Indemnizatie pentru cresterea copilului. Reducerea cuantumului acesteia. Legalitate.

Indemnizatie pentru cresterea copilului. Reducerea cuantumului acesteia. Legalitate.

Diminuarea indemnizatiei este prevazuta de Legea nr. 118/2010 si are un scop legitim de interes general, fiind determinata de reducerea cheltuielilor bugetare, iar solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului.
In cazul reducerii indemnizatiei de crestere a copilului printr-o lege, pentru viitor, nu este vorba de o lipsire de „bun”, ci se poate vorbi doar de necesitatea respectarii dreptului asupra unei „valori patrimoniale” cu privire la care exista o speranta legitima a asiguratului, astfel ca aprecierea proportionalitatii masurii nu presupune verificarea acordarii, de catre stat, a unei despagubiri adecvate, ci presupune, potrivit principiilor analoage a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie de pensii, in concret, verificarea urmatoarelor conditii: in ce masura angajatul a fost lipsit in totalitate de salariu, acesta si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta sau masura este discriminatorie.
Sub acest aspect instanta europeana accepta reduceri substantiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurari sociale fara a ajunge la concluzia incalcarii articolului 1 al Protocolului nr. 1, astfel ca se poate concluziona,  ca ingerinta Statului Roman prin Guvern in dreptul la indemnizatia pentru cresterea copilului, prin diminuarea acestuia cu un cuantum fix de 15%, dar nu mai putin de 600 lei, avand in vedere caracterul ei general si fara discriminare, si pe o perioada de timp limitata, este proportionala cu scopul legitim urmarit de Legea nr. 118/2010 si prin urmare dreptul intern  trebuie aplicat, nefiind incidente prevederile art. 20 din Constitutia Romaniei.


Sectia de contencios administrativ si fiscal - Decizia nr. 7429/06 noiembrie 2012

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub dosar nr. 1738/107/2011 reclamanta U.O.M. a chemat in judecata parata Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale A.I., pentru ca in contradictoriu cu aceasta sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei de 2114 lei reprezentat de diferenta dintre indemnizatia de maternitate stabilita prin Decizia nr. 1265803581351 emisa la data de 10.02.2010 de catre AJPS A. si cea efectiv achitata pentru perioada iulie 2010 – decembrie 2010, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii se arata ca prin decizia nr. 1265803681351 emisa la data de 10.02.2010 parata a dispus in considerarea disp. art. 19 pct. 2 lit. L din HG 1285/2008, art. 9 alin.3 din OUG nr. 148/2005 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, art. 10 din OUG nr. 148/2005, art. 19 al.2, art. 19.1 si art. 19.2 din normele metodologice de aplicare a prevederilor  OUG 148/2005 aprobarea indemnizatiei pentru cresterea copilului in cuantum de 2158 lei.
Conform art. 2 din decizia mentionata drepturile au fost acordate incepand cu data de 01.01.2010.
Pana in luna iunie 2010 indemnizatia de maternitate a fost virata in cuantumul prevazut prin decizia mentionata. Din luna iulie 2010 indemnizatia a fost platita in cuantum de 1856 lei, la momentul formularii actiunii fiind inregistrata neachitata suma de 2114 lei.
Reclamanta mai arata ca parata a invocat ca motiv al neachitarii in integralitate a drepturilor stabilite conform deciziei emise art. 12 din Legea nr. 118/2010.
Reclamanta apreciaza ca o atare motivare si respectiv reducerea cuantumului indemnizatiei de maternitate reprezinta o incalcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie – fiind vorba de un drept in plata legal stabilit si prin urmare este exclusa posibilitatea diminuarii acestuia. Prin acceptarea diminuarii indemnizatiei de maternitate in modalitatea efectuata se aduce atingere principiului protectiei asteptarilor legitime – principiu indisolubil legat de statul de drept, in conditiile in care nu mai exista siguranta in ceea ce priveste previzibilitatea normelor de drept.
Masura dispusa incalca norme de drept si principii expres prevazute in ceea ce priveste protectia copilului. In mod cert in aceasta situatie nu se pune in discutie notiunea de interes general al comunitatii, masura fiind discriminatorie si in contradictie cu art. 47 din Constitutie, prin care statul este obligat sa ia masuri de protectie sociala de natura sa asigure un nivel de trai decent sau cu art. 49 care precizeaza ca in privinta copiilor statul acorda un regim special de protectie.
Prin urmare, reclamanta apreciaza ca masura restrangerii drepturilor recunoscute constituie o ingerinta care afecteaza dreptul de proprietate in substanta acestuia, incalcand in aceasta modalitate art. 1 din protocolul nr.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Din alt punct de vedere reclamanta considera ca reducerea cuantumului indemnizatiei impunea cu necesitate – fiind in situatia unui act administrativ – modificarea acestuia si doar in acest context punerea in aplicare a dispozitiilor legale invocate de catre parata. Inexistenta unei modificari a deciziei prin care a stabilit indemnizatia de maternitate lipseste de consecinte juridice retinerile efective din cuantumul acesteia, care apar a fi nelegale.
In probatiune reclamanta a depus la dosar urmatoarele acte: extras pentru perioada 01.01.2010-09.02.2011, decizia nr. 1265803681351/10.02.2010, raspunsul paratei la cererea reclamantei de restituire a sumei de 2114 lei.
Parata, legal citata, a formulat intampinare (fila 19) prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata intrucat achitarea drepturilor banesti a avut ca temei art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si a reprezentat o masura cu efect temporar, respectiv a durat doar pana la 31.12.2010.
Prin Sentinta nr.4419/CAF/2011 Tribunalul Alba  a respins actiunea reclamantei retinand ca prin Decizia nr. 1265803681 emisa de parata la data de 10.02.2011 (fila 28) s-a stabilit acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului 0-2 ani in cuantum de 2158 lei pentru reclamanta U.O.M., in calitate de reprezentant legal al copilului B.S.
Reclamanta a primit drepturile stabilite cu acest titlu in acest cuantum pana in luna iunie 2010 iar in perioada iulie-decembrie 2010 le-a primit diminuate cu 15%.
In drept: potrivit art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vedere restabilirii echilibrului bugetar cuantumul indemnizatiilor acordate in temeiul art. 1 din OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele care se afla in plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi se diminueaza cu 15%. Daca din calcul rezulta un cuantum mai mic de 600 lei se acorda 600 lei.
Se constata ca reclamantei i-a fost diminuata indemnizatia cu 15% in perioada iulie 2010 – decembrie 2010, ca efect al aplicarii legii mai sus indicate. Masura luata in baza acestui act normativ a avut caracter efectiv temporar intrucat incepand cu luna ianuarie 2011 cuantumul indemnizatiei s-a achitat integral.
Se constata ca aceasta masura nu contravine nici normelor de drept comunitar, intrucat pe de o parte ea nu are caracter discriminatoriu, fiind aplicata tuturor persoanelor aflate in atare situatie, iar pe de alta parte s-a respectat cerinta proportionalitatii intre mijloc si scopul legitim urmarit, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare, asa cum de altfel a statuat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 874/25.06.2010.
Chiar daca s-ar identifica aceasta indemnizatie ca avand regimul dreptului de proprietate prevazut de art. 53 din Constitutie sau cu regimul unui bun in forma art. 1 din protocolul nr. 1 CEDO, totusi aceste drepturi pot comporta limitari, restrangeri, ingradiri, daca sunt justificate in scop legitim, cerinte rezonabile, proportionale in concurs cu interesul public, general. Or aceasta solutie a reducerii tuturor drepturilor banesti bugetare ca efect al crizei si pe durata temporara s-a dovedit a fi constitutionala si conforma cu normele comunitare, considerent pentru care se retine ca drepturile banesti cuvenite cu titlu de indemnizatie pentru cresterea copilului au fost achitate reclamantei in conditiile prevazute de lege, astfel ca actiunea promovata este neintemeiata, urmand a fi respinsa.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta U.O.  solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
In motivarea recursului reclamanta sustine in esenta ca  hotararea instantei de fond este insuficient motivata, nu analizeaza in detaliu apararile reclamantei,iar pe fond se sustine in esenta ca potrivit jurisprudentei Curtii E.D.O. indemnizatia de crestere a copilului   reprezinta un bun in sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia E.D.O., iar privarea de proprietate asupra acestui bun impune obligatia corelativa a statului de a despagubi pe proprietar, pentru ca fara plata unei sume rezonabile, raportata la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor prevazut de norma europeana sus amintita.
Legea nr. 118/2010 nu ofera reclamantei posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate, care n-a fost justificata de Guvern prin nici o circumstanta exceptionala.
Se mai arata ca reducerea indemnizatiei si imposibilitatea  de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea salariatilor si a asiguratilor  a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general.
Spre realizarea acestei analize se sustine ca judecatorul national nu este impiedicat de constatarea de catre Curtea Constitutionala ca Legea nr. 118/2010 respecta exigentele Constitutiei, in a face aplicarea dispozitiilor art. 20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
In drept, se invoca art. 304 pct. 7 si 9 C.p.civ..
Prin intampinare parata a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind hotararea instantei de fond drept temeinica si legala.
Analizand sentinta atacata sub toate aspectele cauzei conform art. 3041 C.p.civ. cat si prin prisma motivelor invocate, Curtea constata ca recursul formulat de reclamanta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a identificat in mod corect problematica juridica aplicabila cauzei de fata, solutia la care a ajuns fiind rezultatul cercetarii existentei dreptului reclamantei din perspectiva dreptului intern si al constatarii imprejurarii ca acesta a facut obiectul controlului de constitutionalitate de organismul intern cu atributii in domeniu, analiza instantei de fond concretizandu-se si intr-o analiza a art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia E.D.O. Chiar daca nu exhaustiva ,totusi motivarea instantei este clara ,nu contine motive contradictorii si urmeaza a fi complinita si cu argumentele prezentei decizii. Astfel, instanta de recurs apreciaza ca nu este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct .7 Cpr civ..
In ce priveste motivul de recurs invocat potrivit art.304 pct.9 Cpr civ., se retine ca solutia instantei de fond este in concordanta  cu prevederile legale ,constitutionale si internationale in materia dreptului la salariu,dreptului la munca si  dreptului de proprietate .
In primul rand este de retinut ca Legea 118/2010 a fost analizata de Curtea Constitutionala, sigur raportat la prevederile Constitutiei Romaniei si apreciata ca respectand exigentele legii fundamentale.
Prin Decizia nr. 874/2010, generala si obligatorie, referitor la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, examinand obiectia de neconstitutionalitate a  art.10-17, cu privire la prestatiile sociale al caror cuantum a fost diminuat, a constatat urmatoarele :
    – cuantumul prestatiilor sociale prevazute expres de textul constitutional al art. 47 (de exemplu: ajutorul de somaj) poate fi diminuat cu respectarea conditiilor impuse de art. 53 din Constitutie; cele constatate de catre Curte la analiza constitutionalitatii restrangerii exercitiului dreptului la munca fiind mutatis mutandis aplicabile si in acest caz;
    – cuantumul prestatiilor sociale care nu sunt prevazute de textul constitutional al art. 47 (de exemplu, cele cuprinse la art. 15 din legea criticata) poate fi dimensionat de catre legiuitor in functie de posibilitatile bugetare existente la un moment dat; astfel, reducerea acestui cuantum nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
Argumentele retinute in ce priveste masura de diminuare a cuantumului salariului cu 25% se pot aplica si situatiei in cauza ,in sensul ca desi diminuarea constituie o restrangere a exercitiului dreptului constitutional la munca/asigurari sociale  ce afecteaza dreptul la salariu/indemnizatie, este adoptata cu respectarea  prevederilor art. 53 din Constitutie.
O atare masura se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie, putand fi justificata de intrunirea, in mod cumulativ, a cerintelor expres prevazute de norma constitutionala mai sus mentionata, si anume sa fie prevazuta prin lege, sa se impuna restrangerea sa, restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, sa fie necesara intr-o societate democratica, sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Curtea a retinut ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului, ca un corolar al dreptului la munca, este prevazuta prin legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Acelasi argument se poate retine si in ce priveste diminuarea indemnizatiei de crestere a copilului cu 15% dar nu mai putin de 600 lei.
De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de „securitate nationala” din textul art. 53, ci si alte aspecte din viata statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
S-a apreciat ca restrangerea prevazuta de legea criticata este necesara intr-o societate democratica tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, tot Curtea Constitutionala a constatat ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 15% a cuantumului) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a mai constatat totodata ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 15% se aplica tuturor categoriilor de beneficiari  in acelasi cuantum si mod.
Curtea retine ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat, subliniind evidenta faptului ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
In acest sens, Curtea a constatat ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010.
Ori dreptul constitutional analizat prin decizia de mai sus coincide cu cel reglementat de art. 1 din Protocolul 1 aditional CEDO,iar conditiile care permit ingerinta statului asupra dreptului ,limitand-o  strict ,astfel incat sa aiba un caracter proportionat,echilibrat si nediscriminatoriu sunt chiar cele analizate de instanta de fond  si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului ,astfel incat nu pot avea o alta abordare ,chiar daca sunt  reglementate in acte  diferite,insa cu continut asemanator.
Dar  chiar daca s-ar proceda la o analiza a compatibilitatii dreptului intern raportat la conventia mentionata facand abstractie de cele de mai sus,nu se impune  inlaturarea legii interne si  aplicarea directa si preeminenta a  tratatelor internationale ratificate de Romania, respectiv a art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia E.D.O.
Este indiscutabil ca dreptul la salariu in lumina jurisprudentei Curtii E.D.O. reprezinta un „bun” in sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o „speranta legitima” de a il vedea concretizat, in schimb, in cazul reducerii salariilor printr-o lege, pentru viitor, se poate vorbi doar de o „valoare patrimoniala” cu privire la care exista o speranta legitima a salariatului bugetar, distinctie care este importanta sub aspectul asa numitului „test de proportionalitate”, adica analizarea proportionalitatii dintre diminuarea salariului cu 25% si scopul urmarit de Legea nr. 118/2010, intrucat „Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anume cuantum (…) O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, daca are o baza suficienta in dreptul intern.” (Cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei).Aceste argumente pot fi aplicate si in ce priveste indemnizatia pentru cresterea copilului.
Pentru a analiza daca sunt incalcate prevederile art. 1 din Primul protocol, mai trebuie verificat daca exista o ingerinta a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea de bun, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un „just echilibru” intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, diminuarea indemnizatiei este prevazuta de Legea nr. 118/2010 si are un scop legitim de interes general, fiind determinata de reducerea cheltuielilor bugetare, iar solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de „securitate nationala” din textul art. 53 din Constitutie, ci si alte aspecte din viata statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului. Situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
In cazul reducerii indemnizatiei de crestere a copilului printr-o lege, pentru viitor, asa cum s-a mai aratat, nu este vorba de o lipsire de „bun”, ci se poate vorbi doar de necesitatea respectarii dreptului asupra unei „valori patrimoniale” cu privire la care exista o speranta legitima a asiguratului, astfel ca aprecierea proportionalitatii masurii nu presupune verificarea acordarii, de catre stat, a unei despagubiri adecvate, ci presupune, potrivit principiilor analoage a jurisprudentei Curtii E.D.O. in materie de pensii, in concret, verificarea urmatoarelor conditii: in ce masura angajatul a fost lipsit in totalitate de salariu, acesta si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta sau masura este discriminatorie.
Sub acest aspect instanta europeana accepta reduceri substantiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurari sociale fara a ajunge la concluzia incalcarii articolului 1 al Protocolului nr. 1, astfel ca se poate concluziona,  ca ingerinta Statului Roman prin Guvern in dreptul la indemnizatia pentru cresterea copilului, prin diminuarea acestuia cu un cuantum fix de 15%,dar nu mai putin de 600 lei, avand in vedere caracterul ei general si fara discriminare, si pe o perioada de timp limitata, este proportionala cu scopul legitim urmarit de Legea nr. 118/2010 si prin urmare dreptul intern  trebuie aplicat, nefiind incidente prevederile art. 20 din Constitutia Romaniei.
In ceea ce priveste critica reclamantei vizand faptul ca instanta de fond a retinut gresit ca incepand cu luna ianuarie i s-a achitat indemnizatia in intregime, se observa ca acest aspect este lipsit de relevanta, intrucat obiectul litigiului il constituie reducerea indemnizatiei pentru perioada iulie-decembrie 2010.
Fata de aceste considerente, Curtea a retinut ca sentinta pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica, iar fata de dispozitiile art. 312 din Codul de procedura civila recursul a fost respins, ca neintemeiat.