InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oradea

stabilire locuinta minor si exercitare autoritate parinteasca

(Sentinta civila nr. 10615/2013 din data de 10.10.2013 pronuntata de Judecatoria Oradea)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) | Dosare Judecatoria Oradea | Jurisprudenta Judecatoria Oradea

R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA
DOSAR NR. 20682/271/2012

SENTINTA CIVILA NR. 10615/2013
Sedinta publica din _..2013
Presedinte: ___..
Grefier: ___.

Pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamanta ___ in contradictoriu cu paratii ___, avand ca obiect stabilire locuinta minor si exercitare autoritate parinteasca.
La apelul nominal facut in sedinta publica de azi, nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal indeplinita, asa cum s-a consemnat in incheierea de sedinta din data de _..
Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, invederand instantei ca in prezenta cauza s-a amanat pronuntarea pentru astazi, dupa care:
Se constata ca dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica din data de __., fiind consemnate in acea incheiere de sedinta, care face parte integranta din prezenta hotarare si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de __., zi in care s-a dat hotararea.
In termenul de pronuntare, partile au depus la dosar concluzii scrise.

            J U D E C A T O R I A
              DELIBERAND,

Constata ca prin actiunea inregistrata la instanta sub dos. cu nr. de mai sus, legal timbrata cu 14 lei taxa timbru prin chit. de la filele 2 si 45 dosar si 0,6 lei timbre judiciare, reclamanta _. a chemat in judecata pe paratul _. si, in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei mun. __, a solicitat instantei sa modifice masura de incredintare a minorei . _.., din parinti .__ in sensul incredintarii minorei la reclamanta, cu exercitarea de catre reclamanta a drepturilor si indatoririlor cu privire la persoana copilului si cu obligarea paratului la plata pensiei de intretinere pentru minora in cuantum de ¼ din venitul sau lunar net, de la data introducerii actiunii si pana la terminarea studiilor de catre fetita; cu cheltuieli de judecata.
In fapt, s-a aratat ca reclamanta este matusa minorei _, ns. la data de ___.2005, din casatoria paratului cu sora reclamantei, numita _, decedata intre timp, la data de __.
La data de _.., prin Sentinta civila nr. _., Judecatoria Oradea a pronuntat divortul dintre parat si mama minorei, incredintand minora spre crestere si educare mamei sale, __. si obligand tatal la plata pensiei de intretinere pentru minora in cuantum de 1/4 din venitul net realizat, cu incepere de la data pronuntarii sentintei, ___ si pana la majoratul minorei sau noi dispozitii.
Sustine reclamanta ca masura de reincredintare a minorei la ea este in interesul superior al copilului, cont. art. 263 al. 1 din N.C.C.
Dupa divort, mama minorei fiind bolnava, suferind de gliomatoza temporala si nuclei bazali (o tumoare multipla extrem de rara, inoperabila) a locuit, cu minora, impreuna cu reclamanta, deoarece nu se putea ocupa de fiica ei, data fiind starea extrem de grava a sanatatii.  Astfel, din luna ianuarie 2012, reclamanta a participat permanent la cresterea si educarea minorei, inclusiv sub aspect financiar, fiind implicata si in activitatile scolare sau de alta natura ale minorei incercand sa suplineasca imensa lipsa a mamei cauzata de starea de sanatate.
La data de ___.2012, mama minorei, ___), a decedat. De la decesul marnei sale, minora este intr-o situatie emotionala deosebita, nu mai vrea sa doarma decat cu matusa ei.
S-a mai aratat ca, de mica, minora si reclamanta au dezvoltat relatii de atasament reciproc, petrecandu-si inclusiv vacantele impreuna cu mama acesteia. De la debutul bolii si ulterior dupa decesul mamei, reclamanta s-a ocupat aproape exclusiv de cresterea si educarea minorei, a platit toate cheltuielile privitoare la minora, inclusiv cele de scolarizare. Reclamanta, avand firma personala, prin natura serviciului, are un program flexibil pentru a putea duce, respectiv aduce minora de la scoala si la celelalte activitati extrascolare. Considera ea ca ii poate oferi cele mai bune conditii pentru crestere si educare, un mediu familial corespunzator, un camin.
In ceea ce-l priveste pe tatal minorei, paratul ___, acesta nu indeplineste conditiile materiale si garantiile morale necesare pentru cresterea si educarea minorei. Acesta nu a vrut copilul de la nastere. Desi mama minorei era gravida cu probleme medicale, sotul nu se ingrijea de ea.
De asemenea, a avut un comportament violent fata de mama minorei, batand-o chiar de fata cu minora. De 3 ori le-a alungat din garsoniera unde locuiau, scotandu-le in strada pe fosta sotie, impreuna cu minora. Cu aceste ocazii, reclamanta le-a luat in gazduire, culegand hainele si jucariile copilului de pe holul scarii.
Paratul avea relatii extraconjugale si in timpul casatoriei, lipsea de acasa de dimineata pana seara tarziu, uneori chiar si 2 zile.
Din 16 ani de casnicie, nu a lucrat 10 ani. Si cand lucra, nu dadea bani in casa, necontribuind la cheltuielile de intretinere ale familiei si copilului. In ultimul an, si-a schimbat de 3 ori locul de munca.
Mai mult, paratul nu s-a implicat in cresterea si educarea copilului. La inceput, nici la serbarile minorei nu mergea, intrucat "nu avea timp de asa ceva".
Nici dupa divort, atitudinea sa fata de copil nu s-a schimbat. Cu ocazia vizitelor efectuate la parat, minora s-a intors cu paduchi, luati de la copiii prietenei lui, si murdara. Cu ocazia altei vizite, minora s-a intors cu mana rupta, intrucat paratul a motivat: "n-am timp sa stau langa ea". Paratul nu asigura dezvoltarea unor deprinderi responsabile, sanatoase.
Nu ii cumpara haine sau rechizite. Daca minora era bolnava sau vroia jucarii, ii spunea: "du-te la maica-ta, eu n-am bani de asa ceva".
Minora nu vrea sa stea la tatal ei, iar in prezent nu vrea sa mearga nici la scoala, de frica sa nu fie luata de tata cu el.
In drept, s-au invocat disp. art. 403, 399, 263 al. 1, 264 al. 1, 499 al. 3 din Noul C. Civ.
In probatiune, s-au depus la dosar, in copie,urmatoarele inscrisuri: CI a reclamantei, certificatul de nastere al minorei, certificat de deces al mamei minorei, Sentinta civila nr. __.., acte medicale pe numele mamei (filele ____. dos.). 
Prin precizarea de actiune de la fila 21 dosar, reclamanta a solicitat:
 1. in principal,
- stabilirea locuintei minorei ___, nascuta la data de __..200, din parinti ____., la reclamanta;
- exercitarea de catre reclamanta a supravegherii copilului si indeplinirea tuturor actelor obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa.
- obligarea paratului __. la plata pensiei de intretinere pentru minora in cuantum de 1/4din venitul sau lunar net, incepand cu data introducerii actiunii;
    2. in subsidiar, stabilirea dreptului de a avea relatii personale cu minora, inclusiv prin gazduirea acesteia, dupa urmatorul program:
- in prima si a treia saptamana a fiecarei luni, de vinerea orele 12 pana duminica orele 19;
- prima saptamana a perioadei corespunzatoare vacantei de iarna;
- de Paste si o luna in vacanta de vacanta de vara.
Reclamanta a reluat motivele aratate in considerentele actiunii principale, sustinand ca minora este intr-o situatie emotionala deosebita, nu mai vrea sa stea decat cu matusa ei, nu vrea sa doarma decat cu ea. Minora nu vrea sa stea la tatal ei.
Interesul superior al copilului reclama mentinerea acestuia cat mai mult timp intr-un mediu familial normal si echilibrat. Nu exista nici un motiv pentru a schimba mediul familial in care minora a trait de la divortul mamei, aceasta avand nevoie de stabilitate emotionala.
Rapoartele psihologice anexate recomanda mentinerea cel putin temporara a minorei in familia reclamantei, pentru a asigura sprijinul moral si afectiv al unei prezente feminine stabile si permanente care sa substituie (pe cat posibil) lipsa mamei.
Avand in vedere varsta minorei, reclamanta fiind femeie, apropiata sufleteste de minora, aceasta poate sa o ajute cel mai bine sa traverseze aceasta perioada dificila.
S-a mai aratat ca reclamanta nu se opune relatiilor personale ale minorei cu tatal ei, spre deosebire de acesta, ci la posibilitatea ca aceasta sa ramana in grija unui tata iresponsabil.
Prin Ordonanta presedintiala nr. __., data in dosarul nr. ___. al Jud. Oradea, instanta a dispus predarea minorei catre tatal reclamant, desi procesul verbal de ascultare a minorei confirma legatura afectiva puternica intre minora si matusa, faptul ca tatal bea, iar minora nu vrea sa stea la el.
Paratul considera ca are un drept de proprietate asupra copilului. Interzice categoric orice relatii personale dintre minora si reclamanta. Bunica paratului, cu care acesta locuieste, a vizitat minora la scoala, intreband-o ce i-a spus judecatorului care a ascultat-o. Afland ca minora a spus ca vrea sa ramana la matusa ei, bunica paratului a amenintat-o ca paratul o va bate din aceasta cauza, minora izbucnind in plans din cauza fricii.
De asemenea, fiind lipsit de scrupule, paratul urmareste atragerea afectiunii copilului prin metode ieftine, rudimentare, precum inlaturarea obligatiei de a efectua temele scolare. In mod repetat, inclusiv cand a vizitat copilul la scoala, in luna decembrie 2012, a indemnat-o sa nu invete, rezultatele scolare scazand: calificative suficient si insuficient.
In subsidiar, reclamanta solicita stabilirea dreptului de a avea relatii personale cu minora, inclusiv prin gazduirea acesteia, indicand un program de vizitare.
A motivat aceasta prin aceea ca, in data de __..2012, paratul a ridicat minora de la scoala, prin intimidarea personalului scolii, fara a prezenta ordonanta presedintiala, intrerupandu-i programul scolar al minorei. De atunci, paratul interzice categoric orice relatii personale dintre minora si reclamanta. Nu a dus minora nici la serbarea scolara programata pe data de __.2012, pentru care minora s-a pregatit, pentru a impiedica orice contact al minorei cu matusa ei. Aceasta a incercat repetat sa viziteze fetita la domiciliul tatalui, dar i s-a interzis contactul cu ea, cu exceptia unei ocazii, cand i-a fost permis sa o vada cu conditia predarii de catre reclamanta a card-ului de alocatie de stat si a unor acte pentru pensia de urmas. Si atunci, minora era timorata, fiindu-i frica din cauza paratului sa se apropie de matusa ei.
In probatiune, s-au mai depus la dosar, in copie: aviz si raport psihologic intocmite pentru minora, procesul-verbal de audiere al acesteia de catre instanta, in dos. de ordonanta presedintiala, acte medicale pe numele acesteia (filele ___ dos.)
Prin intampinarea de la fila 38 dosar, paratul __ a aratat instantei ca, referitor la primul capat de actiune, se opune la admiterea acestuia.
Cu privire la cel de-al doilea capat de actiune, arata ca este de acord cu admiterea in parte, dar nu in baza programului solicitat de reclamanta.  Cu cheltuieli de judecata.
Paratul arata ca a fost casatorit cu mama minorei, __, din casatorie rezultand minora __..
Parintii fetitei au divortat in anul 2010, prin sentinta civila nr. __. pronuntata in dosar nr. _. al Judecatoriei Oradea. Urmare divortului, fiica minora a fost incredintata spre crestere si educare mamei, cu obligarea tatalui la plata unei pensii de intretinere si stabilirea unui program de vizitare.
Sustine paratul ca a pastrat relatiile cu fetita, pe care a vizitat-o si ridicat-o conform programului stabilit prin sentinta, desi a avut greutati datorita mai mult atitudinii sicanatorii a surorii si mamei fostei sale sotii.
In anul 2012, datorita faptului ca situatia familiala initiala s-a schimbat, a inaintat paratul o actiune judecatoreasca prin care a solicitat stabilirea domiciliului copilei la el, la tata - actiunea a format obiectul dosarului nr. _ al Jud. Oradea.  In data de __...2012, mama fetitei, ___., a decedat.
Dupa acest eveniment, a solicitat personal imediat si in mai multe randuri reclamantei, sa ii predea fetita, aceasta insa a refuzat, afirmand ca va permite acest fapt "doar trecand peste trupul ei".
Ca urmare, paratul a inaintat doua actiuni judecatoresti, respectiv: o ordonanta presedintiala - obiect al dos. nr. _.. al Judecatoriei Oradea, prin care a solicitat obligarea prezentei reclamante si a mamei acesteia, sa predea imediat fetita retinuta fara nici un drept.
Prin sentinta civila nr. __..2012 a Judecatoriei Oradea, a fost admisa cererea. Ordonanta a fost pusa in executare, fetita aflandu-se la tatal ei.
Recursul declarat insa de catre reclamanta a fost admis, casandu-se sentinta prin respin¬gerea cererii, pentru motive care pana la data formularii intampinarii, nu sunt cunoscute, hotararea nefiind redactata.
In data de _...2013, reclamanta a rapit fetita, luand-o cu forta de la scoala, dar ulterior, in data de __..2013, paratul a preluat-o din nou, cu acordul conducerii scolii.
Sustine paratul ca acest act barbar pus la cale de catre reclamanta, a produs un grav soc psihologic copilei, care s-a imbolnavit, in prezent fiind sub tratament medical.
O alta actiune formulata de parat este cea de drept comun, prin care a solicitat predarea minorei - dosarul aflandu-se pe rolul judecatoriei.
Arata paratul ca in prezenta actiune, invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si, de asemenea, exceptia de inadmisibilitate a actiunii.
In motivarea acestor exceptii, arata ca textul legal al celor doua articole invocate in motivarea in drept, de catre reclamanta, se refera la locuinta minorilor dupa divort.
Ori reclamanta nu a fost parte in procesul de divort si nici nu poate pretinde aceleasi drepturi ca si sora ei - mama fetitei. Nu are calitatea de succesoare a acesteia, deci nu poate pretinde acel drept pe care-l avea sora ei.
Pot exista si situatii exceptionale in care este in interesul superior al copilului ca instanta sa stabileasca locuinta acestuia la alte persoane (de exemplu la bunici, alta ruda sau alta persoana), cu consimtamantul acestora, sau intr-o institutie de ocrotire. Locuinta minorului nu poate fi insa schimbata fara acordul ambilor parinti, daca acest fapt ar afecta exercitiul autoritatii sau al altor drepturi parintesti.
Referitor la fondul cauzei, sustine paratul ca interesul reclamantei nu este acela de a asigura o situatie deosebita fetitei, ci este josnic, sub doua aspecte: obtinerea unui profit material prin plata pensiei de intretinere si preluarea alocatiei de stat; razbunarea impotriva paratului, pentru tragedia moartei mamei fetitei.
Dupa divort si pana la deces, mama minorei, impreuna cu minora au locuit intr-o casa cu 2 camere, impreuna cu mama sa __ si cu sora, _.. S-a mai aratat ca bunica fetitei este bolnava de epilepsie.
La inceputul lunii noiembrie 2012, in urma unei dezbateri care a avut loc la Judecatoria Oradea, s-a ajuns la un acord cu __., privind preluarea copilei la tata, sens in care instanta de judecata a acordat un termen pentru semnarea unei tranzactii.  La termenul de judecata nu s-a prezentat fosta sotie a paratului - era deja grav bolnava internata in spital, ci __..
S-a convenit ca peste cateva zile sa se semneze tranzactia, la sediul Cabinetului de avocatura _.i, in prezenta tuturor partilor. Din partea fostei sotii a paratului nu s-a prezentat insa nimeni, astfel ca tranzactia nu i putut fi semnata.
Paratul a aflat apoi despre decesul fostei sotii la cateva zile dupa inmormantare, el nefiind anuntat de rudele acesteia.
Reclamanta este matusa minorei, iar paratul nu contesta faptul ca a ajutat-o pe defuncta in cresterea si educarea ei. Dar acest fapt nu inseamna ca dobandeste un ascendent superior fata de parintele natural, avand dreptul si interesul de a retine copilul, respectiv acela de a cere stabilirea locuintei la aceasta.
Cel care exercita drepturile parintesti este paratul. Reclamanta nu este titulara acestui drept.
Mai sustine paratul ca pentru a preintampina orice speculatie, poseda toate conditiile materiale si garantiile morale pentru a putea creste fetita, care de altfel este foarte atasata de el, de tata.
Cu privire la programul de vizitare solicitat de reclamanta, sustine paratul ca este de acord ca fetita sa pastreze legaturile cu matusa si bunica ei. In momentul de fata insa, data fiind starea conflictuala dintre parti, exclude posibilitatea sa permita "gazduirea" acesteia la sfarsit de saptamana.  Astfel, tatal este de acord ca fetita sa fie vizitata la domiciliul lui la fiecare sfarsit de saptamana, pe o perioada de cateva ore.
Prin raspunsul la intampinarea formulata de parat, raspuns depus de reclamanta la fila 70 dosar, aceasta a solicitat admiterea actiunii precizate si respingerea apararilor paratului, inclusiv a exceptiilor invocate de acesta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta este matusa minorei __., din casatoria paratului Tolvai Gyula cu sora reclamantei, defuncta __.. Prin S. Civ. nr. ____.. a Jud. ___, instanta a desfacut casatoria parintilor minorei, iar fetita a fost incredintata mamei sale spre crestere si educare.
La data de ___.., mama minorei, _..) a decedat, potrivit copiei certificatului de deces de la fila 10 dosar.
De la data divortului, minora a locuit impreuna cu mama sa, in casa bunicii materne, in care mai locuia si sora defunctei, matusa minorei - prezenta reclamanta. Datorita bolii de care suferea, mama fetitei a fost ajutata in permanenta de sora sa, la cresterea si educarea minorei, atat din punct de vedere material, cat si moral.  Fetita este foarte atasata de matusa sa, care s-a preocupat ca minora sa simta cat mai putin lipsa mamei ei.
Dupa decesul acesteia, a inceput disputa dintre tatal minorei - prezentul parat si matusa acesteia - prezenta reclamanta.
Cum minora a ramas sa locuiasca langa matusa sa dupa decesul mamei, s-a formulat o cerere de ordonanta presedintiala de catre tata, ce a facut obiectul dos. nr. ___.. al Jud. Oradea, prin care acesta a solicitat predarea minorei catre tata, fetita fiind retinuta fara nici un drept. Cererea a fost admisa, insa prin Decizia civila nr. __.), Tribunalul Bihor a modificat in totalitate S. Civ. nr. ___ a Judecatoriei .. si a respins cererea tatalui de inapoiere a minorei __.. catre acesta. S-a considerat ca interesul superior al copilului este sa ramana in grija matusii ei.
Referitor la exceptiile invocate de catre parat prin intampinare, cea a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei in formularea prezentei actiuni, respectiv cea a inadmisibilitatii actiunii, instanta urmeaza sa le respinga ca neintemeiate.
Art. 400 al. 3 din Noul Cod Civil prevede ca in mod exceptional si numai daca este in interesul superior al copilului, instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane. Acestea exercita supravegherea copilului si indeplinesc toate actele obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa.
Instanta va aprecia ca textul legal este incident in speta, masurile luate cu privire la minor putandu-se modifica si ulterior divortului, daca se schimba imprejurarile avute in vedere la divort si tinandu-se cont de interesul superior al copilului, acesta fiind un principiu care prevaleaza, in conformitate cu art. 2 alin. 3 din L. 272/2004 act.
Apoi, fiind vorba de un drept al copilului de a beneficia de protectie/ingrijire alternativa, nu e nevoie de o calitate speciala, aceea de parinte, pentru reclamant.
Prin stabilirea locuintei copilului, institutie juridica noua, distincta, se instituie si competente noi, atributii specifice ale persoanei de ingrijire in raport cu copilul. Aceasta situatie este distincta de situatia clasica a reprezentantului legal, nefiind incompatibila cu aceasta din urma si permite persoanei de ingrijire efectuarea unor anumite operatiuni, acte absolut necesare copilului.
Trebuie facuta distinctie intre situatiile asemanatoare in care copilul se afla in ingrijirea altei persoane decat parintii, reglementate astfel:
Art. 399 NCC- Exercitarea autoritatii parintesti de catre alte persoane, cand terta persoana exercita drepturile si indatoririle care revin parintilor cu privire la persoana copilului.
Art. 400 alin. 3 din Noul Cod Civil: in interesul superior al copilului, instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane. Acestea exercita supravegherea copilului si indeplinesc toate actele obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa, fara insa a se pune problema decaderii vreunuia dintre parinti din drepturile parintesti.
Distinctia dintre cele doua situatii mentionate mai sus, este data de gradul de gravitate al comportamentului necorespunzator sau situatiei parintilor, care afecteaza interesul superior al copilului. (Noul Cod Civil, Comentariu pe articole, Flavius Antoniu Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I, Macovei, Ed. C. H. Beck, Bucuresti. 2012, p___..
Pe fondul actiunii formulate, potrivit art. 2 al. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protectia copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti referitoare la copii (in acelasi sens este si continutul art. 263 alin 1 N.C.C).
In aprecierea interesului superior al copilului, instanta va trebui sa analizeze varsta copilului, conditiile care i se pot asigura pentru o buna dezvoltare morala, psihica si fizica, natura, forta si stabilitatea relatiei de atasament dintre copii si parti, profilul lor socio-moral, istoricul ingrijirii copilului, interesul si grija manifestata de parinte in timpul convietuirii si dupa despartirea parintilor, orice forma de violenta, abuz, neglijare asupra copilului, potentialele situatii de risc ce pot interveni.
Interesul superior al copilului reclama mentinerea acestuia cat mai mult timp intr-un mediu familial normal si echilibrat. Nu exista nici un motiv pentru a schimba mediul familial in care minora a trait de la divortul mamei, aceasta avand nevoie de stabilitate emotionala.
Rapoartele psihologice anexate actiunii reclamantei recomanda mentinerea cel putin temporara a minorei in familia acesteia, pentru a asigura sprijinul moral si afectiv al unei prezente feminine stabile si permanente care sa substituie (pe cat posibil) lipsa mamei.
Reclamanta nu s-a opus relatiilor personale ale minorei cu tatal ei, spre deosebire de acesta, ci la posibilitatea ca aceasta sa ramana in grija unui tata, care nu indeplineste conditiile materiale si garantiile morale necesare pentru cresterea si educarea minorei.
Martora __.., audiata in cauza pentru reclamanta (fila _..dos.) a mentionat ca paratul nu a iubit-o pe mama minorei, cei doi nu s-au inteles. A fost o perioada de cativa ani, in timpul casatoriei lor, in care paratul nu a lucrat, fiind intretinut de sotia lui. Paratul personal i-a spus martorei, dupa ce defuncta a nascut, ca el nu si-a dorit acest copil.
Ca si in timpul casatoriei cu mama minorei, si in prezent paratul locuieste intr-o garsoniera impreuna cu bunica lui, acolo mai mergand din cand in cand si actuala concubina a paratului care mai are doi copii. 
Este clar ca, cel putin din punct de vedere material, fetitei ii este mai bine la locuinta matusii ei, prezenta reclamanta, unde beneficiaza de conditii optime de locuit, situatia rezultand si din concluziile anchetelor psihosociale efectuate in cauza de Primaria mun. Oradea - Autoritatea Tutelara (filele ___ dos.).
In prezent, paratul are un loc de munca, fiind angajat pe perioada nedeterminata, potrivit copiei contractului individual de munca de la fila 92 dosar, dupa ce anterior fusese angajat in mai multe locuri si doar pe perioade determinate, asa cum rezulta din adresa primita de instanta de la ITM Bihor (fila __os.).
In timpul casatoriei parintilor minorei, paratul a avut un comportament violent, imoral, fata de fosta sotie, batand-o chiar de fata cu minora. Au fost situatii cand le-a alungat in strada din garsoniera unde locuiau. Cu aceste ocazii, s-au refugiat la reclamanta, care le-a luat in gazduire, culegand hainele si jucariile copilului de pe casa scarii blocului.
Nici dupa divort, atitudinea sa fata de copil nu s-a schimbat. Din vizitele efectuate la parat, minora s-a intors murdara si cu paduchi sau cu mana rupta, potrivit actelor medicale de la filele 30-31 dos.
In data de __..2013 (dupa cum s-a retinut in cuprinsul anchetelor sociale efectuate in cauza), dupa pronuntarea deciziei Tribunalului Bihor din cererea de ordonanta presedintiala, reclamanta a luat minora de la scoala in mod pasnic, cu acordul scolii, paratul fiind sunat de conducerea scolii. Prin adresa scolii nr. .. (fila __dos.) se confirma aceasta stare de fapt, infirmandu-se sustinerile paratului privind bruscarea fetitei si asa-zisul soc psihologic.
Raportul psihologului Curtii de apel Oradea efectuat in cauza (f. __.. dos.) confirma conduita abuzatoare a tatalui, faptul ca acesta o bate, bunica fumeaza in garsoniera, bunica fiind o persoana foarte dificila care nu este multumita de nimeni si de nimic (acestea fiind chiar sustinerile paratului din fata psihologului). Apoi, cand vine acasa, paratul o saruta si o alinta pe concubina lui, in schimb pe fetita doar o saluta, minora fiind afectata de respingerea tatalui. Este furioasa si acum pe el cand isi aminteste cum se comporta cu mama ei, atunci cand traia aceasta.
Concluziile raportului psihologic au fost in sensul ca figura primara de atasament pentru minora este matusa ei - reclamanta, minora dorind sa locuiasca cu ea. Fetita a sustinut ca vrea sa-si petreaca timpul si cu tatal ei, dar nu vrea sa locuiasca cu el. mediul de la domiciliul tatalui nu este pe deplin adecvat varstei si nevoilor specifice ale minorei, dar nici comportamentul tatalui nu este cel mai potrivit, atunci cand acesta o cearta sau o bate din cauza bunicii care o paraste. 
Tatal manifesta o atitudine revendicativa, ferma, nefiind dispus spre colaborare in privinta mentinerii legaturilor de familie dintre minora si familia mamei ei - decedata.  Este clar ca o considera pe fetita "proprietatea lui", aratand in fata psihologului ca, odata cu terminarea procesului, va incheia orice legatura cu matusa minorei, aspect care, insa poate reprezenta un factor de risc pentru fetita, reclamanta fiind figura primara de atasament a acesteia, cea cu care minora se simte in siguranta si care ii pastreaza legatura cu tot ce a reprezentat mama ei.
Pentru toate aceste considerente, instanta urmeaza sa aprecieze ca actiunea formulata de reclamanta este intemeiata, astfel ca o va admite asa cum a fost precizata in principal, potrivit dispozitivului de mai jos.
In baza art. 274 C.Pr.Civ., fiind in culpa procesuala, va obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei, in suma de 1014 lei, suma reprezentand cheltuieli cu timbrajul actiunii si onorariu avocatial, justificat si dovedit cu copia chitantei de la fila 102 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, invocata de parat.
Respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii formulate, invocata de parat.
Admite actiunea formulata si precizata de reclamanta _. jud. Bihor, in contradictoriu cu paratul __. jud. Bihor, si in consecinta:
Stabileste locuinta minorei __.., ns. la data de _.., la domiciliul reclamantei, cu exercitarea de catre ea a supravegherii copilului si indeplinirea tuturor actelor obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura fetitei.
Obliga paratul la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorei in cota de 25% din venitul lui net lunar, de la data introducerii actiunii, respectiv __ si pana la majoratul fetitei sau alte noi dispozitii.
Obliga paratul la plata sumei de 1014 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantei.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din data de __2013.      PRESEDINTE,                                                       GREFIER
   ______. ___
4 ex./25___
2 com./- _____. .
      
_.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)

Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de „motive temeinice” pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014