InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Patarlagele

CIVIL. Intinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent constructiei instrainate sub imperiul Legii nr.58/1974. Nulitate absoluta pentru vanzarea lucrului altuia in conditiile existentei unui "concern fraudulos"

(Sentinta civila nr. din data de 15.02.2010 pronuntata de Judecatoria Patarlagele)

Domeniu Proprietate privata | Dosare Judecatoria Patarlagele | Jurisprudenta Judecatoria Patarlagele

   
Asupra actiunii civile de fata;
Prin cererea inregistrata sub nr.2133/277 din 17.12.2008, reclamantii C.L. si C.D., au chemat in judecata pe paratii Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locala ****, pentru aplicarea legilor fondului funciar si pe G.N., solicitand instantei: sa constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr.56090/49 din 16.01.2006 emis pe numele paratului G.N., pentru suprafata de 650 m.p.; sa se stabileasca linia de hotar dintre proprietatile reclamantilor si respectiv paratului G.N. si obligarea paratului G.N. la plata sumei de 700 lei reprezentand cota - parte din contravaloarea gardului ce desparte cele doua proprietati. Au mai solicitat obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
       In dosarul nr.1659/277/2008 paratul invoca in sprijinul cererii sale un titlu de proprietate avand nr.56090/49 emis la data de 16.01.2006 pentru suprafata de 900 m.p. Arata reclamantii ca o parte din suprafata inclusa in titlul de proprietate mentionat le apartine acestora, mai precis suprafata de 650 m.p., care face parte dintr-o suprafata mai mare (4520 m.p.) pe care au dobandit-o in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/29.07.1996. In situatia in care terenul cumparat de catre reclamanti de la autorii lor intrase in circuitul civil, acesta nu se mai afla la dispozitia comisiei locale pentru a se proceda la punerea in posesie si a fi atribuit in titlul paratului.
In drept, si-au intemeiat primul capat de cerere pe dispozitiile art.III lit."a" alin.IV si V din Legea nr.169/1997.
Referitor la cel de-al doilea capat de cerere arata reclamantii ca in baza contractului de vanzare - cumparare, autentificat sub nr.1150/29.07.1996, au devenit proprietarii suprafetei de 4520 m.p. teren, pe care au edificat mai multe constructii. Desi se intelesesera initial cu paratul asupra hotarului dintre proprietatile lor invecinate, acesta, in mod abuziv a desfiintat semnele de hotar si a promovat o actiune prin care pretinde ca reclamantii au ocupat din terenul proprietatea sa. Pentru aceste motive solicita ca in baza probelor ce vor fi administrate instanta sa stabileasca linia de hotar dintre proprietatile partilor.
In drept si-au intemeiat acest capat de cerere pe disp.art.584 cod civil.
In ceea ce priveste cel de-al treilea capat de cerere reclamantii sustin ca s-au inteles cu paratul sa refaca gardul despartitor al proprietatilor invecinate, pe amplasamentul existent inainte de anul 1997. Reclamantii au edificat acest gard pe cheltuiala lor, gardul fiind construit cu stalpi metalici, plasa metalica si tabla galvanizata, costurile situandu-se la suma totala de 1400 lei. Intrucat obligatia de a construi sau reface gardul despartitor dintre doua proprietati revine ambilor proprietari, solicita reclamantii obligarea paratului sa suporte jumatate din costurile suportate de ei pentru construirea gardului.
In drept si-au intemeiat acest capat de cerere pe disp.art.600 si 592 din codul civil.
Au depus la dosar in copie, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/29.07. 1996 la BNP "F.N." din Patarlagele; proces-verbal de punere in posesie pentru suprafata de 4520 m.p. incheiat la data de 23.07.1996 de Comisia Locala **** pentru aplicarea Legii nr.18/1991.
La dosarul cauzei s-a depus in copie titlul de proprietate nr.56090/49 din 16.01.2006.
Paratul G.N. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii principale si a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat in contradictoriu cu reclamantii - parati C.L. si C.D., constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/29.07.1996. Arata paratul - reclamant ca terenul inscris in titlul de proprietate nr.56090/49 din 16.021.2006, este terenul aferent constructiei casa de locuit ce a fost instrainata de G.G. si G.I. si dobandita de catre parat prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr.14/06.01.1988 la Notariatul de Stat Local Patarlagele.
Arata ca suprafata reala ce a facut obiectul conventiei partilor a fost cea de 900 m.p. teren pe care l-a stapanit de la momentul incheierii contractului mentionat si pana in prezent si pe care a edificat o casa de locuit anterior anului 1980. Sustine paratul-reclamant ca terenul a trecut dupa aparitia Legii nr.18/1991, in proprietatea sa prin efectul legii, ca detinator al locuintei ce a facut obiectul vanzarii, astfel ca titlul de proprietate este emis in mod legal.
Contractul pe care isi sprijina pretentiile reclamantii - parati este lovit de nulitate absoluta pentru suprafata care se suprapune cu terenul inclus in titlul de proprietate mentionat, fiind vorba in speta de un concern fraudulos intre partile acestei conventii care cunosteau ca bunul ce face obiectul vanzarii este deja vandut paratului-reclamant.
A depus la dosar in copie, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr.14/96.01. 1988 la Notariatul de Stat Local Patarlagele.
Cu adresa nr.2270/21.01.2009, Primaria comunei **** a inaintat instantei documentatia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.560909/49 din 16.01.2006 respectiv: un proces - verbal cu nr.4/30.05.2005 incheiat de Primaria **** - Comisia Locala pentru aplicarea Legii nr.18/1991 privind delimitarea terenului in suprafata de 900 m.p. atribuit paratului-reclamant G.N.; o schita cadastrala cu privire la acelasi teren.
In sedinta de judecata din data de 13.02.2009 prin incheierea de la acea data, s-a dispus disjungerea capetelor de cerere formulate de catre reclamantii parati la punctele 2 si 3 si anume: a capetelor de cerere privind stabilirea liniei de hotar si obligarea paratului G.N. la plata sumei de 700 lei contravaloarea a jumatate din cheltuielile pentru edificarea gardului despartitor.
In dovedirea actiunii principale s-a incuviintat pentru reclamanti probele cu inscrisuri, interogatoriul paratului G.N. si expertiza specialitatea topografie - cadastru, avand ca obiective: identificarea terenului ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr.1150/29. 07.1996; identificarea terenului inclus in titlul de proprietate nr.56090/49 din 2006; stabilirea daca terenul sau o parte din terenul inclus in titlul de proprietate se suprapune cu terenul cumparat de reclamanti prin actul de vanzare-cumparare nr.1150/1996.
      S-a incuviintat pentru paratul - reclamant proba cu interogatoriul reclamantilor, inscrisuri, documentatia care a stat la baza incheierii contractului de vanzare-cumparare nr.1150/1996 si doi martori, precum si prezenta unui expert asistent la efectuarea lucrarilor de expertiza judiciara ce se va efectua in cauza.
A fost desemnat expert Sarafoleanu Maria, iar expertul asistent propus de catre paratul-reclamant a fost expert tehnic consilier Popa Mihail.
In cauza au fost depuse inscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantilor, interogatoriul paratului, au fost ascultati martorii T.V. si P.I. propusi de catre paratul-reclamant si s-a efectuat raportul de expertiza de catre expert Sarafoleanu Maria lucrarea fiind depusa la dosar pentru termenul din 22.05.2009.
Cu privire la raportul de expertiza s-au formulat obiectiuni de catre paratul-reclamant, acesta invocand in principal nulitatea raportului pentru nerespectarea disp.art.208 cod procedura civila privind citarea partilor de catre expert, iar in subsidiar s-a criticat raportul de expertiza pentru ca nu raspunde in mod clar la obiectivul fixat si anume, in ceea ce priveste identificarea terenului inscris in titlul de proprietate emis pe numele paratului-reclamant expertul prezinta 3 variante in raport de opiniile partilor facute cu ocazia efectuarii expertizei.
Prin incheierea din data de 26.06.2009 s-a stabilit ca expertul sa refaca raportul de expertiza in sensul de a prezenta o singura varianta in privinta identificarii terenului inclus in titlul de proprietate nr.56090/49/2006. Totodata s-a solicitat expertei Sarafoleanu Maria sa faca dovada convocarii partilor la data efectuarii expertizei.
      Intrucat expertul nu a putut sa faca dovada convocarii paratului-reclamant in conformitate cu disp.art.208 din Codul de procedura civila, instanta a constatat nulitatea raportului de expertiza si a dispus refacerea acestuia in totalitate cu indeplinirea conditiilor procedurale privind citarea partilor.
      Raportul de expert refacut a fost depus la dosar pentru termenul de judecata din data de 18.12.2009.
      De asemenea, la dosarul cauzei s-a depus un raport de expertiza efectuat de catre expertul asistent Popa Mihail.
      Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie:
In speta, prin capatul de cerere principala ramas in urma disjungerii, reclamantii solicita constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.56090/49/2006, emis pe numele paratului G.N., in sensul inlaturarii suprafetei de 650 m.p., din suprafata totala de 900 m.p., considerand ca paratului i se cuvine doar suprafata de 250 m.p. aferent casei de locuit ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.14 din 06.01.1988, suprafata ce rezulta din cuprinsul contractului si care potrivit Legii nr.58/1974 a trecut in proprietatea statului.
La randul sau, prin cererea reconventionala, paratul-reclamant G.N. solicita constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/29.07.1996, in privinta terenului ce ii afecteaza dreptul sau de proprietate conferit de titlul de proprietate nr.56090/49/2006.
Invoca paratul-reclamant motivul de nulitate absoluta, al vanzarii bunului altuia, cu existenta unui "concern fraudulos " al partilor contractului.
      Din analiza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.14/06.01.1988, instanta retine ca paratul G.N. a dobandit prin cumparare de la parintii sai, G.G. si G.I., o casa si o anexa gospodareasca situate in satul ****, comuna ***, intre vecinii: la nord - ulita satului; la sud - teren CAP ****; la est - drum satesc si la vest - Gogu Constantin.
Cu ocazia vanzarii-cumpararii, in temeiul dispozitiilor art.30 din Legea nr.58/1974, terenul aferent a trecut in proprietatea statului, fiind atribuit in folosinta dobanditorului constructiei.
Desi, conform legislatiei in vigoare, la acea data, terenul aferent constructiilor instrainate era stabilit la suprafata de 250 m.p., in realitate, vointa reala a partilor viza suprafete de teren de diferite dimensiuni, in raport de conditiile specifice ale locului (imprejmuiri, etc.) si in realitate, dobanditorul constructiei intra in folosinta terenului astfel determinat.
In speta, asa cum rezulta din declaratiile martorilor T.V. (fila 64) si P.I. (fila 65) terenul care a intrat in posesia lui G.N., in urma actului mentionat mai sus era bine determinat, avea o suprafata de aproximativ 1000 m.p. si era imprejmuit cu gard, avand amplasamentul pe care ulterior s-a emis titlul de proprietate paratului-reclamant.
Rezulta, asadar, ca terenul aferent constructiilor dobandite de G.N., era de aproximativ 900 m.p., determinat de granite naturale (ulita, drum satesc) si de imprejmuirile existente la data vanzarii.
Terenul a intrat in proprietatea statului, in speta gasindu-si aplicabilitatea dispozitiile art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991. Ulterior s-a emis titlul de proprietate nr.56090/49/2006, pe numele paratului-reclamant G.N., pentru suprafata de 900 m.p. aferenta casei de locuit.
Prin contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, autentificat sub nr.1150 din 29.07.1996 la BNP "F.N." din Patarlagele, G.G. si G.I. (aceeasi vanzatori ca si in cazul contractului nr.14/1988), au vandut reclamantilor suprafata de 4520 m.p. teren agricol situat in intravilanul satului ****, comuna *****, judetul Buzau, intre vecinii: la nord - drum; la sud - Nichita Ion; la est - Tarcoci Gheorghe si la vest - ulita. La baza contractului se afla procesul-verbal de punere in posesie nr.193 din 23.07.1996, eliberat de Comisia Locala **** de aplicare a legii fondului funciar.
Din raportul de expertiza intocmit in cauza de catre expert Sarafoleanu Maria, rezulta ca terenurile din cele doua acte de proprietate (contract de vanzare-cumparare nr.1150/1996 si titlul de proprietate nr.56090/49/2006) se suprapun. Mai precis, terenul ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr.1150/1996 (4450 m.p., conform masuratorilor efectuate de catre expert), cuprinde in intregime suprafata de teren apartinand paratului G.N., inscrisa in titlul de proprietate eliberat acestuia.
Fata de situatia de fapt retinuta, raportata la dispozitiile legale specifice vizand validitatea titlurilor de proprietate ale partilor, instanta constata urmatoarele:
Asa cum s-a aratat in cele ce preced, din probe rezulta ca terenul aferent constructiilor dobandite de catre paratul-reclamant G.N., prin contractul de vanzare-cumparare nr.14/06.01.1988, este de aproximativ 900 m.p. si s-a aflat in folosinta dobanditorului de la data contractului si pana in prezent.
Potrivit art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991, "terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor, in conditiile dispozitiilor art.30 din Legea nr.58/1974.... trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor".
Prin Decizia nr.I din 30.06.1997 a Sectiilor Unite ale ICCJ (CSJ), pronuntata intr-un recurs in interesul legii, s-a stabilit ca intinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent constructiei, dobandite prin cumparare, sub imperiul Legii nr.58/1974, se determina prin deducerea intentiei partilor din conventie si din ansamblul probelor administrate.
Paratul-reclamant a facut demersuri pentru atribuirea in proprietate a terenurilor, in conformitate cu dispozitiile art.36 din Legea nr.18/1991, demersuri care s-au concretizat prin eliberarea titlului de proprietate nr.56090/49/16.01.2006.
Cu privire la modalitatea de eliberare a acestui titlu de proprietate, instanta apreciaza ca, chiar daca comisia locala de fond funciar investita cu cererea paratului, nu a utilizat procedura prevazuta de art.36 din Legea nr.18/1991, acest lucru nu este imputabil paratului si nu poate afecta dreptul sau decurgand din lege. Titlul de proprietate nu este lovit de nulitate absoluta in conditiile prev.de art.III din Legea nr.169/1997, nefiind incident niciunul dintre cazurile prevazute la acest articol si indeosebi, cazurile prevazute de lit."a" alin.IV si V, invocate de catre reclamanti.
In ceea ce priveste contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/29.07.1996, instanta retine ca acesta este afectat partial de nulitate absoluta, in privinta suprafetei de 900 m.p. ce apartine paratului G.N..
Asa cum s-a aratat in cele ce preced, suprafata instrainata de catre G.G. si G.I., reclamantilor, cuprinde in intregime terenul pe care se afla casele si anexele, apartinand paratului G.N.. Acest aspect reiese din schita anexa a raportului de expertiza intocmit in cauza de catre expert Sarafoleanu Maria.
La baza contractului de vanzare-cumparare a stat un proces-verbal de punere in posesie pentru suprafata de 4520 m.p. (fila 23 dosar), proces-verbal intocmit in mod eronat de comisia locala fara efectuarea unor masuratori, a unor schite cadastrale si fara a se observa ca afecteaza terenul aferent constructiilor apartinand paratului G.N., teren care avea un alt regim juridic (proprietate de stat) iar nu proprietate cooperatista pentru a se putea retroceda fostului proprietar (in speta - G.G.).
Pe de alta parte, la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr.1150/1996, atat vanzatorii (care sunt parti in contractul de vanzare-cumparare nr.14/1988), cat si cumparatorii (C.L. este sora paratului G.N.), cunosteau faptul ca, prin instrainarea constructiei catre G.N., in anul 1988, terenul aferent acesteia a trecut in proprietatea statului si are un anumit regim juridic, cuvenindu-se dobanditorului constructiei.
Intinderea acestui teren aferent era de asemenea cunoscuta, terenul aflandu-se inca dinainte de anul 1989 in folosinta paratului G.N. si fiind imprejmuit cu gard.
Cu toate acestea, au procedat la perfectarea vanzarii-cumpararii, realizand partial, o vanzare a lucrului altuia, in cunostinta de cauza si in frauda drepturilor paratului-reclamant.
Vanzarea-cumpararea lucrului altuia in cunostinta de cauza, deci existenta asa-zisului "concern fraudulos" intre partile contractului, este lovita de nulitate absoluta atat in temeiul art.968 cod civil (pentru cauza ilicita), cat si in virtutea principiului "frauda corupe totul".
Nulitatea absoluta, poate fi invocata de orice persoana interesata si cu atat mai mult, de catre adevaratul proprietar al lucrului vandut.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge ca neintemeiata cererea principala ramasa in urma disjungerii si vizand constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.56090/49/2006.
Urmeaza a se admite cererea reconventionala si in consecinta, instanta va constata nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/ 29.07.1996 in privinta suprafetei de 900 m.p. inscrisa in titlul de proprietate nr.56090/49/ 16.01.2006.
In baza art.274 cod procedura civila, va obliga reclamantii la 221 lei cheltuieli de judecata catre paratul-reclamant G.N., reprezentand taxa de timbru si onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge actiunea principala, asa cum a ramas in urma disjungerii, in privinta constatarii nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.56090/49/2006, cerere formulata de reclamantii C.L., C.D., in contradictoriu cu paratii G.N., COMISIA LOCALA ***** de aplicare a legilor fondului funciar, COMISIA JUDETEANA BUZAU pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
Admite cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant G.N. impotriva reclamantilor-parati C.L. si C.D..
Constata nulitatea absoluta si partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1150/29.07.1996 la BNP "F.N." - Patarlagele, in privinta suprafetei de 900 m.p., inscrisa in titlul de proprietate nr.56090/49/16.01.2006.
Obliga reclamantii-parati la 221 lei cheltuieli de judecata catre paratul-reclamant G.N..
Cu drept de recurs.

6
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Proprietate privata

Exercitarea in mod abuziv a dreptului de proprietate. Schimbare destinatie imobil. Acordul coproprietarilor - Sentinta civila nr. 265 din data de 04.06.2014
Despagubiri pentru lipsa folosintei unei suprafete de teren. - Decizie nr. 520 din data de 29.05.2012
Reconstituirea dreptului de proprietate privata - Decizie nr. 483 din data de 26.05.2011
COMPARARE DE TITLURI . ADMISIBILITATE - Decizie nr. 348 din data de 29.10.2009
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 309 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 385 din data de 27.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 135 din data de 19.01.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 38 din data de 12.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1227 din data de 24.11.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1220 din data de 24.11.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 292 din data de 28.04.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 03.06.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 567 din data de 23.06.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 603 din data de 26.11.2008
Granituire - Sentinta civila nr. 49 din data de 20.01.2009
Legea nr. 10/2001 pana la solutionarea notificarii formulata de antecesorii reclamantilor, instrainarea imobilelor vizate este interzisa, indiferent de modalitatea instrainarii. Instrainarea prin licitatie si adjudecare nu este exclusa de la aplicarea tex - Decizie nr. 20 din data de 22.01.2014
Admisibilitatea actiunii unei persoane in contradictoriu cu Primarul – Mun. B pentru obligarea acestuia de intrare in legalitate privind emiterea de parat a autorizatiei de constructie in conditiile legii. - Decizie nr. 3432/R din data de 25.06.2013
Succesiune. Acceptare, prin formularea cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate - Decizie nr. 827/R din data de 20.04.2012
Societati comerciale. Societate pe actiuni. - Decizie nr. 10/Ap din data de 05.02.2009
Societate comerciala. Societate pe actiuni. Convocare A.G.A. In aprecierea calitatii unei persoane de a cere convocarea adunarii generale nu intereseaza daca acea persoana va putea si vota in acea adunare generala persoanei. Art.119 alin.3 si art... - Decizie nr. 4/Ap din data de 22.01.2009