plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.).
(Sentinta penala nr. 1718/2013 din data de 26.03.2013 pronuntata de Judecatoria Pitesti)R O M A N I A
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA PENALA
SENTINTA PENALA NR. 1718/2013
Sedinta publica de la 26 Martie 2013
Instanta constituita din :
PRESEDINTE: A.P.
Grefier I.D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei penale privind pe petentul V.T. si pe intimatul F.D.T.F., avand ca obiect plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.).
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 12.03.2013, iar sustinerile partilor prezente si concluziile reprezentantei Ministerului Public- Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti, procuror A.P., sunt consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, instanta dispunand amanarea pronuntarii la data de 19.03.2013 si apoi la data de astazi, la care delibereaza si hotaraste urmatoarele:
INSTANTA,
La data de 24.08.2012 a fost inregistrata pe rolul acestei instante plangerea formulata de petentul V.T. in contradictoriu cu intimatul F.D.T.F., impotriva rezolutiei nr. 6013/P/2011 emisa la data de 23.03.2012 de Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti.
Petentul a aratat ca solutia de neincepere a urmaririi penale adoptata fata de faptuitorul intimat este nelegala si netemeinica, deoarece in mod gresit organele de urmarire penala au retinut cu privire la infr. prev. de art. 271 Cp. ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni, iar referitor la infr. prev. de art. 246 C.p. s-a apreciat faptul ca faptuitorul nu a avut reprezentarea actiunilor sale si a rezultatului acestora, in sensul vatamarii cu intentie a intereselor legale ale petentului.
In luna ianuarie 2006 petentul a obtinut prin sentinta civila nr. 472/31.01.2006, ramasa irevocabila prin nerecurare la 16.03.2006, obligarea CLFF Bradu la punerea de indata in posesie cu suprafata de teren de 4600 mp., oriunde in intravilanul comunei Bradu, si obligarea acesteia la intocmirea actelor necesare in vederea eliberarii titlului de proprietate aferent acestui teren. Prin sentinta civila nr. 5251/24.09.2008 pronuntata in dosarul 653/280/2008 al Judecatoriei Pitesti, expertul S.I. a identificat prin raportul de expertiza efectuat in cauza suprafete de teren cu amplasament liber situate intre casa cu nr. 209 din satul Geamana si casele 1 si 2 din Bradu de Sus, in suprafata totala de 8.56 ha, tarlaua 20, parcela 93 si tarlaua 16, parcela 79, teren predate prin Protocolul nr. 126 din 10.01.2007 de Primaria Comunei Albota catre Primaria Comunei Bradu. Aceste sustineri au fost confirmate si prin adresa nr. 4288/14.08.2008, emisa de Primaria Albota care confirma ca suprafata ce a facut obiectul protocolului sus precizat a fost predata din ianuarie 2007 Primariei Bradu. Cu toate ca a fost printre primele persoane care au obtinut o hotarare judecatoreasca prin care CLFF Bradu era obligata la punerea in posesie si a comunicat acestei institutii dovezi concrete din care rezulta faptul ca exista terenuri libere la dispozitia comisiei, cu rea credinta si in mod intentionat cererea petentului nu a fost niciodata solutionata favorabil.
Ulterior, a urmat sentinta civila nr. 3000/2011 pronuntata in dosarul nr. 13/280/2009 la Judecatoria Pitesti, prin care a fost respinsa cererea de revizuire a sentintei civile nr. 5251/24.09.2008, formulata de revizuient CLFF Bradu si revizuient Primarul Comunei Bradu- F.D.T.F.. Prin sentinta civila nr. 5587/2011, pronuntata in dosarul nr. 5/280/2009 la Judecatoria Pitesti a fost respinsa cererea de suspendare a executarii silite formulate de contestatorii CLFF Bradu si Primarul Comunei Bradu - F.D.T.F.. Prin decizia civila nr. 3273/2011 pronuntata in dosarul nr. 13/280/2009 la Tribunalul Arges a fost respins recursul declarat de revizuienti CLFF Bradu si Primarul Comunei Bradu -F.D.T.F. impotriva sentintei civile nr. 3000/28.03.20011 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul nr. 13/280/2009. Prin decizia nr. 3/2012 pronuntata in dosarul nr. 3739/109/2011 la Tribunalul Arges a fost respins recursul declarat de contestatorii CLFF Bradu si Primarul Comunei Bradu - F.D.T.F. impotriva sentintei civile nr. 5587/02.06.2011 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul nr. 5/280/2009.
In toate procesele verbale de executare judecatoreasca Primarul F.D.T.F. a sustinut ca nu exista teren liber in comuna Bradu.
Organul de cercetare penala a dat dovada de lipsa de rol activ si nu a efectuat o cercetare obiectiva a faptelor, nu a efectuat actele procedurale si procesuale corespunzatoare in vederea stabilirii cu exactitate a realitatii. Nu s-au solicitat in mod convingator punerile in posesie realizate in perioada 2008- prezent, precum si actele in baza carora s-au realizat aceste puneri in posesie.
In ceea ce priveste infr. prev. de art. 271 C.p. organul de cercetare penala a retinut continutul alin. 1 al textului legal, care se refera la impotrivirea la executarea unei hotarari judecatoresti prin acte de violenta, fie prin amenintare, impotriva organului de cercetare. Plangerea penala este facuta in temeiul art. 271 Cpen. care prevede infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti, infractiune care impiedica infaptuirea justitiei.
In ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art. 246 Cpen., organele de cercetare penala au constatat faptul ca faptuitorul nu a avut reprezentarea actiunilor sale si al rezultatului acestora, dar constatarea acestui fapt este total eronata, deoarece intentia faptuitorului de a vatama interesele legale ale petentului reiese atat din nerespectarea hotararilor judecatoresti, cat si din tergiversarea prezentarii documentelor justificative pentru a dovedi inexistenta terenurilor libere in comuna Bradu. In decurs de patru luni (11.2011- 02.2012) s-au efectuat trei deplasari la sediul Primariei comunei Bradu de catre executorul judecatoresc V.I. si in cadrul niciunei intrevederi nu au fost prezentate documentele solicitate. A fost intocmit si eliberat procesul verbal de punere in posesie nr. 65/03.11.2010 pentru suprafata de 3720 mp desi, intimatul a declarat ca acest teren nu se afla in evidentele Registrului Agricol Bradu si, dupa cunostintele lui, acest teren ar fi ocupat de alte persoane. Fiind nesigur de situatia juridica a terenului in cauza petentul a refuzat semnarea procesului verbal, iar urma expertizei efectuate in dosar s-a constatat ca pe acel teren are titlu de proprietate o alta persoana. Prin urmare acel proces verbal de punere in posesie a fost emis pentru a il duce in eroare pe petent.
A fost citat in cauza intimatul, care s-a prezentat la judecata, formuland aparari in sensul respingerii plangerii, in esenta pentru urmatoarele motive: petentul a beneficiat de o hotarare prin care a fost obligata Comisia de fond funciar sa-l puna in posesie in anul 2006, fara a fi individualizata suprafata. In anul 2008 a obtinut o hotarare in care a fost individualizata suprafata, cu limite trasate. Intimatul nu este in culpa, intrucat terenul respectiv nu se mai afla la nivelul anului 2008 la dispozitia Comisiei locale de fond funciar pentru a putea fi distribuit petentului, conform rapoartelor expertilor C.P., V.I., S.E.C., care au stabilit ca terenul de 3720 mp fusese deja atribuit altei personae in 2007. I s-a adus la cunostinta acest lucru pentului, insa acesta a insistat sa fie pus in posesie pe acel teren de 3720 m.p., pentru ca ulterior sa se judece cu persoanele care sunt deja puse in posesie pe acel teren. In 2011 intimatul a intocmit un proces verbal de punere in posesie, in data de 03.11.2011, insa intre timp petentul si-a schimbat atitudinea, a declarat expres ca refuza sa primeasca terenul pentru ca acesta este ingradit si are pe el o temelie de casa, dorind teren in zona comerciala Auchan, desi petentul nu detine hotarare judecatoreasca din care sa rezulte ca trebuie pus in posesie in acea zona sau sa fie despagubit. Nu exista terenuri libere si la dispozitia Comisiei de fond funciar.
A fost atasat dosarul de urmarire penala nr. 6013/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti, fiind depuse si noi inscrisuri de catre Parchet si de catre petent.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca prin rezolutia atacata, mentinuta prin rezolutia nr. 1111/II/2/2012 emisa la data de 17.05.2012 de procurorul ierarhic superior, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de intimatul faptuitor F.D.T.F. pentru infr. prev. de art. 246 C.pen., in baza art. 10 lit. d C.pr.pen., procurorul retinand ca organele de cercetare penala au retinut in mod corect situatia de fapt, iar propunerea acestora inaintata prin referat este legala si temeinica, astfel ca din actele premergatoare rezulta ca intimatul nu a avut reprezentarea actiunilor sale si al rezultatului acestora, in sensul vatamarii cu intentie directa ori indirecta a intereselor legale ale petentului, cerinta necesara pentru intregirea laturii subiective din continutul constitutiv al infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen.
Prin referatul organului de cercetare penala, insusit in totalitate de procuror, s-a retinut ca prin plangerea penala petentul a solicitat, ca persoana vatamata, efectuarea cercetarii penale fata de intimatul faptuitor F.D.T.F., Primarul com. Bradu, jud. Arges, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prin aceea ca refuza sa-l puna in posesie cu suprafata 4600 mp teren intravilan, conform sentintei nr. 472/31.01.2006 ramase definitiva si irevocabila. Sentinta civila a fost investita cu formula executorie si s-a trecut la punerea in executare, dar CLFF Bradu a sustinut ca nu mai exista teren disponibil in intravilanul com. Bradu.
La data de 03.11.2011 prin procesul-verbal de punere in posesie nr. 65, in prezenta executorului judecatoresc s-a procedat la punerea in posesie a numitului V.T. cu suprafata de 3720 mp, teren identificat conform unui raport de expertiza din dosarul nr. 653/280/2008, dar acesta a refuzat sustinand ca exista terenuri libere in zona comerciala "Auchan ".
Din declaratia numitului F.D.T.F., rezulta ca din anul 2008 este primar si presedinte al CLFF Bradu, cunoaste situatia juridica a petentului, dar, neavand teren intravilan liber pe raza comunei, nu a avut cum sa il puna in posesie, a facut demersurile necesare la instanta de judecata, cererile fiind respinse, motiv pentru care la data de 03.11.2011 s-a procedat la punerea in posesie a creditorului pe terenul identificat conform raportului de expertiza, dar acesta a refuzat.
Analizand rezolutia atacata, instanta constata ca nu este legala si temeinica, fiind emisa in baza unei cercetari penale incomplete, pentru considerentele care vor fi expuse in continuare.
Astfel cum rezulta din actele dosarului care sustin afirmatiile petentului din cadrul plangerii impotriva rezolutiei, prin sentinta civila nr. 472/31.01.2006 a Judecatoriei Pitesti, irevocabila prin nerecurare la data de 16.03.2006, instanta a obligat Comisia Locala de Fond Funciar al com. Bradu la punerea de indata in posesie a petentului V.T. cu suprafata de teren de 4600 mp., oriunde in intravilanul comunei Bradu, dispunandu-se obligarea acesteia la intocmirea actelor necesare in vederea eliberarii titlului de proprietate aferent acestui teren.
Prin sentinta civila nr. 5251/24.09.2008 a Judecatoriei Pitesti, irevocabila prin nerecurare la data de 30.10.2008, instanta a obligat pe Primarul com. Bradu la plata de daune cominatorii in favoarea petentului V.T., pentru fiecare de intarziere in executarea obligatiei de punere in posesie stabilita prin sentinta civila nr. 472/31.01.2006, asupra terenului identificat de expertul S.I. prin raportul de expertiza depus in dosar (expertul S.I. a identificat prin raportul de expertiza efectuat in acea cauza suprafata de teren cu amplasament liber situata intre casa cu nr. 209 din satul Geamana si casele 1 si 2 din Bradu de Sus, in suprafata totala de 8.56 ha, tarlaua 20, parcela 93 si tarlaua 16, parcela 79, teren predat prin Protocolul nr. 126 din 10.01.2007 de Primaria Comunei Albota catre Primaria Comunei Bradu si pentru care Comisia locala de fond funciar Bradu nu a depus niciun inscris din care sa rezulte ca terenul nu ar fi liber).
Ulterior, prin sentinte judecatoresti irevocabile au fost respinse cererile formulate de intimatul Primar si de Comisia Locala de fond funciar al com. Bradu, avand ca obiect revizuirea sentintei sus-mentionate, suspendarea executarii silite si contestatie la executarea silita.
Petentul a inceput executarea silita prin executor judecatoresc a sentintelor civile nr. 472/31.01.2006 si, respectiv, nr. 5251/24.09.2008. In cadrul executarii silite, intimatul, in calitate de Primar al com. Bradu si Presedinte al Comisiei Locale de fond funciar Bradu, a invocat faptul ca la dispozitia Comisiei locale nu se mai afla teren intravilan liber pe raza com. Bradu, dar si faptul ca o parte din suprafata de teren prevazuta in sentinta civila nr. 472/31.01.2006, si anume suprafata de 3000 mp, a fost atribuita petentului prin procesul-verbal de punere in posesie nr. 4325/09.08.2006 si Titlul de proprietate 134652/31.08.2006 eliberat numitei S.I., astfel incat petentului nu i s-ar mai cuveni decat suprafata de 1600 mp.
Prin sentinta civila nr. 5587/02.06.2011 a Judecatoriei Pitesti, irevocabila prin decizia penala nr. 3/06.01.2012 a Tribunalului Arges, instanta a constatat insa ca autoarea petentului, S.I., a primit o suprafata de teren de 3000 mp in extravilanul comunei Bradu, desi prin sentinta civila nr. 472/31.01.2006 Comisia locala era obligata sa procedeze la punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 4600 mp oriunde in intravilanul comunei Bradu.
Instanta mai retine ca la data de 30.12.2008 s-a intocmit proces-verbal la sediul Primariei Bradu, din care rezulta ca reprezentantii primariei au intocmit procesul-verbal nr. 66 pentru punerea in posesie a petentului cu suprafata de 1600 mp conform raportului de expertiza intocmit de expertul S.I., petentul refuzand sa semneze acest proces-verbal pe motiv ca suprafata obiect al punerii in posesie nu era cea prevazuta de sentinta civila nr. 472/31.01.2006, respectiv 4600 mp.
Totodata, la data de 03.11.2011, conform procesului-verbal incheiat la sediul Primariei Bradu in prezenta executorului judecatoresc, intimatul, in calitate de Presedinte al Comisiei locale de fond funciar Bradu, a eliberat procesul-verbal nr. 65/03.11.2011 d punere in posesie a petentului cu suprafata de teren de 3720 mp conform schitei din raportul de expertiza intocmit de expertul S.I., petentul refuzand sa primeasca acest teren pentru faptul ca in acel moment era imprejmuit cu gard de un alt proprietar, care detine si o fundatie de casa, petentul sustinand ca exista terenuri libere in zona comerciala "Auchan".
Instanta mai retine ca, intr-adevar, conform raportului de expertiza intocmit de expertul V.I. in dosarul civil nr. 25705/280/2010 al Judecatoriei Pitesti, suprafata de teren identificata de expertul S.I. nu era libera, la dispozitia Comisiei locale de fond funciar la data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 5251/24.09.2008 a Judecatoriei Pitesti, fiind atribuita altei persoane care intre timp a si instrainat-o.
Analizand actele premergatoare efectuate in cauza, in raport de toate aceste aspecte, instanta constata ca exista indicii in sensul savarsirii de catre faptuitorul intimat a infr. prev. de art. 246 Cod penal, prin refuzul de a pune in executare sentinta civila nr. 472/31.01.2006 a Judecatoriei Pitesti, irevocabila prin nerecurare, in concret prin refuzul de a il pune pe petentul V.T. in posesie cu suprafata de 4600 mp, in intravilanul comunei Bradu, jud. Arges.
Din considerentele rezolutiei procurorului si mai ales din cele mentionate in referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale, ar rezulta ca argumentul pentru care s-a considerat ca nu sunt intrunite sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infractiunii sesizate consta in esenta in faptul ca nu s-a putut pune in executare sentinta civila sus-mentionata, intrucat la data de 03.11.2011 Comisia locala de fond funciar Bradu a procedat la punerea in posesie a petentului cu suprafata de 3720 mp identificata de expertul S.I., pe care petentul a refuzat-o, iar intimatul cunoaste situatia juridica a petentului, dar nu a avut alt teren liber pe raza comunei Bradu.
Or, se constata ca, de fapt, nici pana in prezent, desi au trecut mai mult de 7 ani, petentul nu a fost pus in posesie cu suprafata de teren de 4600 mp in intravilanul comunei Bradu, asa cum s-a stabilit prin sentinta civila nr. 472/31.01.2006 a Judecatoriei Pitesti.
Faptul ca ulterior, prin sentinta civila nr. 5251/24.09.2008 a Judecatoriei Pitesti, intimatul a fost obligat la daune cominatorii pe fiecare zi de intarziere, pana la punerea in posesie a petentului cu suprafata de 3720 mp identificata de expertul S.I., precum si faptul ca expertul V.I. a concluzionat, intr-o alta expertiza ulterioara sentintei, ca terenul de 3720 mp nu era, de fapt, liber, la data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 5251/24.09.2008, nu schimba cu nimic obligatia stabilita initial in mod definitiv si irevocabil de instanta judecatoreasca prin sentinta civila nr. 472/31.01.2006 in sarcina Comisiei locale de fond funciar, obligatie constand in punerea in posesie a petentului cu suprafata de teren intravilan de 4600 mp din terenul aflat la dispozitia Comisiei locale, care subzista in sarcina Comisiei pana la executarea sa conform dispozitiilor sentintei.
Cu privire la inexistenta vreunui teren intravilan liber, la dispozitia Comisiei locale de fond funciar Bradu, pe care petentul sa fie pus in posesie conform sentintei civile nr. 472/2006, instanta constata ca este argumentul principal invocat de intimatul F.D.T.F. dar ca aceasta sustinere nu este confirmata de acte care sa ateste situatia juridica a terenurilor intravilane de pe raza com. Bradu, respectiv faptul ca in perioada ulterioara ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 472/31.01.2006 (dar, in acelasi timp, ulterioara dobandirii de catre intimat a calitatii de Primar al com. Bradu, respectiv de Presedinte al Comisiei locale de fond funciar Bradu) si pana in prezent nu a existat niciun teren intravilan liber pe care petentul sa poata fi pus in posesie. In acest sens, instanta constata, din considerentele sentintei civile nr. 472/31.01.2006, ca in chiar cadrul acelui proces civil Comisia locala de fond funciar, prin reprezentant, a aratat la termenul din 31.01.2006 ca primaria intelege sa-i ofere petentului V.T. o suprafata de teren intravilan, identificand chiar punctul terenului respectiv.
Instanta mai retine ca fapta intimatului nu intruneste si elementele constitutive ale infr. prev. de art. 271 C.pen., intrucat lipseste situatia de fapt premisa ceruta de alin. 2 al acestui textul legal (petentul sa fi detinut o anume suprafata de teren, ceea ce nu este cazul, tocmai pentru ca nu a fost nici pana la aceasta data pus in posesie conform hotararii judecatoresti), iar in cadrul procedurii de executare silita nu a existat impotrivire prin amenintare, conform cerintelor alin. 1 al textului legal.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b C.pr.pen., instanta va admite plangerea impotriva rezolutiei, va desfiinta rezolutia atacata si, dat fiind faptul ca este necesara completarea cercetarilor si nu este in cauza inceputa urmarirea penala, va trimite cauza la Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti, pentru inceperea urmaririi penale fata de intimatul F.D.T.F. sub aspectul infractiunii prev. de art. 246 C.pen.
In cursul urmaririi penale, se va proceda la:
- audierea in calitate de invinuit a intimatului faptuitor in legatura cu fapta sesizata a fi savarsita de acesta, pentru a da explicatii in legatura cu justificarea oferita ca motiv pentru neexecutarea sentintei civile nr. 472/31.01.2006 a Judecatoriei Pitesti, de data la care a dobandit calitatea sa de Primar si Presedinte al CLFF si pana in prezent (respectiv pentru a preciza in concret in ce au constat demersurile efectuate pentru identificarea suprafetelor de teren libere in intravilanul comunei Bradu, daca a verificat vreodata situatia cu terenurile avute initial la dispozitie de Comisia locala de fond funciar si procesele-verbale de punere in posesie pe aceste terenuri, precum si pentru a preciza daca in perioada ulterioara ramanerii irevocabile a sentintei civile, respectiv in perioada de cand este Primar a mai avut loc vreo punere in posesie pe vreun teren intravilan in com. Bradu, in caz afirmativ de cand erau libere acele terenuri, etc.);
- verificarea la Primaria Bradu si la Comisia locala de fond funciar Bradu a tuturor actelor din care sa rezulte situatia juridica a terenurilor intravilane, pentru a se stabili: toate terenurile care erau initial la dispozitia Comisiei locale de fond funciar; daca fiecare din aceste terenuri au fost retrocedate altor persoane indreptatite; data incheierii procesului-verbal de punere in posesie si a eliberarii titlului de proprietate pentru fiecare din aceste terenuri; daca in perioada ulterioara ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 472/31.01.2006 a Judecatoriei Pitesti, respectiv in perioada de cand intimatul F.D.T.F. este Primar a mai avut loc vreo punere in posesie pe vreun teren intravilan in com. Bradu, iar in caz afirmativ de cand erau libere acele terenuri si de ce nu a fost pus in posesie si petentul;
- administrarea oricaror alte probe a caror necesitate ar reiesi din ansamblul materialului probator.
In baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
In baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b C.pr.pen., admite plangerea formulata de petentul V.T. in contradictoriu cu intimatul F.D.T.F. impotriva rezolutiei nr. 6013/P/2011 emisa la data de 23.03.2012 de Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti.
Desfiinteaza rezolutia atacata si trimite cauza la Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti, pentru inceperea urmaririi penale fata de intimat sub aspectul infr. prev. de art. 246 C.pen.
In baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26 martie 2013. Presedinte,
A.P. Grefier,
I.D.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Ordonanta Presedintiala
Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009