InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Botosani

litigiu de munca

(Sentinta civila nr. 1934 din data de 29.09.2010 pronuntata de Tribunalul Botosani)

Domeniu Indemnizatii | Dosare Tribunalul Botosani | Jurisprudenta Tribunalul Botosani

Dosar xxxx/40/2010                                                          litigiu de munca
R O M A N I A
TRIBUNALUL BOTOSANI  - SECTIA CIVILA
Sedinta publica din 29 septembrie 2010
   
SENTINTA CIVILA NR.1934

     Pe rol judecarea litigiului de munca privind pe Sindicatul "X" Botosani - prin reprezentant M. N. pentru reclamanta O. A. in contradictoriu cu parata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani, avand ca obiect drepturi banesti.
     La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru  reclamanta - S. C., iar pentru parata - consilier-juridic D. S..
     Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei, dupa care: reprezentanta reclamantei depune la dosar o serie de precizari, renuntarea la judecata unor pretentii din actiunea initiala, extras din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul D.G.A.S.P.C. Botosani valabil incepand cu anul 2008,  cererea de solutionare a conflictului de drepturi, state de plata si copia cartii de identitate a reclamantei.
     Reprezentantul paratei, depune la dosar delegatia de reprezentare, intampinare si inscrisuri reprezentand contract individual de munca, fisa postului, contract individual de munca, statul de personal si salariile de baza, state de plata si pontaje, aceste inscrisuri fiind depuse intr-un singur exemplar si arata ca aceasta nu a fost sanctionata disciplinar.
     Reprezentanta reclamantei arata ca a primit un exemplar al inscrisurilor depuse de reprezentantul paratei.
     Instanta pune in discutie exceptia prescrierii dreptului la actiune cu privire la capetele de cerere 1 si 2 pentru perioada 01.08.2009-11.08.2009 si capatul de cerere nr. 14 privind tichete cadou in raport cu prevederile art. 283 lit.e din Legea 53/2003 si a lipsei calitatii procesuale active a sindicatului si intrucat nu mai sunt alte cereri de formulat acorda cuvantul asupra exceptiilor si actiunii.
     Reprezentanta reclamantei solicita respingerea exceptiilor si admiterea actiunii asa cum a fost precizata.
     Consilier juridic D. S. cere admiterea exceptiilor si respingerea actiunii.
     Dupa deliberare,
     
     INSTANTA
     Asupra cauzei civile de fata  
     La data de 15.02.2010  pe rolul Tribunalului Botosani sub numarul 1084/40/2010 a fost inregistrata actiunea formulata de un numar de 1231 reclamanti reprezentati de  Sindicatul ,,X,,Botosani cat si de sindicat in nume propriu in contradictoriu cu parata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Botosani prin care au solicitat obligarea paratei la plata :
1. drepturilor pentru mentinerea securitatii incepand cu 01.08.2009
2. contravalorii mesei calde pentru intervalul incepand cu 01.08.2009
3. premiului anual pentru anul 2009
4.- premiului lunar de 2% incepand cu 15.02.2008
5.- indemnizatiei de instalare;
7.- sporului de confidentialitate incepand cu 15.02.2008;
8.- primelor de sarbatori de Pasti si Craciun 2009;
9.-drepturilor pentru asigurarea unei tinute decente incepand cu 15.02.2008;
10.- premiului pentru ziua de 8 Martie 2009;
11.- cheltuielilor de transport incepand cu 15.02.2008;
12.- sporului de 15% pentru alte atributii  incepand cu 15.02.2008;
13.- indemnizatiei/compensatiei pentru zilele de concediu de odihna pentru asistentii maternali profesionisti incepand cu 01.12.2008;
14.- contravalorii tichetelor cadou pentru anul 2009;
15.- sporului de 75% pentru conditii de munca incepand cu 15.02.2008;
16.- sporului de tura incepand cu 15.02.2008;
17.-cheltuielilor de judecata.
                    In motivarea actiunii au precizat ca au calitatea de personal contractual in cadrul  DGASPC Botosani. La data de 15.02.2008 a fost inregistrat, la Directia de Munca si Protectie Sociala Botosani, Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivelul unitatii DGASPC Botosani sub nr.6/2008 ce urma sa-si produca efectele pentru o perioada de 2 ani.
         Ulterior, in anul 2008 angajatorul a solicitat instantei de judecata constatarea nulitatii absolute a acestui contract cat si  constatarea nulitatii  relative a articolelor 37 alin.1, 38, 52, 81 alin.2 si 5, 85 alin.2, 86, 87, 88 alin.1 lit.p, 90, 96, 115 alin.3, 117, 139 si Anexei 6 din CCM. Prin sentinta civila nr.1396 din 13.10.2008 data in dosar 2895/40/2008 ,anexata in fotocopie la actiune, a fost respinsa solicitarea DGASPC Botosani. Hotararea a ramas irevocabila prin decizia 164 din 17.02.2009 pronuntata de Curtea de Apel Suceava. Conform art.238 alin.2 din Codul Muncii art.8 alin.3 din Legea 130/1996 si art.11 alin.1 lit.a din acelasi act normativ CCM trebuie sa produca efecte pentru toti salariatii din unitate.
             Pe de alta parte, in art.7 alin.1 din CCM DGASPC Botosani 2008-2009 si art.7 alin.3 din acelasi act, prevederile CCM sunt obligatorii pentru angajator.
              Reclamantii au mai invocat si prevederile art.236 alin.4 din Codul Muncii raportat la art.969 -970 Cod civil cerand a se constata ca actul inregistrat sub nr.6 /2008 constituie legea partilor.
             Au adus la cunostinta ca in baza art.1 alin.2 din CCM  salariatii  trebuiau sa primeasca incepand cu 01.08.2009 drepturi speciale pentru mentinerea securitatii si sanatatii in munca si pentru asigurarea protectiei personalului. Articolul 81 alin.5 stabileste ca salariatii au dreptul la c/valoare masa calda in cuantum de 7 lei pe zi lucratoare. Cel de-al treisprezecelea salariu este cuvenit pentru anul 2009 in baza art.85 alin.2 lit.a iar premiul lunar de 2 % neacordat incepand cu 01.04.2009 conform art.85 alin.2 lit.b din CCM. Indemnizatia de instalare este stabilita in art.85 alin.2 lit.e , prima de vacanta pentru anul 2009 in art.85 alin.2 lit.f din CCM iar sporul de confidentialitate se cuvine conform art.87 alin.1 lit.i . Salariatii ar mai trebui sa primeasca prima de Pasti si Craciun pentru anul 2009 in baza art.87 alin.1 lit.j, despagubiri pentru asigurarea unei tinute decente aratate in art.87 alin.1 lit.K  si plata cheltuielilor de transport pentru deplasarile la si de la locul de munca in cazul salariatilor care au domiciliul in alta localitate  in baza art.88 alin.1 lit.c. In plus fiecare salariata trebuia sa beneficieze la 08.03.2009 de un premiu in valoare de 100 lei conform art.87 alin.1 lit.l.
        Au mai cerut respectarea prevederile art.90 in sensul acordarii sporului de 15 % pentru indeplinirea altor atributii in afara celor specifice functiei de baza incepand cu 15.02.2008 ,plata indemnizatiei / compensatiei banesti aferenta zilelor de concediu de odihna cuvenita asistentilor materiali profesionisti potrivit art.96 lit.a si neacordata incepand cu 01.12.2008, acordarea unei despagubiri pentru neplata tichetelor cadou cuvenite pentru anul 2009 aratate in art.139 din contract cat si plata sporului pentru conditii de munca in cuantum de 75 % pentru personalul care lucreaza in cadrul apartamentelor unde sunt gazduiti cel putin doi beneficiari cu handicap stabilita in Anexa 4 pct.5 poz. 10,11 si 12 din aceiasi conventie colectiva.
        Au adus la cunostinta  instantei ca o parte din salariati au lucrat in ture astfel ca li se cuvin drepturi stabilite de art.87 alin.1 lit.f coroborat cu art.115 alin.3 din CCM.
     Au atasat lista cu membrii de sindicat reclamanti si in copie sentinta civila nr.1396, CCM la care au facut referire si au solicitat judecarea cauzei si in lipsa lor la dezbateri.
          La data de 30.03.2010 a depus intampinare DGASPC Botosani prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
           In privinta primelor doua capete de cerere  a aratat ca aceste drepturi au fost achitate in perioada 15.02.2008 -01.08.2009. Ulterior, angajatorul a fost nevoit sa sisteze plata lor datorita lipsei fondurilor banesti. In luna martie 2010 a fost platit al- XIII -lea salariu pentru anul 2009 asa incat capatul de cerere a ramas fara obiect. Si, premiul lunar de 2 % calculat la drepturile salariale din fiecare luna a fost platit in intervalul 15.02.2008 - 01.04.2009 cand angajatorul a constat de asemenea insuficienta fondurilor necesare platilor. Indemnizatia de instalare nu a fost acordata nici unui salariat deoarece nu au existat solicitari in acest sens.
     Prima de vacanta pentru anul 2009 a fost platita in lunile ianuarie -februarie 2009, ulterior DGASPC Botosani s-a aflat in imposibilitate de a plati aceste sume tot ca urmare a lipsei fondurilor banesti.
     Cu privire la sporul de confidentialitate de 15 % aplicat la salariul de baza a fost acordat in perioada 15.02.2008 - 31.12.2009 pentru personalul din cadrul aparatului propriu, cu exceptia muncitorilor, ingrijitorilor si paznicilor .Referitor la punctul 8 privind acordarea primei de sarbatori ( Paste si Craciun) a aratat ca aceste drepturi au fost achitate pentru anul 2008 insa pentru anul 2009 nu a mai fost posibila plata  deoarece DGASPC Botosani nu a mai dispus de resurse financiare.
     Pentru punctul 9 referitor la plata unei sume de bani pentru asigurarea unei tinute decente a salariatilor care reprezinta  institutia sau interesele acesteia in raport cu terte persoane( art.87 alin.1 lit.k din CCM - DGASPC Botosani) a subliniat ca " categoriile de personal si cuantumul sumelor vor fi stabilite in cadrul unei comisii paritare in termen de 30 de zile de la data inregistrarii prezentului contract, iar cum aceasta comisie paritara nu s-a mai intrunit DGASPC Botosani a fost in imposibilitatea de a achita aceste sume deoarece beneficiarii nu erau mentionati in mod expres.
     Drepturile pentru  ziua de 8 Martie pentru salariatele institutiei, au fost achitate pentru anul 2008 iar incepand cu anul 2009 nu a mai fost posibila plata  din cauza lipsei resurselor financiare necesare.
     Plata cheltuielilor de transport indicata la punctul 11 in cazul salariatilor care au domiciliul in alta localitate decat locul de munca nu s-a mai facut din cauza neintrunirii comisiei paritare care trebuia sa stabileasca criteriile de acordare a drepturilor.
     In privinta  sporului de 15 %  pentru salariatii care indeplinesc alte atributii in afara celor specifice functiei ( art.90 din CCM - DGASPC Botosani) se arata ca acest spor nu s-a achitat deoarece la nivel DGASPC Botosani nu au existat salariati care sa aiba prevazut in fisa postului sau ca anexe la fisa postului alte atributii decat cele specifice postului.
     Achitarea catre salariatii - asistenti maternali  a unei indemnizatii/ compensatii aferenta zilelor de concediu de odihna in care acestia au avut copil/ copii in plasament ( art.96 lit.a din CCM - DGASPC Botosani) s-a efectuat in perioada ianuarie 2009- decembrie 2009.
     Acordarea tichetelor cadou incepand cu 01.01.2009 in limita sumei prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat ( art.139 din CCM - DGASPC Botosani) nu a fost posibila deoarece aceste sume nu s-au incadrat in limita bugetului acordat institutiei pentru anul 2009.
     Cu privire la pct.15 referitor la plata unui spor de 75 % pentru personalul care lucreaza in cadrul apartamentelor unde sunt gazduiti cel putin doi beneficiari cu handicap ( Anexa 4,5 poz.10,11 si 12 din CCM - DGASPC Botosani) se arata ca institutia a fost in imposibilitatea de a achita aceste drepturi, cu exceptia lunilor martie 2009 ( pentru Complexul Apartamente "Floare de Colt" Dorohoi) , aprilie si mai 2009 ( atat pentru Complexul de Apartamente "Floare de Colt" Dorohoi cat si pentru Complexul de Apartamente "Casa Mea" Dorohoi).
     Parata nu a exprimat un punct de vedere cu privire la sporul de tura cerut de reclamanti conform punctului 16 din actiune iar in legatura cu cheltuielile de judecata a cerut respingerea lor ca nefondate.
     La data de 31.03.2010 instanta ,dupa ce a constat ca sindicatul a facut dovada calitatii de reprezentant pentru toti reclamantii , prin depunerea actelor de adeziune si atasarea prevederilor din statut din care rezulta ca un salariat isi pastreaza calitatea de membru al Sindicatului chiar dupa incetarea raporturilor de munca , a pus in discutia partilor necesitatea disjungerii solutionarii cauzei si infiintarea unor noi dosare pentru fiecare petent in parte . La data de 14.04.2010 reclamantii prin reprezentanti au precizat ca se opun disjungerii intrucat unele capete de cerere privesc pe toti reclamantii . Acestia au mai invederat ca inteleg sa renunte la judecata capetelor de cerere privind premiu anual si compensatia/indemnizatia pentru concediu de odihna cuvenita asistentilor maternali profesionisti .
         Prin incheierea de sedinta din 14.04.2010 instanta a luat de renuntarea la judecata cu privire la cele doua capete de cerere iar la 21.04.2010  a dispus disjungerea solutionarii actiunii formulata de reclamanti prin Sindicatul X in contradictoriu cu parata Directia Generala de Asistenta si Protectia Copilului(DGASPC) Botosani si a dispus infiintarea unor noi dosare in care urmau a figura  in calitate de reclamant fiecare persoana nominalizata in lista anexa la cerere.
         S-a pus in vedere reclamantilor prin reprezentant sa ataseze la fiecare dosar cate o copie dupa actul de identitate ,cererea de chemare in judecata ,precizari si respectiv  extras din Contractul colectiv de munca sub sanctiunea suspendarii solutionarii cauzelor conform art.1551 Cod procedura civila cat si  paratei sa ataseze la dosar statele de plata si pontajele, incepand cu 15.02.2008 , respectiv fisa postului si contractele individuale de munca  pentru fiecare reclamant .
         A avut in vedere tribunalul ca este necesara studierea situatiei fiecarui reclamant in parte,atata timp cat acestia au locuri de munca diferite, indeplinesc atributii caracteristice fisei postului , ocupa functii diferite fiind astfel indeplinite prev. art . 165 din Codul de procedura civila .
       Dupa reinregistrare in prezenta cauza in calitate de parti au figurat  reclamanta  O. A. , Sindicatul X   si parata DGASPC Botosani.
        La termenul de judecata din 29.09.2010 reclamanta a precizat ca intelege sa renunte la judecata capetelor de cerere 3,5,11,12,13,15,16   urmand ca instanta sa ia act de aceasta manifestare de vointa in baza art. 246 Cod procedura civila.
           Din oficiu la ultimul termen de judecata  instanta a pus in discutie exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului Sindicatul,,X,, Botosani .
          Analizand cu prioritate aceasta exceptia in raport cu disp. 137 Cod procedura civila Tribunalul Botosani constata ca Sindicatul X nu are calitate procesual activa. Astfel pentru a se aprecia ca o asemenea organizatie este abilitata sa formuleze o actiune in justitie in nume propriu ar trebui ca acest lucru sa fie specificat in mod clar in dispozitiile legale aplicabile. Dar in art. 28 din  Legea 54/2003 s-a prevazut  ca actiunea poate fi formulata doar in numele salariatilor membri de sindicat.
         In lipsa unei asemenea prevederi, organizatia sindicala trebuie sa demonstreze ca este titulara a unui drept subiectiv care sa justifice promovarea unei actiuni in justitie. Atata timp cat in prezenta cauza s-a pus in discutie existenta unor drepturi de creanta nascute in patrimoniul reclamantelor si nu a sindicatului , ca urmare a prestarii unei activitati in folosul angajatorului, rezulta ca Sindicatul X nu poate solicita in mod direct obligarea la plata unor drepturi salariale restante. Chestiunea interesului legitim ar putea fi eventual cercetata doar in privinta unei  cereri de interventie in sprijinul salariatilor reclamanti.
         In consecinta ,va fi respinsa actiunea formulata de acest reclamant in nume propriu in contradictoriu pentru lipsa calitatii procesuale active.
        Instanta a mai pus in discutie exceptia prescrierii dreptului la actiune privind capetele de cerere referitoare la drepturile destinate mentinerii securitatii si sanatatii in  munca,  precum si de achitare a contravalorii masa calda, aferente intervalului 1.08.2009-11.08.2009 si respectiv avand ca obiect plata unei despagubiri pentru neachitarea tichetelor cadou cuvenite pentru anul 2009.
              Reprezentantii reclamantilor au cerut respingerea acestor exceptii iar parata DGASPC  a apreciat ca aplicarea art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii se impune in legatura cu solutionare celor trei capete de cerere .
        Tribunalul in solutionarea prezentei cauze apreciaza ca problematica intervenirii prescrierii dreptului la actiune a salariatului , parte in prezenta cauza , trebuie analizata impreuna cu fondul chestiunilor puse in discutie datorita izvorului comun invocat in sustinerea pretentiilor respectiv Contractul Colectiv de Munca (in continuare CCM ) nr. 6/2008 incheiat la nivel de DGASPC .
          Din analiza contractului individual de munca,a statelor de plata si a pontajelor lunare din intervalul februarie 2008-martie 2010, atasate de parata la dosar , rezulta ca O. A. este salariata DGASPC Botosani pe postul de asistent medical. Drepturile si obligatiile caracteristice  decurg din contractul individual de munca incheiat cu angajatorul. Conform clauzelor  din acest contract DGASPC Botosani s-a angajat sa acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca, contractul colectiv de munca si din lege.
          La data de 15.02.2008 la Directia de Munca si Protectie Sociala Botosani a fost inregistrat sub numarul 6/2008 contractul colectiv de munca incheiat intre salariati prin reprezentant si DGASPC Botosani aplicabil in intervalul 15.02.2008-14.02.2010 conform art. 23 si 25 alin. 3 din Legea 130/1996.
         Potrivit art. 81 alin. 2 din CCM "Pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, asigurarea protectiei personalului (functionari publici si personalul contractual), acesta beneficiaza de drepturi speciale, pentru refacerea capacitatii de munca in cuantum de 150 lei/luna, suma care va fi suportata din bugetul institutiei (titlul 20 - bunuri si servicii).
     Nu vor beneficia de drepturile lunare pentru refacerea capacitatii de munca persoanele care se afla in urmatoarele situatii:
- se afla in incapacitate temporara de munca;
- se afla in concediu de maternitate;
- se afla in concediu pentru cresterea copilului;
- se afla in concediu fara plata;
     Pentru personalul care are contract cu timp partial de lucru aceste drepturi se acorda proportional cu timpul lucrat."
     Prin alin. 5 al aceluiasi articol s-a stabilit ca angajatorul asigura conditiile necesare pentru servirea de catre fiecare salariat a unei mese calde gratuit in incinta unitatii, in fiecare zi in care salariatul si-a desfasurat efectiv activitatea. Spatiul pentru servirea mesei calde va fi special amenajat si utilat corespunzator acestei destinatii, va fi distinct de locul de servire a mesei de catre beneficiarii de servicii sociale ai institutiei si va respecta toate normele sanitar-veterinare prevazute de legislatia in vigoare. Pentru unitatile de tip rezidential, module de tip familial, complexe de apartamente, achizitionarea, gestionarea si prepararea alimentelor se vor face distinct de cele ale beneficiarilor de servicii sociale oferite de D.G.A.S.P.C. Botosani. In situatia in care angajatorul nu poate asigura toate conditiile mentionate, salariatii sunt indreptatiti sa primeasca contravaloarea acesteia in cuantum de minim 7 lei/zi lucratoare. In bugetul de venituri si cheltuieli, la titlul 20 (bunuri si servicii) angajatorul va cuprinde sumele necesare acestei cheltuieli.
     Aceste doua texte se regasesc in capitolul III "Conditii de munca si timpul de munca".
Conform art. 129 capitolul VII "Masuri de protectie sociala a salariatilor "din acelasi acord colectiv incepand cu data de 01.01.2009 salariatii vor beneficia de tichete cadou, in limita sumei prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat potrivit legii la pozitia ,,Tichete cadou pentru cheltuieli sociale’’ in numar de minim 3 bonuri a cate 50 lei pentru minim  trei evenimente.
Partile contractante au inteles sa stabileasca prin capitolul IV din contract acordarea unor drepturi salariale respectiv:
-conform art. 85 alin. 2
           ........
              b) premiul lunar 2% pentru personalul contractual, respectiv 10% pentru functionarii publici, calculat la drepturile salariale din acea luna, acordat fiecarui salariat al unitatii, cu exceptia, eventual, a persoanelor sanctionate disciplinar;
          ..........
             f) prima de vacanta egala cu un salariu de baza avut in luna anterioara plecarii in concediu, acordata in perioada in care salariatul beneficiaza de transa de concediu de minim 15 zile;
          
-conform art. 87 alin. 1
                ..........
              j) salariatii beneficiaza de o prima de sarbatori (Pasti si Craciun), care va fi echivalentul unui salariu minim brut pe economie pentru fiecare sarbatoare in parte;
          ........
             l) salariatele vor primi cu ocazia zilei de 8 martie,  un premiu in valoare de 50 lei/salariata in anul 2008, respectiv 100 lei/salariata in anul 2009.
        Angajatorul a solicitat Tribunalului Botosani ,ulterior inregistrarii conventiei colective la DMPS Botosani  , constatarea nulitatii absolute a acestui act si respectiv constatarea nulitatii  relative a articolelor 37 alin.1, 38, 52, 81 alin.2 si 5, 85 alin.2, 86, 87, 88 alin.1 lit.p, 90, 96, 115 alin.3, 117, 139 si Anexei 6 din CCM. Prin sentinta civila nr.1396 din 13.10.2008 data in dosar 2895/40/2008 a fost respinsa solicitarea DGASPC Botosani. Hotararea a ramas irevocabila prin decizia 164 din 17.02.2009 a Curtii de Apel Suceava.
Ca urmare a pronuntarii acestor doua hotarari judecatoresti s-a stabilit in mod irevocabil ca prevederile CCM sunt incheiate cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare la momentul intervenirii acordului de vointa si a inregistrarii actului.
  Potrivit art.236 alin.4 din Legea 53/2003 Contractele Colective de Munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor iar in baza art.243 din acelasi act normativ executarea acordului colectiv este obligatorie pentru parti iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor.
In plus potrivit art.241 din Codul Muncii acordul colectiv produce efecte pentru toti salariati angajatorului deci si pentru reclamanta din prezenta cauza.
Asa cum s-a aratat mai sus o parte din drepturile stabilite prin CCM sunt considerate de partile contractante ca fiind drepturi salariale. In ceea ce priveste insa sumele reprezentand asigurarea securitatii si sanatatii in munca, c/valoare masa calda si tichete cadou, partile au stabilit ca sunt drepturi ce se acorda in baza CCM dar neincluse in sumele primite in calitate de contravaloare a muncii prestate.
Cu alte cuvinte, in privinta celor trei capete de cerere sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.e din Legea 53/2003 in sensul ca salariatul putea sa se adreseze instantei cu o actiune vizand  respectarea clauzelor contractuale in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune.
Reclamanta impreuna cu ceilalti 1230 petenti s-a adresat tribunalului la data de 12.02.2010 data ce rezulta din plicul atasat in original la dosarul 1084/40/2010 si in copie la prezenta cauza.
            Ca urmare, in ceea ce priveste drepturile pentru mentinerea securitatii si contravaloarea masa calda , puteau fi solicitate de aceasta incepand cu 12 august 2009. In raport cu cele consemnate instanta stabileste ca dreptul la actiune privind pretentiile din primele doua capete de cerere aferente intervalului 01.08-11.08.2009 este prescris in raport cu cele aratate in art.283 lit.e din Codul Muncii, sus mentionat.
In ceea ce priveste tichetele cadou instanta constata ca in CCM partile au stabilit fara echivoc acordarea unor drepturi reprezentate de 3 tichete in valoare de minim 50 de lei pentru 3 evenimente incepand cu data de 01.01.2009. Precum se poate observa in CCM nu au fost specificate cele 3 evenimente la care au facut referire partile in prevederile articolului dar in schimb s-a stabilit intr-un mod lipsit de echivoc ca aceste drepturi se acorda incepand cu data de 01.01.2009.
Ca urmare, instanta apreciaza ca la data de 01.01.2009 s-a nascut dreptul reclamantei de a invoca  neexecutarea CCM de catre D.G.A.S.P:C. Botosani astfel ca putea sa investeasca legal tribunalul in vederea analizarii pe fond a pretentiilor privind tichetele cadou cel mai tarziu la 01.07.2009.
Cum ,prezenta actiune a fost introdusa la 12.02.2010 rezulta ca prevederile art.283 lit.e din CCM  nu au fost respectate astfel ca, dreptul la actiune privind acordarea tichetelor cadou aferente anului 2009 s-a prescris.
In ceea ce priveste drepturile destinate mentinerii securitatii si sanatatii in munca si c/valoare masa calda instanta constata ca incepand cu 12.08.2009 reclamanta trebuia sa beneficieze de aceste adaosuri de 150 lei lunar in cazul primului capat de cerere si respectiv in cuantum de 7 lei pe fiecare zi lucratoare in legatura cu cel de-al doilea capat de cerere. De altfel, angajatorul a consemnat, in intampinarea depusa ,ca pana la 01.08.2009 a acordat reclamantei aceste drepturi dar a invocat lipsa fondurilor necesare pentru intervalul ulterior acestei date. Cum eventualitatea unei lipse a fondurilor nu este prevazuta in legislatia aplicabila  ca motivatie a refuzului acordarii unor drepturi stabilite in acordul colectiv instanta va admite primele doua capete de cerere si va obliga parata  sa plateasca reclamantei drepturile privind mentinerea securitatii in munca si contravaloare masa calda incepand cu 12.08.2009.
In legatura cu acest aspect instanta constata ca salarizarea reclamantei a fost facuta pana la data de 31.12.2009 in baza OUG 24/2000 cu modificarile ulterioare. Incepand cu 01.01.2010 cadrul legal de salarizare a personalului contractual din institutiile bugetare a fost modificat in raport cu prevederile Legii 330/2009. Potrivit art.1, 30 si 34 din acest act normativ incepand cu 01.01.2010 personalul bugetar trebuia reincadrat pe functie iar in actul administrativ de reincadrare trebuiau stabilite drepturile salariale de baza ale acestuia cat si sporurile cu caracter permanent de care urmeaza sa beneficieze angajatul.
Asa cum s-a aratat mai sus drepturile destinate mentinerii securitatii si sanatatii in munca cat si contravaloare masa calda nu au caracter de drepturi salariale si nu reprezinta o contravaloare a muncii prestate.
Ca urmare, acestea nu intra sub incidenta Legii 330/2009 fapt ce conduce la concluzia ca trebuie acordate pe toata perioada cat este in vigoare CCM 6/2008. Cum, acordul colectiv a fost incheiat la 15.02.2008 si urma sa-si produca efectele pe o perioada de 2 ani de la data inregistrarii instanta va acorda drepturile cerute prin   primele doua capete de cerere pana la data de 14.02.2010.
     Conform art.85 alin.2 lit.b din acordul colectiv , personalul contractual era indreptatit sa primeasca un premiu lunar de 2 % acest concept fiind incadrat de partile contractante in cel privind drepturi salariale. Potrivit angajatorului premiul a fost acordat pana la data de 01.04.2009 ulterior acestei date fiind sistata plata ca urmare a lipsei resurselor financiare. Asa cum s-a aratat mai sus aceasta lipsa nu justifica neexecutarea contractului colectiv  astfel ca petenta este indreptatita sa primeasca drepturile reprezentand premiul lunar de 2% incepand cu 01.04.2009. Si in ceea ce priveste aceste pretentii instanta constata ca nu intra sub incidenta prevederilor Legii 330/2009 atata timp cat premiul lunar de 2% se acorda doar persoanelor ce nu au fost sanctionate disciplinar si nu are caracterul de spor permanent.
      Cum reprezentantul angajatorului a precizat ca reclamanta nu a fost sanctionata disciplinar capatul de cerere privind premiul lunar de 2% va fi admis in sensul acordarii drepturilor pana la data de 14.02.2010 cand a expirat CCM.
     Este de remarcat ca doar sporurile si adaosurile sunt cele ce au fost avute in vedere de legiuitor in art.30 din Legea 330/2009 privind reincadrarea salariala ,premiul lunar de 2% nefiind cuprins in aceste concepte . Pe de alta parte,desi intr-o reglementarea partial diferita,  premiul lunar de 2% este consemnat si in textul Legii 330/2009 prin art. 24. Dar in privinta acestui drept legiuitorul a stabilit in mod expres (art. 30 alin. 7) ca prevederile intra in vigoare abia incepand cu 01.01.2011,deci implicit angajatorul din speta de fata  nu trebuia sa emita vreo decizie in legatura cu premiul care sa poata fi contestata in conditiile art.34 din Legea 330/2009. Aparitia Legii 330/2009 nu a condus la desfiintarea dreptului stabilit prin acordul colectiv incheiat , cazurile de incetare a prevederilor Contractelor colective fiind strict stabilite in textele de la art.33 din Legea 130/1996.Ca urmare caracterul obligatoriu al conventiei colective, a carei legalitate a fost pe deplin stabilita , trebuie respectat nu numai de partile contractante ci si de catre instanta investita cu o cerere de obligare la acordarea drepturilor decurgand din aceasta  , imprejurare ce impune necesitatea stabilirii temeiniciei pretentiilor pana la data expirarii contractului,14.02.2010.
     D.G.A.S.P.C. Botosani nu a contestat dreptul reclamantei de a beneficia de prima de concediu in cursul anului 2009.
     Cum art.85 alin.2 lit.f din CCM stabileste ca salariatii trebuie sa beneficieze de o prima de vacanta egala cu un salariul de baza avut in luna anterioara plecarii in concediu iar din centralizatorul state de plata rezulta ca nu a fost platita aceasta prima instanta va admite in totalitate si capatul de cerere nr.6 formulat de reclamanta.
     Aceeasi solutie va fi adoptata si in privinta pretentiilor de la capatul de cerere nr.8 privind prima de sarbatori ( Pasti si Craciun) stabilita in mod expres in art.87 alin.1 lit.j din acelasi contract ca fiind drept salarial suplimentar ce trebuia platit petentei.
     Conform art.87 alin.1 lit.i salariata este indreptatita sa primeasca si prima de 100 lei cu ocazia zilei de 8 martie 2009 aceste drepturi avand la randul lor, conform intelegerii partilor, caracterul de drepturi salariale.
                  In legatura cu aceste drepturi din art. 85 tribunalul constata ca sunt aplicabile prevederile art. 283 lit. c din Codul muncii si nu cele ale art. 283 lit. e din acelasi act. Delimitarea caracterului de drept salarial sau de obligatie ce decurge din contractul colectiv trebuie sa aiba in vedere in primul rand incadrarea in prevederile legale aplicabile ce reglementeaza acordarea acestor tipuri de drepturi. In speta de fata partile nu au invocat o asemenea prevedere ci doar dispozitiile CCM 6/2008.Conform art. 236 din Legea 53/2003 drepturile salariale nu sunt doar cele stabilite  in actele normative ci si cele ce decurg din conventiile colective legal incheiate. In art.283 lit.c si art. 166 din Codul Muncii legiuitorul a stabilit ca dreptul la actiune privind drepturile salariale se prescrie intr-un termen de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune fara a distinge dupa cum aceste drepturi rezulta din acte normative specifice diferitelor categorii de salariati ori din contractele colective de munca. Pentru a se stabili natura drepturilor consemnate  in acordurile colective instanta trebuie sa aiba in vedere regulile din Codul Civil privind interpretarea conventiilor din  art. 977-985 Cod Civil .Conform acestor dispozitii "Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor."Se observa in acest sens in speta de fata ca , la data incheierii CCM 6/2008 cat si pe toata durata de aplicabilitatea a actului , reglementarea din Capitolul nr. IV  a ramas neschimbata. Partile au convenit ca, in respectivul capitol , sunt reglementate salarizarea si alte drepturi salariale. Deci vointa lor a fost clar exprimata de a inscrie  in respectivul capitol principiile de salarizare cat si celelalte drepturi salariale printre care prima de 8 Martie 2009 , prima de Pasti 2009 scadenta la data sarbatorilor pascale din 19.04.2009 , prima de Craciun 2009 , scadenta la data de 24.12.2009 , alaturi de sporul de confidentialitate,sporul de fidelitate,s.a, aspect ce presupune aplicarea prevederilor art.283 lit. c si art. 166 din Legea 53/2003 in legatura cu toate drepturile negociate prin art. 84-96 din Capitolul IV " Salarizarea si alte drepturi salariale" din CCM 6/2008. Atata timp cat primele de 8 martie , Pasti 2009, Craciun 2009 au fost scadente la 8 martie 2009, 19 aprilie 2009 si respectiv 24. decembrie 2009 rezulta ca drepturile salariale puteau fi cerute pana la 08 .03. 2012,19.04.2012 si respectiv 24.12.2012.
              Instanta mai consemneaza ca solutii asemanatoare privind prime de pasti si craciun au fost pronuntate in sute de cauze privind salariatii sau fosti salariati de la Petrom SA in respectivele dosare stabilindu-se ca termenul de prescriptie este de trei ani deoarece partile au stabilit ca pentru aceste sarbatori se acorda" o suplimentare a drepturilor salariale". Situatia este asemanatoare si in prezenta cauza intrucat in art. 85 din CCM 6/2008 s-a consemnat ca : "Se acorda urmatoarele sporuri si adaosuri la salariul de baza:"astfel ca pentru identitate de ratiune drepturile privind Prima de 8 martie 2009,prima de Pasti - 19 aprilie 2009 si Prima de Craciun -24.12.2009 trebuie considerate drepturi salariale.
     Prin negociere partile au stabilit ca se impune si acordarea unui spor de confidentialitate unor categorii de salariati
     Art. 87 lit. i) din CCM  a stabilit ca se cuvine un spor de confidentialitate de 15% pentru:
     - personalul din cadrul aparatului propriu, cu exceptia muncitorilor, ingrijitorilor si paznicilor;
     - personalul din cadrul Complexului de Servicii Comunitare destinat Protectiei Copilului cu exceptia ingrijitorilor ;
     - personalul din celelalte compartimente care ocupa functii similare cu cele ale beneficiarilor de acest spor din cadrul aparatului propriu. Categoriile de personal vor fi stabilite in cadrul unei comisii paritare in termen de 30 zile de la data inregistrarii prezentului contract.
     Sindicatul X  a aratat prin precizarile depuse ca reclamantei i se cuvine acest spor intrucat ocupa o functie similara celor din aparatul propriu si in plus prin procesul verbal al comisiei paritare mixte administratie sindicat din 03.03.2008 s-au stabilit prin excludere categoriile de salariati ce ar urma sa beneficieze de acest drept salarial.
     Tribunalul constata in acest sens ca partile au indeplinit cele stabilite la linia 3 din art. 87 lit. i din CCM in sensul ca in termen de 30 zile de la data inregistrarii contractului (15.02.2008) adica la 03.03.2008 au stabilit, in acord cu prevederile anexei 1 privind Regulamentul de organizare si functionare a comisiei paritare din conventia comuna , ca sporul de confidentialitate li se cuvine celor ce ocupa functii similare cu cele din aparatul propriu cu exceptia muncitorilor calificati si necalificati ,ingrijitorilor, paznicilor, infirmierilor si a personalului TESA (magaziner, contabil,etc.).
     Atata timp cat reclamanta  a ocupat functia de asistent medical ,similara celor din aparatul propriu conform reprezentantului legal, aspect necontestat de angajator in conditiile art. 287 din Legea 53/2003, ce  nu este exclusa de la aplicarea art. 87 lit.i in baza  procesului verbal susmentionat rezulta ca aceasta trebuia sa beneficieze de sporul de 15% incepand cu 15.02.2008. Drepturile vor fi acordate pana la 31.12.2009 intrucat de la data de 01.01.2010 a intrat in vigoare Legea 330/2009 care stabileste un alt sistem de salarizare a personalului bugetar.
     In baza prevederilor acestui act normativ stabilirea sporurilor cu caracter permanent se face in conditiile art. 34 prin reincadrarea salariala ,instanta nefiind investita in prezenta cauza cu o cerere privind aplicarea Legii 330/2009.
                 Tribunalul este dator sa explice si o aparenta contradictie intre modalitatea de aplicare a Legii 130/1996 si a Legii 53/2003 in raport cu prevederile Legii 330/2009 atata timp cat o parte din drepturi au fost acordate pana la 31.12.2009 iar o serie de sporuri pana la 14.02.2010 data expirarii CCM 6/2008.
             Asa cum se precizeaza in art. 1 din Legea 330/2009 obiectul de reglementare a acestui act normativ este sistemul de salarizare a personalului platit din bugetul general consolidat al statului.
              S-a explicat mai sus ca drepturile privind mentinerea securitatii si sanatatii in  munca cat si contravaloare masa calda nu intra in conceptul de drepturi salariale si deci nu intra sub incidenta actului cu nr. 330/2009.
             Nici premiul lunar de 2% nu intra sub incidenta acestui act intrucat desi reglementat in art. 24 din Legea 330/2009, totusi conform art. 30 alin. 7 din acelasi act , dispozitiile privind premiul lunar nu se aplica in 2010.Cu alte cuvinte modalitatea de stabilire a acestui premiu nu poate fi contestata in conditiile 34 din Legea privind salarizarea unitara ,prevederile art. 24 intrand in vigoare incepand cu 01.01.2011.In plus conform art.  33  din Legea 130/1996 aplicarea Contractului colectiv de munca inceteaza  la implinirea termenului sau la terminarea lucrarii pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia, la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a unitatii sau prin acordul partilor, situatii care nu se regasesc in speta de fata,cel putin acordarea drepturilor privind premiul lunar fiind obligatorie pana la momentul expirarii contractului colectiv , data de 14.02.2010 . Chiar Constitutia Romaniei arata prin art. 38 alin. 5 ca "Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate." fapt ce conduce la concluzia ca aplicarea contractului colectiv nr. 6 /2008 este obligatorie nu numai pentru partile contractante ci si pentru instanta de judecata.
               Situatia este diferita in ceea ce priveste sporul de confidentialitate cat si sporul de munca in conditii periculoase cerute initial de toti cei 1231 reclamanti.     Astfel cele doua sporuri sunt reglementate si in Legea 330/2009 atat in anexele la lege cat si in notele la anexe. Spre exemplu in nota 3 la anexa I.3 se consemneaza ca sporul de confidentialitate este inclus in salariul de baza iar in art. 5  din Anexa nr. 1 ca marimea sporului pentru conditii periculoase se stabileste de catre ordonatorul principal de credite cu avizul a doua ministere. Ca urmare este evident ca in comparatie cu premiul lunar de 2% ,pentru sporul de confidentialitate si cel de conditii periculoase exista dubla reglementare,atat in CCM 6/2008 cat si in Legea 330/2009 . Din statele de plata aflate la dosar rezulta ca incepand cu 01.01.2010 salariul lunar de baza este mai mare decat cel din luna decembrie 2009 ,probabil ca urmare a includerii unor sporuri, a fost acordata o suma compensatorie ,iar sporul pentru conditii periculoase a fost stabilit in alta rubrica decat cea folosita  in decembrie 2009 ,aspect ce confirma ca incepand cu 01.01.2010 au fost aplicate prevederile Legii 330/2009. In consecinta verificarea conditiilor de acordare a celor doua sporuri enumerate ar putea fi facuta doar in conditiile art. 34 din Legea 330/2009 aspect ce nu face obiectul investirii instantei,atata timp cat in prezenta cauza nu s-a depus o contestatie privind reincadrarea salariala. Or conform art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila instanta este datoare sa solutioneze cauza doar in limitele investirii respectiv aplicabilitatea exclusiva a CCM 6/2008 in legatura cu cele doua sporuri, pana la 31.12.2009 cand a intervenit noua reglementare legala.
     In ceea ce priveste drepturile pentru asigurarea unei tinute decente reprezentantul reclamantilor  prin precizarile depuse a aratat ca in virtutea functiei pe care o ocupa, reclamanta reclamantul reprezinta institutia atat in raport cu alte autoritati cat si in comunitate. A invocat in acest sens prevederile art. 87 alin. 1 lit.K din CCM.
          Potrivit acestui text se acorda urmatoarele sporuri si adaosuri la salariul de baza:
           "k) salariatii care in exercitarea atributiilor de serviciu reprezinta institutia sau interesele acesteia in raport cu terte persoane, beneficiaza pentru asigurarea unei tinute decente de fonduri in cuantum cuprins intre 300 - 600 lei/an in vederea procurarii acestei tinute. Categoriile de personal si cuantumul sumelor vor fi stabilite in cadrul unei comisii paritare in termen de 30 zile de la data inregistrarii prezentului contract. Sumele stabilite vor fi achitate in cursul trimestrului II al fiecarui an bugetar."
          Prin acelasi act partile contractante au stabilit in anexa 1 din CCM si cum va functiona comisia paritara in sensul ca urma sa fie  compusa din 4 reprezentanti ai administratiei si 4 reprezentanti ai Sindicatului "X" Botosani, desemnati de fiecare parte in termen de 5 zile de la data intrarii in vigoare a acordului 6/2008. Comisia paritara urma sa  functioneze pe toata perioada aplicarii actului si era  imputernicita sa analizeze, sa interpreteze si sa rezolve totalitatea problemelor ce puteau apare  in aplicarea Contractului colectiv de munca la nivelul D.G.A.S.P.C. In finalul anexei s-a stabilit ca in cazul in care comisia paritara nu va reusi solutionarea problemelor supuse dezbaterilor in termen de 7 zile calendaristice de la data solicitarii de convocare depuse de una din parti, partile se pot adresa instantelor judecatoresti, in conformitate cu prevederile legale. 
                  Reprezentantii reclamantilor nu au facut dovada stabilirii in cadrul comisiei paritare a categoriilor de personal si cuantumului sumelor potrivit textului analizat si nici a faptului ca s-au adresat instantei .
               In lipsa unei intelegeri a partilor in legatura cu aceste aspecte nu se pot determina categoriile de personal carora li se aplica disp. art. 87 lit.K din CCM.
                Tribunalul nu se poate substitui partilor si sa stabileasca peste acordul acestora  ,salariatii carora ar trebui sa li se aplice acest text si va constata ca in lipsa unor interpretari ale Comisiei paritare partile au hotarat in mod tacit ca raman fara aplicabilitate prevederile acestui articol sens in care va fi respins capatul de cerere privind acordare drepturi pentru asigurarea unei tinute decente.
         Potrivit art.1169 din Codul civil reclamanta trebuia sa dovedeasca efectuarea unor cheltuieli de judecata.
         Cum asemenea probe nu au fost administrate instanta va respinge capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata.
         Pentru aceste motive,
         
         IN NUMELE LEGII
         HOTARASTE
                                       
      In temeiul art.246 Cod procedura civila ia act de renuntarea la judecata capetelor de cerere formulate de  reclamanta O. A. - prin Sindicatul ,,X,,Botosani cu sediul in str. Maxim Gorki nr. 4 Botosani in contradictoriu cu parata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani cu sediul in str. Maxim Gorki nr. 4 Botosani avand ca obiect:
 3. - premiul anual;
 5.- indemnizatia de instalare;
11.- cheltuielile de transport
12.- sporul de 15% pentru alte atributii ;
13.- indemnizatia/compensatia pentru zilele de concediu de odihna;
15.- sporul de 75% pentru conditii de munca;
16.- sporul de tura;  
     Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru pretentiile privind drepturile destinate mentinerii securitatii si sanatatii in  munca,  precum si de achitare a contravalorii masa calda, aferente intervalului 1.08.2009-11.08.2009 si , pe cale de consecinta, le respinge ca fiind prescrise.
     Admite exceptia prescrierii dreptului material la actiune cu privire capatul de cerere avand ca obiect plata unei despagubiri pentru neachitarea tichetelor cadou cuvenite pentru anul 2009 si, pe cale de consecinta il respinge ca fiind prescris.
      Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului  Sindicatului X Botosani,si  pe cale de consecinta, respinge actiunea formulata de acesta, pentru lipsa calitatii procesuale active.
     Admite in parte actiunea in pretentii banesti formulata de reclamanta O. A. prin  Sindicatul ,,X,, Botosani  in contradictoriu cu parata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani.
    Obliga parata sa plateasca reclamantei:
- drepturile destinate mentinerii securitatii si sanatatii in  munca pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08.2009-14.02.2010 in cuantum de  150 lei lunar;
- drepturile reprezentand contravaloarea masa calda pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08.2009-14.02.2010 in cuantum de 7 lei/zi lucratoare;
- premiul lunar de 2% calculat la drepturile salariale din fiecare luna pentru intervalul 1.04.2009-14.02.2010;
- sporul de confidentialitate de 15% aplicat la salariul de baza pentru perioada 15.02.2008-31.12.2009;
- prima de vacanta pentru anul 2009;
- primele pentru sarbatorile de Pasti si Craciun pentru anul 2009;
- premiul pentru ziua de 8 Martie in valoare de 100 lei pentru anul 2009;
   Respinge ca nefondate capetele de cerere avand ca obiect:
    -plata cheltuielilor de judecata;                         
    -drepturi pentru asigurarea unei tinute decente;
 Definitiva si executorie de drept.
 Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
  Pronuntata in sedinta publica din 29.09.2010.

Presedinte,               Judecator,               Asistenti Judiciari,                          Grefier, 8
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Indemnizatii

Neacordarea indemnizatiei cuvenite presedintelui Asociatiei de proprietari - Decizie nr. 52 din data de 30.01.2014
Calcularea si plata indemnizatiei de concediu de odihna acordata cadrelor didactice si didactice auxiliare din invatamantul preuniversitar pentru anul 2009 - 2010 - Sentinta civila nr. 423 din data de 20.03.2014
Scutirea de la restituirea indemniza?iei de cre?tere a copilului. Aplicabilitatea Legii nr. 126/2014. - Decizie nr. 1100 din data de 07.09.2016
Indemnizatie reparatorie. Suspendare acordare. Decizie de recuperare a sumelor incasate necuvenit. - Decizie nr. 887 din data de 08.10.2015
Realizarea de venituri incompatibile cu indemnizatia lunara pentru cresterea copilului. - Decizie nr. 4171 din data de 21.05.2014
Drepturile prevazute de Legea 284/2010 privind acordarea ajutoarelor sau indemnizatiilor prevazute la iesirea la pensie, la incetarea raporturilor de serviciu sau trecerea in rezerva nu pot fi acordate in anul 2011. - Hotarare nr. 172 din data de 16.01.2013
Acordarea indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor nascuti dintr-o sarcina gemelara, tripleti sau multipleti. - Hotarare nr. 4 din data de 14.01.2013
Indemnizatia reparatorie de revolutionar. Majorare 15%. - Hotarare nr. 341 din data de 11.02.2013
Indemnizatia reparatorie de revolutionar. Modalitate de calcul - Hotarare nr. 215 din data de 28.01.2013
Indemnizatie pentru cresterea copilului. Reducerea cuantumului acesteia. Legalitate. - Decizie nr. 7429 din data de 06.11.2012
Indemnizatia pentru cresterea copilului. Conditia stagiului de cotizare asimilat. - Decizie nr. 2293 din data de 13.09.2011
Indemnizatia pentru cresterea copiilor proveniti din sarcini multiple. - Decizie nr. 1211 din data de 03.11.2009
Indemnizatia de dispozitiv. Persoane indreptatite. Personal contractual din cadrul primariilor. - Decizie nr. 782 din data de 15.09.2008
Recurs - aplicarea reducerii de 25% prevazuta de Legea 118/2010 indemnizatiei de concediu aferenta anului scolar 2009-2010 - Decizie nr. 1113 din data de 20.07.2011
Recurs - aplicarea reducerii de 25% prevazuta de Legea 118/2010 indemnizatiei de concediu aferenta anului scolar 2009-2010 - Decizie nr. 1113 din data de 20.07.2011
Modalitatea de calcul a indemnizatiei pentru concediul de odihna in cazul cadrelor didactice in contextul intrarii in vigoare a legii nr. 118/2010. - Decizie nr. 1094 din data de 11.06.2011
Indemnizatia de dispozitiv reglementata de dispozitiile Legii nr. 138/1999 si ale Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/05 iunie 2002 modificat si completat prin Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr. 496/28 iulie 2003. Categoriile d... - Decizie nr. 744 din data de 06.11.2008
Indemnizatia de dispozitiv prevazuta de art. 13 din Legea nr. 138/1999 si de pct. 9.2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.I. nr. 275/2002, astfel cum a fost modificat si completat prin Ordinul M.A.I. nr. 4962003. Sfera subiectelor de dre... - Sentinta comerciala nr. 737 din data de 30.10.2008
Contencios administrativ. Drepturi salariale solicitate de functionari publici. Norma de hrana. - Decizie nr. 723 din data de 25.09.2009
Dreptul muncii. Stimulente primite de un consilier juridic din cadrul Ministerului Justitiei in perioada 2006 - 2008. Solicitarea acestora si de catre asistentii judiciari. - Decizie nr. 1105 din data de 05.12.2009