InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete

Chemare in judecata

(Sentinta civila nr. 809 din data de 09.05.2012 pronuntata de )

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare | Jurisprudenta

                          

       Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Strehaia la data de 26.01.2012, sub nr. 180/313/2012, reclamanta G.I. a solicitat obligarea paratilor D.I. si D.I., la plata sumei de 14.000 lei, reprezentand daune materiale si daune morale.
       In motivarea cererii, reclamanta a sustinut ca in dimineata zilei de 24.09.2011, in timp ce se indrepta  spre un teren proprietatea sa, a trecut prin dreptul locuintei familiei D., iar din curtea acestora a iesit un caine de vanatoare care a muscat-o, poarta fiind deschisa. Intrucat  i-a fost sectionat tendonul, a fost transportata la spitalul din Dr Tr Severin , unde a stat internata in perioada 24.09-17.10.2011. Din certificatul medico-legal nr. 732 din 20.10.2011 a rezultat ca pentru vindecarea leziunilor suferite a fost nevoie de 25-30 zile ingrijiri medicale. A aratat ca nici in prezent  nu s-a refacut fizic, deoarece merge greoi, iar atunci cand iese afara,  piciorul se invineteste, se umfla, are dureri insuportabile si nu se poate deplasa pe distante mari. Pentru transportul la spital si ulterior la controalele medicale din lunile noiembrie si decembrie, cu alimentatia in spital, cu tratamentul,  cu transportul familiei la spital, avand nevoie in permanenta de insotitor, pentru obtinerea certificatului medico legal, a efectuat numeroase cheltuieli. A solicitat si obligarea paratilor  la plata daunelor morale in cuantum de 1000 lei. Impotriva celor doi parati a formulat si plangere la organele de politie, care i-au comunicat cu adresa nr. 295340/28.11.2011 ca numitul D.I. a fost sanctionat contraventional pentru fapta sa.
       In drept, si-a intemeiat actiunea pe disp. art. 1349, 1375, 1377, 1381 si urm C civil.
       In dovedire reclamanta a depus la dosarul cauzei: bilet de iesire din spital din 19.101.2011, certificat medico-legal nr 732/20.10.2011, adeverinta nr 67/28.09.2011 emisa de cab. medical veterinar, imputernicire avocatiala.
       Actiunea a fost legal timbrata.
       Paratii au formulat intampinare, prin care  au aratat ca in cauza nu sunt incidente disp. art. 1349, 1375, 1377 si 1381C civil si au solicitat respingerea actiunii. In motivare au aratat ca  in data de 24.09.2011 reclamanta nu a fost muscata de un caine care sa le apartina.  Paratul D.I. a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, motivand ca locuieste cu tatal sau, paratul D.I., insa cainii care se afla in  curtea locuintei  apartin tatalui sau.  Paratul D.I. a precizat ca detine 2 caini in gospodarie, care insa nu sunt agresivi si nu aveau cum sa produca reclamantei leziunile inscrise in certificatul medico legal, intrucat in dimineata zilei de 24.09.2011, acestia erau legati in curtea locuintei. Proprietatea lor se afla la marginea loc. Breznita Motru, zona in care exista un numar mare de caini vagabonzi.
       Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului D.I. a fost pusa in discutie in sedinta publica din 05.03.2012 si unita cu fondul, necesitand administrarea acelorasi probe.
       Instanta a incuviintat administrarea probei cu interogatoriul paratilor, raspunsurile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei si a probei cu  martorii E.A., C.S., T.G. si I.N., declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei,
       Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
       Cererea reclamantei este o actiune in raspundere civila delictuala pentru fapta animalului.
       Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, "Obligatiile nascute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii lor."
       Cu alte cuvinte, raspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (raspunderea civila delictuala) este guvernata de legea in vigoare in momentul savarsirii faptei ilicite.
       In acelasi sens, art. 6 alin. 2 din Codul civil prevede ca "Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor."
       Intrucat in cauza se discuta despre o fapta ilicita savarsita inainte de intrarea in vigoare a actualului cod civil, spetei de fata ii sunt aplicabile dispozitiile din Codul civil de la 1864.
       Astfel, conform art. 1001 din Codul civil de la 1864,  proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.
       Pentru a putea opera raspunderea civila delictuala trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu cauzat de catre animal, la data cauzarii prejudiciului, animalul sa se afle in paza juridica a persoanei de la care se pretinde plata despagubirilor.
       In speta, reclamanta a suferit un prejudiciu material si moral, ca urmare a muscaturii unui caine. Astfel, reclamanta a dovedit efectuarea cheltuielilor de transport la unitatile spitalicesti. Martorul E.A. a confirmat ca, la cererea fiicei reclamantei, s-a deplasat cu autoturismul personal la spitalul din DR. TR. Severin  pentru a o transporta la domiciliu pe reclamanta, care se externa. Reclamanta fusese spitalizata in urma unei muscaturi de caine. Ulterior, a mai efectuat o deplasare dus-intors Breznita Motru-Severin pentru pansare si inca doua la SML Severin, una pentru constatare si alta pentru eliberarea certificatului medio-legal. In total a fost platit cu 600 lei, reprezentand costul combustibilului si zilele de munca pierdute.
       De asemenea cu chitanta nr. 18217/20.10.2011 a dovedit cheltuirea sumei de 39 lei pentru obtinerea certificatului medico-legal.
       Cu bonuri fiscale a dovedit cumpararea de medicamente si alte materiale sanitare, care prin data achizitionarii si specificul lor, au legatura cauzala cu leziunea suferita.
       Instanta nu va tine seama de bonurile fiscale pentru combustibil, sumele necesare deplasarilor dovedite fiind cuprinse in suma platita martorului E.A..
       In total prejudiciul material dovedit este in suma de 664 lei.
       Si existenta prejudiciului moral este certa. Urmare a muscaturii cainelui, reclamanta a suferit fizic si psihic, o perioada indelungata. Astfel, a fost spitalizata 3 saptamani, a suportat administrarea a doua doze de vaccin antirabic, necrozare si excizie. Din declaratiile martorilor E.A. si C. S. se retine ca si dupa o luna si jumatate de la externare, reclamanta mergea sprijinita intr-un baston, acuza dureri si in prezent se deplaseaza schiopatat.
       Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca suma de 10.000 lei daune morale nu este exagerata si reprezinta o modesta compensare a suferintei reclamantei.
       In ce priveste a doua conditie, aceea ca animalul sa se afle in paza juridica a paratilor, acestia au recunoscut ca au in gospodaria comuna doi caini, desi din adeverinta nr. 67/28.09.2011 emisa de medicul veterinar rezulta ca ar avea patru caini. Este irelevant ca in carnetele de sanatate este mentionat ca proprietar D.I. atat timp cat paratii se gospodaresc impreuna si au recunoscut ca ambii ii ingrijesc si au autoritate asupra lor. Instanta retine ca paza juridica apartine ambilor parati, motiv pentru care exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului D.I. este neintemeiata.
       Paratii au negat constant faptul ca vreun caine al lor ar fi muscat-o pe reclamanta. Este adevarat ca de fata la producerea evenimentului nu s-a aflat nici un martor, fapt de care se prevaleaza paratii. Cu toate acestea, martorii C.S. si I.N. au declarat ca in sat s-a auzit ca reclamanta a fost muscata de cainele paratilor. In plus, C. a vazut cainele paratilor liber prin gospodarie si personal a fost atacat de acesta pe drum.
       Contradictia privind rasa cainelui care a muscat-o pe reclamanta, asupra careia insista paratii si au incercat sa o sustina cu martori, nu este relevanta. Reclamanta si martorul C.S. au apreciat ca respectivul caine este un ciobanesc german, datorita aspectului fizic, insa in cazul in care nu este vorba de o rasa pura, in carnetul de sanatate se inscrie rasa comuna, ca si in cazul de fata.
       Pe de alta parte, din declaratia asistentului veterinar, T.G. , rezulta ca urmare a evenimentului, o perioada de 21 de zile au fost monitorizati cei doi caini ai paratilor, cat si  alti caini din zona, in eventualitatea aparitiei unor simptome de rabie. Declaratia martorei este contrazisa chiar de raspunsul paratului D.I. Costel la interogatoriu, conform caruia doar unul din cainii lor a fost monitorizat. Numai cu privire la acesta s-a prezentat buletin de sanatate la spital, asa cum rezulta din biletul de externare, si in consecinta, nu s-a mai efectuat a treia doza de vaccin antirabic. Este inexplicabil ca reclamanta sa insiste in faptul ca animalul paratilor, si nu altul, ar fi muscat-o, in scopul de a obtine despagubiri nejustificat de la acestia, si sa riste neefectuarea dozei complete de vaccin antirabic, cu consecinta pierderii vietii, intrucat infectia produsa de virusul rabic este letala.
       Pentru considerentele aratate mai sus, instanta retine ca incercarea paratilor de a scapa de raspundere, insinuand posibilitatea ca reclamanta sa fi fost muscata de cainii fara stapan din preajma locuintei lor, este nereusita.
       Coroborand declaratia martorului C.S., in sensul ca a fost abordat de primarul localitatii Breznita Motru pentru a nu se prezenta in instanta, sub pretextul nereal ca partile vor ajunge la o intelegere, cu adeverinta nr. 644/21.02.2012 eliberata de Primaria Breznita Motru la cererea paratilor, instanta apreciaza ca acest ultim inscris a fost emis in scopul vadit de a-i favoriza pe parati.
       O alta imprejurare ce denota recunoasterea implicita a vinovatiei este aceea ca paratul D.I. a fost sanctionat contraventional in legatura cu incidentul suferit de reclamanta, astfel cum rezulta din adresa nr. 295340/28.11.2011, si nu a contestat procesul verbal.
       Fiind indeplinite conditiile art. 1001 Cod civil de la 1864, instanta urmeaza a  admite  in parte actiunea formulata de reclamanta si a obliga  paratii in solidar la plata sumei de 10.664 lei, din care 10.000 lei despagubiri morale si 664 lei despagubiri materiale.
       Fiind in culpa procesuala, paratii urmeaza a fi obligati in solidar la plata sumei de 1750,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamanta, reprezentand 1000 lei onorariu avocat, 750,84 lei taxa timbru redusa proportional pretentiilor admise.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011