Actiune prefect-tutela administrativa
(Sentinta civila nr. 318 din data de 07.04.2017 pronuntata de Tribunalul Covasna)R O M A N I A
TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr. ……………..
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 318
Sedinta publica din data de 07 aprilie 2017
Instanta constituita din:
PRESEDINTE : ………………
GREFIER : …………………..
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cauzei in contencios administrativ si fiscal formulata de reclamantul PREFECTUL JUDETULUI COVASNA in contradictoriu cu paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SFANTU GHEORGHE, avand ca obiect actiune prefect – tutela administrativa.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care, se constata ca dezbaterile in cauza civila de fata au avut loc in sedinta publica din data de 24 martie 2017, cand partile prezente au pus concluzii conform celor consemnate in incheierea de sedinta de la acel termen de judecata, care face parte integranta din prezenta, cand instanta, in temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedura civila, a amanat pronuntarea pentru astazi, 07 aprilie 2017
T R I B U N A L U L
I. Prin cererea formulata la data de 15.12.2016 si inregistrata pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. ……./119/2016 reclamantul PREFECTUL JUDETULUI COVASNA a chemat in judecata pe paratul Consiliul Local al Municipiului Sfantu Gheorghe, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea Hotararii Consiliului Local al Municipiului Sfantu Gheorghe nr. 277/2016 privind manifestarea intentiei Municipiului Sfantu Gheorghe de preluare in administrare si exploatare cu titlu gratuit a unui patinoar artificial mobil oferit de Fundatia "…………….".
In motivarea actiunii se arata ca prin Hotararea nr. 277/2016 Consiliul local al Municipiului Sfantu Gheorghe isi manifesta intentia de preluare in administrare si exploatare, cu titlu gratuit, pe o perioada de 10 ani, a unui patinoar artificial, oferit de Fundatia ……... Patinoarul artificial urmeaza a fi achizitionat in viitor de Fundatia ………. De asemenea, Municipiul Sf. Gheorghe se obliga sa finanteze toate cheltuielile anuale de functionare a patinoarului, cheltuielile de personal, obtinerea tuturor avizelor, etc. fara specificarea cuantumului respectivelor cheltuieli. Ca temei de drept al adoptarii Hotararii nr. 277/2016, se invoca Legea nr. 1/2011 a educatiei nationale, Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului (generic, fara indicarea articolelor), precum si art. 792-824 si 846-857 din Codul civil.
Urmare a verificarii legalitatii, reclamantul a constatat ca Hotararea nr. 277/2016 este lipsita de temei legal special, intrucat prevederile art. 792-824 si 846-857 din Codul civil, prevederi inscrise in preambul, nu pot constitui temei pentru adoptarea acesteia: art. 792 si urmatoarele din Codul civil au ca obiect de reglementare "Administrarea bunurilor altuia" si impun existenta unui legat sau a unei conventii prin care o persoana este imputernicita cu administrarea unuia sau mai multor bunuri. In speta, hotararea nr. 277/2016 reprezinta doar o manifestare de vointa care nu produce efecte juridice, in lipsa unei conventii aprobate in conditiile impuse de prevederile art. 792 din Codul civil.
In plus, bunul care se intentioneaza a fi preluat in administrare nu exista la data adoptarii hotararii in patrimoniul Fundatiei "……………..", acesta urmand a fi achizitionat in viitor, dupa cum rezulta din art. 4 al hotararii.
Actionand in afara unui temei legal special, se incalca si prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata si art. 80-82, care stabileste ca formula introductiva a actelor normative, incluzand si actele adoptate/emise de autoritatile administratiei publice locale, cuprinde autoritatea emitenta, denumirea generica a actului, in functie de natura sa juridica, precum si temeiurile juridice pe baza si in executarea carora actul a fost emis.
Legea nr. 1/2011 a educatiei nationale si Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului, invocate generic in preambulul Hotararii nr. 277/2016, fara indicarea articolelor din aceste acte normative, nu pot constitui temeiuri de drept valabile pentru adoptarea actului administrativ, in intelesul prevederilor art. 42, alin. 4 din Legea nr. 24/2000.
Se arata in continuare ca pentru a se justifica legal alocarea de fonduri din bugetul local, permisa de normele legale amintite, este necesar ca actul administrativ sa reflecte in mod lipsit de echivoc contributia Municipiului Sfantu Gheorghe la asigurarea functionarii patinoarului artificial, in conditiile unei conventii legal aprobate si pentru a se putea asigura respectarea regulilor bugetare, conform exigentelor impuse de art. 14 alin. 3 si 4 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.
Sustine reclamantul ca nu este legala asumarea, conform art. 3 din hotarare, a unor obligatii cu caracter general, de plata din bugetul local a unor sume de bani, fara precizarea expresa a bazei legale si a destinatiei acestora.
Prin adresa nr. ad. 14538/01.11.2016 reclamantul a solicitat Consiliului local Sf. Gheorghe revocarea Hotararii nr. 277/2016 in termen de 30 de zile. Potrivit raspunsului nr. 65212/08.12.2016, inregistrat la Institutia Prefectului - Judetul Covasna sub nr. 17360/09.12.2016, "Fundatia ……………. a solicitat un punct de vedere oficial din partea municipiului Sfantu Gheorghe, privitor la intentia de preluare a bunului mobil, fapt concretizat prin Hotararea nr. 277/2016", respectiv "dupa achizitionarea de catre Fundatia …………….. a patinoarului artificial, partile, de comun acord, vor conveni, in conditiile legii, asupra formei juridice de colaborare pentru exploatarea patinoarului artificial".
Se arata ca argumentele paratului nu pot fi acceptate atata timp cat Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale contine prevederi clare aplicabile spetei si anume prevederile art. 36 alin. 2 pct. e coroborate cu prevederile art. 36 alin. 7 pct. a, potrivit carora in exercitarea atributiilor privind cooperarea interinstitutionala pe plan intern si extern, consiliul local hotaraste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local. In baza acestui temei juridic, intentia Municipiului de preluare in administrare si exploatare, cu titlu gratuit, pe o perioada de 10 ani, a unui patinoar artificial, oferit de Fundatia ………….. trebuia sa imbrace forma juridica a unui contract de asociere. Un asemenea act administrativ ofera si garantiile specificate de parat si solicitate de Fundatia …………….. si, de altfel, a stat la baza adoptarii de catre Consiliul local Sf. Gheorghe a numeroase hotarari cu obiect similar.
In drept, a invocat actele normative la care a facut referire in cuprinsul actiunii.
A solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
II. Prin intampinare, paratul a solicitat respingerea cererii.
In motivare, a aratat ca Fundatia ………., organizatie neguvernamentala cu caracter nepatrimonial, a depus o propunere pentru realizarea in mun. Sfantu Gheorghe a unui patinoar mobil, acoperit, avand in vedere rezultatul sondajelor si experientelor anilor precedenti, din care a rezultat ca amplasarea unui asemenea patinoar ar oferi o posibilitate pentru practicarea sportului de performanta si de pregatire pentru multi copii si o dezvoltare a sporturilor de gheata.
Prin adoptarea Hotararii nr. 277/2016 Consiliul Local si-a manifestat interesul fata de aceasta propunere si intentia de a prelua in viitor in administrare si exploatare, cu titlu gratuit, pe o perioada de 10 ani, patinoarul artificial ce va fi amplasat de catre Fundatia ……………. pe teritoriul mun. Sfantu Gheorghe.
Dupa cum rezulta si din continutul Hotararii precum si din documentele care au stat la baza adoptarii hotararii, preluarea unui patinoar, avand dimensiunile precizate in hotarare, ar fi oportuna pentru sprijinirea dezvoltarii, atat a sportului de performanta, cat si a sportului de masa si ar fi in interesul publicului.
Temeiurile legale speciale invocate in preambulul hotararii au menirea de a fundamenta legalitatea si oportunitatea preluarii bunului in viitor, oportunitate care este accentuata si prin prevederile art. 36 alin. 2, lit. d) coroborat cu alin.6, lit. a) pct.6 din Legea nr. 215/2011 a administratiei publice locale conform carora in exercitarea atributiilor privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni, Consiliul Local asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind sportul.
Mai mult decat atat, art. 3 din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, actualizata, lege cuprinsa in preambulul hotararii, prevede ca "Autoritatile administratiei publice, unitatile si institutiile de invatamant, institutiile sportive, precum si organismele neguvernamentale de profil au obligatia sa sprijine sportul pentru toti si sportul de performanta si sa asigure conditiile organizatorice si materiale de practicare a educatiei fizice ?i sportului in comunitatile locale."
Astfel, se poate concluziona ca hotararea privind exprimarea intentiei de a prelua in viitor un bun mobil a fost fundamentata, promovarea si sprijinirea sportului fiind de interes public, prin urmare Hotararea este legala.
Se arata ca hotararea atacata reprezinta o manifestare unilaterala de vointa prin care Consiliul Local isi exprima intentia de a colabora in viitor si reprezinta o acceptare a ofertei Fundatiei …………., care a solicitat un punct de vedere ferm din partea Municipiului. Avand in vedere valoarea ridicata a bunului, manifestarea de vointa a Consiliului Local, materializata prin hotararea atacata, constituie o conditie prealabila pentru demararea procedurii de achizitie.
Asa cum rezulta si din Adresa nr. 65212/08.12.2016 trimisa catre Institutia Prefectului Covasna, hotararea corespunde definitiei actului administrativ, continand manifestarea expresa a autoritatii deliberative de a prelua patinoarul, iar efectul juridic pe care il produce este demararea procedurii de achizitie a bunului.
Avand in vedere ca Hotararea cuprinde de fapt numai un raspuns la oferta Fundatiei, contributia Municipiului Sfantu Gheorghe in concret la asigurarea functionarii patinoarului artificial va determina ulterior, printr-o alta hotarare ale Consiliului Local care prin anexele sale va stabili drepturi si obligatii, asa cum rezulta din art. 4 al Hotararii, dupa achizitionarea patinoarului, conditiile conventiei vor fi detaliate si adoptate in conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, respectiv prevederile celorlalte acte normative care au menirea sa reglementeze asemenea conventii.
Considera paratul ca intrucat hotararea in cauza stabileste doar in principiu faptul ca partile vor colabora in viitor, in urma indeplinirii conditiei de achizitionare a patinoarului, prevederile art. 36 alin. 2, pct. e) coroborate cu prevederile art. 36 alin. 7 pct. a) din Legea nr. 215/2001 nu sunt aplicabile.
Hotararea nu a vatamat niciun drept sau interes legitim sau ordinea publica, formula introductiva contine autoritatea emitenta, denumirea generica a actului si temeiurile juridice pe baza si in executarea carora actul a fost emis ?i prin urmare nu a incalcat prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Avand in vedere prevederile art. 97 coroborate art. 115 lit.b din Legea nr. 215/2001 Consiliul Local nu poate sa exprime vointa de a prelua in viitor, cu titlu gratuit un bun mobil, decat prin emiterea unei Hotarari in acest sens, care pune bazele si conditiile materializarii in viitor a intelegerii dintre parti.
In drept, a invocat disp. art. 205 Cod de Procedura Civila si dispozitiile actelor normative la care s-a facut referire.
III. In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt ?i in drept urmatoarele:
IV. In fapt, la data de 13.10.2016 a fost adoptata de Consiliul Local al Municipiului Sfantu Gheorghe Hotararea nr. 277/2016privind manifestarea intentiei Municipiului Sfantu Gheorghe de preluare in administrare si exploatare cu titlu gratuit a unui patinoar artificial mobil oferit de Fundatia "…………………".
Prin art.1 al hotararii, municipiul Sfantu Gheorghe isi manifesta intentia de preluare in administrare si exploatare cu titlu gratuit pe o perioada de 10 ani a unui patinoar artificial mobil cu suprafata de gheata de 1800 mp, oferit de Fundatia „……………", cu sediul in Municipiul ……………., fiind mentionate in continuare datele tehnice ale patinoarului.
Prin art.2 Municipiul Sfantu Gheorghe se obliga sa asigure pe patinoarul artificial organizarea si desfasurarea antrenamentelor de hochei pe gheata pentru copii si juniori, a meciurilor si competitiilor sportive, in concordanta cu regulamentele federatiei sportive de specialitate, precum si accesul publicului la evenimentele sportive, cu respectarea prevederilor legale in materie, respectiv programe de initiere in patinaj.
Conform art.3 al hotararii, pentru asigurarea functionarii patinoarului artificial, Municipiul Sfantu Gheorghe va avea urmatoarele principale obligatii:
1.obtinerea tuturor avizelor si autorizatiilor necesare functionarii patinoarului artificial pe toata durata functionarii acestuia;
2. asigurarea personalului necesar exploatarii patinoarului;
3. finantarea tuturor cheltuielilor anuale de functionare ale patinoarului, pentru perioada 1 septembrie - 31 martie;
4. finantarea cheltuielilor anuale aferente pazei si mentenantei patinoarului prud»» perioada 31 martie - 1 septembrie;
Art. 4 prevede ca dupa achizitionarea de catre Fundatia „………………" a patinoarului artificial partile de comun acord, vor conveni, in conditiile legii, asupra formei juridice de colaborare pentru exploatarea patinoarului artificial.
Prezenta actiune formulata de reclamantul Prefectul Judetului Covasna in cadrul dreptului de tutela administrativa reglementat de art. 3 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ vizeaza anularea acestei hotarari, motivul invocat fiind acela ca hotararea este lipsita de temei legal special, iar obligatiile asumate de Municipiul Sfantu Gheorghe nu sunt legale.
V. Pe fond, tribunalul va avea in vedere, in primul rand, ca potrivit art. 42 alin. 4 din L nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative actul juridic normativ trebuie sa contina temeiurile juridice pe baza carora a fost emis.
Parcurgand preambulul hotararii in care sunt mentionate temeiurile de drept ale acesteia, se constata ca se face referire la prevederile Legii educatiei nationale nr. 1/2001, cu modificarile si Completarile ulterioare, la prevederile Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, la prevederile art. 792-824 si art. 846-857 din Codul civil, la prevederile art. 36 alin. (1) si alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la art. 45 alin. (3) si art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Or, dispozitiile art. 792-824 si art. 846-857 din Codul civil se refera la administrarea bunurilor altuia. Dupa cum in mod corect se arata in cererea de chemare in judecata, administrarea bunurilor altuia impune existenta unui legat sau a unei conventii prin care o persoana este imputernicita cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu ii apartine, conform art.792 C.civil.
In cazul de fata, HCL nr.277/2016 nu reprezinta o conventie in sensul art.792 C.civil, ci doar o manifestare de vointa a Municipiului Sfantu Gheorghe de a prelua in administrare ?i de a exploata un bun viitor.
De asemenea, in preambulul hotararii sunt mentionate generic prevederile Legii educatiei nationale nr. 1/2001 ?i ale Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000.
Prevederile art. 36 alin. (1) si alin. (9), art. 45 alin. (3) si art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala se refera in mod generic la abilitarea consiliului local de a emite hotarari.
Fata de cele aratate mai sus, tribunalul constata ca hotararea atacata nu contine temeiurile juridice speciale pe baza carora a fost emisa, temeiuri care sa justifice continutul hotararii.
Referitor la continutul HCL Sfantu Gheorghe nr. 277/2016, instanta constata ca potrivit dispozitiilor art.36 alin.2 pct.e coroborat cu art.36 alin.7 pct.a din Legea nr.215/2001, consiliul local hotaraste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local.
Prin urmare, Consiliul Local are abilitatea de a hotari incheierea unei conventii de asociere cu persoane juridice romane sau straine, in conditiile legii, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local.
Astfel, obiectul hotararii l-ar putea constitui aprobarea incheierii unui act juridic intre Municipiul Sfantu Gheorghe si respectiva persoana juridica.
Faptul ca Funda?ia …….. a solicitat asigurari din partea consiliului local in vederea unei colaborari viitoare, nu justifica adoptarea unei hotarari cu nerespectarea dispozitiilor legale.
Prin aceasta hotarare de consiliu local, Municipiul Sfantu Gheorghe si-a asumat obligatii de plata a unor sume de bani din bugetul local fara precizarea bazei legale pentru respectivele cheltuieli, contrar dispozitiilor art.14 alin.3 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale.
VI. Prin prisma celor de mai sus, constatand ca hotararea atacata a fost adoptata in mod nelegal, instanta va admite actiunea si va dispune conform art. 18 alin.1 din Legea 554/2004 anularea Hotararii Consiliului Local al Municipiului Sfantu Gheorghe nr. 277/2016privind manifestarea intentiei Municipiului Sfantu Gheorghe de preluare in administrare si exploatare cu titlu gratuit a unui patinoar artificial mobil oferit de Fundatia "…………".
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite cererea formulata de reclamantul Prefectul Judetului Covasna, cu sediul in mun. Sfantu Gheorghe, Piata Libertatii nr.6, in contradictoriu cu paratul Consiliul Local al Municipiului Sfantu Gheorghe, cu sediul in mun. Sfantu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918 nr.2.
Anuleaza Hotararea nr.277/2016 a Consiliului Local al Municipiului Sfantu Gheorghe privind manifestarea intentiei Municipiului Sfantu Gheorghe de preluare in administrare si exploatare cu titlu gratuit a unui patinoar artificial mobil oferit de Fundatia „………….”, cu sediul in municipiul …………..
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Covasna.
Pronuntata azi, 07.04.2017, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
PRESEDINTE GREFIER
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Prefecturi, prefecti
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017Constatarea nulitatii absolute a ordinului prefectului de constituire a dreptului de proprietate - Decizie nr. 638 din data de 08.09.2006
Functie publica. Incompatibilitate cu orice alta activitate publica sau remunerata - Decizie nr. 63 din data de 23.01.2006
Actiune prin care se solicita obligarea Prefectului la a asigura reclamantului posibilitatea consultarii tuturor hotararilor prin care au fost solutionate cereri de acordare de despagubiri in baza Legii nr. 9/1998. Exceptarea de la acces a informat... - Decizie nr. 256 din data de 07.02.2011
Cerere formulata in contradictoriu cu Institutia Prefectului-Serviciul public comunitar permise conducere si inmatriculare vehicule, avand ca obiect obligarea la inmatricularea autovehicul, fara plata taxei de poluare. - Decizie nr. 228 din data de 03.02.2011
Ordin al Prefectului Municipiului Bucuresti prin care se aproba structura organizare si functionare a unei institutii cu atributii in domeniul programelor si reformelor necesare pentru respectarea obligatiilor ce decurg din calitatea Romaniei ca stat... - Decizie nr. 2345 din data de 11.11.2010
Anulare decizie de concediere - Sentinta civila nr. 822 din data de 28.09.2017
Contestatie la executare - Decizie nr. 538/A din data de 03.10.2017
Actiune prefect-tutela administrativa - Sentinta civila nr. 318 din data de 07.04.2017
Anulare decizie de concediere - Sentinta civila nr. 93 din data de 02.02.2017
Tutela administrativa - Sentinta civila nr. 74 din data de 27.01.2017
Suspendarea executarii - Decizie nr. 4/A din data de 31.01.2017
Actiune in raspundere patrimoniala - Sentinta civila nr. 1037 din data de 17.11.2016
Pretentii - Decizie nr. 595/A din data de 18.10.2016
Succesiune. Partaj - Decizie nr. 594/A din data de 18.10.2016
Fals. Uz de fals. Inselaciune. Abuz in serviciu - Sentinta penala nr. 17 din data de 31.03.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 39 din data de 14.09.2017
Tentativa la omor - Sentinta penala nr. 38 din data de 07.09.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 37 din data de 12.07.2017
Recunoasterea hotararilor penale straine - Sentinta penala nr. 6/CC din data de 31.07.2017