InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Secuiesc

Contestatie legea electorala

(Sentinta civila nr. 980 din data de 19.12.2016 pronuntata de Judecatoria Targu-Secuiesc)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Judecatoria Targu-Secuiesc | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Secuiesc

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.04.2016 sub nr. 980/322/2016, petenta G.J. a formulat in contradictoriu cu Biroului Electoral de Circumscriptie numarul … contestatie impotriva hotararii nr. 4/23.04.2016 si, respectiv, a hotararii nr. 5/23.04.2016, privind respingerea candidaturii petentei pentru functia de primar, respectiv consilier local al comunei …., judetul Covasna, conform art. 54 din Legea nr. 115/2015, solicitand anularea acestor hotarari.
In motivarea acestei cereri, petenta a aratat ca i-ai fost respinsa candidatura pentru cele doua functii pe motivul ca nu ar avea domiciliul faptic pe teritoriul administrativ al comunei ….. Insa, arata petenta, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 115/2015, pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale in care urmeaza sa fie alese. Or, potrivit cartii sale de identitate, domiciliul sau este in satul … numarul …, comuna …, judetul Covasna. In plus, potrivit art. 87 si 88 din Codul civil, notiunea de „domiciliu faptic” nu exista.
In drept, petentul a invocat art. 4 alin. 2 din Legea nr. 115/2015 si art. 87 si 88 din Codul civil.
Acesta a solicitat proba cu inscrisuri, anexand cererii in copie hotararile contestate si cartea sa de identitate.
Cerea sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 120 din Legea nr. 115/2015.
Instanta a dispus atasarea dosarelor privind propunerea de candidatura ale petentei contestatoare aflate la judecatorie.
Intimatul nu a depus intampinare, insa a depus prin registratura instantei inscrisuri, respectiv copie dupa listele de sustinatori pentru ambele candidaturi, precizari privind numarul de alegatori  din circumscriptie, proces verbal si sesizare.
S-a incuviintat proba cu inscrisurile depuse si, din oficiu, interogatoriul petentei,  raspunsurile sale fiind consemnate in incheiere.
Analizand lucrarile dosarului, prin prisma cererii formulate, a probelor administrate si a dispozitiilor legale in materie, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin hotararile nr. 4/23.04.2016 nr. 5/23.04.2016 emise de Biroul Electoral de Circumscriptie nr. …, au fost respinse candidaturile petentei la functia de primar, respectiv de consilier local, al comunei …., judetul Covasna.
In hotararile contestate s-a aratat ca, potrivit art. 4, art. 47 alin. 1 si 2, art. 50 alin. 2, art. 51 din legea 115/2015 si a dispozitiilor hotararii nr. 3H/30.03.2016 a Biroului Electoral Central, se resping candidaturile numitei G.J., pentru functia de primar si, respectiv de consilier local pentru motivul ca aceasta nu are domiciliul faptic pe teritoriul administrativ al comunei ….
Din dosarele de candidatura, respectiv exemplarele depuse la Judecatoria Targu Secuiesc, instanta retine ca acestea cuprind declaratia de acceptare a candidaturii, declaratia pe propria raspundere ca petenta nu a fost lucrator al Securitatii sau colaborator al acesteia, declaratia de interese, declaratia de avere si copie de pe cartea de identitate, conform art. 47 din Legea nr. 115/2015.
De asemenea, s-au depus de catre intimat listele de sustinatori pentru ambele candidaturi, ce cuprind un numar de  498 de semnaturi, pentru fiecare candidatura, fiecare fila purtand si declaratia pe propria raspundere a persoanei care a intocmit lista, in acord cu art. 51 din Legea nr. 115/2015.
Hotararile de respingere au fost adoptate pe baza unui proces-verbal de constatare semnat de catre toti membrii biroului electoral de circumscriptie, in care s-a consemnat ca, analizand dosarul de candidatura, in urma sesizarii depuse de numitul B.D.V.S., in temeiul art. 14 si art. 91 alin. 1 si 2 din Codul civil,   ca  numita G.J. nu locuieste faptic in comuna …. ci in satul …, comuna …., judetul Covana, prin urmare nu indeplineste conditiile legale, de fond, pentru a putea candida in comuna Ojdula.
In drept, instanta arata ca potrivit art. 4 alin 2 din Legea nr. 115/2015, pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale in care urmeaza sa fie alese.
Potrivit copiei de pe actul de identitate al petentei, aceasta are, cel putin din anul 2012, cand a fost eliberat acest document, domiciliul in comuna …. sat … numarul …, judetul Covasna.
Potrivit declaratiei date in fata instantei, aceasta are locuinta principala in comuna … sat … numarul …., judetul Covasna, aceasta fiind adresa parintilor sai, unde locuieste de cand s-a nascut.
Potrivit listelor de sustinatori, ce insumeaza 498 de semnaturi pentru fiecare candidatura, ( depasind pragul de 1% din 2877 de persoane inscrise in listele electorale permanente si complementare), numita G.J. este cunoscuta in localitate, acest element fiind de natura sa sustina afirmatiile petentei potrivit carora locuieste in aceasta comuna. Listele de sustinatori depuse la dosar contin toate mentiunile prevazute de lege, sunt completate la toate rubricile, astfel ca, pana la inscrierea in fals, acestea se bucura de prezumtia ca sunt intocmite in mod legal. Listele de sustinatori constituie acte publice cu toate consecintele prevazute de lege, potrivit art. 51 alin. 2 din Lege 115/2015.
Potrivit art.  25 alin. 2 din Constitutia Romaniei, fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara.
Potrivit art. 86 Cod civil, cetatenii romani au dreptul sa isi stabileasca ori sa isi schimbe, in mod liber, domiciliul sau resedinta, in tara sau in strainatate, cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege.
Potrivit art. 87 Cod civil, domiciliul persoanei fizice, in vederea exercitarii drepturilor si libertatilor sale civile, este acolo unde aceasta declara ca isi are locuinta principala.
Potrivit art. 89 Cod civil, (1) stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozitiilor legii speciale.  (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu opereaza decat atunci cand cel care ocupa sau se muta intr-un anumit loc a facut-o cu intentia de a avea acolo locuinta principala. (3) Dovada intentiei rezulta din declaratiile persoanei facute la organele administrative competente sa opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar in lipsa acestor declaratii, din orice alte imprejurari de fapt.
Potrivit art. 91 Cod civil, (1) dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse in cartea de identitate. (2) In lipsa acestor mentiuni ori atunci cand acestea nu corespund realitatii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a resedintei nu va putea fi opusa altor persoane.  (3) Dispozitiile alin. (2) nu se aplica in cazul in care domiciliul sau resedinta a fost cunoscuta prin alte mijloace de cel caruia i se opune.
Legislatia speciala in domeniu o reprezinta OUG 97/2005, care la art. 26 si 27 arata modul in care se stabileste domiciliul persoanei (art. 27 mentionand ca domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declara ca are locuinta principala).
Pentru a se determina domiciliul unei persoane trebuie luate in considerare doua elemente, unul obiectiv, al existentei unei locuinte, si unul subiectiv, care consta in intentia de a ramane la aceasta locuinta. Elementul subiectiv  mentionat de art. 89 alin. 2 Cod civil, este cel care ii confera unei locuinte statutul de domiciliu, inteles ca loc unde persoana intentioneaza sa revina de fiecare data, indiferent cat de departe si pentru cat timp o vor purta pasii peregrinarilor sale. Iar art. 89 alin. 3 Cod civil, arata modul in care se face dovada elementului subiectiv, respectiv cu declaratia data in acest scop de persoana in cauza la organele administrative competente, respectiv la serviciile publice comunitare de evidenta populatiei.
Or, in prezenta cauza, petenta a facut dovada ca are o carte de identitate valabila, obtinuta, pana la dovada contrara in conditii de legalitate, potrivit declaratiilor date la organele abilitate, iar in fata instantei a declarat ca locuinta sa principala este la adresa de pe cartea de identitate, acesta fiind domiciliul sau, la acea adresa locuind parintii sai, declarand totodata ca locuieste acolo de cand s-a nascut. Nu s-a dovedit in nici un mod, ca petenta nu ar avea intentia de a se stabili, in sensul de a avea domiciliul,  pe teritoriul comunei …..
Faptul ca acesta ar mai avea o locuinta si in satul ….., comuna …., nu semnifica schimbarea domiciliului, cata vreme, art. 88 din Codul civil ii permite sa aiba si o locuinta secundara, cu titlul de resedinta.
Prin urmare, instanta apreciaza ca petenta a facut dovada domiciliului sau pe teritoriul administrativ al comunei …., judetul Covasna, ca sunt indeplinite conditiile art. 4 alin. 2 din Legea 115/2015,  pentru a putea candida la functiile de primar, respectiv de consilier local in aceasta comuna, astfel ca in mod netemeinic si nelegal i-au fost respinse candidaturile prin hotararile atacate.
Avand domiciliul in comuna …., nu se poate aprecia ca isi exercita drepturile civile (dreptul de a fi ales) in dezacord cu ordinea publica si bunele moravuri.
In aceasta procedura electorala, cetatenii cu drept de vot sunt cei care decid, in urma voturile exprimate in mod legal, asupra oportunitatii unei candidaturi stabilite anterior ca fiind formal legala de catre autoritatile abilitate, respectiv organismele electorale si instantele de judecata. Cu alte cuvinte, in absenta unor motive expres prevazute de lege care sa impiedice petenta sa depuna candidaturile sus-mentionate, comunitatea al carui reprezentant intentioneaza sa fie aceasta este singura in masura sa sanctioneze sau sa rasplateasca parcursul profesional si personal al candidatei, prin votul majoritatii membrilor sai
Fata de considerentele ce preced, instanta va admite contestatia, va anula hotararile contestate si va admite candidaturile contestatoarei, potrivit dispozitivului de mai jos.
Fara cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.
Potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea nr. 115/2015, prezenta hotarare nu se va comunica.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014