Rejudecare dupa extradare. Conditii de admisibilitate.

Extradare.
        
        Rejudecare dupa extradare. Conditii de admisibilitate.
  
         art. 522 ind.1 Cpp



Rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta in mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarare definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc in lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.
In consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa in situatia in care nu se constata incalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata in lipsa.

                
                   (decizia penala nr.1454/12.08.2013  pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia I Penala in dosarul nr. 6356/300/2013)



 Prin sentinta penala nr. 277/02.04.2013 a Judecatoriei Sector 2 Bucuresti, in temeiul art. 5221 alin. 1 Cod procedura penala a fost respinsa ca inadmisibila cererea de rejudecare dupa extradare, formulata de         petentul-condamnat M.D..
  Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la admisibilitatea in principiu a cererii de rejudecare dupa extradare formulate de petentul- condamnat M.D., instanta de fond a constatat urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 733/P/2008 din data de 17.03.2009 emis de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti s-au dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate, in lipsa, a inculpatului M.D. pentru infractiunea prevazuta de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
Pe parcursul urmaririi penale invinuitul M.D. a fost audiat, in aceasta calitate, pe data de 16.01.2008 (f. 39- 40, 42- 43 dup) si la aceeasi data i s-au adus la cunostinta invinuirea si drepturile (f. 41 dup).
Ulterior, invinuitul s-a sustras urmaririi penale.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti inculpatul a fost legal citat, fiind chemat in fata instantei si cu mandat de aducere, insa s-a sustras cercetarii judecatoresti.
Prin sentinta penala nr. 394/02.06.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti- Sectia Penala in dosarul nr. 3548/300/2009, definitiva prin neapelare, s-au hotarat urmatoarele: in baza art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii de furt; in baza art. 61 Cod penal a fost revocata liberarea conditionata a inculpatului din executarea pedepsei de 9 ani inchisoare aplicate prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr. 3754/16.09.2003 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si a fost contopit restul neexecutat de 1258 zile inchisoare cu pedeapsa de 2 ani inchisoare, aplicand un spor de 1 an, inculpatul urmand sa execute o pedeapsa de 1 an si 1258 zile de inchisoare; in baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art, 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal cu titlul de pedeapsa accesorie; in temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 35 alin. 1, 2 Cod penal s-a mentinut pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b Cod penal pe o durata de 4 ani si pedeapsa complementara a degradarii militare, dispuse prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronuntate de Tribunalul Municipiului Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr. 3754/16.09.2003 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie; in temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 35 alin. 4 Cod penal s-au mentinut masurile de siguranta prevazute de art. 116 Cod penal si art. 118 lit. b Cod penal dispuse prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronuntate de Tribunalul Municipiului Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr. 3754/16.09.2003 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie; a fost admisa actiunea civila si, in baza art. 14 Cod procedura penala, art. 346 Cod procedura penala, art. 998 Cod civil si art. 999 Cod civil a fost obligat inculpatul la plata, catre partea civila G.G., a sumei de 3500 lei, reprezentand daune morale; in baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul aparatorului din oficiu, in cuantum de 200 de lei, fiind avansat de M.J. 
In baza acestei sentinte a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 995/2009 emis de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti la 01.07.2009.
Pentru executarea acestui mandat de executare a pedepsei inchisorii a fost emis, de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, la 12.01.2010, mandatul european de arestare nr. 3548/300/2009.
Conform actelor dosarului, petentul-condamnat M.D.  fost arestat, in baza acestui mandat european, la 14.03.2011, fiind predat de Belgia la 08.02.2012.
In raport cu acestea, instanta de fond a apreciat inadmisibila cererea de rejudecare dupa extradare formulata de petentul-condamnat M.D.
S-a aratat ca potrivit art. 5221 Cod procedura penala, in cazul in care se cere extradarea sau arestarea in baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.
Procedura de rejudecare dupa extradare constituie o vocatie a petentului- condamnat, nu un drept absolut, fiind supusa cenzurii instantei.
Aceasta procedura are ca finalitate garantarea exercitarii dreptului la aparare de catre inculpatul care a lipsit pe intreaga durata a procedurii de judecata pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pronuntate in cauza.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut atat in legislatia interna, cat si in Pactul International relativ la drepturile civile si politice si in C.A.D.O.L.F. care, in art. 6 par. 3, prevede ca cel acuzat are dreptul de a se apara el insusi si de a interoga martorii, C.E.D.O. statuand, in jurisprudenta sa, si ca prezenta inculpatului este obligatorie la judecarea cauzei.
De la regula prezentei inculpatului la solutionarea cauzei se prevad si exceptii, atunci cand asigurarea acestei conditii ar conduce la amanarea nejustificata a procedurii, mai ales daca inculpatul are o culpa in absenta sa (cauza Poitrimol contra Frantei, cauza Colozza contr Italiei).
In raport cu acestea, s-a retinut ca dreptul persoanei extradate sau predate in baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restrictionat, nu numai in situatia in care persoana condamnata a fost prezenta la unul din termenele de judecata sau la pronuntarea hotararilor, ci si atunci cand a avut cunostinta, in orice mod, despre desfasurarea procedurilor impotriva sa.
Or, in cauza, s-a constatat ca petentul, contrar sustinerilor sale, avea cunostinta de existenta procedurilor penale ce il priveau, i s-au adus la cunostinta invinuirea si drepturile, a fost audiat in calitate de invinuit-, avand posibilitatea sa isi exercite dreptul la aparare.
S-a precizat ca absenta petentului de la judecarea cauzei, in conditiile in care acesta avea cunostinta de existenta procedurilor penale ce il priveau si in conditiile in care, conform normelor procesual penale a caror necunoastere nu poate fi invocata si retinuta, ii revenea obligatia de a anunta organelor judiciare domiciliul sau real, este rezultatul exclusiv al culpei petentului.
Pornind de la principiul de drept comun „nemo propria turpitudinem allegans potest”, instanta de fond a apreciat ca admisibilitatea unei cereri de rejudecare dupa extradare sau predare este conditionata de exercitarea cu buna credinta a acestuia drept.
In raport cu acestea, apreciind ca in cauza absenta petentului la judecarea cauzei este in exclusivitate rezultatul culpei sale, instanta de fond  a apreciat inadmisibila cererea formulata, si a respins-o.
Impotriva acestei solutii, in termen legal, a declarat recurs              recurentul-condamnat, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei recurate, admiterea in principiu a cererii de rejudecare dupa extradare si trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a cauzei, la prima instanta, intrucat recurentul a fost judecat si condamnat in lipsa, nu a avut cunostinta de dosar si nu a fost legal citat, el fiind plecat la munca in strainatate.
Curtea, examinand sentinta  atacata, in raport cu  criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului, dar si din oficiu, conform art. 3856 alin.3  c.p.p., a constatat urmatoarele:
Procedura prevazuta  de art. 522 ind. 1 C.p.p. constituie un remediu procedural ce trebuie interpretat si aplicat in concordanta cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia Europeana de Extradare din 13.12.1957(adoptata prin Legea nr.80/1997) si Protocoalele aditionale, dar si cu dispozitiile Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
Din aceasta perspectiva, se constata ca rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura ce are drept scop asigurarea dreptului la aparare, pornind de la considerentul ca principiul garantarii acestui drept este prioritar fata de autoritatea de lucru judecat a unei hotarari de condamnare pronuntate in lipsa.
In acest fel, procedura desfasurata in lipsa persoanei condamnate este suplinita prin rejudecarea cauzei dupa extradare, asigurandu-se respectarea contradictorialitatii, principiu ce nu a putut fi aplicat la judecata in lipsa.
In esenta, aceasta procedura speciala asigura si urmareste, asadar, respectarea dreptului la un proces echitabil, in special in componenta dreptului la aparare.
Drept urmare,  rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta in mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarare definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc in lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.
In consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa in situatia in care nu se constata incalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata in lipsa.
In acest sens, dispozitiile art.32 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicata prevad ca noua procedura de judecata are drept scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care a fost judecata si condamnata in lipsa.
In speta, sunt indeplinite conditiile referitoare la existenta hotararii definitive de condamnare, la judecata in lipsa si la extradarea condamnatului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea a apreciat ca numitul M.D. a avut cunostinta de desfasurarea urmaririi penale si a judecatii si s-a sustras in mod constient de la desfasurarea procesului penal, fiind reprezentat de un avocat desemnat din oficiu.
 In consecinta, dreptul sau la aparare si la un proces echitabil nu a fost incalcat, motiv pentru care Curtea a apreciat ca nu este necesara reluarea procesului penal din stadiul judecatii in prima instanta.
          Astfel, pe parcursul urmaririi penale invinuitul M.D. a fost audiat, in aceasta calitate, pe data de 16.01.2008 si la aceeasi data i s-au adus la cunostinta invinuirea si drepturile.
Ulterior, invinuitul s-a sustras urmaririi penale.
          Pe parcursul cercetarii judecatoresti inculpatul a fost legal citat, fiind chemat in fata instantei si cu mandat de aducere, insa s-a sustras cercetarii judecatoresti.
Conform actelor dosarului, petentul-condamnat M.D.  a fost arestat, in baza mandatului european, la 14.03.2011, fiind predat de Belgia la 08.02.2012.
          Prin probele administrate s-a dovedit ca M.D. a avut cunostinta de procesul penal si a acceptat sa fie judecat in lipsa.
          Este adevarat ca singura declaratie pe care acesta a dat-o in fata organelor de cercetare penala este cea din 16.01.2008, inainte de formularea vreunei acuzatii penale in ceea ce il priveste.
           Se constata, de asemenea, ca M.D. a parasit teritoriul Romaniei la inceputul lunii februarie a anului 2008, la scurt timp dupa aceasta audiere, inainte de inceperea urmaririi penale in cee ce il priveste.
           Aceste imprejurari trebuie insa coroborate cu faptele ulterioare inceperii urmaririi penale, din care rezulta, fara putinta de tagada, ca M.D. a stiut ca este pus sub acuzare, motiv pentru care nu s-a mai intors in Romania pentru a participa la procesul penal.
            In ciuda celor sustinute de catre recurentul-condamnat, aceste aspecte din procesul  verbal de cautare incheiat in prezenta mamei acestuia, aflat in dosarul de urmarire penala, din care rezulta ca acesteia i-au fost aduse la cunostinta motivele pentru care fiul sau era cautat de organele de politie, mama condamnatului precizand ca fiul sau este plecat din tara, nu cunoaste locul in care se afla si ca nu pastreaza legatura cu ea.
           Aceste afirmatii contravin celor sustinute de recurent in recurs, condamnatul afirmand ca pastra permanent legatura cu mama sa si ca daca aceasta ar fi avut cunostinta de proces, i-ar fi spus acest lucru.
          In mod evident, mama condamnatului i-a comunicat fiului sau ca este cautat, M.D., neintelegand sa revina de buna voie in Romania pentru clarificarea afacerilor judiciare pe care le avea, fiind extradat, dupa cum s-a aratat in baza unui mandat european de arestare.
         Totodata, in conditiile in care, asa cum a sustinut recurentul, acesta a plecat la munca in Belgia, unde avea rude stabilite, anterior evenimentelor din prezenta cauza, apare ca indubitabil ca mama acestuia, in mod deliberat a ascuns organelor de politie destinatia fiului sau, pe care o cunostea, fara putinta de tagada.
          Mai mult, neveridica este si sustinerea vizand imprejurarea ca nu a fost legal citat, in conditiile in care procedura de citare s-a efectuat prin afisare la domiciliul indicat de aceasta in declaratia din data de 16.01.2008, ulterior, nefiind adusa la cunostinta autoritatilor o schimbare de domiciliu.
          Rezulta, astfel, ca  M.D. cunostea despre existenta procesului in care era cercetat.
          Se observa ca sustinerile celor doi, mama si fiu, sunt contradictorii si demonstreaza concluziile de mai sus.
          Pe de o parte, condamnatul a precizat ca se afla in strainatate, la rude si ca vorbea la telefon cu mama sa, care la randul ei a afirmat ca nu cunoaste tara in care este fiul sau cu care nu pastreaza legatura.
          Totodata, recurentul  a sustinut ca adresa sa corecta este cea indicata si in declaratia din data de 16.01.2008 si a reafirmat ca aceasta este adresa de domiciliu, la care a locuit permanent cu mama sa, la care trebuia citat si unde trebuiau sa-i fie comunicate actele procedurale, lucru care s-a si intamplat.
            Nu pot fi retinute nici criticile referitoare la lipsa de aparare.
            Conform imputernicirilor avocatiale ce nu pot fi ignorate in lipsa unor dovezi contrare, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca M.D.  a avut aparator desemnat din oficiu.
            Fata de cele retinute, Curtea  a apreciat in prezenta cauza ca instanta de fond a stabilit in mod corect ca nu a fost incalcat dreptul la aparare al condamnatului, asa incat cererea de rejudecare dupa extradare nu indeplineste conditiile de admisibilitate.
            Pentru toate aceste considerente, in baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p. a respins ca nefondat recursul declarat de acesta impotriva sentintei penale nr. 277/02.04.2013 a Judecatoriei Sector 2 Bucuresti.