Interpretarea clauzei atributive de competenta, conform articolului 1203 Noul Cod Civil, in conditiile in care partile au convenit atat asupra legii aplicabile contractului cat si asupra jurisdictiei

Domeniul: Litigii cu profesionisti. Aspecte de drept material


 Interpretarea clauzei atributive de competenta, conform articolului 1203 Noul Cod Civil, in conditiile in care partile au convenit atat asupra legii aplicabile contractului cat si asupra jurisdictiei .
     

  S-a sustinut, in cauza, ca in conceptia dispozitiilor articolului 1203 Cod civil, clauzele neuzuale sunt� clauzele  standard [...] sau care prevad in detrimentul celeilalte parti [...] legea aplicabila, clauzele compromisorii sau prin care se deroga de la normele privitoare la competenta instantelor judecatoresti� si care �nu produc efecte decat daca sunt acceptate, in mod expres, in scris, de cealalta parte�.
  In cauza, insa, contractul a  fost valabil incheiat in forma ofertei urmate de acceptare, inclusiv sub aspectul clauzei privind legea aplicabila cat si jurisdictia, astfel incat, dat fiind, raportul juridic incheiat in aceasta forma, nu sunt aplicabile dispozitiile articolului 1203 din Codul Civil Roman.


- Articolul 1203 Noul Cod civil


(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.465 din 07.09.2015)


 

Prin incheierea din 21.04.2015, pronuntate de Tribunalul Ilfov in dosarul nr.1624/93/2014  a fost admisa exceptia necompetentei instantelor romane invocata de chemata in garantie SC D.L SA si s-a acordat termen la data de 16.06.2015 F 24 cu citarea partilor, pentru a pune in discutia partilor disjungerea cererii de chemare in garantie.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
La data de 11.07.2014 reclamanta a depus la dosar cerere de chemare in garantie a numitelor SC D SA si SC S. T. SRL.
La data de 10.09.2014 chemata in garantie SC D SA a depus intampinare la cererea de chemare in garantie formulata de reclamanta in care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov.
In sustinerea exceptiei a aratat ca respectivul contract incheiat intre parti contine art. 7 (�Competenta�), o clauza compromisorie, potrivit careia, contractul va fi interpretat in conformitate cu legile din Spania iar orice litigiu in legatura cu acest contract va fi solutionat de Curtea din Bibao � Spania.
Deliberand asupra exceptiei necompetentei generale  a instantelor din Romania , instanta constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 11.07.2014 reclamanta a aratat ca, in ipoteza admiterii cererii reconventionale, intelege sa cheme in garantie societatile D SA si S T S RL in calitate de producatori ai echipamentelor vandute de reclamata paratei. In motivarea cererii de chemare in garantie reclamanta a aratat ca a incheiat cu D SA un contract de vanzare cumparare. Contractul a fost incheiat la distanta in temeiul ofertei transmise de chemata in garantie si al acceptarii ofertei de catre reclamanta.
Potrivit clauzelor contractului de vanzare cumparare incheiat intre reclamanta si chemata in garantie partile au convenit ca legea contractului sa fie legea spaniola iar eventualele litigii de natura contractuala sa fie solutionate de instantele competente din Bilbao Spania.
Tribunalul nu a primit apararile reclamantei avand in vedere ca acordul de vointa al acesteia cu privire la toate clauzele contractului este exprimat in mod expres si neechivoc prin corespondenta purtata cu D SA, corespondenta ce a fost depusa la dosar chiar de reclamanta in sustinerea cererii de chemare in garantie. De asemenea apreciaza ca reclamanta nu a facut dovada ca s-ar fi aflat intr-o pozitie de inferioritate ori ca ar fi semnat un contract de adeziune avand in vedere ca cele doua parti sunt societati comerciale, obiectul contractului a fost reprezentat de bunuri mobile ce puteau fi achizitionate si de la alti producatori, intre reprezentantii societatilor a avut loc o corespondenta considerabila, toate clauzele contractului au fost redactate cu aceleasi caractere, inclusiv clauza atributiva de competenta.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus, retinand ca in speta in relatiile dintre reclamanta si chemata in garantie sunt aplicabile dispozitiile contractuale privind atribuirea de competenta, Tribunalul a admis exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti din Romania. Fata de aceasta imprejurare a apreciat ca este necesar a pune in discutia partilor disjungerea cererii de chemare in garantie motiv pentru care a acordat termen la data de 16.06.2015.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs recurenta reclamanta  SC P. C. SRL ce a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V- a Civila.
In motivarea recursului se arata in esenta ca instanta de judecata a facut aplicarea gresita a dispozitiilor de drept material ale art. 1.203 NCC
Astfel, se sustine, prima instanta a respins, in mod gresit, apararea recurentei privind nevalabilitatea clauzei atributive de competenta teritoriala inserata in Contractul incheiat intre recurenta si D, desi aceasta avea caracter neuzual si nu a fost acceptata in mod expres de recurenta, conform exigentelor legale.
Clauzele neuzuale, mai arata recurenta, sunt, in conceptia dispozitiilor art 1.203 NCC: �Clauzele standard [...] sau care prevad in detrimentul celeilalte parti [...] legea aplicabila, clauze compromisorii sau prin care se deroga de la normele privitoare la competenta instantelor judecatoresti" si care �nu produc efecte decat daca sunt acceptate, in mod expres, in scris, de cealalta parte".
Inserarea prevederii in randul clauzelor uzuale a Clauzei 7 denumita �Jurisdictia" face parte din Conditiile generale ale ofertei D, cata vreme:  (i) acest fascicul de clauze scrise cu litere mici vizeaza exclusiv partea de la care emana, fara a se face macar o referire la P.; (ii) sunt neadaptate specificului raportului juridic asupra caruia s-a contractat; (iii) mentiunea plasata in dreapta sus �octombrie 2005" nu face decat sa intareasca faptul ca acestea sunt aceleasi conditii pe care D le foloseste inca din 2005 (deci de mai bine de 10 ani). Relevant in acest sens este faptul ca, producatorul D foloseste aceleasi Conditii Generale si in relatie cu alti clienti. Un exemplu graitor in acest sens este Contractul incheiat cu P. Turcia.
Cu privire la calificarea clauzei ca fiind neuzuala si la neacceptarea expresa a acestei clauze, recurenta sustine ca este cat se poate de limpede - din chiar redactarea textului de lege - ca prevederea relativa la legea aplicabila si la clauza atributiva de competenta inserata in Conditiile generale este o veritabila clauza neuzuala (de adeziune). in acest sens, in doctrina, s-a aratat ca o acceptare in termeni generali nu este suficienta, clauzele trebuind a fi identificate si acceptate in mod corespunzator.
Se mai arata de catre recurenta ca aceste clauze au fost propuse de D laolalta cu celelalte conditii generale, insa nu au fost nici discutate si nici insusite de P. prin acceptare expresa. Mai mult decat atat, propunerea D a fost efectuata printr-o comanda on-line axata pe aspecte de factura tehnica, astfel ca, in mod inevitabil, conditiile generale au scapat atentiei reprezentantilor P.. Cata vreme nu exista o acceptare care sa provina de la P. si care sa indeplineasca aceste cerinte explicit prevazute de dispozitia din NCC, este cat se poate de limpede ca partile nu au convenit expres prorogarea de competenta (care prorogare?) cum insinueaza D, ci numai ca au fost acceptate clauzele specifice ale ofertei propriu-zise, in forma in care acestea erau redactate.
Asa cum a precizat anterior, clauza contractuala privind Jurisdictia nu face vreo referire la P. si, in mod cert, nu are in vedere raportul juridic reprezentat de cumpararea echipamentelor in discutie. De asemenea, modalitatea de redactare a clauzelor este in detrimentul recurentei. Cata vreme in lipsa prevederilor art. 7 din Conditiile generale, competenta de solutionare ar fi revenit Tribunalului Ilfov ca instanta investita cu solutionarea cererii de chemare in judecata, prin intermediul acestor prevederi se urmareste practic sa se deroge de la normele privind competenta instantelor judecatoresti, in absenta unui acord expres provenind de la P..
In ce priveste pozitia de inferioritate a P. fata de D, se arata ca in cazul de fata, recurenta P. are o pozitie similara unui consumator care este nevoit sa suporte cheltuieli excesive pentru a-si putea recupera prejudiciul suferit, de la o societate cu o potenta economica net superioara. Astfel fiind, prin inserarea acestei clauze, chemata in garantie nu reuseste decat sa isi intareasca pozitia sa contractuala dominanta, de altfel, incontestabila daca avem in vedere ca pretinsa clauza atributiva de competenta face referire la instantele spaniole situate in tara de provenienta a D (!) - si sa impuna partii mai slabe din Contract conditii profund dezavantajoase. Vazand ratiunile dispozitiilor art. 1.203 NCC, este clar ca, pentru o societate romaneasca de talia P., sustinerea unui proces in fata instantelor spaniole ar reprezenta un efort logistic si economic semnificativ, pe care recurenta nu avea de ce sa si-1 asume. Nu este, prin urmare, rezonabil ca P. sa fi acceptat o asemenea clauza.
Textul legal reprezentat de dispozitiile art. 1.203 NCC sunt clare si au in vedere orice tip de contract, fie el incheiat intre profesionisti, intre profesionisti si persoane fizice sau intre persoane fizice. O prevedere contractuala privind alegerea competentei instantei judecatoresti, legea aplicabila sau inserarea unei clauze compromisorii nu poate fi considerata valabila fara o acceptare expresa, cu atat mai mult in cazul de fata, in care contractul a fost incheiat on-line, posibilitatea de negociere fiind practic inexistenta. Programul on-line ar fi trebui sa permita modificarea clauzelor din Conditiile Generale atunci cand oferta tehnica corespunde solicitarii cumparatorului, ceea ce nu a fost cazul.
In cazul de fata, considera recurenta, este intrunita ipoteza in care D prezinta un formular standard pentru incheierea contractului, respectiv de a accepta oferta tehnica care prezenta interes pentru recurenta si fara o posibilitate reala de a pretinde, cu sanse de succes, eliminarea clauzei atributive de competenta. in acest context este cu atat mai evidenta pozitia de inferioritate a recurentei in calitate de cumparator.
Invedereaza instantei ca alegerea producatorului D nu a avut un caracter aleatoriu. Dat fiind ca echipamentele reprezentau un prototip am ales sa realizam acest produs impreuna cu unul dintre producatorii cu care P. colaboreaza in toata Europa. Cata vreme optiunea P. pentru producatorul D s-a grefat pe calitatile intuituu personae ale acestuia, este limpede ca nu se poate retine faptul ca bunurile ar fi putut fi achizitionate de la alti producatori. Corespondenta dintre parti care a precedat incheierea Contractului a vizat exclusiv chestiuni de ordin tehnic, aspect ce poate fi observat prin simpla lecturare a sa. In niciun moment prin comunicarea dintre parti, P. nu a aceptat, in mod direct si nici chiar implicit clauzele privind atribuirea competentei eventualelor litigiile in fata instantelor din Spania.
Pe de alta parte, se sustine, este irelevant, prin raportare la prevederile NCC privind clauzele neuzuale, marimea caracterelor utilizate in Conditiile Generale ale acestuia (ce cuprind si clauza atributiva de jurisdictie) cata vreme comparatia trebuie sa se realizeze prin raportare la Conditiile specifice; iar caracterele din Conditiile Generale sunt mai mici decat cele din Conditiile Speciale (!).
Recurenta mai arata ca in afara de imprejurarea ca a facut dovada pozitiei sale de inferioritate, mai precizeaza ca o asemenea proba nu era necesara pentru a atrage incidenta normei mentionate, de vreme ce dispozitiile art. 1.203 NCC prezuma aceasta situatie prin simplul fapt al neacceptarii exprese a clauzei. Prin urmare, conform prevederii invocate, echivocul profita recurentei, clauza nefiind valabila atata vreme cat aceasta nu a fost acceptata in mod expres de catre recurenta.
In ce priveste inoperabilitatea prevederilor art. 7 din Conditiile Generale se arata ca toate elementele indicate nu fac decat sa confirme faptul ca acest Contract contine un set de reguli generale folosite de chemata in garantie si care nu au putut face obiectul modificarii de catre vreun co-contractant al acesteia. De altfel, aceasta este situatia si in cazul de fata. Ca urmare a corespondentei ce a avut loc intre parti, se poate observa ca recurenta P. nu a avut posibilitatea reala de a proceda la modificarea continutului Contractului decat cu privire la bunurile pe care le dorea si cu privire la pret, restul elementelor - si arata recurenta ca are aici in vedere aspectele din Conditiile Generale unde a fost inserata presupusa clauza atributiva de competenta - fiind stabilite in mod unilateral si discretionar de catre cealalta parte, fara ca recurentei P. sa i se ofere vreo posibilitate de negociere a acestora.
Astfel fiind, arata recurenta, in considerarea implicatiilor sale, o decizie a partilor in sensul supunerii litigiilor dintre ele jurisdictiei instantelor unui alt stat, ar fi trebuit sa reprezinte un element prealabil convenit si acceptat in mod expres de catre ambele parti, iar nu o clauza introdusa �cu forta" de catre partea privilegiata in Contract.
O alta critica adusa hotararii este in sensul ca instanta de judecata nu a avut in vedere prevederile art. 123 C.proc.civ. privind competenta.
In acest sens, se arata ca instanta de judecata a pronuntat Hotararea sa cu nerespectarea prevederilor art. 123 C.proc.civ. din materia competentei, care impun judecarea impreuna a cererilor avand o natura incidentala fata de cererea principala, reguli a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea.
Cererea de chemare in garantie a fost formulata in considerarea pretentiilor invocate de A. si C. prin cererea reconventionala. Altfel spus, avand in vedere stransa legatura intre pretentiile A. si C. si obiectul cererii de chemare in garantie, prin atragerea D in acest proces, recurenta sustine ca  a urmarit sa isi asigure o garantie pentru ipoteza in care ar cadea in pretentii.
In continuare, se mai arata ca natura incidentala a cererii de chemare in garantie impune solutionarea acesteia in procesul in care a fost formulata
Fiind o cerere formulata in cadrul unui proces aflat in curs, cererea de chemare in garantie are natura juridica a unei cereri incidentale. Caracterul relativ al normei prevazute de dispozitiile art. 107 din NCPC nu se poate invoca cu ignorarea reglementarii speciale, privind prorogarea in cazul cererilor incidentale.
Interpretarea doctrinara a dispozitiilor art. 123 alin. (1) NCPC sustine ideea conform careia: nu poate fi nesocotita �optiunea univoca a legiuitorului ca cererile aflate intr-o stransa legatura, deduse judecatii intr-una si aceeasi cauza, sa fie solutionate impreuna, pentru buna administrare a justitiei si prevenirea unor solutii divergente, greu sau imposibil de conciliat". Un argument suplimentar in sensul ca aceste prevederi referitoare la prorogarea de competenta au o reglementare particulara si trebuie aplicate cu prioritate, se desprinde din amplasarea dispozitiilor art. 123 din NCPC, in Capitolul III din Cartea I intitulat �Dispozitii speciale".
Prin admiterea exceptiei de necompetenta a instantelor romane, Tribunalul Ilfov a infrant prevederile art. 123 C.proc.civ., dispozitii ce au o natura imperativa, a caror nerespectare nu poate fi sanctionata decat cu nulitatea. Mai precis, conform prevederilor art. 176 alin. (1) pct. 3, in cazul nerespectarii prevederilor privitoare la competenta instantei, sanctiunea ce intervine este nulitatea neconditionata, nefiind necesar a se face dovada existentei vreunei vatamari.
Referitor la inoperabilitatea clauzei, se mai arata ca pornind de la scopul formularii cererii reconventionale (a) si avand in vedere natura incidentala a cererii de chemare in garantie (b), recurenta sustine ca presupusa clauza atributiva de competenta din oferta D este practic anihilata de existenta clauzei atributive de competenta din Contractul dintre P. si A. & C.. Legiuitorul a urmarit sa confere intaietate clauzei atributive de competenta din Contractul principal pe care se grefeaza insasi cererea de chemare in judecata, in detrimentul unei clauze care s-ar regasi in contractul pe care se grefeaza cererea de chemare in garantie. Odata stabilita competenta pentru cererea de chemare in judecata, aceasta devine competenta sa judece si alte cereri incidentale, indiferent ca acestea s-ar grefa pe o clauza care ar atribui competenta unei alte instante.
O interpretare contrara, considera recurenta, ar reprezenta o grava lezare a intereselor procesuale ale recurentei P., care ar conduce la nerespectarea dreptului la un proces echitabil si, prin aceasta, la nesocotirea dreptului la aparare si la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil. De aceea, competenta trebuie stabilita de o maniera care sa respecte proportionalitatea si rezonabilitatea, mai ales prin prima faptului ca, pana la urma, recurenta P. avem calitatea de reclamanta si am introdus cererea de chemare in judecata pentru ca Ana & Cornel sa-si execute obligatia de plata a pretului pentru echipamentele vandute.
Recurenta subliniaza din nou ca nu a formulat o actiune in raspundere contractuala de sine - statatoare fata de D, ci in virtutea pozitiei sale procesuale de parat din cererea reconventionala s-a impus formularea cererii de chemare in garantie.
In continuare, recurenta mai sustine ca instanta de judecata a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 126 C.proc.civ. privind competenta, in sensul ca, in mod gresit, prin Hotararea pronuntata a apreciat ca dispozitiile art. 7 din Contract ar avea natura unei clauze atributive de competenta si ca in speta ar fi aplicabile prevederile art. 126 C.proc.civ. privind alegerea competentei de catre parti.
Clauza 7 din Contract nu este aplicabila prezentului litigiu, fata de modul in care aceasta este formulata, ea neavand natura unei clauze atributive de competenta, precizeaza recurenta.
Contrar exigentelor in materie, se arata, aceasta clauza nu contine nici termenul �exclusiv", nici cuvantul �numai" care sa inlature orice indoiala relativa la unicitatea competentei instantelor spaniole; prin urmare, daca s-ar accepta ca aceasta clauza ar produce efecte, nu numai instantele spaniole ar avea competenta sa judece procesul .
Din perspectiva jurisprudentiala, in astfel de situatii, sustine recurenta,  instantele au hotarat ca o asemenea clauza trebuie interpretata impotriva celui care a redactat-o, in virtutea adagiului in dubio pro reo. Tot pe cale pretoriana s-a mai considerat ca limbajul utilizat la momentul redactarii clauzei trebuie interpretat in sensul obisnuit al termenilor, absenta unei formulari precise care sa faca referire la exclusivitate fiind decisiv in sensul inexistentei unei competente exclusive�.
In lumina acestor statuari jurisprudentiale, recurenta considera ca , raportat la circumstantele specifice ale prezentei cauze, dispozitiile art. 7 din Contract, nu reprezinta, in realitate, o clauza atributiva de competenta.
Instanta de judecata a nesocotit prevederile art. 1073 C.proc.civ. privind prorogarea competentei.
Instanta de judecata a pronuntat Hotararea sa cu nerespectarea prevederilor art. 1073 C.proc.civ., care prevad posibilitatea prorogarii de competenta in ceea ce priveste cererile de interventie in care exista un element de extraneitate.
Astfel, avand in vedere faptul ca prin introducerea in proces a chematei in garantie D, cu sediul in Spania si raportat la dispozitiile art. 7 din Contract privind presupusa clauza atributiva de competenta teritoriala se introduce un element de extraneitate, face trimitere la prevederile art. 1.073 lit. a) din NCPC, conform carora: �Instanta competenta sa judece cererea originara este, de asemenea, competenta sa judece: a) cererile de interventie, cu exceptia cazurilor cand asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-l sustrage pe intervenient de la jurisdictia normal competenta [...]".
Recurenta arata ca in doctrina s-a retinut ca regula este aceea ca prorogarea legala de competenta nu poate opera cu incalcarea normelor de competenta generala, cu exceptia cazurilor in care legiuitorul prevede expres contrariul, astfel ca, potrivit dispozitiilor art. 1072 si art. 1073 NCPC, atunci cand instanta este competenta a solutiona cererea principala, judeca, in conditiile expres prevazute, atat chestiunile preliminare, cat si cererile incidentale. Lit. a) a art. 1073 NCPC face referire, in mod generic, la �cererile de interventie"; ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, astfel ca sunt vizate, asadar, ambele forme de interventie - i.e. atat cererea de interventie voluntara cat si cea fortata. Prin urmare, prorogarea legala de competenta a instantei romane initial investita cu solutionarea cererii de chemare in judecata opereaza si in cazul cererii de chemare in garantie, in virtutea apartenentei sale la categoria de cereri de interventie fortata (!).
Se mai subliniaza de catre recurenta oportunitatea solutionarii cererii de chemare in garantie in cadrul procesului principal, aratand urmatoarele:
Cadrul procesual existent la acest moment reprezinta practic unica sansa de reunire, sub umbrela aceluiasi litigiu a tuturor acestor participanti la proces, astfel ca s-ar fi cuvenit a se da prioritate cererii introductive de instanta sub aspectul competentei.
De aceea, considera recurenta, judecatorul investit cu solutionarea cererii principale, este cel mai in masura sa aprecieze si asupra temeiniciei cererii de chemare in garantie. Pentru aceste considerente, legiuitorul a reglementat, ca regula principala, solutionarea cererii de chemare in garantie odata cu cererea principala.
De asemenea, arata recurenta, pentru aceasta masura pledeaza si ratiuni de mai buna administrare a justitiei, solutionarea unitara a celor 3 cereri deduse judecatii si economia de resurse financiare si de timp.
In fine, recurenta critica hotararea si pentru aceea ca instanta nu s-a pronuntat cu privire la argumentele sustinute de recurenta cu privire la respingerea exceptiei necompetentei.
Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) NCPC, hotararea judecatoreasca trebuie sa cuprinda motivele care au stat la baza solutiei pronuntate de judecator.
Avand in vedere ca instanta a ignorat toate textele legale incidente argumentate de parata in sustinerea respingerii exceptiei invocate, apreciaza ca instanta a considerat apararile mai sus prezentate si a pronuntat o hotarare insuficient motivata raportat la rationamentul legal demonstrat de recurenta.
In analiza acestui motiv de casare se subliniaza de catre recurenta rolul fundamental pe care motivarea hotararii o are in respectarea art. 6 paragraful 1 din Conventia EDO, sens in care dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca sustinerile partilor sunt examinate de catre instanta, acestea avand obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba sau cel putin a le aprecia pertinenta". Cu alte cuvinte, instanta trebuie sa fi analizat, in mod real, chestiunile fundamentale care au fost prezentate1-.
Motivarea hotararii trebuie sa fie clara, precisa, sa se refere la probele administrate in cauza si sa fie in concordanta cu acestea, sa justifice aplicarea dispozitiilor legale in materie, raspunzand in fapt si in drept la toate pretentiile formulate, dar si la exceptiile procesuale si apararile de fond invocate, motivarea instantei trebuie sa exprime in mod coerent si consistent rationamentul prin care instanta a ajuns la deznodamantul judiciar.
Prin urmare, concluzioneaza recurenta, nemotivarea hotararii impiedica exercitarea controlului judiciar.
In dovedirea recursului se solicita proba cu inscrisuri.
In drept, recurenta invoca art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8, art. 132 alin. (4), art. 74 alin. (2), art. 64 alin. (4) NCPC, precum si orice alta prevedere legala la care a facut referire.
Analizand sentin?a recurata, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, a probelor administrate in cauza ?i a dispozi?iilor legale aplicabile, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la critica recurentei referitoare la aplicarea gresita a dispozitiilor art. 1203 din Noul Cod civil, in sensul ca acea clauza atributiva de competenta ( art. 7 din contract) avea un caracter neuzual, astfel ca nu trebuia sa se tina seama de aceasta, deoarece nu a fost acceptata in mod expres de catre reclamanta, aceasta este nefondata.
Astfel, in primul rand, Curtea retine ca in conditiile in care partile au convenit atat asupra legii aplicabile contractului( legea spaniola), cat si asupra jurisdictiei spaniole, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1203 din Codul civil roman, motiv pentru care o atare sustinere apare nefondata date fiind circumstantele cauzei.
Pe de alta parte, insasi reclamanta a invocat prin cererea de chemare in garantie contractul dintre aceasta si D, incheiat sub forma ofertei urmate de acceptare (fila 597 alin. 1 din dosarul Tribunalului Ilfov - vol. II), contract valabil in intregime, incheiat intre absenti, practicat pe scara larga intre comercianti. Or, in conditiile in care insasi reclamanta invoca in sustinerea drepturilor sale subiective raportul juridic contractual incheiat in aceasta forma, nu se pot elimina din contractul propriu-zis, trunchiat, o parte din clauze, pe motiv ca unele ar fi uzuale, iar altele neuzuale, dupa bunul plac al acesteia sau dupa interesul procesual de a se judeca, dupa caz, in Romania sau in Spania.
Subliniind astfel concluzia instantei ca acest contract a fost valabil incheiat in forma ofertei urmate de acceptare, inclusiv sub aspectul clauzei privind legea aplicabil si jurisdictia spaniola, Curtea va respinge aceasta critica, fiind nefondata.
Critica recurentei referitoare la neretinerea de catre prima instanta, a pozitiei reclamantei de inferioritate in raport cu chematele in garantie, este de asemenea nefondata pentru cel putin doua considerente:
Un prim considerent consta in aceea ca aceasta sustinere se subsumeaza primei critici referitoare la aplicabilitatea art. 1203 din Codul civil roman, cu privire la care pentru argumentele mai sus aratate, am apreciat ca este inaplicabil, ceea ce conduce la aceeasi concluzie si pentru o atare asertiune.
In al doilea rand, afirmatia recurentei nu poate fi retinuta si pentru aceea ca regula in contractele de drept privat este egalitatea partilor, nefiind demonstrata in nici un mod pretinsa pozitie de inferioritate, ci doar afirmata. Pe de alta parte, atat reclamanta cat si chematele in garantie sunt societati comerciale, respectiv persoane juridice de drept privat, cu activitate comerciala, astfel incat nu se poate sustine asimilarea vreuneia dintre acestea cu pozitia de � consumator�, toate societatile implicate fiind comercianti profesionisti, intre acestia nefiind remarcata nici o diferenta sub aspectul inferioritatii uneia fata de cealalta.
In ce priveste inoperabilitatea clauzei cuprinsa in art. 7 din contract, decurgand dintr-o pretinsa imposibilitate de modificare a conditiilor generale, si aceasta critica este nefondata, deoarece in conditiile incheierii contractului prin corespondenta, in forma ofertei urmate de acceptare si chiar executare, nu rezulta motivele obiective care ar fi impiedicat-o pe reclamanta sa revina cu o corespondenta ulterioara comunicarii ofertei ( urmata de acceptare, aspect afirmat si confirmat de insasi reclamanta in continutul cererii de chemare in garantie), in care sa comunice dezacordul sau eventual exclusiv cu privire la clauza compromisorie.
Asadar, incercarea reclamantei de a separa clauzele contractuale si de a invoca numai pe acelea pe care, in prezentul litigiu, le considera � avantajoase�, considerand inoperabile clauzele care in litigiu i se par � dezavantajoase�, sub cuvant ca nu au fost acceptate expres, apare ca fiind de rea-credinta, deoarece modalitatea de incheiere a contractului intre absenti, prin oferta urmata de acceptare si executare, a fost convenita si acceptata de parti, care au si procedat la executarea partiala a acestor clauze.
De asemenea, critica recurentei in sensul aplicarii gresite a art. 123 din C.pr. civ., deoarece cererea de chemare in garantie, avand natura unei cereri incidentale, este de competenta instantei competente sa judece cererea principala este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale invocate si citate se refera exclusiv la competenta materiala sau teritoriala, iar nu la competenta generala.
In cauza de fata se constata ca este in discutie competenta generala a instantelor romane sau, mai exact, competenta internationala a instantelor romane cum este aceasta calificata in doctrina si practica judiciara), cu privire la care nu opereaza prorogarea legala de competenta reglementata de art. 123 din C.pr. civ., diferentele dintre competenta materiala, competenta teritoriala si competenta generala a instantelor romane rezultand si din dispozitiile art. 129- art. 132 din C.pr. civ., astfel ca nici aceasta critica cu a fost retinuta.
In continuarea aceluiasi aspect, Curtea nu retine nici critica privind aplicarea gresita a art. 126 din C.pr. civ., deoarece clauza compromisorie cuprinsa in art. 7 din contract nu incalca nicidecum interdictia instituita de textul de lege invocat privind conventiile partilor referitoare la alegerea competentei, mai ales ca art. 126 din Cod se refera la competenta teritoriala, iar nu si la competenta generala a instantelor romane, in raport cu competenta unui alt stat, pe teritoriul caruia isi are sediul una dintre partile contractante.
Critica recurentei referitoare la prorogarea de competenta reglementata de dispozitiile art. 1073 din Codul civil, este nefondata, deoarece asa cum am retinut mai sus, aceste dispozitii sunt inaplicabile in raport cu clauza convenita de parti privind legea spaniola, ca si lege aplicabila contractului.
In ce priveste sustinerea privind oportunitatea solutionarii cererii de chemare in garantie in cadrul litigiului declansat prin cererea principala, Curtea o apreciaza ca vadit nefondata, in conditiile in care necompetenta generala a instantelor romane este o chestiune de ordine publica, de legalitate a procedurii si a jurisdictiei romane, care nu poate fi opusa unor argumente de oportunitate, aspect ce rezulta si din dispozitiile art. 129 alin. 2pct. 1 si art. 130 din C.pr. civ.
In fine, critica privind nemotivarea hotararii atacate, este neintemeiata, deoarece judecatorul fondului exprima intr-un limbaj clar, precis, dar si concis si sintetic, care au fost motivele de fapt si de drept pentru care a pronuntat o atare solutie. IN acest sens, asa cum rezulta din incheierea atacata, instanta a avut in vedere atat cererea de chemare in garantie formulata in subsidiar, numai pentru situatia admiterii cererii reconventionale formulata de parata impotriva reclamantei ( fila 281 din dosarul Tribunalului, vol. IV), exceptia de necompetenta a instantelor romane invocata de chemata in garantie cat si apararile reclamantei in raport cu exceptia invocata ca atare (fila 281 fata-verso din acelasi dosar, acelasi volum).
Imprejurarea ca argumentele instantei se caracterizeaza prin sinteza rationamentelor juridice avute in vedere in analiza fiecarui demers procesual initiat de fiecare dintre partile implicate, nu echivaleaza cu o � insuficienta motivare�, atata timp cat aceasta este inteligibila, nu contine omisiuni vadite. Asadar, Curtea retine ca din perspectiva obligatiei judecatorului de motivare a hotararii, hotararea nu trebuie sa reprezinte un raspuns concret si detaliat la toate afirmatiile, negarile sau contestarile in raport cu partea adversa, daca din intreaga economie a textului considerentelor, se intelege raspunsul la fiecare dintre acestea. Cu atat mai mult cu cat, asa cum retinea si Curtea, unele dintre sustineri, desi in aparenta diferite, se circumscriu aplicabilitatii sau inaplicabilitatii acelorasi texte legale, dar, eventual cuprind teze diferite.
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Intrucat recurenta a cazut in pretentii, in raport cu solutia pronuntata asupra caii sale de atac, iar intimata parata SC A. &C. SRL a fost nevoita sa isi asigure apararea in prezenta cale de atac, imprejurare de natura a pricinui acesteia cheltuieli de judecata, constand in onorariu de avocat, iar culpa procesuala a recurentei deriva din solutia pronuntata, in temeiul art. 451 din C.pr.civ. a obliga recurenta la plata acestor cheltuieli catre intimata-parata, al caror cuantum rezulta din dovezile depuse la dosarul cauzei (filele 145-146 din dosarul Curtii).