pretentii

Dosar nr. XXXXX/271/2010
R O M A N I A

JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. XXXX/2011
Sedinta publica de la 16 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE: RADU CIPRIAN HARJA
GREFIER: MARIA OTILIA BONIS

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant G.A.N. si pe parat S.R. PRIN M.E.F. PRIN DGFP BIHOR, cu citarea obligatorie a C. N. C. D. chemat in garantie M.M.F.E.S., avand ca obiect pretentii.
Se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 09.05.2011, cand partile prezente au pus concluzii in fond, care au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand s-a amanat pronuntarea la data de 16.05.2011, data la care s-a pronuntat prezenta hotarare. INSTANTA

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 25.08.2010 sub numar de dosar de mai sus scutita de taxa judiciara de timbru, reclamanta G.A.N.a chemat  in judecata pe paratul S.R.M.F., cu citarea obligatorie a C.N.C.D.
Prin actiunea formulata s-a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratul la plata sumei de 30.000 lei, suma ce reprezinta despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin discriminare.
In motivarea cererii formulate reclamanta a aratat ca are calitatea de avocat incepand cu data de 01.12.2000 iar la data de 26.01.2008 s-a nascut fiul acesteia G.R.N.. Dupa efectuarea concediului de maternitate de 126 de zile prevazut de lege in perioada 01.01.2008-05.05.2008 ar fi trebuit sa beneficieze de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani si de indemnizatia aferenta in conformitate cu prevederile art. 87 din OUG 221/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurati ale avocatilor precum si Statutului Profesiei de Avocat care reglementeaza cuantumul acestei indemnizatii.
Reclamanta arata faptul ca in urma abrogarii exprese a normelor privitoare la atribuirea unui cuantum in functie de veniturile realizate pe ultimele 12 luni anterioare formularii cererii si a stabilirii unui cuantum unic al indemnizatiei de crestere a copilului in varsta de pana la doi ani , in suma de 800 lei lunar, a fost nevoita a se intoarce la locul de munca incepand cu data de 05.05.2008.
Mai mult, CNCD s-a pronuntat asupra discriminarii la sesizarea unor magistrati care beneficiau de cuantumul plafonat al indemnizatiei si a constatat ca " prin aplicarea prevederilor OUG  nr. 148/2005 , categoria socio - profesionala  a magistratilor _a cunoscut o diminuare drastica a veniturilor sale, iar prevederile respective nu sunt de natura a "sprijini" familia magistratului, ci, din contra, au un caracter negativ asupra nivelului de trai al acestuia. Indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani nu-si indeplinesc functia declarata de "inlocuire a venitului salarial" ".
Totodata, Consiliul a recomandat Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sa promoveze un proiect de act normativ care sa reglementeze diferit cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani si in functie de latura contributiva a beneficiarilor de indemnizatie.
Ca urmare , reclamanta apreciaza ca este evidenta discriminarea suferita de ea prin edictarea normei legale care acorda o indemnizatie in cuantum fix fara a distinge in functie de contributia la fondul de asigurari sociale, ori la situatiile care beneficiaza de reglementari prin norme speciale, cum este atat calitatea de magistrat dar si cea de avocat.
Invedereaza instantei, faptul ca dreptul la exercitiul tuturor libertatilor garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fara discriminare este transgresat atunci cand , in lipsa unei justificari obiective si rezonabile, statele nu aplica un tratament diferit persoanelor ale caror situatii sunt diferite.
Avand in vedere cele relatate, reclamanta se considera discriminata,iar conform art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000,persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instantei de judecata o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei creata prin discriminare, potrivit dreptul comun.
Reclamanta relateaza faptul ca s-a aflat in imposibilitatea de a beneficia de intregul concediu necesar pentru cresterea copilului pana la doi  ani datorita faptului ca veniturile familiei ar fi fost evident diminuate in mod semnificativ si disproportionat fata de salariu si fata de contributiile lunare la fondul de asigurari sociale.
Apreciaza ca aceasta situatie i-a creat un prejudiciu moral apt de reparatie prin plata de daune morale, deoarece a fost lipsita de dreptul elementar de a-si ingriji copilul intr-o perioada de varsta foarte frageda de doar cateva luni, cand acesta avea evident nevoie de prezenta permanenta a mamei pentru o crestere si dezvoltare corespunzatoare fizica dar si psihica.
Totodata, arata ca ulterior intoarcerii sale la serviciu a fost nevoita sa angajeze o femeie care sa-l ingrijeasca pe copil in cele 8 ore de program de lucru, aceasta fiind platita cu 800 lei pe luna.
Solicita suma ce reprezinta diferenta dintre indemnizatia de 800 lei de care ar fi beneficiat daca alegea sa ramana in concediu pana la implinirea de catre fiul sau a varstei de doi ani si de cea de care trebuia sa beneficieze, suma care reprezenta 85% din media veniturilor lunare din ultimele12 luni anterioare datei de la care se acorda  acest drept.
In drept reclamanta a invocat prevederi din OUG 221/2000, OUG 148/2005,  art. 27 alin 1 din O.G.137/2000, precum si dispozitiile art. 14 CEDO.
In probatiune depune inscrisuri.
Fiind o cerere intemeiata pe dispozitiile O.G.137/2000, aceasta se judeca cu citarea obligatorie a CNCD potrivit art.27 alin 3 din lege, care desi nu are calitate procesuala pasiva isi exprima pozitia oficial in vederea solutionarii cauzei.
In punctul de vedere transmis instantei de CNCD in data de 15.10.2010 (fila 24-29 la dosar) se face trimitere la liniile directoare pe care trebuie sa le aiba in vedere instanta la solutionarea cauzei, respectiv art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului aratandu-se ca instanta europeana a stabilit adesea ca plasarea unor persoane in situatii analoage sau comparabile, in materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca aceasta distinctie nu-si gaseste nici o justificare rezonabila, statul avand o marja de apreciere in a stabili daca masuri diferite in situatii analoage sunt de natura a justifica discriminatiile de tratament juridic, facandu-se trimitere la cauzele Fredin c/Suediei, Hoffman c/Austriei, Spadea et Scalambrino c/Italia,  Thilimmenos c/Greciei.
Se mai arata ca pentru ca o fapta sa fie considerata ca fiind discriminare:
Existenta unui tratament diferentiat manifestat prin deosebire, excludere, restrictie sau preferinta;
Existenta unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin 1 din O.G. 137/2000 republicata.
Tratamentul discriminatoriu sa aiba drept scop sau efect restrangerea recunoasterii,folosintei sau exercitarii in conditii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
In continuare se detaliaza pe larg cauzele de discriminare si reglementarea lor in sensul O.G.137/2000.
Referitor la cauza concreta dedusa judecatii Consiliul arata ca isi poate exprima punctul de vedere in calitate de expert potrivit art.27 din O.G.137/2000 cerand amanarea pronuntarii, fara insa a mai transmite un alt punct de vedere ulterior.
Se mai arata insa ca potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 997/2008, Consiliul nu are competenta ca, in cadrul activitatii sale jurisdictionale sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
SR, prin MFP a depus intampinare (f. 34-36) prin care arata prevederile art. 25 din Decretul 31/1954. Ori in prezenta cauza, prin legea speciala OUG 148/2005 se stabileste competenta in stabilirea si plata drepturilor solicitate de reclamanta, respectiv MMFES astfel ca formuleaza o cerere de Chemare in Garantie in acest sens impotriva MMFES in baza art.60 alin 1 Cod de procedura civila.
In motivarea cererii de chemare in garantie parata arata ca datorita naturii creantei solicitate, sume platite de reclamanta ca si contributii la bugetul asigurarilor sociale, rezulta indubitabil ca MMFES are calitate procesuala pasiva.
In concluzie se solicita admiterea cererii de chemare in garantie potrivit art. 4 lit. i din Hotararea nr. 381/2007 si Legea 387/2007.
Chematul in garantie MMFES a depus intampinare solicitand respingerea cererii de chemare in garantie ca nefondata. Arata ca in conformitate cu art. 20 alin. 1 din OUG 148/2005, calculul si plata drepturilor se face de catre directiile teritoriale, in prezent ANPS, prin agentiile teritoriale. Rezulta ca MFP, ca reprezentant al SR, este cel care aloca sumele necesare. Prin urmare, acesta nu poate chema in garantie o institutie careia el insusi ii aloca sumele stabilite in acest scop.
Instanta a incuviintat reclamantelor proba cu inscrisuri.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta detine functia de avocat in cadrul Baroului Bihor din data de 1 decembrie 2000. Faptul ca in decizia de la fila 7 se face referire la avocat stagiar, iar adeverinta eliberata de Baroul Bihor la 17 martie 2011 (fila 46) face referire la tabloul avocatilor definitivi nu are relevanta in cauza.
Instanta mai retine ca reclamanta nu a fost suspendata din exercitiul profesiei.
La data de 26 ianuarie 2008, reclamanta a nascut pe minorul GRN, potrivit certificatului de nastere emis la 29.01.2008 (f. 50).
Din inscrisul depus la dosar fila 47-49 si din relatarea reclamantei instanta retine ca aceasta a realizat venituri si in anul 2008, aceasta beneficiind doar de concediul de maternitate dupa care a reinceput munca.
Reclamanta invoca in esenta existenta unei discriminari raportat la art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si 16 din Constitutie prin intrarea in vigoare a O.G.148/2005 care a modificat Legea 19/2000, in sensul modificarii dispozitiei legale care prevedea o indemnizatiei in cuantum de 85%  din media veniturilor brute lunare ale contribuabilului pe ultimele 12 luni anterioare intrarii in concediu, inlocuind aceasta suma procentuala cu o indemnizatie fixa de 800 lei, ignorandu-se principiul contributivitatii reglementat de art. 2 lit d si e din Legea 19/2000 in vigoare in anul 2008-2009 si creandu-se astfel o situatie defavorabila multor categorii de persoane a caror contributie la fondurile asigurarilor sociale au fost mult mai mari decat indemnizatia ce li s-a acordat.
Instanta retine ca parata nu a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive ci doar a formulat o cerere de chemare in garantie, desi reclamanta solicita respingerea acestei exceptii, astfel ca instanta nu se va pronunta cu privire la aceasta exceptie.
Reclamanta sustine ca prin adoptarea OUG nr. 148/2005 s-ar fi creat o situatie discriminatorie prin stabilirea unui cuantum unic al indemnizatiei pentru concediul de crestere a copilului, indiferent de contributiile platite la bugetul asigurarilor sociale de stat. Ca atare, intemeindu-se pe art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000, reclamanta solicita despagubiri pentru pretinsa discriminare creata.
Potrivit OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, publicata, in M.Of. nr. 1008/14.11.2005, incepand cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 800 lei  (art. 1 alin.1).
Incepand cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizatiei prevazute la art. 1 alin. (1) este de 600 lei (art.2).
Potrivit art. 19 din acelasi act normativ, fondurile necesare platii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, cheltuielile administrative, precum si cele de transmitere a drepturilor se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
Prin Legea 257/2008 (intrata in vigoare in noiembrie 2008) s-au modificat prevederile OUG 148/2005 in sensul ca s-a adaugat alternativ sistemului anterior in care indemnizatia pentru cresterea copilului constituia o prestatie fixa (600 lei) si posibilitatea unei indemnizatii de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, fiind astfel un raport proportional cu contributia anterioara a asiguratului la acest buget.
Conform OUG nr. 148/2005, indemnizatia pentru crestere a copilului constituie o prestatie cu caracter de asistenta sociala, a bugetului de stat, dorindu-se instituirea unei prestatii cu caracter universal, care sa asigure tuturor familiilor conditii egale de crestere a copiilor, indiferent de veniturile realizate.
Este evident ca aceasta optiune de politica sociala avantajeaza familiile cu venituri reduse sau medii si dezavantajeaza familiile cu venituri mai mari, scopul respectivei masuri fiind acela de a asigura tuturor persoanelor aflate in situatia prevazuta de lege o prestatie minima, care sa incurajeze nasterea si cresterea copiilor. Reversul unei astfel de optiuni este reducerea, uneori drastica, a indemnizatiei de care beneficiaza copii unor familii cu venituri mari.
Aceasta optiune legislativa, poate fi fara indoiala criticata, existand numeroase consecinte discutabile ale unei astfel de reglementari. Pe de alta parte, reglementarea in discutie urmareste fara indoiala un scop legitim, acela de a asigura un caracter uniform, la un nivel cat de cat rezonabil, al prestatiilor sociale acordate de stat pentru cresterea  tuturor copiilor, dreptul acestora din urma de a beneficia de sprijin pentru cresterea si educarea lor fiind uniform.
Neajunsurile si avantajele unei astfel de solutii legislative (care a fost in cele din urma modificata prin  Legea 257/2008) pot si trebuie sa constituie obiect de dezbatere publica intr-o societate democratica, iar potrivit sistemului constitutional in vigoare, Parlamentul si Guvernul raspund politic, in ultima instanta, fata de natiunea suverana pentru solutiile legislative pe care inteleg sa le promoveze si sa le adopte (art. 2, art. 61 alin.1, art. 102 alin.1, art. 109 alin.1 teza I din Constitutie). In acest context principiul contributivitatii trebuie sa aiba la randul sau un rol esential fiind de neconceput ca o politica sociala asumata de stat sa functioneze in detrimentul acelor categorii de persoane care au contribuit substantial la fondurile asigurarilor sociale prin munca depusa in perioada anterioara intrarii in concediu. Este binevenita o politica sociala de protectie a categoriilor paupere dar ea nu trebuie sa afecteze sub nici o forma categoriile care sustin prin munca lor sistemul de asigurari sociale si care au tot dreptul de a fi indemnizate corespunzator exact in momentul in care necesitatea e cea mai mare, respectiv in momentul nasterii copilului lor.
Ceea ce nu se poate insa admite este ca instantele judecatoresti sa-si substituie propriile lor aprecieri privind ceea ce ar constitui o politica sociala justa in acest domeniu, precum si propriile lor convingeri legilor in vigoare, adoptand o practica contra legem, intrucat o asemenea exercitare a puterii judecatoresti incalca principiile fundamentale ale democratiei constitutionale si principiul separatiei puterilor in stat (art. 1 alin.4 si 5 din Constitutie).
Potrivit art. 124 alin.1 si 3 din Constitutie, justitia se infaptuieste in numele legii, iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Rezulta din aceste texte cu valoare de principiu ca misiunea conferita de Constitutie puterii judecatoresti este interpretarea si aplicarea legii, in deplina independenta si impartialitate, iar nu crearea unor noi reguli de drept, contrare celor existente.
Acest aspect rezulta foarte clar si din imprejurarea ca legea fundamentala nominalizeaza instanta suprema a tarii, respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie, si ii confera misiunea constitutionala de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii (art. 126 alin.3 din Constitutie).
In acelasi sens s-a pronuntat de altfel Curtea Constitutionala prin mai multe decizii.
In primul rand, prin deciziile nr. 818, 819, 820 si 821 din data de 3.07.2008, publicate in M.Of. nr. 537/16.07.2008, Curtea a admis exceptiile de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.  
Curtea a retinut ca "unele dispozitii ale Ordonantei Guvernului nr. 137/2000, si anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1), lasa posibilitatea desprinderii unui inteles neconstitutional, in virtutea caruia, asa cum s-a si intamplat in cauzele in care au fost ridicate exceptiile, instantele judecatoresti au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
     Astfel, dupa ce in art. 1 al ordonantei se enunta principiile constitutionale pe care se intemeiaza egalitatea in drepturi intre cetateni si se enumera principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile si discriminarile, in art. 2 alin. (3) se prevad urmatoarele:
     "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. (1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare."
    Prin art. 27 alin. (1) al ordonantei, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instantei de judecata, intre altele, restabilirea situatiei anterioare si anularea situatiei create prin discriminare.
     Asa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanta caracterizeaza ca discriminatorii, intre altele, prevederile care dezavantajeaza anumite persoane, fata de alte persoane, fara sa faca vreo distinctie cu privire la natura juridica a acestor prevederi, ceea ce poate fi inteles ca se refera si la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament si ordonantele Guvernului, emise in virtutea delegarii legislative prevazute de art. 115 din Constitutie.
     Luand in considerare si dispozitiile art. 27 alin. (1) din ordonanta, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instantei de judecata, intre altele, restabilirea situatiei anterioare si anularea situatiei create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanta de judecata poate sa inteleaga - ceea ce s-a si petrecut in una din cauzele analizate - ca are competenta sa anuleze o dispozitie legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situatia de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea insasi o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispozitii prevazute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instantei se considera discriminata.
     Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
    In virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in conditiile art. 115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala. Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective."
In al doilea rand, prin decizia nr. 1325/4.12.2008, publicata in M.Of. nr. 872/23.12.2008, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a declarat neconstitutionala intreaga ordonanta, constatand ca dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Motivarea retinuta se intemeiaza in esenta pe aceleasi argumente avute in vedere la pronuntarea deciziilor din data de 3.07.2008, statuandu-se indeosebi ca "dispozitiile ordonantei lasa posibilitatea desprinderii unui inteles neconstitutional, in virtutea caruia instantele judecatoresti au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
    Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii (_)
    Pentru aceste considerente, Curtea Constitutionala a constat ca dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstitutionale in masura in care din ele se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in acte normative neavute in vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
Deciziile Curtii Constitutionale, garantul suprematiei Constitutiei (art. 142 alin.1 din Constitutie), sunt general obligatorii, inclusiv pentru instantele judecatoresti, producand efecte de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei (art. 147 alin.4 teza finala).
Aceste decizii nu fac altceva decat sa confirme principii fundamentale de organizare a statului, explicitand limitele functiei de judecata in raport de functiile legislativa si executiva ale puterii publice. Este de principiu ca jurisprudenta nu poate actiona contra legem, stabilind in mod deliberat alte reguli decat cele prevazute de lege in situatia dedusa judecatii.
Astfel se constata ca dispozitia legala invocata de reclamanta ca temei al daunelor morale, respectiv art.27 alin 1 din O.G.137/2000, a fost declarata in repetate randuri neconstitutionala, in masura in care ar permite instantei sa inlocuiasca norme aflate in vigoare sau sa le inlature pur si simplu efectele, or tocmai acesta este scopul reclamantei prin prezenta actiune. Se critica o lege si o inegalitate pe care ea o creeaza, aspecte care insa exced atributiilor instantei de judecata, care doar aplica si interpreteaza legea, neputand-o inlatura nici macar atunci cand ea insasi o considera nedreapta pentru ca o asemenea conduita ar aduce o incalcare a separatiei puterilor in stat prin interferarea puterii judiciare peste atributiile puterii legislative.
In aceeasi ordine de idei asa cum s-a exprimat si CNCD, care s-a declarat necompetent in a lua pozitie in prezenta cauza fata de argumentele mai sus expuse, existenta discriminarii presupune indeplinirea cumulativa a trei conditii:
Existenta unui tratament diferentiat manifestat prin deosebire, excludere, restrictie sau preferinta;
Existenta unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin 1 din O.G. 137/2000 republicata.
Tratamentul discriminatoriu sa aiba drept scop sau efect restrangerea recunoasterii,folosintei sau exercitarii in conditii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Analizand dispozitia legala criticata din perspectiva criteriilor mai sus enuntate instanta retine ca dispozitiile legale ale O.G.148/2005 nu creeaza un tratament diferentiat intre persoane aflate in situatii similare pentru a le restrange drepturile ci, din contra creeaza un tratament egalitar pentru toate persoanele aflate in aceeasi situatie, fara a distinge intre gradul de contributie al fiecarei la fondurile asigurarilor sociale.
In exercitarea atributiei lor de a constata incalcarea legii, atat CNCD, cat si instantele judecatoresti au competenta de a constata ca o anumita masura, in intelesul aratat anterior, contravine dispozitiilor si principiilor OG nr. 137/2000 si sa sanctioneze conduitele discriminatorii, in conditiile art. 20 si art. 27 din OG nr. 137/2000.
Aceste conduite discriminatorii constituie fapte ilicite, fiind contrare dreptului obiectiv. Este insa un non-sens a afirma ca legea insasi constituie un fapt ilicit, legea fiind chiar reperul pentru stabilirea caracterului licit al unei conduite concrete. Legea nu poate fi ilicita decat in raport de un act normativ cu forta juridica superioara, adica Constitutia, un tratat international privind drepturile omului sau dreptul comunitar. Ori prin faptul ca in timp s-a reglementat si posibilitatea stabilirii cuantumului indemnizatiei proportional cu nivelul veniturilor realizate nu poate duce la concluzia ca pana la acea modificare s-a produs o discriminare
CNCD nu are insa competenta de a constata (si inca cu forta obligatorie) ca o lege  in vigoare are caracter discriminatoriu. O asemenea atributie este conferita de Constitutie exclusiv instantei constitutionale, potrivit art. 145 din Constitutie, respectiv in anumite conditii, strict determinate de art. 20 alin.2 si de art. 148 din Constitutie, instantelor judecatoresti. Acestea nu pot insa ignora ca in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a respins exceptiile de neconstitutionalitate privind OUG nr. 148/2005, unele intemeiate pe argumente similare actiunii deduse judecatii
Nu se poate totodata retine nici ca prin reglementarea OUG nr. 148/2005 in forma sa initiala s-ar incalca Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat Conventia priveste numai drepturi civile si politice si nicidecum drepturi sociale, cum este fara indoiala dreptul la primirea unor prestatii sociale (indiferent daca acestea provin din bugetul de stat ori din bugetul asigurarilor sociale de stat) pentru perioada cresterii copilului, iar art. 14 din Conventie nu se aplica de sine statator, ci numai in legatura cu incalcarea unui drept prevazut de Conventie.
De altfel, nici o hotarare a Curtii Europene de Justitie, ori a Curtii Europene a Drepturilor Omului nu indreptateste concluzia hazardata ca adoptarea unei masuri legislative de natura celei prevazute de OUG nr. 148/2005, in forma sa initiala, ar fi discriminatorie si prin urmare contrara dreptului comunitar, respectiv Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Un ultim aspect retinut de instanta este acela ca desi reclamanta ar fi putut beneficia dupa modificarea OUG nr. 148/2005 din noiembrie 2009 de indemnizatia in cuantum proportional cu veniturile realizate, nu a mai facut nici un demers in acest sens.
In raport de considerentele in fapt si in drept, precum si de dispozitiile constitutionale si legale expuse in cele ce preced, va fi respinsa actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratul SRMF, ca neintemeiata, iar cererea de chemare in garantie a paratului ca ramasa fara obiect conform dispozitivului.
In baza art.274 Cod de procedura civila instanta va lua act ca paratul nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge cererea formulata de reclamanta GAN in contradictoriu cu paratul SRMEF PRIN DGFP BIHOR, cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru C D. si cu chematul in garantie MMFES Respinge cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 16.05.2011.

PRESEDINTE,      GREFIER,
      RADU CIPRIAN HARJA                                        MARIA OTILIA BONIS