Anulare Ordin emis ca urmare a solutionarii cererii formulate potrivit Legii nr.10 din 2001. Aplicarea art.1 din protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului

DOMENIU PROPRIETATE PRIVATA
Anulare Ordin emis ca urmare a solutionarii cererii formulate potrivit Legii nr.10 din 2001. Aplicarea art.1 din protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. SENTINTA CIVILA NR. 6174/02.06.2010 Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau - Sectia Civila sub nr. 747/2006, reclamanta D.S.B. a chemat in judecata pe parata A.N.T. solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna anularea in parte a Ordinului nr. 683/05.12.2005 emis de Presedintele A.N.T., ordin pe care il considera nelegal si netemeinic.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca respectivul act a fost emis ca urmare a solutionarii notificarii formulate de S.C. si M.B., in temeiul Legii 10/2001. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 parata trebuia sa emita o decizie sau o dispozitie de aprobare a restituirii si nicidecum un ordin sumar si nemotivat, iar unitatea competenta sa se pronunte prin decizie sau dispozitie motivata asupra notificarii este unitatea detinatoare.
Din analiza ordinului atacat se observa cu usurinta ca se dispune si restituirea suprafetei de 92.735 mp, teren pentru care se face specificatia ca este in administrarea O.S.D., astfel incat A.N.T. nu avea competenta de a proceda la restituirea respectivului teren, deoarece nu avea calitatea de unitate detinatoare.
Terenurile forestiere pot fi restituite doar in baza legilor fondului funciar care reglementeaza reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si pentru cele cuprinse in fond forestier, or, suprafata de teren de 32.360 mp este fond forestier si este in administrarea O.C.D., subunitate aflata in subordinea reclamantei.
A considerat reclamanta ca ordinul a fost emis de catre parata cu incalcarea evidenta a celor mai elementare dispozitii cuprinse in Legea nr. 10/2001.
In drept, s-au invocat dispozitiile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 1/2000.
S-au atasat urmatoarele inscrisuri: adresa D.S.B., extras lege, Ordinul nr.683/5.12.2005, in copii certificate.
Prin intampinarea formulata parata A.N.T. a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si a aratat in aparare ca Ordinul nr. 683/2005 a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale in conditiile in care prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a facut distinctia intre motivarea in fapt si cea in drept, astfel incat prin actul astfel emis parata a considerat oportun sa motiveze ordinul emis in drept.
Mai arata parata ca in mod eronat s-a sustinut de catre reclamanta ca suprafata de 92,735 mp este in administrarea O.S.D.. Cat priveste suprafata de 32,360 mp, aceasta portiune a fost specificata in identificarea imobilului revendicat de notificatori ca fiind cuprinsa in delimitarea cu gard ce cuprinde si terenul detinut de parata, procesul-verbal  fiind semnat si de reprezentantul teritorial al reclamantei, ceea ce dovedeste acordul acesteia la restituire.
De asemenea, s-a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 115-118 Cod pro.civ., Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 384/2005.
La data de 29.03.2006 parata si-a completat motivarea pe exceptia invocata, a tardivitatii formularii actiunii, aratand ca dispozitiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 stabilesc un termen de 30 zile in care poate fi contestata dispozitia sau decizia motivata a unitarii detinatoare, iar procesul verbal de punere in posesie a fost semnat si de catre reprezentantul O.S.D. la data de 12.12.2005, astfel ca termenul curge de la aceasta data, fiind implinit la data formularii cererii.
S-a atasat procesul-verbal de punere in posesie.
Prin sentinta civila nr. 388/29.03.2006, Tribunalul Bacau - Sectia Civila a admis exceptia necompetentei sale teritorial  si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia Civila.

Prin sentinta civila nr. 1357/24.10.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, in dosarul nr. 23708/3/2006, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale active si s-a respins cererea reclamantei ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala. In motivare s-a aratat in esenta ca reclamanta nu are calitatea de persoana indreptatita potrivit art. 3 alin.1 pct. a, b si c si art. 24 alin.3 ind.1 din Legea nr. 10/2001.
S-a retinut de catre instanta de apel care a casat sentinta astfel pronuntata, in considerentele deciziei civile nr. 76A/08.02.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a ca, intr-adevar reclamanta nu este o persoana indreptatita in sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 sa adreseze o notificare prin care sa solicite acordarea de masuri reparatorii, insa prima instanta a calificat gresit raporturile existente intre parti si actiunea cu a carei solutionare a fost investita.
Reclamanta isi justifica interesul de a actiona prin calitatea sa de administrator si mandatar al statului in ceea ce priveste terenurile fond forestier si a formulat o actiune in  anularea partiala a actului emis de catre unitatea intimata, in calitate de tert vatamat in interesele proprii prin existenta acestuia act.
A considerat instanta de apel ca tertii vatamati astfel prin actele emise de unitatile detinatoare in aplicarea dispozitiilor Legii 10/2001, care nu pot actiona in contra acestor acte pe calea contestatiei reglementate de dispozitiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 au deschisa calea in justitie in conditiile dreptului comun pe calea unei actiuni in anularea sau constatarea nulitatii absolute.
Pentru toate motivele aratate, instanta de apel a stabilit competenta de solutionare a cererii in prima instanta in favoarea Judecatoriei Sector 2 Bucuresti, unde a fost inregistrata sub nr. 3703/300/2007.
In cauza astfel trimisa spre rejudecare, in sedinta publica din data de 02.05.2007 reclamanta si-a completat actiunea in sensul ca a solicitat judecata in contradictoriu si cu paratii M.B.B., C.E.B.B. si S.G.C..
In sedinta publica din data de 06.06.2007 reclamanta si-a intregit apararea in sensul invocarii exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 2 Bucuresti fata de dispozitiile art. 13 c.pr.civ. in raport de care competenta de solutionare a cauzei revine instantei de la locul situarii imobilului, respectiv Judecatoriei Moinesti, Jud. Bacau.
De asemenea, se solicita proba cu expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie  prin care sa se stabileasca daca suprafata de teren retrocedata figureaza cuprinsa in amenajamentul silvic.
Paratii B.B.C., B.B.M.G.S. si S.C.G. au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si au aratat in aparare ca cererea formulata de catre parati de restituire a bunurilor imobile in baza Legii nr.10/2001 a fost solutionata favorabil intrucat prin actele depuse a fost facuta dovada calitatii de persoane indreptatite cat si a dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate.
Prin actiunea introductiva nu s-a pus la indoiala calitatea de persoane indreptatite la restituirea proprietatii sau dreptul de proprietate, ci doar faptul ca o parte din teren a fost restituita de catre o unitate care nu detinea in administrare imobilul, insa reprezentantul reclamantei a semnat procesul-verbal de punere in posesie.
Mai mult, acestia au aratat faptul ca, in realitate, ANT a fost unitatea detinatoare a intregului trup, administratorul imobilului teren si constructii care a avut destinatia de tabara scolara.
Pentru aceste motive, paratii invoca si exceptia lipsei de interes a reclamantei.
Paratii reclamanti au formulat de asemenea si cerere reconventionala prin care au solicitat, in subsidiar, in contradictoriu cu reclamanta-parata, ca, in cazul admiterii cererii, aceasta sa fie obligata sa incheie proces-verbal de punere in posesie asupra suprafetei de teren detinuta de aceasta deoarece nu se mai pune in discutie nici calitatea acestora de persoane indreptatite la restituire si nici dreptul lor de proprietate, care a fost deja intabulat.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115-119 Cod proc.civ.
S-a atasat documentatia cadastrala.
Reclamanta parata a formulat intampinare la cererea reconventionala, la 3.10.2007, prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibila motivat de faptul ca nu a fost notificata de personale indreptatite printr-o cerere adresata in conditiile si termenele Legii nr. 10/2001. De asemenea, o astfel de cerere ar fi de competenta Tribunalului.
Prin sentinta civila nr. 7419 pronuntata la 3.10.2007, in dosarul nr. 3703/300/2007, Judecatoria sector 2 Bucuresti a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti invocata din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia Civila.
In motivare s-a aratat, in esenta, faptul ca stabilirea competentei in favoarea unei sectii civile a tribunalului a fost prevazuta de art. 26 alin.3 din legea nr. 10/2001 in considerarea naturii actului supus controlului de legalitate al instantelor judecatoresti si anume acela de act de gestionare a patrimoniului, act civil, iar natura actului este aceeasi indiferent de persoana care solicita anularea acestuia, fie ca este persoana indreptatita, fie ca este tert interesat.
In aceste conditii nu exista nicio ratiune pentru care s-ar justifica o competenta materiala diferita in analizarea legalitatii aceluiasi act doar in considerarea persoanei si prin prisma cauzelor de nulitate ce se invoca, raportat si la art. 16 din Constitutie conform caruia cetatenii sunt egali in fata legii.
Prin decizia civila nr. 777R pronuntata la 18.04.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a admis recursul formulat de recurenta-reclamanta, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante. In motivare s-a aratat in esenta faptul ca art. 26 alin.3 din legea nr. 10/2001 trebuie interpretata restrictiv ca orice norma speciala.
Pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, cauza a fost reinregistrata la data de 09.06.2008, sub nr. 6632/300/2008.
La termenul de judecata din 29.10.2008 instanta a respins ca neintemeiata exceptia tardivitatii formularii cererii pentru motivele aratate in considerente incheierii de sedinta care face parte prezenta hotarare.
La 11.02.2009 reclamanta si-a precizat temeiul de drept aratand ca se intemeiaza pe dispozitiile art.5 si 968 Cod civ., art. 5 si 35 din legea nr. 18/1991 modif., art. 1,4,5,10,16 din Codul silvic, art. 11 si 12 din Legea nr. 213/1998, art. 25 si 27 din Legea nr. 10/2001.
Parata si-a modificat pe timpul procesului denumirea in Ministerul Tineretului si Sportului, instanta dispunand rectificarea citativului.
Prin incheierea interlocutorie din 10.06.2009, instanta a dispus anularea cererii reconventionale formulata de paratii reclamanti S.C.G., B.B.M.G.S. si C.E.B.B. ca informa.
De asemenea, s-a respins ca ramasa fara obiect exceptia inadmisibilitatii acestei cereri reconventionale, s-a prorogat discutarea exceptiei lipsei de interes a reclamantului si s-a administrat proba cu expertiza in specialitatea topografie si suplimentul la aceasta.
S-au atasat relatii de la Primaria Orasului D., iar parata a depus toate inscrisurile care au stat la baza emiterii Ordinului contestat.
S-au formulat concluzii scrise de catre paratii C.S.G., B.B.M.G.S. si C.E.B.B..
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
In fapt, in baza notificarii formulate de paratii C.S.G., B.B.M.G.S. si C.E.B.B. ori de autorii acestora in temeiul Legii nr. 10/2001, s-a emis, de catre parata A.N.T. (in prezent M.T.S.), Ordinul nr. 683/5.12.2005 prin care s-a dispus restituirea in natura a imobilului compus din teren in suprafatata de 125.095 mp si cladiri, cunoscut ca Palatul S. si Parcul S., situat in localitatea D., jud. Bacau, a carui suprafata este inchisa cu gard din placi de beton sau sarma ghimpata si cuprinde 32.360 mp fond forestier aflat in administrarea O.C.D. si 92.735 mp teren liber si constructii aflat in administrarea A.N.T..
La 12.12.2005, paratii indreptatiti la restituire, prin mandatar, au fost pusi in posesie de catre reprezentantii paratei A.N.T. si ai reclamantei R.N.P. prin O.C.D., intocmindu-se procesul-verbal de punere in posesie inregistrat la DST Bacau sub nr. 670/12.12.2005 (fila 23 dosar nr. 747/2006).
Instanta va analiza cu prioritate exceptia lipsei de interes a reclamantei, exceptie de fond, absoluta si peremptorie, invocata de paratii persoane fizice, retinand faptul ca acestia arata in esenta ca, prin actiunea introductiva nu s-a pus la indoiala calitatea lor de persoane indreptatite la restituirea proprietatii si nici dreptul lor de proprietate, ci doar faptul ca o parte din teren ar fi fost restituita de catre o unitate care nu detinea in administrare imobilul, astfel ca nu se face dovada folosului practic pe care reclamanta l-ar obtine in urma admiterii cererii sale.
Instanta apreciaza insa ca motivele de fapt invocate in sustinerea exceptiei reprezinta aparari de fond care ar trebui analizate in cadrul verificarii legalitatii ordinului contestat sub aspectul competentei unitatii detinatoare, astfel ca va califica exceptia lipsei de interes a reclamantei ca fiind aparare de fond.
De asemenea, indiferent de existenta dreptului paratilor, exista un folos practic urmarit de reclamanta prin formularea actiunii de fata constand in aceea ca, prin repunerea partilor in situatia anterioara ca urmarea a anularii partiale a actului, suprafata de teren forestier aflata in administrarea reclamantei inainte de retrocedare s-ar intoarce in patrimoniul statului si implicit in administrarea reclamantei, acesta reprezentand un interes fiind legitim, nascut si actual.
 Pe fondul cauzei, instanta va analiza pe rand cauzele de nulitate invocate de reclamanta.
Prima cauza invocata a constat in denumirea gresita a actului contestat prin care   s-a solutionat notificarea formulata in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001, invocandu-se nerespectarea prevederilor art. 21 alin.1 teza finala din Legea nr. 10/2001 republ. care prevad ca aceasta este decizie sau dispozitie motivata.
Instanta arata ca acesta reprezinta o cauza de nulitate relativa virtuala, in cazul careia reclamanta trebuie sa dovedeasca vatamarea potrivit dispozitiilor art. 105 alin.2 teza finala din Cod proc.civ. interpretate per a contrario. In cauza de fata reclamanta nu a facut dovada vatamarii potrivit dispozitiilor art. 1169 Cod civ. si art. 129 alin.1 teza finala Cod proc.civ., iar instanta apreciaza ca nu exista posibilitatea ca aceasta sa fi fost vatamata prin denumirea actului cu titlul de "Ordin" in loc de "dispozitie sau decizie".
De asemenea, ordinul a fost motivat prin referire la procesul-verbal al comisiei de analiza a notificarilor prin care s-a propus restituirea in natura a imobilului, reclamanta nefiind in vreun fel vatamata.
 In ceea ce priveste al doilea motiv de nulitate, reclamanta a sustinut ca imobilul in speta nu facea obiectul dispozitiilor Legii nr. 10/2001 republ., suprafata de 32.360 mp fond forestier aflata in administrarea O.C.D. intrand sub incidenta dispozitiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 republ. si Legii nr. 1/2000 motivat atat de faptul ca se afla in extravilan, dar si ca reprezenta fond forestier asa cum se specifica chiar in actul contestat.
Instanta arata ca, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 republ., nu intra sub incidenta acesteia terenurile situate in extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii, precum si cele al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republ. si Legii nr. 1/2000.
Instanta arata ca, la data preluarii imobilului de la autorii paratilor, ulterior datei de 6 martie 1945, aceasta reprezenta un singur domeniu privat, format din teren si constructii. Ulterior preluarii de catre stat, castelul si parcul au fost transformate in sanatoriu, ulterior devenind tabara scolara, iar odata cu prima amenajare din anul 1951, padurea ce inconjoara acest sanatoriu a fost inclusa in fondul forestier de stat, fiind parcelate, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse de reclamanta, necontestate de parati.
Cele doua suprafete de teren, cea pe care exista cladiri si cea reprezentand fond forestier, sunt intercalate, astfel cum rezulta atat din inscrisurile depuse de reclamanta, cat si din raportul de expertiza intocmit de expert si suplimentele la aceasta si nu s-a putut stabili in mod clar care suprafata de teren era situata in intravilan/extravilan la data retrocedarii imobilului.
Astfel, prin adresa Primariei Orasului D. nr. 3314/28.04.2010 s-a aratat ca, din suprafata de 125.095 mp teren situat in zona Palatului S. si parcul S., o suprafata de 50.000 mp (5 ha) face parte din intravilanul localitatii D., aceasta fiind o zona pentru turism si agrement, astfel cum s-a stabilit prin Hotararea Consiliului Local nr. 16/27.04.2001 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General al Localitatii D., insa nici aceasta institutie nu a furnizat planuri care sa arate in mod concret care este suprafata de teren aflata in extravilan si care este cea aflata in intravilan, si nici expertul judiciar nu a putut stabili aceste suprafete in raport de toate inscrisurile depuse de parti la dosar si adresa Primariei.
Avand in vedere ca dupa retrocedare li s-a emis paratilor proprietari, in vederea intabularii imobilului, certificatul din data de 16.12.2005  prin care s-a aratat expres faptul ca imobilul format din constructii, teren - curti si paduri, in suprafata totala de 125.095 mp, sunt situate in intravilanul Orasului D., instanta apreciaza ca se prezuma relativ ca acest imobil s-a aflat dintotdeauna in intravilanul localitatii, reprezentand un domeniu privat cu constructii, iar prezumtia nu a fost rasturnata  de catre reclamanta prin proba contrara, aceasta nedovedind sustinerea sa in sensul ca suprafata de teren de 32.360 mp fond forestier aflata in administrarea O.C.D. s-ar fi aflat in extravilanul localitatii.
In ceea ce priveste regimul juridic al acestui imobil, instanta arata ca, atata timp cat acesta a reprezentat un tot unitar la data preluarii de catre stat, respectiv un singur domeniu format din teren cu constructii si padure, si, desi a fost divizat potrivit unor prevederi normative emise in perioada comunista, fiind parcelat, in fapt a continuat sa reprezinte un tot unitar folosit de I.S., in mod gratuit, ca tabara scolara, pe baza unei intelegeri amiabile intre Inspectoratul Scolar si cel silvic, ambele fiind institutii de stat.
Chiar reprezentantii reclamantei sunt cei care confirma situatia de fapt aratata si sustin ca nu s-a clarificat nici pana in prezent situatia juridica a acestui teren forestier, solicitand insa paratei sa faca dovada ca detine in mod legal posesia acestuia.
Avand in vedere toate aceste argumente, dar si faptul ca in cadrul procesului civil "cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca" potrivit art. 1169 Cod civ., iar reclamanta nu a probat ca imobilul retrocedat sau o parte din acesta s-ar fi aflat in mod legal in administrarea sa la data retrocedarii, nedepunand actele normative prin care i s-ar fi dat in administrarea acest imobil, nici ca s-ar fi aflat in extravilanul localitatii la data preluarii ori la data retrocedarii, si nici ca acesta ar reprezenta fond forestier in intelesul Legii nr. 1/2000, instanta apreciaza ca aceasta padure ce face obiectul material al cauzei, identificata prin loturile 1 si 3 in schita intocmita de expert reprezinta terenul aferent constructiilor de pe el, impreuna formand un singur imobil aflat in proprietatea privata a unor persoane fizice atat inainte de preluarea de stat cat si dupa retrocedarea de catre reprezentantii acestuia.
Acest imobil format din teren si constructii, denumit "castelul cu toate dependintele, gradina si terenul inconjurator, situat in com. D.", aflat in intravilanul localitatii D., a fost preluat de stat prin deciziile Comisiei de Plasa Moinesti din 21.03.1946 si 5.04.1946, reformate prin decizia pronuntata la 29.04.1946 pronuntata de Comisiunea Judeteana de Indrumare a Aplicarii Reformei Agrare din Jud. Bacau si Avizele din 23.01.1947 si 52/6.12.1947, reprezentand imobil preluat in mod abuziv in intelesul art. 2 alin.1 lit.i din Legea nr. 10/2001 republ.
Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 republ, temeiul de drept in baza caruia s-a dispus restituirea imobilului in natura fiind prevazut in mod corect de Ordinul nr. 683/5.12.2005.
Instanta mai arata ca, si in cazul in care s-ar aprecia ca o parte din imobil (loturile 1 si 3) ar constitui fond forestier facand obiectul Legii fondului funciar si Legii nr. 1/2000, apreciaza ca fiind disproportionata stabilirea in sarcina paratilor, ca succesori ai fostului  proprietar, a unei obligatii legale de a formula mai multe cereri de restituire pentru acelasi imobil, in baza unor acte normative diferite si la institutii diferite, motivat de faptul ca statul, dupa ce l-a preluat abuziv, l-a lotizat (loturi intercalate) si l-a dat in administrarea unor institutii publice diferite, cu atat mai mult cu cat posesia de fapt a intregului imobil a fost in patrimoniul paratei A.N.T.
Un alt motiv de nulitate, invocat de reclamanta, l-a constituit necompetenta paratei A.N.T. motivat de faptul ca aceasta nu avea calitatea de unitate detinatoare potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 republ.
Instanta a aratat deja faptul ca, in raport de probatoriul administrat, s-a dovedit ca posesia de fapt a intregului imobil a fost in patrimoniul paratei A.N.T., aceasta fiind in fapt unitatea detinatoare.
Mai mult, deoarece din chiar cuprinsul Ordinului contestat rezulta ca suprafata de 32.360 mp fond forestier se afla in administrarea O.C.D., reprezentantul reclamantei, Seful ocolului silvic, a procedat alaturi de reprezentantul paratei A.N.T. la punerea in posesie a paratilor proprietari.
Instanta arata de asemenea ca imobilul a fost preluat de stat in perioada comunista, intrand in patrimoniul acestuia, iar la data retrocedarii, in 2001, facea parte din domeniul statului, astfel cum rezulta prin interpretarea dispozitiilor art. 1-6 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, instanta arata ca este intemeiata sustinerea paratilor, invocata pe cale de exceptie, referitoare la faptul ca nu s-a contestat de catre reclamanta dreptul de proprietate al paratilor persoane fizice ori netemeinicia solutiei de restituire in natura a imobilului motiv pentru care aceasta nu ar avea un folos practic in cazul admiterii actiunii, existand si in acest caz obligatia statului de a restitui bunul imobil in natura, prin decizia unitatii detinatoare.
Desi instanta a aratat ca folosul practic urmarit de reclamanta il reprezinta intoarcerea imobilului in administrarea sa, existand astfel un interes, retine de asemenea faptul ca dreptul de proprietate al paratilor indreptatiti la restituire este protejat prin art. 136 din Constitutie, art. 480-481 Cod civ. si art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale.
Acestia detin in mod evident un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 reprezentat de dreptul de proprietate asupra intregului bun imobil, inclusiv suprafata de teren in litigiu, care le-a fost recunoscut si restituit in patrimoniu prin decizia unei institutii centrale a statului cu acordul unitatii care il detinea in administrare, bun de care nu pot fi lipsiti decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Paratii s-au bucurat de dreptul lor in toata aceasta perioada si au indeplinit formalitatile de publicitate imobiliara, achitand taxele si impozitele, putandu-se astfel bucura in liniste de dreptul lor legitim pe care reclamanta nici nu il contesta prin prezenta actiune in justitie, dar acesta ar fi afectat in mod evident prin anularea chiar si partiala a ordinului de restituire.
Astfel, anularea partiala a ordinului, chiar si in cazul in care nu s-ar dispune repunerea partilor in situatia anterioara motivat de faptul ca reclamanta, in virtutea principiului disponibilitatii, nu a solicitat aceasta, reprezinta o privare de proprietate in sensul aceleiasi dispozitii a Conventiei Europene, care desi ar fi prevazuta de lege (accesibila, precisa si previzibila), ar fi facuta pentru un interes de utilitate publica (acela de a da eficienta prevederilor de interes public care stabilesc competenta institutiilor statului), si ar fi conforma normelor de drept international, nu este proportionala cu scopul urmarit. Spre a vedea daca situatia litigioasa este compatibila cu protectia dreptului de proprietate  ce trebuie asigurata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a examinat in multe cazuri proportionalitatea ingerintei/privarii de proprietate, adica raportul care exista intre scopul urmarit si mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Instanta, in aplicarea acelorasi reguli ca urmare a aplicarii directe a Conventiei Europene a Drepturilor Omului potrivit art. 20 alin.2 din Constitutie, apreciaza ca, in cauza, nu este respectata proportionalitatea intre privarea de proprietate (ingerinta) a paratilor prin anularea partiala a ordinului de restituire care presupune obligarea acestora sa urmeze procedura de restituire in fata reclamantei ori calea formularii unei actiuni in justitie si scopul urmarit de reclamanta, de respectare a normelor legale ce stabilesc competenta de solutionare a notificarilor formulate de fostii proprietari ori succesorii acestora si regimul juridic aplicabil imobilului, avand in vedere ca exista mai multe acte normative ce reglementeaza restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv in perioada comunista.
Desi in mod clar aceste norme legale sunt imperative si de interes public, instanta arata in primul rand faptul ca parata - unitatea care a restituit imobilul - avea exclusiv posesia de fapt a acestuia (in respectiva perioada imobilul fiind folosit ca tabara scolara),  si in al doilea rand ca reprezentantul reclamantei si-a dat acordul la restituire (procesul-verbal de punere in posesie), aceasta reprezentand suficiente dovezi pentru a aprecia ca paratii proprietari au actionat cu buna-credinta si cu respectarea normelor interne, formuland notificarea in baza Legii nr. 10/2001 republ., prin care au urmarit repararea prejudiciului creat autorilor acestora prin preluarea abuziva a imobilului.
Faptul ca, intre timp, in perioada in care a avut posesia imobilului, statul, prin norme interne, l-a lotizat si a dat loturile formate in administrare celor doua institutii publice: reclamanta si parata, impunea in sarcina paratei, in calitate de unitate detinatoare (administrator) doar a unei parti din imobil, care avea insa posesia de fapt asupra intregului imobil, sa clarifice situatia juridica a acestuia si sa dispuna o solutie legala si temeinica.
Faptul ca aceasta ar fi dispus asupra unei parti din imobil cu nerespectarea dispozitiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 modif. care stabilesc competenta privind restituirea ori faptul ca regimul juridic al imobilului ar fi fost diferit pentru fiecare lot in parte sunt probleme care priveau exclusiv institutiile statului, insarcinate sa dispuna cu privire la bunurile proprietate de stat aflate in administrarea lor, iar modalitatea de solutionare a acestora nu ar putea produce efecte negative asupra dreptului de proprietate al persoanei indreptatite la restituire daca nu i se contesta insusi dreptul, acestea urmand a fi rezolvate exclusiv intre institutiile statului fara a produce pagube tertului care a actionat cu buna-credinta si care beneficiaza de protectia dreptului sau actual.
De fapt, privind in ansamblu problema de drept, instanta constata ca partile cu interese contrarii sunt cele doua institutii publice ale statului - reclamanta si parata persoane juridice -, una dintre acestea pretinzand ca cealalta ar fi dispus cu privire la restituirea unei parti dintr-un bun fara sa aiba competenta in acest sens, competenta fiind prima institutie, insa nu se contesta dreptul tertului ori temeinicia actului, invocandu-se exclusiv vicii de procedura. Insa, ambele sunt institutii ale statului si au in administrare un bun aflat in proprietatea acestuia, protejand aceleasi interese - ale statului roman, iar nimanui nu-i este ingaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obtine protectia judiciara a unui drept ("nemo auditur propriam turpitudinem allegans"), ceea ce s-ar intampla in acest caz.
Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca scopul urmarit prin actiunea de fata nu justifica o ingerinta de o asemenea amploare, respectiv chiar privarea de o parte din dreptul de proprietate recunoscut de statul roman prin institutiile sale, existand o disproportionalitate vadita ce ar duce la incalcarea dreptului de proprietate astfel cum este protejat prin normele internationale, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Nici motivul de nulitate invocat de reclamanta ulterior, pe timpul desfasurarii procesului civil, constand in nerespectarea dispozitiilor art. 11 si 12 din Legea nr. 213/1998 si art. 5 si 35 din Legea nr. 18/1991 republ. care prevad ca bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile, neputand fi introduse in circuitul civil decat daca sunt dezafectate din domeniul public, nu este intemeiat motivat de faptul ca reclamanta nu a facut dovada ca imobilul in litigiu ar face parte din domeniul public al statului, potrivit art. 1169 Cod civ. si art. 129 alin.1 teza finala Cod proc.civ.
Mai mult, desi instanta, in virtutea rolului activ, a solicitat atat reclamantei, cat si paratei, care au avut calitatea de administratori - prezumandu-se ca detin inscrisuri doveditoare ale regimului juridic al imobilului -, si s-a adresat inclusiv institutiilor locale in acest scop, nu s-a facut dovada sustinerilor reclamantei, din intregul material probator rezultand faptul ca imobilul se afla in domeniul privat al statului si a fost folosit pentru mai multe decenii ca tabara scolara, aflandu-se in posesia de fapt a A.N.T..
Pentru toate considerente aratate, instanta constata ca Ordinul nr. 683/5.12.2005 emis de A.N.T., prin care s-a dispus restituirea in natura a imobilului compus din teren in suprafatata de 125.095 mp si cladiri, cunoscut ca Palatul S. si Parcul S., situat in localitatea D., jud. Bacau, indeplineste conditiile de legalitate, motiv pentru care va respinge cererea ca fiind neintemeiata.