plangere impotriva amenzii judiciare dispuse de procuror. liberul acces la instanta.

DOSAR NR. 19651/301/2010

PLANGERE IMPOTRIVA AMENZII JUDICIARE DISPUSE DE PROCUROR. LIBERUL ACCES LA INSTANTA.
 

Prin plangerea adresata Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, petentul P.G. a solicitat desfiintarea ordonantei din data de 22.09.2008 emise de procuror in dosarul nr. 1455/P/2007 prin care a fost sanctionat cu amenda judiciara pentru comiterea abaterii judiciare prevazute de art. 198 alin. 2 C.p.p., intrucat nu s-a prezentat pentru a fi audiat ca martor la data pentru care a fost citat si nu a justificat absenta. Petentul a precizat ca in mod gresit i s-a aplicat amenda, deoarece pentru termenul respectiv a fost in imposibilitate sa se prezinte, fiind in concediu de odihna. A mai aratat ca a formulat cerere de scutire de la plata amenzii, conform art. 199 al. 2 C.p.p., justificand imposibilitatea de prezentare, dar aceasta a fost respinsa. In drept, a invocat art. 2781 C.p.p., art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Instanta de fond a respins plangerea ca inadmisibila, retinand ca ordonanta contestata nu se incadreaza in dispozitiile  art.  2781  al. 1 C.p.p. care reglementeaza limitativ actele emise de procuror ce pot fi supuse controlului de legalitate al instantei de judecata. In motivare a facut trimitere la decizia nr. 57/24.09.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata in recurs in interesul legii, prin care s-a statuat ca plangerea indreptata impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori in baza dispozitiilor date de acesta, altele decat rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere in judecata, reglementate de art. 2781  al. 1 C.p.p., este inadmisibila. S-a retinut asadar ca obiectul plangerii formulate de petentul P.G. nu se refera la o solutie a procurorului de netrimitere in judecata, ci la o ordonanta de aplicare a unei amenzi judiciare, si ca, mai mult decat atat, petentul a uzat in mod corespunzator de dispozitiile art. 199 al. 2 C.p.p., iar imprejurarea ca nu a obtinut o rezolvare favorabila a cererii de scutire de la plata amenzii judiciare pe calea instituita de lege nu poate constitui un temei pentru admisibilitatea unei plangeri adresate instantei de judecata in aceasta materie.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs petentul, invocand in esenta incalcarea dreptului sau de acces liber la o instanta instituit de art. 21 din Constitutia Romaniei si dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, in temeiul art. 11 al. 2 din Constitutia Romaniei.
Examinand hotararea recurata, Tribunalul a constatat ca recursul petentului este fondat.
In motivare, Tribunalul a retinut ca interpretarea art. 278 C.p.p. conduce la concluzia ca orice act efectuat de procuror sau masurile luate de acesta pot fi atacate la procurorul ierarhic superior, insa doar solutiile de netrimitere in judecata, concretizate intr-o rezolutie, ordonanta sau rechizitoriu pot fi atacate in fata judecatorului pe calea procedurii reglementate de art. 2781 C.p.p.
Acest fapt insa nu semnifica ca petentul nu se poate adresa instantei, in temeiul art. 21 din Constitutie, daca invoca incalcarea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime printr-un alt act al procurorului, pentru apararea acestora. De asemenea, acest fapt nu semnifica ca persoana nu poate invoca dreptul de acces la instanta, garantat de art. 6 din Conventie, daca supune analizei instantei o contestatie cu privire la drepturi si obligatii cu caracter civil sau cand se analizeaza temeinicia unei acuzatii in materie penala.
Tribunalul a mai retinut ca art. 278 C.p.p. nu se aplica ordonantei in discutie, intrucat art. 199 C.p.p., norma speciala in raport de art. 278 C.p.p., reglementeaza o procedura speciala de contestare a dispozitiei prin care s-a aplicat amenda judiciara, respectiv adresarea unei cereri de scutire de la plata amenzii sau de reducere a acesteia chiar organului de urmarire penala care a aplicat-o, apreciind ca aceasta procedura trebuie urmata obligatoriu. A retinut ca instituirea unei asemenea proceduri  obligatoriu de urmat inainte de sesizarea instantei nu anuleaza dreptul de acces la instanta garantat de art. 6 din Conventie, care nu este un drept absolut, fiind compatibil cu anumite limitari, cu conditia ca acestea sa nu atinga insasi substanta dreptului, sa urmareasca un scop legitim si sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele folosite, cerinte respectate de procedura reglementata de art. 199 al. 2 C.p.p.
De asemenea, Tribunalul a retinut ca sustinerile recurentului in sensul ca nerecunoasterea dreptului de a ataca ordonanta prin care procurorul aplica o amenda judiciara in fata unei instante independente si impartiale, instituite de lege, ar reprezenta o incalcare a art. 6 din Conventie, sunt intemeiate.
Desi dreptul de acces la instanta nu este reglementat expressis verbis in art. 6 si nici in alta dispozitie a Conventiei sau a Protocoalelor aditionale, in cauza Golder c. Regatului Unit (hotararea din 21 februarie 1975) Curtea a aratat ca „nu este de conceput ca articolul 6 paragraf 1 sa descrie in detaliu garantiile procedurale acordate partilor intr-o actiune civila in curs si sa nu protejeze singurul lucru care in realitate permite sa beneficiezi de aceste garantii: accesul la judecator. Echitate, publicitate si celeritate ale procesului nu prezinta nici un interes in absenta procesului.”
Dreptul de acces la instanta, ca o garantie recunoscuta implicit de art. 6 din Conventie, se circumscrie insa campului de aplicare al articolului 6 din punct de vedere material, respectiv contestatiilor cu privire la drepturi si obligatii cu caracter civil si, respectiv, cand se analizeaza temeinicia oricarei acuzatii in materie penala. Aceste doua notiuni au un caracter autonom, neputandu-se interpreta prin simpla referinta la dreptul intern al statelor parti la Conventie, ci au un continut specific Conventiei, care nu corespunde in mod necesar cu cel consacrat in dreptul intern al statelor parti.
Pentru ca art. 6 din Conventie, in latura sa civila, sa fie aplicabil este necesar sa existe o contestatie asupra unui drept care ce poate fi pretins pe calea unei actiuni in justitie; contestatia trebuie sa fie reala si serioasa; ea poate privi atat existenta dreptului, cat si intinderea sau modurile in care se exercita; rezultatul procedurii sa fie direct si determinat cu privire la existenta dreptului; termenul de obligatie este latura pasiva a unui drept subiectiv de natura civila. Curtea a stabilit aplicabilitatea art. 6 atunci cand actiunea are caracter patrimonial. (a se vedea printre altele hotararea Mennitto c. Italiei, Gülmez c. Turciei, Micallef c. Maltei).
Analizand aceste criterii, Tribunalul a constatat ca plangerea recurentului, prin care contesta existenta unei obligatii civile, cu caracter patrimonial, reprezinta o contestatie asupra unei obligatii civile, care intra in domeniul de aplicare a art. 6 din Conventie, in latura sa civila.
In consecinta, dreptul intern ar trebui sa prevada o cale de atacare in fata unui tribunal independent si impartial a obligatiei cu caracter civil stabilita in sarcina recurentului. Tribunalul a constatat ca o astfel de cale de atac nu este reglementata in materie civila, motiv pentru care instanta penala trebuia sa analizeze plangerea petentului pe fond, pentru garantarea dreptului de acces la instanta.
Mai mult, a retinut ca sunt aplicabile si dispozitiile art. 21 din Constitutie, care garanteaza oricarei persoane liberul acces la justitie pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, in cazul de fata dreptul de proprietate, prevazut de art. 44 din Constitutie.
Tribunalul a constatat prin urmare ca in mod eronat instanta de fond a analizat plangerea petentului prin prisma dispozitiilor art. 2781 C.p.p., care vizeaza intr-adevar doar solutiile de netrimitere in judecata, si nu a analizat admisibilitatea plangerii prin prisma art. 6 din Conventie si art. 21 din Constitutie, invocate de catre petent. 
Fata de cele retinute, Tribunalul a admis recursul, a casat in totalitate sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta, pentru a se pronunta asupra fondului plangerii petentului. Avand in vedere ca pentru termenul din data de 28.08.2008 cand a fost citat spre a fi audiat ca martor, petentul  se afla in concediu de odihna, fiind plecat din localitate, instanta a apreciat ca lipsa acestuia la termenul fixat a fost justificata.
Conformandu-se deciziei instantei de control judiciar, in rejudecare prima instanta a analizat pe fond plangerea, a admis-o prin prisma art. 6 din Conventie si art. 21 din Constitutie, si a desfiintat ordonanta contestata, ridicand amenda judiciara aplicata petentului de procuror.