Contestatie la executare
(Decizie nr. 538/A din data de 03.10.2017 pronuntata de Tribunalul Covasna)R O M A N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECTIA CIVILA
Dosar nr. ………………..
DECIZIA CIVILA NR. 538/A
Sedinta publica din data de 3 octombrie 2017
Instanta constituita din:
PRESEDINTE: ……………..
JUDECATOR: ……………
GREFIER: ……………..
Pe rol fiind pronuntarea asupra apelurilor declarate de contestatorul N. M., respectiv de intimata .............. BANK SA, impotriva incheierii din data de 21 octombrie 2016, pronuntata de Judecatoria Sfantu Gheorghe in dosarul nr. 3267/305/2014, avand ca obiect contestatie la executare.
Instanta constata ca a ramas in pronuntare asupra cauzei in sedinta publica din data de 19 septembrie 2017, potrivit celor consemnate in incheierea de sedinta din acea data, parte integranta din prezenta hotarare, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de astazi.
TRIBUNALUL
Sentinta pronuntata de judecatorie.
Prin incheierea din data de 21.10.2016 pronuntata de Judecatoria Sfantu Gheorghe s-au dispus urmatoarele:
- admiterea in parte a cererii precizata formulata de catre contestatorul N. M. in contradictoriu cu intimata .............. BANK SA;
- s-a dispus incetarea executarii silite care formeaza obiectul dosarului executional nr. 616/RZB/2014 al Societatii Civil Profesionale de Executori Judecatoresti …………………,
- s-au respins celelalte capete de cerere ca neintemeiate,
- s-a dispus obligarea intimatei la plata catre contestator a sumei de 2224 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Motivele pe care se intemeiaza sentinta judecatoriei.
In considerentele hotararii pronuntate instanta de fond a retinut ca prin contractul de credit bancar nr. RFI11544300954 incheiat la data de 07.12.2007 contestatorul a beneficiat de un credit din partea .............. SA in valoare de 85.000 lei pentru o perioada de 216 luni.
Din inscrisurile si sustinerile partilor rezulta ca debitorul nu si-a respectat in totalitate obligatiile asumate, neachitand ratele la termene stabilite. Conform notificarii de scadenta anticipata nr. ISC7745/12.03.2014 contestatorul inregistra o restanta in suma de 6677,45 lei.
Avand in vedere declararea scadenta anticipata a creditului si neexecutarea obligatiei de plata a ratelor, intimata a formulat la data de 30.05.2014 cerere de executare silita, formandu-se dosarul executional nr. 616/RZB/2014 al Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti ………………..
Prin cerere s-a solicitat executarea asupra intregului patrimoniu al debitorului, precum si asupra imobilului ipotecat situat in ……………….. intabulat in Cartea funciara nr. ……. Hoghiz.
Potrivit art. 24 Noul C. proc. civ. „dispozitiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acesteia in vigoare”. Avand in vedere aceste prevederi, luand in considerare data formularii cererii de executare silita, instanta a aplicat litigiului legea in vigoare la data inceperii executarii silite.
Conform art. 665 alin. 1 Noul C. proc. civ. in termen de maximum 3 zile de la inregistrarea cererii, executorul judecatoresc solicita sa se dispuna incuviintarea executarii silite de catre instanta de executare (…)”. In ceea ce priveste aceasta din urma instanta art. 650 alin. 1 Noul C. proc. civ. a prevazut ca „instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel”.
In acelasi timp, potrivit art. 819 Noul C. proc. civ. „dupa inregistrarea cererii, executorul judecatoresc va solicita de indata instantei de executare in circumscriptia careia se afla imobilul, incuviintarea urmaririi silite, dispozitiile art. 664 si 665 aplicandu-se in mod corespunzator”.
Or, in aceste conditii s-a retinut ca in mod legal executorul judecatoresc s-a adresat atat Judecatoriei Sfantu Gheorghe, cat si Judecatoriei Rupea in vederea incuviintarii executarii silite demarate in dosarul executional nr. 616/RZB/2014.
Deschizandu-se dosarul executional, prin incheierea din data de 13.06.2014 pronuntata de Judecatoria Sfantu Gheorghe in dosarul nr. ………/305/2014 s-a dispus incuviintarea executarii silite impotriva debitorului N. M. in vederea recuperarii creantei constate prin contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007, iar prin incheierea din data de 17.06.2014 pronuntata de Judecatoria Rupea in dosarul nr. 517/293/2014 s-a dispus incuviintarea executarii silite imobiliare asupra imobilului situat in comuna Hoghiz, sat ….. nr. …., jud. Brasov in baza titlului executoriu constand in contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007 si contractul de ipoteca autentificat sub nr. 2927/07.12.2007 de BNP „…………….”.
In urma declansarii si incuviintarii executarii silite la data de 19.06.2014 a fost emis in dosarul executional nr. 616/RZB/2014 somatia mobiliara prin care debitorului i s-a pus in vedere ca in termen de o zi sa-si execute obligatia de plata a sumai de 90289,89 lei suma reprezentand 82.561,73 lei credit principal datorat si dobanzi restante, precum si suma de 7728,16 lei cheltuieli de executare.
In cadrul aceluiasi dosar executional la aceeasi data s-a emis si somatie imobiliara, dispunandu-se si prin adresa din data de 19.06.2014 poprirea in cota de 1/3 a veniturilor contestatorului de care acesta beneficiaza din partea angajatului Penitenciarul Codlea.
Prin prezenta cerere, contestatorul a formulat contestatie la executare, in urma precizarilor cererii invocandu-se atat motive de contestatie la executare propriu – zisa, cat si contestatie la titlu.
Prin apararile formulate partea intimata a invederat ca reclamantul a formulat mai multe contestatii la executare in raport de dosarul executional nr. 616/RZB/2014, cererile fiind inregistrate pe rolul Judecatoriei Sfantu Gheorghe, Judecatoria Brasov si Judecatoria Rupea.
Insa, avand in vedere continutul cererilor adresate diferitelor instante si atasate si la prezenta cauza, precum si sentintele pronuntate in aceste dosare, instanta a apreciat ca nu poate retine incidenta autoritatii de lucru judecat, nefiind indeplinita cerinta privind identitatea de cauza. Intr-adevar, si prin prezenta cerere se contesta actele de executare din dosarul executional nr. 616/RZB/2014 al Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti …………….. Cu toate acestea, prin precizarile ulterioare, partea contestatoare si-a intemeiat petitele si pe existenta clauzelor abuzive in raport de contractul de credit care constituie titlul executoriu.
In cadrul prezentului dosar s-a apreciat de catre prima instanta ca suntem in prezenta unei veritabile contestatii la titlu si nu doar a unei contestatii la executare propriu zise si care a format obiectul dosarului nr. ……/293/2014.
Asadar, in prezenta cauza se retine ca potrivit art. 711 alin. 1 Noul C. proc. civ. „impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc precum si impotriva oricarui act de executare se poate fac contestatie de catre cei interesati sau vatamasi prin executare”, art. 712 alin. 2 Noul C. proc. civ. prevazand ca „in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu (…)”.
Avand in vedere ca partea contestatoare a invocat si aspecte privind valabilitatea titlului executoriu, invocand existenta unor clauze abuzive in raport de contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007 care se circumscriu in principal clauzelor conventionale privind dobanda, instanta le-a analizat cu prioritate pe acestea.
Cum s-a aratat in cele precedente in temeiul contractului de credit contestatorul a beneficiat de un imprumut in valoare totala de 85.000 lei cu obligatia de restituire in 216 rate esalonate.
Prin art. 3 pct. 3.3 din contractul nr. RFI11544300954/07.12.2007 s-a prevazut ca „in primul an de creditare rata anuala a dobanzii curente este de 6% pe an. Incepand cu cel de-al doilea an de creditare rata dobanzii curente devine revizuibila, banca putand modifica valoarea acesteia in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii, urmand sa aduca la cunostinta imprumutatului noua rata a dobanzii in modalitatile mentionate in „conditiile generale de derulare a operatiunilor bancare”.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 (in forma in vigoare la data incheierii conventiei) „consumatorii prejudiciati prin contractele incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila”.
Rezulta asadar, ca instanta este abilitata a cerceta daca prin conventiile incheiate intre consumatori si comercianti au fost respectate prevederile de principiu stabilite de actul normativ indicat, respectiv de a analiza caracterul clauzelor cuprinse in acest conventii, putandu-se pronunta asupra caracterului abuziv al acestora.
De asemenea, se retine ca potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „in sensul prezentei legi, prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care incheie un contract in afara activitatii lor autorizate, profesionale sau comerciale”. Pe de alta parte alin. 2 al acelasi dispozitii defineste comerciantul ca „orice persoana fizica sau juridica ce incheie un contract in cadrul unei activitati autorizate, comerciale sau profesionale”.
Raportand aceste cerinte la subiectii raportului juridic dedus judecatii, instanta a apreciat ca actul juridic incheiat intre acestia si supus analizei instantei face parte din categoria contractelor prevazute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind in prezenta unei conventii incheiate intre comerciant si consumator.
Referitor la caracterul abuziv al unor clauze, instanta a retinut ca potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva, daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei – credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.
In continuare, prin alin. 2 s-a prevazut ca „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Referitor la clauza analizata si care priveste dobanda, trebuie avute in vedere si prevederile Anexei nr. 1 alin. 1 lit. a la Legea nr. 193/2000, prevederi prin care sunt calificate de lege ca si abuzive clauzele care „dau dreptul comerciantului sa modifice unilateral, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract”.
Insa, „prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care profesionistul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia contractul”.
Raportat aceste dispozitii la cauza de fata, s-a retinut, in primul rand ca obligativitatea achitarii dobanzii a fost prevazuta in art. 3 din conventie putandu-se aprecia astfel ca, in esenta, suntem in prezenta unei conventii preformulate, standard. Intr-adevar, cuantumul dobanzii la care partea a fost obligata, mai exact modalitatea de determinare a valorii acesteia, a fost stabilita prin clauza indicata, prevederi insusite de catre beneficiarii imprumutului prin semnatura. Insa, aceste aspecte nu sunt de natura a inlatura caracterul standard al conventiei si implicit al clauzei, aceasta incadrandu-se in categoria clauzelor prevazute de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, apreciate de catre legiuitor ca nefiind negociata.
In continuare se retine ca potrivit dispozitiilor Anexei nr. 1 alin. 1 lit. a la Legea nr. 193/2000 pentru ca o modificare a conventiei in ceea ce priveste majorarea sau reducerea ratei dobanzii ori altor taxe sau comisioane sa nu fie considerata abuziva este necesara indeplinirea cumulativa a cerintelor privind existenta unei notificari prealabile a debitorului si posibilitatea acestuia de a solicita desfiintarea in cazul in care nu este de acord cu amendamentul, precum si existenta unei motivatii intemeiate care sa justifice pe deplin modificarea.
Astfel, cum s-a aratat in cele precedente, prin clauza analizata s-a prevazut ca banca are dreptul de a revizui rata dobanzii curente, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii.
Cercetand prezenta clauza raportat la prevederile legale enuntate de Legea nr. 193/2000, instanta a retinut ca sub aspectul primei cerinte, respectiv existenta unei notificari prealabile sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile aratate. Cum s-a aratat in cele precedente, prin conventia incheiata s-a statuat ca modificarea valorii dobanzii se va comunica consumatorului, rata noii dobanzi fiind aplicata de la data comunicarii.
Insa, in cauza nu se poate retine indeplinirea celei de a doua cerinte, partile neprevazand dreptul imprumutatului de a rezilia contractul in situatia in care nu este de acord cu noile prevederi contractuale.
In ceea ce priveste ultima cerinta, s-a prevazut prin contractul incheiat de parti, posibilitatea modificarii dobanzii in raport de factorilor indicati, respectiv „in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii”.
Insa, s-a avut in vedere ca prevederile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 prevad posibilitatea modificarii unilaterale doar in situatia existentei unei „motivatii intemeiate”, motive insa care trebuie prevazute in contract si descrise ca atare in insasi conventia incheiata de parti, pentru ca in prealabil clientul sa aiba posibilitatea de a sti care sunt situatiile concrete si efective in care va trebui sa suporte a majorare a dobanzilor.
Or, justificarea posibilitatii de modificare unilaterala a valorii factorilor avuti in vedere „in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii” nu indeplineste cerinta de a constitui o motivatie intemeiata, in masura in care in insasi conventia de creditare incheiata de parti nu au fost prevazute si evidentiate concret aspectele si situatiile care pot conduce la necesitatea modificarii. Justificarea prevazuta in contract este una generala si ambigua, putand fi influentata de o serie de factori, partea cocontractanta neavand posibilitatea de a prevedea clar si determinat care anume situatii pot conduce la intervenirea unor majorari.
Asadar, s-a apreciat ca in cauza nu este indeplinita nici aceasta cerinta impusa de lege, motiv pentru care vazand prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu dispozitiile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la acest act normativ, instanta a apreciat ca suntem in prezenta unei clauze abuzive in ceea ce priveste posibilitatea majorarii unilaterale a ratei dobanzii curente.
Din inscrisurile depuse la dosar, respectiv Act aditional nr. 1 incheiat la data de 06.08.2010, si Act aditional nr. 2/13.09.2011 rezulta ca la aceste date conventia existenta intre parti a fost modificata, modificarea intervenind si asupra dobanzii si modalitatii de calcul a acesteia. Astfel, prin primul act aditional semnat la data de 06.08.2010 s-a prevazut prin pct. 2.1. si 2.2. formula de calcul a dobanzii, prevazandu-se ca rata dobanzii curente este variabila, valoarea ei fiind calculata: media aritmetica pe ultimele 30 de zile calendaristice a ROBOR 6 luni + marja bancii. In continuare s-a prevazut ca marja bancii este de 6,14 puncte, stabilindu-se ca la data incheierii actului aditional valoarea ratei dobanzii curente este de 13,27%.
Ulterior, prin actul aditional incheiat la data de 13.09.2011 partile au prevazut reesalonarea datoriei, prin pct. 2.4 prevazand ca la data incheierii acestui act aditional valoarea ratei dobanzii curente variabile este de 13,49%.
Intr-adevar, partile, atat creditoarea cat si debitorul au semnat actele aditionale din data de 06.08.2010 si 13.09.2011. In acelasi timp insa, noile prevederi contractuale privind modalitatea de stabilire a noii dobanzi nu pot fi avute in vedere ca si clauze contractuale negociate direct cu consumatorul. Acesta deoarece forma de calcul a dobanzii a fost impusa de dispozitiile art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010 conform carora „in contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli: a) dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, in functie de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului (…)”.
Pe de alta parte, in urma modificarii conventiei prin actele aditionale, dobanda a fost majorata considerabil, respectiv de la 6% din contractul initial, la 13,29% si apoi la 13,49%.
Or, in raport de considerentele prezentate in cele precedente s-a apreciat ca tocmai aceasta prevedere contractuala care permite institutiei de credit modificarea unilaterala a cuantumului dobanzii are caracter abuziv si prejudiciaza interesele consumatorului.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 „clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua”.
Prin prezenta contestatie, desi contestatorul a invocat existenta clauzelor abuzive in raport de contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007 din care deriva creanta a carei realizare se urmareste prin executare silita, acesta nu a solicitat expres si anularea acestor clauze, instanta, in temeiul principiului disponibilitatii neputand asadar constata nulitatea acestora. Insa, in raport de petitele formulate, precum si prevederile art. 712 Noul C. proc. civ. coroborat cu art. 719 alin. 1 Noul C. proc. civ., in cadrul contestatiei la executare organul jurisdictional este abilitat sa lamureasca titlul executoriu, dispunand insa doar asupra executarii silite si a modalitatii de executare.
Asadar, apreciindu-se ca abuzive clauzele contractuale care privesc modificarea unilaterala a dobanzii si stabilirea ulterioara a acesteia, pentru a da eficienta raportului juridic dintre parti conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, urmeaza a fi avuta in vedere situatia partilor de la data incheierii conventiei, data la care potrivit prevederilor art. 3 pct. 3.3 din contractul de credit rata anuala a dobanzii este de 6% pe an.
Din raportul de expertiza judiciara contabila intocmit de catre expert D. E. rezulta ca prin aplicarea sumei totale platite de catre contestator in valoare e 68.399,40 lei la contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007, respectand calculul dobanzii la 6% la data de 07.04.2016, contestatorul nu are restanta, avand o suma platita in plus nealocata in valoare de 1449,01 lei.
Conform art. 719 alin. 1 Noul C. proc. civ. „daca admite contestatia la executare, instanta, tinand seama de obiectul acesteia, dupa ca, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori incetarea executarii insasi, va anula ori lamuri titlul executoriu”.
In consecinta, din probele administrate rezultand ca in concordanta cu prevederile conventionale determinate dupa inlaturarea clauzelor abuzive obligatia contestatorului de restituire a sumei imprumutate a fost executata, instanta a apreciat ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune incetarea executarii silite.
Prin cerere partea contestatoare a invocat caracterul abuziv si in raport de alte clauze contractuale, respectiv comision de procesare, comision de administrare, modificarea conventiei. Insa, pentru aceste dispozitii conventionale instanta nu a putut retine existenta unor clauze abuzive. Astfel, s-a retinut ca OUG nr. 50/2010 reglementeaza posibilitatea stabilirii unui comision de administrare pe parcursul derularii raporturilor contractuale, iar comisionul de procesare este executabil o singura data, la acordarea creditului.
Tot astfel, s-a retinut ca in raport de temeiurile invocate in cadrul unei contestatii la executare, motivele de anulare primeaza fata de petitele prin care se tinde la incetarea executarii. Insa, astfel cum s-a aratat in cele precedente, normele privind competenta executorului judecatoresc si a instantei de executare au fost respectate in cauza. Tot astfel, se retine ca din inscrisurile depuse la dosar si raportul de expertiza intocmit in cauza rezulta ca la data demararii executarii silite contestatorul figura cu restante, inceperea executarii silite fiind asadar in mod legal efectuata.
Instanta nu a putut retine ca intemeiate nici sustinerile privind nelegalitatea modalitatii de determinare a cheltuielilor de executare. Conform art. 669 alin. 2 Noul C. proc. civ. „cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit (…)”. Or, avand in vedere ca executarea silita a fost inceputa si realizata in mod legal si justificat, instanta a constatat ca debitorul datoreaza si cheltuieli de executare, actele executorului judecatoresc sub aceste aspecte fiind legale.
In consecinta, pentru considerentele aratate instanta a admis in parte cererea precizata, a dispus incetarea executarii silite care formeaza obiectul dosarului executional nr. 616/RZB/2014 al Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti …………….. si a respins celelalte capete de cerere ca neintemeiate.
In ceea ce priveste cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, art. 453 alin. 1 Noul C. proc. civ. stabileste ca „partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca cheltuieli de judecata”.
Avand in vedere aceste prevederi, precum si solicitarea contestatorului, a obligat intimata la plata catre contestator a sumei de 2224 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, suma reprezentand onorariu expert si copiere dosar executional.
Tot astfel, s-a retinut ca potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas definitiva”. Asadar, avand in vedere ca partea are posibilitatea solicitarii restituiri contravalorii taxei judiciare de timbru in cazul admiterii cererii, instanta a apreciat ca petitul formulat in vederea acordarii cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru nu este intemeiat.
Calea de atac declarata impotriva incheierii.
1. Incheierea a fost atacata cu apel de catre apelanta .............. BANK SA, solicitandu-se schimbarea hotararii pronuntata de instanta de fond, in sensul respingerii contestatiei la executare ca neintemeiata.
In motivarea apelului se arata ca fata de intarzierile mari la plata a ratelor aferente contractului de credit nr RFI11544300954/07.12.2007, banca a procedat la declararea scadentei anticipate, expediind debitorului notificarea la data de 12.03.2014. Suma restanta la data expedierii notificarii era de 6677,46 lei, iar numarul de zile de intarziere era de 241 de zile; iar la data declararii scadentei anticipate suma restanta era de 7.609,14 lei.
Apelanta apreciaza ca solutia data de prima instanta nu este justificata deoarece nu s-a tinut cont de toate probele din dosar, de faptul ca pe parcursul procesului, la fiecare termen de judecata, cererea initiala a fost modificata, cu depasirea termenelor imperative prevazute de C p. civ. Mai mult decat atat, forma initiala a contestatie a mai fost supusa judecatii, aceasta facand obiectul dosarelor nr …../293/2014 al Judecatoriei Rupea, nr …../197/2014 al Judecatoriei Brasov, nr …../305/2014 al Judecatoriei Sfantu Gheorghe. Prima instanta, in mod nelegal, apreciaza apelanta, a tinut cont de o expertiza contabila in care expertul contabil a stabilit ce clauze sunt abuzive, substituindu-se puterii judecatoresti.
In plus, debitorul a beneficiat din partea bancii de doua restructurari a creditului, prin actul adi?ional din data de 06.08.2010 care a operat o reducere a ratei cu peste 50% si prin actul aditional din data de 13.09.2011, rezultand o reducere a ratei lunare pentru o perioada de un an, la suma de 490,39 lei. Fata de aceste restructurari, dobanda pe perioada 06.08.2010-05.08.2011 a fost de 1%, instanta de fond omitand sa aiba in vedere ca o reducere substantiala a fost realizata si prin cel de-al doilea act adi?ional. Lucrarea de expertiza contabila a fost efectuata pro causa, sustine apelanta, retinandu-se o dobanda fixa de 6%, fara a se tine cont de cele doua acte aditionale, fara a se tine cont ca in dosarul nr ……./293/2014 al Judecatoriei Rupea executarea a fost suspendata, ca urmare banca nu a incasat sumele realizate din poprire.
Mai mult decat atat, cu toate ca suma initiala a creditului (fara dobanzi si comisioane) este de 86.870 lei, iar in raportul de expertiza se arata ca pana la data de 07.04.2016 s-a achitat suma de 68.399,40 lei (in care s-a inclus si dobanda de 6%), rezulta clar ca suma principala plus dobanda din raportul de expertiza nu acopera nici macar suma acordata ini?ial de 86.870 lei.
Referitor la solicitarea initiala a contestatorului de a se anula incheierea din data de 19.06.2014 din dosarul execu?ional nr. 616/2014 al BEJ ……….., respectiva pretentie este neintemeiata cata vreme nu s-a aratat care sunt elementele pentru care aceasta incheiere ar trebui sa fie anulata.
Aprecierile privind nenegocierea clauzelor nu sunt reale, sustine apelanta, deoarece, pe langa cele doua acte aditionale, cu debitorul s-au purtat numeroase negocieri, atestate de actele depuse la dosarul cauzei. Apoi, sumele cerute de executorul judecatoresc cu titlu de onorariu, se incadreaza in limitele legale.
In drept, au fost invocate prevederile art. 466 Cod procedura civila.
2. Incheierea a fost atacata cu apel si de catre contestatorul-apelant N. M., solicitandu-se schimbarea celor dispuse de instanta, in sensul admiterii si a petitului avand ca obiect eliminarea comisionului de administrare si a cheltuielilor de executare silita.
In motivarea cererii de apel contestatorul arata ca perceperea comisionului de administrare de catre banca este abuziva deoarece respectivul comision reprezenta in realitate o dobanda mascata. De altfel, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr 193/2000 creditoarea a sistat perceperea respectivului comision de administrare. Apelantul apreciaza ca respectiva clauza contractuala este abuziva deoarece ea nu a fost negociata si este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Referitor la onorariul executorului judecatoresc, acesta este nejustificat in conditiile admiterii contestatiei la executare, apreciaza apelantul. Se sustine ca executorul ar fi trebuit sa analizeze cererea creditoarei, sa verifice daca sunt indeplinite conditiile art. 663 Cod procedura civila, anume daca crean?a este certa, lichida si exigibila. In plus, aplicarea TVA la onorariul executorului judecatoresc este nelegala deoarece nu este prevazuta in OMJ nr 2561-2012.
In drept, au fost invocate prevederile art. 470 si urmatoarele Cod procedura civila.
Apararile formulate fata de cererea de apel.
Prin intampinarea depusa la fila 36 intimatul N. M. a solicitat respingerea apelului .............. Bank SA ca nefondat.
In cuprinsul acestei intampinari se arata ca sustinerile bancii referitoare la imprejurarea ca nu au fost achitate de catre debitor toate datoriile izvorate din contractul de credit bancar, sunt total nefondate. Se arata de catre intimat ca unitatea bancara a efectuat in mod abuziv scaderea sumelor achitate in contul creditului ipotecar din contul altor credite, respectiv card credit si descoperire de cont. In pag nr 11 din raportul de expertiza contabila se arata ca suma de 6254,11 lei a fost scazuta din soldul cardului de credit la care s-a adaugat descoperirea de cont 4194,58 lei in mod ilegal prin inregistrarea disimulata ca acordare de credit. Suma totala achitata de imprumutat a fost de 9902,58 lei, prin urmare nu existau restante la plata. Intimatul a solicitat de mai multe ori lamuriri scrise din partea bancii, insa nu le-a primit, din contra, s-a trezit executat silit.
Creditoarea vrea sa induca in eroare instanta de judecata, apreciaza intimatul, prin afirmatia neadevarata ca suma rezultata din raportul de expertiza, de 68.399,40 lei in care este inclusa dobanda de 6% nu acopera nici macar suma acordata initial de 86.870 lei, invocand obiectivul nr 1 pag 5. In fapt, anexa 2, supliment la raportul de expertiza prezinta foarte clar faptul ca creditoarea trebuie sa incaseze suma de 142.261 lei pana in data de 07.12.2025, deci cu 55.390,96 lei mai mult decat suma acordata initial de 86.870 lei, si ca pana la data de 07.04.2016 debitorul a platit suma de 67.649,40 lei, rezultat al corectarii sumei de 68.399,40 lei. In concluzie, apelul declarat de .............. Bank SA este total nefondat, sustine intimatul.
Intimata .............. Bank SA nu a formulat intampinare fata de apelul declarat de contestatorul N. M..
Probe administrate in apel.
In apel, intimatul N. M. a depus la dosar adeverinta eliberata de angajator cu privire la sumele retinute din salariul lunar si virate catre executorul judecatoresc prin poprire.
Verificand, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, tribunalul apreciaza ambele apeluri ca fiind nefondate, conform considerentelor ce vor fi dezvoltate in cele ce urmeaza.
Situatia de fapt a spetei constand in raportul juridic perfectat intre parti, acela de imprumut bancar dintre un profesionist si un consumator-persoana fizica, izvorat din contractul de credit bancar nr. RFI11544300954 incheiat la data de 07.12.2007 si cele doua acte aditionale din data de 06.08.2010 si 13.09.2011; demararea executarii silite si caracterul clauzelor contractului ce constituie titlul executoriu a fost corect retinuta de instanta de fond in baza probei cu inscrisuri administrata in cauza.
Tribunalul va analiza in cele ce urmeaza criticile formulate de apelanti in limitele acestora, conform art. 477 alin 1 Cod procedura civila.
I.1.In apelul formulat de .............. Bank SA se critica aspectul procedural constand in aceea ca cererea initiala cu care judecatoria a fost investita a fost modificata pe parcursul procesului, cu depasirea termenelor imperative prevazute de Codul de procedura civila.
Analizand pertinenta acestei critici, tribunalul constata, in primul rand ca cererea cu care a fost investita spre solutionare judecatoria (contestatia la executare) a avut ca pretentie initiala anularea incheierii emisa in dosarul executional cu nr 616/2014 al BEJ …………, incheiere prin care executorul a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silita. Partea contestatoare a indicat ca data a emiterii respectivei incheieri 19.04.2014, fiind vorba evident de o eroare materiala (data corecta a emiterii incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare fiind 19.06.2014, cererea de executare silita fiind inregistrata la executor in data de 30.05.2014-fila 159 vol. I a dosarului de fond). Desi contestatorul a indicat ca obiect al contestatiei initiale respectiva incheiere, totusi, in cuprinsul contestatiei la executare aduce critici cu privire la continutul contractului de imprumut, caracterul nelegal al dobanzii, inregistrarea operatiunilor de plata a ratelor de catre banca, lipsa transparentei procedurilor bancare. Contestatia la executare, precum si precizarile ulterioare au fost redactate de parte fara asistenta unui avocat profesionist.
Anterior primului termen de judecata fixat pentru data de 03.12.2014, contestatorul a depus la dosarul cauzei o precizare scrisa a contestatiei la executare (fila 66, vol. I) prin care a indicat instantei ca solicita eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit, clauze referitoare la dobanda variabila, la comisioanele pe care banca le include in costurile creditului. Aceasta completare de actiune a fost formulata in termenul legal, conform art. 204 alin 1 Cod procedura civila. Ea a fost comunicata bancii parate, conform dovezii de la fila 83 din dosarul de fond, respectandu-se astfel principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare. Sustinerile bancii apelante cu privire la modificarea contestatiei la executare cu incalcarea termenelor procedurale sunt astfel nefondate.
2. Tribunalul apreciaza ca nefondata si critica apelantei .............. Bank SA referitoare la imprejurarea ca expertul contabil a stabilit in raportul intocmit ce clauze sunt abuzive, substituindu-se puterii judecatoresti.
In lucrarea de expertiza judiciara intocmita in cauza expertul contabil a raspuns la obiectivele fixate de instanta de fond. Analiza caracterului clauzelor contractului de credit bancar si aprecierea asupra caracterului abuziv al acestora s-a realizat de catre instanta de judecata care a motivat amplu in cuprinsul considerentelor sentintei pronuntate respectivele retineri, statuari.
3. Banca apelanta a sustinut totodata, in cuprinsul caii de atac promovate, ca dobanda contractuala pe perioada 06.08.2010-05.08.2011 ar fost de 1%, instanta de fond omitand sa aiba in vedere ca o reducere substantiala a fost realizata si prin cel de-al doilea act aditional.
Sustinerea este nefondata. Judecatoria a avut in vedere actele aditionale la contractul de credit bancar perfectat intre parti (actul aditional nr. 1 incheiat la data de 06.08.2010 si actul aditional nr. 2/13.09.2011), analizand in detaliu continutul respectivelor acte. Astfel, prin primul act aditional semnat la data de 06.08.2010 s-a stipulat prin pct. 2.1. si 2.2. formula de calcul a dobanzii, prevazandu-se ca rata dobanzii curente este variabila, valoarea ei fiind calculata astfel: media aritmetica pe ultimele 30 de zile calendaristice a ROBOR 6 luni + marja bancii. In continuare s-a prevazut ca marja bancii este de 6,14 puncte, stabilindu-se ca la data incheierii actului aditional valoarea ratei dobanzii curente este de 13,27%.
Ulterior, prin actul aditional incheiat la data de 13.09.2011 partile au prevazut reesalonarea datoriei, prin pct. 2.4 prevazand ca la data incheierii acestui act aditional valoarea ratei dobanzii curente variabile este de 13,49%. In mod corect a retinut judecatoria ca forma de calcul a dobanzii a fost impusa de dispozitiile art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010, astfel incat respectivele clauze contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul. S-a constatat, in mod corect, ca, in urma modificarii conventiei prin actele aditionale, dobanda a fost majorata considerabil, de la 6% din contractul initial, la 13,29% si apoi la 13,49%.
4. Apelanta .............. Bank SA a criticat retinerile instantei de fond, apreciind ca acestea nu concorda cu concluziile raportului de expertiza contabila. Astfel, s-a sustinut de catre apelanta ca in raportul de expertiza se arata ca pana la data de 07.04.2016 s-a achitat suma de 68.399,40 lei (in care s-a inclus si dobanda de 6%), rezultand astfel clar ca suma principala plus dobanda din raportul de expertiza nu acopera nici macar suma acordata initial contestatorului, aceea de 86.870 lei.
Aceasta critica a bancii apelante este nefondata deoarece ea are ca fundament contractul de credit bancar in forma sa initiala, fara retinerea caracterului abuziv al clauzei privind dobanda variabila. Insa, judecatoria, analizand respectiva clauza prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 a apreciat, in mod corect, caracterul abuziv al clauzei. Argumentele instantei de fond care sustin caracterul abuziv al clauzei stipulata la art. 3 din contractul de credit bancar au vizat, in mod corect: natura standard a conventiei si implicit a clauzei, aceasta nefiind negociata; lipsa stipularii in contract a dreptului imprumutatului de a rezilia conventia in situatia in care nu este de acord cu noile prevederi contractuale privind dobanda; lipsa posibilitatii consumatorului de a sti care sunt situatiile concrete si efective in care va trebui sa suporte o majorare a dobanzilor. De asemenea, s-a apreciat corect ca mentiunea contractuala „in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii” nu indeplineste cerinta de a constitui o motivatie intemeiata pentru modificarea dobanzii, partea cocontractanta neavand posibilitatea de a prevedea clar si determinat care anume situatii pot conduce la intervenirea unor majorari.
Apelanta nu a criticat statuarile instantei de fond cu privire la caracterul abuziv al clauzei privind dobanda variabila.
Ca urmare, solutia instantei de fond este sustinuta de concluziile raportului de expertiza contabila, concluzii formulate prin retinerea contractului de credit cu dobanda de 6%. Astfel, din raportul de expertiza judiciara contabila intocmit de catre expert D. E. rezulta ca prin aplicarea sumei totale platite de catre contestator in valoare e 67.649,40 lei la contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007, respectand calculul dobanzii la 6% la data de 07.04.2016, contestatorul nu are restanta.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciaza apelul declarat de apelanta .............. Bank SA ca fiind nefondat, urmand a-l respinge in temeiul art. 480 alin 1 Cod procedura civila.
II. Referitor la calea de atac promovata de apelantul-contestator N. M., aceasta vizeaza solutia instantei de fond cu privire la comisionul de administrare si cu privire la onorariul executorului judecatoresc.
In ceea ce priveste comisionul de administrare, considerentele judecatoriei sunt foarte sumare, astfel incat tribunalul le va completa conform celor ce urmeaza.
Se retine, astfel ca la punctul 3.7 din contractul de credit perfectat intre parti, s-a stipulat ca „pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii, rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta in baza contractului de credit, imprumutatul datoreaza lunar bancii un comision de administrare de 0,15 %, ce se calculeaza prin aplicarea procentului la soldul creditului”.
In analiza caracterului acestei clauze, tribunalul va avea in vedere prevederile art. 4 din Legea 193/2000 conform carora ,,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”. La alineatul 2 din acelasi articol se stipuleaza: „ o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.”
Contestatorul-apelant a invocat faptul ca aceasta clauza nu a fost negociata dar, chiar daca s-ar avea in vedere acest aspect, totusi clauza nu este de natura a crea un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului si nu poate fi retinut ca intimata parata ar fi actionat cu rea credinta, aceasta deoarece, pe de-o parte, clauza este clara, fara echivoc, formula de calcul poate fi inteleasa de orice persoana chiar si fara cunostinte de specialitate fiind de fapt o relatie matematica simpla. Pe de alta parte, in formula de calcul unul din elemente este soldul creditului ce, potrivit graficului de rambursare era cunoscut de apelant si, pe masura ce ratele erau achitate, scadea si comisionul.
In plus, tribunalul retine si prevederile art. 9^3 lit. d din OG 21/1992 care permiteau includerea in contract a unei clauze referitoare la costurile de administrare ce cad in sarcina consumatorului, stipulate sub forma unui comision. Si OUG 50/2010, intrata in vigoare la data de 21.06.2010, deci anterior incheierii actelor aditionale, prevede la art. 36 alin. 3: ,,comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.
Insa, considerentul esential pentru care respectiva clauza nu poate fi considerata abuziva este acela al imprejurarii ca, prin perceperea comisionului de administrare in cuantumul indicat in contract, pe o perioada scurta de timp, cuprinsa intre ianuarie 2008-iulie 2010, nu s-a creat un dezechilibru contractual substantial in detrimentul consumatorului. Prin actul aditional din 06.08.2010 banca a inlaturat comisionul de administrare.
Ca urmare, tribunalul, apreciaza critica apelantului-contestator vizand neretinerea de catre judecatorie a caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de administrare ca fiind nefondata.
Referitor la onorariul executorului judecatoresc, considerentele instantei de fond sunt gresite si vor fi inlocuite de tribunal cu cele ce urmeaza, fara insa ca solutia cu privire la aceasta pretentie sa fie modificata.
Astfel, tribunalul constata ca legalitatea incheierii din data de 19.06.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare data in dosarul executional nr 616/2014 ce face obiectul prezentului litigiu a fost analizata in cadrul contestatiei la executare din dosarul cu nr ….-293-2014. Prin decizia nr 343-19.02.2016 a Tribunalului Brasov data in respectivul dosar s-a statuat cu putere de lucru judecat ca suma de 7378 lei stabilita cu titlu de onorariu executor depaseste cuantumul maxim legal prevazut de Legea nr 188-2000 si Ordinul 2550-2006, respectiv 5951 lei, suma incluzand si TVA-ul datorat de SPCJEP in cuantum de 24%. Ca urmare, prin respectiva decizie s-a dispus anularea partiala a incheierii din data de 19.06.2014 si reducerea onorariului executorului judecatoresc de la suma de 7378 lei la suma de 5951 lei. Respectiva solutie se impune ca lucru judecat, astfel incat, in temeiul art. 431 alin 1 Cod procedura civila ea nu mai poate forma obiectul prezentei judecati, partile fiind obligate sa respecte respectiva hotarare. In consecinta, tribunalul va mentine solutia judecatoriei de respingere a pretentiei avand ca obiect nelegalitatea onorariului executorului judecatoresc, insa considerentul care sustine aceasta solutie este aceea a puterii de lucru judecat, conform celor anterior aratate.
Pentru aceste motive, tribunalul apreciaza apelul declarat de apelantul N. M. ca fiind nefondat, astfel ca, in temeiul art. 480 alin 1 Cod procedura civila il va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta .............. BANK SA cu sediul in ………………, CUI ………………, inmatriculat in Registrul Comertului sub nr. ………….. in contradictoriu cu intimatul N. M. CNP ………….. domiciliat in comuna ….. nr. ……, jud. ………. impotriva incheierii din data de 21.10.2016 pronuntata de Judecatoria Sfantu Gheorghe in prezentul dosar, incheiere pe care o pastreaza.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul N. M. in contradictoriu cu intimata .............. BANK SA impotriva aceleiasi incheieri, incheiere pe care o pastreaza.
Definitiva.
Pronuntata azi, 03.10.2017, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013