Actiune in stabilirea liniei de hotar; cerere reconventionala privind ridicarea gardului despartitor. Calificarea caii de atac de catre Tribunal. Solutie in recurs.

Prin cererea inregistrata la data de 12.04.2012 pe rolul Judecatoriei Saveni sub nr.887/297/2012, modificata la data de 12.06.2012, reclamantii UT si UA au solicitat, in contradictoriu cu paratii PC si PE, granituirea proprietatilor lor, aflate in satul Vorniceni, Comuna Vorniceni, judetul Botosani, prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor exterioare, precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor ocazionate de granituire.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca au devenit proprietarii parcelei  795 cu suprafata de 5900 mp, prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD, iar aceasta parcela se invecineaza cu p.c. nr. 793, detinuta de catre parati. In aceste conditii, dat fiind faptul ca partile contesta limitele proprietatilor, instanta nu are a se pronunta asupra intinderii dreptului de proprietate, ci doar asupra formei terenului in litigiu.
In drept, reclamantii au invocat prevederile art. 560 din Codul civil, art. 112, 242 alin. (2) si 274 din Codul de procedura civila.
In dovedirea cererii, au depus in copie contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD, titlul de proprietate nr. 111479/11.12.2002, certificat de instrainare, proces verbal de constatare.
Paratii au formulat intampinare, prin care au aratat ca sunt de acord cu admiterea in parte a actiunii, in sensul granituirii pe vechiul hotar, fara a fi obligati la plata cheltuielilor de judecata. De asemenea, au formulat cerere reconventionala prin care au solicitat obligarea reclamantilor de a-si ridica plasa de sarma si a le permite accesul la proprietatea lor.
In motivarea cererii reconventionale, paratii au aratat ca inca din anul 1960 accesul la locuinta lor se facea pe o fasie de teren cu o latime de 4 metri, care era folosita pentru acces si de catre reclamanti, precum si de vanzatoarea CA.
In total, aceasta fasie are o suprafata de 1000 mp si a facut parte din terenul detinut de numita CA, fiind vanduta paratilor printr-un act sub semnatura privata, partile fiind in imposibilitate de a incheia actul in forma autentica, deoarece reprezentantii primariei au sustinut ca suprafata respectiva face parte din domeniul public, fiind drum satesc. Insa, paratii au folosit aceasta fasie pana la decesul numitei CA, cand reclamantii au ingradit-o.
La judecata in fond s-a incuviintat proba cu inscrisuri si proba cu expertiza topo, avand ca obiective stabilirea liniei de hotar intre cele doua proprietati, identificarea drumului satesc nr. 796, precum si indicarea locului in care reclamantii au ingradit calea de acces, raportul de expertiza fiind intocmit de expertul Dupir Florin.
Prin sentinta civila nr. 1189 din  16 octombrie 2012 Judecatoria  Saveni  a admis  in parte actiunea si a stabilit linia de hotar intre proprietatile partilor pe aliniamentul delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 16, 5, indicat in Schita anexa nr.1 la Raportul de expertiza efectuat in cauza de expert Florin Dupir, f.65 ds., schita ce face parte integranta din hotarare; a respins cererea reconventionala formulata de parati ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta in acest sens, instanta de fond a avut in vedere ca reclamantii  sunt proprietarii p.c. nr. 797, prin reconstituire conform titlului de proprietate nr. 111479/11.12.2002, parcela evidentiata cu culoarea maro pe schita anexata raportului de expertiza, si ai pc. nr. 795, cu suprafata de 5900 mp, dobandita prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD, de la numita CA, evidentiata in culoarea verde pe schita anexata raportului de expertiza, la care se adauga suprafata neevidentiata cromatic, delimitata de punctele 4, 5, 21, 22, 18.
P.C. nr. 795 a apartinut numitei CA, conform titlului de proprietate nr. 71499/05.10.1996, eliberat sotului acesteia, C. Gheorghe.
Paratii detin in fapt parcela nr. 793, evidentiata in culoarea albastru pe schita anexata raportului de expertiza, pentru care nu au niciun titlu, iar parcela nr. 795 se invecineaza cu parcela nr. 793  in partea de S-V a proprietatii reclamantilor, evidentiata in culoarea roz pe schita anexata raportului de expertiza.
Accesul la imobilul paratilor - reclamanti se facea pe drumul satesc nr. 736, evidentiat cu culoarea portocaliu pe schita anexata raportului de expertiza, iar potrivit masuratorilor efectuate, coroborate cu extrasul din inventarul domeniului public, drumul satesc are o suprafata de 652 mp si face parte din domeniul public al comunei.
Intrucat accesul la imobilul paratilor - reclamanti din drumul satesc era ingreunat din cauza pozitionarii celor doua imobile cladire, construite inca din anul 1960, potrivit sustinerilor acestora, au folosit in vederea unui acces mai facil la imobil o suprafata de 1000 mp, evidentiata in culoarea roz pe schita anexata raportului de expertiza, detinuta in fapt de numitul C. Gheorghe si sotia acestuia, CA.
Aceasta suprafata este cuprinsa in p.c. 795, reconstituita ulterior numitului C. Gheorghe, conform titlului de proprietate nr. 71499/05.10.1996.
Pentru a conserva aceasta situatie de fapt si pentru a continua sa foloseasca suprafata de 1000 mp drept cale de acces, paratii  au incheiat in data de 04.10.1998 cu numita CA o conventie sub semnatura privata prin care au cumparat aceasta suprafata, iar anterior numita CA instrainase prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD intreaga p.c. 795, cu suprafata de 5900 mp, din care facea parte si suprafata de 1000 mp, cu privire la care urma sa incheie conventia sub semnatura privata cu paratii, asa cum rezulta din schita alaturata contractului de vanzare cumparare. Desi in contract se mentioneaza ca se instraineaza p.c. 795 cu suprafata de 5900 mp, asa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza, in fapt, p.c. 795 are o suprafata de doar 1365 mp, diferenta de 4535 fiind situata in extravilan, delimitat prin punctele 4, 5, 21, 22, 18.
In esenta, s-a constatat ca suprafata de 1000 mp folosita de parati pentru accesul la imobil nu a constituit niciodata cale publica de acces, fiind teren privat, reconstituit numitului C. Gheorghe, conform titlului de proprietate nr. 71499/05.10.1996, si instrainat ulterior reclamantilor - parati, iar in fapt paratii au folosit suprafata de 1000 mp drept cale de acces inca din anul 1960, fiindu-le permis mai intai de catre sotii C. Gheorghe si A., si ulterior de catre reclamanti, pana in  anul 2002.
Contractul de vanzare cumparare sub semnatura privata nu poate sa le confere paratilor niciun drept asupra suprafetei de 1000 mp folosita pentru accesul la imobil, avand in vedere ca numai prin incheierea in forma autentica a contractului de vanzare cumparare opereaza transferul dreptului de proprietate. In acelasi sens, sustinerile privind imposibilitatea de a incheia contractul in forma autentica din cauza functionarilor primariei nu a fost retinuta.
Asupra cererii reconventionale instanta de fond a apreciat ca este implicit neintemeiata, avand in vedere considerentele retinute.
Impotriva sentintei au declarat apel paratii sustinand, in esenta, ca probele au fost interpretare gresit, ca nu s-au administrat toate probele necesare care au fost cerute si nu s-au admis obiectiunile formulate la raportul de expertiza.
In primul rand, reclamantii nu sunt proprietari ai unei suprafete de 5900 mp in p.c. 795, intrucat  din extrasul de plan cadastral si din masuratorile expertului rezulta ca in realitate p.c. 795 este situata in intravilan, situatie in care se intinde numai pe 1365 m.p., iar in contractul de vanzare-cumparare pentru aceasta parcela s-a mentionat ca la data  respectiva vanzatoarea nu ar detine titlu de proprietate, insa acesta era emis inca din 1996 pe numele sotului vanzatoarei. In plus, analizand  acest titlu, se poate constata ca nu contine teren in p.c. 795, ci in 799.
Prin urmare, instanta de fond a retinut eronat ca C. Costache a primit prin reconstituire teren in p.c. 795.
De asemenea, nu s-a lamurit in ce parcele cadastrale este situat terenul din extravilan, respectiv diferenta de la 5990 mp si 1365 mp.
Pe de alta parte, perimetrul delimitat prin punctele  4-5-21-22-18-4 ca ar fi diferenta de 453 mp nu ar fi detinut in totalitate numai de catre reclamanti, ci si de catre vecinul B. Ilie si nu masoara doar 4535 mp, ci mai mult.
In al doilea rand, respingerea obiectiunilor la expertiza ar fi fost nejustificata si nelegala, intrucat paratii recurenti ar fi participat la masuratorile efectuate de catre expert, notand toate dimensiunile si au constatat ca in schita la expertiza nu au fost redate intocmai dimensiunile gasite. Astfel, latimea terenului din p.c. 795 ar fi de 20 metri in loc de 17,9 metri, iar suprafata drumului DS 796 colorata cu portocaliu ar trebui sa fie, conform dimensiunilor aratate de expert, de 545,6 mp in loc de 652 mp.
Acest drum figureaza in domeniul public si, in realitate, depaseste limita punctelor 3-4, intinzandu-se pana la poarta de acces la curtea din spate a paratilor, care este situata la aproximativ 30 de metri fata de punctul 4, pe lungimea terenului extravilan, poarta fiind facuta in urma cu peste 50 de ani si folosita pana in momentul in care reclamantii le-au blocat accesul prin plasa de sarma.
Expertul nu a reprezentat pe schita si poarta de acces in curtea din spatele casei paratilor si nu a facut precizari in legatura cu faptul ca in prezent paratii nu au posibilitatea de a intra in curtea lor cu nici un atelaj sau autovehicul din cauza blocarii caii de acces prin plasa de sarma.
In al treilea rand, s-a precizat ca la data la care reclamantii au cumparat teren in p.c. 795, calea de acces spre poarta din spate a proprietatii paratilor exista, iar vanzatoarea nu a instrainat si portiunea respectiva de teren, intrucat era folosita de parati din anul 1960. De aceea reclamantii le-au obstructionat accesul in curtea din spate abia dupa ce a decedat vanzatoarea CA.
In al patrulea rand, este de observat ca in stanga caii de acces spre poarta din spate se afla mai multi arbori care au fost plantati de reclamanti, ei insisi delimitand astfel drumul paratilor, iar acesti copaci reprezinta semne de hotar.
Prin urmare, instanta de fond a stabilit gresit si nelegal linia de hotar pe aliniamentul 1-2-3-4-16-5. De altfel, proprietatea reclamantilor si proprietatea paratilor nu se invecineaza pe acest aliniament.
Pe aliniamentul punctelor 1-2-3 exista gard construit de reclamanti si terenul lor se invecineaza cu DS 796. Drumul satului continua din punctul 3 pe linia punctata pana la poarta de acces in curtea paratilor, insa acestia din urma ar stapani doar terenul colorat cu culoare albastra (p.c. 793); terenul situat in p.c. 794 nu este stapanit de catre parati.
In final, s-a mentionat ca in mod eronat a fost respinsa cererea reconventionala, prin care se solicita obligarea reclamantilor de a lasa paratilor libera calea de acces catre poarta din spate prin ridicarea gardului din plasa de sarma, instanta de fond dand o alta interpretare acestei solicitari si respingand-o implicit, ca urmare a stabilirii liniei de hotar pe un aliniament gresit.
Tribunalul a calificat calea de atac promovata ca fiind cea a recursului, cu motivarea ca cererea de granituire este insotita de cea reconventionala, referitoare la obligatia de a face (de ridicare a gardului) fata de care au fost formulate critici si care are un caracter de sine statator, fiind o cerere principala strans legat de cea a granituirii.
Recurentii au depus in recurs fotografii cu privire la terenurile partilor, respectiv la calea de acces in discutie.
Prin intampinare, intimatii reclamanti au solicitat respingerea recursului, aratand ca aliniamentul stabilit de instanta corespunde cu cel rezultat din planul cadastral, cat si cu cel din schita anexa la contractul de vanzare - cumparare din 1998.
De asemenea, au precizat  ca recurentul a promovat in instanta o actiune de anulare a acestui contract, care a fost respinsa insa prin sentinta 4/2012 a Judecatoriei Saveni (dosarul 1739/297/2011). In plus, recurentii nu au acte de proprietate pentru suprafata din p.c. 793.
In dovedirea acestor aparari, intimatii au depus o plansa foto  reprezentand intrarea in curtea din fata a locuintei  paratilor.
Prin decizia nr. 742 din 18 iunie 2013, Tribunalul Botosani a admis recursul declarat de parati si a modificat in tot sentinta, in sensul ca a respins actiunea in granituire formulata de reclamanti si a admis cererea reconventionala formulata de parati. Drept urmare, a obligat reclamantii sa-si ridice gardul de sarma de pe aliniamentul dintre punctele 3-4 configurate in schita nr. 1 din expertiza Dupir Florin, aflata la fila 65 dosar fond, si sa permita paratilor accesul pe calea de acces delimitata de punctele 3-4-16, cu aria colorata in roz in aceeasi schita anexa.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca, intr-adevar, asa cum au aratat si recurentii parati, terenul  cumparat de reclamanti prin contractul de vanzare cumparare autentificat in 1998 se afla - conform mentiunilor exprese din contract, in "intravilanul satului Vorniceni", in p.c. 795. Or, potrivit constatarilor expertului judiciar coroborate cu harta cadastrala a satului Vorniceni, p.c. 795 masoara  numai 1365 mp si nu 5900. Mai mult, restul de 4535 mp ar fi situat in prelungire, constituind o alta parcela, dar care are regim extravilan.
In plus, in cuprinsul contractului reclamantilor se mentioneaza ca "subscrisul cumparator am luat cunostinta de situatia juridica a terenului ce cumpar astfel cum a fost descrisa mai sus si imi asum riscul dobandirii, cunoscand ca vanzatorul nu poseda titlu de proprietate".
In realitate, la acea data (1998) exista titlu de proprietate pe numele sotului vanzatoarei, acesta fiind eliberat inca din 1996. Or, in acest titlu de proprietate, in intravilan nu apare p.c. 795, ci p.c. 799 care are, intr-adevar, numai 1365 mp, identic cu marimea constatata de catre expert pentru pc. 795.
De altfel, in contract sunt trecuti ca si vecini ai terenului de 5900 mp: Stefan Constantin, mostenitorii lui B. Ilie, paratul PC si reclamantul.
Or, din schita expertului judiciar, cat si din harta cadastrala rezulta ca p.c 795 se invecineaza la Sud cu DS 796 si nu cu paratul, ceea ce ar putea conduce la concluzia ca suprafata de 5900 mp vizata de contract includea in realitate si parte din acest drum 796, colorat cu portocaliu si configurat intre punctele 2-3-4-B-6-7-2 pe schita anexa la expertiza, drum satesc care face parte din domeniul public in conformitate cu fisa nr. 3 de cadastru funciar (f. 35 fond).
In concluzie, contractul de vanzare - cumparare autentificat din 1998 contine erori multiple, astfel incat dreptul de proprietate al reclamantilor rezultat din acesta este neclar, contractul nedovedind lamurit, fara echivoc nici amplasamentul si nici marimea proprietatii respective.
Faptul ca la 29 august 2006 (la cateva luni dupa decesul vanzatoarei CA), Comisia locala de aplicare a legii fondului funciar a intocmit un proces - verbal prin care a constatat ca in suprafata totala de 0,69 ha este inclusa si cea de 0,10 ha "pe care o revendica" paratul, nu are nici o relevanta juridica, intrucat din acest proces - verbal nu rezulta ca in acele imprejurari comisia ar fi efectuat si masuratori efective si ar fi intocmit vreo schita, ci aceasta a retinut situatia respectiva in urma "verificarii actelor".
Or, asa cum s-a aratat mai sus, actele verificate - respectiv contractul reclamantilor - erau eronate, inclusiv schita anexa la contract vizata de Consiliul Local, care nu corespundea nici cu titlul de proprietate al vanzatoarei si nici cu harta cadastrala, nici sub aspectul numarului parcelei si nici al intinderii acesteia.
Dimpotriva, rezulta ca inca din 2006 paratii "revendicau" cei 1000 mp in baza promisiunii de vanzare - cumparare sub semnatura privata facuta de aceeasi vanzatoare.
Pe alta parte, din fotografiile depuse la dosar in recurs, atat de catre recurenti cat si de intimati, rezulta fara putinta de tagada ca portiunea de teren configurata cu culoare roz in schita la expertiza constituie de mai mult timp o cale de acces, avand configuratia unui culoar de trecere, intrucat o latura a lungimii sale este constituita de gardul paratilor, aflat pe aliniamentul 4-16, iar pe cealalta latura se afla plantati, in linie, mai multi copaci, unul langa altul, delimitand astfel calea de acces respectiva.
Convingerea instantei in acest sens a fost data si de faptul ca pe linia acestor copaci (aflati pe linia punctata ce se continua din punctul 3 si delimiteaza portiunea colorata cu roz) a existat inclusiv un gard de sarma, (strans in prezent intr-un valatuc care apare foarte clar atat in plansa foto imprimata pe calculator de catre reclamanti si numerotata cu nr. 1, cat si in fotografiile nr. 2 si 4 depuse de paratii recurenti).
Folosirea acestei fasii de teren ca si cale de acces este dovedita si de faptul ca pe lungimea ei, intre punctele 4 si 16, paratii au atat o poarta mica, dar si una mare in prelungire, din plasa de sarma, cu o vechime de mai multi ani, asa cum rezulta din fotografiile nr. 6 si 7 depuse de acestia.
Or, in curtea din spatele  casei paratilor se observa existenta unui  tractor in apropierea portilor respective (fotografia nr. 6), in timp ce din plansa imprimata nr. 1 (depusa de reclamanti) rezulta ca cele doua constructii ale paratilor aflate  in partea din fata a curtii acestora sunt la o distanta apropiata una de alta. Prin urmare, intrarea cu tractorul aflat in spatele lor (dupa cum rezulta din fotografia nr. 6) este imposibil de realizat pe poarta din fata proprietatii (observandu-se copaci inclusiv intre cele doua constructii, in partea din fata).
In concluzie, pe de o parte, intinderea si amplasamentul proprietatii reclamantilor dupa cum reiese din contractul de vanzare cumparare din 1998 (care constituie titlul acestora de proprietate) este neclara, nedovedindu-se faptul ca in proprietatea acestora se include si portiunea de teren configurata cu culoare roz in raportul de expertiza. Prin urmare, nu rezulta fara echivoc ca gardul paratilor aflat pe aliniamentul 4 - 16 delimiteaza proprietatea acestora de cea a reclamantilor.
Pe de alta parte, la aceasta concluzie converge si faptul ca portiunea respectiva, colorata in roz, a fost de mai mult timp afectata accesului paratilor la poarta din spatele curtii acestora.
In acest sens este de observat ca dupa ce vanzatoarea CA a vandut reclamantilor, in iunie 1998, cu contractul de vanzare - cumparare autentificat, suprafata de teren de 5900 mp cu amplasament nelamurit, la doua luni (respectiv in octombrie 1998) a inteles sa vanda si paratului suprafata de 10 ari intravilan, intocmindu-i actul sub semnatura privata care are ca vecini si pe reclamant si parat. Rezulta ca, intr-adevar, vanzatoarea a dorit astfel sa consolideze dreptul paratului de a folosi portiunea de teren ce era utilizata de acesta ca si cale de acces, confirmand in aceasta modalitatea (a inscrisului sub semnatura privata) ca nu a inclus-o in terenul vandut reclamantului, ci o lasase paratului.
Este indubitabil ca destinatia acestei suprafete a fost aceea de cale de acces. Prin urmare, fasia respectiva a despartit in fapt proprietatea paratilor de proprietatea aflata dupa liziera de copaci (pe linia punctata cu roz incepand  din punctul 3, in sus catre punctul 21). Cu alte cuvinte, proprietatile respective nu au fost invecinate, neavand un hotar comun, ci au fost despartite de aceasta cale de acces.
Asadar, neexistand hotar comun, actiunea in granituire este nefondata.
Totodata, intrucat din fotografiile nr. 1.2.3 si 4 rezulta ca exista un gard din plasa de sarma care blocheaza intrarea paratilor pe culoarul configurat cu roz si care constituie accesul la poarta acestora din spatele constructiilor lor, iar reclamantii nu au tagaduit ca ei au amplasat acest gard in locul respectiv si ca  acesta le apartine, tribunalul a apreciat ca cererea reconventionala este fondata, obligand reclamantii sa-si ridice gardul respectiv si sa le permita paratilor accesul.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii UT si UA, aratand ca in mod gresit Tribunalul a calificat calea de atac promovata de paratii-reclamanti ca fiind recurs, desi acestia, nemultumiti de solutie, au declarat in mod legal apel.
Avand in vedere prevederile art. 2821 Cod procedura civila, potrivit carora "Nu sunt supuse apelului _ litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, atat in materie civila cat si in materie comerciala_" raportat la art. 3 lit. i) din Legea nr. 146/1997 care stabileste ca "Actiunile si cererile neevaluabile in bani se taxeaza astfel: _ i) actiuni in granituire, in cazul in care nu cuprind si revendicarea unui teren" pe de o parte, dar si tinand cont de practica judecatoreasca, considera ca judecarea actiunii in granituire in calea de atac a recursului, sarind calea de atac a apelului, nu este doar nelegala, dar incalca si principiul accesului deplin la justitie. Judecand de o asemenea maniera, partea este privata de "a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obtine protectia dreptului sau, cu respectarea normelor de procedura specifice fiecarei cai de atac".
Decizia Tribunalului Botosani cu privire la calificarea caii de atac se bazeaza pe argumentul ca cererea este evaluabila in bani, aspect contestat, motivat, de toate partile din dosar, intrucat nu corespunde rigorilor legale.
In ceea ce priveste admisibilitatea recursului la recurs practica judiciara este unitara in sensul ca este "admisibil recursul impotriva unei decizii pronuntate de tribunal in recurs, daca aceasta este rezultatul unei gresite calificari a caii de atac exercitate de parte". Acest aspect a fost constatat si de I.C.C.J., sesizata de catre procurorul general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. cu un recurs in interesul legii. S-a statuat astfel prin Decizia nr. 14/16 martie 2009 (dosar nr. 35/2008) ca nu exista o practica neunitara cu privire la problema cu care I.C.C.J. a fost sesizata, concluzionand ca practica instantelor este in sensul admiterii recursului impotriva unei decizii a tribunalului prin care calea de atac exercitata a fost gresit calificata ca fiind recurs.
In drept, recurentii au invocat dispozitiile art. 299 raportat la art. 304 pct. 1 Cod procedura civila.
Legal citati, paratii intimati au formulat intampinare, prin care au invocat exceptia inadmisibilitatii recursului. Au aratat ca recursul declarat de reclamanti este inadmisibil, fiind promovat impotriva unei hotarari judecatoresti irevocabile.
Actiunea in granituire este, potrivit practicii judiciare, o actiune evaluabila in bani, iar in speta terenurile partilor au o valoare de sub 100.000 lei, astfel ca Tribunalul a calificat corect calea de atac ca fiind recursul.
Instituirea unei singure cai de atac in cazul hotararilor pronuntate in litigiile al caror obiect are o valoare mai mica de 100.000 lei nu constituie o modalitate de ingradire a dreptului de liber acces la justitie.
Prin decizia nr. 1/1994, Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se infaptuieste actul de justitie. Legiuitorul are competente exclusive de a stabili regulile de desfasurare a proceselor in fata instantelor judecatoresti.
Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un cadru procesual prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unei singure cai de atac, cea a recursului in cazul anumitor litigii. Esential este ca partea interesata sa aiba posibilitatea recurgerii la un "recurs efectiv", in sensul art. 13 din Conventia Europeana a drepturilor omului.
Recursul - cale de atac reglementata de art. 299 Cod procedura civila - raspunde exigentelor art. 13 din CEDO, in sensul ca reprezinta "un recurs efectiv" in care instanta de judecata, in speta Tribunalul Botosani, a analizat legalitatea instantei de fond in lumina motivelor prevazute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila si a pronuntat o hotarare pe fondul cauzei.
In lumina jurisprudentei CEDO, dreptul la un proces echitabil nu garanteaza exercitiul a doua cai de atac si, mai ales, un rezultat favorabil pentru reclamant.
Examinand decizia atacata prin prisma criticii formulate de recurenti, precum si exceptia invocata de intimati, in raport de lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele :
Motivul de nelegalitate invocat de reclamanti se incadreaza in situatia prevazuta de dispozitiile art. 304 pct. 1 Cod procedura civila - cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale, recursul fiind, asadar, admisibil.
Cum corect au sesizat reclamantii, facand trimitere la considerentele deciziei nr. 14/16.04.2009 a I.C.C.J - Sectiile Unite, este inadmisibil recursul declarat impotriva unei hotarari irevocabile potrivit legii - recurs la recurs, nu si recursul declarat impotriva unei hotarari devenita irevocabila ca urmare a aplicarii gresite a legii la calificarea caii de atac, ceea ce a determinat solutionarea acesteia si, respectiv, pronuntarea hotararii in complet nelegal constituit.
In speta, prin actiunea introductiva reclamantii au solicitat "granituirea proprietatilor prin reconstituirea hotarului, precum si prin fixarea semnelor corespunzatoare pe baza titlurilor de proprietate", iar paratii, pe calea cererii reconventionale, au investit, la randul lor, instanta cu o cerere de obligare a reclamantilor de ridicare a plasei de sarma, respectiv de obligare a reclamantilor sa le permita accesul pe terenul proprietatea lor.
Avand a se pronunta asupra calificarii/recalificarii caii de atac cu care a fost investita de parati, prin incheierea de sedinta din 11.06.2013 (incheiere de dezbateri, f. 58 ds), Tribunalul "a apreciat ca actiunea dedusa judecatii are ca obiect obligatie de a face, respectiv de ridicare a gardului iar aceasta este o pretentie principala evaluabila in bani, al carui cuantum este sub 100.000 lei, astfel incat calea este cea a recursului in conformitate cu art. 282/1 Cod procedura civila".
Apoi, in considerentele deciziei pronuntate, la pag. 5 (f. 52 dosar) s-a motivat ca "Tribunalul a calificat calea de atac promovata ca fiind cea a recursului intrucat cererea de granituire este insotita de acea reconventionala referitoare la obligatia de a face (de ridicare a gardului) fata de care au fost formulate critici si care are un caracter de sine statator fiind o cerere principala strans legat de cea a granituirii".
Se impune a se sublinia faptul ca dispozitiile art. 2821 alin. (1) Cod procedura civila fac referire la "litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv", iar nu la valoarea obiectului cererii principale.
Motivarea din incheierea de dezbateri face abstractie de cererea de granituire, omisiune ce ar putea conduce la concluzia ca aceasta este neevaluabila in bani.
Nici argumentatia din considerentele deciziei, aratata anterior, nu justifica solutia data cererii de recalificare a caii de atac promovata de parati. Dispozitiile art. 2821 alin. (1) Cod procedura civila fac referire la valoarea integrala a obiectului litigiului, adica a obiectului investirii primei instante, in ansamblul sau, iar nu a capetelor de cerere cu referire la care s-au formulat critici in calea de atac.
Cum, de altfel, a sesizat Tribunalul prin aceleasi considerente, in cauza atat cererea de granituire, cat si cea de ridicare a gardului de sarma au caracter principal, dovada in acest sens fiind insasi solutia pronuntata.
Spre deosebire de actiunea in revendicare imobiliara, in care se urmareste in principal determinarea limitelor dreptului  real de proprietate prin compararea titlurilor si doar printr-un petit subsecvent stabilirea hotarului dintre proprietati, actiunea in granituire promovata separat si independent de vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decat acela de a se decide asupra liniei de demarcare dintre proprietati.
Pornind de la aceasta distinctie, in literatura de specialitate s-a retinut ca atunci cand "actiunea are ca obiect determinarea limitelor fondurilor partilor, limite care sunt incerte pentru amandoi vecinii - fara ca vreunul sa solicite proprietatea unei suprafete determinate - actiunea va fi in granituire. Daca se solicita proprietatea asupra unei suprafete determinate, atunci actiunea este in revendicare (V. Terzea - "Servitutile in dreptul civil roman", Ed. C.H.Beck pag. 53).
Solutia este aceeasi si in cazul in care ambele parti indica un anumit aliniament pe care ar trebui sa fie hotarul, aliniamente care insa nu concorda pentru ca partile nu sunt de acord asupra intinderii proprietatilor lor (V. Terzea, op.cit, pag. 53; P. Perju, revista "Dreptul" nr. 6/1991 - Probleme privind actiunea in granituire, pag 32).
Ca expresie a acestei abordari, in literatura de specialitate s-a concluzionat ca actiunea in granituire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi. Prin urmare, cel ce se pretinde titularul unui drept de proprietate asupra suprafetei de teren in litigiu (pretins a fi ocupata prin schimbarea liniei de hotar) are posibilitatea promovarii unei actiuni in revendicare, deoarece doar aceasta are rolul de a statua in mod irevocabil asupra intinderii si limitelor corecte ale fondurilor invecinate.
Asadar, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietatile limitrofe in cadrul actiunii in granituire are ca premisa verificarea identitatii hotarului actual (determinat prin semne exterioare, in masura in care acestea exista) cu cel primordial, existent la data actului de dobandire a dreptului de proprietate, si nu are ca finalitate decat restabilirea, daca este cazul, a situatiei de fapt existente la data generarii situatiei de vecinatate dintre parti.
Actiunea intemeiata pe dispozitiile art. 584 Cod civil nu permite judecatorului sa treaca peste probele ce atesta vointa initiala a partilor sau situatia primordiala a liniei de demarcare dintre proprietati si sa stabileasca o situatie juridica noua, in sensul fixarii unui alt hotar decat cel avut in vedere de parti/cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Privita din aceasta perspectiva, in mod evident, actiunea in granituire nu are caracter evaluabil in bani, iar o eventuala prorogare legala de competenta, in temeiul dispozitiilor art. 17 din Codul de procedura civila (ce s-ar putea deduce din motivarea Tribunalului, expusa anterior) nu este data in speta, fiecare dintre cererile cu care partile au investit instanta avand caracter de sine-statator, cum insusi Tribunalul a retinut.
In speta, reclamantii au solicitat tocmai "reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare", subliniind chiar ca judecatorul "nu are a se pronunta asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate".