InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Sibiu

Calcularea si plata indemnizatiei de concediu de odihna acordata cadrelor didactice si didactice auxiliare din invatamantul preuniversitar pentru anul 2009 - 2010

(Sentinta civila nr. 423 din data de 20.03.2014 pronuntata de Tribunalul Sibiu)

Domeniu Indemnizatii | Dosare Tribunalul Sibiu | Jurisprudenta Tribunalul Sibiu

Constata ca s-a inregistrat la aceasta instanta actiunea formulata si precizata de reclamantul Sindicatul Invatamantului Preuniversitar in numele si pentru membrii de sindicat impotriva paratei Scoala Gimnaziala R.  prin care s-a solicitat obligarea paratei la :
- Calcularea indemnizatiei de concediu odihna aferenta anului 2009-2010 cuvenita fara aplicarea diminuarii de 25 % prev. de art. 1 Lg. 118/2010;
- Plata diferentei dintre indemnizatia de concediu de odihna aferenta anului 2009-2010 achitata si cea cuvenita actualizata cu indicele de concediu pentru luna iulie 2010 si pana la data platii integrale.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca in baza art. 103 Lg. 128/1997 Statutul personalului didactic, cadrele didactice beneficiaza de un concediu de odihna anual platit in perioada vacantelor scolare, iar conf. Ordinului nr. 3251/1998 al Ministerului Educatiei Nationale pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie in raport cu nr. zilelor de concediu inmultit cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si a indemnizatiei de conducere luate impreuna.
Indemnizatia de concediu de odihna se plateste inaintea fiecarui concediu cu cel putin 5 zile conform C. muncii si cu cel putin 10 zile conform C.C.M. la nivel national.
Prin Lg. 118/2010 privind unele masuri in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor, indemnizatiilor de incadrare, inclusiv sporurile si alte drepturi salariale stabilite conf. Lg. cadru 330/2009 si ale OUG 1/2010 s-au diminuat cu 25 %.
In aplicarea acestui text legal parata a diminuat indemnizatia de concediu a membrilor de sindicat cu 25 % in mod nelegal deoarece diminuarea prevazuta de art. 4 Lg. 118/2010 se aplica numai incepand cu data intrarii in vigoare a legii, respectiv 03.07.2010, data la care membrii de sindicat reprezentati de reclamant erau in concediu.
In drept s-au invocat prev. art. 1 Lg. 118/2010, art. 150 C. muncii, Lg. 128/1997 si H.G 250/1992.
Parata, desi a fost legal citata, nu a depus intampinare si nu si-a exprimat pozitia fata de actiune.
Actiunea este scutita de plata taxei de timbru conf. art. 270 din C. Muncii.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului precum si a probelor administrate in cauza, respectiv inscrisuri, instanta retine urmatoarele :
Membrii de sindicat reprezentati de reclamant au calitatea de cadru didactic si au fost angajatii paratei in anul scolar 2009-2010, fapt ce rezulta din tabelul depus de parata la dosar.
Avand calitatea de personal contractual, membrilor de sindicat le sunt aplicabile normele dreptului comun in materie, respectiv art. 150 alin. 3 C. muncii, art. 59 Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, art. 103 Lg. 128/ 1997 privind Statutul personalului didactic; pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului din invatamant, art. 7 H.G. 250/1992 privind concediul de odihna.
Conform art. 150(1) C. muncii, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent iar conform alin. 3 al aceluiasi articol aceasta indemnizatie se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare inainte de plecarea in concediu.
In perioada in discutie ( anul scolar 2009-2010 ), dreptul la concediu al personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Lg. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Conf. art. 103 Lg. 128/1997 cadrele didactice beneficiaza de dreptul la un concediu anual platit in perioada vacantelor scolare, respectiv universitare cu o durata de cel putin 62 zile.
Potrivit art. 7 HG 250/1992 pe durata concediului, salariatii au dreptul la o indemnizatie iar potrivit Ordinului 3251/1998 al Ministerului Educatiei Nationale indemnizatia se calculeaza in raport cu nr. zilelor de concediu inmultit cu media zilnica a salariului de baza a sportului de vechime si dupa caz a indemnizatiei de conducere luate impreuna, corespunzator fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu.
Potrivit art. 7 alin. 5 HG 250/1992 si art. 26 din Ordin, indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu.
Prin Lg. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar art. 1 s-a prevazut ca , cuantumul brut al salariilor /indemnizatiilor de incadrare, sporuri si alte drepturi salariale in conf. cu Lg. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale OUG 1/2010 se diminueaza cu 25 %.
Avand in vedere modalitatea de calcul al indemnizatiei de concediu pentru personalul didactic dar si principiul neretroactivitatii legii, reducerea cu 25% statuata prin art. 1 Lg. 118/2010 este aplicabila indemnizatiei de concediu numai de la momentul intrarii in vigoare a acestui act normativ ( 03.07.2010 ) in contextul in care concediul de odihna este efectuat dupa aceasta data.
In acest sens s-a statuat si prin Decizia nr. 20/2011 a I.C.C.J ( RIL ) conform careia  „dispozitiile art. 1 Lg. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar raportat la art. 150 C. muncii, art. 103 lit. a Lg. 128/1997 si art. 7 HG 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizatiei de concediu de odihna aferent anului scolar 2009 – 2010, dupa intrarea in vigoare a Lg. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010”.
In cauza membrii de sindicat reprezentati de reclamant au efectuat concediul de odihna anterior datei de 3 iulie 2010 astfel cum rezulta din tabelul depus la dosar de catre parata, situatie in care – tinand cont de prevederile legale de acordare a indemnizatiei cu 5 zile lucratoare anterior plecarii in concediu - este evident ca dreptul lor de a primi indemnizatia s-a nascut inainte de aparitia L. 118/2010.
Pentru aceste considerente in baza art. 330 ind. 7 al. 4 C. pr. civ, 150 C. muncii, Lg. 128/1997, art. 7 HG 250/1992, Ordinul nr. 3251/1998 al Ministerului Educatiei Nationale se va admite actiunea formulata de reclamant pentru membrii de sindicat,  cu obligarea paratei la calcularea indemnizatiei de concediu odihna aferenta anului 2009-2010 cuvenita fara aplicarea diminuarii de 25 % prev. de art. 1 Lg. 118/2010 si la plata diferentei dintre indemnizatia de concediu de odihna aferenta anului 2009-2010 achitata si cea cuvenita, actualizata cu indicele de inflatie incepand cu data platii indemnizatiei de concediu pentru luna iulie 2010 si pana la data platii integrale, pentru repararea intregului prejudiciu suferit prin neplata diferentelor cuvenite conf. art. 166  alin.4, C. muncii .
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Indemnizatii

Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018
FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
OMOR - Sentinta penala nr. 19 din data de 10.03.2017
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
Incuviintare executare silita formulata de executorul judecatoresc. Amenda aplicata de I.S.C.T.R. - Decizie nr. 366 din data de 20.04.2017