Revendicare imobiliara

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra  cauzei  civile privind pe  reclamantul C S al B E CA  din Romania in contradictoriu cu paratii Statul Roman prin Ministerul Finantelor, Municipiul Sibiu prin Primar,  SC .... SA, O V  avand ca obiect revendicare imobiliara.
Cauza a fost dezbatuta in fond la data de 02 decembrie 2009, cand cei prezenti au formulat concluzii ce s-au consemnat in incheierea din aceeasi zi, ce face parte integranta din prezenta hotarare.

I N S T A N T A

Prin cererea formulata la data de 04.12.2008 pe rolul Judecatoriei Sibiu si inregistrata sub nr. 9063/306/2008 reclamanta C S AL B E C.A. DIN ROMANIA a solicitat ca, in contradictoriu cu paratii STATUL ROMAN, prin Ministerul Finantelor Publice, MUNICIPIUL SIBIU, prin PRIMAR, SC .... SA, O V M, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratilor sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Sibiu, str. Tipografilor, nr. 18, inscris in CF .... Sibiu, cu nr. top ...., constructii si teren aferent in suprafata de 63, 84 mp si reinscrierea dreptului de proprietate al reclamantului in cartea funciara, cu obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea de fapt a cererii reclamanta a aratat in esenta, faptul ca, imobilul din CF 10340 Sibiu, cu nr. top 100, situat in Sibiu, str. Tipografilor, nr. 18, a constituit proprietatea tabulara a B E C.A. din Sibiu, fiind dobandit prin cumparare in anul 1939 iar la data de 09.11.1945, in baza adresei nr. 1220/03.11.1945 a Ministerului Agriculturii si Domeniilor, Comisariatul General pentru administrarea si lichidarea bunurilor Grupului Etnic German, intreg imobilul a fost preluat in mod abuziv si fara titlu de catre Statul Roman si transcris in CF 12067 Sibiu. A mai invederat reclamanta si imprejurarea ca, preluarea imobilului de catre Statul Roman a fost una abuziva si fara titlu valabil, astfel ca, dreptul de proprietate nu s-a transmis niciodata de la B E C.A. la Statul Roman. S-a mai precizat si ca, ulterior preluarii, unul dintre spatiile de locuit din imobil, identificat cu nr. top .... a fost vandut paratei O V M in baza contractului de vanzare – cumparare nr. 3657/1997, desi Statul Roman nedobandind proprietatea asupra imobilului, nu putea sa-l transmita paratei mentionate, aceasta stapanind imobilul fara nici-un drept, actul sau provenind de la un non dominus.
In drept, art. 480, 481 si 485 Cod civil si art. 36 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.
In sustinerea cererii de chemare in judecata, reclamanta a depus la dosarul cauzei in cadrul probei cu inscrisuri, urmatoarele acte, in copie: cartea funciara nr. 10340 Sibiu, cartea funciara nr. .... Sibiu, cartea funciara 12067 Sibiu (f. 57-69), contract de vanzare – cumparare nr. 3657/1997, contract de vanzare – cumparare nr. 7919 incheiat in data de 28.11.1939, decizia civila nr. 298/2005 a Tribunalului Sibiu, decizia civila nr. 243A/2005 a Curtii de Apel Alba Iulia, decizia civila nr. 1154/2005 a Curtii de Apel Alba Iulia(filele 94-99), sentinta civila nr. 4059/04.06.2004 a Judecatoriei Sibiu(filele 104-109).
Parata O V M a depus intampinare in cauza(f. 26) prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind inadmisibila, intrucat este proprietara si posesoarea imobilului din litigiu, reclamanta neavand nici un drept asupra apartamentului mentionat, invocand totodata si exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste cererea formulata de reclamanta precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
A precizat parata ca prin contractul de vanzare – cumparare nr. 3657/1997 a cumparat in baza Legii nr. 112/1995 apartamentul in litigiu inscris in CF .... Sibiu, top .... iar la data de 01.09.1999 dreptul de proprietate a fost inscris in cartea funciara, prin incheierea nr. 9821/1999. A mai precizat parata si faptul ca, in urma cu circa 5 ani de zile, reclamanta a mai formulat o actiune civila avand acelasi obiect si aceleasi parti, care a fost respinsa irevocabil de catre Tribunalul Sibiu.
Exceptia exceptia autoritatii de lucru judecat a fost solutionata, in sensul respingerii acesteia, in sedinta publica din data de 02.12.2009, asa cum rezulta din incheierea de amanare a pronuntarii din data mentionata.
Parata SC .... SA a invocat, prin intampinarea depusa in cauza(f. 30), exceptia inadmisibilitatii actiunii deoarece aceasta este formulata in contradictoriu cu persoanele ce detin in prezent bunul in temeiul unui act juridic de instrainare, iar dispozitiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 94/2000 duc la o astfel de concluzie. A mai precizat parata si faptul ca ordonanta mentionata este o reglementare speciala in materia revendicarii imobilelor care au apartinut cultelor religioase, derogatorie de la dreptul comun, astfel ca, acestea din urma raman fara aplicare dupa intrarea in vigoare a ordonantei, iar imobilul din litigiu intra sub incidenta OUG nr. 94/2000, fiind legal instrainat printr-un contract de vanzare – cumparare. De asemenea, a mai aratat parata ca si ICCJ a Romaniei a statuat in practica sa ca un demers judiciar ca are ca scop redobandirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decat in conditiile si cu respectarea procedurii instituite de legea speciala.
In drept, art. 115 Cod procedura civila.
Paratul MUNICIPIUL SIBIU, prin PRIMAR a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila deoarece retrocedarea bunurilor care au apartinut cultelor religioase este reglementata printr-un act normativ cu caracter special, derogator de la dreptul comun in materie imobiliara, respectiv, OUG nr. 94/2000 precum si HG nr. 1094/2005, prin care a fost instituit si un termen special de prescriptie, implinit la data de 22.01.2006, pana la care cultele religioase aveau posibilitatea de a solicita instantei restituirea imobilelor care le-au apartinut precum si anularea actelor de instrainare avand ca obiect imobilele revendicate. A mai precizat paratul si imprejurarea ca in dosarul nr. 4701/2003 al Judecatoriei Sibiu reclamantul din cauza a solicitat in contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU, SC .... SA, O V M anularea contractului de vanzare – cumparare nr. 3657/1997 incheiat cu parata O, insa instanta a mentinut contractul ca valabil si legal incheiat, astfel ca, actiunea apare inadmisibila si din punctul de vedere al dispozitiilor art. 41 introdus prin Legea nr. 247/2005.
Paratul STATUL ROMAN, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Sibiu a formulat intampinare in cauza(f. 89-91) prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind inadmisibila avand in vedere dispozitiilor art. 41 introdus prin Legea nr. 247/2005 si art. 1 alin. 1 si 9 din OUG nr. 94/2000, intrucat actiunea in revendicare este exclusa, atunci cand adevaratul proprietar are la indemana pentru a intra in posesia imobilului o procedura reglementata de o lege speciala de restituire, in caz contrar, eludandu-se principiile de drept civil consacrate, special generalibus derogant si cel al aplicarii imediate a legii civile noi.
Reclamantul prin raspunsul la intampinarea depusa de parata SC .... SA(filele 37-39) a aratat ca, intr-adevar OUG nr. 94/2000, stabileste o procedura speciala, necontencioasa, in temeiul careia imobilele preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aflate in proprietatea Statului Roman, a persoanelor de drept public, sau in patrimoniul unei persoane din cele prevazute in art. 2 al ordonantei, se restituie in natura, iar pentru cele care nu se mai afla in proprietatea Statului, persoana indreptatita poate opta pentru acordarea de despagubiri, dar aparitia acestei legi nu exclude posibilitatea promovarii unei actiuni in revendicare in baza dreptului comun avand in vedere ca actiunea se bazeaza pe normele legale cu caracter general presupunand o procedura contencioasa ci constituie doar o alternativa necontencioasa privind retrocedarea alaturi de actiunea in revendicare. A mai precizat reclamantul sa imprejurarea ca imobilul din litigiu cade sub incidenta OUG 94/2000, insa posibilitatile de restituire in natura oferite de actul normativ amintit sunt limitate, astfel ca, in conformitate cu art. 21 din Constitutie, Conventia europeana a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si Protocolul nr. 1 la Conventie, nu se poate refuza judecarea de catre instantele de judecata a unor actiuni in revendicare prin care se reclama incalcarea dreptului de proprietate imobiliara.
De asemenea, reclamantul prin precizarea de actiune depusa la dosarul cauzei (filele 76) a justificat din perspectiva sa calitatea procesuala a paratilor chemati in judecata, invederand instantei faptul ca a solicitat reinscrierea dreptului de proprietate al reclamantului in cartea funciara, astfel ca STATUL ROMAN, prin Ministerul Finantelor Publice detine calitatea procesuala in cauza intrucat imobilul fiind preluat in anul 1947, potrivit legislatiei in vigoare la acea data, acesta a devenit proprietatea Statului Roman, fiind inscris in CF pe numele acestuia la data preluarii iar ulterior, dupa anul 1990, imobilul a fost considerat ca facand parte din domeniul privat al unitatii administrativ – teritoriale, respectiv, al MUNICIPIULUI SIBIU, imobilul in litigiu fiind administrat de mandatarul paratului MUNICIPIULUI SIBIU, fostul RAGCL Sibiu, actuala SC .... SA, care l-au si instrainat catre parata O in baza contractului de vanzare – cumparare nr. 3657/1997, astfel ca si acesti parati detin calitate procesuala pasiva in cauza in cadrul actiunii in revendicare.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC .... SA instanta retine urmatoarele:

Este de principiu faptul ca una dintre conditiile pentru ca o persoana sa fie parte in proces este calitatea procesuala care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a actiona si in acelasi timp a persoanei impotriva careia se poate exercita actiunea. Prin urmare, calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si persoana care este titular al obligatiei in raportul juridic dedus judecatii, ceea ce intr-o actiune in revendicare bazata pe dreptul comun, ce se defineste a fi actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar, inseamna identitate intre persoana paratului si persoana desemnata a fi posesorul neproprietar iar in cea de rectificare CF presupune ca paratul sa fie intabulat in cartea funciara cu dreptul de proprietate ce se disputa.
Prin urmare, cum parata SC .... SA nu are si nu a avut calitatea de posesor neproprietar sau de proprietar si nici nu se afla intabulat in CF ca proprietar al imobilului din litigiu, fiind un simplu fost mandatar administrator cu privire la acesta, nu are calitatea de a sta in judecata ca parat in cauza de fata ce are ca obiect revendicare imobiliara si rectificare CF, prin repunerea partilor in situatia anteriora.
Astfel, instanta gaseste exceptia mentionata intemeiata, motiv pentru care o va admite si, pe cale de consecinta, va respinge actiunea formulata de reclamanta C S AL B E C.A. DIN ROMANIA impotriva paratei SC .... SA, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
 Asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii instanta retine urmatoarele: 
Din cartea funciara 10340 Sibiu(f. 8 - 9) reiese ca imobilul din litigiu a fost preluat de la proprietarul tabular B E Regnicolara, conform Legii nr. 485/1944 si a fost trecut in proprietatea Statului Roman si intabulat ca atare, prin incheierea de CF nr. 3104/09.11.1945, in baza adresei nr. 1220/03.11.1945 a Ministerului Agriculturii si Domeniilor, Comisariatul General pentru Administrarea si Lichidarea bunurilor Grupului Etnic German, act ce se incadreaza in perioada prevazuta de O.U.G. nr. 94/2000, intrucat  art. 1 din Legea nr. 501/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 94/2000 prevede ca sunt supuse, masurilor recuperatorii acele imobile apartinand cultelor religioase care au fost preluate abuziv de statul roman in perioada 6.03.1945-22.12.1989. Imobilul se incadreaza in aceste dispozitii, pentru ca, desi preluarea de catre stat s-a facut in octombrie 1944 prin Decretul-Lege nr. 485/1944 era necesara inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate al statului pentru transmiterea dreptului, conform si Legii nr. 369/1943, cerinta realizata la 09.11.1945, inauntrul perioadei de referinta prevazuta de lege.
Din aceasta perspectiva, reclamantul in aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. 3 din O.U.G. nr. 184/2002 prin care persoanelor indreptatite li se acorda posibilitatea sa solicite constatarea nulitatii absolute a actelor de instrainare incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii, a formulat actiunea civila din cadrul dosarului nr. 4701/2003 al Judecatoriei Sibiu, la data de 17.06.2003, solicitand in contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU, SC .... SA, O V M anularea contractului de vanzare – cumparare nr. 3657/1997 incheiat cu parata O si repunerea partilor in situatia anterioara si rectificarea in cartea funciara in sensul radierii inscrierii privitoare la acest contract.
Prin sentinta civila nr. 4059/04.06.2004 a Judecatoriei Sibiu(filele 104-109) ramasa irevocabila la data de 26.05.2005, prin decizia  civila nr. 298/2005 a Tribunalului Sibiu, de respingere a recursului formulat de reclamantul C S AL B E C.A. DIN ROMANIA a fost respinsa actiunea civila in anularea contractului de vanzare – cumparare nr. 3657/1997 si revenirea la situatia anterioara retinandu-se faptul ca, contractul mentionat este legal, fiind incheiat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 si ale HG nr. 20/1996 modificata prin HG nr. 11/1997.
Plecand de la constatarile retinute mai sus, se remarca o prima problema, de principiu, la care trebuie sa raspunda instanta, in speta, aceea a existentei unei optiuni intre aplicarea legii speciale, care reglementeaza regimul imobilelor preluate abuziv in perioada de referinta, O.U.G. nr. 94/2000, si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, si anume Codul civil, art. 480 Cod civil.
Astfel, sustinerile reclamantei relativ la faptul ca, desi imobilul din litigiu cade sub incidenta OUG 94/2000, aparitia acesteia nu exclude posibilitatea promovarii unei actiuni in revendicare in baza dreptului comun avand in vedere ca actiunea de fata se bazeaza pe normele legale cu caracter general presupunand o procedura contencioasa, iar cea speciala una necontencioasa, ce cuprinde  posibilitati de restituire in natura limitate nu pot fi primite de instanta deoarece ignora principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala - specialia generalibus derogant - si care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala. Cata vreme pentru imobilele care au apartinut cultelor religioase din Romania si care au fost preluate in mod abuziv, cu sau fara titlu, de Statul Roman in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, nu se poate sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta. Mai mult, legea speciala, in speta, O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost completata si modificata ulterior se refera atat la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cat si la cele preluate fara titlu valabil (art. 1), precum si la relatia dintre persoanele indreptatite la masuri reparatorii si subdobanditori, carora le permite sa pastreze imobilele in anumite conditii expres prevazute in art. 6 din actul normativ mentionat, cu acordarea pentru titularii cererilor de retrocedare a masurilor reparatorii in echivalent potrivit art. 5 alin. (5).
De asemenea, O.U.G. nr. 94/2000 instituie atat o procedura administrativa prealabila, cat si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat precum si calea de atac impotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, garantandu-se accesul la instanta si controlul judecatoresc al actelor emise de autoritatea administrativa.
Prin urmare, O.U.G. nr. 94/2000, ca lege noua reparatorie, suprima practic actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera  si, fara a elimina accesul in justitie, perfectioneaza sistemul reparator, iar prin norme procedurale speciale, il subordoneaza controlului judecatoresc. Cum reglementarile cuprinse in O.U.G. nr. 94/2000 intereseaza, substantial si procedural ordinea publica si principiul securitatii raporturilor juridice, rezulta ca, ulterior adoptarii acesteia, actiunea in revendicarea imobilelor ce intra sub incidenta sa, bazata pe dreptul comun, nu mai este posibila.

O a doua problema la care trebuie sa raspunda instanta este aceea a raportului dintre legea interna, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 si Conventia europeana a drepturilor omului, incluzand si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, toate acestea prin raportare la situatia concreta din cauza.

Sub aspectul mentionat, instanta retine ca, in Cauza Paduraru impotriva Romaniei, ( Hotararea din 1 decembrie 2005, definitiva la 01.03.2006, publicata in MOR nr. 514/14.06.2006 ) s-a retinut de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (in continuare „Curtea”), faptul ca, conventia nu impune statelor contractante nici o obligatie specifica de reparare a nedreptatilor sau prejudiciilor cauzate inainte ca ele sa fi ratificat Conventia iar art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie nu poate fi interpretat ca restrangand libertatea statelor contractante de a alege conditiile in care accepta sa restituie bunurile ce le-au fost transferate inainte ca ele sa ratifice Conventia. Insa cu toate ca statele dispun de o mare marja in aprecierea existentei unei probleme de interes public ce justifica anume masuri si in alegerea politicilor lor economice si sociale, atunci cand se afla in joc o chestiune de interes general, autoritatile publice trebuie sa reactioneze in timp util, intr-o maniera corecta si cu cea mai mare coerenta. De asemenea, daca Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate si cu atat mai putin de a dispune de ele conform atributelor dreptului de proprietate, odata ce a fost adoptata o solutie de catre stat, ea trebuie implementata cu o claritate si o coerenta rezonabile pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica pentru subiectii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii.
De asemenea, in cauza Raicu impotriva Romaniei, ( Hotararea din 19 octombrie 2006, publicata in MOR nr. 597/29.08.2007 ) Curtea a subliniat si ca atenuarea vechilor neajunsuri aduse fostului proprietar nu trebuie sa creeze noi pagube disproportionate, fiind nerezonabil ca o singura persoana care a beneficiat de o judecata definitiva favorabila sa suporte consecintele faptului ca sistemul legislativ si judiciar intern a ajuns, in cauza respectiva, la coexistenta a doua judecati definitive care sa confirme dreptul de proprietate al unor persoane diferite asupra aceluiasi bun. In aceeasi hotarare se apreciaza ca, pentru ca atenuarea vechilor atingeri sa nu creeze noi greutati distorsionate "legislatia ar trebui sa permita sa se tina cont de circumstantele particulare din fiecare cauza, pentru ca persoanele care au dobandit cu buna-credinta sa nu fie aduse sa suporte greutatea responsabilitatii statului care candva a confiscat aceste bunuri".
In fine, in alte cauze Curtea a considerat, relativ la dreptul fostului proprietar, ca "in contextul legislativ roman care guverneaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna-credinta, chiar daca aceasta este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, insotita de lipsa totala de despagubiri, se analizeaza intr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinata cu absenta totala a unei despagubiri, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (de pilda, Hotararea CEDO in Cauza Rateanu impotriva Romaniei, din 7 februarie 2008).
In urma examinarii hotararilor mentionate precum si a unor hotarari pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in alte cauze avand un obiect similar, se observa ca instanta europeana a stabilit ca exigentele art. 1 din Protocolul nr. 1 si principiul securitatii raporturilor juridice trebuie respectate atat in cazul fostului proprietar, cat si in cel al cumparatorului de buna-credinta, mai ales in ipoteza in care, acesta din urma, are un titlu de proprietate ce a fost confirmat in justitie. Cu alte cuvinte, atunci cand exista neconcordante intre legea interna si Conventie, trebuie sa se verifice pe fond daca si paratul in actiunea in revendicare nu are, la randul sau, un bun in sensul Conventiei – in speta,  o hotarare judecatoreasca anterioara prin care i s-a recunoscut dreptul de a pastra imobilul.
Ori, parata O V M este in posesia unei hotarari judecatoresti irevocabile prin care i s-a confirmat titlul sau de proprietate, avand un bun in sensul Conventiei, ce se cere a fi ocrotit tocmai prin aplicarea dispozitiilor speciale ale OUG 94/2000, si acordarea fostului proprietar a despagubirilor prevazute de lege.
De asemenea, instanta retine ca nici consecinta insecuritatii raporturilor juridice nu poate fi ignorata, principiul securitatii raporturilor juridice civile fiind unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului, principiu retinut in preambulul Conventiei, care inseamna, intre altele, ca o solutie definitiva a oricarui litigiu nu trebuie rediscutata.
Este de principiu ca, in cadrul actiunii in revendicare bazata pe dreptul comun, instanta este pusa in situatia de a compara titlurile partilor, in speta cel al  reclamantei si cel al paratei O si de a da preferabilitate unuia in detrimentul celuilalt, cu observarea, in acelasi timp, a principiului securitatii raporturilor juridice.  In atare situatie, solutia ar avea efectul privarii uneia dintre parti de un bun in sensul Conventiei, ceea ce va insemna ca nu statul sa suporte consecintele adoptarii unor norme legale neconforme cu Conventia, ci un particular. Insa,  privarea de bun in absenta oricarei despagubiri constituie, asa cum s-a aratat, o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, or, chiar din jurisprudenta Curtii reiese ca, atunci cand statul nu mai poate sa restituie imobilul in natura, iar masurile reparatorii prin echivalent prevazute de legea interna sunt inca iluzorii, urmeaza sa se plateasca reclamantului despagubiri banesti actuale, reclamanta avand deschisa o astfel de actiune.
Prin urmare, admisibilitatea actiunii in revendicare formulata de reclamant si bazata pe dreptul comun, este pusa in discutie in conditiile in care acesta eludeaza dispozitiile legii speciale de reparatie(OUG 94/2000, cu modificarile si completarile ulterioare) si ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, cum s-a aratat, chiar de catre art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie precum si principiului securitatii raporturilor juridice.
De asemenea, este de principiu ca revendicarea este o actiune reala, iar acest caracter se conserva atat timp cat exista si posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat in patrimoniul revendicantului. Daca lucrul a disparut dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui tert care a dobandit in mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicarii urmeaza a fi convertit intr-o pretentie de despagubiri, caz in care actiunea devine personala.
Ori, acesta este si sensul art. 6 din OUG 94/2000, in conditiile in care, parata O este in posesia unei hotarari judecatoresti irevocabile prin care i s-a confirmat titlul sau de proprietate, avand un bun in sensul Conventiei, precum si sensul principiului securitatii raporturilor juridice, reclamantul fiind obligat astfel sa urmeze calea legii speciale de reparatie iar, in cazul in care, masurile reparatorii prevazute de legea speciala sunt iluzorii, Curtea a stabilit ca urmeaza sa se plateasca persoanei indreptatite despagubiri banesti actuale si egale cu valoarea de piata a bunului (de pilda, cauza Porteanu impotriva Romaniei, Hotararea din 16 februarie 2006, publicata in MOR nr. 783/15.09.2006).
De asemenea, intrucat, in speta, in privinta imobilului litigios se constata existenta unei legi speciale de reparatie,  nu isi gasesc aplicarea nici dispozitiile art. 6 alin. 2 si 3 din Legea nr. 213/1998, retrocedarea urmand a se face numai in conditiile si in cadrul strict reglementat de aceasta lege speciala.
Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta urmeaza a admite exceptia inadmisibilitatii actiunii si va respinge actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun(art. 480 Cod civil) formulata de reclamanta C S AL B E C.A. DIN ROMANIA in contradictoriu cu paratii STATUL ROMAN, prin Ministerul Finantelor Publice, MUNICIPIUL SIBIU, prin PRIMAR, O V M, ca fiind inadmisibila.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, retinand ca parata a solicitat cheltuieli de judecata dar nu a depus la dosarul cauzei dovezi din care sa rezulte cuantumul si felul acestora, o va respinge ca neintemeiata.
Se va lua act ca parata SC .... SA nu solicita cheltuieli de judecata.
 

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC .... SA.
 Respinge actiunea formulata de reclamanta C S AL B E C.A. DIN ROMANIA cu sediul in Sibiu, str. Gen. Magheru, nr. 4, judetul Sibiu impotriva paratei SC .... SA cu sediul in Sibiu, str. A. Saguna, nr. 9, judetul Sibiu, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
 Admite exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Respinge actiunea formulata de reclamanta C S AL B E C.A. DIN ROMANIA cu sediul in Sibiu, str. Gen. Magheru, nr. 4, judetul Sibiu impotriva paratului STATUL ROMAN, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Sibiu cu sediul in Sibiu, Calea Dumbravii, nr. 28-32, judetul Sibiu, MUNICIPIUL SIBIU, prin PRIMAR, cu sediul in Sibiu, str. Samuel Brukenthal, nr. 2, judetul Sibiu, O V M cu domiciliul in Sibiu, str. …., …, judetul Sibiu, ca inadmisibila.
Respinge cererea formulata de parata O V M de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Ia act ca parata SC .... SA nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 11.12.2009.