Pretentii – Legea nr. 221/2009

DOSAR NR. 52944/3/2011
ROMANIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A V- A CIVILA
HOTARARE nr. 1817
Sedinta publica din data de 24.10.2011
Tribunalul constituit din :
PRESEDINTE: COSTEA ANGELICA
GREFIER: POP LACRAMIOARA

M. Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a fost reprezentat de domnul procuror Sorin Voicu.
Pe rol fiind solutionarea cererii formulate de reclamanta Z. A. in contradictoriu cu paratul S. R. PRIN M. F. P., avand ca obiect ”pretentii Legea 221/2009”.
La apelul nominal facut in sedinta publica, partile nu au raspuns.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza ca reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Nemaifiind alte solicitari, tribunalul incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utila, pertinenta si concludenta solutionarii acesteia, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul reprezentantului M. P..
M. P., prin reprezentant, formuleaza concluzii de respingere a cererii ca neintemeiata, avand in vedere Deciziile Curtii Constitutionale si cea din recurs in interesul legii.
Tribunalul retine cauza spre solutionare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
I. Prin cererea de chemare in judecata inregistrata initial pe rolul Tribunalului Timis la data de 03.06.2010 sub nr. dosar 4442/30/2010, reclamanta Z. A. a invederat ca se incadreaza in dispozitiile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 si art. 5 din Legea nr. 221/2009, solicitand sa se dispuna obligarea paratului S. R. prin M. F. P. prin DGFP Timis la plata sumei de 600.000 euro, reprezentand contravaloarea daunelor morale suferite prin deportarea mamei sale la munca silnica in URSS in perioada 14.01.1945 - 25.11.1949, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta arata ca in noaptea de 14.01.1945 mama sa a fost fortata sa plece din satul ….. fiind deportata la munca fortata in URSS, fara a i se aduce vreo acuzatie concreta, selectia fiind facuta numai pe criteriul apartenentei etnice si varstei.
Reclamanta a invederat ca perioada deportarii a fost una destul de grea si de denigranta pentru persoanele deportate, intrucat au fost lasati sa traiasca in conditii mizere, insalubre, fara mancare si fara apa, fiind efectiv sortiti uitarii, si chiar decesului.
La intoarcerea in satul natal, dupa ridicarea restrictiei, reclamanta a invederat ca si-au gasit proprietatea confiscata, reusind cu greu sa intre in posesia unei parti din aceasta.
Reclamanta a mai invederat ca suferintele fizice si psihice indurate le-au cauzat un prejudiciu nepatrimonial, greu evaluabil in bani, fiindu-le efectiv alterate sanatatea, atat fizica cat si psihica, precum si atributele persoanei care influenteaza relatiile sociale - onoare, reputatie, fiind denigrati. Or, repararea integrala de catre stat a pagubelor suferite nu este posibila, intrucat plata unei sume de bani, indiferent care ar fi aceasta, poate aduce persoanelor deportate doar unele alinari sau satisfactii, nicidecum repunerea in situatia anterioara.
In drept, a invocat prevederile Legii nr. 221/2009 si art. 2 si 3 din OUG nr. 214/1999. in probatiune, a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, interogatoriu, martiri, expertiza.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
In sustinerea cererii, s-au depus la dosar inscrisuri.

II. Prin intampinare, paratul S. R. prin M. F. P. reprezentat de D. G. a F. P. Timis a solicitat in principal, admiterea exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Timis, in raport de prevederile art. 155 din Legea nr. 105/1992;
In motivare, paratul a invederat ca reclamanta are domiciliul in G., ca atare sunt aplicabile prevederile art. 155 din Legea nr. 105/1992, in sustinerea exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Timis, paratul a mai invocat si dispozitiile art. 5 C.proc.civ. raportate la art. 4 din Legea nr. 221/2009.
Cu privire la petitul in pretentii, paratul a solicitat constatarea lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, raportat la dispozitiile  art. 5 din Legea nr. 221/2009, intrucat doar victima directa poate primi compensare pentru prejudiciul moral suferit, potrivit textului de lege invocat. Or, aceasta nu a dovedit ca dupa decesul autoarei lor, este singura persoana indreptatita sa promoveze actiunea in despagubire, asa cum prevad disp. art. 5 alin. 1 teza a II-a din lege.
Referitor la petitul in pretentii, avand ca obiect acordarea de despagubiri in cuantum de 600.000 euro, paratul a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea petitului in pretentii ca neintemeiat; iar in mod cu totul subsidiar, in cazul respingerii apararilor formulate mai sus, reducerea cuantumului despagubirilor morale solicitate precum si incetarea acordarii catre reclamanti a masurilor reparatorii prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 si OUG nr. 214/1999, de care beneficiaza in prezent.
In drept, a invocat dispozitiile art. 115-118 C.proc.civ.

III. Prin sentinta civila nr. 3598/21.06.2011 pronuntata in dosarul nr.4442/30/2010, Tribunalul Timis Sectia Civila a admis exceptia necompetentei teritoriale invocata de parat si a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta Z. A. si paratul S. R. prin M. F. P. prin DGFP Timis si avand ca obiect despagubiri in baza Legii nr. 221/2009, in favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti.

IV. Analizand ansamblul probelor administrate in cauza prin prisma dispozitiilor legal incidente tribunalul constata urmatoarele:

1. Situatia de fapt
Reclamanta solicita in numele mamei sale constatarea caracterului politic al masurii deportarii in URSS la munca de reconstructie din ianuarie.1945 pana in data de 25.11.1949 si acordarea de despagubiri morale pentru suferintele pricinuite de aceasta masura. Reclamanta este fiica defunctei W. M., conform actelor de stare civila depuse la dosarul cauzei.
Potrivit adeverintei nr. 657775 din 16.07.1963 emise de M. A.I., W. M. a fost deportata in URSS la munca de reconstructie din ianuarie 1945 pana in data de 25 noiembrie 1949.

2. In drept:
Tribunalul retine ca potrivit art. 3 din Legea 221/2009, „Constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost intemeiate pe unul sau mai multe dintre urmatoarele acte normative:  
 a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950 , Decretul nr. 60 din 10 martie 1950 , Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952 , Decretul nr. 258 din 22 august 1952 , Decretul nr. 77 din 11 martie 1954  si Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958 ;
 b) Hotararea Consiliului de Ministri nr. 2/1950 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 344 din 15 martie 1951 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 326/1951 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.554 din 22 august 1952 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 337 din 11 martie 1954 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 237 din 12 februarie 1957 , Hotararea Consiliului de Ministri nr. 282 din 5 martie 1958  si Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.108 din 2 august 1960 ;
 c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950  al Directiunii Generale a Securitatii Poporului;
  d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948 , Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948 , Ordinul nr. 490/Cabinet/1952  si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952  ale M.ui Afacerilor Interne;
    e) deciziile nr. 200/1951 , nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale M.ui Afacerilor Interne;
    f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952  al M. Securitatii S.
Potrivit art. 4 alin. 2 din acelasi act normativ, „Persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzator”.   
Instanta retine si incidenta dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit carora:
„Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. 4, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea S.ui la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea”.

3. Decizii ale Curtii Constitutionale si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie aplicabile:
Prin decizia nr. 1354/21.10.2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit ca dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt neconstitutionale, iar prin Decizia nr. 1358/2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 15/11/2010 s-a retinut ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Cu privire la efectele deciziilor Curtii Constitutionale de constatare a neconstitutionalitatii unui text legal, tribunalul retine dispozitiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale potrivit carora „dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”.
Potrivit art. 147 alin. 1 si 4 din Constitutia R., „dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al R.iei. (…) De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.
Ca urmare a pronuntarii acestor decizii de catre Curtea Constitutionala, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atat in forma sa initiala, cat si in cea modificata potrivit O.U.G. nr. 62/2010, au fost suspendate de drept timp de 45 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a deciziilor instantei de control constitutional, astfel incat aceste efecte nu se produc in intervalul de timp mentionat. Tribunalul constata totodata ca dispozitiile constatate neconstitutionale nu au fost puse in acord cu prevederile Constitutiei pana la implinirea termenului de 45 de zile, astfel incat se impune concluzia ca ulterior publicarii in Monitorul Oficial a acestei decizii, efectul normelor juridice constatate ca fiind neconstitutionale a incetat (initial temporar, pe perioada suspendarii de drept, apoi definitiv, ca urmare a nepunerii in acord cu prevederile Constitutiei in termenul stabilit). In consecinta, tribunalul constata ca temeiul in drept invocat de catre reclamanta nu mai poate fi avut in vedere la solutionarea cauzei.
 Prin decizia nr. 12/2011 pronuntata in data de 19 septembrie 2011 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, s-a stabilit ca „urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1358/2010 si 1360/2010, dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea 221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutionale in Monitorul Oficial”.
Cu privire la efectele deciziei pronuntate in recurs in interesul legii, instanta retine dispozitiile art. 126 din Constitutia R.iei si pe cele ale art. 3307 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Potrivit art. 126 din Constitutia R.iei, „Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”, iar potrivit art. 3307 alin. 4 C.proc.civ, „dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al R.iei, partea I”.

4. Tribunalul constata ca domeniul de aplicare al legii nr. 221/2009 este reprezentat exclusiv de masurile cu caracter politic (condamnari sau masuri administrative) luate de autoritatile comuniste in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989. Asadar, prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul R. a inteles sa acorde posibilitatea despagubirii pentru prejudiciul moral suferit numai persoanelor (sau descendentilor sau sotului supravietuitor al acestora) care au suferit condamnari sau efectele unor masuri administrative cu caracter politic in perioada 6.03.1945-22.12.1989, adica in perioada regimului comunist. Delimitarea domeniului de aplicare a legii este facuta chiar din titlu, care vizeaza limitativ doar condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, insa si art. 1 alin. 1 si 3, art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009 contin aceeasi formulare privind domeniul de aplicare a legii. Prin urmare, numai in situatia in care se constata ca masura administrativa la care a fost supusa sau condamnarea pe care a suferit-o persoana care reclama (sau in numele careia se reclama) caracterul politic al acesteia a fost aplicata in perioada ulterioara datei de 06 martie 1945 si anterioara datei de 22 decembrie 1989, se poate analiza caracterul politic al condamnarii sau masurii administrative. Doar sanctiunile (penale sau administrative) aplicate dupa instaurarea regimului comunist pot face obiect de analiza in baza Legii 221/2009.
In cauza de fata, masura invocata drept cauza a prejudiciului moral nu se incadreaza in domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009, deoarece a fost luata in ianuarie 1945 cand in R. nu se instaurase inca regimul comunist.
Drept urmare, aplicarea unei masuri administrative sau condamnarea penala pronuntata anterior datei de referinta (06 martie 1945) impiedica analizarea caracterului politic al condamnarii sau masurii administrative aplicate in baza Legii 221/2009, deoarece situatia de fapt conturata din probatoriu nu intra in sfera de reglementare a legii mentionate.
Din acest motiv, capatul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurii administrative a deportarii in URSS nu poate fi primit favorabil.

5. Considerentele anterior expuse privind neaplicarea dispozitiilor Legii 221/2009 situatiei de fapt retinute in speta impiedica acordarea de despagubiri in baza acestei legi, facandu-se abstractie de orice considerente privind efectele deciziilor Curtii Constitutionale sau ale deciziei pronuntate in recurs in interesul legii. Din moment ce s-a stabilit ca legea invocata nu este aplicabila pentru constatarea caracterului politic al masurii administrative, nu se mai pot acorda despagubiri in baza unui act normativ inaplicabil in speta. Chiar si daca s-ar fi retinut incidenta dispozitiilor Legii 221/2009, tribunalul va arata in cele ce urmeaza ca solicitarea de acordare a despagubirilor in baza acestui act normativ este neintemeiata.
 Asa cum rezulta din dispozitiile art. 147 alin. 1 si 4 din Constitutie si din cele ale art. 31 alin. 3 din Legea 47/1992, dupa publicare, deciziile de constatare a neconstitutionalitatii vor avea efect asupra tuturor cauzelor in curs de judecata, in care nu s-a pronuntat o hotarare  judecatoreasca definitiva de admitere a actiunii reclamantilor si acordare a despagubirilor in temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Dispozitia din lege declarata neconstitutionala nu se mai poate aplica, instanta investita cu solutionarea unei actiuni careia ii este incidenta norma declarata neconstitutionala avand obligatia sa nu o mai aplice, in baza textelor invocate mai sus. Cum in termenul de 45 de zile de la publicarea deciziilor autoritatile competente nu au intervenit in scopul compatibilizarii cu dispozitiile Constitutiei a prevederilor art.5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009, prevederi care constituiau temeiul juridic al actiunilor deduse judecatii, fata de efectul ex nunc al deciziilor Curtii Constitutionale prezumtia de constitutionalitate a textului de lege atacat este inlaturata numai pentru viitor, odata cu publicarea deciziei.
            Prin urmare, dupa publicarea celor doua decizii ale Curtii Constitutionale, nu mai exista temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca masuri reparatorii, putand fi acordate in continuare doar masurile reparatorii la care se refera art.5 alin.(1) lit. b) si c)  din Legea nr.221/2009.
Indiferent de faptul ca omisiunea legiuitorului de a pune in acord cu dispozitiile Constitutiei prevederile declarate neconstitutionale nu este imputabila reclamantului, instanta are obligatia de a se supune deciziilor general obligatorii ale Curtii Constitutionale, de la data publicarii acestora in Monitorul Oficial, astfel incat solutionarea cererii in baza temeiului de drept invocat de reclamant (respectiv Legea 221/2009) nu mai poate fi acceptata.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul constata ca cererea de acordare de despagubiri pentru daune morale in baza Legii 221/2009 este neintemeiata.
Reclamanta nu poate beneficia de dispozitiile Legii 221/2009 ca urmare a faptului ca masura ce i-a fost aplicata nu poate fi analizata din perspectiva dispozitiilor legii mentionate, fiind exclusa din domeniul de aplicare al legii.
Se observa totodata ca lipsirea de efecte juridice a textului declarat neconstitutional nu produce efecte doar in privinta reclamantei, in cauza de fata, ci in toate cauzele nesolutionate definitiv pana la publicarea in Monitorul Oficial a deciziilor de declarare a neconstitutionalitatii, care produc efecte general obligatorii, astfel incat sustinerea reclamantei ca ar fi nejustificata lipsirea de efecte a dispozitiilor Legii 221/2009 in cauza ce o priveste nu poate fi analizata ca o masura nejustificata. Dupa cum arata Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia nr. 12/2011, „este vorba de lipsirea efectelor [mai exact, de incetarea acestor efecte, in termenii art. 147 alin. (1) din Constitutia R.iei] actului declarat neconstitutional pentru viitor, in temeiul unei hotarari a instantei de jurisdictie constitutionala, hotarare cu caracter general obligatoriu si care se bucura de putere de lucru judecat. In ceea ce priveste legitimitatea demersului organului jurisdictional constitutional, ea decurge din atributiile pe care le are conform legii si Constitutiei, iar motivul de ordin general imperios transpare din motivarea deciziei Curtii Constitutionale (inlaturarea unor situatii de incoerenta si instabilitate, a unei duble reglementari in aceeasi materie). (…) Asadar, prin interventia instantei de contencios constitutional, ca urmare a sesizarii acesteia cu o exceptie de neconstitutionalitate, s-a dat eficienta unui mecanism normal intr-un stat democratic, realizandu-se controlul a posteriori de constitutionalitate. (…) De aceea, nu se poate sustine ca prin constatarea neconstitutionalitatii textului de lege si lipsirea lui de efecte erga omnes si ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru ca acesta nu se poate desfasura facand abstractie de cadrul normativ legal si constitutional, ale carui limite au fost determinate tocmai in respectul preeminentei dreptului, al coerentei si al stabilitatii juridice. Dreptul de acces la tribunal si protectia oferita de art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului nu inseamna recunoasterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate in ordinea juridica interna. Atunci cand intervine controlul de constitutionalitate declansat la cererea uneia din partile procesului nu se poate sustine ca este afectata acea componenta a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealalta parte ar fi surprinsa pentru ca nu putea anticipa disparitia temeiului juridic al pretentiilor sale), pentru ca asupra normei nu a actionat in mod discretionar emitentul actului. O interpretare in sens contrar ar insemna, in fapt, suprimarea controlului de constitutionalitate si, ceea ce este gandit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, sa fie astfel inlaturat. Continuand sa aplice o norma de drept inexistenta din punct de vedere juridic (ale carei efecte au incetat), judecatorul nu mai este cantonat in exercitiul functiei sale jurisdictionale, ci si-o depaseste, arogandu-si puteri pe care nici dreptul intern si nici normele conventionale europene nu i le legitimeaza”.

6. Cu referire la prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului care au aplicabilitate directa in conformitate cu dispozitiile art. 20 din Constitutia R., tribunalul retine ca legiuitorul R. a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel incat nu se poate retine ca dispozitiile nationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai putin favorabile decat cele internationale. Astfel, legiuitorul R. a adoptat o serie de acte normative avand in vedere tocmai necesitatea asumarii si atenuarii consecintelor produse atat asupra drepturilor patrimoniale, cat si a celor nepatrimoniale, ale cetatenilor sai
In acest sens, instanta de control constitutional a retinut in deciziile mentionate mai sus ca, in ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in R. li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor.
Curtea Constitutionala a mai retinut ca, in materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata R., la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul constata ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil – cat acordarea unei satisfactii de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a S. de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, facand trimitere in acest sens chiar la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a S.ui de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
Astfel, tribunalul retine din jurisprudenta constanta a instantei europene ca in materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei). Acordarea de despagubiri pentru daune morale este lasata la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Tribunalul retine ca simpla existenta a unei actiuni formulate in baza unei legi care, in anumite cazuri si cu respectarea anumitor conditii putea conduce la dobandirea unor despagubiri de catre anumite persoane, nu constituie o „speranta legitima”, deoarece forma initiala a dispozitiilor art. 5 alin. (1)  lit. a ) din Legea nr. 221/2009 nu permitea o concluzie conform careia, la finalul procesului, persoanele indreptatite vor avea in mod sigur castig de cauza. Obligatia S.ui de plata a despagubirilor pentru daune morale in favoarea reclamantei rezulta din lege, insa in cadrul si la finele unei proceduri judiciare, motiv pentru care simpla asteptare in dobandirea pe cale judiciara a unor drepturi nu poate fi considerata ca fiind un „bun”, ci doar instituie posibilitatea de a-l dobandi pe cale judecatoreasca.
Cu referire la anularea efectelor unor dispozitii legale pe calea contenciosului constitutional, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in decizia asupra admisibilitatii pronuntata in cauza Slavov vs. Bulgaria, in data de 02.12.2008, a considerat ca in situatia in care dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia, reclamantii nu au putut dobandi o speranta legitima in obtinerea compensatiilor respective.
Fata de considerentele expuse si deciziile Curtii Constitutionale care sunt general obligatorii si produc efecte de la data publicarii in Monitorul Oficial, tribunalul retine ca, disparand cadrul legal in limitele caruia reclamantul a inteles sa-si organizeze apararea, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii temeiul de drept mentionat, nu mai pot fi acordate despagubiri in baza Legii 221/2009, insa nici pretentiile intemeiate pe dispozitiile internationale in materia drepturilor omului nu pot fi primite favorabil.
Nu in ultimul rand, este de observat ca pentru fapte prejudiciabile petrecute in perioada anterioara aderarii R.iei la Conventia Europeana a Drepturilor Omului dispozitiile acesteia nu sunt aplicabile, iar pentru efectele acestor fapte prejudiciabile care s-au produs ulterior aderarii la Conventie, prin recunoasterea legala a unor drepturi in favoarea persoanelor persecutate in timpul regimului comunist, dispozitiile Conventiei de asemenea nu pot fi interpretate ca instituind un regim mai favorabil decat cel stabilit in dreptul intern, pentru considerentele expuse anterior.
Prin urmare, cererea de acordare despagubiri analizata si din perspectiva dispozitiilor reglementarilor internationale in materia drepturilor omului nu poate fi primita favorabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul va respinge cererea in intregime ca neintemeiata.

7. Cu privire la calea de atac, tribunalul retine incidenta dispozitiilor art. 5 alin. 2 din Legea 221/2009, astfel cum au fost modificate prin Legea 202/2010, prezenta hotarare judecatoreasca fiind supusa recursului, care este de competenta curtii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Respinge cererea formulata de reclamanta Z. A. in contradictoriu cu paratul S. R. PRIN M. F. P., avand ca obiect ”pretentii Legea 221/2009” ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24.10.2011.


PRESEDINTE GREFIER,
Costea Angelica         Pop Lacramioara





Red/tehnored. CA/GZ, 4 ex
29.11.2011