Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oltenita

Ordonanta presedintiala. Conditii.

(Sentinta civila nr. 1945 din data de 18.09.2012 pronuntata de Judecatoria Oltenita)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Judecatoria Oltenita | Jurisprudenta Judecatoria Oltenita

Ordonanta presedintiala. Conditii.

- Art.581 Cod procedura civila

SENTINTA CIVILA NR.1945 DIN 18.09.2012

      Prin cererea inregistrata  pe rolul acestei instante  la data de 3. 09. 2012, sub nr. /269/2012,  reclamanta AGM a chemat in  judecata si personal la interogatoriu pe parata TD , solicitand, pe cale de ordonanta presedintiala, obligarea paratei  de a-i inmana o cheie  pentru a avea acces in apartamentul nr. 9, situat in _, in una dintre cele doua camere ale apartamentului, cu cheltuieli de judecata.
      Motivandu-si cererea, reclamanta a aratat ca,  la data de 26. 07. 2012, a inchiriat, de la coproprietarul AM, conform contractului de inchiriere nr. 9918/26. 07. 2012, care detine ? din acest apartament, o camera. Celalalt coproprietar al apartamentului  este parata TD, care locuieste intr-un alt apartament din acelasi bloc.
      Reclamanta a mai aratat ca, in baza contractului de inchiriere mentionat mai sus, a ocupat o camera din apartament , in care a locuit  de la data de 27. 07. 2012, pana la data de 23. 08. 2012, data la care, profitand de faptul ca se afla la Bucuresti pentru a-si sustine examenul de an la facultate, parata a schimbat yala de la usa de intrare in apartament, impiedicand-o sa foloseasca spatiul inchiriat.
      Urgenta situatiei rezida in faptul ca nu are un spatiu corespunzator de locuit, iar conform deciziei nr. 5277/16. 07. 2005 a Inaltei Curti de Casatiei si Justitie , instanta are posibilitatea sa ia orice masura pentru restabilirea folosintei normale a locuintei, daca se constata ca, prin comportamentul sau, una dintre parti impiedica folosinta linistita a  imobilului de catre cealalta parte legal indreptatita .
  Reclamanta a mai mentionat ca , intre  AM si parata exista un proces de iesire din indiviziune, aflat pe rolul Judecatoriei Oltenita , ce formeaza obiectul dosarului nr. /269/2012, cu termen de judecata  la data de 20. 09. 2012.
      In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 581 Cod proc. civ. si a depus la dosar : dovada achitarii taxei  timbru in suma de 10 lei, timbre judiciare in valoare de 0, 30 lei, copie carte de identitate, copia contractului de vanzare- cumparare autentificat  sub nr. 5669/16. 09. 2004 si  copia contractului de inchiriere din 15. 07. 2012, inregistrat sub nr. 9918/26. 07. 2012 la Administratia Finantelor Publice a Orasului Budesti .
  In dovedirea cererii , reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri.
      Parata, desi legal citata cu mentiunea "personal la interogatoriu",  nu s-a prezentat in fata instantei  si nici nu a depus intampinare.
      La termenul din 18. 09. 2012, instanta a procedat la luarea, din oficiu, a unui interogatoriu, reclamantei , care a relatat ca, in prezent, nu are o alta locuinta, iar inainte de incheierea contractului de inchiriere, depus la dosar,  a locuit in Bucuresti. Nu a mai avut acces in apartamentul pe care l-a inchiriat  dupa ce parata i-a schimbat  yala . Persoana care i-a inchiriat o camera din acest apartament este tatal ei . Intre tatal ei si parata TD a existat o relatie de concubinaj care, in prezent, nu mai exista. Tatal ei  munceste si locuieste in comuna Vasilati, jud. Calarasi, unde are proprietatea lui, insa doreste ( reclamanta ) sa traiasca pe cont propriu.  Nu a avut o discutie cu parata, prin care ea sa-si exprime acordul in privinta contractului de inchiriere pe care l-a incheiat cu tatal ei.  Nu stie daca tatal ei i-a cerut acordul paratei pentru a incheia contractul de inchiriere cu ea.
      Analizand inscrisurile existente la dosar, instanta retine,  in fapt, ca  parata TD si AM, tatal reclamantei,  au  cumparat,  in cote de ? fiecare,  de la vanzatorii CG si V, apartamentul nr. 9 , situat in _, compus din doua camere de locuit si dependinte, in suprafata de 44, 58.m.p., conform contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 5669/16. 09. 2004 ( filele 4- 5 ).
      Conform raspunsului la interogatoriu, luat reclamantei, parata TD si AM au avut o relatie de concubinaj care, in prezent, a incetat, iar, potrivit afirmatiei reclamantei din cererea de chemare in judecata, cei doi cumparatori ai apartamentului  sunt  parti in procesul de iesire din indiviziune  ce formeaza obiectul dosarul nr. /269/2012, aflat pe rolul Judecatoriei Oltenita  la termen de judecata  la data de 20. 09. 2012.
      Reclamanta  a incheiat cu tatal ei, AM, ( probabil dupa incetarea relatiei de concubinaj cu parata )  la data de 15. 07. 2012, contractul de inchiriere  pentru cota indiviza de ? din apartamentul mentionat anterior, pe un termen de 10 ani, pana la data de 14. 07. 2022, asumandu-si obligatia de a plati locatorului o chirie lunara de 20 lei. Contractul de inchiriere a fost inregistrat in evidenta Administratiei Finantelor Publice a Orasului Budesti, la data de 26. 07.2012, sub nr. 9918.
      Instanta mai retine ca reclamanta nu a dovedit  conditia urgentei masurii solicitata a fi dispusa pe cale de ordonanta presedintiala, intrucat , astfel cum a declarat, la interogatoriul luat din oficiu, tatal ei, fostul concubin al paratei, detine un imobil in proprietate, situat in comuna Vasilati, jud. Calarasi, in care reclamanta poate locui , chiar pe cont propriu. Pe de alta parte, la  incheierea  contractului de inchiriere cu reclamanta, tatal ei nu a avut acordul celuilalt coproprietar al apartamentului, respectiv al paratei, acord impus de dispozitiile art. 461 alin. 1 si 3 Cod civil,  intrucat, atat parata cat si tatal reclamantei detin apartamentul in cote legale, de ?, astfel incat, contractul de inchiriere de  care se prevaleaza reclamanta,  nu-i este opozabil paratei. Lipsa acordului paratei  la incheierea contractului de inchiriere, aflat in copie la fila 6, atrage sanctiunea inopozabilitatii  a acestui contract fata de parata, conform art. 642 alin. 1 Cod civil, care prevede: "Actele juridice facute cu nerespectarea regulilor prevazute la art. 641 sunt  inopozabile  coproprietarului care nu a consimtit, expres ori tacit, la incheierea actului ". 
      Retinand, in raport de considerentele de fapt si de drept expuse ca, in speta dedusa judecatii,  nu sunt intrunite cumulativ conditiile impuse de art. 581 Cod proc. civ., instanta va respinge cererea formulata de reclamanta impotriva paratei. 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009