T.E.O., asistat fiind de avocat I.C., in baza imputernicirii avocatiale nr. 93/20 octombrie 2009 (fila 30).
Procedura legal indeplinita.
Actiune timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 39 lei si timbru judiciar in valoare de 1,50 lei (fila 7) si cererea reconventionala timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 39 lei si timbru judiciar in valoare de 1,80 lei (fila 23).
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care invedereaza ca au sosit anchetele sociale efectuate la domiciliile partilor.
Avocat C. B., pentru reclamanta, depune la dosar o adeverinta medicala privind starea sanatatii minorului, precizeaza ca nu mai are cereri de formulat in cauza si solicita acordarea cuvantului asupra fondului.
Avocat I. C., pentru parat, depune la dosar chitanta privind plata onorariului de avocat si declaratia autentificata sub nr. 747/1 martie 2010, pentru dovedirea imposibilitatii prezentarii paratului la termenul anterior de judecata. Precizeaza ca nu mai are cereri de formulat in cauza si solicita acordarea cuvantului asupra fondului.
Reclamanta, personal, precizeaza ca minorul este foarte bine, este sanatos, bine dezvoltat, linistit, iar in prezent locuiesc impreuna intrucat  ea si-a gasit un loc de munca in tara, urmand sa inceapa lucrul saptamana viitoare. De asemenea, precizeaza ca s-a prezentat cu minorul la medicul de familie, care a apreciat ca nu trebuie sa elibereze o trimitere catre un medic specialist intrucat nu a constatat nici un motiv pentru a face acest lucru.
Paratul, personal, precizeaza ca locuieste la nasa sa, nu mai pleaca la munca in strainatate intrucat si-a gasit un loc de munca in tara. In continuare, adauga ca minorul este crescut bine, a fost cu el la control si este sanatos, urmand a fi operat doar de fimoza. Minorul este sanatos si fizic si psihic, insa doreste ca acesta sa-i fie incredintat lui, desi nu crede ca la reclamanta nu i-ar fi bine, intrucat este bine ingrijit si nu se afla in pericol, ci doar il vrea el.
Instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului.
Avocat C. B., pentru reclamanta, solicita admiterea actiunii si sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina ambilor soti, fara motivarea hotararii ce se va pronunta, revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei, O., incredintarea minorului T.V.G. spre crestere si educare mamei-reclamante si obligarea paratului la plata unei pensii lunare de intretinere raportat la venitul minim realizat pe economie. Este de acord cu admiterea in parte a cererii reconventionale, urmand ca paratului sa-i fie incuviintate legaturi personale cu minorul in prima sambata a fiecarei luni, de la orele 10.00 la orele 14.00, la domiciliul reclamantei. Solicita respingerea  capatului de cerere privind autorizarea paratului sa mearga cu minorul la orice specialist pentru investigatii medicale, avand in vedere inscrisurile medicale depuse la dosar.  Solicita a fi avute in vedere probele administrate in cauza, interesul superior al minorului fiind primordial, respectiv ca acesta sa creasca in continuare acolo unde a crescut si pana acum, cu reclamanta, care ii ofera conditii optime de crestere si dezvoltare. La fila 78 dosar s-a depus adeverinta medicala din care rezulta ca paratul are un intelect liminar, iar la fila 77 un alt inscris din care rezulta ca paratul a avut o tentativa de suicid prin intoxicatie acuta voluntara cu un medicament de uz veterinar, aceasta tentativa nefiind singura, asa cum a rezultat din probele testimoniale. De asemenea, urmeaza a se avea in vedere ca paratul a fost condamnat la o pedeapsa cu inchisoare de 2 ani si 6 luni, pentru savarsirea infractiunii de talharie. Solicita compensarea cheltuielilor de judecata.
Avocat I.C., pentru parat, solicita admiterea in parte a actiunii in ceea ce priveste divortul, urmand sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina ambilor soti, fara motivarea hotararii ce se va pronunta, si revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei. Solicita admiterea cererii reconventionale si sa se dispuna incredintarea minorului T.V.G. spre crestere si educare tatalui, avand in vedere ca din probele administrate in cauza a rezultat ca mama a avut un comportament neglijent fata de minor, in primul rand prin lipsirea minorului de prezenta mamei, aceasta fiind mai mult plecata si neocupandu-se de copil. Lipsa nejustificata a mamei din viata copilului constituie un pericol pentru acesta. Paratul s-a preocupat permanent de copil, lipsind doar incepand cu luna decembrie 2009, cand a plecat la munca in strainatate pentru a face rost de banii necesari ingrijirii minorului. Si din punct de vedere psihic a fost permanent preocupat paratul, a mers cu minorul la medic si i-a facut asigurare medicala. Solicita ca instanta sa aiba in vedere ca atat minorul, cat si paratul sunt atasati unul de celalalt. Cu privire la aspectele la care a facut reclamanta referire fata de parat, acestea s-au intamplat cu mult inainte de casatoria partilor si de nasterea minorului, tentativele de suicid fiind consecinta imprejurarii ca paratul a suportat foarte greu despartirea de reclamanta. S-au depus la dosar inscrisuri medicale din care rezulta ca si mama reclamantei are probleme asemanatoare de sanatate ca si ale paratului, precum si inscrisuri din care rezulta ca sora reclamantei a fost condamnata la o pedeapsa penala. Paratul nu a mai fost lasat sa-l vada pe minor si orice demers al acestuia in acest sens s-a sfarsit cu un esec.  Paratul este foarte atasat de minor, astfel incat urmeaza sa-i fie incredintat spre crestere si educare, iar reclamanta sa fie obligata la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minor. Referatul de ancheta sociala efectuat la domiciliul paratului este superior fata de cel efectuat la domiciliul reclamantei nu numai in ceea ce priveste conditiile materiale, dar si referitor la comportamentul parintilor fata de minor. Paratul beneficiaza de conditii optime, atat morale cat si materiale. In subsidiar, solicita ca paratului sa-i fie incuviintate legaturi personale cu minorul in modalitatea mentionata in cererea reconventionala, pentru ca minorul sa nu fie lipsit de prezenta tatalui. De asemenea, solicita si admiterea capatului de cerere privind abilitarea paratului sa mearga cu minorul la orice institutie medicala pentru a-i face orice investigatie medicala necesara, paratul neputandu-se baza pe o adeverinta medicala eliberata de medicul de familie, impunandu-se evaluarea minorului de un medic pediatru. Solicita obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
  

INSTANTA

Asupra actiunii civile de divort de fata, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Curtea de Arges la data de 20 august 2009, formulata de reclamanta T.E.B.  impotriva paratului T.E.O., s-a solicitat sa se dispuna desfacerea casatoriei incheiate in data de 11 iunie 2005 in C., judetul A., incredintarea minorului T.V.G., nascut la data de 5 ianuarie 2007, spre crestere si educare reclamantei, cu obligarea paratului la plata pensiei de intretinere si revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei, O.
In motivarea cererii s-a aratat, in esenta, ca vinovat de destramarea relatiilor de casatorie este paratul, care ii vorbea urat reclamantei, o injura si ii adresa expresii si cuvinte jignitoare. De asemenea, a mai sustinut reclamanta ca paratul este un impatimit consumator de alcool si pe acest fond devenea violent si o lovea, ca nu muncea si nu contribuia la cheltuielile necesare intretinerii familiei.
La data de 21 octombrie 2009 paratul a depus intampinare (filele 19-20), prin care a aratat ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu mai este posibila, insa din cu totul alte motive decat cele invocate de reclamanta.
La aceeasi data paratul a formulat  si cerere reconventionala (filele 21-22), prin care a solicitat, in principal, desfacerea casatoriei din vina exclusiva a reclamantei, incredintarea spre crestere si educare a minorului tatalui-parat, obligarea reclamantei la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minor, iar in subsidiar, obligarea reclamantei sa-i permita paratul sa se deplaseze cu minorul la orice institutie medicala pentru a i se face investigatiile medicale necesare si sa i se incuviinteze sa aiba legaturi personale cu minorul.
Reclamanta a formulat intampinare la cererea reconventionala (filele 34-35), prin care a aratat ca este de acord cu desfacerea casatoriei din vina ambilor soti, fara motivare, si cu admiterea cererii de legaturi personale cu minorul insa nu in modalitatea solicitata de parat.
S-au depus inscrisuri in legatura cu obiectul cauzei (certificat de casatorie - fila 4, certificatul de nastere al minorului - fila 6, copia cartii de identitate a reclamantei - fila 6, copia cartii de identitate a paratului - fila 25, adeverinta asociatie proprietari - fila 26, adeverinta medicala - fila 27, declaratie-fila 28, copie ancheta sociala - fila 29, planse fotografice - filele 44-45, copia unei plangeri catre Politia C. - fila 47, adeverinta medicala - fila 48, contract de asigurari sociale de sanatate - filele 49-50, inscrisuri medicale - filele 51-53, 77-78, 83, 99, copie unui jurnal -file 57-60, copia sentintei penale nr. 324/2003 - filele 79-82, cazier judiciar - fila 86,  declaratie - fila 101) si s-au citat partile.
S-au intocmit anchete sociale la domiciliul paratului (filele 14-15, 96-98) si la domiciliul reclamantei (filele 37, 92-93), s-a interogat reclamanta (fila 64), s-au audiat martorii D.E. (filele 65-66), D.C. (filele 67-70), O.M. I. (filele 71-72) si O.G. (filele 7375).
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta T.E.B. si paratul T.E.O. s-au casatorit la data de 11 iunie 2005, din casatoria acestora rezultand minorul T.V.G., nascut la data de 5 ianuarie 2007.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza coroborate cu sustinerile partilor si mentiunile din cuprinsul anchetelor sociale, rezulta ca relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate, iar continuarea casatoriei nu mai este posibila din vina ambilor soti.
Cum partile au solicitat pronuntarea unei hotarari fara motivare in ceea ce priveste divortul, instanta constatand ca sunt indeplinite cerintele art. 38 alin. 1 Codul familiei raportat la art. 617 alin. 2 Cod procedura civila, va admite actiunea de divort si va desface casatoria din vina ambilor soti, fara motivarea hotararii in ceea ce priveste divortul.
In baza art. 40 alin. 3 Codul familiei, reclamanta va relua numele purtat anterior casatoriei si anume numele " O".
In baza art. 42 Codul familiei, instanta avand in vedere probele testimoniale, concluziile anchetelor sociale, precum si sustinerile partilor in acest sens, apreciind ca este in interesul minorului T.V.G., nascut la data de 05 ianuarie 2007, va dispune incredintarea acestuia spre crestere si educare mamei reclamante.
Avand in vedere ca ambii parinti au solicitat incredintarea minorului, fiecare sustinand ca are conditii mai bune decat celalalt, aducandu-si acuzatii reciproce, urmeaza a se analiza comparativ atat posibilitatile materiale cat si cele morale ale partilor.
Initial minorul a locuit impreuna cu partile in comuna A., satul P., la parintii reclamantei, acolo unde a fost domiciliul comun al sotilor.
De la inceputul anului 2009, cand sotii s-au despartit in fapt, paratul plecand din domiciliul comun, minorul a ramas cu reclamanta. Paratul locuieste de atunci la matusa sa, intr-un imobil proprietatea acesteia situat in C., apartamentul fiind format din doua camere si dependinte, foarte bine amenajat, cu dotari ce asigura conditii optime de locuit (referat de ancheta sociala - filele 14-15). Paratul a muncit ocazional in constructii, realizand un venit lunar de aproximativ 600 lei, dupa propriile declaratii date la realizarea anchetei sociale, apoi, din luna decembrie 2009 a plecat la munca in Grecia.
In locuinta mamei reclamantei din comuna A., satul P., in afara de reclamanta si de minor mai locuiesc mama reclamantei si sora reclamantei, intr-o casa compusa din patru camere, doua bucatarii, o baie, trei holuri, existand si anexe gospodaresti (referat de ancheta sociala - fila 37).
Principala problema cu privire la care partile au insistat a fost starea de sanatate a minorului si atitudinea fiecaruia dintre parinti fata de acest aspect.
De la despartirea in fapt a sotilor, pentru o perioada de circa o luna de zile minorul s-a aflat in grija tatalui parat, locuind impreuna cu acesta in casa matusii paratului. Minorul a fost luat de tatal parat din domiciliul bunicii paterne, in prezenta reprezentantilor organelor de politie, in conditiile in care reclamanta era plecata in strainatate, intocmindu-se cu acea ocazie si un inscris datat 21.03.2009 (fila 28). In aceasta perioada, respectiv la data de 24.03.2009, paratul l-a dus pe minor la un centru medical, M. din C., unde i s-au facut mai multe analize uzuale, rezultatele fiind negative sau in limitele normale (filele 51-52).
S-a depus la dosar o adeverinta medicala eliberata la data de 03.09.2009 (fila 48 dosar), in care medicul generalist Dr. B.A.M. consemneaza ca minorul T.V.G. "a fost diagnosticat in data de 06.04.2009 la Spitalul de Pediatrie Pitesti _.. cu tulburari hiperkinetice pentru care i s-a indicat tratament cu __". Acelasi medic i-a prescris minorului si un tratament (reteta de la fila 53), desi diagnosticul nu fusese stabilit de el si nu avea specializarea necesara. Desi tatal parat a sustinut in permanenta ca minorul este bolnav, ca are un comportament ciudat, fiind izolat, cu retard de vorbire si tendinte automutilante, fapt constatat de medicul psihiatru, nu a depus la dosar nici un fel de act medical din care sa rezulte vreun diagnostic al minorului si eventualul tratament, singura referire fiind cea a medicului generalist, apreciere care nu este rezultatul unui consult direct, ci reprezinta o preluare dintr-o sursa necunoscuta. In conditiile in care tatal parat sustine ca a dus minorul in Pitesti la medicul psihiatru specialist in pediatrie, este curios si creeaza semne de intrebare faptul ca nu a depus la dosar nici un inscris eliberat de acel medic sau de acel spital.
Mama reclamanta a negat orice afectiune a minorului, aratand ca acesta este sanatos si dezvoltat corespunzator varstei sale. De asemenea, a aratat ca a fost la medic cu minorul pentru investigatii de specialitate si ca nu s-a descoperit nici o problema a acestuia (interogatoriu - fila 64). 
In lipsa unor date certe din acte medicale, cele depuse la dosar fiind extrem de sumare, cautand in informatiile de specialitate disponibile pe internet, pentru lamurirea acestei situatii, s-au gasit definitii si aprecieri in sensul ca: "Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie (THDA) este o tulburare de comportament a copilului care se manifesta prin deficit de atentie si dificultati in desfasurarea unei sarcini. THDA este frecvent intalnita, debuteaza in copilarie, iar patogenia exacta a tulburarii nu este cunoscuta, dar cercetarile recente au evidentiat ca cel mai probabil TDHA este de natura genetica. In perioada prescolara, cele trei simptome caracteristice, inatentia, hiperactivitatea si impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de diferentiat THDA de comportamentul normal specific varstei. Expectiva vigilenta este atitudinea cea mai potrivita la aceasta grupa de varsta (sub 5 ani), deoarece limita dintre comportamentul normal si simptomele de THDA este foarte greu de stabilit. Se va apela numai la persoane competente sa evalueze simptomatologia si sa stabileasca diagnosticul corect de THDA. De asemenea, diagnosticul nu poate fi pus in pripa, ci doar dupa o atenta examinare a copilului si un interviu amanuntit cu parintii. Acuratetea diagnosticului si stabilirea tratamentului necesita o observare atenta pe parcursul mai multor vizite repetate la specialist. In cazul copilului prescolar terapia comportamentala va fi preferata in incercarea de a tine sub control comportamentul si de evita tratamentul medicamentos la o varsta prea frageda".
Fata de aceste aspecte, se retine ca reactia precauta a mamei reclamante si opunerea acesteia la urmarea unui tratament medicamentos de catre minorul in varsta de doi ani si doua luni, in urma unui singur control, despre care nu exista date certe, este cea corespunzatoare si nu cea a tatalui parat, care la indemnul matusii sale (persoana care nu este medic si mai mult decat atat nu este nici mama), insista ca minorul sa ia medicamente, sustinand ca are o problema grava de natura psihica, ca sufera de un retard psihic.
In aceste conditii, in care nu s-a identificat o problema a minorului care sa genereze ingrijorare si sa justifice verificari si controale amanuntite, solicitarea tatalui parat ca reclamanta sa fie obligata prin hotarare judecatoreasca sa-i permita sa deplaseze minorul la orice institutie medicala pentru a i se face toate investigatiile referitoare la starea de sanatate psihica si fizica este nejustificata si neintemeiata, o astfel de abordare putand fi traumatizanta pentru un minor in varsta de trei ani de zile.
Oricum, potrivit dispozitiilor legale, art. 97, art. 98 si art. 101 Codul familie, ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copilul minor, masurile privitoare la persoana copilului se iau de catre parinti de comun acord, parintii fiind datori sa ingrijeasca de copil, de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui. Deci, cat timp parintii sunt casatoriti, in egala masura pot lua masurile necesare cu privire la sanatatea fiului lor, ezitarea tatalui parat si nevoia de a cere aprobarea mamei reclamante, in conditiile in care sustine ca situatia era grava iar mama reclamanta lipsea de langa minor, nu pot fi suplinite printr-o obligatie stabilita de instanta.   Potrivit disp. art. 43 alin. 3 Codul familiei, parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala. Astfel, dupa desfacerea casatoriei, tatal parat, in virtutea calitatii de tata, poate si trebuie  sa ia orice masura necesara pentru sanatatea minorului, mai ales in perioadele cat acesta se afla sub supravegherea si in grija sa, in cadrul programului de legaturi personale.
Diferenta esentiala si categorica dintre pozitiile celor doi parinti, tatal invocand o boala grava de natura psihica a minorului, mama sustinand ca minorul este perfect sanatos psihic si fizic, raportat la probele administrate in cauza duc la concluzia ca este doar consecinta dorintei fiecaruia dintre cei doi parinti de a-i fi incredintat minorul, aceasta nefiind benefica dezvoltarii normale fizice si psihice a minorului, interesul acestuia fiind cel care primeaza.
In ceea ce-l priveste pe tatal parat, acesta, in cursul derularii litigiului, mai exact in luna decembrie 2009, a plecat la munca in Grecia, asa cum au declarat si martorii audiati si cum a rezultat si din inscrisurile depuse la dosar (fila 101). Paratul s-a prezentat insa la ultimul termen de judecata si a precizat ca s-a intors in tara si si-a gasit aici un loc de munca, locuind la matusa sa.
Din depozitiile martorilor au rezultat aspecte contradictorii cu privire la comportamentul partilor fata de minor  precum si cu privire la atmosfera din locuinta partilor.
 Astfel, martora D.E. (filele 65 - 66), matusa paratului, a relatat ca in locuinta mamei reclamantei din comuna A., unde locuieste si sora reclamantei, a asistat in mod direct la un incident in anul 2008 cand, in timp ce partile erau la munca la prune, minorul ramasese cu sora reclamantei, care, intr-un bar pesete drum de casa, era beata iar copilul era facut pe el. Martora a precizat insa ca nu a facut nimic in acel moment si a plecat, lasandu-l pe minor cu sora reclamantei. Aceeasi martora a mai relatat ca mama reclamantei este bolnava, fiind de nai multe ori internata, avand momente in care cadea jos. Despre reclamanta, martora a aratat ca nu a stat mai mult de un an cu copilul, in rest fiind plecata din tara, in timp ce paratul, cand venea de la serviciu, statea cu copilul, chiar si cand reclamanta se ducea la discoteca sa se distreze. De cand paratul a dus minorul inapoi la A., a fost de mai multe ori sa il vada dar nu i s-a permis , copilul fiind adus doar la poarta, desi paratul ii aducea mancare si jucarii.
Martora D.C. (filele 67- 70), matusa paratului, cea la care locuieste paratul din luna martie 2009, a relatat ca paratul si minorul au locuit la ea o luna de zile, timp in care ea avea grija de copil in timpul zilei, cat paratul era la munca. Martora a aratat ca, in calitate de nasa a copilului, ea si sotul sau in vizitau destul de des pe soti si ca il gaseau pe minor singur la televizor la desene animate. A mai precizat martora ca i s-a parut ca minorul, pentru varsta de doi ani si jumatate, cat avea, nu vorbea corespunzator pentru ca folosea doar silabe si nu cuvinte, iar cand era nervos se musca de maini si se lovea peste fata. In acea perioada reclamanta si paratul erau la munca (paratul fiind plecat in Grecia) iar copilul era in grija mamei reclamantei, care, chiar daca plangea, il lasa pe minor singur in camera, motivand ca nu trebuie sa fie luat tot timpul in brate. Martora a mai apreciat ca minorul avea o greutate mult prea mare pentru varsta sa si le spunea reclamantei si mamei sale ca ar trebui sa duca copilul la medic, dar acestea sustineau ca minorul este sanatos si sa-l lase in pace. Aceasta martora l-a insotit pe parat cand l-a luat pe minor de la mama reclamantei, ocazie cu care "s-a intocmit chiar un proces-verbal de predare-primire in prezenta politiei", mergand si la Spitalul Judetean din P. unde "medicul ne-a recomandat sa-i facem si un examen psihiatric", l-a consultat si cu privire la o posibila luxatie la sold si i-a pus diagnosticul de fimoza, recomandand o interventie chirurgicala. A mai sustinut martora ca medicul psihiatru a spus ca minorul sufera de un retard de vorbire si un alt diagnostic potrivit inscrisurilor medicale, pentru care i-a dat un tratament. Martora a sustinut ca nu au luat tratamentul pentru minor pentru ca reclamanta s-a opus, iar paratului i-a fost teama ca aceasta sa nu sustina ca i-ar fi facut ceva copilului. Martora a descris comportamentul paratului fata de minor ca fiind al unui tata preocupat si afectuos, paratul facandu-i baie minorului, scotandu-l la plimbare, pregatindu-i mancarea, jucandu-se cu el. Cu privire la locuinta mamei reclamantei, martora a aratat ca stie de la parat ca noaptea veneau acolo tot felul de barbati care o cautau pe sora reclamantei, iar unii ramaneau si peste noapte. De la despartirea in fapt, martora l-a insotit pe parat de mai multe ori sa-l vada pe minor, insa daca la inceput mama reclamantei ii lasa sa ia copilul in oras la balci, in parc, ulterior il aducea doar la poarta iar paratul se juca cu el in strada circa o jumatate de ora, desi paratul ii aducea alimente, jucarii si i-a dat si bani. Martora a aratat ca paratul este plecat in Grecia din decembrie 2009, pana in luna februarie 2010. Aceasta martora a precizat ca si in perioada cat sotii au convietuit cea care s-a ocupat de fapt de copil a fost mama reclamantei. Despre parat, martora a aratat ca acesta a avut o depresie, a mers la medicul psihiatru si a solicitat un tratament, pe care l-a urmat, fiind internat doua zile, cauza depresiei fiind plecarea reclamantei in strainatate. Martora a negat ca paratul ar fi avut tentative de suicid, lucruri despre care a auzit doar de la mama reclamantei, povestind ca in anul 2009 paratul a fost internat la Pitesti cu o intoxicatie pentru ca bause o solutie toxica. De asemenea, martora a aratat ca paratul a suferit o condamnare penala pentru talharie si a executat pedeapsa in perioada 2003 - septembrie 2004. Martora a precizat si ca minorul si tatal sau sunt atasati unul de celalalt.
Martora O.M.I. (filele 71-72), sora reclamantei, a aratat ca lucreaza in Bucuresti si vine o data pe saptamana sau la doua saptamani acasa pentru circa doua zile, locuind impreuna cu prietenul sau C.C. Martora a precizat ca reclamanta a avut grija de minor, ca locuieste in prezent cu acesta in comuna A. si ca in strainatate a fost plecata doar pentru cateva luni. Despre parat, a aratat ca a avut mai multe tentative de suicid, prin spanzurare, prin taiere, prin otravire, fiind si internat ultima data la P.. Despre copilul partilor, martora a aratat ca este un copil destept, bine ingrijit , ca este atasat de mama si este dezvoltat normal. Cat timp sotii au convietuit, martora a aratat ca paratul nu a avut grija de minor, deoarece pleca frecvent de acasa si la discoteca. Tot in perioada convietuirii, a spus ca paratul a facut o criza de cap si a fost internat, perioada in care martora nu era in tara. De la despartirea in fapt, martora a precizat ca paratul a venit s-i vada copilul insa insotit de matusa sa si ca a fost foarte agresiv, aducandu-i dulciuri si fructe minorului, cu care statea la poarta circa un sfert de ora.
Martora O.G. (filele 73-75), mama reclamantei, a aratat ca reclamanta a plecat in strainatate prima data in ianuarie 2009, dupa ce paratul parasise domiciliul comun, si s-a intors in august 2009, de cand locuieste impreuna cu minorul in casa martorei, in perioada in care a fost plecata reclamanta, minorul aflandu-se in grija martorei. Apoi reclamanta a mai plecat in strainatate in decembrie 2009 si s-a intors la sfarsitul lui ianuarie 2010. Cat timp partile au convietuit, martora a aratat ca reclamanta se ocupa de minor, iar cand acesta era la serviciu chiar martora avea grija de copil. Despre minor, martora a precizat ca este un copil normal, bine dezvoltat si sanatos, ca vorbeste corespunzator varstei si nu sufera de vreo afectiune, minorului facandu-i-se periodic analize de sanatate care au avut rezultate bune. In perioada cat reclamanta a fost plecata, timp de 2 - 3 saptamani, minorul s-a aflat la parat. Martora a mai aratat ca in timpul convietuirii paratul nu a pus niciodata problema ca ar fi ceva in neregula cu copilul si sa mearga la medic in acest sens. Martora a precizat ca a fost impreuna cu minorul si cu reclamanta la medic si ca s-a constatat ca minorul era sanatos. Despre parat, martora a aratat ca in perioada cat sotii au convietuit acesta a avut mai multe tentative de suicid, ca, de asemenea, a fost condamnat pentru talharie si a executat pedeapsa in penitenciar. De la despartirea in fapt a sotilor, martora a aratat ca paratul a venit la copil, uneori insotit de matusa lui, aducand pachete cu dulciuri si jucarii, iar de doua ori si sume de bani. Martora a recunoscut ca inainte de nasterea minorului partilor, in urma decesului sotului sau, a suferit o depresie pentru care a urmat tratament pana in urma cu circa 2 -3 ani.
Apreciind subiectivismul si interesul fiecareia dintre martorele audiate, rude apropiate ale partilor, in masura in care depozitiile acestora  se coroboreaza si cu celelalte probe administrate in cauza se retin ca fiind dovezi in dispunerea masurii incredintarii minorului.
Cu privire la comportamentul tatalui parat, se retine deci ca acesta a avut mai multe tentative de suicid (filele 77-78), ca a suferit o condamnare penala pentru o infractiune savarsita cu intentie si care presupune violenta (filele 79- 82).
Referitor la minor, se retine ca acesta este dezvoltat normal atat fizic cat si psihic, corespunzator varstei sale, nivelul de vorbire fiind influentat nu numai de varsta dar si de specificul fiecarui individ si mediul in care se dezvolta, ca este sanatos si nu sufera de nici o afectiune (fila 83, 99).
In ceea ce priveste locuintele partilor, persoanele care mai locuiesc acolo si mediul rezultand din conditiile materiale si morale, se retine, atat din depozitiile martorelor cat si din referatele de ancheta sociala (filele 92-93 si 96-98) ca este preferabila locuinta reclamantei ca domiciliu al minorului. In comuna A., satul P. locuiesc mama reclamantei, care o si ajuta pe reclamanta in cresterea copilului, reclamanta si minorul, precum si sora reclamantei, casa fiind compusa din patru camere, doua bucatarii si o baie, camerele fiind modern mobilate, in curtea casei existand anexe gospodaresti, iar in gospodaria zece gaini. Bunica materna este cea care a participat efectiv la cresterea minorului, chiar si in perioada convietuirii sotilor, deci aceasta persoana s-a bucurat de increderea ambilor parinti. In C., in casa matusii paratului, locuiesc matusa si sotul sau si paratul, apartamentul avand doua camere, foarte modern mobile si foarte curat intretinute, paratul avand la dispozitie sufrageria, baia si bucataria. Aceasta matusa a paratului, care ar putea sa il ajute in cresterea minorului, este cea care nu a intervenit in nici un fel si nici macar nu i-a relatat paratului nimic, referitor la incidentul in care a apreciat ca minorul era pericol, fiind neingrijit, intr-un bar, cu sora reclamantei,care in stare de ebrietate. Lipsa de reactie a acestei persoane in ceea ce il priveste pe minor, creeaza dubii cu privire la consecintele asupra copilului pe care le-ar avea lasarea lui in locuinta si sub supravegherea matusii paratului. De altfel, paratul a fost plecat in Grecia, unde a locuit la numitul Z.N., din decembrie 2009 si pana la 1 martie 2010 (fila 101), numai din declaratiile sale reiesind ca in prezent locuieste si munceste in Romania.
Fata de toate aceste aspecte, respectandu-se principiul interesului superior al copilului, prevazut de Legea nr. 272/2004, apreciindu-se si varsta de numai trei ani a acestuia, varsta la care este esentiala prezenta mamei, in baza art. 42 Codul familiei, se va dispune incredintarea mamei reclamante, spre crestere si educare, a minorului T.V.G., nascut la data de 5 ianuarie 2007.
In baza art. 84 si art. 94 Codul familiei, va fi obligat tatal parat la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minor in suma de 150 lei, incepand cu data de 20.08.2009 si pana la majoratul acestuia. S-a avut in vedere la stabilirea cuantumului pensiei de intretinere venitul minim pe economie, deoarece nu exista dovezi ca paratul ar avea castiguri salariale (cuantumul de 600 lei stabilit prin H.G. nr. 1051/2008 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata).
In baza art. 43 alin. 3 Codul familiei, fata de incredintarea minorului mamei reclamante, cererea reconventionala formulata de parat impotriva reclamantei este intemeiata in parte, doar cu privire la cererea de incuviintare a unui program de legaturi personale cu minorul, urmand a se incuviinta tatalui parat astfel de legaturi.
In ceea ce priveste programul acestor legaturi, partile au avut pozitii diferite, astfel incat se va stabili un program adecvat si care sa asigure o legatura fireasca a parintelui caruia nu i s-a incredintat minorul cu copilul sau. Astfel, minorul are numai 3 ani, deci este destul de mic, abia invata sa comunice legat de toate nevoile personale, fiind la varsta cand este evident in interesul sau sa aiba legaturi cat mai stranse cu ambii parinti. Cu privire la domiciliul actual al paratului, acesta este totusi un loc familiar minorului, locuind aici cca. o luna de zile in cursul anului 2009. Prin divortul parintilor, pentru care si-au exprimat acordul ambii soti, s-au schimbat esential imprejurarile in care se desfasurau legaturile minorului cu cei doi parinti si vor fi avute in vedere sustinerile ambelor parti in ceea ce priveste comportamentul fiecaruia, precum si conditiile concrete din domiciliile actuale ale partilor. Este in interesul minorului sa poata avea o relatie deschisa si fireasca si cu tatal sau, la domiciliul acestuia. In acea perioada de cca. o luna de zile cat minorul s-a aflat in grija exclusiva a tatalui parat, cu acordul mamei si bunicii materne, nu s-a dovedit ca sanatatea sau dezvoltarea minorului ar fi fost in vreun fel amenintata sau prejudiciata, astfel incat se apreciaza ca tatal parat poate avea grija in mod exclusiv de minor pentru perioade de timp determinate. Avand in vedere ca partile domiciliaza in localitati diferite, desi relativ apropiate, este mai bine si mai confortabil pentru minor sa ramana si peste noapte la domiciliul paratului, evitandu-se astfel tracasarea unui copil de varsta mica prin deplasari care ii afecteaza programul obisnuit (somn, hrana, joaca, plimbare, etc.). Cat priveste perioadele sarbatorilor, trebuie realizat un echilibru intre interesul minorului si drepturile ambilor parinti, imprejurarea ca mama reclamanta petrece mai mult timp cu minorul in restul anului nu justifica solicitarea tatalui parat ca in zilele de sarbatoare minorul sa stea cu el, nici macar alternativ. Nu este benefic pentru minor sa fie lipsit de prezenta unuia dintre parinti in fiecare an, astfel de evenimente sunt marcate de apropierea membrilor unei familii, fiind esential si de dorit ca minorul sa sarbatoreasca in fiecare an impreuna cu ambii parinti aceste zile, mai ales ca este inclusa si ziua de nastere a copilului in aceasta perioada. 
In conditiile in care partile isi schimba domiciliile actuale si eventuala distanta dintre acestea ar crea probleme cu privire la deplasarea minorului, programul de legaturi personale cu minorul poate fi schimbat in mod corespunzator, potrivit interesului acestuia. 
Fata de aceste aprecieri, se impune stabilirea unui program in care tatal parat sa aiba legaturi personale cu minorul, prin luare la domiciliul sau, intr-o modalitate care sa respecte interesul minorului dar si drepturile parintesti ale tatalui sau: din doua in doua saptamani, de sambata de la ora 10,00 pana duminica la ora 16,00; in perioada sarbatorilor de iarna, de Craciun, in zilele de 24 decembrie - 30 decembrie de la ora 10,00 pana la ora 16,00 si de Revelion, in zilele 31 decembrie - 6 ianuarie de la ora 10,00 pana la ora 16,00; in perioada sarbatorilor de Paste, a doua si a treia zi, de la ora 10,00 pana la ora 16,00; in vacanta de vara: ultima saptamana din luna iulie si a doua saptamana a lunii august.
In baza art. 276 Cod procedura civila, se vor compensa intre parti cheltuielile de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamanta T.E.B., domiciliata in comuna A., satul P, judetul A.,  impotriva paratului T.E.O., domiciliat in municipiul C., judetul A.
Desface casatoria partilor incheiata la data de 11 iunie 2005 in C., judetul A., inregistrata sub nr. 72/11.06.2005, din vina ambilor soti, fara motivare.
Reclamanta va purta numele de familie avut anterior casatoriei: O.
Incredinteaza mamei reclamante, spre crestere si educare, pe minorul T.V.G., nascut la data de 5 ianuarie 2007.
Obliga pe tatal parat la plata unei pensii de intretinere pentru minor in cuantum de 150 lei lunar, incepand cu data de 20.08.2009 si pana la majoratul acestuia.
Admite in parte cererea reconventionala formulata de paratul T. E. O. impotriva reclamantei T.E.B.
Incuviinteaza ca tatal parat sa aiba legaturi personale cu minorul, prin luare din domiciliul reclamantei, astfel:
 - din doua in doua saptamani, de sambata de la ora 10.00 pana duminica la ora 16.00;
- in perioada sarbatorilor de iarna, de Craciun, in zilele de 24 decembrie - 30 decembrie de la ora 10.00 pana la ora 16.00 si de Revelion, in zilele 31 decembrie - 6 ianuarie de la ora 10.00 pana la ora 16.00;
- in perioada sarbatorilor de Paste, a doua si a treia zi, de la ora 10.00 pana la ora 16.00;
- in vacanta de vara: ultima saptamana din luna iulie si a doua saptamana a lunii august.
Compenseaza intre parti cheltuielile de judecata.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 10 martie 2010.
Presedinte,
U.M.

Grefier,
E.P.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011