Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aplicarea in timp a unor dispozitii considerate abrogate ca efect al declararii neconstit...

Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aplicarea in timp a unor dispozitii considerate abrogate ca efect al declararii neconstitutionalitatii. Art. 147 alin. (4) din Constitutie, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. (2) din Constitutie. Acordare daune morale conform art. 5 din legea 221/2009. Cuantum.

 Deciziile Curtii Constitutionale nu au efect si asupra actiunilor si cererilor incepute sub imperiul legii vechi, respectiv a Legii nr. 221 /2009 in forma anterioara declararii neconstitutionalitatii. Aceasta concluzie este data de  art. 147 alin. (4) , art. 15 din Constitutie si art. 1 din Codul Civil ce consacra efectul ex nunc al actelor Curtii, ce constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii conform caruia efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala.

Curtea de apel Ploiesti-Sectia  civila  si pentru cauze cu minori si de familie-Dec. Nr. 321/ 20  aprilie  2011 Prin Decizia nr. 321 din data de 20  aprilie  2011, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat impotriva sentintei civile nr.277 pronuntata la  27 ianuarie 2011 de Tribunalul Dambovita si pe cale de consecinta a modificat in tot sentinta, in sensul ca a admis in parte actiunea cu obligarea paratului sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta prin condamnare.
Pentru a pronunta aceasta decizie Curtea de Apel Ploiesti a constatat ca  desi dispozitiile  art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala prin deciziile nr.1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, pentru cererile introduse anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor Curtii Constitutionale este aplicabila legea 221/2009, astfel cum era in vigoare la acea data.
Astfel, s-a constatat ca in cadrul ambelor decizii aratate mai sus Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale, nemaiputandu-se acorda despagubiri in baza acestui text legal.
  In conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutie, "dispozitiile din legile constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale fiind suspendate de drept."
De asemenea, potrivit art. 147 al 4 din Constitutie, Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar de la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, aceste dispozitii fiind reluate si in legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care in art. 31  prevede ca decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie, iar dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
In speta de fata, cele 45 de zile de la data publicarii deciziilor Curtii Constitutionale s-au epuizat fara ca institutiile statului abilitate sa puna de acord prevederile Legii 221/2009 cu solutiile Curtii Constitutionale, astfel incat , potrivit legii, urmeaza a fi considerate abrogate, pe viitor.
Problema de baza ce se impune a fi analizata este in ce masura deciziile Curtii Constitutionale au efect si asupra actiunilor si cererilor incepute sub imperiul legii vechi, respectiv a Legii nr. 221 /2009 in forma anterioara declararii neconstitutionalitatii.
Acest aspect a fost analizat si rezolvat chiar de catre Curtea Constitutionala printr-o decizie anterioara, respectiv Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, care a stabilit ca in aplicarea art. 147 alin. (4) din Constitutie, “efectul ex nunc al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantia fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept, o premisa a respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in acest fel la consolidarea statului de drept, iar pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala."
In legatura cu principiul neretroactivitatii invocat mai sus este de observat ca acesta este consacrat  prin art. 1 din Codul civil, in concordanta cu prevederea inscrisa la art. 15 alin. (2) din Constitutie si potrivit lui o lege devine obligatorie numai dupa promulgare si dupa aducerea ei la cunostinta prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, ea ramanand in vigoare pana cand intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioara in mod explicit sau implicit.
Drept consecinta, ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii legi, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.
    De aceea, in determinarea campului de aplicare a legilor in timp trebuie sa se tina seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua fata de cea veche, ci si de siguranta raporturilor sociale, care impune sa nu fie desfiintate sau modificate, fara un motiv deosebit de ordine sociala,ci si de drepturile care, in momentul intrarii in vigoare a legii noi, erau deja concretizate in acte de vointa sau in raporturi definitiv incheiate valabil dupa legea existenta in momentul incheierii lor.
     Norma neretroactivitatii, inscrisa in art. 1 din Codul civil, se refera la toate raporturile nascute sub legea veche care nu si-au epuizat toate efectele. 
          Este adevarat ca aplicarea imediata a legii noi constituie principiul, iar supravietuirea legii vechi, exceptia si fara a admite ca legea noua poate fi interpretata in sensul de a guverna si asupra trecutului, principiul aplicarii imediate presupune intrarea in vigoare a noilor dispozitii pentru toate situatiile ale caror efecte nu erau susceptibile sa se produca sub imperiul legii vechi.
Principiul neretroactivitatii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, se aplica inclusiv situatiilor in care exista o hotarare judecatoreasca pronuntata in prima instanta, care, desi nedefinitiva, poate fi legala si temeinica prin raportare la legislatia aflata in vigoare la data pronuntarii acesteia.
Astfel, la data introducerii cererii de chemare in judecata, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificata, s-a nascut un drept la actiune pentru a solicita despagubiri, iar abrogarea art. 5 alin. 1 lit. a nu constituie norme de procedura pentru a se invoca principiul aplicarii sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispozitii de drept material, astfel ca legea aflata in vigoare la data formularii cererii de chemare in judecata este aplicabila pe tot parcursul procesului.
In sensul aplicarii principiului neretroactivitatii este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 8 martie 2006 privind Cauza Bleèiè v. Croatia, paragraful 81, Hotararea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptata in 2009, Hotararea privind Cauza Abdulaziz, Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit, Engel si altii impotriva Olandei, Hotararea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72 si Rasmussen impotriva Danemarcei, Hotararea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag 13, paragraful 34), cat si numeroase decizii ale Curtii Constitutionale, inclusiv Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in: Monitorul Oficial Nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
 In cazul in care am considera ca dispozitiile noi, abrogatoare ale art. 5 din Legea 221/2009 s-ar aplica si actiunii de fata, introdusa inainte de publicarea in Monitorul Oficial a Deciziilor Curtii Constitutionale, am incalca nu numai principiul neretroactivitatii legii civile ci si principiul nediscriminarii cetatenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
     Principiul egalitatii si interzicerii discriminarii a fost consacrat de altfel si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Protocolul nr. 12 la Conventie, adoptat in anul 2000 care in art. 1 prevede ca "Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurat fara nicio discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie".
In special, sfera suplimentara de protectie stabilita de articolul 1 se refera la cazurile in care o persoana este discriminata in exercitarea unui drept specific acordat unei persoane in temeiul legislatiei nationale sau in exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligatie clara a unei autoritati publice in conformitate cu legislatia nationala, adica in cazul in care o autoritate publica, in temeiul legislatiei nationale, are obligatia de a se comporta de o anumita maniera.
Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, spre exemplu Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat in mod constant ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in acord cu principiul egalitatii cetatenilor in fata legii.
     Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rezonabil.
     In cauza de fata, sunt deplin aplicabile concluziile Deciziei nr. 1354/2010 amintita anterior, conform careia, “tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicita despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost solutionata cererea de catre instantele de judecata, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
     Astfel, durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de indeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea cailor de atac prevazute de lege si alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei. De asemenea, nu tine seama de faptul ca, in numeroase cazuri, durata proceselor si, in consecinta, data ramanerii definitive a hotararilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situatii de natura obiectiva, ci se datoreaza unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de incarcare a rolurilor instantelor judecatoresti".
Concluzionand, urmeaza a se constata ca actiunii de fata, introdusa la data de 06.05.2010, ii sunt aplicabile dispozitiile Legii 221/2009 in vigoare la acea data, hotararea instantei de fond urmand a fi analizata cu ocazia exercitarii controlului jurisdictional, in limitele cererii de recurs si raportat la stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta.
In acest sens se constata ca potrivit art.1 din Legea nr.221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
In speta de fata,  reclamantul a fost condamnat pentru fapta prevazuta si pedepsita de art. 209 din Codul penal din 1936, la o pedeapsa de un an si sase luni inchisoare, fiind arestat la data de 17.06.1960, in baza mandatului de executare nr. 824/1960 emis de Tribunalul Militar  Bucuresti, conform biletului de eliberare nr. 3820/1961 (fila 8 dosar fond).
Aceasta condamnare se incadreaza in dispozitiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, fiind de drept  o condamnare cu caracter politic, astfel incat, reclamantul este  indreptatit  sa beneficieze de prevederile acestei legi speciale de reparatie.
Cum prima instanta, desi a constatat caracterul politic al condamnarii suferite de sotul reclamantei, a apreciat in mod nelegal ca aceasta nu mai poate beneficia acordarea daunelor morale in conditiile Legii 221/2009, desi la data promovarii actiunii aceasta era pe deplin aplicabila, Curtea de Apel, constatand incidenta disp. art. 304 pct. 9 c.pr.civ., a admis recursul declarat in cauza si pe cale de consecinta, a modificat in tot sentinta primei instante, in sensul obligarii Statului Roman la plata despagubirilor cu caracter moral.
In ceea ce priveste cuantumul acestor despagubiri, instanta, facand aplicarea disp. art. 304 1 C.pr.civila, care acorda posibilitatea  instantei de a examina cauza sub toate aspectele, in cadrul recursului declarat impotriva  unei hotarari care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel, a apreciat ca este admisibila doar in parte cererea reclamantului cata vreme suma de 1.600.000 lei solicitata nu se justifica.
In acest sens se constata ca in literatura si practica judiciara, s-a conchis ca dauna morala consta in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sanatatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
            Din aceasta perspectiva, prin privarea de libertate pe o perioada de 1 un  si sase luni inchisoare, conform sentintei nr. 824/1960 a Tribunalului Militar Bucuresti, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice si suferintele fizice provocate de o atare masura, pot si trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri.
Dar, chiar daca, in raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune si luarea in considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune si existenta unei anumite eventualitati de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualitati este, totusi, necesar sa fie avute in vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecintele negative suportate sub aspect fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii si urmarile produse, masura in care au fost afectate familia si situatia profesionala sau sociala .
Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii apare insa necesar ca cel ce pretinde daunele morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie,     i-au fost afectate prin arestarea ilegala si pe cale de consecinta sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul.
Aceste dovezi au fost produse in speta, prin inscrisurile depuse la dosar,  in sensul ca ulterior perioadei de incarcerare care prin ea insasi inseamna privatiuni de natura fizica si psihica, reclamantul a suferit si consecinte ulterioare constand in interdictii pe plan social, dobandirea unor boli pe perioada detentiei,  cariera sa avand de suferit, in conditiile constatarii existentei  unei infractiuni in cazierul judiciar.
Potrivit Legii nr.221/2009, la stabilirea cuantumului despagubirilor acordate, instanta trebuie sa ia in considerare, fara a se limita la acestea, durata masurii cu caracter politic, perioada de timp scursa de la aceasta si consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice .
In acest sens, se constata ca reclamantul a beneficiat deja de o indemnizatie  lunara de 753.533 lei vechi,  precum  si  de toate celelalte drepturi acordate de art. 3 alin. 2  si art. 4  din Decretul-lege nr. 118/1990, conform  inscrisului aflat la fila 9 dosar fond.
Pe de alta parte, trebuie observat ca despagubirile morale au ca scop a da o satisfactie sau o compensare victimei fara a urmari repunerea intr-o situatie anterioara si fara a conduce la imbogatirea fara justa cauza a acesteia, astfel incat practica, atat a instantelor nationale, cat si a Curtii Europene a Drepturilor Omului este aceea de a acorda sume rezonabile cu caracter reparatoriu care sa ofere o compensare si satisfactie morala victimei, fara a-i furniza acesteia venituri nejustificate.
In aceste conditii, suma de  10 000 lei ce urmeaza a fi acordata ca despagubiri reclamantului, reprezinta o justa compensare a suferintei provocata acestuia prin aplicarea unei sanctiuni de maxima duritate, respectiv privarea de libertate, cu importante repercursiuni, atat  asupra acestuia, cat  si a familiei sale, pe plan psihic si material.
Acestea au fost stabilite fara a depasi pragul de rezonabilitate impus de catre jurisprudenta nationala  si de catre practica CEDO, conform carora  despagubirile morale nu sunt  de natura a  duce reclamantul in situatia unei persoane  imbogatita fara justa cauza, ci au ca scop a da o satisfactie sau o compensatie acestuia, atat pentru prejudiciul produs de privatiunile  impuse de situatia sociala ulterioara incarcerarii, cat si pentru cel produs ulterior eliberarii.
Fata de considerentele sus-aratate, urmare a admiterii recursului declarat in cauza si modificarii in tot a sentintei instantei de fond, va fi admisa in parte actiunea reclamantului, cu consecinta obligarii paratului de a  plati acestuia suma de 10.000 lei, reprezentand  despagubiri pentru prejudiciul moral suferit.