Plangere contraventionala

Instanta a admis plangerea contraventionala formulata de catre petent.
       Instanta a retinut faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. a) raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, executarea, totala ori partiala, fara autorizatie a constructiilor civile, industriale, agricole, pentru sustinerea instalatiilor si utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare alta natura, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre  1000 si 100.000 lei, conform prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea 50/1991.
      In speta prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 12 din  09.10.2012, petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 5.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.  26  alin. 1 lit. a) raportat la art. 3 alin. 1 lit. a) si art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, retinandu-se in sarcina sa ca a executat lucrari de extindere constructie pe domeniul public, realizarea unei rampe si a unor scari din beton, fara a detine autorizatie de construire, dispunandu-se totodata intrarea in legalitate  prin desfiintarea lucrarilor executate  ilegal.
Conform prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta investita cu solutionarea plangerii verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii.
Sub aspectul legalitatii, instanta constata ca petentul a invocat faptul ca procesul verbal nu cuprinde data savarsirii contraventiei, precum si descrierea exacta a faptei savarsite.
Potrivit dispozitiilor art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mentiunilor privind fapta savarsita si data comiterii acesteia se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, iar conform art. 16 din O.G. 2/2001, procesul-verbal trebuie sa cuprinda descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea pagubelor pricinuite.
Coroborand textele de lege amintite, instanta retine ca realizarea unei descrieri in concret a contraventiei, cu specificarea actiunii/inactiunii autorului si a tuturor circumstantelor de natura a imprima faptei acest caracter este o cerinta imperativa, intrucat ratiunea instituirii ei este aceea de a permite instantei cercetarea legalitatii actului constatator prin stabilirea faptelor materiale si verificarea incadrarii juridice pe care acestea au primit-o si a justei sanctiuni aplicate. Or, in speta de fata, in procesul verbal contestat se mentioneaza ca petentul "a executat lucrari de extindere constructie pe drumul public, realizare a unei rampe si a unor scari din beton fara a detine autorizatie de construire", in vreme ce prin apararile sale, intimata a sustinut ca in lucrarile realizate de petent sunt incluse si patrulaterele din beton lipite de imobilul petentului, aspect care nu se regaseste insa in cuprinsul procesului-verbal. Fata de aspectele mentionate, instanta constata ca exista o insuficienta descriere a faptei in procesul-verbal, intrucat s-a creat un dubiu in ceea ce priveste constructiile realizate aparent de catre petent fara autorizatie de construire, in sensul ca nu se indica expres daca intimata a inteles sa includa in categoria acestora numai rampa si scarile din beton sau si patrulaterul din beton, care nu se regaseste in procesul-verbal, dar care a fost mentionat ca fiind construit de catre petent pe parcursul derularii litigiului. Aceste imprejurari determina incalcarea dispozitiilor art. 17 raportat la art. 16 din O.G. 2/2001 sub aspectul descrierii complete a faptei si implicit nelegalitatea procesului-verbal de contraventie.
In ceea ce priveste lipsa datei savarsirii contraventiei din procesul verbal, instanta retine urmatoarele.
Fapta contraventionala in materie de urbanism-constructii are o anumita specificitate in comparatie cu alte fapte contraventionale, in sensul ca nu se consuma instantaneu, ci are o desfasurare in timp, pe etape de lucrari, contravenientul savarsind fapta din momentul inceperii constructiei si pana la terminarea acesteia. Or, in raport cu aceasta modalitate specifica de savarsire a faptei, care ii imprima un caracter continuu - astfel cum este reglementat de art. 13 alin. 2 din O.G. 2/2001 -, contraventia trebuie considerata ca se comite pe intregul parcurs al edificarii constructiei, astfel ca ea poate fi sanctionata din momentul inceperii lucrarilor si pana la terminarea lor, iar in cazul constructiei finalizate, pana la implinirea termenului inscris in art. 31 din Legea 50/1991 - "2 ani de la data savarsirii faptei". De aceea, este evident ca in cazul constructiilor in curs de executare nu poate fi considerata ca data a savarsirii faptei decat data constatarii contraventiei (urmand insa ca procesul-verbal sa mentioneze expres acest aspect), iar in cazul constructiilor finalizate, data savarsirii faptei este data terminarii constructiei (aceasta trebuind, de asemenea, mentionata expres in procesul-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001), acesta fiind momentul din care trebuie calculata si curgerea termenului de prescriptie prevazut de art. 31 din Legea 50/1991, aspecte care rezulta si din decizia in interesul legii a fostei Curti Supreme de Justitie nr. 7/2000.
In cauza de fata, instanta constata ca nu s-a mentionat in procesul-verbal de contraventie data savarsirii faptei, care in aceasta situatie este data terminarii constructiilor, dupa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar care vorbesc despre constructii deja realizate (cererile formulate de catre Asociatia de  proprietari  nr. 35  catre Inspectoratul de Stat in Constructii Caras Severin si respectiv catre Primaria municipiului Resita (f. 22-23), adresa  nr. 7461/02.10.2012 emisa de catre  Inspectoratul de Stat in Constructii  Caras Severin catre Primaria  municipiului Resita (f.25), adresa nr. 16805/11.10.2012 emisa de  catre Primaria  municipiului Resita  - Serviciul Urbanism si Amenajare a Teritoriului (f. 26)), incalcandu-se astfel dispozitiile art. 17 din O.G. 2/2001 care determina nulitatea absoluta a procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanta constata ca desi O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispozitie cu privire la forta probanta a procesului verbal de contraventie, exista o prezumtie de legalitate si realitate a acestuia avand in vedere faptul ca este vorba de un act administrativ.
Prezumtia de veridicitate si autenticitate este insa una relativa, fiind permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil (cauza Anghel vs. Romania, 4 octombrie 2007).
Sarcina probei in procedura solutionarii plangerii contraventionale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, imprejurare care nu incalca dreptul la un proces echitabil sau prezumtia de nevinovatie, intrucat plangerea contraventionala presupune o judecata contradictorie cu toate garantiile procesuale car decurg din aceasta. Prin exercitarea plangerii contraventional cel dintai supune instantei legalitatea si temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putand fi analizate de instanta din oficiu. Chiar in lipsa invocarii unor astfel de motive, petentului i se recunoaste posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sanctionator (al situatiei de fapt expuse), mentiunile inserate sub acest aspect avand valoarea unei dovezi depline pana la proba contrara numai in cazul in care procesul-verbal este sustinut de dovezile in baza carora s-a intocmit. Prin urmare, petentul ar trebui sa faca dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal doar in situatia in care probele administrate de organul constatator pot convinge  instanta in privinta vinovatiei contravenientului dincolo de orice indoiala rezonabila.
In cauza de fata, instanta constata ca aspectele mentionate nu corespund realitatii, intrucat din declaratia martorului N G (f. 28) rezulta ca acesta impreuna cu domnul C iar nu petentul, au construit o parte din rampa, cealalta parte si scarile despre care se face vorbire in procesul verbal datand de 4-5 ani respectiv 50 de ani. In ceea ce priveste declaratia martorului ID, instanta constata ca acesta a furnizat informatii relevante numai cu privire la patrulaterul din beton, nementionat in procesul-verbal, iar nu si cu privire la celelalte constructii care se regasesc in actul sanctionator, astfel incat aceasta nu va fi avuta in vedere de instanta.