Reclamanta nu este in posesia nici unui titlu obtinut pe cale administrativa sau judiciara prin care sa se retina nevalabilitatea sau lipsa titlului de dobandire a imobilului in litigiu de catre stat

     Reclamanta nu este in posesia nici unui titlu obtinut pe cale administrativa sau judiciara prin care sa se retina nevalabilitatea sau lipsa titlului de dobandire a imobilului in litigiu de catre stat

     Sectia civila – decizia civila nr.205/A/24.10.2008

Prin cererea  inregistrata  pe rolul Judecatoriei Alba Iulia sub dosar  nr. 1971/176/2006 reclamanta  Parohia Greco Catolica Unita cu Roma A. II a chemat in judecata pe paratii Parohia Romana Ortodoxa Maier II A., L. D. C. si L. I., solicitand:
     - constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 1042/2004 incheiat intre parti cu privire la imobilul inscris in C.F. 1430 A., nr. top 1750, 1751 si 1759/1 casa, curte si gradina intravilan de 854 mp, situata in A.
     - anularea incheierilor de C.F. nr. 1970, operata sub B2 din C.F. 1430 A. precum si a incheierii nr. 2370 operata in CF la 23.03.2004 sub B 9,10
     - rectificarea de CF si restabilirea situatiei anterioare in favoarea Parohiei Greco Catolice  A. II, asa cum figureaza sub A+1 din CF 1430 A., nr. top 1750, 1751, 1758 si 1759, cu obligarea la cheltuieli de judecata.
     In motivarea cererii s-a aratat ca imobilele au fost proprietatea reclamantei si au fost preluate abuziv de Statul Roman in anul 1948 si predate Parohiei Ortodoxe Romane A., Maier II, ulterior imobilul s-a dezmembrat  si o parcela a fost instrainata de Parohia Ortodoxa in favoarea paratilor L. prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1042/2004.
     In drept s-au invocat art. 6 alin. 2 din Legea 247/2005, art. 481 cod civil si art. 34 pct. 1 si 2 din D-L 115/1938.
     Prin sentinta civila nr. 5382/2006 Judecatoria Alba Iulia a respins ca prescrisa actiunea reclamantei retinand incidenta art. III din Titlul II al Legii 247/2005, potrivit caruia indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune prevazut de art. 4 indice 1 alin. 2 din OUG 94/2000 se prescrie in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii. Legea 247/2005 a intrat in vigoare la data de 25.07.2005, termenul prescriptiei impus de textul de lege a expirat la data de 25.01.2006, iar cererea de chemare in judecata a fost introdusa la data de 3.03.2006.
     Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamanta care a solicitat desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
     In expunerea motivelor de apel  reclamanta a aratat ca textul de lege retinut de instanta de fond nu este incident in cauza, deoarece actiunea  sa se intemeiaza pe dip. art. 7 din OUG 94/2000, articol ce nu cade sub incidenta art. III din Titlul II al Legii 247/2005.  Chiar gresit indicat temeiul de drept instanta era obligata a califica corect temeiul de drept vis-a-vis de actele depuse la dosar si se face referire la adresa 693440/C/3.08.2006 comunicata de Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prin care li s-a comunicat faptul ca  cererea de retrocedare face obiectul dosarului nr. 4997/27.02.2003. si este in curs de solutionare.
     Intimata Parohia Romana Ortodoxa Maier II A. a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea apelului intrucat instanta de fond a retinut in mod corect ca dreptul la actiune al reclamantei s-a prescris. Astfel, legiuitorul nu distinge intre nulitatea prevazuta de art. 6 alin. 2 respectiv art. 4 indice 1 alin. 2 si nulitatea prev. de art. 7 din OUG  94/2000.
     Prin Decizia civila nr.  45/A/2007 pronuntata de Tribunalul Alba  in dosar nr.  1971/176/2006 s-a admis apelul formulat de  reclamanta Parohia  Greco Catolica Unita cu Roma  - A.  impotriva Sentintei civile nr.  5382/2006  pronuntata de  Judecatoria Alba Iulia  in dosar nr. 1971/176/2006.
     S-a desfiintat sentinta  civila  atacata si s-a  dispus trimiterea  cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond , Judecatoria Alba Iulia.
     Pentru a pronunta aceasta  decizie, Tribunalul a retinut urmatoarele:
     Reclamanta si-a intemeiat actiunea pe disp. art. 6 alin. 2 din Legea 247/2005, insa Legea 247/2005 cuprinde XVII Titluri care contin modificari si completari ale diferitelor acte normative in vigoare la acel moment, fara a avea un articol propriu, 6 alin. 2. Abia in intampinarea depusa de parata la fila 18 se invoca  art. 4 indice 1 alin. 2 din OUG 94/2000 asa cum a fost modificata prin Titlul II al Legii 247/2005, iar instanta de fond isi motiveaza actiunea pe acest temei de drept.
     Tribunalul a constatat insa ca actiunea reclamantei a avut o alta cauza juridica, respectiv art. 7 din OUG 94/2000, iar potrivit acestui text de lege „sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative, si dupa caz judiciare, prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, este interzisa instrainarea imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare in conditiile prezentei ordonante de urgenta.
     Art. III din Titlul II al Legii 247/2005 prevede expres ca se prescrie in termen de 6 luni    de la intrarea in vigoare a legii dreptul la actiune prevazut de art. 4 indice 1 alin. 2 din OUG 94/2000, astfel incat aceasta dispozitie derogatorie de la dreptul comun privind termenul de prescriptie in materia nulitatilor absolute nu poate fi extinsa pe cale de interpretare la alte cauze de nulitate. Este adevarat ca acelasi articol foloseste termenul de „indiferent de cauza de nulitate”, dar aceasta cauza de nulitate trebuie sa se circumscrie prevederilor art. 4 indice 1 alin. 2, devenit art. 6 alin. 2 din OUG 94/2000 in urma republicarii in MO 797/1.09.2005.
     Cu alte cuvinte legiuitorul face o distinctie neta intre actele juridice de instrainare incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor (oricaror alte legi, cu exceptia legii de fata) – art. 6 alin. 2 – si actele de instrainare avand ca obiect imobile pentru care au fost depuse cereri de retrocedare in conditiile prezentei ordonante si incheiate inainte de solutionarea procedurilor administrative  si judiciare prevazute de OUG  94/2000 – art. 7 alin. 1. In primul caz este prevazut un termen de prescriptie de 6 luni de la data intrarii in vigoare a Legii 247/2005, insa in cel de-al doilea caz nu este prevazut un astfel de termen de prescriptie; mai mult, este firesc ca in acest caz sa nu fie prevazut un termen de prescriptie pentru ca poate fi vorba si de acte de instrainare incheiate dupa data de 25.01.2006, deci dupa expirarea termenului de prescriptie.
     Avand in vedere cele aratate mai sus, Tribunalul  a constatat ca Judecatoria a solutionat in mod gresit procesul fara a intra in dezbaterea fondului, motiv pentru care, in temeiul art. 297 alin. 1 cod pr. civ., a admis apelul formulat de reclamanta
Parohia Greco Catolica Unita cu Roma A. II impotriva sentintei civile nr. 5382/2006, a desfiintat sentinta atacata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante pentru a solutiona fondul cauzei deduse judecatii.
     In rejudecare, Judecatoria  Alba Iulia  prin Sentinta civila  nr. 826/2008 a respins exceptia  lipsei calitatii  procesuale active  a reclamantei Parohia Greco – Catolica Unita cu Roma  A. II.
     S-a  respins exceptia prematuritatii formularii actiunii.
     S-a respins actiunea  formulata de reclamanta Parohia  Greco Catolica  Unita  cu Roma  A. II in contradictoriu cu  paratii Parohia  Ortodoxa  Romana A. –Maieri II, L. D. C.si L. I..
     Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut urmatoarele:
     Fata de caracterul si efectele acestora, instanta a analizat cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului. Cu privire la aceasta exceptie, instanta a retinut ca, calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului afirmat. Totodata, instanta a avut in vedere faptul ca nulitatea absoluta este o sanctiune care intervine in cazul in care, la incheierea actului juridic civil, nu au fost respectate norme juridice de ordine publica, care ocrotesc un interes general, obstesc, putand fi invocate de orice persoana care justifica un interes legitim prin raportare la aceasta.
     Astfel, invocand nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 1042/2004, incheiat la data de 21.03.2004, in baza art. 7 din OG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania si in egala masura a relei credinte a partilor contractante, instanta retine ca reclamantul isi justifica calitatea procesuala activa, intrucat aceasta sanctiune poate fi invocata nu numai de partile contractante, ci si de tertele persoane, cu conditia ca acestea sa justifice un interes. Sustinand ca incheierea acestui contract il prejudiciaza intrucat a formulat cerere de retrocedare a imobilului in discutie, in prezent nesolutionata (procedura de drept comun fiind suspendata din anul 2002/ incheierea ICCJ - sectia civila, pronuntata in dosar nr. 3249/2001 la data de 24.09.2002 iar procedura administrativa inca neterminata), incercand prin introducerea actiunii sa evite instrainarea repetata a acestuia, fapt ce ar determina dobandirea posesiei efective mult mai greu in eventualitatea dobandirii proprietatii, astfel, in cadrul prezentei actiuni prin care se solicita anularea contractului sus amintit si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, apare cu evidenta faptul ca reclamanta justifica un interes personal in promovarea actiunii, nefiind complet straina de actul juridic respectiv, motiv pentru care instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.
     In ceea ce priveste exceptia prematuritatii, instanta a constatat ca una dintre conditiile de exercitare a dreptului la actiune este aceea ca dreptul sa fie actual. In situatia in care se constata ca dreptul nu s-a nascut, actiunea se respinge ca prematura. Un drept nu este actual in situatia in care este supus unui termen sau unei conditii suspensive.
     Avand in vedere ca dreptul afirmat de catre reclamant indeplineste conditia de a fi un drept actual intrucat si interesul este actual prin raportare la motivul de nulitate absoluta invocat, art. 7 din din OG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania ( introdus inainte de renumerotare si republicare a OG nr. 94/2000,  in M.Of.R. 797/01.09.2005, prin L 245/2005, ca art. 42 ), nefiind afectat de nicio modalitate, instanta a respins si aceasta exceptie.
     Pe  fondul cauzei instanta a  retinut urmatoarele:
      Prin contractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 21.03.2004 si autentificat sub nr. 1042/2004 de catre BNP D. D., parata Parohia Ortodoxa Romana Maier II A. in calitate de vanzatoare, le-a instrainat paratilor L., in calitate de cumparatori imobilul, curte si gradina intravilan, in suprafata de 854 mp situat in A. si inscris in in CF nr. 1430 A. sub nr. top. 1750, 1751 si 1759/1, pretul vanzarii fiind in suma de 150.000 RON.
     Potrivit extrasului de carte funciara nr. 1430 A., la data incheierii contractului, proprietar tabular al imobilului era parata Parohia Ortodoxa Romana Maier II, ca urmare a restabilirii situatiei anterioare de carte funciara, in baza unei hotarari judecatoresti ( sentinta civila nr. 304/1997 a Judecatorie Alba Iulia ), asupra imobilului de sub A+2 cu titlul si rangul asigurat cu incheierea nr. 1970/1973 in favoarea paratei Parohia Ortodoxa Romana Maier II, paratii L. bazandu-se tocmai pe aceasta inscriere din cartea funciara dar si pe incheierea contractului in forma autentica, in fata unui notar public care are obligatia conform art. 43 si urmatoarele din Legea 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, sa verifice daca actul incheiat  indeplineste  conditiile de fond si forma precum si daca scopul pe care il urmaresc este in conformitate cu legea.
     Potrivit adresei nr. 693440/C/03.08.2006( f 29 ) emisa de catre Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, la solicitarea reclamantei, imobilul in litigiu face obiectul cererii de retrocedare aferente dosarului nr. 4997/27.02.2003 depuse de catre Protopopiatul Roman Unit cu Roma, Greco-Catolic A., in temeiul prevederilor OUG nr. 94/2000.
     Fata de aceste aspecte, reclamantul a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare in cauza, invocand dispozitiile art. 7 din OG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania( introdus inainte de renumerotare si republicare a OG nr. 94/2000,  in M.Of.R. 797/01.09.2005, prin L 245/2005, ca art. 42 ), potrivit carora “ Sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, este interzisa instrainarea, schimbarea destinatiei, ipotecarea sau grevarea sub orice forma a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare in conditiile prezentei ordonante de urgenta.”
     Analizand dispozitiile OG nr. 94/2000, prin prisma modificarilor legislative suferite de acest act normativ, instanta constata ca articolul 7 invocat de catre reclamant in sustinerea pretentiilor sale, a fost introdus prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 653/2005 ( introdus inainte de renumerotare si republicare a OG nr. 94/2000,  in M.Of.R. 797/01.09.2005, prin L 245/2005, ca art. 42 ).
     Potrivit principiului neretroactivitatii legii civile ( consacrat in art. 1 Cod civil si art. 15 alin. 2 Constitutia Romaniei ), o lege civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc in practica dupa intrarea ei in vigoare, iar nu si situatiilor anterioare. Altfel spus, o situatie juridica produce acele efecte care sunt prevazute de legea civila in vigoare la data producerii ei, regula cristalizata in adagiul tempus regit actum. Este firesc si logic ca trecutul sa scape aplicarii legii civile noi, deoarece aceasta fiind prin esenta in ordin, nu poate impune ca un fapt sa aiba loc in conformitate cu dispozitiile ei decat dupa ce a fost adoptata.
     Este de principiu faptul ca validitatea actelor juridice se apreciaza potrivit conditiilor stabilite de legea in vigoare in momentul incheierii actului juridic, fiind fara relevanta faptul ca legea noua ( ulterioara momentului incheierii actului ) ar adauga o conditie de validitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea conditie. Pe cale de consecinta, si nulitatea actului juridic este supusa legii in vigoare in momentul incheierii actului, indiferent daca legea noua introduce sau suprima o cauza de nulitate.
Fata de cele expuse mai sus, instanta a constatat ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare intre parati (incheiat la data de 21.03.2004 si autentificat sub nr. 1042/2004 de catre BNP D. D. ), legea nu sanctiona cu nulitatea absoluta instrainarea, inainte de solutionarea procedurilor administrative, sau dupa caz, judiciare, a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare in conditiile OG nr. 94/2000. De fapt, pentru aceste cazuri, actul normativ, in forma legislativa in vigoare la data incheierii contractului, nu prevedea nici o sanctiune. Rezulta astfel, ca instrainarile bunurilor ce faceau obiectul unor cereri de retrocedare, sub conditia indeplinirii conditiile de fond si de forma prevazute de lege pentru actul juridic respectiv, erau valabile.
Asa fiind, avand in vedere ca paratii nu puteau prevedea intentia legiuitorului de a modifica actul normativ, precum si faptul ca respectivul contract a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data manifestarii acordului de vointa al partilor, instanta a apreciaza ca  actul juridic intervenit intre parati nu incalca dispozitiile art. 7 din OG nr. 94/2000, modificata prin Legea nr. 247/2005, aceste dispozitii nefiind incidente in cauza.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantului ca paratii au incheiat contractul de vanzare-cumparare, in frauda drepturilor sale, acestia cunoscand faptul ca adevaratul proprietar al imobilului in litigiu este reclamanta, motiv pentru care s-a incalcat art. 7 indicat mai sus, instanta, fata de constatarile de mai sus, cu privire la aplicabilitatea ligilor civile in timp, a retinut ca acest motiv de nulitate ar putea fi analizat cel mult din perspectiva dispozitiilor art. 6 alin. 2 din  OG nr. 94/2000, publicata in MO 797/1.09.2005.
Insa, intrucat cauza juridica (temeiul juridic) al cererii de chemare in judecata, invocat si sustinut de catre reclamanta il constituie nulitatea absoluta ce decurge din art. 7 din OG nr. 94/2000, modificata prin Legea nr. 247/2005, aspect retinut, de altfel, si de instanta de apel prin decizia civila nr. 45/A/2007, instanta nu poate a se pronunta din perspectiva dispozitiilor art. 6 alin. 2 din  OG nr. 94/2000, intrucat s-ar incalca principiul disponibilitatii prin schimbarea temeiului juridic al cererii dar si decizia civila nr. 45/A/2007.
Instanta a retinut ca primul capat de cerere care vizeaza (constatarea nulitatii absolute a contractului  de vanzarea cumparare  nr. 1042/2004 intocmit de BNP D. D.si  incheiat intre parata Parohia Romana Ortodoxa Maier II A.  ca vanzatoare si paratii L.  D.  C. si L.  I. in calitate de cumparatori cu privire la imobilul  inscris in CF 1430 A., nr. top 1750, 1751 si 1759/1, casa, curte si gradina  intravilan  de 854 mp , situata in A.) este neintemeiat prin raportare la temeiul juridic invocat, motiv pentru care s-a respins.
Fata de netemeinicia primului capat de cerere, apare ca neintemeiat si capatul de cerere  privind anularea incheierii de carte funciara nr. 2370 operata  in CF  la 23.03.2004 sub B 9,10.
In ceea ce priveste, anularea incheierilor cu nr. 1970, operata in CF sub B2, si cea cu nr. 1815 operata in CF sub B6 din CF 1430 A. si, pe cale de consecinta, rectificare cartii funciare, instanta retine urmatoarele: in ceea ce priveste anularea incheierii cu nr. 1970 operata in CF sub B2, s-a retinut faptul ca, desi instanta, in sedinta publica din data de 05.03.2008, a pus in discutia partilor necesitatea precizarii actiunii in sensul daca reclamanta intelege sa solicite si constatarea nulitatii sau lipsa titlului paratei Parohia Romana Ortodoxa Maier II A., in baza caruia s-a facut intabularea, aceasta, prin aparator, a aratat ca nu intelege sa precizeze actiunea in sensul de mai sus, solicitand instantei sa se pronunte asupra actiunii asa cum a fost formulata, pozitie fata de care instanta constata inaplicabilitatea dispozitiilor art. 34 alin. 1 pct. 1 din Decretul – Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, intrucat reclamanta nu a facut dovada faptului ca inscrierea sau titlul in temeiul caruia s-a savarsit nu au fost valabile, pentru a putea fi admisibila rectificarea de carte funciara; in ceea ce priveste anularea incheierii nr 1815 operata in CF sub B6, s-a retinut faptul ca, desi instanta, in sedinta publica din data de 05.03.2008, a pus in discutia partilor necesitatea precizarii actiunii in sensul daca reclamanta intelege sa solicite introducerea in cauza si a proprietarilor la care se refera aceasta incheiere de carte funciara si completarea obiectului actiunii cu referire si la corpul de avere vizat A+3, aceasta, prin aparator, a aratat ca nu intelege sa precizeze actiunea in sensul de mai sus, solicitand instantei sa se pronunte asupra actiunii asa cum a fost formulata, motiv pentru care instanta a constatat ca acest capat de cerere este inadmisibil, din moment ce poarta asupra unui alt imobil decat cel in litigiu si priveste alti proprietari nechemati in judecata.
     Impotriva acestei  sentinte a declarat  apel Parohia Greco – Catolica Unita  cu Roma A. II criticand-o   pentru nelegalitate si netemeinicie.
     In expunerea motivelor de apel se sustine ca imobilul  care face obiectul prezentei cauze a fost preluat in mod abuziv  de catre Statul  Roman si trecut in proprietatea  Parohiei Ortodoxe  in baza dispozitiilor art. 37 din D. nr. 177/1948.
     In cursul anului  1997 a fost promovata  de catre Parohia Greco – Catolica Unita  cu Roma A. II o actiune civila  in revendicare avand ca obiect imobilul in cauza, actiune  care a fost respinsa la fond si in apel, ajungandu-se  cu solutionarea  acesteia in recurs  pe rolul Curtii Supreme de Justitie si constituind  dosarul nr. 3249/2001.
     Prin incheierea de sedinta din  24.09.2002 a fost suspendata  solutionarii  pe cale administrativa  a situatiei juridice a imobilului in litigiu ca urmare  a aparitiei OUG nr. 92/2000, dezbatere la care a participat si aparatorul  Bisericii Ortodoxe Maier II A., luand la cunostinta si chiar opunandu-se  acestui motiv de suspendare.
     Ulterior suspendarii cauzei, parohia  Greco – Catolica Unita  cu Roma A.. II a inaintat  o cerere   de restituire a imobilului in cauza pe calea procedurii  administrative prevazuta de OUG 94/2000 a Comisiei Speciale de retrocedare  a unor bunuri imobile  care au apartinut cultelor religioase din Romania, petitie  ce a constituit  dosarul nr. 4997/27.02.2003.
     Cu toate ca paratele aveau cunostinta  de proces si de procedura administrativa  pentru care fusese si suspendata  cauza initiala aflata pe rolul Curtii Supreme  de Justitie, parata parohia Ortodoxa Maier II  A. a instrainat imobilul in litigiu preotului L.I.  care slujea la  Biserica Ortodoxa Maier II A. si  sotiei acestuia  L. C., la momentul respectiv fiind incalcate in mod vadit  dispozitiile art. 984 Cod civil.
     Prin art. 7 din L.247/2005 legiuitorul a venit si a prevazut   aceasta norma de protectie si sanctionare a actelor  de instrainare care s-au incheiat in dauna proprietarilor initiali si care au intreprins  demersuri pentru recuperarea  bunurilor preluate abuziv, dand astfel eficienta principiului  restitutio in integrum.
     Retinerea instantei de fond  cum ca textul art. 7 din OUG nr. 94/2000 nu se aplica  actelor juridice incheiate anterior intrarii  acestuia in vigoare  este nefondata.
     Asa cum a statuat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 191/2002, intr-o situatie similara si care privea aplicabilitatea art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 , constatand ca textul nu violeaza principiul neretroactivitatii legii civile  consacrat de art. 15 din Constitutia Romaniei, iar ca atare este aplicabil atat actelor juridice incheiate  anterior intrarii in vigoare a Legii .nr. 10/2001 cat si celor incheiate  dupa intrarea in vigoare a legii daca au ca obiect imobilele pentru care  legea prevede  posibilitatea restituirii lor in natura, aceeasi idee  este aplicabila si in  situatia apelantilor  referitoare la aplicarea art. 7 din OUG nr. 94/2000.
     De altfel, si practica judiciara  conturata ca urmare a aparitiei Legii 10/2001 sanctioneaza cu nulitate absoluta  actele juridice incheiate  anterior aparitiei L.10/2001, in masura in care acestea au fost incheiate  cu rea credinta.
     In cauza  de fata – sustin apelantii – reaua credinta  atat a vanzatoarei cat si a cumparatorilor a fost demonstrata, avand in vedere faptul ca  ambele parti cunosteau  situatia juridica  a imobilului, modul de preluare  si demersurile facute  pentru restituirea  acestuia.
     In ceea ce priveste  motivarea instantei  privind anularea incheierilor  de intabulare in sensul  ca aceasta nu poate fi  admisibila  atata timp cat nu s-a promovat  o actiune in constatarea  nevalabilitatii titlului de preluare – arata apelantii -  ca preluarea a fost abuziva cu incalcarea   dispozitiilor art. 37 din D. 177/1948, in sensul ca nu a existat o hotarare judecatoreasca de constatare  a  trecerii a cel putin  75% din numarul credinciosilor  greco – catolici la cultul ortodox, asa cum prevede acest articol, nu s-a facut niciodata dovada trecerii  prin existenta  unor cereri de inscriere sau adeverinte in acest sens.
     Motivele care indreptatesc apelantii sa solicite  anularea incheierilor de intabulare  se regasesc si ca urmare a incidentelor  prevazute  in art. 126, 133 din D 115/1938 texte ce prevad  obligativitatea comunicarii incheierilor  de intabulare, ori in situatia  data acele incheieri care au stat la baza intabularii Bisericii Ortodoxe Maier II nu au fost  comunicate apelantilor  niciodata.
     Mai mult nu s-au respectat  nici prevederile  art. 45 din D 115/1938 potrivit caruia inscrierea dreptului de proprietate  in cartea funciara nu se poate  face decat pe baza  declaratiei exprese a celui  a carui drept a fost stramutat.
     Verificand legalitatea si temeinicia  sentintei atacate prin prisma  motivelor  invocate se constata  ca apelul este nefundat  pentru urmatoarele considerente:
     Potrivit art. 42 al.1 din OUG 94/2000 sub sanctiunea nulitatii absolute  pana la solutionarea procedurilor administrative si dupa caz,  judiciare, prevazute de prezenta  ordonanta de urgenta, este interzisa instrainarea  schimbarea destinatiei ipotecare  sau grevarea  sub orice forma a imobilelor pentru care  au fost depuse cereri de retrocedare in conditiile  prezentei ordonante de urgenta.
     Ori, in speta reclamanta  nu este  in posesia nici unui titlu obtinut  pe cale administrativa sau judiciara prin care sa se retina nevalabilitatea   sau lipsa titlului de dobandire a imobilului in litigiu de catre stat.
     Astfel  reclamanta a promovat  o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile   art. 480 Cod civil care a fost respinsa  la fond  si in apel, aflandu-se pe rolul I.C.C.J. si care prin incheierea  de sedinta din 24.09.2002 a fost suspendata .
     De asemenea si procedura  administrativa de dobandire a dreptului de proprietate  in conditiile  OUG 94/2000 a fost abandonata din adresa Comisiei Speciale de retrocedare (fila 29 dosarul de fond din primul ciclu  procesual), rezultand  ca s-a intocmit  un dosar nr. 4997/27.02.2003 care nu a putut fi solutionat intrucat  nu s-au depus  actele  necesare.
     Reclamanta avea obligatia  potrivit art. 42  al. 2 din OUG nr. 94/2000 de a instiinta  paratii despre  demararea vreunei proceduri de restituire  insa nu au facut nici o dovada in acest sens.
     In concluzie cumparatorii nu au fost anuntati  despre demararea procedurilor  de restituire in baza OUG nr. 94/2000 de catre  reclamanta si au intocmit  toate actele necesare cumpararii asigurandu-se ca imobilul nu face obiectul  vreunei cereri de restituire.
     Astfel, prealabil incheierii  contractului de vanzare – cumparare  Consiliul Parohial al Parohiei  Ortodoxe Romane A. Maier II a hotarat inceperea  procedurilor de vanzare a imobilului (fila 3) si a hotarat  vanzarea acestuia dupa obtinerea prealabila a acordului Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane A. (fila 32) si dupa ce Primaria  A. a comunicat  cu adresa nr.  12433/30.07.2003, ca imobilul nu este revendicat (fila 34).
     
     Mai mult  la data incheierii contractului de vanzare – cumparare  intre parati  (21.03.2004) si autentificat sub nr. 1042/2004 de catre BNP D.D. legea nu sanctiona  cu nulitate  absoluta  instrainarea, inainte de  solutionarea  procedurilor administrative  sau dupa caz judiciare a imobilelor  pentru care au fost depuse cereri de  retrocedare in conditiile OUG nr. 94/2000.
     Astfel ca instrainarea terenurilor ce faceau obiectul unor cereri de retrocedare sub  conditia indeplinirii conditiilor  de fond  si forma prevazute  de lege pentru actul juridic  respectiv erau  valabile.
     In ce priveste  anularea incheierii de intabulare nr. 1970 (de sub B2) in  mod corect  instanta de fond  a respins  aceasta cerere avand  in vedere  ca nu s-a  solicitat constatarea nulitatii  sau lipsa titlului in baza  caruia  s-a facut  intabularea  nefiind indeplinite cerintele art. 34 al. 1 din D.L: 115/1938.
     Incheierea de intabulare nr. 1815 se refera la un alt corp de avere ce nu face obiectul  litigiului si vizeaza alti proprietari care nu au fost  chemati in judecata.
     In ce priveste  anularea  incheierii de intabulare nr. 2370 in mod corect s-a respins  acest capat  de cerere ca efect  al respingerii capatului de cerere privind  constatarea nulitatii absolute  a contractului de vanzare – cumparare.
     Fata de  aceste considerente Tribunalul  in baza  art. 296 Cod pr. civila va respinge apelul  ca nefondat.