DIVORT
(Sentinta civila nr. din data de 06.04.2010 pronuntata de Judecatoria Ramnicu Sarat)Pe rol solutionarea actiunii civile de fata avand ca obiect divort formulata de reclamantul M.V. domiciliat in __ in contradictoriu cu parata M.C. domiciliata in _..
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamantul personal si asistat de avocat P.L., parata M.C., martorii M.C., M. C. si L.S.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, care arata ca actiunea a fost timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 40 lei si timbru judiciar de 0,30, cauza a fost amanata in vederea administrarii probatoriului testimonial,procedura este legal indeplinita, dupa care:
Se audiaza, sub prestare de juramant, martorii L.S., M. C. si M. C, depozitiile acestora fiind consemnate si declaratiile atasate la dosar.
Instanta, apreciind cauza in stare de judecata, acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul reclamantului solicita admiterea actiunii din culpa paratei, sa i se incredinteze paratei spre crestere si educare minora rezultata din casatorie, cu obligarea reclamantului la pensie de intretinere in functie de venitul minim pe economie, parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, admiterea cererii de legaturi personale cu minora, cu cheltuieli de judecata.
Parata este de acord cu desfacererea casatoriei, insa din culpa comuna, solicita incredintarea minorei, reluarea numelui avut anterior casatoriei, obligarea reclamantului la pensie de intretinere si stabilirea de legaturi personale astfel cum a precizat la termenul din 21 decembrie 2009.
JUDECATA
Asupra actiunii civile de fata.
Reclamantul M.V. domiciliat in __a chemat in judecata pe parata M.C.domiciliata in __... solicitind ca prin sentinta ce se va pronunta , sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina exclusiva a paratei , sa i se incredinteze paratei spre crestere si educare minora N.I., sa fie obligata la pensie de intretinere in favoarea miorei , parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei acela de L. si sa i se incuviinteze sa aiba legaturi personale cu minora in modalitatea aratata in actiune, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea de fapt a actiunii arata reclamanta ca sa casatorit cuparata in anul .2000 si din casatorie a rezultat minora N.I. nascuta la data de l3.0l.2002.
Precizeaza reclamantul ca la inceput relatii de familie au decurs normal pana in luna septembrie 2009 cind a aflat ca intretine relatii de concubinaj , iar la sfirsitul lunii octombrie 2009 a parasit domiciliu plecind la parintii sai unde locuieste si in prezent.
Mai arata reclamantul in ceea ce priveste pe minora solicita sa aiba legaturi personale minora intrucat este foarte apropiat de minora .
Apreciaza casatoria ca fiind grav si iremediabil vatamata si solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata .
In drept isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art.37 al.2 , art. 40 , art. 42 si art. 86-94 cod familie.
In sprijinul actiunii reclamantul a depus copie xerox de pe certificatul de casatorie , copie xerox de pe certificatul de nastere al minorei si veniturile incasate de parat de la unitatea unde lucreaza.
Instanta a dispus efectuarea anchetei sociale, referat ce a fost depus la dosar fila 2l dosar.
Partile au solicitat instantei incuviintarea probei testimoniale ,proba admisa de instanta fiind audiati in cauza , martorii L.S. pentru parata si M.C. si M. C. pentru reclamant.
Din examinarea probelor administrate in cauza instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt.
Partile s-au casatorit la data de 25.06.2000 si au convetuit pana in luna octombrie 2009 cind a intervenit separarea in fapt cu caracter definitiv.
Din relatiile de familie a rezultat minora N.I., care de la separarea in fapt au ramas in grija exclusiva a paratei.
Din declaratiile martorilor rezulta ca relatiile de casatorie la inceput au decurs normal pana in luna septembrie 2009 cind parata fara nici un motiv a parasit domiciliu conjugal intrind in relatii de concubinaj .
Din continutul referatului de ancheta sociala coroborat cu declaratia martorei audiata in cauza rezulta ca parata dispune de conditii optime pentru cresterea si ingrijirea minorei .
Avind in vedere cauzele care au condus la destramarea relatiilor de familie instanta apreciaza ca relatiile de familie sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila urmind ca in baza art. 38 cod familie , sa admita actiunea si sa desfaca casatoria din culpa comuna a sotilor asa cum a solicitat parata .
In baza art.40cod familie ,reclamanta isi va relua numele avut anterior casatoriei acela de L.
Din probele administrate a rezultat faptul ca interesul minorei este acela de a creste si a se dezvolta alaturi de mama lor urmind ca in baza art. 42 cod familie sa se incredinteze paratei spre crestere si educarea N.I.
In ceea priveste legaturile personale cu minora instanta va incuviinta ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu minora in prima si a treia saptamina din luna de vineri de la ora l6 pana duminica orele l7 , prima saptamina in vacanta de iarna,o saptamina in vacanta de Paste , si luna august in domiciliul reclamantului,in aceasta modalitate instanta apreciind ca relatiile personale cu minora isi ating scopul real .
In baza art.86-96 cod familie ,va obliga reclamantul la plata unei pensii de intretinere in cuantum de l10 lei lunar ,in favoarea minorei N.I. nascuta la data de l3.0l.2002 incepind cu data introducerii actiunii respectiv l7.ll.2009 pana la majoratul acesteia
La stabilirea cuantumului pensiei de intretinere instanta a avut in vedere venitul net realizat de reclamant de la societatea unde isi desfasoara activitatea
In baza art. 274 cod procedura civila , va obliga parata la plata sumei de 650,5 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
Vazind si dispozitiile art. 278 pct. 3 cod pr. civila
Penttru aceste motive
In numele legii
Hotaraste
Admite actiunea civila avand ca obiect divort formulata de reclamantul M.V. domiciliat in ____.in contradictoriu cu parata M.C.domiciliata in __si in consecinta :
Declara desfacuta casatoria incheiata la Consiliul Local al municipiului Rm.Sarat si trecuta in registrul starii civile la nr. _. din _..din vina exclusiva a paratei.
Parata isi va relua numele avut anterior casatoriei acela de L.
Incredinteze paratei spre crestere si educare pe minora N.I.nascuta la data de l3.0l.2002.
Incuviinteaza ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu minora in prima si a treia saptamina din luna de vineri de la ora l6 pana duminica orele l7 , prima saptamina in vacanta de iarna,o saptamina in vacanta de Paste si luna august in domiciliul reclamantului .
Obliga reclamantul la l10 lei lunar ,pensie de intretnere in favoarea minorei incepind cu data introducerii actiunii respectiv l7.ll.2009 pana la majoratul acesteia
Obliga parata la plata sumei de 650,5 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
Executorie de drept privind pensia .
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi
RED:/26.02.2010
dact./5ex
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)
Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de �motive temeinice� pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014