InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Incheiere de anulare, ca netimbrata, a cererii de recuzare. Recurs inadmisibil. Aplicarea dispozitiilor in materie din Noul cod de procedura civila.

(Decizie nr. 1393 din data de 20.11.2013 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Proprietate privata | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani la data de 22 martie 2010, reclamanta BS a chemat in judecata pe parata AE, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie o suprafata de teren ocupata abuziv de catre aceasta. Prin precizarile depuse ulterior, reclamanta a mentionat ca nu este vorba de o revendicare de teren, ci doar de o granituire, conform contractului de vanzare-cumparare unde se prevede ca este proprietara  terenului situat sub magazie si anexe (grup sanitar). Reclamanta a precizat ca al doilea capat de cerere il constituie "obligatia de a face", sens in care solicita introducerea in cauza a Consiliului Local Botosani si a Primariei mun. Botosani, care i-au vandut terenul potrivit unei Hotarari a Consiliului Local Botosani, teren de langa locuinta sa proprietate personala, care in prezent a ajuns in stapanirea paratei.
Prin sentinta civila nr. 6087 din 1 octombrie 2010 Judecatoria Botosani a respins ca neintemeiata actiunea.
Prin decizia nr. 32R/17.02.2011 Tribunalul Botosani a casat sentinta recurata, trimitand cauza spre rejudecare instantei de fond. In considerentele deciziei de casare s-a retinut ca instanta de fond nu a stabilit clar raporturile juridice dintre parti si ca a cercetat doar primul capat de cerere, privind granituirea, fara sa rezulte din motivarea sentintei care au fost argumentele pentru care nu a introdus in cauza, in calitate de parat, Consiliul Local pe care a inteles reclamanta sa-l actioneze in judecata pentru "obligatie de a face".
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani la data de 6.05.2011 sub nr. 4266/193/2010*.
La data de 06.01.2012, reclamanta BS a declarat ca renunta la cererea de chemare in judecata a Consiliului Local Botosani, a Primariei Botosani si a Orasului Botosani (fila 62 dosar), precizand in mod expres faptul ca isi restrange actiunea doar la un singur capat de cerere, si anume granituirea proprietatii sale de a paratei AE. Prin precizarile formulate ulterior - la data de 09.02.2012, reclamanta a reiterat cele sustinute cu privire la obiectul pricinii (fila 79 ds.)
Legal citata, parata AE a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de granituire, iar prin cerere reconventionala a solicitat obligarea reclamantei de a-i lasa in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 454 m.p., obligarea reclamantei la demolarea constructiilor ridicate abuziv pe acest teren, precum si obligarea reclamantei la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune.
La data de 6 ianuarie 2012, parata a facut precizari cu privire la cererea reconventionala, precizari care au fost consemnate la fila 63 dosar.
Prin sentinta civila nr. 6037 din 21 septembrie 2012 Judecatoria Botosani a respins actiunea principala formulata de reclamanta BS ca neintemeiata; a admis  in parte cererea reconventionala formulata de parata AE, a obligat reclamanta sa lase paratei in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 454 m. p., inscris in titlul de proprietate nr. 166705/2009,  situat in Botosani str. Puskin nr.4 jud. Botosani; a obligat reclamanta sa ridice pe cheltuiala sa constructiile edificate pe terenul proprietatea paratei; a respins capatul de cerere care priveste obligarea reclamantei la plata daunelor in cuantum de 7000 lei; a obligat reclamanta sa plateasca paratei suma de 2605,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa timbru si onorariu expert).
Impotriva acestei sentinte, precum si a incheierii de sedinta din 13.09.2013, in termen legal, a declarat recurs reclamanta - parata BS, criticand-o pentru nelegalitate in considerarea dispozitiilor art. 304 pct.  9, art.  3041 si urmatoarele Cod procedura civila.
In motivarea recursului, reclamanta a aratat ca desi la termenul de judecata din 13 septembrie 2012 a solicitat, prin procuratorul sau, la deschiderea sedintei de judecata, un nou termen intrucat nu s-a depus din partea expertului raspunsul la obiectiunile formulate, instanta de fond, in lipsa sa, a luat cauza la ordine si  a trecut la dezbateri asupra fondului cauzei. Totodata a formulat critici cu privire la solutia data fondului pricinii.
La data de 15 mai 2013, recurenta prin mandatar a formulat cerere de recuzare a judecatorului HI, presedinta completului de judecata.
Prin incheierea data in sedinta camerei de consiliu la aceeasi data cererea de recuzare a fost anulata ca netimbrata.
Prin decizia nr. 621 R din 22 mai 2013 Tribunalul Botosani a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta,  impotriva sentintei civile nr. 6037 din data de 21 septembrie 2012, pronuntata de Judecatoria Botosani.
La data de 20 mai 2013, reclamanta BS, prin mandatar OC a declarat recurs impotriva incheierii din 15 mai 2013 , aratand ca solutia de anulare ca netimbrata a  cererii de recuzare este nelegala. A aratat ca a formulat verbal, in sedinta de judecata, cererea de recuzare, iar presedinta completului i-a pus in vedere sa o formuleze in scris, sa o timbreze corespunzator si sa o prezinte in aceeasi zi pentru solutionare. Desi a explicat ca nu va reusi sa formuleze si sa timbreze cererea intr-un timp atat de scurt, pentru ca in aceeasi zi avea un dosar pe rolul Judecatoriei Botosani, totusi instanta s-a pronuntat prin incheierea recurata, la aceeasi data, anulandu-i cererea formulata verbal.
S-a prezentat a doua zi, la 16 mai 2013, la registratura Tribunalului Botosani cu o cerere de recuzare, in forma scrisa si timbrata corespunzator, astfel ca se impune anularea incheierii din 15 mai 2013 si pronuntarea asupra cererii depuse la 16 mai 2013.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 47 al. 1, art. 49 al. 2 teza a II a, art. 50 alin. 1 si art. 55 alin. 1 Cod procedura civila.
Legal citata, parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului. A precizat ca la data de 15 mai 2013  incheierea recurata a fost citita in sedinta publica, iar cererea de recuzare depusa la 16 mai 2013 a fost solutionata la 22 mai 2013.
La termenul de astazi, Curtea, din oficiu, a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului declarat de reclamanta, exceptie ce se impune a fi solutionata cu prioritate, conform dispozitiilor art. 137 Cod procedura civila.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 34 alin. (1) si (2) Cod procedura civila, incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a incuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac. Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o  data cu fondul.
In speta, incheierea criticata de reclamanta a fost pronuntata de o instanta de recurs, decizia nr. 621/22 mai 2013 pronuntata de Tribunalul Botosani in cauza fiind irevocabila. Prin urmare, incheierea de anulare a cererii de recuzare ca  netimbrata nu este susceptibila de a fi atacata cu recurs, cum, de altfel, s-a consemnat in dispozitivul sau.
In speta nu-si gasesc aplicarea dispozitiile art. 53 din Noul Cod de procedura civila, pe care reclamanta si-a intemeiat recursul.
Potrivit dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012, de punere in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila "dispozitiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare".
Or, Noul Cod de procedura civila a intrat in vigoare la 15 februarie 2013, iar cauza de fata "a inceput" la 22 martie 2010.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Proprietate privata

Exercitarea in mod abuziv a dreptului de proprietate. Schimbare destinatie imobil. Acordul coproprietarilor - Sentinta civila nr. 265 din data de 04.06.2014
Despagubiri pentru lipsa folosintei unei suprafete de teren. - Decizie nr. 520 din data de 29.05.2012
Reconstituirea dreptului de proprietate privata - Decizie nr. 483 din data de 26.05.2011
COMPARARE DE TITLURI . ADMISIBILITATE - Decizie nr. 348 din data de 29.10.2009
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 309 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 385 din data de 27.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 135 din data de 19.01.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 38 din data de 12.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1227 din data de 24.11.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1220 din data de 24.11.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 292 din data de 28.04.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 03.06.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 567 din data de 23.06.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 603 din data de 26.11.2008
Granituire - Sentinta civila nr. 49 din data de 20.01.2009
Legea nr. 10/2001 pana la solutionarea notificarii formulata de antecesorii reclamantilor, instrainarea imobilelor vizate este interzisa, indiferent de modalitatea instrainarii. Instrainarea prin licitatie si adjudecare nu este exclusa de la aplicarea tex - Decizie nr. 20 din data de 22.01.2014
Admisibilitatea actiunii unei persoane in contradictoriu cu Primarul – Mun. B pentru obligarea acestuia de intrare in legalitate privind emiterea de parat a autorizatiei de constructie in conditiile legii. - Decizie nr. 3432/R din data de 25.06.2013
Succesiune. Acceptare, prin formularea cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate - Decizie nr. 827/R din data de 20.04.2012
Societati comerciale. Societate pe actiuni. - Decizie nr. 10/Ap din data de 05.02.2009
Societate comerciala. Societate pe actiuni. Convocare A.G.A. In aprecierea calitatii unei persoane de a cere convocarea adunarii generale nu intereseaza daca acea persoana va putea si vota in acea adunare generala persoanei. Art.119 alin.3 si art... - Decizie nr. 4/Ap din data de 22.01.2009