InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Husi

Pretentii

(Sentinta civila nr. 1306 din data de 22.12.2010 pronuntata de Judecatoria Husi)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Husi | Jurisprudenta Judecatoria Husi

Dosar nr. 1224/244/2010                                                                 - pretentii -

R O M A N I A
JUDECATORIA HUSI - JUDETUL VASLUI
SENTINTA CIVILA Nr. 1306
Sedinta publica de la 22 Decembrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier Pe rol judecarea pronuntarii cauzei civile privind pe reclamant XX si pe parat YY, avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare ,lipsa partile.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care arata ca dezbaterile in prezenta cauza au avut loc in sedinta publica din data de 15 dec. si au fost consemnate in incheierea din acea zi care face parte integranta din prezenta hotarare cand instanta din lipsa de timp pentru deliberare amana pronuntarea pentru termenul de astazi.
Instanta lasa cauza in pronuntare, dupa deliberare dandu-se sentinta de fata.

I N S T A N T A
Asupra actiunii civile de fata;

Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta la nr. /244/2010, reclamantul XX a chemat in judecata pe paratii YY, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta in cauza, sa oblige paratii la plata  sumei de 3.528 lei  cu titlul de daune, solicitand totodata si cheltuieli de judecata.
          In motivarea actiunii, reclamantul a precizat ca la data de 06.04.2010, ora 1015, masina Serviciului Public de Salubrizare cu nr. de _., condusa de _.pe str. Eternitatii, la efectuarea manevrei de mers cu spatele, a acrosat autoturismul sau cu nr. __ ce se afla parcat regulamentar. Conducatorul auto vinovat de producerea accidentului a fost sanctionat cu amenda conform procesului-verbal seria CC nr_.. din 06.04.2010. Pentru remedierea avariilor suferite, la data de 09.04.2010 reclamantul a introdus autoturismul la service, insa complexitatea lucrarilor si volumul mare de lucru a facut ca acestea sa fie terminate la data de 30.04.2010, perioada in care autoturismul nu a putut fi utilizat. Reclamantul a somat parata la data de 12.04.2010 sa-i puna la dispozitie un autoturism pentru intreaga perioada in care a fost lipsit de folosinta bunului. Serviciul Public de Salubrizare a refuzat sa-i puna la dispozitie autoturismul solicitat, intelegand sa aiba o atitudine pasiva, desi era de drept pus in intarziere, conform notificarii nr.95 din 07.04.2010. Reclamantul a fost nevoit sa apeleze la inceput la rude pentru deplasarile pe care le avea de efectuat, ulterior acest lucru nu a mai fost posibil si astfel a fost nevoit sa inchirieze un autoturism pentru perioada 19.04.2010-30.04.2010. Soferul vinovat de producerea accidentului aflandu-se in exercitarea atributiunilor de serviciu, atrage raspunderea comitentului in baza raportului de prepusenie de la data savarsirii faptei. Prejudiciul produs prin lipsa folosintei bunului aferenta perioadei de 09.04-30.04.2010 se ridica la suma de 3.528 lei si este probat cu factura si bonul fiscal.
Reclamantul a mai aratat ca a solicitat introducerea in cauza a paratei Primaria mun. Husi, raportat la calitatea de proprietar al autoutilitarei _., calitate rezultata din certificatul de inmatriculare al masinii.
In drept, reclamantul a invocat disp.art.998-999 cod civil, art.1000 al.3 cod civil, art. 36 din Legea nr. 215/2001.
Reclamantul a achitat in dosar o taxa de timbru de 294 lei si un timbru judiciar de 5 lei.
Reclamantul a solicitat in dovedire proba cu acte, depunand la dosar copie de pe notificare, procesul-verbal de contraventie seria CC nr_., declaratia numitului AA, factura fiscala seria TCT F01, contractul de inchiriere nr.01 din 19.04.2010, proces-verbal de predare in vederea reparatiei, deviz de lucru.
Paratele, legal citate, s-au prezentat in instanta si au formulat intampinare prin care au aratat ca nu sunt de acord cu actiunea intrucat prejudiciul a fost reparat reclamantului prin remedierea avariilor produse la autoturismul sau. Reclamantul cu autoturismul nu realiza un beneficiu planificat, fapt pentru care suma solicitata este prea mare, astfel ca poate fi despagubit doar cu contravaloarea transportului de la domiciliu la serviciu,  pe perioada cat autoturismul a fost la reparat.
In drept, paratele au invocat prevederile art.115-119 cod pr. civila.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Local Husi, instanta a calificat-o ca fiind de fond si a dispus unirea acesteia din urma cu fondul cauzei, dupa care s-a trecut la dezbateri.
Din analiza intregului material probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea stare de fapt si de drept:
La data de 06.04.2010, orele 1015, masina reclamantului care era parcata regulamentar a fot acrosata de cea a Serviciului Public de Salubrizare din cadrul Primariei mun. Husi, condusa de XX care efectua manevra de mers cu spatele.
Reclamantul a suferit numeroase avarii care au fost remediate in perioada 09.04.-30.04.2010, acesta fiind nevoit sa se deplaseze apeland initial la rude, pentru ca mai apoi sa inchirieze un autoturism de la SC. _.. SRL. Iasi, asa cum rezulta din contractul nr.01 din 19.04.2010 depus la dosar.
1. Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Local Husi, instanta a apreciaza ca aceasta este intemeiata, deoarece :
Potrivit art.38 al.2 din legea nr.215/2001 a administratiei publice locale rezulta ca paratul Consiliul Local Husi are atributii de administrare a domeniului privat si public al orasului.
Problema calitatii de persoana juridica a autoritatilor administratiei publice locale, in doctrina si uneori, chiar si in jurisprudenta a fost si continua sa ramana controversata. Legea 215/2001 privind administratia publica locala nu a calificat consiliile locale ca fiind entitati de drept-persoana juridica.
Intr-o opinie sustinuta in doctrina de drept public (administrativ) si procesual civil, nu se recunoaste calitatea de persoana juridica consiliilor locale si judetene, deoarece acestea sunt calificate de lege doar autoritati deliberative prin care se realizeaza autonomia locala in comune, orase sau judete.
Aceasta teza este corecta, intrucat chir daca consiliile locale si judetene ar putea fi socotite drept entitati cu organizare de sine statatoare si un anumit scop reliefat de atributiile conferite de lege, ele nu au si un patrimoniu propriu, distinct de acela al unitatilor administrativ-teritoriale in numele si in interesul carora functioneaza.
Bugetele locale sunt bugetele unitatilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridica (comuna, oras) care sunt doar aprobate si gestionate de autoritatile administratiei publice locale.
Prin urmare, pentru admisibilitatea unor asemenea actiuni, este necesar ca reclamantul sa fie titularul dreptului care constituie cauza actiunii sale si totodata sa faca dovada ca este titularul dreptului de proprietate.
In speta, numitul XX a actionat in exercitarea atributiunilor de serviciu, si anume ca angajat al Serviciului Public de Salubrizare constituit in cadrul Primariei Husi.
2. Pe fondul cauzei, instanta retine ca dispozitiile legale incidente in cauza sunt:
Art.998 cod civil, potrivit caruia "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara".
In genere, angajarea raspunderii civile pentru fapta proprie implica intrunirea conditiilor prev.de art.998 si art.999 cod civ. respectiv o fapta ilicita, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si existenta vinovatiei.
Totodata, potrivit art.1000 alin.3 Cod civil "Comitentii raspund (..) de prejudiciul cauzat de (..) prepusii lor, in functiile ce li s-au incredintat".
Din analiza textului art.1000 al.3 cod civil rezulta ca pentru antrenarea raspunderii comitentului trebuie sa fie intrunite doua conditii speciale: existenta raportului de prepusenie si savarsirea faptei ilicite si prejudiciabile de catre prepus in cadrul functiilor incredintate de comitent.
Intre parata Primaria mun. Husi-Serviciul Public de Salubrizare si numitul AA exista un raport de prepusenie, derivand din existenta unui contract de munca incheiat intre acestia. Respectivul a actionat in baza relatiilor contractuale indeplinind obiectivele impuse de fisa postului.
Totodata conditia privind savarsirea faptei cauzatoare de prejudicii in exercitarea functiei incredintate este intrunita si aceasta, conducatorul auto  savarsind fapta ilicita in exercitiul profesiei lui, in cadrul contractului de munca incheiat cu comitentul.
In toate situatiile, autorul faptei ilicite savarsite cu vinovatie si cauzatoare de prejudiciu este tinut sa repare atat prejudiciul efectiv "damnum emergens", cat si beneficiul nerealizat "lucrum cessans", fara a prezenta vreo importanta sub acest aspect posibilitatile patrimoniale ale celui obligat la dezdaunare.
Din inscrisurile depuse, rezulta ca reclamantul a fost lipsit de folosinta autoturismului, in perioada 19.04-30.04.2010, ca urmare a avariilor produse de angajatul paratei.
Lipsa de folosinta se circumscrie notiunii de prejudiciu efectiv, astfel incat, instanta constata ca pretentia reclamantului este intemeiata.
In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor solicitat de reclamant, instanta constata ca acesta este prea mare raportat la probele dosarului.
Astfel, reclamantul a solicitat contravaloarea serviciului de inchiriat masini pentru un autoturism marca Opel Vectra, in conditiile in care autoturismul proprietatea sa era marca Dacia Logan.
In acest sens, instanta a solicitat relatii de la firma SC. _ SRL. Iasi, cu care reclamantul a incheiat contractul de inchiriere, referitoare a pretul de inchiriere al unui autoturism marca Dacia Logan, care a comunicat ca pretul este de 50 euro pe zi. Facand un calcul pentru perioada 19.04.-30.04.2010 a rezultat suma de 2.963,1 lei, asupra careia s-a aplicat si TVA de 19%.
Raportat considerentelor mai sus expuse, instanta  apreciaza ca in cauza sunt intrunite toate cerintele legale privind raspunderea civila delictuala si, prin urmare va admite in parte actiunea civila intentata de reclamant in contradictoriu cu parata Primaria mun. Husi - Serviciul Public de Salubrizare, in consecinta, va obliga paratul  la plata  sumei de 2.963,1 lei reprezentand daune civile delictuale.
In temeiul art. 274 Cod pr. civ. instanta va dispune obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata avansate de reclamant, conform dispozitivului sentintei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului YY.
Admite in parte actiunea civila formulata de reclamantul XX, in contradictoriu cu parata YY.
Obliga parata sa achite reclamantului suma de 2963,1 lei cu titlul de daune.
In temeiul art.274 cod pr. civila obliga parata sa achite reclamantului suma de 1297 lei cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 22.12.2010.

                             PRESEDINTE, GREFIER,
    
xx/yy.
EX.5/26.01.2011.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011