Indemnizatia de dispozitiv. Persoane indreptatite. Personal contractual din cadrul primariilor.

    Indemnizatia de dispozitiv. Persoane indreptatite. Personal contractual din cadrul primariilor.

     Potrivit art. 13 din legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste  institutii   „ cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza”.

     Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia civila nr. 782/15  septembrie 2008

     Prin actiunea in conflict de drepturi inregistrata la Tribunalul Alba sub dosar nr. 430/107/2008 reclamanta M.S. i-a chemat in judecata pe paratii CL al comunei Livezile si Primarul comunei Livezile, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
- obligarea paratilor la calcularea, alocarea si plata catre reclamanta incepand cu data de 01.12.2004 a drepturilor banesti reprezentand indemnizatie de dispozitiv in cuantum de 25% din salariu de baza potrivit ordinului M.A.I nr.496/2003 si in continuare pana la incetarea raporturilor de munca, suma de bani actualizata cu indicele de inflatie la data scadentei fiecarei indemnizatii si pana la data platii efective;
- obligarea primarului sa dispuna serviciului competent consemnarea in carnetul de munca al reclamantei a indemnizatiei de dispozitiv retroactive conform perioadei solicitate;
- obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii sale reclamanta arata ca este angajata pe postul de muncitor in cadrul aparatului propriu de specialitate a comunei Livezile si ca potrivit punct 9.2 si 31.1 din O.M.A.I nr.496/2003 este indreptatita la indemnizatia pretinsa prin actiune; de care de altfel, beneficiaza toti angajatii prefecturilor precum si angajatii din domeniul evidentei informatizate a persoanei.
      In drept se invoca: Ordinul M.A.I nr. 496/2003, Legea nr. 138/1991, legea nr. 137/2000, Legea nr. 554/2004, Legea nr.188/1999 si legea nr.53/2003.
  S-a atasat copie carnet de munca.
      Prin adresa nr. 609/20.04.2008 emisa de Comuna Livezile se arata ca nu se opun admiterii actiunii, invederand ca aceasta institutie dispune de fondurile necesare achitarii drepturilor solicitate de reclamanta.
      Prin sentinta civila nr. 494/07.05.2008 pronuntata de Tribunalul Alba in dosar nr. 1033/107/2008 s-a respins actiunea in conflict de drepturi formulata in cauza de  reclamanta M.S. in contradictoriu cu paratii C.L. al comunei Livezile si Primarul comunei Livezile.
      Pentru a hotari astfel, tribunalul, a retinut in esenta, ca nefiind un drept expres prevazut intr-un act normativ cu forta generala obligatorie cum este legea sau ordonanta de guvern aprobata prin lege, indemnizatia de dispozitiv nu poate fi acordata decat daca ordonatorul principal de credite, in speta primarul decide daca o incuviinteaza. Se retine, de asemenea ca nu se pune problema unei discriminari, intrucat acordarea acestei indemnizatii functionarilor publici din cadrul prefecturilor si a celor din domeniul evidentei informatizate a persoanei nu s-a facut exclusiv in temeiul acelui ordin emis de MAI ci este consecinta aprobarii acestui drept de catre propriul lor ordonator de credite, iar pentru a fi indeplinite conditiile discriminarii este necesar ca persoanele care o invoca sa se afle in situatii absolut identice, ceea ce nu este cazul in speta.
      Impotriva acestei sentinte a declarat in termenul legal, recurs reclamanta, solicitand pentru motivul prevazut de art. 304 punct 9 Cod procedura civila, modificarea hotararii in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
      In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arata ca solutia adoptata este discriminatorie si incalca  dispozitiile legale. Astfel, arata recurenta, in mod eronat instanta de fond invoca in argumentarea solutiei Ordinul MAI nr. 496/2003, intrucat acest ordin nu incalca nici o dispozitie legala, ci din contra vine in completarea legii nr. 138/1999, iar sfera de aplicare a acestui ordin nu este limitata doar la personalul din aparatul militar si nu exista nici o diferenta care sa justifice aceasta discriminare salariala.
      In drept se invoca: art.39 alin.1 lit.d Codul muncii, art.1 alin.2 lit. e din OG nr. 137/2000, Directiva Uniunii Europene nr. 2000/EC/78; preved. Art.7 si 23 din Declaratia Universala a drepturilor Omului, preved. Art.7 din Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificata de Romania; prevederile art. 14 CEDO, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, prevederile art. 4 din Carta Sociala Europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 03.05.1996.
      Intimatul  nu a depus intampinare in aceasta faza procesuala.
     CURTEA, analizand sentinta atacata a constatat ca recursul este nefondat.
      Astfel, reclamanta M.S. este angajata pe postul de guard in cadrul aparatului propriu al primariei Livezile, conform mentiunilor din carnetul de munca - depus in copie la dosar.
Potrivit art. 13 din legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste  institutii    cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.
Din titulatura si continutul acestei legi, rezulta clar categoriile profesionale beneficiare a acestui spor, personalul din cadrul primariilor, cum este cazul recurentei in speta, neintrand sub incidenta acestei legi.
Cu referire la Ordinul MAI nr. 496/2003 este de mentionat ca potrivit ierarhiei actelor normative prevazute de Legea nr. 24/2000, actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau hotararilor de guvern se emit in limitele si potrivit normelor pe care le ordona; asa incat, in speta prin ordinul emis nu se putea completa legea.
Ca atare, in lipsa unei reglementari legale in acest sens, invocarea de catre reclamanta a unei situatii discriminatorii, nu justifica pretentiile sale. Este de mentionat ca instanta nu poate acorda cea ce nu isi are izvorul in norma legala deoarece instanta aplica legea si nu o creaza; acesta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
In acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionala este constanta in sensul ca” prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederile cuprinse in alte acte normative”- Decizia nr. 819/03.07.2008 publicata in M.Of. nr. 537/16.07.2008.
     Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000” exercitarea drepturilor enuntate in cuprinsul prezentului articol priveste persoanele aflate in situatii comparabile”. Nu orice diferenta de tratament semnifica discriminare; pentru a fi retinut tratamentul diferentiat, injust este necesar sa se stabileasca  ca persoanele aflate in situatii analoage sau comparabile, in materie, beneficiaza de un tratament preferential, iar daca o asemenea distinctie intre situatii analoage sau comparabile exista, ea sa nu-si gaseasca nici o justificare obiectiva sau rezonabila.
Sistemele diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac sa nu poata fi retinuta o situatie comparabila intre categoriile profesionale din institutii diferite. Diferenta de tratament instituita prin reglementarile care guverneaza sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectiva prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
In concluzie, situatiile deosebite in care se gasesc diferitele categorii de salariatii determina solutii diferite ale legiuitorului in ce priveste salarizarea acestora, fara ca prin aceasta sa se incalce principiul egalitatii, care nu semnifica uniformitate-deciziile Curtii Constitutionale nr.168/1988, 294/2001. Prin Hotararile Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii nr.23/2007 si 318/2007 - Colegiul Director s-a retinut ca situatiile deosebite in care se gasesc diferitele categorii de salariatii determina solutii diferite ale legiuitorului in ce priveste salarizarea acestora, fara ca prin aceasta solutiei sa se incalce principiul egalitatii.
In fine, Curtea Constitutionala, in acord cu practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a statuat ca principiul egalitatii in drepturi si al discriminarii se aplica doar situatiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferentiat instituit in temeiul unor situatii obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminari.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ in vigoare nu face obiectul protectie normelor constitutionale, precum a conventiilor si tratatelor invocate de recurenta. Art.14 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, asa cum a statuat CEDO, in jurisprudenta sa          (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existenta independenta, intrucat are efect doar in relatie cu drepturile si libertatile protejate de prevederile Conventiei si Protocoalele sale”.
Altminteri, inseamna ca orice instanta de judecata poate sa adauge la lege si, in terminis, ea sa creeze o noua lege - lex tertia - cea ce este vadit inacceptabil si contravine rolului si functiei puterii judecatoresti.
Fata de cele mentionate, curtea a constatat ca solutia primei instante este legala si temeinica, asa incat in conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedura civila a respins ca nefondat recursul cu care a fost investita de catre reclamanta.